Termenul de criminalitate a gulerelor albe este deseori confundat cu unii termeni apropiaţi ca sens, pe care unii autori îi

consideră sinonime cu primul. Este vorba de următoarele concepte: corupţia, criminalitatea de serviciu, criminalitatea
persoanelor cu funcţii de răspundere (a funcţionarilor publici), criminalitatea profesională, criminalitatea elitei, criminalitatea
respectabilă, criminalitatea corporativă, criminalitatea economică, criminalitatea de gospodărie, criminalitatea de producţie şi
criminalitatea de business (business crime). Fără examinarea etiologiei şi a sensului acestor termeni, precum şi a corelaţiei
lor cu termenul de criminalitatea gulerelor albe nu vom putea stabili semnificaţia şi oportunitatea ultimului.
În cele mai dese cazuri, criminalitatea gulerelor albe este confundată cu criminalitatea economică şi cu însăşi corupţia. Însă
în lucrarea de faţă nu vom analiza ce reprezintă aceste concepte, deoarece viziunile autorilor asupra problemelor în cauză
au fost deja expuse în alte lucrări [1]. Vom prezenta doar concluziile.
În primul rând, termenul de criminalitate economică nu poate fi utilizat în calitate de sinonim al termenului de criminalitate a
gulerelor albe şi, cu atât mai mult, nu-l poate înlocui. Deşi criminalitatea gulerelor albe, într-adevăr, include şi multe
infracţiuni economice, sensul termenului dat este însă cu mult mai larg. El înglobează unele infracţiuni pe care le vom
examina în continuare.
În al doilea rând, şi sensul termenului criminalitate de corupţie este cuprins în sensul termenului gulerelor albe, ultimul fiind
însă mai larg.
De asemenea, sensul termenului criminalitate a gulerelor albe este mult mai larg, dar uneori cuprinde, parţial, şi unele
sensuri ale următoarelor tipuri de criminalitate: criminalitate de business (business crime) – totalitatea infracţiunilor comise în
procesul desfăşurării activităţii de antreprenoriat de către antreprenori, manageri, posesori şi conducători ai diferitelor agenţii
economice şi criminalitate corporativă.
Criminalitatea corporativă constituie: „totalitatea infracţiunilor comise de conducători sau de alţi reprezentanţi ai corporaţiilor,
dar tot în numele conducerii corporaţiilor şi cu folosirea statutului oficial al întreprinderii, în scopul de a-şi spori avuţia sau
pentru protecţia altor interese” [2]. După părerea lui Clinard Yager criminalitatea corporativă este alcătuită din următoarele
şase tipuri principale:

1. Nerespectarea actelor şi deciziilor administrative, de exemplu, nerespectarea dispoziţiilor Guvernului referitoare la

rechemarea mărfurilor cu rebut sau refuzul de a construi instalaţii pentru purificarea apei sau a aerului.
2. Violarea dispoziţiilor cu privire la ocrotirea naturii (purificarea apei şi aerului, purificarea teritoriului intoxicat de
petrol sau de alte produse chimice).
3. Încălcări financiare: de exemplu, sponsorizare ilicită a organizaţiilor politice, coruperea politicienilor, violarea
legislaţiei privind operaţiuni valutare.
4. Nerespectarea dispoziţiilor cu privire la protecţia muncii şi tehnicii securităţii, inclusiv discriminarea angajaţilor după
deosebire de rasa, de sex sau de religie; acţiuni care contravin dispoziţiilor privitoare la muncă şi salariu, precum şi
nerespectarea instrucţiunilor referitoare la tehnica de securitate.
5. Infracţiuni de producţie: de exemplu, fabricarea şi vânzarea autoturismelor, avioanelor, aparatelor etc. nesigure
sau care pot crea pericol pentru viaţă; prepararea medicamentelor şi produselor alimentare dăunătoare pentru
sănătate; întreţinerea depozitelor de alimente în condiţii antisanitare.
6. Activitatea de comerţ necinstită, de exemplu încălcarea condiţiilor de concurenţă, fixarea preţurilor şi împărţirea
ilegală a pieţei [3].

Criminalitatea de producţie şi criminalitatea de gospodărire sunt, de asemenea, în mare măsură cuprinse de conceptul
criminalităţii gulerelor albe. De menţionat totodată că termenul criminalitate de gospodărire, la fel ca şi termenul criminalitate
economică, este criticat de mulţi criminologi.
După cum scrie G. Kaiser: „În prezent sunt, totuşi, pronunţate dubii, este oare, în genere, potrivită noţiunea de criminalitate
de gospodărie (economică) în calitate de noţiune juridico-penală colectivă (собирательное понятие)” [4].
Astfel, şi următoarele tipuri de criminalitate precum criminalitate de serviciu şi criminalitate a persoanelor cu funcţie de
răspundere (criminalitate a funcţionarilor publici) [5], sunt, de asemenea, integrate, după părerea noastră, în conceptul de
criminalitate a gulerelor albe.
Infracţiunile de serviciu reprezintă „atentate la activitatea normală a aparatului de administraţie publică comise de lucrători ai
acestui aparat, învestiţi cu împuterniciri corespunzătoare şi care abuzează de ele (funcţionari, funcţionari publici, persoane
cu funcţii de răspundere etc.)” [6].
După părerea lui McKinney J.C., criminalitatea de serviciu este alcătuită din asemenea infracţiuni cum „irosirea, afacerile
comerciale de escroc, reclamă înşelătoare, fixarea preţurilor, tăinuirea veniturilor, operaţiunile la piaţa neagră, încălcarea
legislaţiei împotriva trusturilor” [7].
Potrivit lui Hans J. Schneider, criminalitatea de serviciu include toate infracţiunile comise de persoane exercitând atribuţiile
de serviciu, dar care nu sunt neapărat funcţionari. Aşa, bunăoară, este „comercializarea nejustificată a deservirii medicale
(efectuarea unor intervenţii chirurgicale inutile, după diagnostice stabilite intenţionat imprecis; prescrierea medicamentelor
care nu sunt necesare), efectuarea lucrărilor care nu sunt necesare în cursul reparaţiei automobilului, vânzarea produselor
stătute (fructe, carne) în calitate de proaspete” etc. [8] Unii autori identifică criminalitatea gulerelor albe cu criminalitatea
profesională, având în vedere drept criteriu de clasificare profesia, specialitatea infractorului. Astfel, Middendorf încă în 1959
a propus ca criminalitatea gulerelor albe să fie denumită criminalitate profesională care, după părerea lui, „este alcătuită din
infracţiuni comise de persoane în viaţa de afaceri, la serviciul public sau de reprezentanţi ai profesiilor libere” [9]. Nu
susţinem atare opinie. Termenul de criminalitate profesională este utilizat din sec. XIX şi are o semnificaţie distinctă:
„Criminalitatea profesională constituie un tip de criminalitate ce se manifestă printr-o permanenţă a activităţii criminale a
participanţilor (practicarea sub formă de îndeletnicire), activitate ce constituie principala sursă a veniturilor lor şi necesită o
specializare a cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor (metodelor şi mijloacelor de comitere a infracţiunilor), precum şi
apartenenţa criminalilor, care posedă o anumită specializare, la o sublatură şi la un mediu criminal relativ închis şi ierarhizat”
[10]. Anume în acest sens şi este utilizat termenul în discuţie de majoritatea criminologilor atât în ţările europene, cât şi în
SUA [11].
În acelaşi timp, prezintă interes clasificarea infractorilor propusă de W. Reckless: 1. infractori obişnuiţi; 2. infractori organizaţi
şi 3. infractori profesionişti [12] Prin ultimii termeni, îi are în vedere atât pe criminali profesionişti în sensul acceptat de toţi
autorii şi pe infractori pentru care corupţia este un mijloc de existenţă [13]. La prima vedere, W. Reckless are dreptate, într-
adevăr, şperţari care desfăşoară o activitate criminală permanentă în mod specializat, au anumite cunoştinţe, priceperi şi
deprinderi în domeniul lor criminal şi pentru care infracţiunile constituie o sursă de bază a veniturilor. Lipseşte doar o
trăsătură necesară pentru a-i atribui la categoria infractorilor profesionişti, şi anume – integrarea în mediul criminal. Nu
trebuie să uităm însă că, pe lângă lumea criminală generală (tradiţională), în prezent, există şi un mediu criminal (care poate
fi numit „specializat”) al persoanelor corupte. El este puţin studiat, dar se ştie că şi în cadrul lui sunt anumite tradiţii,
obiceiuri, norme de conduită şi uneori argou. Cu toate acestea, considerăm că clasificarea propusă de W. Reckless, fiind
interesantă sub aspectul teoretic pentru o examinare abstractă, ea nu este totuşi oportună pentru cercetări criminologice
empirice. Din acest punct de vedere, susţinem abordarea tradiţională a conceptului de criminalitate profesională.
Uneori poate fi întâlnită utilizarea termenului de criminalitatea elitei care desemnează acelaşi sens cu al criminalităţii
gulerelor albe. Nu suntem de acord cu aceasta, deoarece persoanele care alcătuiesc elita unei societăţi nu sunt neapărat
persoane cu gulerele albe. Termenul elită are un sens mai larg. Prin elita unei societăţi înţelegem, după cum scria V. Pareto,
„acei oameni care posedă calităţi de inteligenţă, de caracter, de capacitate de orice gen, de direcţie, de nivel remarcabil.
Exclud, în acelaşi timp, integral, orice apreciere asupra meritelor şi autorităţilor acestor clase de oameni” [14]. În acest sens,
este corectă utilizarea termenului de criminalitatea elitei politice (elitei de guvernare) utilizat de V.V. Luneev [15]. Deosebirea
acestuia de termenul criminalitate a gulerelor albe constă în faptul că „elitei politice şi de guvernare îi sunt „accesibile” toate
infracţiunile existente” [16] (inclusiv chiar infracţiunile de violenţă).
Criminologii germani utilizează un termen asemănător cu cel propus de V. Luneev: criminalitatea deţinătorilor de putere, dar
care totuşi diferă prin conţinutul său. Criminalitatea deţinătorilor de putere este alcătuită din „totalitatea de infracţiuni, comise
de către deţinătorii de putere în scopul protecţiei sau extinderii privilegiilor sale – persoanele recunoscute, care după o
poziţie politică sau socială, legată de posibilităţile largi de asigurare a intereselor lor personale” [17]. Edwin Schur utilizează
termenul de criminalitate respectabilă drept sinonim cu termenul de criminalitate a gulerelor albe [18], însă el îi extinde
sensul acestuia din urmă. În opinia lui, termenul dat cuprinde, alături de infracţiunile indicate de Sutherland, şi multe alte
infracţiuni pe care le poate comite această categorie de cetăţeni (cum sunt, bunăoară, furturi, escrocherii, falsificare de
cecuri etc.) şi nu neapărat legate de serviciul lor.
În ultimul timp în SUA circulă şi termenul criminalitatea gulerelor de sidef. El exprimă o modalitate a criminalităţii gulerelor
albe, însă în acest caz infracţiunile sunt comise de reprezentanţi ai puterii de un înalt nivel şi de cei mai influenţi
businessmani [19].
Din toate cele expuse rezultă că criminalitatea gulerelor albe constituie un concept criminologic distinct, care nu poate fi
înlocuit prin celelalte concepte existente în prezent în criminologie, care definesc diferite tipuri de criminalitate.
În acelaşi timp, menţionăm că există problema definirii conceptului în cauză. Majoritatea autorilor fie că purced la descrierea
însuşirilor criminalităţii gulerelor albe fără definirea ei, fie că citează definiţia conceptului formulată de E. Sutherland, concept
cu un conţinut destul de larg. Uneori pot fi întâlnite şi tratări unilaterale, neadecvate noţiunii criminalităţii gulerelor albe. Când
ea este redusă doar la criminalitatea în domeniul activităţii de antreprenoriat (asemenea abordări se bazează pe primele
lucrări ale lui E. Sutherland, dar fără a le lua în seamă pe cele ulterioare în care problema a fost lărgită) sau doar la
criminalitatea persoanelor cu funcţie de răspundere [20] (ceea ce este tot eronat). Cu toate că problema criminalităţii
gulerelor albe a fost pusă încă în anul 1940, actualitatea ei, precum şi dimensiunile, şi pericolul ei social deosebit au fost
demonstrate cert de mai multe investigaţii ştiinţifice, până în prezent, după părerea noastră, nu a fost deocamdată, găsită o
definiţie adecvată pentru acest tip de criminalitate. A defini un oarecare fenomen social este întotdeauna o chestiune
complicată, dar cu atât mai dificilă este, în special, definirea unui fenomen social complex cum este criminalitatea gulerelor
albe. Analizând mai multe definiţii ale fenomenului în discuţie, am ajuns la concluzia că cea mai reuşită noţiune a fost
propusă totuşi tocmai de Edwin Sutherland, autorul conceptului. Şi anume „criminalitatea gulerelor albe reprezintă infracţiuni
comise de persoane respectabile cu-n înalt statut social în cursul activităţii lor profesionale” [21]. Deşi această noţiune nu
este lipsită de anumite lacune, totuşi o definiţie mai bună noi n-am întâlnit şi nu o putem deocamdată propune. De aceea, în
lucrarea de faţă ne vom baza pe definiţia formulată de E.W. Sutherland, autorul conceptului.
La drept vorbind, în criminologie sunt utilizaţi, destul de des, mulţi termeni, în special acei care denumesc fenomene sociale
permanent discutate. Bunăoară, atunci când se discută chiar şi problema conceptului de criminalitate, majoritatea
divergenţelor sunt bazate nu atât pe însuşirile fenomenului, cât pe problema definirii lui. Dar aceasta totuşi nu înseamnă că
nu există criminalitatea sau nu merită a fi studiată.
E de remarcat că, deşi fenomenul de criminalitate a gulerelor albe nu a fost cercetat în URSS şi nici în RSSM, diferite
aspecte ale acestuia au fost totuşi studiate destul de bine. Este vorba, în primul rând, de criminalitatea de serviciu şi de
criminalitatea de gospodărie – cupidantă. (хозяйственно-корыстная преступность).
De fapt, atunci când E. Sutherland distingea criminalitatea gulerelor albe, în URSS şi în alte state socialiste (dar, în virtutea
inerţiei, şi în state formate după destrămarea lor între anii 1989 şi 1991), se evidenţiau astfel de tipuri de criminalitate:
criminalitatea general-penală (общеуголовная преступность) şi criminalitatea de gospodărie – cupidantă (хозяйственно-
корыстная преступность) [22]. Considerăm că aceşti termeni, din punct de vedere lingvistic sau semantic, nu sunt mai
reuşiţi decât termenul propus de E. Sutherland [23], unicul lor avantaj rezidă în faptul că juriştii s-au deprins cu aceşti
termeni. La fel stau lucrurile şi cu problema definirii lor adecvate.
Susţinem că criminalitatea ca fenomen social complex poate fi divizată, în fond, în două tipuri de bază: 1. criminalitatea
obişnuită (de violenţă şi cupidantă); 2. criminalitatea gulerelor albe.
Desigur, sunt evidenţiate de specialişti şi multe alte tipuri de criminalitate. Când spunem că cele două tipuri sunt numite de
bază avem în vedere doar aceea că marea majoritate a infracţiunilor este inclusă în una dintre aceste categorii mari.
Criminalitatea tradiţională este alcătuită din astfel de fapte concrete care sunt calificate ca infracţiuni aproape din momentul
apariţiei semnelor de criminalitate şi în mai multe state (omoruri, violuri, furturi, jafuri, escrocherii, huliganism etc.).
Criminalitatea gulerelor albe ca fenomen social apare mai târziu, la o anumită etapă de dezvoltare a societăţii (deşi unele
manifestări ale acesteia au luat naştere odată cu apariţia statului, de exemplu, corupţia), când în societate se formează o
anumită categorie de populaţie, numită convenţional „gulerele albe”. Din această categorie fac parte, în primul rând,
funcţionari publici, funcţionari, persoane cu funcţii de răspundere şi manageri de diferite trepte şi domenii de activitate;
persoane cu un înalt statut social ereditar (aristocraţie); persoane cu un înalt statut social material (oligarhie); antreprenori şi
intelectuali (savanţi, profesori, medici, ingineri etc.).
Nu orice infracţiune comisă de aceste persoane poate fi inclusă categoriei infracţiunilor comise de gulerele albe. Trăsătura
distinctivă a criminalităţii gulerelor albe o constituie faptul că infracţiunile aparţinând tipului în cauză ţin neapărat de profesia
(ocupaţia) infractorului cu gulerul alb.
Sintetizând toate cele expuse, vom prezenta corelaţia diferitelor tipuri de criminalitate descrise mai sus.