Discalculia

Discalculia face parte din categoria dificultăţilor de învăţare cu care se confruntă numeroşi
copii. Suzanne Borel-Maisony spune că discalculia “înglobează toate dificultăţile care se referă
la achiziţia conceptului de număr, a calculului matematic, precum şi a raţionamentului
matematic” , iar Beslay o consideră “o tulburarea provenită din dificultatea specifică de învăţare
a calculului, în stadiul elementar, independentă de nivelul mintal, de metodele pedagogice
folosite, de frecvenţa şcolară şi de tulburările afective”. (Ungureanu, D. 1998)

Elevii care întâmpină dificultăţi în învăţarea matematicii pot avea o deficienţă

neurocognitivă, ce împiedică însuşirea conceptelor numerice de bază sau aritmetice. Elementul
esenţial al discalculiei îl constituie confuzia în conceptele de număr sau incapacitatea de a
număra corect.

Între 3-8% dintre şcolari întâmpină dificultăţi variate în învăţarea unor aspecte legate de
conceptul de număr, numărat, calcul aritmetic sau în alte domenii legate de matematică. Studiile
au arătat că discalculia nu este legată de inteligenţă, motivaţie sau alţi factori care influenţează
învăţarea şi că cei afectaţi de această deficienţă au de asemenea probleme legate de citit sau de
menţinerea atenţiei.În clasa I, elevii cu discalculie nu cunosc adesea numele cifrelor (de exemplu
„9”=”nouă”) şi au probleme în a compara numerele. În mod normal ştiu că trei este mai mare
decât doi, dar nu cunosc faptul că nouă este mai mare ca opt. Totuşi mulţi dintre ei ajung să
cunoască, până la urmă, cel puţin cifrele.

Când un copil de 5-7 ani nu este încă pregătit să înveţe concepte matematice, părinţii vor
încerca să îl forţeze, însă această abordare va aduce cu sine experienţe negative şi o atitudine
gresită a copilului cu privire la matematică, provocând chiar anxietate. Este foarte important ca
părinţii şi profesorii să aştepte momentul în care copilul este dezvoltat corespunzător pentru a
primi şi înţelege informaţii legate de matematică.

Renee M. Newman (1998) descrie câteva dintre simptomele pe care le pot manifesta copiii cu
discalculie sau dificultăţi de învăţare a matematicii. Astfel, ea a observat că în aceste cazuri
elevul întâmpină mereu dificultăţi în a efectua adunări, scăderi, înmulţiri şi împărţiri. Are abilităţi
matematice scăzute. Nu se descurcă bine şi nu înţelege cum să folosescă banii. Nu poate să-şi
facă un plan financiar sau să-şi calculeze bugetul. Eşuează în a vedea imaginea de ansamblu a
banilor in general. Poate să ii fie teamă să lucreze cu bani, să cumpere, să vândă, să facă
tranzacţii. Nu poate să calculeze cât rest i se cuvine, cât trebuie să plătească pentru un anumit
serviciu, taxe etc.Când trebuie să scrie, să citească sau să-şi amintească numere face frecvent
anumite greşeli : adaugă numere în plus, face omisiuni, substituiri, inversiuni. Nu reuşeşte să
înţeleagă şi să reţină concepte matematice, reguli, formule, algoritmi şi calcule elementare de
adunare, scădere, înmulţire şi împărţire.

Memoria de lungă durată legată de stăpânirea conceptelor este deficitară (memorarea şi

reamintirea celor memorate) aceasta înseamnă că poate să efectueze anumite operaţii matematice
într-o zi şi a doua zi să nu mai fie capabil.Poate de asemenea să nu fie capabil să înţeleagă şi să
vadă imaginea de ansamblu a unor  proceduri, să aibă o slabă capacitate de sintetizare. Elevul are
slabe abilităţi de a vizualiza şi de a-şi reprezenta locaţia numerelor pe ceas, locaţia geografică a
unor ţări, oceane, străzi, etc. Adesea pierde şirul şi nu mai ştie când este rândul lui sau al altora în
cadrul unui joc. Are capacităţi de strategie limitate în jocuri cum ar fi, de exemplu şahul.

Petrescu, A. (2007) susţine că dificultăţile de învăţare pot fi depăşite dacă se ţine cont de
următoarele aspecte: erorile comise de elev, motivele pentru care apar şi modul de
rezolvare.Profesorii trebuie să facă apel la trei moduri de reprezentare a conceptelor matematice:

a) modul concret, care implică efectuarea de operaţii concrete şi participarea activă a

elevului.

 b) modul imagistic, care utilizează pictograme, grafică şi alte procedee vizuale.

b) modul simbolic, care recurge la simboluri matematice.

Profesorii de matematică trebuie să facă apel progresiv la cele trei metode de

reprezentare,exact în ordinea enumerată. Altfel, înainte de a stăpâni un mod de reprezentare, el
va trebui să-l aplice la cel explicat curent.Trecând progresiv de la modul concret la cel simbolic,
elevii învaţă într-un mod adaptat cerinţelor lor. De asemenea, ei nu vor mai fi inhibaţi de frica
de a greşi. Acest mod de învăţare a matematicii face apel la lucrul cu obiecte, la experienţe
directe şi activităţi concrete, elevilor cu dificultăţi de învăţare trebuind să li se ofere un climat şi
materiale proprice dificultăţilor lor. Va trebui respectat şi ritmul de învăţare al elevului sau al
grupului de lucru. Este mai important ca elevii să lucreze zilnic, decât să lucreze mult, acelaşi tip
de exerciţii.Învăţarea trebuie să facă apel la activităţile libere: jocuri, şi activităţi în grup etc.,dar
la început nu se vor folosi decât obiecte (cuburi, bile, nasturi, bastonaşe, dominouri, cărţi de
joc, plastilină etc). Elevii trebuie stimulaţi să vorbească în timp ce lucrează.
O metodă propusă pentru ajutarea copiilor care se confruntă cu probleme în învăţarea
matematicii este învăţarea prin descoperire, Alca, L. (2006). Metoda descoperirii constă în
reactualizarea experienţei şi a capacităţilor individuale în vederea concentrării şi aplicării lor
asupra unei situaţii problemă prin explorarea diverselor sale alternative şi găsirea soluţiei.

  Premiza de la care trebuie să pornim este delimitarea a ceea ce este util şi oportun să-i dăm
elevului de-a gata şi ce putem să-i lăsam lui să descopere.Ţinând seama de relaţia ce se stabileşte
între profesor şi elevi se pot distinge două forme ale descoperirii: descoperirea independentă şi
descoperirea dirijată.

Pentru dezvoltarea interesului şi atitudinii investigatoare trebuie mizat pe curiozitatea

spontană şi pe dorinţa naturală de a desoperi ceva nou.
Metoda descoperirii sau a învăţări prin întrebări îi lasă pe elevi să-şi formuleze singuri
explicaţii asupra unui fenomen pe baza materialului respectiv.