Sunteți pe pagina 1din 1

Semne și simptome[modificare | modificare sursă]

Simptomele tipice ale unei răceli includ tuse, rinoree, congestie nazală


și durere sau iritație în zona gâtului. Câteodată, acestea sunt însoțite de durere musculară
(mialgie), senzație de oboseală, cefalee (durere de cap) și scăderea poftei de mâncare[4].
Durerea de gât este prezentă în aproximativ 40% dintre cazuri, în timp ce pentru tuse și
dureri musculare procentul este de aproape 50%[5][6]. La adulți, febra în general nu este
prezentă, dar apare în mod obișnuit la sugari și copii[6]. De asemenea, tusea este de
obicei mai ușoară decât cea care însoțeste gripa[6]. Prezența simultană a tusei și a febrei
indică, în cazul adulților, o probabilitate mai ridicată de gripă decât de viroză. De altfel,
între cele două condiții patologice, există o serie întreagă de similarități[7]. Totodată,
infecțiile cauzate de un număr de virusuri implicate în apariția răcelii pot să fie uneori și
asimptomatice[8][9]. Culoarea sputei sau secreției nazale poate varia de la incoloră spre
galben sau verde și nu indică etiologia agentului responsabil de infecție[10].
Evoluție[modificare | modificare sursă]
O răceală începe în mod normal printr-o senzație de oboseală și de frig, strănut și o durere
de cap, urmată în zilele următoare de secreții nazale și tuse[4]. Simptomele se pot
manifesta în primele 16 ore de la expunere[11], atingând apogeul la 2-4 zile de la debut[6]
[12]. Acestea se ameliorează, în mod obișnuit, în 7-10 zile, dar în unele cazuri pot persista
până la trei săptămâni.[13] Durata medie a tusei este de 18 zile[14], iar în unele cazuri,
persoanele afectate pot dezvolta o tuse post-virală care se poate menține după ce infecția
a dispărut[15]. La copii, tusea durează mai mult de zece zile în 30-40% din cazuri,
ajungând la peste 25 de zile în 10% din cazuri[16].

Etiologie[modificare | modificare sursă]
Virologie[modificare | modificare sursă]

Coronavirusurile sunt un grup de virusuri cunoscute pentru rolul lor în viroza respiratorie. Acestea prezintă o aureolă (halou) atunci când sunt
vizualizate cu un microscop electronic.

Viroza respiratorie este o infecție a căilor respiratorii superioare. Agentul patogen cel mai
des incriminat este rinovirusul (30-80%), un tip de picornavirus ce conține 99 de serotipuri
cunoscute[17][18]. Alte tipuri implicate pot fi: coronavirusul (~15%)[19][20], influenza (10-
15%)[21], adenovirusul (5%)[21], parainfluenza (virusurile paragripale), virusul sincițial
respirator (VSR), enterovirusurile (altele decât rinovirusurile) și metapneumovirusul
uman[22]. Adesea, este prezent mai mult decât un singur virus[23]. În total, peste două
sute de tipuri diferite de virusuri sunt asociate cu răcelile[6].

S-ar putea să vă placă și