Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Parametrul k din figură determină numărul total de biţi pentru un slot din DPCH.
Valoarea
lui este corelată cu factorul de împrăştiere SF utilizat pe canalul fizic prin relaţia SF = 512/2k.
Factorul
de împrăştiere pentru DPCH poate lua valori între 512 şi 4.
Debitul unui canal DPCH se poate modifica de la un cadru radio la altul, iar dacă
debitul este
foarte redus se utilizează tehnica transmisiei discontinue DTX (Discontinuous
Transmission).
Există un singur canal fizic dedicat pe legătura descendentă, DPCH (Downlink
Dedicated
Phisicak Channel), prin care datele dedicate din nivelul superior (Layer 2), adică DCH, sunt
transmise
prin multiplexare în timp cu informaţiile de control generate la nivelul fizic (biţi pilot
cunoscuţi, comenzi
TPC, optional TFCI). Prin urmare, DPCH poate fi văzut ca un multiplex al canalelor DPDCH
şi DPCCH. Multiplexarea în timp pe DL urmăreşte obţinerea unei economii de
1
coduri ortogonale.
La urmatoarea varianta de UMTS, apelurile vocale pot fi realizate într-o reţea convergentă IP
folosind SIP (Session Initiation Protocol) ca protocol de semnalizare pentru stabilirea apelului,
după cum a fost specificat de 3GPP, IPv6 fiind aleasă ca versiune de protocol IP. Reţeaua de acces
şi reţeaua cu comutarea pachetelor rămân nemodificate, dar aceasta varianta de UMTS introduce
conceptul de subsistem multimedia IP, IMS (Ip Multimedia Subsystem). IMS conţine toate noile
funcţii de control şi de semnalizare pentru managementul sesiunilor multimedia, incluzând pe cele
pentru apelurile vocale şi pe cele pentru sesiunile de date. IMS este funcţional separat de reţeaua
2
de bază cu comutarea pachetelor, care oferă funcţiunile de transport. În domeniul de transport al
pachetelor pe sensul descendent se introduce tehnologia HSDPA (High Speed Downlink Packet
Access).
HSDPA este o tehnologie bazată pe o arhitectură nouă, distribuită, care permite o reacţie
la calitatea canalului, adaptarea conexiunii la întârzieri reduse şi procesarea HARQ (Hybrid
Automatic Repeat Request). Multe dintre procesele de control şi de programare sunt preluate de
la RNC şi transferate la staţia de bază fiind astfel mai aproape de interfaţa radio .
La alte RNC
Controlor
Nod B Reţea de bază
reţea radio
radio (RNC)
În UMTS, varianta 99,
Către alt nod întregul MAC se află la
Programare rapidă de strat 1, radio B RNC, ceea ce conduce la
AMC şi HARQ, ACK / programare lentă
NACK rapid de strat 1 şi
reacţie la calitatea canalului În ediţia 5 funcţiile cheie MAC,
MAC-HS sunt stabilite la nodul B
(reacţie şi programare rapidă)
HSDPA introduce un canal descendent de mare viteză, HS-DSCH (High Speed Downlink
Shared Channel), care poate fi folosit în partaj de mai mulţi utilizatori, cu alocare dinamică, viteza
de vârf de transmisie, teoretică. pe canal fiind de 14,4 Mbit/s.
În cazul în care din cauza interferenţelor sau a altor cauze nu se poate realiza decodarea
pachetului de date este necesară retransmiterea acelui pachet. Spre deosebire de UMTS (la care
decizia retransmiterii este luată la RNC), în HSDPA, decizia este luată la staţia de bază
Pentru adaptarea rapidă la indicaţiile de calitate ale canalului, CQI (Channel Quality
Indicator), şi la semnalizările ACK/NACK pentru HARQ primite de la terminal, se defineşte un
canal de control fizic dedicat, de mare viteză, HS-DPCCH (High Speed Dedicated Physical
Channel). La nodul B se colectează şi se folosesc informaţiile CQI obţinute de la fiecare utilizator
activ, pentru a stabili momentul în care fiecare dintre utilizatorii activi poate căpăta dreptul de a
folosi HS-DSCH.
3
HSDPA se poate folosi atât pentru modul FDD cât şi pentru cel TDD iar creşterea
semnificativă a vitezei de transmisie la utilizator se realizează doar pentru serviciile bazate pe cel
mai bun efort, ca de exemplu pentru accesul Internet sau pentru descărcarea de fişiere. În prima
etapă, HSDPA nu va fi folosită ca o soluţie pentru serviciile în timp real, care au nevoie de QoS
garantat şi care impun condiţii dificile terminalelor, fiind folosită la transmiterea de date în timp
non-real.
Un alt obiectiv al 3.5G este realizarea îmbunătăţirii sensului ascendent pentru canale
dedicate, HSUPA (High Speed Uplink Packet Access). Pe măsura creşterii importanţei
serviciilor bazate pe IP se sporeşte necesitatea de îmbunătăţire a acoperirii şi a transferului şi astfel
trebuie redusă întârzierea pe sensul ascendent pe canalele dedicate.
Realizarea unor viteze de transmisie mai mari pe sensul ascendent aduce avantaje, în primul
rând, pentru traficul de tip flux ca transmiterea de videoclipuri, multimedia, e-mail, jocuri,
transmisii de telematică etc. Tehnicile folosite pentru îmbunătăţirea performanţelor pe sensul
ascendent se concentrează pe retransmiterea rapidă a datelor percepute a fi eronate, îmbunătăţind
QoS prin reducerea numărului de retransmisii şi a timpilor asociaţi şi printr-o programare mai
sensibilă pe sensul ascendent şi a controlului vitezei datelor transmise prin preluarea acestora de
la RNC şi implementarea lor la nodul B.
IMS este diferit în mod esenţial de sistemele de comunicaţie anterioare, deoarece permite
realizarea de servicii multiple pe un singur canal purtător. Aceasta facilitează integrarea serviciilor
desfăşurate în timp real cu cele desfăşurate în timp non-real în cadrul aceleiaşi sesiuni şi oferă
serviciilor capacitatea să interacţioneze între ele. În acelaşi timp se realizează folosirea eficientă a
resurselor, ceea ce crează reţelei capacitatea de satisfacere a condiţiilor de QoS pentru fluxurile de
date ale diferitelor componente media ale serviciului. Se poate deci considera că IMS oferă o
platformă comună pentru servicii multimedia pentru reţelele mobile, care va avea, în final,
capacitatea să asigure servicii fără întreruperi între reţele fixe şi reţele mobile.
Reţeaua IMS (figura 1. 18) este astfel structurată încât să ofere o flexibilitate maximă,
precum şi o independenţă faţă de tehnologia de acces. Aceasta se poate realiza în bună parte prin
separarea accesului, transportului şi a controlului. Reţeaua radio realizează conexiunea
echipamentului de utilizator cu reţeaua de bază precum şi un management al mobilităţii de nivel
scăzut. Reţeaua de bază în mod pachet realizează transportul informaţiilor de semnalizare şi suport
precum şi managementul de nivel superior al mobilităţii. IMS oferă controlul aplicaţiilor, al
sesiunilor şi conversia mediului ca entităţi separate.
4
Subsistem IP multimedia (IMS)
SIP
Date de
Staţie abonat
de bază
Staţie
de bază Nod suport Reţea de Poartă PDN
pachete bază IP pachete
Control
Fig. 1. 18 Subsistemul IP multimedia, cu conectare la reţele fixe şi mobile
Tehnologia 4G
Tehnologia 4G, in comparative cu 3G, realizeaza tranzitia de la retelele hibride (date si voce) la retelele IP.
Cele 2 tehnologii care au permis LTE sa realizeze un throughput considerabil mai mare in comparatie cu 3G,
sunt MIMO (Multiple-Input Multiple-Output) si OFDM (Orthogonal Frequency-Division Multiplexing).
OFDM reprezinta o tehnologie de transmisiuni care utilizeaza un numar de purtatoare apropiate in spectru,
care sunt modulate cu date de debit mic; este o schema foarte eficienta spectral, care asigura fluxuri e date de viteza
maresi permite ca mai multi utilizatori sa utilizeze in comun aceleasi canal radio.
Tehnologia MIMO imbunatateste in continuare throughput-ul si eficienta spectrala prin utilizarea antenelor
multiple, atat la emitator, cat si la receptor. La inceput, retelele LTE suportau 2 x 2 MIMO (pe uplink si downlink).
LTE-A
LTE-A (LTE-Advanced) reprezinta puntea dintre 4G si 5G.
LTE-A asigura viteze de 3 ori mai mari decat LTE (care are 300Mbps).
LTE-A aduce urmatoarele noi blocuri functionale sau imbunatatiri, in comparatie cu LTE:
- agregarea purtatoarelor
- MIMO cu mai multe antene
- Coordonare multipunct sau colaborare MIMO(CoMP)
- statii releu;
- retea heterogena (HetNet).
Agregarea purtatoarelor este o schema de transnisie care permite ca maxim 20 canale din spectre diferite
sa fie transmise in acelasi flux de date.
Se utilizeaza MIMO 8 x 8, pentru a mari numarul de transmisii radio simultane.
Colaborarea MIMO permite echipamentelor mobile sa transmita si sa receptioneze semnale radio de la mai
multe celule, sa reduca interferenta si sa asigure performnate optime la granitele celulelor.
O statie releu in LTE-A este o statie de baza care utilizeaza comunicatii multi-hop la granitele celulei; ea
receptioneaza un semnal de putere mica si il retransmite cu o caliatate mai buna.
HetNet reprezinta un sistem multi-nivel de celule mici si mari care se suprapun pentru a mari latimea de
banda. HetNet reprezinta o retea vasta, complexa, deoarece aceste celule mici adauga sute sau mii de puncte de acces
intr-o retea celulara. Conceptul de retele cu auto-organizare (SON – Self-Organizing Networks) reprezinta o
5
tehnologie care sta la baza aplicatiilor LTE-A. De aceea, se considera ca HetNet reprezinta liantul dintre LTE-A si
5G si ca de fapt, 5G este o imbunatatire a LTE-A.
LTE-A
LTE-A (LTE-Advanced) reprezinta puntea dintre 4G si 5G.
LTE-A asigura viteze de 3 ori mai mari decat LTE (care are 300Mbps).
LTE-A aduce urmatoarele noi blocuri functionale sau imbunatatiri, in comparatie cu LTE:
- agregarea purtatoarelor
- MIMO cu mai multe antene
- Coordonare multipunct sau colaborare MIMO(CoMP)
- statii releu;
- retea heterogena (HetNet).
Agregarea purtatoarelor este o schema de transnisie care permite ca maxim 20 canale din spectre
diferite sa fie transmise in acelasi flux de date.
Se utilizeaza MIMO 8 x 8, pentru a mari numarul de transmisii radio simultane.
Colaborarea MIMO permite echipamentelor mobile sa transmita si sa receptioneze semnale radio
de la mai multe celule, sa reduca interferenta si sa asigure performnate optime la granitele celulelor.
O statie releu in LTE-A este o statie de baza care utilizeaza comunicatii multi-hop la granitele
celulei; ea receptioneaza un semnal de putere mica si il retransmite cu o caliatate mai buna.
HetNet reprezinta un sistem multi-nivel de celule mici si mari care se suprapun pentru a mari
latimea de banda. HetNet reprezinta o retea vasta, complexa, deoarece aceste celule mici adauga sute sau
mii de puncte de acces intr-o retea celulara. Conceptul de retele cu auto-organizare (SON – Self-Organizing
Networks) reprezinta o tehnologie care sta la baza aplicatiilor LTE-A. De aceea, se considera ca HetNet
reprezinta liantul dintre LTE-A si 5G si ca de fapt, 5G este o imbunatatire a LTE-A.
Arhitectura reţelei LTE este similară cu cea GSM şi UMTS, fiind împărţită, în principiu, în
partea de reţea radio şi partea de nucleu al reţelei.
Dispozitivul mobil este referit ca echipament al utilizatorului (User Equipment - UE), la fel ca
la UMTS. Clasele UE sunt trecute în tabelul de mai jos. Modulaţia folosită de LTE este 64- QAM la
downlink, combinat cu diversitate a antenelor şi MIMO (excepţie clasa 1 UE). La uplink, se foloseşte
modulaţia 16-QAM pentru clasele 1-4 şi 64-QAM pentru clasa 5 de UE.
6
Folosirea MIMO presupune transmiterea a mai multor şiruri de date pe aceiaşi frecvenţă
purtătoare de la mai multe antene de la staţia de bază la echipamentul mobil. Dacă există
multipropagare, UE distinge între semnalele recepţionate şi recrează semnalul original.
Schemele MIMO pot fi 2x2 sau 4x4 (antene transmisie şi antene recepţie).
eNode-B este cel mai complex dispozitiv din reţeaua LTE, numele pornind din UMTS cu
adăugarea termenului “evolved” (evoluat). Termenul se mai regăseşte şi în alte elemente arhitecturale
LTE precum eUTRAN (evolved Universal Telecommunications System Terrestrial Radio Access
Network).
eNode-B conţine 3 elemente majore:
7
Interfaţa Uu reprezintă interfaţa dintre UE şi eNode-B şi este singura interfaţă din reţea care este
întotdeauna wireless. Ratele binare teoretice depind de încărcarea spectrului folosit de celulă. LTE este
flexibil din punct de vedere al folosirii benzilor. De asemenea, pe această interfaţă se foloseşte si
MIMO. Vitezele maxime atinse pot ajunge până la 150 Mbps, depinzând de mulţi factori precum
interferenţe, încărcarea celulei, distanţa de la antenă la utilizator, etc.
Interfaţa dintre staţia de bază şi nucleul reţelei se numeşte interfaţa S1. De obicei, aceasta
presupune o legătura de fibră optică sau cablu de cupru de mare viteză. Această interfaţă este împărţită
în două părţi logice, care transportă informaţia prin acelaşi canal fizic. Acestea sunt S1 User Plane,
pentru datele utilizatorilor şi S1 Control Plane, pentru datele de control ale reţelei LTE. S1 Control
Plane are două funcţii: prima este de ca eNode-B să interacţioneze cu nucleul reţelei pentru comunicări
specifice, iar a doua pentru transferul mesajelor de semnalizare care ţin de utilizatori, de exemplu
pentru un apel de voce. Aceste protocoale au la bază stiva IP.
O altă interfaţă, folosită pentru comunicarea între staţiile de bază LTE este interfaţa X2.
Această comunicare are două scopuri: în primul rând, controlul de handover este făcut de staţiile de
bază, prin comunicare directă între acestea, nemaisolicitând interfaţa S1, iar în al doilea rând, staţiile de
bază se folosesc de această interfaţă pentru coordonarea interferenţelor, deoarece, ca la UMTS, acestea
folosesc aceiaşi frecvenţă. Interfaţa X2 este folosită la nivel de layer 3.
Serverul local de abonaţi (Home Subscriber Server - HSS) reprezintă baza de date care conţine
toate datele abonaţilor, similar cu HLR (Home Location Register) din GSM şi UMTS. Protocolul
folosit de HSS se numeşte DIAMETER, bazat pe IP, pentru schimbul de informaţii cu baza de date.
Interfaţa folosită este S6a. HSS conţine următoarele date despre utilizator: IMSI-ul (identifică unic un
abonat), informaţii de autentificare (chei de criptare, etc.), detalii despre ce servicii cu comutaţie de
circuite sau de pachete poate să folosească, informaţii specifice IMS,
ID-ul curent al MSC-ului folosit, ID-ul SGSN-ului sau MME-ului.
Protocoale în LTE
În arhitectura LTE, nucleul reţelei include MME-ul, Gateway-ul de serviciu (SGW), Gateway-
ul pentru reţeaua cu comutaţie de pachete (PDN GW) iar E-UTRAN include E-UTRAN NodeB-uri
(eNB). Datorită ratelor binare ridicate, a eficienţei spectrale îmbunatăţite şi a sistemului optimizat
pentru pachete, tehnologia LTE este calibrată pentru a operat aplicaţii de date care necesită o rată
binară foarte mare.
Stratul protocolului RRC (controlul resurselor radio) există în UE şi eNode-B şi face parte
din planul controlului interfeţei aeriene LTE.
Protocolul de convergenţă al pachetelor de date (Packet Data Convergence Protocol - PDCP)
există şi în UE, şi în eNode-B şi face parte din planurile controlului şi utilizatorului al interfeţei
aeriene LTE.
Controlul de legătură radio (Radio Link Control - RLC) este un strat care este implementat în
UE şi eNode-B, făcând parte din planurile controlului şi utilizatorului de pe interfaţa S1 LTE.
Protocolul MAC (Medium Access Control) este un protocol des întâlnit în reţelele de
comunicaţii, indiferent de mediul de transmisie. Acesta se regăseşte în cadrul LTE incorporat în UE şi
eNode-B şi este responsabil mecanismele de control pentru adresare şi acces la canal.
10