Semnal

Publicat de Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ

Nr. 1 Echinocţiul de toamnă 2018

CEA MAI APRECIATĂ CASĂ A CĂRŢII ROMÂNEŞTI

Reînființată în 1970, după mai mult de două decenii de întrerupere, ca editură a
Uniunii Scriitorilor din România, și sub direcția lui Marin Preda, Cartea Românească
începe, iată, în 2017, o nouă viață sub direcția lui Călin Vlasie. Este una din cele mai vechi
edituri din țara noastră şi totodată cea mai apreciată casă a cărţii româneşti, după cum
o arată, de altfel, numele. Aici au fost publicați de-a lungul timpului toţi marii scriitori
români din secolul XX. Nici o altă editură nu se poate lăuda cu palmaresul ei. La început
de viaţă nouă, îi urăm succes în promovarea operelor de valoare din repertoriul naţional.

Nicolae Manolescu,
Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România

Cultură prin continuitate!

Vreau să administrez o editură a scriitorilor puternică, autonomă ca

structură, care să respecte linia editorială iniţiată de Marin Preda în 1970, de
a publica cu precădere scriitorii români consacraţi şi debutanţi, la care se va
adăuga dezideratul iniţial împărtășit de fondatorii editurii, acela de a tipări cărţi
ieftine cu conţinut literar şi ştiinţific, ale autorilor români şi străini, cărţi care
să contribuie atât la propagarea culturii, dar şi la stimularea lecturii în rândul
tinerilor.
Cultură prin continuitate! - acesta este sloganul editurii Cartea Românească
de la 1 ianuarie 2017.
Călin Vlasie
Director general Editura Cartea Românească
HOMO LITTERATUS
R eînființată în anul 1970, după de la noi este vie atît timp cît cree- Vasile Burlui
ce fusese fondată în 1919 și des- ază, fără întreruperi și fără scăderi,
ființată de regimul comunist în 1948, un patrimoniu, devenind un spațiu PELERIN PERPETUU
Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ a al excelenței, al comunicării, cînd nu
fost mereu ținta (să nu spun visul?) doar receptează, ci construiește și
oricărui scriitor român contempo- oferă idei, valori, inteligență, compe- Pelerin perpetuu pe la porțile tale,
ran; patronajul Uniunii Scriitorilor, tențe. Funcționînd sub marca ilustră Nimic nu mă poate întoarce din cale,
personalitatea puternică a lui Marin a Uniunii Scriitorilor din România, Nu aduc foi de mirt drept ofrandă,
Preda, primul său director și, poate, CARTEA ROMÂNEASCĂ își afirmă, Nici șipuri ascunse cu iz de lavandă.
înainte de toate, cea mai bună echipă o dată mai mult, anvergura și valoa-
de editori – Magdalena Bedrosian, rea, în conceptul managerial al poetului Am mers prin deșerturi alături de tine
Florin Mugur, Mircea Cioabanu, Călin Vlasie, „client” al librăriei de la Nici foamea, nici setea nu ne-au fost străine,
Sorin Mărculescu – au făcut „mira- sfîrșitul anilor ‘70, care s-a întîlnit la Iași Am mers pe ocean, pe banchiza polară,
jul” poeților și prozatorilor, mai ales, cu poetul Vasile Burlui, președintele Ne-am oprit la izvor, răcorindu-ne-n vară.
pentru că pe criticii și istoricii literari Fundației Apollonia, creator el însuși
de școală și valori culturale: împreună Am străbătut veacuri, milenii în vreme,
i-a „împărțit” cu Editura Minerva,
au făcut o „cușcă” aurită, în ale cărei Cu crezul neînfrânt și făr-a ne teme,
unde îi „aștepta” neuitatul Z. Ornea. Cu tine alături și Timpul de mână,
Lîngă Editură a apărut Librăria; vitrine sunt invitați toți cei care scriu
/ citesc: onoarea este a omului cultivat Editura și librăria CARTEA Am descifrat evuri și vremi ce-au să vină.
gazda era Mircea Nedelciu care invi- ROMÂNEASCĂ din Iași este locu-
ta tinerii scriitori și cititori ai vremii, care unora li s-a părut, în urmă cu
ceva vreme, o specie pe cale de dis- ința lui Homo Litteratus, dar nu Adesea înfrânți, ne-am oprit între astre,
cei din generația ’80, la îndelungi numai a acestuia, însă, ci a oricui Căutând însemnul lucirii albastre.
taifasuri meșteșugite lîngă o ceașcă pariție. Pe scurt. La Grădina Zoologică
din Sankt Petersburg a apărut o cușcă care va fi luat seama măcar la vor- L-am aflat între stele de ei alungat,
de cafea ori, iarna, înclăzindu-se lîngă bele bunicului David Creangă din Cu semnul tăcerii pe buze încrustat!
caloriferele veșnic reci, cu o cană cu unde au intrat cîțiva tineri care nu
făceau altceva decît să citească toată Amintirile marelui humuleștean:
vin fiert. Am iubit și am plâns cu lacrimi de stele,
Dar importanța unei instituții ziua; spre știința vizitatorilor, un mesaj cînd vom avea nevoie de „oarecare
mîngîiere” și cînd vom refuza să fim Am râs împreună, am urât cele rele.
de cultură nu stă doar în trecutul scris pe cușcă indica „Homo Litteratus. Am mers împreună pe cărări nebătute,
ei, oricît de glorios; rămînînd doar Exemplare din această specie pe cale „numai așa, o vacă de muls pentru Nici ochiul să vadă, urechea s-asculte!
acolo, în teritoriul umbrelor ilustre și de dispariție adoră să citească”. Așezați fiecare”, vom regăsi, poate, cărțile:
al pașilor pierduți, ea se pietrifică, se comod pe o canapea sau pe crean- în casa de pe Bulevardul Ștefan cel
Mereu pelerin pe la porțile tale,
transformă, inevitabil, într-un muzeu ga unui copac, exemplare din Homo Mare și Sfînt, ele așteaptă cuminți,
Nimic nu mă poate întoarce din cale.
care-și așteaptă, resemnat, praful și Litteratus ci- tesc tot ce le cade în răbdătoare, voluptuoase, atingerea
Etern spectator în spectacolul sorții,
moliile. O instituție de cultură, cu mînă, tinerii din metropola țarilor de la mîinii care să le scoată din raft și a
Pelerin perpetuu la porțile cărții!
importanța și istoria acestei edituri Răsărit promovînd, astfel, literatura și ochilor care să le dea viață.
emblematice pentru lumea literaturii cultura în lume. Ioan Holban (din volumul Înger răstignit, 2014)
 Semnal Nr. 1 Echinocţiul de toamnă 2018

După moartea lui Marin Uricaru, politica editorială fiind

Preda în 1980, editura a
fost condusă succesiv de
romancierul George Bălăiţă
(1981-1990) şi criticul şi istoricul
literar Magdalena Popescu-
Bedrosian (1990-1996). Din
anul 1996 şi până în anul
2005 directorul editurii a fost
criticul literar Dan Cristea.
La 1 iunie 2005 administrarea
editurii a fost preluată de
Editura Polirom, prin hotărârea
Comitetului Director al U.S.R.
sub preşedinţia lui Eugen
asigurată de către un Consiliu
Director format din Nicolae
Manolescu, Mircea Mihăieş
(din partea U.S.R.) şi Silviu
Lupescu (director al Editurii
Polirom). Editura continuă
politica iniţiată în 1980 de
Marin Preda, de promovare a
scrisului românesc. Între 2005
şi 2016, având ca redactor-
şef pe Mădălina Ghiu, Cartea
Românească - Polirom publică
294 de autori, 452 de volume, în
jur de 60 de debuturi.

CARTEA ROMÂNEASCĂ,
O EDITURĂ PRESTIGIOASĂ
Sediul Editurii şi Tipografiei „Cartea Românească” din şoseaua Bonaparte (actualul Bu-
levard Iancu de Hunedoara), colţ cu Calea Dorobanţi - actualmente Metropolis Center.

În afara concursului de debut inițiat de editură, pen-

CARTEA ROMÂNEASCĂ,
cea mai prestigioasă şi mai
veche editură românească, a fost
înfiinţată în anul 1919 prin fuziunea
mai multor edituri şi tipografii:
Tipografia lui C.I. Rasidescu
(urmaşă a vechii tipografii a lui
C.A. Rosetti), Librăria&Editura
„Ioaniţiu şi fiii” din 1858, „Librăria
şcoalelor” din 1891 şi Institutul
„Minerva” din 1898, la iniţiativa
rectorului Universităţii Bucureşti
Ion Athanasiu şi a profesorului
universitar Ion Th. Simionescu,
fost rector al Universităţii din
Iaşi, tatăl celebrei Sanda Marin.
Iniţiatorii editurii şi-au propus
„crearea unui institut de editură
cu scopul tipăririi unei biblioteci
ieftine cu conţinut literar, dar mai
ales ştiinţific pentru răspândirea
culturii”.
În anul 1948 CARTEA
ROMÂNEASCĂ este desfiinţată
de regimul comunist.
Este reînfiinţată în anul 1970
ca editură a Uniunii Scriitorilor
din România, sub conducerea
scriitorului Marin Preda, având
ca scop promovarea scrisului
românesc prin publicarea
scriitorilor români consacraţi
şi promovarea tinerilor autori.
Până în 1989 a dominat piaţa
culturală românească, publicând
peste 5.000 de titluri, într-un tiraj
total de peste 10 milioane de
exemplare. Din redacţia condusă
de Marin Preda făceau parte Mihai
Gafiţa, Al. Paleologu, Georgeta
Dimisianu, Al. Ivasiuc, Mircea
Ciobanu, Magdalena Bedrosian,
Florin Mugur, Sorin Mărculescu,
Cornel Popescu.
tru toate genurile literare, a fost inițiat proiectul național „Cartea
Românească – Carte de învățătură” în parteneriat cu Ministerul
Educației Naționale, proiect ce se desfășoară în toate școlile din
România și care și-a propus stimularea interesului pentru literatu-
ra națională și universală prin lectură și creație.
De la 1 ianuarie 2017, lui Călin Vlasie, dezideratul
CARTEA ROMÂNEASCĂ s-a iniţial împărtăşit de fondatorii
aflat sub administrarea Editu- editurii, acela de a tipări cărţi
rii Paralela 45 (prin hotărârea ieftine cu conţinut literar şi şti-
din 22.09.2016 a Comitetului inţific, ale autorilor români şi
Director al U.S.R. sub preşe- străini, cărţi care să contribuie
dinţia lui Nicolae Manolescu), atât la propagarea culturii, dar
iar de la 1 octombrie 2017, se află şi la stimularea lecturii în rân-
sub administrarea Editurii Car- dul tinerilor. În afara concursu-
tea Românească Educațional lui de debut iniţiat de editură,
(prin hotărârea din 13.09.2017 a pentru toate genurile literare,
Comitetului Director al U.S.R.), a fost iniţiat proiectul naţio-
politica editorială fiind asigu- nal „Cartea Românească – Carte
rată de către un Consiliu Direc- de învăţătură” în parteneriat cu
tor format din Nicolae Manoles- Ministerul Educaţiei Naţionale,
cu, Răzvan Voncu (din partea proiect ce se desfăşoară în toate
U.S.R.) şi Călin Vlasie (din par- şcolile din România şi care şi-a
tea editurii care administrează). propus stimularea interesului
Este continuată linia editorială pentru literatura naţională şi
iniţiată de Marin Preda în 1970, universală prin lectură şi creaţie.
adăugându-se, la propunerea (Călin Vlasie)

Clădirea Editurii şi Librăriei „Cartea Românească" (l920), Bulevardul Carol I, în apropiere Sediul Editurii Cartea Românească (1970-1998), Bucureşti, strada General H.
de intersecţia acestuia cu Calea Victoriei (fostul bloc Romarta, actuala agenţie BRD). M. Berthelot

2
Nr. 1 Echinocţiul de toamnă 2018
Simona Modreanu
Un eveniment cultural autentic
P ost-adevăr, post-fapte,
”fake news”… lumea noastră de
azi stă strâmb sub semnul fabri-
cării unor semne șubrede de final
de civilizație. Senzaționalul jalnic
și impostura searbădă ne împo-
poțonează viețile, sugrumând cu
amarnică încrâncenare respirația
curată și înaltă la care mai visăm
când și când. Orice eveniment
cultural autentic, chiar dacă nu
reprezintă, cantitativ, o raritate,
se strecoară cumva pe ușa din dos
a comunității, aproape stingher
în caracterul lui insular în marea
sargaselor infinit reproductibile.
În această logică se înscrie
și vestea deschiderii librăriei și
editurii Cartea Românească la Iași.
Aparent, e o incongruitate în con-
textul dat, nu numai autohton, de
altfel. Vești despre librării care se
închid, chiar în buricul Parisului
sau Londrei, sunt la ordinea zilei.
În plus, spirite mofluze și pitii
defetiste se vor găsi mereu, care
Vasile Burlui
Bătrâna doamnă
Destinul unor instituții
este superpozabil destinelor
umane oscilante, cu suișuri și
coborâșuri, cu perioade de glo-
rie și înălțare, cu ani de tristă și
încrâncenată recluziune. Soarta
Editurii „Cartea Românească”
nu se sustrage unei asemenea
interpretări ci, din contra, o con-
firmă. Bătrâna doamnă a culturii
românești a parcurs epoci istorice
variate, a trăit gloria efervescenței
dintre cele două războaie, s-a
lăsat cuprinsă și a contribuit sub-
stanțial la elanul și entuziasmul
acelor ani, dar cu aripile frânte
a dispărut în 1948, în urma unor
decizii brutale. După 1970, revine
în forță, sub coordonarea unor
condeie consacrate și a unor spiri-
te care s-au dăruit cu trup și suflet
slujirii cărții. Ni se înfățișează
astăzi plină de noblețea pe care
o au lucrurile care înfruntă și
rezistă probelor timpului. Acum,
să spună că o librărie a devenit un
hobby, ba chiar un sacerdoțiu…
Din fericire, mai sunt des-
tui entuziaști curajoși care aleg
să meargă împotriva curentului,
convinși că nu s-a stins seminția
cărții odată cu intrarea în Era
Internetului și care fac, prin urma-
re, alegerea de a înființa o nouă
librărie. E cazul celei care își des-
chide acum porțile generoase și
elegante, în prag de toamnă boga-
tă în târguri și festivaluri cărtu-
rărești. Librăria și Editura Cartea
Românească, din plin centru
istoric al urbei, are o cuprindere
conceptuală rară. Deși centenară
(fondată în 1919 și la inițiativa fos-
tului rector al universității ieșene,
profesorul Ion Th. Simionescu),
editura Cartea Românească nu a
avut până acum o antenă molda-
vă. Iat-o însă recuperând terenul
și timpul pierdut, într-o formulă
inedită, o adevărată ars combina-
toria, căci instituția de pe bule-
în preajma împlinirii venerabilei
vârste centenare, să o prețuim și
să o reconfigurăm pe traiectoria
prefigurată de înaintași, cu dra-
goste față de cartea românească,
fiind convinși că asemeni destinu-
lui cosmic care marchează ființa
umană, Bătrâna doamnă își recon-
firmă perenitatea în galaxiile cul-
turii românești, chiar și prin acest
semnal în echinocțiul autumnal.
3
Semnal
vardul Ștefan cel Mare nu-și bire de alte librării dependente
propune nicicum să fie doar o de o editură anume, care încear-
cuminte negustoare de cărți, ci că să-și facă un loc egoist pe
un spațiu liber, în care cărțile piața cărții, noua librărie ieșea-
se întâlnesc cu oameni și idei, nă se manifestă deja ca voce
în care dezbaterile, conferințele, polifonică, intuind că varietatea
lansările, atelierele de creație tematică și stilistică provenită
se vor succeda, fertilizând în din mai multe sfere editoriale
același timp un catalog editorial va contura o identitate distinc-
care abia așteaptă să sporeas- tă și benefică cu iradieri ferti-
că de pe urma propunerilor și le. Îi dorim noii librării-edituri
legăturilor ce nu vor întârzia să Cartea Românească viață lungă
apară. Ba mai mult, spre deose- și cărți pe (sau fără) măsură!
Emanuela Ilie
CARTEA ROMÂNEASCĂ,
un veritabil blazon
Pentru orice om de cul-
tură care se respectă, nume-
le Cartea Românească este un
veritabil blazon editorial și
un garant al valorii asumate
ca formă legitimă de existență
– și rezistență! – de-a lungul
atâtor decenii tulburate ideolo-
gic. Istoria sa, extrem de sem-
nificativă, vorbește de la sine
nu numai despre convulsiile
de suprafață ale întregii vieți
literare românești (pe care le-a
reflectat, într-un fel sau altul),
ci și despre mișcările ei tecto-
nice, încă și mai spectaculoase.
Iar prezentul Cărții Românești,
unul la fel de implicat ca întot-
deauna, dovedește cu asupra
de măsură că polimorfismul de viață ieșeană într-o înfățișare
nu anulează neapărat unitatea (locativă) cu totul nouă, nu pot
structurală, că diversificarea și decât să-i urez să-și păstreze
adaptabilitatea pot merge mână mereu spiritul, concentrat atât
în mână cu identitatea și tradi- de frumos prin deviza „Cultură
ția. Așa încât, la acest început prin continuitate”!
 Nr. 1 Echinocţiul de toamnă 2018
Semnal
CARTEA ROMÂNEASCĂ
- cultură prin continuitate -
Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, Editura Cartea Românească, 2018. „Am încercat să ofer
în Arca lui Noe un tablou tipologic şi istoric al romanului românesc. (…) Nu sunt un cititor de
romane. În ordinea preferinţelor mele de lectură, romanul a ocupat mult timp unul din ulti-
mele locuri, lăsând în urmă poate doar cărţile de călătorie şi pe cele de aventuri. Şi totuşi Arca
lui Noe  este un lung eseu despre roman; contradicţie numai aparentă, pe care aş lămuri-o
spunând deocamdată că un critic nu scrie neapărat despre ce i-ar plăcea să scrie. Plăcerea con-
stituie pentru el un criteriu secundar, căci nu hedonismul se află la originea actului critic, ci
o anumită necesitate a spiritului care substituie dorinţei un sentiment de obligaţie. Aşa cum
moralistul (bine se ştie) nu este neapărat un iubitor al moralei, nici criticul nu-şi găseşti justifi-
carea psihologică în iubirea de literatură, ci, mai degrabă, într-un interes complex, care o face
uneori posibilă, fără însă a o presupune totdeauna în punctul de pornire. Thibaudet spune că
nu atât dragostea de literatură, cât nevoia de a vorbi despre ea, face critica. Un autor, o operă,
un gen sau o epocă literară constituie în primul rând pentru critic o problemă: o dificultate de
învins. Nu numai poetul, cum spune Valéry, dar şi criticul este „un martir al rezistenţei faţă de
ceea ce se face uşor”. Şi nu caută cu orice preţ o soluţie; se confruntă adesea cu lipsa ei. Soluţiile
lesnicioase îl lasă indiferent; insolubilul, iată visul.” (Nicolae Manolescu)

Eugen Negrici, Omul din Castranova (Protoscenariu), Editura Cartea Românească, 2017.
„Cititorii – îndrăznesc să spun cititorii mei – deprinşi, cum au fost, să aştepte „contribuţii”, even-
tual noi „contribuţii teoretice”, vor fi poate surprinşi de subiectul şi stilul acestei cărţulii. Ea face
parte din categoria – rareori, din păcate, ilustrată – a datoriilor morale cărora s-ar cuveni să le
dăm, cu orice preţ, curs, apelând fie şi la puţinele rezerve de energie ce ne-au rămas. De ceva
vreme mă urmăreşte gândul că scriitorii noştri, că noi de fapt, nu ne-am făcut datoria faţă de
istoria prea puţin luminoasă a acestui popor şi că vaste capitole ale acesteia au rămas necon-
semnate sau au fost tratate superficial, stângaci (precum în vremea romantismului) ori în spirit
greţos-partinic ca mai târziu, după un secol. (…) Un scenariu, sau, mai bine zis, un pre-scena-
riu, în care comentariul şi divagaţia sunt absente, te fereşte de derapaje sentimental-eroice şi de
păguboasa stilistică a efectelor (cu excepţia, poate, a efectului de ansamblu).” (Eugen Negrici)

Dan Gulea, Nouă tipuri de lectură, Editura Cartea Românească, 2018. „Critica este una sau
mai multe? Și una, şi mai multe; în primul rând, una – pentru că poziţionează, situează, acceptă
sau nu, folosind o judecată de valoare. Dar nu se mai poate raporta doar la acest unic mod, nu
se mai poate constitui doar pornind de aici, pentru că lumea se citeşte în mai multe feluri; de
pildă, în funcţie de centrul considerat important. Concomitent acestei schimbări de paradig-
mă, ce vorbeşte din ce în ce mai insistent de literatură europeană sau de literatură mondială,
discursul critic autohton înregistrează şi el semnele acestei transformări. Am ilustrat această
transformare prin nouă tipuri de lectură sau discurs critic. Terenul predilect: spaţiul românesc,
imaginile, figurile şi atitudinile sale, prezentate în ordine cronologică – ceea ce nu exclude
alte incursiuni, în special când subiectul este cosmopolit, precum în capitolul despre Tzara, sau
analize en biais, atunci când subiectele principale sunt ediţiile Ezra Pound sau Mihail Şolohov,
(re)apărute în ultima vreme la noi.” (Dan Gulea)

Lucian Vasiliu, Cod numeric personal, Editura Cartea Românească, 2018.

Lucian Vasiliu s-a născut la 8 ianuarie 1954, a absolvit Liceul „Mihai Eminescu” din Bârlad
(1972), Şcoala Postliceală de Biblioteconomie (Bucureşti, 1974) şi Facultatea de Litere (Iaşi,
1981). A debutat cu Mona-Monada, poeme, Junimea, 1981. A publicat circa 30 de cărţi (poezie,
proză, jurnal de turism cultural etc.) în ţară şi în străinătate. Mai multe distincţii. Nominalizat
de trei ori la Premiile naţionale „Eminescu”. Este fondator şi coordonator al revistei Scriptor.
Lucian Vasiliu se deosebeşte de majoritatea poeţilor mai tineri de azi, el nu este un experimen-
talist frivol ca atâţia, ci un devotat al esenţei… (Mihai Ursachi, Opinia studenţească, Iaşi, 1977)
Lucian Vasiliu şi-a creat un univers propriu, populat cu personaje enigmatice şi cu o mito-
logie stranie, în care se recunoaşte o lume împărţită dilematic între nostalgia spiritualităţii abso-
lute şi tentaţia experienţei purificatoare. (Radu G. Ţeposu, Tribuna României, Bucureşti, 1984)

4
Nr. 1 Echinocţiul de toamnă 2018
Semnal
CARTEA ROMÂNEASCĂ
- cultură prin continuitate -
Raluca Rusu, Ghidul relaţiei de cuplu, Editura Cartea Românească, 2018.
Raluca Rusu este NLP coach, consilier şi trainer de dezvoltare personală şi specialist în terapia
de cuplu. Susţine conferinţe şi workshop-uri pe teme de mare interes în acest domeniu şi oferă con-
sultaţii individuale. Principala ei preocupare este îmbunătăţirea şi armonizarea relaţiilor de cuplu,
precum şi evoluţia personală individuală. O carte provocatoare, nu de puţine ori obraznică şi, când
nu te aştepţi… filosofică şi demonstrativă. Scrisă, oricum, cu talent şi bucurie. O carte pe care o poţi
folosi ca ghid sau ca referinţă. Nu cred că autoarei i-a scăpat ceva, deşi intenţia ei a fost să ne îndemne
către a construi relaţia de cuplu în fiecare zi. O carte frumoasă, gustoasă care te inspiră să trăieşti în
carnea şi spiritul tău. Raluca, eşti extraordinară. Îţi mulţumesc. (Bebe Mihăescu, psihoterapeut, se-
xolog şi autor al mai multor cărţi pe tema terapiei de cuplu)
Relaţiile – în special cele de cuplu – au devenit în ultimii ani o reală preocupare, atât pentru
populaţia largă, cât mai ales pentru comunitatea ştiinţifică, ce ne transmite fără urmă de îndoială
că acestea reprezintă cea mai importantă sursă de energie şi de împlinire pentru fiinţa umană.
Recomand cartea Ralucăi Rusu ca lectură de suflet, pentru toţi cei care cred sau vor să creadă în
#PutereaRelaţiilor. (Gáspár György, psihoterapeut şi autor al cărţii Revoluţia iubirii)
Este o carte ce te pune pe gânduri şi te îndeamnă la introspecţie, o carte în care Raluca şi-a
pus sufletul pe tavă, spre a fi ghid, a transmite din experienţa ei celor ce-şi doresc să înţeleagă ce
înseamnă o relaţie de cuplu conştientă, căile pe care ea şi partenerul ei le-au urmat spre înţelegere şi
dobândirea bucuriei de viaţă în cuplu. Mulţumesc, Raluca! Fii binecuvântată! (Emilia Luca, autor şi
terapeut)

Vasile Burlui, Mesaj către Criton, Editura Cartea Românească, 2018.

Vasile Burlui s-a născut la 18 februarie 1943, Suceveni, judeţul Galaţi şi este stabilit la
Iaşi. Este medic stomatolog, universitar şi poet. Obţine titlul de Doctor în Medicină în anul
1976. Pe lângă cele peste 500 de lucrări ştiinţifice, Vasile Burlui a publicat 15 cărţi de poezie.
Este preşedintele Universităţii „Apollonia” din Iaşi, membru al Academiei Oamenilor de
Ştiinţă din România, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, membru al
Académie Nationale Française de Chirurgie Dentaire, Royal College of Surgeons of England şi
al Academy of Dentistry International. Din 2014, membru al Uniunii Scriitorilor din România,
filiala Iaşi.
„Poezia lui Vasile Burlui e a unui parnasian în paradigma de sensibilitate a unui neoro-
mantic, experimentul său liric aflându-se în imediata vecinătate a „modelului”, dintr-o altă
epocă, al lui Al. Macedonski; receptarea (aproape) strict senzorială a lucrurilor, cultul formei,
în sonet şi rondel, proiecţia în istoria civilizaţiilor şi mitologiilor străvechi, „plastica” versului,
cromatica şi dimensiunea sa picturală, efortul obiectivării lirismului par a-l trimite pe Vasile
Burlui într-o fotografie „în sepia”, dintr-o cafenea pariziană, lângă un pahar cu absint, alături
de Th. Gautier, José Maria de Heredia, Catulle Mendès, Sully Prudhomme, François Coppée,
plănuind, însă, să schimbe locul la cafeneaua de vis-à-vis, lângă simbolişti.” (Ioan Holban)

Horea Poenar, Locuri blînde pentru Aura, Editura Cartea Românească, 2018. „Un teritoriu
imaginar, un război civil, un armistiţiu. O unitate militară de lîngă o mină de aur şi mai mulţi
soldaţi prinşi în această paranteză de timp în care totul se reaşază, în care toate percepţiile se
schimbă. Povestea unui colonel prins în vertijul istoriei: arestat, închis într-un lagăr, eliberat,
trădat apoi în război şi hăituit. Un colonel îndrăgostit de pictură, de frumuseţea detaliilor şi de
nuanţele luminii. Povestea lui Matei care reconstruieşte o grădină într-o unitate militară, în care
trăieşte fulguranţa unei fericiri. Povestea unui băiat fără memorie care, într-un oraş părăsit,
învaţă să privească şi să simtă de la un bărbat fără nume ce poartă cu sine povara unei trădări.
E un roman despre timp şi despre povestea unei fotografii ce trece peste ani de la un personaj
la altul, printre care şi o fetiţă numită Aura. Între capitole sunt scrisorile de mai tîrziu ale lui
Medveşan, trimise colonelului, în care firele narative şi poveştile romanului se leagă ca într-un
raport despre moartea celorlalte personaje, un raport melancolic, de sfîrşit de lume şi totuşi cu
credinţa că fiecare moment a meritat.” (Prezentare pe site-ul editurii)

5
 Nr. 1 Echinocţiul de toamnă 2018
Semnal

Noutăţile editurilor partenere

David Bentley Hart, Ateismul: o amăgire. Revoluția creștină și adversarii ei, traducere de Eva
Damian, Ediție îngrijită de Dragoș Mîrșanu, Editura Doxologia, 2017.
„Ceea ce am încercat să descriu în această carte este în mare parte o viziune personală
asupra istoriei creștine și sunt conștient că este, probabil, întrucâtva excentrică în anumite
aspecte, în formă și, ocazional, în ton. Aceasta nu înseamnă că este, preponderent, o colecție de
impresii subiective; sunt dornic să lupt împotriva a ceea ce consider a fi istorii false și împotriva
istoricilor necinstiți sau incompetenți, și aceasta presupune un probatoriu solid. Astfel, trebuie
admis faptul că a transmite o viziune personală presupune mai mult decât a demonstra sau
a respinge anumite afirmații privitoare la fapte; trebuie invitați ceilalți să vadă ce vezi și tu și
trebuie atrași în lumea pe care acea viziune o dezvăluie. Cred că, într-un anumit moment din
istorie, ceva s-a întâmplat cu umanitatea din Occident și a schimbat-o la cele mai profunde
niveluri ale conștiinței și la cele mai înalte niveluri ale culturii. A fost ceva de o amploare atât
de neobișnuită și de radiantă, încât este aproape inexplicabil că amintirea acesteia a dispărut în
mare măsură din mințile noastre, pentru a fi redusă la moduri arhaice de gândire și aspirații ale
căror origini nu le mai cunoaștem, sau pentru a fi înlocuită pe de-a-ntregul de câteva moduri
recente de gândire și aspirații care ne lasă nepăsători în fața a ceea ce am lăsat în urmă. Dar
probabil că vălul pe care timpul îl așază între noi și trecutul îndepărtat ne protejează într-un
anumit sens de povara unei memorii prea încărcate.” (Prefața autorului)

Cecilie Enger, Darurile mamei, traducere de Carmen Langseth, Editura Univers, București, 2017.
„Roman autobiografic, Darurile mamei este o carte a nostalgiei și a sfâșierii în fața dispa-
riției unei lumi. Atunci când devine clar că mama ei vârstnică nu se va mai întoarce niciodată
acasă, Cecilie, fiica cea mai mare a familiei, trebuie să golească de lucruri casa în care a crescut.
Când toate au fost împărțite, donate sau aruncate, descoperă într-un sertar listele cu daruri pe
care mama ei le scrisese, an după an. Lucrurile din liste devin reperele istoriei familiei de la
sfârșitul secolului al XIX-lea până în prezent, istorie pe care Cecilie o scrie pe parcursul a doi
ani sub forma unui roman despre daruri, amintiri și dorința oamenilor de a se întoarce în tre-
cut. Între timp, memoria și personalitatea mamei ei se șterg din ce în ce mai tare.
Darurile mamei s-a vândut în peste 100 000 de exemplare și e tradusă în șapte limbi. A
fost nominalizată pentru Premiul Criticilor în 2013 și în același an a luat Premiul Librarilor din
Norvegia.” (prezentare de pe coperta IV)
„Noul roman al lui Enger este în același timp o carte de istorie culturală și un portret
minunat de frumos al mamei.” (Aftenposten)
„Cecile Enger a scris o poveste captivantă și emoționantă despre o familie. E una dintre
cele mai frumoase cărți pe care le-am citit de multă vreme încoace.” (Dagens Nӕringsliv)

Floricel Mocanu, Diaspora și statul, Editura Adenium, Iași, 2018.

„Lucrarea de față nu este un tom cu pretenții academice. Nu prezintă anexe și bibliografie,
deși ambele ar fi fost la îndemână. Puținele note de subsol au fost inserate doar pentru explici-
tarea textului, evitând abuzul de exemplificări.
Notele, observațiile, reflecțiile personale pe baza activității efective în domeniul consular
și a legăturilor profesionale cu misiuni românești din Europa, Asia, America de Nord și Africa
de Sud, ca și schimbul permanent de informații cu șefi de misiune străini, au condus la con-
turarea unei perspective asupra a ceea ce este bun și a ceea ce trebuie pus în ordine în relația
dintre instituțiile statului român și diaspora.
Deși reflectă un efort de maximă obiectivare, informațiile, analizele și recomandările
conținute reprezintă, așadar, o abordare personală a unei realități cu nenumărate perspective.
Nu prezintă judecăți absolute, nu formulează concluzii definitive, astfel că invită la comentarii,
completări sau la parțiala ori completa negare.
Multe din adevărurile promovate în aceste pagini sunt cunoscute părților implicate –
autorități, diplomați, beneficiari ai politicilor naționale și ai serviciilor consulare. Din diverse
motive, împărtășirea lor nu depășește în mod curent un nivel (rezervat) instituțional, colegial
sau comunitar.” (Argument)

6
Nr. 1 Echinocţiul de toamnă 2018
Semnal

Noutăţile editurilor partenere

Igor Bergler, 6 povesti cu draci, Editura Litera, 2018.

Un text de o densitate nebună, inteligent și distractiv în același timp, în care Márquez se
întâlnește cu Borges, Kafka cu Goethe și Eco cu Bulgakov. O carte de neratat, un roller coaster în care
nu poți urca fără centură de siguranță și unde nimic nu e ceea ce pare.
„După primele două cărți, Biblia pierdută și Testamentul lui Abraham, ambele masive pe dina-
fară, inepuizabile pe dinăuntru, surprinzătoare și unice în literatura noastră actuală – asta doar pen-
tru a-mi reprima tentația unor afirmații și mai radicale –, Igor Bergler pare că face o mică pauză de
respirație și se relaxează cu șase povestiri scurte. În mod paradoxal, mai mari pe dinăuntru decât pe
dinafară, parte recuperate și reconfigurate din vagoanele de șpan rămase după șantierul celor două
romane, se aliniază frumos și se manifestă în consecință cele mai năstrușnice, mai imprevizibile, mai
melancolice sau mai triste și, de ce nu, mai etice categorii de draci.
Dar ce sunt, până la urmă, dracii lui Igor Bergler? Sunt entități ale infernului, pedepse năpras-
nice pe care omul trebuie să le îndure din pricina simplă că răul este complementul obligatoriu al
binelui, sunt forțe ale disoluției, pentru că nu pot suporta măreția creației, sau, pur și simplu, sunt
natura noastră mai mult sau mai puțin conștientă, sunt energiile noastre scăpate în libertate ori, cine
știe, dacă nu chiar marea noastră șansă de a pătrunde acolo unde binele comun și gestul precaut nu
ne acordă nici o șansă? Dar până la un răspuns convingător, pe care doar cititorul singur și-l poate
oferi, un lucru este în afara oricărei discuții: cu aceste șase povestiri surprinzătoare, Igor Bergler, pe
lângă faptul că reușește să spună și în flash-uri ceea ce a spus până acum doar în epopee, aduce și noi
specimene de draci în infernul nostru literar, mult îmbunătățite față de alte produse asemănătoare,
ceea ce, evident, nu i se va ierta ușor. Cum nu i s-a iertat încă nici faptul că a apărut din senin, fără
să întrebe pe nimeni.” (Pavel Șușară)

Miron Kiropol, La marginea focului extrem, Editura Vinea, București, 2018.

„Celebrant al sacrului, Miron Kiropol nu are în vedere un sacru liturgic, cu o precisă
delimitare, ci unul perceput în toată libertatea viziunii poetice în albia unui avânt care bate
înspre romantismul german.
E o trăire, nu un ritual, cu mitice năluciri hölderliene. „Și rămâne portocalul / Înrădăcinat
în pieptul unui zeu / Cu puteri de constelații / Prin care mi se dăruie cuvintele”, declară poetul
spre a-și aproxima un profil de-o extatică superbie: „Ce pot oare să fiu? / Dans în contemplație?
/ Aur căzând viu / Din cerul flagranței? // Carnea primăverii / Tandră și dură / Peste viață întin-
de / Melodică figură. // Cresc dintr-o fisură / Ce duce sub rocă. / Prin grea nemăsură / Taina mă
sufocă.” La temelia discursului său se află o mentalitate panteistă. La ce bun să abstragem, să
izolăm divinul atâta vreme cât acesta nu se livrează îmbogățit cu tot ce a creat creând univer-
sul fascinant pentru noi inclusiv în concretețea aparenței sale naturale?” (Prefață de Gheorghe
Grigurcu, preluată din România literară, 23/26 mai 2017)

Constantin Parascan, Istoria vieții culturale și a muzeelor literare ieșene în ultimele două dece-
nii comuniste, Editura Timpul, Iași, 2017.
„Timpii anilor pe care-i istorisim aici aveau alte dimensiuni, alte viteze, se târau cumva,
caravanele care-i purtau se deplasau lent, cu poticneli, astfel încât puteai coborî pentru oarece
treburi și puteai să-ți reiei locul în front fără riscul de a rămâne de pluton, și fără eforturi spe-
ciale, viața în sine părea tihnită, deși nu era, timpul timpului tău ți se părea nelimitat, deși nu
era, secundele orelor ți se arătau dilatate, deși nu erau, tot ce se afla în tine sau în afară se trăia
la un fel de ralanti, relaxat în ce privește scurgerea implacabilă, împuținarea snopului pe care-l
aveai de risipit lumii de fiecare clipă... Spre deosebire de ceea ce se petrecea cu Lumea, noi... în
anii aceia... eram spulberați din interior, răvășiți, gâlgâiți, răscoliți, răzvrătiți, poticniți, mânați
cu bice aspre, înghesuiți, înghiontiți din toate direcțiile, gâfâiți până la exasperare, ca și cum
fiecare secundă era ultima pentru suflarea de pe pământ. Astfel încât o întoarcere în anii aceia e
și o măsură a înțelegerii, poate, a ceea ce trăim în ziua de azi. Oricum, ființe multidimensionale
fiind, ființăm în același timp în istorii și întâmplări din diferite perioade ale vieților noastre,
înmulțind și-n acest mod secundele drumului nostru în Lumină.” (Autorul)

7

Semnal
Nicoleta Dabija
Centenarul Cartea Românească
Livia Iacob
Cec în alb pentru
generaţiile de scriitori
Într-un an menit să
readucă în atenţia publi-
cului larg idei atât de vii
în conştiinţa înaintaşilor
noştri, cum este cel al cen-
tenarului, constatăm cu
tristeţe că prezentul nu
face, din cauza nejustifi-
catelor sale excese politice,
cu niciun chip cinste tre-
cutului. În această istorie
cu multe necunoscute care
este viaţa noastră de zi cu
zi, pentru iubitorii de carte
pare să mai stea încă în
picioare un refugiu: lec-
tura. Însă despre cum şi
mai ales ce alegem să citim
sociologii se pronunţă
destul de rezervat, arătând
că relaxarea şi dezvoltarea
necontrolată a pieţei edi-
Nr. 1 Echinocţiul de toamnă 2018
Cred că Editura Cartea Românească,
cel puțin sufletește, nu a plecat niciodată
de la Iași, iar dacă a plecat, a pribegit. Nu
întâmplător, în pragul Centenarului ei și în
anul Centenarului țării care i-a dat viață, se
întoarce cu o vigoare proaspătă, dar de om
matur, pe meleagurile copilăriei. Meritul
este al celui care a adus-o acasă. O reverență!
Pentru că o editură este făcută din cărți, dar
deopotrivă din oameni: oameni care scriu
cărțile, oameni care moșesc cărțile. Împreună Liviu Antonesei
sunt o familie. Cu părinți și fii, rude de sânge
și rude în spirit, livezi și acareturi. Ce le ține „Cartea Românească” la Iași!
pe toate împreună? Iubirea de carte româ-
nească. Care este deopotrivă a mea. Nu pot
fi altfel decât bucuroasă că o frântură din Relația mea, indi- trez în continuare respec-
propriu-mi suflet se va identifica cu sufletul rectă, cu această glori- tiva mașină. Nu doar
mare al Editurii Cartea Românească. oasă editură, datează de pentru că a fost prima,
dinaintea reînființării ei ci pentru plăcuța aceea
în 1970, ca editură a USR. metalică. După 20 de ani,
În septembrie sau octom- am avut o întîlnire direc-
brie 1969, cînd începeam tă cu editura, acolo am
clasa a X-a, tata mi-a publicat primul volum
dăruit prima mea mașină de poezii, mai precis o
de scris. Nu era nouă,
ci recuperată de la refor-
treime din el, fapt pen-
tru care nu editura a fost
mă, de la cooperativa la
care lucra, dar reparată
vinovată, ci cenzura. Mă
bucur să aflu că, acum,
perfect. Dar mai impor- Cartea Românească vine
tantă era eticheta meta- la Iași. După Polirom,
lică prinsă de suportul este a doua mare edi-
negru de lemn, pe care tură de la noi care are
poziţie. Editura Cartea scria: „Editura Cartea sediul central la Iași, iar
Românească este una Românească, București, la București filială. În
dintre ele. Prin constanţa Bulevardul Regele Carol fond, și în Italia, cele mai
şi chiar încăpăţânarea I nr...”. Deși între timp importante edituri nu își
sa de a aduce în faţa
cititorilor români auto- am mai schimbat două au sediul la Roma, ci la
ri români, unii dintre ei mașini de scris, pînă la Milano. Bun venit la Iași,
tineri sau foarte tineri, a trece la computer, păs- Cartea Românească!
în ciuda riscurilor finan-
ciare sau de imagine,
aceasta răspunde, peste
vremuri, dezideratu-
lui junimist care pune
semnul egalităţii între
termenii sinonimi cen-
tenarului: cultură naţio-
toriale postdecembriste pe nală, literatură naţio-
principiile manipulării şi nală, limbă naţională.
al vandabilităţii au condus Salutăm cu drag
la pierderea unor categorii şi încredere deplină
până atunci fidele de citito- revenirea ei specta-
ri. Totuşi, împotriva aces- culoasă la Iaşi, unde îi
tor forme fără fond (care putem, în sfârşit, regăsi
astăzi poartă numele unor laolaltă toate colecţiile
edituri cu sediu deseori într-o librărie proprie!
fictiv, al unor proiecte Amintindu-ne, astfel,
mai mult sau mai puţin frumoasele gânduri din
europene, al unor colecţii publicistica emines-
existând doar pe hârtie ciană, după care ,,hârtia
sau, de ce nu, al unor auto- reprezintă posibilitatea
ri de bestselleruri de peste nescrisă a oricărei idei
ocean în spatele cărora se geniale”. La fel cum Cartea
ascund în fapt conaţionali Românească reprezintă un
lipsiţi de har), instituţiile cec în alb pentru gene-
cu greutate culturală raţiile de scriitori care
consfinţită prin tradiţie vor ocupa, în ordinea
luptă cu puţinele mijloace firescului, scena literatu-
pe care le mai au la dis- rii noastre de mâine.