Sunteți pe pagina 1din 2

Fișă de lucru

 Citește scrisoarea de mai jos, extrasă din romanul Patul lui Procust de Camil Petrescu, și
răspunde la cerințele formulate.

Scumpo,

Sunt mulţumit că te simţi atât de bine acolo, la Bârlad... Trebuie să luăm bucuriile aşa
cum sunt... Mi-e totuşi atât de greu să-mi închipui că te poţi simţi bine într-un oraş în care nu
sunt eu. Pentru că mie mi-e totul fără niciun Dumnezeu, când ştiu că nu eşti în acelaşi oraş cu
mine... Nu ştiu... ai să zâmbeşti poate... dar mi separe îngrozitoare fraza ta... „Aici petrecem
admirabil... Ziua, într-o familie unde e mult tineret... Dansăm, jucăm tot felul de gajuri. Seara ne
plimbăm prin grădina publică şi mergem des la cinematograf...” Dar eu... eu, Emy... unde sunt
în toate astea?
Sunt obosit, sunt disperat... N-am putut să plec la întâi... am avut neplăceri la ziar... Nu
s-au plătit chenzinele*, dar până acum eu nu eram lăsat printre întârziaţii care pot să aştepte
pentru că eventuala lor plecare nu ar însemna o pagubă... Directorul, sau mai bine zis
proprietarul politic al gazetei, s-a supărat zilele trecute de un articol al meu prin care ceream să
se mute capitala în Ardeal... însă articolul a avut ecou şi un inginer mi-a trimis o broşură a lui,
prin care arată posibilităţile tehnice ale strămutării. A fost un succes personal mare. Ţi-l trimit,
articolul pe care l-au reprodus vreo două gazete, să-l citeşti... Țin foarte mult la părerea ta...
Arată-l şi Valeriei... Am fost încă de joi la adresa dată de tine, dar n-am găsit pe nimeni... Am
fost din nou după ce am primit cartea poştală... Pachetul era pe numele meu (?), mi l-a dat un
fecior... L-am dus şi-am avut plictiseli mari la poștă... Mi-a spus că nu e bine împachetat, că
trebuie desfăcut...
În carton nu e admis împachetajul decât dacă e flexabil și bine împachetat în sfori, ca
într-o plasă... Că e preferabil în pânză... mi l-a făcut însă, pentru un bacșiș, fără să-l mai
desfacă, un om de serviciu de acolo. Am rămas surprins de acest exces de precauții.
G. D. L.
*chenzină – salariu pe care cineva îl primește la fiecare jumătate de lună.
1. Alege tipul de scrisoare reprezentat de textul citat, în funcție de destinatar. Justifică-ți
alegerea.
a. amicală; b. de dragoste; c. familială; d. oficială.
2. Numește două sentimente pe care le sugerează textul, exemplificându-le cu citate
corespunzătoare.
3. Indică două teme de discuție pe care le abordează expeditorul.
4. Menționează trei trăsături specifice unei scrisori, ilustrându-le cu exemple din text.
5. Precizează trei caracteristici specifice unei scrisori care nu sunt ilustrate în textul citat.
6. Explică de ce expeditorul alege să semneze doar cu inițialele.

S-ar putea să vă placă și