Sunteți pe pagina 1din 4

MISCARILE PLANTELOR

Mişcarea este o însuşire esenţială a materiei vii, întâlnită atât la animale cât şi
la plante. La plante, mişcarea se realizează prin deplasarea în întregime sau prin
orientareaorganelor spre sursele de substanţe nutritive, de apă şi de energie
necesare sintezeisubstanţelor organice. Deci aceste mişcări sunt rezultate din
orientarea organelor planteiîn spaţiu pentru îndeplinirea optimă a funcţiilor de
nutriţie, de apărare şi de înmulţire. Mişcările pot fi pasive, în efectuarea cărora
plantele nu intervin şi active, pentrucare plantele consumă energie proprie. Ambele
categorii de mişcări se întâlnesc atât la plantele libere, cât şi la cele fixate de
anumite substraturi.
Mişcările pasive se realizează pe baza unor adaptări ce permit plantelor
întregisau anumitor organe ale acestora să fie răspândite dintr-un loc în altul.
Majoritateamişcărilor pasive se bazează pe mecanisme fizice. Aceste mişcări se
întâlnesc mai ales la plantele fixate de substrat şi se realizează prin modificarea
volumului celular.
Mişcările prin imbibiţie sunt caracteristice fructelor uscate şi se realizează prin
modificări inegale ale volumului diferitelor părţi care alcătuiesc organul, sub
acţiunea apei de imbibiţie anizotropă, pătrunsă în micelele celulozice.Ca exemplu
pot servi păstăile de Orobusvernus care pe timp de secetă se desfac, executând o
răsucire într-o spirală spre interior.
Mişcările prin coeziune sunt prezente la sporangiile ferigilor. Între membranele
celulare şi apa pe care o conţin, forţa de coeziune ajunge la valori până la 1000
atm. provocând mişcări ale plantelor. Asemenea mişcări se găsesc şi la celulele
endoteciului de la antere; acesta are îngroşări în formă de stea pe faţa internă şi în
formă de cordoane paralele pe feţelelaterale. Când se pierde apa, membranele
externe subţiri şi elastice sunt trase spreinterior, realizându-se un mecanism de
deschidere a anterei.
Mişcările prin aruncare sunt caracteristice filamentelor staminelor unor plante
din familia Urticaceae. La maturarea polenului, anterele concrescute la baza
filamentelor se desprind de acestea şi execută o mişcare bruscă de întindere,
aruncând polenul la o distanţă oarecare.
Mişcările active sunt fenomene întâlnite frecvent în viaţa plantelor şi
seefectuează cu un consum de energie. Din această categorie fac parte
mişcărileintracelulare, mişcările plantelor fixate de substrat şi mişcările plantelor
libere.
Mişcări intracelulare sunt mişcările pe care le fac organitele celulare, cum ar fi
mişcarea nucleului, a cloroplastelor şi a citoplasmei.
Mişcarea cloroplastelor. S-a constatat atât la plantele inferioare cât şi la
plantelesuperioare. În celulele palisadice ale frunzelor aeriene, cloroplastele se
orientează permanent cu muchia pe direcţia razelor de lumină. Când lumina este
mai slabă,cloroplastele se aglomerează pe pereţii transversali, cu latura mai mare
orientată sprerazele de lumină. Mecanismul mişcării este explicat fie prin curenţii
protoplasmatici, careantrenează cloroplastele în mişcare fie prin modificarea
tensiunii superficiale a învelişuluilor.
Mişcările nucleului. Aceste mişcări au putut fi observate în perii absorbanţi ai
rădăcinilor şi în tuburile polinice, unde nucleii se deplasează spre punctele cu
activitate metabolică mai intensă. În cazul unei răniri, nucleii se deplasează către
peretele celular din apropierea rănirii.
Mişcarea citoplasmei. Curenţii citoplasmatici s-au identificat în perii absorbanţide
pe rădăcinile de graminee, perii de pe frunzele de Tradescantia , Vallisneria spiralis
Şi la alte plante; viteza curenţilor depinde de intensitatea desfăşurării reacţiilor
metabolice.Viteza de circulaţie a curenţilor citoplasmatici se determină cu ocularul
micrometric,urmărind deplasarea unui cloroplast în lungul peretelui celular.
Mişcarea cloroplastelor poartă denumirea de dineză. Substanţele glucidice simple
stimulează viteza de circulaţie a citoplasmei, intervenind ca sursă de energie.
Mişcările plantelor fixate pe substrat sunt atat mişcări pasive, cât şi mişcări
active.Anumiţi factori externi, cum ar fi lumina, apa, gravitaţia, concentraţia
substanţelor chimice, pot provoca la plantele fixate de substrat excitaţii, ce vor
determina o reacţie în modul de orientare a organelor. La plantele superioare,
excitanţii externi produc aşa numitele tropisme. Acestea pot fi: paralelotrope şi
plagiotrope. Tropismele paralelotrope orientează organul, în creşterea sa, paralel cu
direcţia excitantului; atuncicând organismul în creştere se îndreaptă spre excitant,
mişcarea este pozitivă, iar când se orientează în sens invers excitantului este
negativă. În mişcările plagiotrope, organele iau poziţii oblice faţă de direcţia
excitantului sau perpendiculare. Excitanţii provoacă multiple multiple modificări în
protoplasma celulară. Datorită excitanţilor are loc creşterea permeabilităţii
membranelor, o scădere a vâscozităţii, semodifică potenţialul electric şi intensitatea
respiraţiei. Aceste modificări se produc într-un timp relativ scurt şi se propagă în
lungul protoplasmei celulei şi a organului respectiv. După excitaţie şi reacţie au loc
fenomene de revenire la starea iniţială a coloizilor, a permeabilităţii şi a
potenţialului electric. Din această categorie fac parte tropismele şi astiile.
Mişcările pasive au rol în răspândirea seminţelor sau a sporilor, contribuind la
perpetuarea speciilor şi la menţinerea arealului lor.La plantele libere, tactismele
permit deplasarea lor spre zonele în care valoarea unor factori ai mediului (lumină,
temperatură, umiditate, nutrimente) le este mai convenabilă.
La plantele superioare, mişcările provocate de direcţia de acţiune a unor
excitanţi din mediul extern (tropismele) determină orientarea organelor într-o
manieră care să le permită utilizarea mai bună a diferiţilor factori.
Nictinastiile şi termonastiile permit protejarea părţilor mai sensibile ale florilor
(androceul şi gineceul), iar altele favorizează procesul de polenizare.

BIBLIOGRAFIE
1. MILICĂ C.et al ., 1982 – Fiziologia plantelor, Ed. Didactică şiPedagogică,
Bucureşti