Test – Limba și literatura română- clasa a X-a

I. Citește textul și răspunde la cerințele de mai jos:

Vino-n codru la izvorul

Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Si în brațele-mi întinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ti desprind din creștet vălul,
Să-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei ședea-vei,

Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr, înfiorate,
Or să-ți cadă flori de tei.

Fruntea albă-n părul galben

Pe-al meu braț încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci.

Vom visa un vis ferice,

Ingâna-ne-vor c-un cânt
Singuratice isvoare,
Blânda batere de vânt;

Adormind de armonia
Codrului bătut de gînduri,
Flori de teiu deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.
(Mihai Eminescu, Dorința)
1. Numește un sinonim pentru cuvântul codru. 6p
2. Explică rolul cratimei în structura ”îngâna-ne-vor ” 6p
3. Construiește un enunț în care să folosești un sens conotativ al cuvântului obraz. 6p
4. Menționează tema poeziei și un motiv literar. 6p
5. Identifică mărcile lexico-gramaticale prin care se evidențiază prezența eului liric. 6p
6. Identifică două figuri de stil diferite și comentează-le în raport cu tema textului. 6p
7. Prezintă valoarea stilistică a timpurilor verbale folosite în text. 6p
8. Comentează în 6-10 rânduri ultima strofă, evidențiind relația dintre idea poetică și mijloacele
artistice. 12p
9. Argumentează apartenența poeziei de mai sus la romantism 12p.

II. Comentează în 100-150 de cuvinte tipul de perspectivă narativă din textul de mai jos: 24p

 ”Când eram mic, în ajunul unei calatorii, nu puteam dormi si mi-era teama, singur în noapte, că

"a  doua zi", în mod exceptional, nu va mai veni. Iata, la fel, aveam  impresia că întunericul se va
dilata la infinit, dar nu o plecare în  necunoscut frumos era acum, după noapte, ci plecarea pe
alt drum, pur  si simplu, decât cele de pâna acum. Credeam că niciodata nu voi mai fi în fata
acelei femei, ca s-o pot zdrobi. Mi-era teamă că voi înnebuni  pâna în zori. Aveam impresia că
nu mai sunt stăpân pe destinele mele,  ca si când as fi fost într-o trasura ai cărei cai sperioși s-
au aprins si aleargă, neînduplecabil, cu mine, peste gropile si neprevăzutul unui câmp. Dacă
adunam toată suferinta din trecut, nu izbuteam să egalez  pe cea de azi, care-mi părea si de o
natură diferită. Mă lungisem pe un  divan lung si, cu palmele lipite de obraji, asteptam
cu nelinistea si teama cretinilor, care, incapabili să mai judece, cu ochii speriati, se chircesc si
asteaptă... Cum a putut să faca asta? meritam trivialitatea  acestui procedeu care mă murdarea de
prisos... când fusesem atât de loial?...” (Camil Petrescu, ”Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război”)

Se acordă 10 p oficiu