PIERDEREA PROTECTIEI JURIDICE

Informaţia, a treia formă de manifestare a Existenţei Fundamentale, la confluenţa dintre milenii,

a devenit cea mai apreciată comoară a omenirii. Cu mult temei, s-a făcut afirmaţia de către japonezi că
fericiţii stăpâni ai informaţiei de la sfârşitul secolului XX vor fi şi stăpânii lumii. Nu energiile controlate
de om, oricât de puternice ar fi ele sau efectele lor, nu aurul şi alte averi materiale, sub orice formă ar
exista acestea, ci informaţia va fi semnul puterii. Aşadar, nu sceptrul de aur, ci aureola informaţională.
Câtă dreptate au avut egiptenii, în urmă cu mii de ani, spunând că omul e frumos când mintea-i e regină.
În acest sens, poate că merită să descifrăm şi mesajul de suflet al lui Gabriel Garcia Marquez. Iată ce ar
face marele scriitor, dacă Dumnezeu i-ar mai dărui o bucăţică de viaţă: „Aş da valoare lucrurilor
mărunte, dar nu pentru ce valorează ele, ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică ...; de-abia acum
înţeleg că pentru fiecare minut în care închidem ochii pierdem şaizeci de secunde de lumină. Aş merge
în timp ce alţii ar sta pe loc, aş rămâne treaz în timp ce toţi ceilalţi ar dormi. Aş asculta în timp ce alţii ar
vorbi ...”. Doamne, cât respect pentru lumina minţii, care este informaţia. Şi cum să nu fie protejată pe
măsură!?! În sprijinul acestor afirmaţii vin preocupările privind protecţia şi securitatea informaţiilor,
care datează de mii de ani. Putem afirma că semnalele oferite de diferite popoare de-a lungul timpului ne
conduc la concluzia că fenomenul globalizării sistemelor de protecţie şi securitate a informaţiilor începe
în urmă cu peste zece mii de ani. Ne referim la primul protocol de securitate a informaţiilor, realizat de
mesopotamieni, devenit ulterior, la o altă scară, standard internaţional. Peruvienii, prin quippos-urile lor,
au făcut acelaşi lucru, în urmă cu şase mii de ani. Egiptenii, acum cinci mii de ani, indirect, au introdus
conceptul de clasificare a informaţiilor, interzicând preoţilor să scrie pe pământul reavăn, din dorinţa de
a nu se face publice informaţiile cu caracter secret. De asemenea, de multe mii de ani, informaţiile
sensibile au fost ascunse privirilor curioase, de cele mai multe ori rău intenţionate, prin operaţiunea de
camuflare a lor, sau au fost plasate printre informaţiile obişnuite, prin steganografie, sau au fost
codificate, criptate –pentru a le face accesibile doar persoanelor autorizate. Acestor tehnici li s-au
adăugat multe altele, cu acelaşi scop, tăinuirea informaţiilor secrete. Acum, la începutul mileniului trei,
prea multe nu s-au schimbat pe planul operaţiunilor de protejare şi securizare a informaţiilor, ci doar
tehnicile şi mediile de lucru, firesc, sunt altele. Până şi tradiţionalul sistem bazat pe un calculator central
a devenit desuet, vorbindu-se în orice colţ al planetei despre Internet, Intranet, Extranet, despre
includerea în structura lor a calculatoarelor personale (PDA), a diverselor generaţii de telefonie şi multe
altele, inclusiv despre reţeaua reţelelor, ceea ce dă noi dimensiuni spaţiului cibernetic. Pe planul
globalizării, o tendinţă este evidentă, a preocupărilor comune, public-privat, pentru securizarea spaţiului
cibernetic global, îndeosebi după 11 septembrie 2001. Dependenţa de informaţie este tot mai mare, chiar
periculoasă. Sunt state care depind total de informaţiile oferite de componentele spaţiului cibernetic
naţional. Blocarea acestuia timp de câteva ore poate să conducă la instaurarea haosului în ţara
respectivă, afectând, în bună măsură, şi securitatea sistemului informaţional global planetar.

Page 1
 PIERDEREA PROTECTIEI JURIDICE
Articolul 19 din Convenția Internațională a Drepturilor Civice și Politice prevede libertatea de
exprimare, sub diferite forme și manifestări. Am putea susține că internetul a devenit un instrument
indispensabil pentru libertatea de exprimare. Astfel, am putea concluziona că libertatea de exprimare
online este garantată. Și dacă adăugăm faptul că o parte din ce în ce mai mare din viețile noastre este
dependentă de internet, putem spune că dreptul de a fi conectat, cu alte cuvinte dreptul la internet,
trebuie să fie garantat. Când au loc evenimente îngrozitoare, cu impact asupra unui număr considerabil
de vieți, există o reacție naturală de a acționa astfel încât evenimentul să nu se mai repete. De prea multe
ori, acel ceva (legislația) atrage consecințe nedorite. Este cazul unui număr de reglementări care vizează
guvernarea . În timp ce intenția de a proteja este corectă, reglementările trebuie să țină cont de imaginea
de ansamblu.

Motivația: de ce? Când vine vorba de spațiul cibernetic, restricțiile nu pot fi impuse asupra
internetului ca întreg. Spațiul cibernetic este un sistem și, prin urmare, nu se află sub autoritatea unei
anumite instituții. Așadar, singurele restricții care pot fi impuse se referă la efectele acestui spațiu și la
efectele relațiilor create în interiorul acestui spațiu. În final, aceste restricții pot fi impuse doar la nivelul
dimensiunii fizice. Un stat poate bloca geografic accesul la o anumită informație, singur sau prin
intermediul furnizorilor de internet. Chiar și așa, acea informație este blocată, nu ștearsă de pe internet și
continuă să fie accesată de alți utilizatori. Când se crează o politică, guvernul trebuie să clarifice
obiectivul acelei politici. Când vine vorba de legile privind securitatea cibernetică, obiectivul statuat este
cel de aproteja integritatea infrastructurii și a informației care se găsește și tranzitează această
infrastructură. Acest obiectiv este unul corect și onorabil. În cazul implementării politicilor de internet
există câteva mecanisme clare: Legea, Normele Sociale, Piața și Arhitectura, care trebuie toate să
funcționeze împreună. Prin urmare, politicile de Internet trebuie să utilizeze legi, norme sociale, piața și
arhitectura pentru a securiza conexiunile și informațiile, fără să afecteze modul actual în care ne
exprimăm și comunicăm online. Pentru ca limitele să fie percepute ca fiind rezonabile și pentru ca
implementarea lor să fie posibilă, statele trebuie să se asigure că aceste limite sunt în concordanță cu
principiile legalității (tot ce nu este interzis este permis), ale legitimității (încrederea că autoritățile,
instituțiile și acordurile sociale sunt adecvate, potrivite și corecte) și ale proporționalității (echilibrul
dintre ceea ce se impune și valoarea care trebuie apărată prin intermediul acestei impuneri).

Evolutia tehnologiei informatiilor si comunicatiilor, precum si impactul dezvoltarii retelelor

informatice la nivel social, economic, politic si cultural, impun in noul context creat necesitatea
protectiei juridice a valorilor si intereselor actualei societati tehnologizate.

Securitatea cibernetica se impune atat la nivel national dar si international. Instrumente

normative si institutionale urmaresc evidentierea corelatiei dintre dimensiunea nationala a securitatii
Page 2
 PIERDEREA PROTECTIEI JURIDICE
cibernetice, pe de o parte, si dimensiunea internationala, respectiv a Uniunii Europene, ca ordine juridica
derivata din dreptul international, pe de alta parte. Securitatea cibernetica la nivel national si
international reprezinta o preocupare de permanenta actualitate, iar schimbarile legislative in domeniul
cibernetic sunt inerente, de unde rezulta si multitudinea reglementarilor aferente mai multor ramuri de
drept. Legislatia specifica, documentele cu caracter strategic, precum si jurisprudenta relevanta din
domeniul securitatii cibernetice, argumentează necesitatea stabilirii unui echilibru intre securitatea
nationala si drepturile si libertatile cetatenilor, cu precadere in privinta dreptului la viata privata, avand
in vedere si inconsecventele normative identificate.

Concluziile Consiliului din 2015 privind diplomația cibernetică promovează o serie de obiective
și principii legate de angajamentul cibernetic al UE la nivel mondial:

 promovarea și protejarea drepturilor omului în spațiul cibernetic;

 normele de comportament și aplicarea dreptului internațional existent în domeniul securității
internaționale;
 guvernarea internetului;
 sporirea competitivității și a prosperității;
 consolidarea și dezvoltarea capacităților;
 implicarea strategică a partenerilor-cheie și a organizațiilor internaționale;

Uniunea Europeană poate impune sancţiuni economice oricărei persoane sau entităţi care atacă reţele
informatice ale statelor membre UE, aceasta fiind o măsură a blocului comunitar de a descuraja
comiterea de atacuri cibernetice. UE subliniază că respectarea obligațiilor care decurg din dreptul
internațional, inclusiv a Cartei ONU și aderarea la normele voluntare, fără caracter obligatoriu,
ale unui comportament responsabil al statului sunt esențiale pentru menținerea păcii și stabilității
și pentru promovarea unui spațiu cibernetic liber, deschis şi sigur. În acest sens, statele nu trebuie să
folosească proxy-uri pentru a comite acte ilicite la nivel internațional prin utilizarea tehnologiilor
informației și comunicațiilor și ar trebui să depună eforturi ca să se asigure că teritoriul lor nu este
utilizat de actorii nestatali pentru comiterea unor astfel de acte.

În luna mai 2019 a fost adoptat regimul UE de sancţiuni cibernetice prin care UE poate impune
restricții de călătorie și înghețarea fondurilor și a resurselor economice ale persoanelor și entităților
responsabile pentru atacuri cibernetice sau tentative de atacuri cibernetice sau care au o formă de
participație anume determinată la asemenea atacuri sau tentative (Decizia (PESC) 2019/797 a
Consiliului din 17 mai 2019 și Regulamentul (UE) 2019/796 al Consiliului din 17 mai 2019).

Page 3
 PIERDEREA PROTECTIEI JURIDICE
Regimul de sancțiuni pentru atacuri cibernetice al UE este un element important al punerii în
aplicare a cadrului privind un răspuns diplomatic comun al UE la activitățile cibernetice răuvoitoare.
Prin acest regim, UE a stabilit un instrument puternic și eficace prin care să se răspundă în mod adecvat
și specific la amenințările din spațiul cibernetic. Aceste măsuri au un regim diferit de cel al atribuirii
unui atac cibernetic, atribuirea fiind o decizie politică ce ține de suveranitate. Însă, UE și statele membre
trebuie să își îmbunătățească capacitatea de a atribui atacurile cibernetice, nu în ultimul rând prin
schimbul de informații consolidate.

Noua versiune a Strategiei de securitate cibernetică a inclus propunerea de Act în domeniul

Securității Cibernetice („Cybersecurity Act”) care acoperă noul regulament privind ENISA - EU
Agency for Network and Information and Security, "Agenția UE privind securitatea cibernetică"
(și de abrogare a Regulamentului (UE) 526/2013), precum şi privind certificarea în domeniul securității
cibernetice ICT. Acesta se referă la o Agenție de Securitate Cibernetică  a UE mai puternică și
modernizată și un cadru de certificare UE pentru produsele și serviciile ICT pentru consolidarea
încrederii consumatorilor. UE își menține angajamentul față de un spațiu cibernetic global, deschis,
stabil, pașnic și sigur și, prin urmare, reafirmă necesitatea de a consolida cooperarea internațională
pentru a promova ordinea bazată pe norme în acest domeniu.

Evoluţia rapidă a naturii ameninţărilor cibernetice a necesitat adoptarea de către Organizaţia Nord-
Atlantică, a unui nou concept şi a unei noi politici în domeniul apărării cibernetice și recunoașterea
spațiului cibernetic ca domeniu operațional. Recunoaşterea spaţiului cibernetic ca domeniu
operaţional a reprezentat un pas legitim în sprijinul capacităţii Alianţei NATO de a răspunde la
ameninţările cibernetice faţă de principalele sale interese si securitatea colectivă. Alianţa a adoptat,
însă, o politică de reţinere şi acţionează în concordanţă cu dreptul internaţional care stipulează că
Aliaţii nu vor folosi capabilităţile cibernetice ofensive naţional-suverane în operaţiuni NATO decât cu
respectarea dreptului internaţional. Dreptul internaţional existent reprezintă cadrul principal pentru
comportamentul statal în spaţiul cibernetic, inclusiv pentru utilizarea capabilităţilor cibernetice
ofensive.

NASTASA OVIDIU LAURENTIU

Page 4