Sunteți pe pagina 1din 10

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT
CENTRUL : SIBIU

DISCIPLINA : DREPT COMERCIAL

TITLUL TEMEI: PROFESIONISTII SI


PROFESIONISTII COMERCIANTI

COORDONATOR: lector univ. dr. TARSIA ANDREEA CORINA.

STUDENT: NICU VALENTIN-GABRIEL


ANUL: III, sem I.

1
Profesioniştii şi profesioniştii comercianţi

Odată cu adoptarea şi intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind


Codul civil s-a realizat unificarea regulilor de bază din dreptul privat, inclusiv în
ceea ce priveşte renunţarea la diviziunea tradiţională în raporturi juridice civile şi
raporturi juridice comerciale1. Reglementând atât raporturile patrimoniale, cât şi
pe cele nepatrimoniale dintre persoanele fizice şi/sau juridice, Codul civil actual
„constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau
spiritul dispoziţiilor sale” [art. 2 alin. (2) C. civ.]. S-a încercat, astfel, prin
abrogarea Codului comercial2 şi adoptarea concepţiei moniste asupra dreptului
privat, o restructurare a materiei obligaţiilor, dar şi reformularea unor concepte
şi principii referitoare la activitatea persoanelor care exercită activităţi
comerciale.
În privinţa noţiunii de profesionişti, art. 3 alin. (2) din Noul Cod civil
prevede “sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere”.
Iar “exploatarea unei întreprinderi” înseamnă “exercitarea sistematică de către
una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea,
administrarea ori înstrăinarea de bunuri, sau în prestarea de servicii, indifferent
dacă are sau nu un scop lucrativ”.
Noua reglementare propune, aşadar, o abordare unitară a raporturilor
obligaţionale. Deoarece se renunţă la diviziunea tradiţională în raporturi civile şi
raporturi comerciale, diferenţieri de regim juridic sunt reglementate în funcţie de
calitatea de profesionist , respectiv non-profesionist a celor implicaţi în raportul
juridic obligaţional.3

1
Duţu, M., Noul Cod civil – o etapă importantă în dezvoltarea dreptului privat român, în volumul
Noul Cod civil. Studii şi comentarii. Volumul I. Cartea I şi Cartea a II-a (art. 1-534), Academia
Română, Institutul de Cercetări Juridice, Departamentul de drept privat „Traian Ionaşcu”,
Coordonator: prof. univ. dr. Uliescu, M., Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 8-50.
2
Abrogarea Codului comercial s-a realizat, în temeiul art. 230 lit. c) al Legii nr. 71/2011, la 1
octombrie 2011, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil.

2
Analizând cele două dispoziţii4, considerăm că pentru definirea profesioniştilor,
legiuitorul apelează la conceptual de “întreprindere” şi la sintagma “exploatarea
unei întreprinderi”.5
În privinţa “înteprinderii”6, Noul Cod civil nu stabileşte o definiţie,
“lăsând” pe seama legislaţiei speciale această “misiune” şi a ştiinţelor economice;
în schimb, defineşte “exploatarea unei întreprinderi” care dă substanţă noţiunii
de profesionist7. Profesionistul este acela care exercită în mod sistematic o
activitate organizată. Caracterul sistematic, continuu şi organizat al activităţii
este specific profesionistului, ceea ce înseamnă că acea persoană care desfăşoară
una dintre activităţile prevăzute de lege, ca operaţiuni singulare, ocazionale, fără
a-şi crea un cadru organizat nu poate fi considerat profesionist.
De asemenea, există persoane fizice care desfăşoară activităţi economice
ocazionale producătoare de venituri. Aceste persoane, chiar dacă nu-şi
organizează activitatea sub forma unei întreprinderi pentru că activitatea nu are
caracter permanent totuşi sunt considerate contribuabili potrivit legislaţiei
fiscale, fiind obligate să plătească impozit pe veniturile realizate.
Aşadar, Noul Cod Civil defineşte profesioniştii ca fiind toţi cei care
exploatează o întreprindere, având o arie de aplicare mult mai largă decât cea a
„comerciantului” din reglementarea actuală. Legea nr. 71/2011 privind punerea în
aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prevede expres faptul că
noţiunea de „profesionist” va include categoriile de comerciant, întreprinzător,
operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare
activităţi economice sau profesionale. Prin urmare, şi profesiile liberale (avocaţi,
practicieni în insolvenţă, evaluatori, executori etc.) vor intra în sfera noţiunii de
profesionist8.

3
Sorana Popa, DREPT COMERCIAL Introducere. Persoana fizică. Persoana juridică, Edit.
Universul Juridic, Bucureşti ,2014, p. 95.
4
Art. 3 alin. (1) şi (2) NCC
5
C. Gheorghe, Concepte ale noului drept comercial: Profesionistul, în Curierul Judiciar nr.
4/2012, p. 214 şi următoarele.
6
C. Gheorghe, Concepte ale noului drept comercial: Întreprinderea, în Curierul Judiciar nr.
6/2012, p. 331.
7
Smaranda Angheni, Drept comercial Profesioniştii-comercianţi, Edit. C.H.Beck, Bucureşti, 2013,
p. 12
8
https://www.juridice.ro/171500/notiunile-de-comerciant-si-de-profesionist-in-noua-legislatie-
civila.html, accesat la data de 20.01.2017

3
Mai mult, regăsim în dispozițiile art. 2 alin. 2 din OUG nr. 34 din 4 iunie
2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu
profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative 9
o altă definiție dată profesioniștilor, în temeiul căreia:”profesionist - orice
persoană fizică sau juridică, publică sau privată, care acţionează în cadrul
activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale
în legătură cu contractele care intră sub incidenţa prezentei ordonanţe de
urgenţă, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop, în numele
sau pe seama acesteia”10.
La rândul lor, profesioniștii comercianți se împart în 3 categorii: persoane
fizice asociate unor întreprinderi, persoane fizice sau persoane juridice. Vor fi
profesioniști necomercianți, cei ce exploatează o întreprindere ce desfășoară o
activitate civilă, o activitate ce nu poate fi calificată ca activitate economică.
Profesioniștii comercianți sunt cei ce exploatează o întreprindere ce desfășoară o
activitate economică cu scop lucrativ,o întreprindere economica.
Profesioniştii comercianţi, persoane fizice sunt: persoane fizice
autorizate, întreprindei individuale şi întreprinderi familiale. Aceste categorii de
persoane - profesioniști - sunt reglementate de Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr. 44/2008, privind desfăşurarea activităţilor economice de către
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile
familiale11.
Profesioniştii comercianţi, persoane juridice sunt, în principal:
societăţile comerciale, companiile naţionale, societăţile naţionale, regiile
autonome, organizaţii cooperatiste, societăţi cooperative, grupurile de interes
economic, societăţile europene, grupurile europene de interes economic.
Menţionăm câteva acte normative care reglementează această categorie de
profesionişti: Legea nr. 31/1990 privind societăţile, republicată şi modificată 12;
9
Legea nr. 193 din 6 noiembrie 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între
profesionişti şi consumatori a fost abrogată, fiind înlocuită de oug nr. 34 din 4 iunie 2014 privind
drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru
modificarea şi completarea unor acte normative, publicat în Monitorul Oficial nr. 427 din 11 iunie
2014.
10
Drept comercial, partea 1,Lect. Univ. dr. Târşia Andreea Corina, Suport de curs, p. 5
11
Publicată în M. Of., Partea I nr. 328 din 25. 04. 2008.
12
Legea afost republicată în M. Of. Partea I, nr. 1066 din 17. 11. 2004. Ulterior a fost modificată.
Ultima modificare a fost prin O.U.G. nr. 2/2012.

4
Legea nr. 26/1990 privind la registrul comerţului, republicată şi modificată13;
Legea nr. 85/2014 Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru privind
procedura insolvenţei, modificată14; asigurarea transparenței în exercitarea
demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și
sancționarea corupției, numai în privinţa grupurilor de interes economic –
comercianţi.
În interesul bunei desfășurări a activității economice, legea instituie
anumite obligații ale profesioniștilor comercianți, considerate obligații
profesionale. Ei au obligația ca la începutul activității economice să se
înregistreze în Registrul Comerțului și pe parcursul desfășurării activității
economice să ceară efectuarea de mențiuni în Registru ori de câte ori intervin
modificări în activitatea lor.
Pentru determinarea persoanelor fizice care pot fi calificate ca
profesionişti-comercianţi trebuie să se aibă în vedere, într-o interpretare
sistematică a normelor juridice, dispoziţiile cuprinse în art. 8 alin. (1) din Legea
nr. 71/2011, modificată, coroborat cu art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ şi
art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare15.
Aşadar, în cadrul acestui context legislativ, din categoria profesioniştilor-
comercianţi fac parte: persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală şi
întreprinderea familială16.
Regimul juridic al acestor categorii de profesionişti considerat
comercianţi persoane fizice, potrivit exprimării legiuitorului din art. 6 alin. (1)
din Legea nr. 71/2011 modificată, “referirile la comercianţi se consideră a fi făcute
la persoanele fizice… supuse înregistrării în registrul comerţului…” este stabilit
prin OUGnr. 44/200817 privind desfăşurarea activităţilor economice de către
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile
familiale, modificată.

13
Modificată prin Legea nr. 84/2010, Publicată în M. Of., nr. 323 din 17. 05. 2010
14
Modificată prin O.U.G. nr. 86/2006 publicată în M.Of. din 22. 11. 2006.
15
Smaranda Angheni, Drept comercial Profesioniştii-comercianţi, Edit. C.H.Beck, Bucureşti,
2013, p. 7
16
V. Nemeş, Drept comercial conform Noului Cod civil, Edit. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 26.
17
OUG nr. 44-2008 ( M. Of. nr. 328 din 25 aprilie 2008), modificata prin OUG nr. 46/2011.

5
Condiţiile principale pe care trebuie să le îndeplinească persoanele fizice
care doresc să desfăşoare activităţile economice autorizate sunt:
 Să aibă sediu profesional pe teritoriul României (art. 5);
 Activitatea economică să fie înregistrată şi autorizată, atât activitatea care
are caracter permanent, cât şi cea desfăşurată ocazional sau temporar;
 Înaintea începerii activităţii să fie obţinute autorizaţiile, avizele, licenţele
prevăzute în legi speciale [art. 5 alin. (2)].
Scopul activităţii desfăşurate de profesionistul persoană fizică este
obţinerea unui profit. Obţinerea profitului reprezintă o trăsătură esenţială a
profesionistului-comerciant, deoarece raportarea doar la scopul lucrative nu
surprinde ceea ce este specific acestei categorii de profesionişti, exprimarea fiind
foarte generală18.
Întreprinderea economică este definită de legiuitor atât în accepţiunea sa
de activitate economică, cât şi din perspectiva unui cadru organizat, permanent şi
sistematic, cadru în care sunt combinate resurse financiare, forţă de muncă
atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informatice, pe riscul
întreprinzătorului.
Întreprinderea individuală, potrivit art. 2 lit. g) din OUG nr. 44/2008,
este întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un
întreprinzător-persoană fizică.
Întreprinderea familială, în conformitate cu art. 2 lit. h) şi d) din OUG nr.
44/2008 este întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de
soţul, soţia, copiii acestora care au împlinit vârsta de 16 ani la data autorizării
întreprinderii familiale, rudele şi afinii până la gradul al patrulea inclusiv.
Persoana fizică autorizata este persoana fizică autorizată să desfăşoare
orice formă de activitate economică permisă de lege care foloseşte, în principal
forţa de muncă proprie19.
La încetarea activității economice, profesioniștii comercianți au obligația
de-a solicita radierea din Registrul Comerțului. Orice comerciant sau agent
economic trebuie să țină evidența contabilă a activității economice prin registre
18
Smaranda Angheni, Drept comercial Profesioniştii-comercianţi, Edit. C.H.Beck, Bucureşti,
2013, p. 21.
19
Ibidem.

6
contabile prin care să consemneze operațiunile economice. Activitatea economică
desfășurată trebuie să aibă loc in limitele unei concurențe licite permise.
Distincţia dintre profesioniştii comercianţi şi profesioniştii
necomercianţi, este în principal, cerinţa înregistrării la Oficiul
registrului comerţului a comercianţilor profesionişti, în timp ce
profesioniştii necomercianţii, care, în principal, desfăşoară activităţi liberale, se
autorizează la un corp profesional.
Profesioniştii necomercianţi sunt, în principal, persoanele care desfăşoară
activităţi liberale. Formele de exercitare a profesiilor liberale cu drept de libera
practică, se desfăşoară: în regim independent, prin înfiinţarea de cabinete
individuale, cabinete asociate, societăţi simple (civile) profesionale20, sau în
regim salarial, prin încheierea unor contracte individuale de muncă cu
beneficiarul serviciului de liberal.
În vederea desfăşurării acestor activităţi economice (liberale) este necesară
îndeplinirea unor condiţii de pregătire profesională şi/sau de atestare a pregătirii
profesionale (art. 8 alin. 3 O.U.G. 44/2008).
Atributul organizarii şi inregistrarii formelor de exercitare a
profesiunilor liberale reprezintă prerogative exclusive ale
organizatiilor/corpurilor profesionale, care, prin mecanisme proprii
profesiunilor pot selecta şi autoriza formele de exercitare ale profesiunilor
liberale. De asemenea, raspunderea prestatorului pentru serviciile profesionale
formeaza obiectul conceptului de asigurare de raspundere civilă profesională/
pentru culpa profesională.
Prin urmare profesioniştii care desfăşoară activităi liberale se
autorizează la un corp profesional, spre exemplu, experţii contabili şi
contabilii autorizaţi la CECCAR (Corpul experţilor contabili şi contabililor
autorizaţi), farmaciştii la Colegiul farmaciştilor, medicii la Colegiul medicilor,
executorii judecătoreşti la Corpul executorilor judecătoreşti, psihologii la
Colegiul psihologilor etc.
Corpurile sau organizaţiile profesionale sunt foruri profesionale
recunoscute, entităti independente de autoritatile statului, specializate,
20
Codul civil reglementează societăţile simple în art. 1892, acestea fiind societăţile civile potrivit
reglementării anterioare din vechiul cod civil.

7
autorizate să funcţioneze prin legi organice, conduse de catre personalităţi
unanim recunoscute ale profesiunii respective, care reglementează unitar
exercitarea unei profesiuni (liberale), necomerciale.
Referitor la asociaţii şi fundaţii, acestea dobândesc personalitate
juridică prin înscrierea sa la Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa
judecătoriei în a cărei circumscriţie teritorială îşi are sediul (art. 17 alin. 2 O. G.
nr. 26/2000).
Formele de desfășurare ale activităților economice de profesioniști
comercianți sunt speciale și expres prevăzute de lege atât pentru persoanele
fizice cât si pentru cele juridice. În toate cazurile, prin reglementările speciale se
stabilește statutul juridic al lor, distinct de cel al profesioniștilor necomercianți.
În cazul insolvenței doar profesioniștii comercianți pot fi supuși acestei
proceduri.
Profesioniștii comercianți sunt supuși impozitului pe profit, cei
necomercianți și celelalte categorii de subiecte de drept civil sunt supuși
impozitului pe venit. Aceștia pot participa la constituirea unor camere de
comerț și industrie ca organizații profesionale ce au scopul promovării și
apărării intereselor lor.
Activitatea pe care o desfăşoară persoanele juridice, activitate care a
constituit o lungă perioadă de timp criteriu pentru definirea comerciantului
persoană juridică21, în present, potrivit dispoziţiilor din Noul Cod civil, orice
persoană care exploatează o întreprindere este îndrituită să realizeze activităţile
prezăzute de lege.
Profesionistul-comerciant beneficiază de anumite drepturi şi are obligaţii
care, împreuna formează conţinutul statutului juridic al acestuia. Cele mai
importante obligaţii ale profesionistului comerciant sunt22:
 Înregistrarea în registrul comerţului;
 Întocmirea registrelor comerciale;
 Îndeplinirea obligaţiilor fiscale;

21
Smaranda Angheni, Drept comercial între tradiţie şi modernism, în Curierul Judiciar nr.
9/2012, p. 483-485.
22
Smaranda Angheni, Drept comercial Profesioniştii-comercianţi, Edit. C.H.Beck, Bucureşti,
2013, p. 21

8
 Are obligaţii prevazute în legi speciale .
Având în vedere că o întreprindere poate fi o întreprindere comercială sau
întreprindere civilă, înseamnă că profesionistul care exploatează o întreprindere
comercială are calitatea de comerciant.
Persoanele juridice care exploatează o întreprindere comercială au
calitatea de comerciant23 (societăţile comerciale, regiile autonome, societăţile
cooperative, organizaţiile cooperatiste etc.).
În concluzie, cu toate că reglementările din Codul civil în vigoare
reprezintă dreptul comun pentru toate ramurile de drept privat, există în paralel
o bogată legislaţie specială care reglementează regimul juridic al comercianţilor,
în principal Legea nr. 31/1990, republicată şi modificată, O.U.G. nr. 44/2008,
Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Legea nr. 26/1990 privind
Registrul comerţului etc., legislaţie care, alături de cea specială dedicată
profesioniştilor-necomercianţi, constituie un argument hotărâtor în privinţa
legitimităţii dreptului comercial sau al profesioniştilor, nu ca drept autonom, ci
ca disciplină de studiu şi astfel, dreptul comercial nu ar face obiectul unei
autonomii legislative, dar conservă, totuşi, o autonomie ştiinţifică şi didactică, iar
specificul raporturilor juridice aferente anumitor mijloace de satisfacere a
nevoilor pieţei diferenţiază această ştiinţă a dreptului comercial faţă de ştiinţa
dreptului civil24.

BIBLIOGRAFIE:

1. Sorana Popa, DREPT COMERCIAL Introducere. Persoana fizică. Persoana


juridică, Edit. Universul Juridic, Bucureşti ,2014.
23
http://www.curieruljudiciar.ro/2010/11/09/dreptul-comercial-in-conditiile-noului-cod-civil/,
accesat la data de 20.01.2017.
24
Angheni, S., op. cit., 2011, p. 91.

9
2. Smaranda Angheni, Drept comercial Profesioniştii-comercianţi, Edit.
C.H.Beck, Bucureşti, 2013.
3. Drept comercial, Partea 1, Lect. Univ. dr. Târşia Andreea Corina, Suport
de curs.
4. Duţu, M., Noul Cod civil – o etapă importantă în dezvoltarea dreptului
privat român, în volumul Noul Cod civil. Studii şi comentarii. Volumul I.
Cartea I şi Cartea a II-a.
5. Academia Română, Institutul de Cercetări Juridice, Departamentul de
drept privat „Traian Ionaşcu”, Coordonator: prof. univ. dr. Uliescu, M.,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012.
6. C. Gheorghe, Concepte ale noului drept comercial: Profesionistul, în
Curierul Judiciar nr. 4/2012.
7. C. Gheorghe, Concepte ale noului drept comercial: Întreprinderea, în
Curierul Judiciar nr. 6/2012.
8. V. Nemeş, Drept comercial conform Noului Cod civil, Edit. Hamangiu, Bucureşti,
2012.
9. Smaranda Angheni, Drept comercial între tradiţie şi modernism, în
Curierul Judiciar nr. 9/2012.
10. http://www.curieruljudiciar.ro/2010/11/09/dreptul-comercial-in-
conditiile-noului-cod-civil/, accesat la data de 20.01.2017.
11. https://www.juridice.ro/171500/notiunile-de-comerciant-si-de-
profesionist-in-noua-legislatie-civila.html,, accesat la data de 20.01.2017.

10

S-ar putea să vă placă și