Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
78
UI 11: Tehnologii de valorificare a potenţialului energetic al deşeurilor urbane
ca şi acest studiu să aibă propriile sale limite. Pentru evaluarea disponibilităţii resurselor pentru
producţia de biogaz în primul rând este necesară estimarea cantitativă a materiei reprezentate de
deşeurile urbane şi de cele rezultate din activitatea agricolă. În al doilea rând trebuie evaluată
cantitatea de materie ce poate fi recuperată din aceste deşeuri, având în vedere o serie de
constrângeri tehnologice şi de mediu asociate cu alţi factori locali.
Informaţiile prezente în acesastă unitate de studiu sunt obţinute din Proiectul Big Est
(producţiile agricole şi cele de reziduuri agricole asociate recoltelor medii anuale per hectar,
culturile energetice, deşeurile urbane şi nămolurile de la apele reziduale estimate pe baza
valorilor raportate pe cap de locuitor, etc.) amintit mai sus. În cadrul oricărui demers ştiinţific
care îşi propune obţinerea biogazului ipoteza de bază este că potenţialul de biogaz este
proporţional cu potenţialul total de biomasă a zonei ţintă. Literatura de specialitate arată că din
potenţialul total (văzut ca biomasa totală) anumite categorii de de biomasă sunt mai potrivite
pentru producţia de biogaz decât altele şi de asemenea diferite categorii de biomasă au
disponibilitate diferită (în termeni cantitativi) şi disponibilitate tehnologică diferită (în termenii
accesului real la această biomasă ca materie primă pentru biogaz).
Pentru a nu isca confuzii menţionăm că referirile la culturile energetice trebuie văzute ca
biomasă totală produsă de terenul agricol şi nu în sens strict cultură pentru producţia de
energie.De fapt, toată biomasa produsă de zonele agricole este în fond valoare energetică,
însemnând că poate reprezenta teoretic materie primă pentru producţia de biogaz (sau altă
energie produsă prin procesarea biomasei). Asta nu înseamnă că va fi realmente folosită pentru,
sau să devină materie primă pentru producţia de biogaz.
Modelul de abordare în evaluarea potenţialului materiei prime pentru biogaz este
prezentat în figura 11.2.1.
Fig. 11.2.1 Potenţialul de materie primă pentru producţia de biogaz (Biogazul-ghid practic, 2008)
Informaţiile prezentate în cele ce urmează, disponibile pentru unităţile teritoriale
naţionale (NUTS – National Territorial Units) de nivel II permit sintetizarea următoarelor date
de intrare:
- din sectorul agricol: recolte; producţii; suprafeţe cultivate; creşterea animalelor; deşeuri
animaliere;
- date demografice (sisteme antropice rurale şi urbane): populaţia umană; potenţialul turistic;
- evacuarea / tratarea deşeurilor: deşeuri solide; ape uzate.
79
UI 11: Tehnologii de valorificare a potenţialului energetic al deşeurilor urbane
a. Culturi energetice
Chiar dacă ultimii 20 de ani nu arată, România are un potenţial considerabil pentru
producţia primară, inclusiv cea de culturi energetice, fig. 11.2.3.
Fig. 11.2.3 Culturile energetice repartizate pe unităţile naţionale teritoriale (Biogazul-ghid practic, 2008)
80
UI 11: Tehnologii de valorificare a potenţialului energetic al deşeurilor urbane
Fig. 11.2.4 Deşeurile agricole din producţia primară repartizate pe unităţile naţionale teritoriale
(Biogazul-ghid practic, 2008)
Se observă că aceleaşi zone cu producţie primară energetică ridicată prezintă şi o
producţie ridicată de deşeuri agricole. În ultimmii ani capacitatea maximă de deşeuri agricole a
fost în jur de 6 milioane tone pe an.
c. Deşeuri agricole din producţia secundară
Fig. 11.2.5 Deşeuri agricole din producţia secundară repartizate pe unităţile naţionale teritoriale
(Biogazul-ghid practic, 2008)
81
UI 11: Tehnologii de valorificare a potenţialului energetic al deşeurilor urbane
Fig. 11.2.6 Deşeuri organice solide urbane repartizate pe unităţile naţionale teritoriale
(Biogazul-ghid practic, 2008)
e. Nămoluri de canalizare
82
UI 11: Tehnologii de valorificare a potenţialului energetic al deşeurilor urbane
Fig. 11.2.8 Deşeuri de la procesarea alimentelor pe unităţile naţionale teritoriale (Biogazul-ghid practic, 2008)
83
UI 11: Tehnologii de valorificare a potenţialului energetic al deşeurilor urbane
Pentru fiecare categorie de materie organică poate fi calculată valoarea medie a producţiei
de biogaz în metri cubi pe tona de materie organică (calculul este fundamentat pe date din
literatura de specialitate). În acest sens informaţiile şi rezultatele prezentate în proiectul BIG East
permit calcularea producţiei totale de biogaz pentru fiecare regiune (NUT), pentru fiecare
categorie de materie organică. Normalizarea rezultatelor conduce la obţinerea valorii producţiei
de biogaz exprimată în m3 de biogaz pe hectar, fig.11.2.9.
Figura 11.2.9 Producţia potenţială de biogaz pe unităţile naţionale teritoriale (Biogazul-ghid practic, 2008)
După cum am văzut, în cele expuse anterior, biomasa provenită din agricultură poate
constitui o sursă importantă de materie primă pentru producţia de biogaz. Din acest punct de
vedere România deţine o suprafaţă agricolă utilizată de 13,9 milioane hectare, care reprezintă
aproximativ 60 % din totalul suprafeţei ţării. Pe această suprafaţă sunt distribuite mai mult de 4,3
milioane de ferme.
Este evident faptul că amplasarea unei instalaţii de biogaz presupune pe de o parte
disponibilitatea materiilor prime utilizate, însă trebuie să ia în considerare şi posibilităţile tehnice
de aprovizionare, costurile pentru colectare şi transport. Prin urmare, în cazul uzinelor de biogaz
ce utilizează materie primă din agricultură sunt relevante: dimensiunea fermelor, tipul de
proprietate, tipul de organizare. Dimensiunea fermelor variază foarte mult, şi este legată de tipul
de proprietate. În România preponderente numeric, 99,5 % (4,28 milioane) aproximativ 45% din
84
UI 11: Tehnologii de valorificare a potenţialului energetic al deşeurilor urbane
suprafaţă, sunt fermele familiale (cu proprietar individual), a căror suprafaţă variază de obicei
între 1 şi 20 hectare (mărimea medie calculată fiind de 1,73 ha). Fermele mai mari de 50 hectare
reprezintă numeric doar 0,5% şi ocupă în jur de 55% din suprafaţa unităţilor administrativ-
teritoriale şi pot avea diverse tipuri de proprietate înregistrată juridic, de la societăţi pe acţiuni
(proprietari majoritari acţionarii individuali) cu teren în arendă şi regii autonome (proprietar
majoritar statul), la diverse forme de asociaţii. Mărimea medie a acestor ferme este de 274
hectare.
Gradul de fragmentare este ridicat, datorită numărului mare de ferme de dimensiune
mică, ceea ce pune dificultăţi prin accesul limitat la biomasa potenţială a acestora în ceea ce
priveşte modalităţile tehnice de colectare. Pentru proiectele de biogaz, cele mai potrivite sunt
fermele de peste 50 hectare (mai ales în cazul optării pentru utilizarea de culturi energetice), iar
ca forme de proprietate, proprietarii individuali şi asociaţiile agricole pot constitui factori pozitivi
în implementarea respectivelor proiecte, asocierea / agregarea viitoare a fermelor mici putând de
asemenea constitui un factor favorizant.
În general fermele cu suprafaţă mai mică de 5 hectare sunt localizate în apropierea
localităţilor rurale şi în general sunt ferme mixte (culturi mixte - creşterea animalelor). După cum
am spus, acestea au un potenţial scăzut pentru biogaz, însă eterogenitatea producţiei oferă o
gamă diversificată de materii prime care pot constitui un factor pozitiv în controlul proceselor,
asigurând condiţiile de eterogenitate cerute de procesele de co-digestie.
85
UI 11: Tehnologii de valorificare a potenţialului energetic al deşeurilor urbane
În scopul atingerii cerinţelor pentru dezvoltarea durabilă, se pot considera două categorii
de biomasă ca fiind cele mai potrivite pentru a fi utilizate în special pentru producţia de biogaz:
a. deşeuri organice din agricultură - rezultate atât din producţia primară cât şi din cea secundară;
b. alte reziduuri organice - deşeuri urbane, reziduuri de la industria alimentară şi nămoluri de
canalizare.
În ceea ce priveşte deşeurile provenite din agricultură, potenţialul României este ridicat şi
în legătură cu diversitatea de tipuri de fermă, de la cele cu culturi permanente, la cele de plante
de câmp şi diverse tipuri de ferme animaliere şi mixte, aceste ultime două tipuri având o pondere
numerică semnificativă. Ponderea bună în schimb este contrabalansată de gradul de fragmentare
ridicat. Însă, tendinţa de scădere a fragmentării fermelor prin agregare şi arendarea terenului
constituie un factor pozitiv pentru implementarea / dezvoltarea proiectelor pentru biogaz.
În cazul fermelor animaliere instalaţiile de biogaz pot reprezenta totodată o soluţie foarte
avantajoasă pentru managementul deşeurilor. Bineînţeles că cele mai bune zone sunt cele cu un
număr mare de capete şi un număr mic de ferme, cum este cazul regiunii de sud-est a României.
În cadrul acestei abordări pot fi identificate câteva soluţii pentru amplasarea uzinelor de
biogaz în zona de frontieră româno-bulgară:
1) în zonele de producţie agricolă (din sudul României şi nordul Bulgariei) care să
utilizeze potenţialul generat de producţia primară şi de materii organice solide;
2) pentru zonele din preajma aglomerărilor urbane, ca materie primă pentru obţinerea
biogazului - nămolurile de canalizare.
86
UI 11: Tehnologii de valorificare a potenţialului energetic al deşeurilor urbane
1. D; 2. B; 3. B.
11.2.8. BIBLIOGRAFIE
87