MEDIUL CALOTELOR GLACIARE

In spatiul dintre 70° si 90° lat. se desfasoara intinderi de gheata in Antarctica,

Groenlanda si numeroase insule, precum cele din Arhipelagul Nord-Canadian si partile
inalte din Insulele Svalbard, Vranghel, Franz Joseph, Novaia Zemlia acoperite cu mici
calote de gheata.
Climatul polar se defineste prin variatii termice in limitele temperaturilor
negative si prin permanenta frigului.
De altfel, temperaturile minime absolute au coborat sub -90° C, la statiunea
Vostok.
Ca urmare a climatului extrem de aspru, uscatul si oceanul sunt acoperite de
mase intinse de gheata.
La periferia teritoriilor acoperite cu gheata, de-a lungul liniei tarmului, exista
asezari umane in insulele Svalbard, Groenlanda si in cele din Arhipelagul Regina
Elisabeta.Astfel, in partea de nord-est a insulei Ellesmer, se afla cel mai nordic punct
locuit permanent, la 81°31’ latitudine, numit Allert Point.

Regiunile polare:-Polul Nord

-Polul Sud

RELIEF GLACIAR.MODIFICAREA PEISAJULUI.PROCESE GLACIARE

Relief glaciar
Acolo unde temperatura medie anuală este sub 0 grade si unde zăpada cade în
cantităţi suficiente, se formează gheţari.
 Regiunile cu temperaturii medii anuale sub 0grade se găseşte la peste 5000 m la
tropice, apoi limita scade la 3000 m în zonele temperate, ajunge la sub 1000 m în Islanda
şi atinge zero metri aproximativ la cercul polar; aceasta este limita zăpezilor persistente.
Zăpada care nu se topeşte se acumulează în straturi tot mai groase, care însă încep
să se taseze sub propria lor greutate. Tasarea produce o anumită căldură, parte din cristale
se topesc, dar apa scursă spre baza stratului reîngheaţă. Aşa se naşte mai întâi o gheaţa
foarte grăunţoasă, numită neve, şi apoi gheţarul.
Ghetarii se deplaseaza incet de-a lungul vailor montane, ca niste benzi
transportoare imense incarcate cu roci sfaramate. Se aseamana si cu niste corpuri
abrazive gigante, flexibile, modeland peisaje spectaculoase.
Gheata care compune ghetarii se formeaza din fulgii de zapada comprimati
gradual in gheata sub greutatea straturilor succesive care se depun sau din avalansele care
antreneaza in miscarea lor, de-a lungul vailor, straturile de zapada. Ele contin bule de aer,
si de la distanta au un aspect albicios.
Spre baza, culoare ghetarului devine mai inchisa. Aceasta deoarece contine mai
putine bule de aer dar o parte din ea consta in apa inghetata. Aceasta apa se formeaza
atunci cand la suprafata ghetarului apare fenomenul de dezghet. Gheata topita se prelinge
in josul ghetarului sub forma de apa, dupa care are loc din nou un fenomen de inghet care
duce la comprimarea suplimentara a ghetarului.
Oamenii de stiinta clasifica ghetarii in doua mari grupe: ghetarii continentali
(„de calota”) si ghetarii de munte ( sau „de vale”).
Gheţarii se formează în regiunile polare (Antartida şi Artica) şi pe vîrfurile
munţilor înalţi, depresiuni intramontane, în condiţiile cînd cantitatea de zăpadă căzută
depăşeşte topirea şi evaluarea ei.
După condiţiile de formare deosebim:gheţari continentali (de calotă) – ocupă
suprafeţe extrem extinse şi au o grosime care uneori depăşeşte 3 000 m. Ei acoperă mari
arii terestre, indiferent de relief: întregul continent Antarctida şi insulele din Oceanul
Artic (Groenlanda, Islanda, Novaia Zemlea ş.a.) şi ocupă 98,5 din toată aria hinosferei.
În jurul Antarctidei, gheaţa de pe continent se prelungeşte mult în apele Oceanului
Planetar, formînd o platoşă relativ unitară, înaltă pînă la 90 m, numită banchiză, de la
care se rup mari blocuri de gheaţă numite aisberguri, care, datorită curenţilor de apă
oceanici, plutesc în largurile oceanului.
Gheaţa este plastică şi de aceea se mişcă prin alunecare, mutîndu-se pe fiecare
tip de pantă. Deplasarea e lentă, între 5-150 m pe an, aşa că o porţiune de gheaţă ca să
ajungă de la zona de formare pînă la linia de topire are nevoie de un timp îndelungat, de
la circa 100 ani pînă la peste 1000 ani.
Gheţarii montani se formează pe vîrfurile munţilor (Himalaya,Pamir,Alpi,Caucaz,
Karakorum,Anzi,Cordilieri)care depăşesc în altitudine limita zăpezilor persistente.
Cei mai mari doi ghetari continentali, unul care acopera cea mai mare parte a
Antarcticii si celalalt aproape intreaga Groenlanda, sunt numite platouri glaciare sau
banchize. Platoul glaciar al Antarcticii acopera peste 13 milioane km² si are grosimea
maxima de 4,87 km. Suprafetele mai mici, ca cele din Islanda sau Norvegia, sunt numite
calote glaciare. Cea mai mare calota glaciara din Europa este in Islanda si acopera
aproximativ 19500 km².
Ghetarii de vale sunt forme de relief mai mici. Ei sunt mase de gheata care se
deplaseaza incet in josul vailor montane. La capul multor ghetari montani este un bazin,
numit zona de acumulare, unde zapada se comprima si se transforma in gheata. Cand
bazinul se umple, gheata se revarsa peste marginea bazinului si incepe sa curga. In timpul
miscarii suprafata ghetarului crapa si formeaza crapaturi numite crevase. Unele crevase
apar pe partile laterale ale ghetarilor deoarece gheata din centru se deplaseaza mai repede
decat la margini. Cand un strat de roci mai dure, rezistente scimba unghiul de inclinare al
pantei, ghetarul se sfarma, creand o masa de crevase care se intersecteaza, creste si culmi
de gheata. Aceste zone se numesc cascade de gheata.

Modificarea peisajului
In drumul lor spre baza muntelui ghetarii erodeaza uscatul. Ei transporta si
resturile de roci sfaramate de actiunea inghetului, care se rostogolesc pe versantii
ghetarului. Uneori masele mari de roci acopera complet gheata. De exemplu, in
decembrie 1991, pe versantul estic al Muntilor Cook, cei mai analti din Noua Zeelanda,
s-a declansat o avalansa de zapada si de roci sfaramate. Inaltimea muntilor s-a redus cu
10m , si aproximativ 2,5 milioane m³ de roca s-au pravalit in jos, acoperind ghetarii.
Aluviunile transporte de ghetari sunt numite morena. Ea este transportata sub linia
zapezilor permanente pana in zona de ablatie. Aici gheata care compune ghetarii incepe
sa se evapore. Morena este astfel imprastiata in jurul bazei ghetarului.
În ultima eră geologică s-au evidenţiat patru mari perioade de răcire a climei, cînd
gheţarii au ocupat arii cu mult mai extins decît cea pe care o au astăzi. Astfel, gheţarii de
calotă (continentali) din perioada mare de glaciaţiune ocupau 40 % din aria uscatului.
Învelişul de gheaţă are o mare însemnătate pentru învelişul geografic şi existenţa
vieţii pe planetă. El participă la reglarea condiţiilor climatice, asigură circulaţia
atmosferei, influenţează asupra regimului termic şi hidric, participă la regionarea lumii
organice. Gheţarii sunt o sursă principală de apă potabilă, iar cei alpini servesc drept
izvoare de apă pentru multe fluvii şi rîuri (Galben, Albastru, Amudaria…).

Procesele glaciare
Eroziunea glaciara se produce in mai multe moduri. Eroziunea apare atunci cand
rocile inghetate de la baza si marginile ghetarului, scobesc si erodeaza roci. Scobiturile
astfel formate se numesc striatii. Urmele lasate in roci au ajutat oamenii de stiinta sa
descopere zona de intindere a ghetarilor in perioada marii glaciatiuni.
Smulgerile de gheata apar atunci cand gheata din jurul imbinarilor de roci sau al
molozului de la baza ghetarului le imping intr-o parte. Procesul de zdrobire apare atunci
cand rocile sunt faramitate de greutatea ghetarului si a incarcaturii de roca.
Cu toate acestea, sfera glaciară a Terrei se află într-o stare ecologică destul de
dificilă. În ultimii ani ea tot mai mult îşi micşorează aria prin desprinderea blocurilor
mari de gheaţă (aisberguri), cauza fiind creşterea temperaturii medii anuale a aerului pe
planetă. Concluziile cercetătorilor în domeniu sunt că dispariţia gheţarilor poate duce la
mari schimbări neprevăzute în ce priveşte limitele învelişului geografic, existenţa vieţii
pe Terra.
Ghetar de calota

Ghetar alpin

ANTARCTICA

Antarctica, mai mare decat Europa sau Australia, este cel mai rece si mai
izolat continent Exercita o mare influenta asupra climatului planetar si marile din
jurul sau contin o mare varietate de vietuitoare marine.Antarctica este un continent
situat la Polul Sud al Terrei. Acesta nu trebuie confundat cu Arcticul, care este situat
langa Polul Nord, în emisfera nordică a planetei.
Deşi legendele şi speculaţiile despre Terra Australis ("Tărâmul Sudic") dateaza
din antichitate, primele descoperiri ale continentului au avut loc în 1820 şi prima aterizare
verificată în 1821. O hartă din 1513 a Amiralului Piri Reis conţine totuşi un continent
sudic care seamănă cu coasta Antarcticii.
 Antarctica ocupa aproximativ 9% din uscatul planetar, chiar daca 98% sunt acoperite de
cea mai mare calota glaciara din lume, care atinge grosimea maxima de 4,8km.Acest corp
imens de gheata reprezinta 70% din rezervele modiale de apa dulce.
Batuta de vanturi si inabordabila, Antarctica a fost ultimul continent explorat.Pana in
anii 1820 ea nu a fost complet studiata si explorarea interiorului a avut loc doar la inceputul
secolului XX.
Interesul mondial fata de Antarctica a crescut ca urmare a cursei catre Polul Sud
care a fost castigata de echipa Norvegiei condusa de Roald Amundsen, la 14 decembrie
1911, cu cinci saptamani mai devreme decat echipa britanica condusa de capitanul Robert
Scott.Norvegienii s-au intors cu bine, dar echipa britanica a pierit pe drumul de
intoarcere.
Cu o suprafaţă de 13.200.000 km², Antarctica este al cincilea mare continent,
după Eurasia, Africa, America de Nord şi America de Sud. Totuşi, este mult mai mic ca
populaţie, neavând rezidenţi permanenţi. Este continentul cu cea mai mare altitudine
medie, cu cea mai scazută umiditate şi cu cea mai scazută temperatură medie. Aproape
98% din teritoriul Antarcticii (circa 14 milioane km2) este vesnic acoperit cu gheata care,
uneori, atinge grosimi de peste 4000m. Restul de doua procente formeaza coastele
scaldate de Oceanul Sudic, varfurile golase ale dike-urilor, care dau muntilor un aspect de
cocos ce se elibereaza din prizonieratul gheturilor, la acestea adaugandu-se, intr'o
proportie foarte restransa, si o regiune cu aspect de desert, evident inghetat.
Peisajul vast, maiestuos al Antarcticii este populat in principal de foci, pinguini si
pasari marina-si cateva sute de mii de oameni de stiinta din intreaga lume.

Descoperirea Antarcticii
Continentul Antarcticii este acoperit cu gheaţă 98 % din teritoriul său tot timpul
anului, fiind descoperit în anul 1820 de grupe diferite de cercetători şi exploratori.
Atingerea polului sud a fost realizată de exploratorul polar norvegian Roald Amundsen
într-o cursă de întrecere cu exploratorul englez Scott această expdiţie costând viaţa
exploratorului englez.

Pericolele poluarii
Antarctica poate fi o potentiala sursa de minerale.Pe vremuri a facut parte din
stravechiul continent Gondwanaland si, in diferite stadii ale istoriei planetei, a avut o clima
mult mai calda decat cea de astazi.
Putinele organisme vii care supravietuiesc in mediul inghetat din Antarctica sunt algele,
lichenii si muschii, care stau lipiti de varfurile muntilor ce strapung calota de gheata.In schimb,
tarmurile si peninsula in forma de deget a Antarcticii, indreptata spre capatul Americii de Sud,
vara misuna de viata.Exista pinguini, foci, pasari marine si insecte, iar apele din jurul
continentului gazduiesc mai multe specii de balene, multe dintre ele fiind vanate pana aproape
de disparitie.Cel mai comun animal din marile sudice este krilul, o creaturamica, asemanatoare
crevetei, care constituie hrana de baza a multor pest, pasari, foci, sepii si balene.
Viata salbatica este afectata de constructia de aerodroame si intensificarea traficului
maritim, cauzate de intensificarea turismului.Turismul avertizeaza asupra necesitatii protejarii
continentului, dar aduce cu sine si numeroase riscuri si amplificarea acestuia fara control poate
periclita serios acest sanctuar valoros.
 Turistii fac baie in izvoarele termale de pe insula Deception.Turismul ameninta sa
aduca stricaciuni iraparabile ecologiei delicate a continentului.
Multe dintre bazele stiintifice sunt prea putin interesate sa protejeze mediul natural al
Antarcticii.Conductele deverseaza deseurile de la statia MacMurdo direct in apa-ca rezultat,
naparlirea timpurie a pinguinilor.

Renier Point Antarctica din satelit

Atanasoff Nunatak

NOVAIA ZEMLIA

Novaia Zemlia (în limba rusă: Но́вая Земля́ , în traducere: "Pământul Nou". A
fost numită în engleză şi mai este numită încă în olandeză Nova Zembla) este un
arhipelag din Oceanul Arctic din the Regiunea Arhangelsk (nordul Rusiei şi nord-estul
extrem al Europei).
Arhipelagul Novaia Zemlia este format din două insule mari, separate de
Strâmtoarea Matocikin, şi din mai multe insule mai mici. Cele două insule mari sunt:
Severni (Nordică) şi Iujni (Sudică). Novaia Zemlia separă Marea Barenţ de Marea Kara.
Suprafaţa totală a arhipelagului este de aproximativ 90.650 km².

Geologia Arhipelagului
 Arhipelagul este muntos, Novaia Zemlia fiind din punct de vedere geologic o
continuare a Munţilor Urali. Arhipelagul este separat de continent de Strâmtoarea Kara.
Cel mai înalt pisc din Novaia Zemlia măsoară 1.070 m. Pe insula nordică există mai mulţi
gheţari, iar cea sudică are climat de tundră. Printre resursele naturale se numără cuprul,
zincul şi plumbul. Populaţia băştinaşă este formată din aproximativ 1.000 de neneţi, care
se ocupă în special cu pescuitul şi vânătoarea de foci.
 SVALBARD

Svalbard este un teritoriu insular în Oceanul Arctic, format din arhipeleagul

Spitzbergen şi Insula Urşilor (Bjornoya), situate la 600 km nord de coastele Norvegiei.
Svalbard este administrat de Norvegia.

Svalbard
Iceberg

Iceberg Pinguini

Iceberg Peisaj

Ghetar de calota
 Aisbergurile sunt constituite din apa pura si oamenii de stiinta au incercat sa le
utilizeze ca sursa de apa potabila in tarile care duc lipsa de aceasta.

Iceberg
Pinguini Pasari marine

Foca

Foca
Foca

Colonie de pinguini