I.

OBIECTUL ŞI IMPORTANŢA STUDIERII PSIHOLOGIEI

PERSOANEI

1.1. Obiectul şi importanţa studierii psihologiei persoanei

1.2. Ramurile psihologiei, interdisciplinaritatea sa şi locul
psihologiei persoanei
1.3. Concepte fundamentale ale psihologiei persoanei
1.4. Concepţii istorice asupra persoanei şi personalitatii
1.5. Importanţa studierii psihologiei persoanei

Surse bibliografice : [10, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 21, 22] ***

***Observaţie : Numerele dintre parantezele drepte reprezintă indicii

bibliografici de studiat pentru fiecare temă în parte, aparţinând
bibliografiei selective a cursului, care se poate consulta la sfârşit.

1.1. Obiectul psihologiei persoanei (vezi Şuteu, 1992, p. 7-9): descrierea

şi explicarea fenomenelor psihice ale persoanei, în scopul cercetării
psihicului uman în contextul unor relaţii sociale multiple şi variate, precum
şi la vârste diferite.

Studierea psihologiei persoanei este imposibil de realizat, delimitând-o total de

contextul ştiinţei psihologice în ansamblul ei. Numai corelarea elementelor de psihologia
persoanei cu noţiunile fundamentale psihologice permite pătrunderea în esenţa fiinţei
umane, în descifrarea specificităţii ei.

5
Suport de curs ID – Psihologia persoanei (1) Copyright Lect. Univ. drd. Adrian Brate, M.A.
 Psihologia persoanei s-a consacrat ca ştiinţă pe o anumită treaptă istorică, în
tendinţa firească de explicare a vieţii spirituale subiective a omului.
Psihologia, ca ştiinţa care studiază viaţa spirituală, subiectivă a omului, prezintă o
importanţă diversificată şi un interes major în derularea cu succes a contactelor
interumane. Printr-un astfel de studiu este posibilă cunoaşterea psihicului uman şi definirea
unor caracteristici care-l deosebesc pe om de alte fiinţe. Aceste caracteristici umane se
remarcă prin complexitatea lor, evidenţiind superioritatea vieţii spirituale omeneşti.
Informaţiile psihologice ne ajută să cunoaştem mai bine persoanele din jurul nostru, ceea
ce este şi în favoarea noastră personală.
Astfel, psihologia devine o poartă deschisă cultivării unor calităţi proprii şi
angajării în diminuarea sau chiar eliminarea unor defecte ori lipsuri. Cunoştinţele
psihologice contribuie şi la lărgirea orizontului nostru de cunoaştere, la îmbogăţirea culturii
generale şi chiar la cultivarea limbajului.

1.2. Psihologia persoanei are legături cu următoarele ramuri ale

psihologiei (vezi Şuteu, 1992, p. 9-14):
• Psihologia generală
• Psihologia dezvoltării şi a copilului
• Psihologia pedagogică sau educaţională
• Psihologia socială
• Psihologia diferenţială
• Psihopatologia
precum şi cu alte ramuri ştiinţifice interdisciplinare: psihocibernetică, teoria
organizării, teoria sistemelor, psihopedagogie, psihosociologie,
psiholingvistică etc.

Psihologia persoanei, respectiv a personalităţii este deosebită de celelalte ramuri ale

psihologiei. Importanţa întelegerii modului în care oamenii se diferenţiază unul de celălalt
este, fără îndoială, de mare interes. În al doilea rând, psihologii acestei ramuri îşi
focalizează atenţia asupra caracteristicilor stabile şi relativ constante ale unei persoane

6
Suport de curs ID – Psihologia persoanei (1) Copyright Lect. Univ. drd. Adrian Brate, M.A.
sănătoase. Mulţi personologi sunt preocupaţi de pattern-urile comportamentale, ce au
continuitate în timp, indiferent de situaţie. Psihologia persoanei şi personalităţii
accentueaza studiul empiric al întregii persoane. Într-un anumit sens, alături de aplicaţiile
psihologiei diferenţiale ea incorporeaza o multitudine de subdiscipline psihologice, care
alcătuiesc psihologia contemporană.

1.3. Concepte fundamentale (noţiuni de bază pentru explicarea

caracteristicilor psihice) în psihologia persoanei (vezi Şuteu, 1992, p. 14-
16):
• Fenomene;
• Procese
• Activităţi şi
• Însuşiri psihice.

1.4. Concepţii istorice asupra persoanei şi personalităţii

A teoretiza sau cel puţin a specula despre persoane şi personalitate este
o îndeletnicire veche de când lumea. Primele înregistrări scrise, aparţin
Greciei antice. Pe măsura ce pătrundem în istoricitatea concepţiilor despre
personalitate, înţelegem că majoritatea gânditorilor şi-au pus cel puţin două
probleme (întrebări) cheie fundamentale. Prima este dacă noi oamenii, avem
ceva în comun şi dacă da, ce anume. Preocuparea era asupra a ceea ce
înseamnă să fii uman şi care este natura fiinţei umane. A doua are de-a face cu
diferenţele individuale. Preocuparea (şi răspunsul la aceasta întrebare) era
asupra diferenţelor observate înre oameni. Ulterior s-a constatat şi stipulat
legătura indisolubilă dintre minte (psyche) şi trup (somă) : adică mintea este
fie inseparabilă de trup, fie este o entitate separată, care transcede şi totuşi
controlează trupul.
În cele din urmă dezbaterile asupra persoanei şi personalităţii s-au
focalizat asupra modului în care ereditatea (factorii biologici) sau factorii de

7
Suport de curs ID – Psihologia persoanei (1) Copyright Lect. Univ. drd. Adrian Brate, M.A.
mediu afectează structurarea şi dezvoltarea persoanei/ personalităţii sau faptul
că personalitatea este produsul interacţiunii cu lumea socială sau mediul în
care ne-am născut şi crescut.
Modul în care anumiţi gânditori au abordat aceste întrebari privitoare la
condiţia umană, ne va ajuta să înţelegem substratul concepţiilor contemporane
ale personalităţii.

TEXTE SUPLIMENTARE

Filosofii din Grecia Antică

Grecii erau intrigaţi de ce anume cauzează diferenţele de comportament (sau
temperament cum se spunea atunci) între indivizi în situaţii similare. Cea mai timpurie
explicaţie a acestor diferenţe a fost teoria propusă de Hipocrate, părintele medicinei şi apoi
5 secole mai târziu, dezvoltată de Galenus, un medic grec. Această teorie se bazează pe
vechea credinţă greacă că natura umană este compusul celor 4 elemente cosmice (aer, apă,
foc, pamânt) şi care se reflectă în alcătuirea omului. Mai precis, se credea că trupul uman
conţine bilă neagră (o secreţie glandulară imaginată), bilă galbenă (fluidul secretat de
ficat), flegma (sau secreţia mucoaselor bucale) şi sângele. Potrivit celor 2 erudiţi, fiecare
element genera un anume tip de temperament. De exemplu, un exces de bilă neagră era
asociată cu temperamentul melancolic (exemplu: depresivii, pesimiştii, sinucigaşii) ; un
exces de bilă galbenă era pus în legătură cu temperamentul coleric (exemplu:
bolnăviciosul, excitabilul sau egocentricul) ; prea multă flegmă dădea temperamentul
flegmatic (exemplu: neentuziastul, apaticul) şi surplusul de sânge însemna temperamentul
sangvinic (exemplu: voios, pasionat, expresiv). În toate cazurile, ideea de bază este că
lichidele trupeşti influenţează trupul. Acest sistem tipologic vechi are apărători şi în teoriile
moderne de astăzi. Feud, de exemplu, spunea că oamenii pot fi descrişi dacă se încadrau
unei anume structuri tipologice: oral, anal, falic si genital, fiecare categorie fiind marcată
de modurile preferate de gratificare erotică. Mai recent, Buss & Plomin (1984, 1986) au
dezvoltat o teorie, în care ei propun faptul că temperamentul uman este compus din 4
instanţe majore: emoţia, activitatea, sociabilitatea şi impulsivitatea. O trecere în revistă
recentă a celor mai semnificative informaţii referitoare la moştenirea genetică, oferă
8
Suport de curs ID – Psihologia persoanei (1) Copyright Lect. Univ. drd. Adrian Brate, M.A.
argumente în favoarea moştenirii acestor caracteristici majore. Eysenck (1986) scrie şi el
despre trăsăturile biologice şi genetice ale personalităţii.

Frenologia

Nici o abordare istorică a personalităţii n-ar fi completă fără referiri la frenologie,

dezvoltată de doi anatomişti germani : Gall şi Spurzheim. Aceasta perspectivă a câştigat
popularitate în timpul primei jumătăţi a secolului 19. Premiza de bază a frenologiei este că
abilităţile mentale ale individului sau trăsăturile personale pot fi determinante prin analiza
conturului capului individului. Denivelările de pe suprafaţa craniului, se credea că sunt
protuberanţe ale ţesutului cranian şi erau asociate unor caracteristici sau abilităţi
dominante. Frenologia a fost privită ca o glumă de societatea ştiinţifică a acelor vremuri.
Totuşi ei erau cu mult înaintea contemporanilor lor în înţelegerea diferenţelor individuale.
Într-adevăr, există o puternică corelare între aceşti frenologi şi cercetările contemporane
ale lui Cattell şi Eysenck. Frenologia a ajutat, de asemenea, la înţelegerea faptului că
anumite zone din creier au anumite funcţii comportamentale (în nici un caz cele sugerate
de Gall şi Spurzheim).

Medicina clinică europeană

Medicina clinică din secolele XVIII-XIX din Europa (notabil din Franţa) a
influenţat în mod direct structura teoriei personalităţii din secolul al-XX-lea. Un aspect
relevant al medicinei clinice europene din perioada aceasta a fost încercarea şi tratarea
dereglărilor neurotice. În secolele XVIII-XIX, aceste dereglări au fost tratate prin diferite
tehnici sugestive. Termenul de “sugestive” se referă la faptul că, comportamentul unei
persoanei, poate fi alterat/ modificat de acceptarea unor noţiuni sau credinţe. Câteodată
unii indivizi, sunt în stare să aline simptomele neurotice, prin simpla convingere a
pacienţilor că metoda aplicată lor va da rod. Sugestionarea a fost recunoscută ca bază a
hipnozei, iar sugestia hipnotică a devenit tratament. Ca fondator al clinicii neurologice
Salpetriere, Charcot a atras mulţi studenţi (din afara spitalului) pentru a continua
cercetările ştiinţifice şi terapeutice asupra hipnozei. Unul dintre studenţii lui Charcot a fost
Sigmund Freud, care a sugerat că simptomele isterice sunt manifestări ale conflictelor

9
Suport de curs ID – Psihologia persoanei (1) Copyright Lect. Univ. drd. Adrian Brate, M.A.
sexuale inconştiente. Medicina clinică europeană, a furnizat climatul intelectual în care şi-a
dezvoltat Freud paradigma psihanalitică.

Behaviorismul

Ca şcoală în psihologie, a fost întemeiată în 1913 de psihologul american John

Watson. Aceasta a devenit o extraordinară mişcare, care a influenţat hotărâtor psihologia
americană, influenţele persistând chiar şi astăzi. Rădăcinile istorice ale behaviorismului
sunt adânci. Un număr considerabil de filosofi şi oameni de ştiinţă, înaintea lui Watson au
proclamat într-un fel sau altul virtuţile studiului naturii umane, bazat pe mecanisme şi pe
substratul material-acţional al naturii sale.
Influenţa majoră în fundamentarea behaviorismului îi aparţine fiziologului rus Ivan
Pavlov. Importanţa muncii sale experimentale l-a influenţat pe Watson, care şi-a dezvoltat
propria concepţie în privinţa procesului învăţării. Învăţarea devine centrul teoriei
behavioriste şi în mare parte acest lucru a rămas valabil şi astăzi.
Behavioriştii contemporani privesc studiul personalităţii, ca o ramură a câmpului
general al învăţării. Behaviorismul a influenţat teoria personalităţii datorită accentului pus
pe învăţarea dezvoltării sociale, necesitatea cercetării în câmpul personalităţii şi relevanţa
studiilor animale pentru înţelegerea aspectelor personalităţii umane. Perspectiva învăţării
social-cognitive (Bandura, Rotter şi Mischel) reflectă moştenirea behavioristă.

Psihologia gestaltistă

A fost formată ca o şcoala distinctă în 1912 de psihologul german Max Wertheimer.

Experienţele sale variate şi ingenioase asupra naturii holistice a percepţiei i-a stimulat pe
Koffka şi Kohler, doi dintre colegii săi, să dezvolte şi să extindă principiile gestaltiste. De
exemplu, unde psihologia behavioristă discută despre învăţare în termenii condiţionării,
gestaltiştii concep învăţarea în termenii intuiţiei. Unde behavioristii investighează învăţarea
specifică ca răspuns la stimuli, gestaltiştii studiază tiparul învăţării ca un răspuns la
stimulul complex.
Psihologia gestaltistă accentuează imposibilitatea înţelegerii întregului prin
însumarea părţilor sale componente. Întregul este mai mult decât simpla sumă a părţilor
sale. Această idee generală se regăseşte în scrierile multor filosofi şi psihologi, care au trăit

10
Suport de curs ID – Psihologia persoanei (1) Copyright Lect. Univ. drd. Adrian Brate, M.A.
înaintea lui Wertheimer. Psihologia gestaltistă a fost cea care a cristalizat aceasta noţiune şi
a aplicat-o în secolul al XX-lea. Influenţa gestaltistă în teoria personalităţii se regăseşte cel
mai bine în conceptualizarea şi aprecierea personalităţii în manieră holistă : ca un întreg
dinamic, care nu poate fi redus la suma părţilor constituente. Concepţiile holiste de acest
tip sunt o parte integrantă a teoriilor lui Adler, Allport, Maslow şi Rogers.

Este evident din prezentarea precedentă, că unele idei istorice influenţează disciplina de
astăzi a psihologiei persoanei şi personalităţii. Totuşi, personologia nu poate oferi
răspunsuri la multe dintre dificilele întrebări care privesc esenţa comportamentului uman.
Studiul obiectiv şi sistematic al personalităţii este încă în stadiu de început, are mai puţin
de 100 de ani. Uneltele noastre de studiu sunt destul de limitate. Nu deţinem proceduri
magice din care să explicăm complexul mecanism psihologic şi procesul de guvernare a
vieţilor noastre. Nici nu avem puterea de a schimba cultura, structurile socio-economice şi
alte trăsături importante ale mediului uman, care joacă un rol important în structurarea şi
dezvoltarea persoanei. Oricum, multe se pot învăţa din abordarea empirică a personalitatii
în manieră ştiinţifică.

1.5. Importanţa psihologiei persoanei (vezi Şuteu, 1992, p. 16-17):

contribuie la dezvoltarea armonioasă a personalităţii, autoevaluare
concludentă, autodezvoltare şi angajare spre binele personal şi de grup,
urmărind depăşirea de sine.

Personologia (sau studiul ştiinţific al persoanei) este un domeniu fascinant, abordat

din diverse perspective în ultimii aproape 100 de ani. Valoarea acestor abordari alternative
stă în abilitatea lor de a genera ipoteze, ce pot fi testate prin metode de cercetare riguroase.
În absenţa unor predicţii serioase sau a ipotezelor testabile, comunitatea ştiinţifică tinde să
nu mai ia în considerare perspectivele teoretice. Ca o condiţie a rigorii ştiinţifice, nici o
teorie a comportamentului uman, nu poate avea un impact de durată, dacă nu este
verificată de cercetarea empirică.

11
Suport de curs ID – Psihologia persoanei (1) Copyright Lect. Univ. drd. Adrian Brate, M.A.
 TEME DE CONTROL

1. Care este obiectul psihologiei persoanei ?

2. Care sunt ramurile psiholoiei cu care psihologia persoanei are raporturi de
interdisciplinaritate ?
3. Importanţa studierii psihologiei persoanei.

12
Suport de curs ID – Psihologia persoanei (1) Copyright Lect. Univ. drd. Adrian Brate, M.A.