Sunteți pe pagina 1din 20

Cadastru forestier

CADASTRU FORESTIER

Noţiuni introductive

Din cele mai vechi timpuri, cunoaşterea cantitativă a Pământului în ansamblu sau a unei
porţiuni de teren a făcut obiectul ştiinţei măsurătorilor terestre, care grupează alături de topografie,
geodezie, teledetecţie, cartografie şi cadastrul, unul dintre primele sisteme de inventariere a terenurilor
şi clădirilor.
Cadastrul sau sistemul cadastral, ca noţiune generală, reprezintă un ansamblu de lucrări
întreprinse de stat, pentru cunoaşterea şi inventarierea sistematică şi permanentă a imobilelor,
terenuri şi clădiri, sub aspect cantitativ, calitativ şi juridic.
Legea nr. 7/1996, a cadastrului şi publicităţii imobiliare defineşte cadastrul general ca un
sistem unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică şi juridică, prin care se realizează identificarea,
înregistrarea, descrierea şi reprezentarea pe hărţi şi planuri cadastrale a tuturor terenurilor precum şi a
celorlalte bunuri imobile de pe întreg teritoriul ţării, indiferent de destinaţia lor şi de proprietar.
Din etimologia cuvântului rezultă că rolul principal al cadastrului este de a furniza datele reale
(cantitative, calitative şi juridice) privind bunurile imobile ale cetăţenilor unei ţări în vederea stabilirii
corecte a obligaţiilor lor faţă de stat respectiv a impozitelor.
Pentru îndeplinirea obiectivului său cadastrul general trebuie să răspundă la următoarele
întrebări: cât este de mare imobilul respectiv ?; care este calitatea lui ?; şi cine este proprietarul lui ?.

Funcţiile cadastrului general Tabelul 1.

Funcţia
Bunul imobil Întrebare Aspect Lucrări de bază
(componenta)
măsurători,
Cât de mare
cantitativ tehnică planuri,
este?
Terenul suprafeţe
şi/sau Cât de bun caracterizare şi
calitativ economică
construcţia este? evaluare
Cine este identificarea
de drept juridică
proprietar ? proprietarului

În raport cu aspectele pe care le urmăreşte (cantitativ, calitativ şi de drept) cadastrul general


îndeplineşte trei funcţii: tehnică, economică şi juridică.
Funcţia tehnică este asigurată de planurile cadastrale rezultate în urma măsurătorilor, cu
ajutorul cărora se determină suprafeţele ocupate de imobile şi se întocmesc registrele cadastrale.
Funcţia economică are ca obiectiv evaluarea calitativă a bunurilor imobile, în funcţie de
bonitatea cadastrală a construcţiilor şi potenţialul productiv al solurilor, în vederea calculării corecte a
venitului net cadastral, în funcţie de care se stabileşte valoarea impozitului.
Funcţia juridică urmăreşte stabilirea posesorului de drept a imobilului. Din punct de vedere
juridic, cadastrul consemnează în acte şi documentaţii administrative "posesorul de fapt" nu „de drept"
al imobilului. Stabilirea dreptului de proprietate asupra unui imobil revine justiţiei.
întocmirea documentaţiei cadastrale (planuri cadastrale, registre cadastrale, etc.) necesită cunoştinţe
din domenii foarte variate, ceea ce conferă cadastrului general un caracter multidisciplinar.
întocmirea planurilor cadastrale face apel la cunoştinţe din domeniul geodeziei, (punctele de sprijin
de coordonate cunoscute) topografiei, (metode de măsurare) teledetecţiei, (realizarea planurilor cu
ajutorul fotografiilor din spaţiul extraterestru) cartografiei (redactarea efectivă a planurilor şi hărţilor),
informatică pentru obţinerea planurilor digitizate cu ajutorul Sistemului Geografic Informaţional
(G.I.S.), etc.

1
Cadastru forestier

De asemenea sunt necesare cunoştinţe juridice, din domeniul sistematizării teritoriale,


organizarea terenurilor agricole, amenajarea fondului forestier, protecţia mediului, etc.
Stadiul actual al realizării lucrărilor de cadastru de la noi din ţară este nesatisfăcător iar ritmul
de efectuare lent, cu toate că baza legislativă este asigurată, cu mici neajunsuri.
De remarcat este concepţia modernă a acestei analize, care consideră teledetecţia şi
fotogrammetria ca o disciplină componentă a cadastrului general, de o importanţă deosebită pentru
eficientizarea lucrărilor specifice.

CAPITOLUL I. CADASTRU GENERAL ŞI PUBLICITATEA IMOBILIARĂ

Cadastrul sau cadastrul general este un ansamblu de operaţii tehnice, economice şi juridice,
întreprinse de stat, prin care se realizează cunoaşterea şi inventarierea sistematică şi permanentă a
fondului funciar, sub aspect cantitativ, calitativ şi juridic. Fondul funciar al ţării reprezintă totalitatea
terenurilor, apelor, căilor de comunicaţie, etc., aflate între hotarele, graniţele acelei ţări.

1.1. Obiectivele şi funcţiile cadastrului general

Obiectul activităţii cadastrului este bunul imobiliar, prin care se înţelege un bun fix, ne-
deplasabil, proprietate de stat, particulară sau publică, o parcelă de teren agricol sau cu construcţiile
aferente.
Scopul şi obiectivele cadastrului şi publicităţii imobiliare sunt:
 prezentarea în timp real a datelor necesare instituţiilor juridice, fiscale şi administrative privind
imobilele;
 transmiterea unor date de sinteză privind starea şi evoluţia fondului funciar;
 elaborarea de studii privind sistematizarea teritoriului, protecţiei mediului, etc.;
 actualizarea datelor din evidenţele scriptice şi planurilor cadastrale;
 furnizarea datelor necesare publicităţii imobiliare;
Rolul esenţial al cadastrului şi publicităţii imobiliare este acela de a furniza datele reale privind
bunurile imobile, apărarea şi garantarea drepturilor de proprietate şi respectiv stabilirea corectă a
obligaţiilor proprietarilor faţă de stat, respectiv a impozitelor, în conformitate cu legislaţia fiscală.
Pentru caracterizarea cantitativă şi calitativă a bunurilor imobile, terenuri sau clădiri, cadastrul general
urmăreşte anumite aspecte legate de acestea, care definesc componentele sau funcţiile cadastrului:
tehnică, economică şi juridică.
Funcţia tehnică sau partea tehnică a cadastrului se referă la întocmirea planurilor cadastrale şi
a evidenţelor scriptice, registre cadastrale, în care sunt cuprinse totalitatea suprafeţelor de teren şi a
construcţiilor, precum şi hotarele parcelelor, tarlalelor şi limitele administrativ teritoriale ale satelor,
comunelor, oraşelor, judeţelor şi ţării, şi pe care se operează toate modificările ce apar în timp.
Funcţia economică a cadastrului se realizează prin evaluarea imobilelor, terenuri şi construcţii,
în funcţie de potenţialul productiv al solului şi calitatea construcţiilor, pentru calcularea corectă a
venitului net cadastral, în funcţie de care se stabileşte valoarea impozitului.
Funcţia juridică a cadastrului general este asigurată de instituţia publicităţii imobiliare,
reprezentată de cartea funciară, care se întocmeşte pe baza planurilor şi hărţilor cadastrale.
Unitatea de bază cadastrală, pe care se execută lucrările tehnice de cadastru este unitatea
administrativ-teritorială: comuna, oraşul sau municipiul, iar noţiunile de bază cu care operează
imobilul (parcela cea mai mică cu sau fără construcţie) şi proprietarul acesteia. Toate cadastrele
comunelor, oraşelor, judeţelor alcătuiesc cadastrul general al ţării.

1.2. Publicitatea imobiliară

Publicitatea imobiliară este un sistem de înscriere în acte publice, Registru de transcripţiuni şi


inscripţiuni sau Carte funciară, pe baza documentaţiei din cadastrul general, a drepturilor şi faptelor
juridice referitoare la imobilele din aceiaşi localitate.
2
Cadastru forestier

Scopul urmărit de publicitatea imobiliară este acela de a oferii celor interesaţi posibilitatea de a
cunoaşte situaţia juridică a imobilelor, de a asigura identificarea proprietarului fiecărei construcţii şi
parcele de teren, oricât de mici şi de a consemna toate modificările ce apar în timp în cea ce priveşte
proprietatea acestora, pe baza actelor doveditoare ale dreptului de proprietate.
Obiectivele publicităţii imobiliare au efecte economice şi sociale benefice prin faptul că:
 asigură accesul liber la informaţii certe privind situaţia juridică a imobilelor;
 oferă garanţia dreptului de proprietate asupra imobilelor;
 dezvoltă piaţa imobiliară prin încurajarea tranzacţiilor;
 generează un climat de linişte socială, anulând surse importante de conflicte juridice;
Instituţia publicităţii imobiliare este reprezentată pe plan naţional de Agenţia Naţională de
Cadastru şi Publicitate Imobiliară, subordonată Ministerului Justiţiei, iar la nivel judeţean de Oficiul
Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, având în subordine teritoriul administrativ arondat.
Unitatea de bază a sistemului de publicitate imobiliară este cartea funciară, în care se
înregistrează datele furnizate de documentaţiile cadastrale finale, numărul cadastral, suprafaţa,
categoria de folosinţă şi situaţia juridică a imobilelor.
Situaţia juridică a unui imobil este reprezentată de dreptul real asupra imobilului, parcelă de
teren cu sau fără construcţii, care revine deţinătorului bunului imobiliar. Deţinătorii bunurilor
imobiliare sunt titularii dreptului de proprietate sau cei care au calitatea de posesori sau deţinători
precari.
Regimul juridic al terenurilor şi construcţiilor aferente în conformitate cu legislaţia în vigoare
poate fi:
 proprietate privată, aparţinând persoanelor fizice şi juridice, fiind incluse în circuitul civil
acestea pot fi dobândite şi înstrăinate prin oricare dintre modalităţile stabilite de lege,
distingându-se:
 proprietatea particulară, care se referă la bunurile deţinute de persoanele fizice sau juridice;
 proprietatea privată a statului, se referă la bunurile deţinute de stat şi de unităţile
administrativ teritoriale, altele decât cele de interes naţional, care alcătuiesc domeniul privat al
statului;
 proprietate publică, cuprinde bunuri care aparţin statului şi unităţilor administrativ-teritoriale,
judeţe, municipii, oraşe, comune, care împreună alcătuiesc domeniul public şi poate fi:
- de uz public, folosite de toţi cei administraţi, având acces toate persoanele, străzi, parcuri, pieţe, etc.
- de interes public, care deşi nu pot fi folosite de orice persoană sunt angrenate în activităţi care
interesează pe toţi membrii societăţii, şcoli, teatre, muzee, etc.
Drepturile reale imobiliare sunt absolute, opozabile tuturor celorlalţi, prin care titularul le
exercită direct şi nemijlocit asupra bunurilor, acestea fiind grupate în:
- drepturi reale principale, care nu depind de soarta altui drept, incluzând dreptul de proprietate
privată şi dreptul de proprietate publică;
- drepturi reale imobiliare accesorii, ipoteca şi privilegiul, care servesc ca garanţii reale ale unor
drepturi de creanţă şi sunt condiţionate de drepturile reale principale.
Un caz aparte este reprezentat de dreptul tabular, drept real imobiliar dobândit prin intabularea,
înscrierea drepturilor imobiliare în sistemul de publicitate al cărţii funciare.
Cartea funciară este un sistem de publicitate imobiliară alcătuit dintr-un ansamblu de
documente în care sunt descrise imobilele din aceiaşi localitate şi se precizează situaţia lor juridică.
Este compusă din mai multe foi de carte funciară (CF) numite şi coală de carte funciară,
fiecare coală C.F cuprinzând trei categorii de înscrisuri (figura 1.1,):
• corpul de proprietate, alcătuit din mai multe imobile care au acelaşi proprietar, ca entitate de
referinţă, preluat din cadastrul general;
• drepturile reale imobiliare corespunzătoare corpului de proprietate respectiv;
Coala de carte funciară având mărimea a două formate A4 este structurată în: titlu, înscris pe
coperta care mai cuprinde numărul cărţii funciare, localitatea şi eventual menţiunea sistată şi respectiv
trei părţi.

3
Cadastru forestier

Prima parte amplasată pe spatele primei foi, notată cu A (Foaie de avere) cuprinde descrierea
imobilului cu ajutorul unor date tehnice şi economice înscrise în coloanele formularului: numărul de
ordine, numărul topografic al parcelei, categoria de folosinţă, amplasamentul cu denumirea specifică şi
suprafaţa.
Partea a II-a, notată cu B) Foia de proprietate este amplasată pe pagina a treia, prezintă trei
coloane pentru numărul de ordine, înscrierile privitoare la proprietate şi pentru trimiteri la poziţia
următoare, în cazul epuizării spaţiului. La coloana înscrieri privitoare la proprietate se menţionează:
- data prezentării actului de înscriere în C.F. şi temeiul juridic;
- numele şi prenumele proprietarului sau proprietarilor şi cotele părţi ale coindiviziunii;
- strămutările dreptului de proprietate;
- faptele şi drepturile juridice, drepturile personale şi de creanţă;
- modificările, îndreptările sau însemnările ce se fac;
Partea a III-a, amplasată pe spatele celui de-al doilea format A4, numită C) Foaie de sarcini
cuprinde rubrici în care se înscriu sarcinile ce grevează imobilul, ipoteci, cesiuni de venituri,
faliment, interdicţia creditului ipotecar, sechestru asigurător sau judiciar, urmărirea silită, etc.

4
Cadastru forestier

Legătura dintre cadastrul general şi cartea funciară este realizată prin intermediul planului
cadastral, care asigură identificarea imobilelor prin intermediul numerelor topografice, şi a celorlalte
piese scrise, registrul parcelelor, registrul alfabetic al posesorilor, etc.

1.3. Structura fondului funciar, cadastre de specialitate

Unitatea cadastrală de bază, pentru care se întocmeşte cadastrul general, comuna, oraşul sau
municipiul are două componente distincte: intravilanul, reprezentat de zona construită a localităţii,
inclusiv cea de extindere prevăzută în Planul Urbanistic General (PUG) şi extravilanul, reprezentat de
restul terenului inclus în perimetrul unităţii cadastrale.
Totalitatea terenurilor care alcătuiesc fondul funciar al ţării se clasifică după mai multe criterii:
a) după destinaţie terenurile se împart în:
o terenuri aflate în intravilan (TDI) - cuprind terenurile ocupate cu construcţii de locuit, curţi,
anexe gospodăreşti, fabrici, uzine, construcţii socio-umane, grădini şi alte terenuri din
intravilan;
o terenuri cu destinaţie agricolă (TDA) - cuprind terenurile agricole, clădirile care deservesc
producţia agricolă, serele, solariile şi răsadniţele, amenajările piscicole şi de îmbunătăţiri
funciare, depozite şi platforme de producţie, etc.;
o terenuri cu destinaţie forestieră (TDF) - cuprind terenurile ocupate de păduri, pepiniere, perdele
de protecţie precum şi golurile din interiorul pădurilor (poieni) şi a terenurilor ocupate de
construcţiile cu destinaţie forestieră (cantoane silvice, grajduri, şoproane, etc.);
o terenuri aflate permanent sub ape (TDH) - cuprind albiile minore ale râurilor şi fluviilor,
chiunetele lacurilor şi bălţilor naturale sau ale acumulărilor artificiale, fundul apelor maritime
teritoriale;
o terenuri cu destinaţie specială (TDS) - cuprind terenurile ocupate de căile de comunicaţie,
drumuri, căi ferate, aeroporturi, terenuri cu destinaţie militară, exploatările miniere, petroliere,
etc.
b) după forma de proprietate:
o terenuri proprietate publică - cuprind terenurile proprietate de stat şi cele aflate în proprietatea
unităţilor administrativ-teritoriale, constituind în ansamblu domeniul public de interes naţional
sau local;
o terenuri proprietate privată - cuprind terenurile aflate în proprietatea persoanelor fizice sau
juridice precum şi unele terenuri aflate în proprietatea statului sau unităţilor administrativ-
teritoriale, acestea din urmă constituind fondul privat al statului.
c) după folosinţă:
Dacă clasificarea după destinaţie în categorii de terenuri urmăreşte posibilităţile de utilizare
armonioasă, economică, prietenoasă cu mediul a terenului, categoriile şi sub-categoriile de folosinţă
sunt legate de folosinţa actuală, care poate fi modificată în funcţie de cerinţele pieţei.
Clasificarea actuală cuprinde 10 categorii de folosinţă împărţite în 56 sub-categorii. Fiecare
categorie şi sub-categorie poate fi identificată pe planul cadastral şi în registrele cadastrale printr-un
simbol format din mai multe litere, prima parte a simbolului referindu-se la categoria de folosinţă şi
ultimele la sub-categorii. (tabelul 1.1)

5
Cadastru forestier

Tabelul 1.1. Categorii de terenuri şi categorii de folosinţe


Categorii
Categorii de
de Sub-categorii de folosinţă Simbol
folosinţă
terenuri
- arabi propriu-zis A
- pajişti cultivate AP
- grădini de legume AG
1. Arabil - orezarii AO
(A) - sere AS
- solarii şi răsadniţe ASO
- căpşunării AC
- alte culturi perene AD
- păşuni curate P
- păşuni împădurite PP
2. Păşuni (P) - păşuni cu pomi fructiferi PL
Agricole - păşuni cu tufărişuri şi mărăcinişuri PT
(TDA) - fâneţe curate F
- fâneţe cu pomi fructiferi FL FP
3. Fâneţe (F)
- fâneţe împădurite
- fâneţe cu tufişuri şi mărăcinişuri FT
- vii nobile VN
- vii hibride VH
4. Vii (V)
- plantaţii hamei VHA
- pepiniere viticole VP
- livezi clasice L
- livezi intensive şi superintensive LI
5. Livezi (L) - plantaţii de arbuşti fructiferi LF
- plantaţii de duzi LD
- pepiniere pomicole LP
- păduri PD
- perdele de protecţie PDP
Forestiere
6. Păduri (P) - tufărişuri şi mărăcinişuri PDT
(TDF)
- răchitării PDR
- pepiniere silvice PDPS
- ape curgătoare HR HB
- ape stătătoare HA HP
7. Terenuri cu - lacuri de acumulare HS HC
Sub Ape
ape şi ape cu - amenajări piscicole HM
(TDH)
stuf - ape cu stuf
- canale
- marea teritorială
- autostrăzi DA DN
- drumuri naţionale DJ DC
- drumuri judeţene DS DE
Destinaţie 8. Drumuri
- drumuri comunale DT CF
specială (DR) şi căi
- străzi şi uliţe
(TDS) ferate (CF)
- drumuri de exploatare
- drumuri şi poteci turistice
- căi ferate

6
Cadastru forestier

Categorii
Categorii de
de Sub-categorii de folosinţă Simbol
folosinţă
terenuri
- construcţii C
- curţi şi construcţii CC
- diguri CD
- cariere CA
- parcuri CP
- cimitire CI
Terenuri cu
- terenuri de sport CS
construcţii (C)
- pieţe şi târguri CT
- pajişti şi ştranduri CPJ
INTRAVI
- taluzuri pietruite CTZ
LAN
- fâşie de frontieră CFF
(TDI)
- exploatări miniere şi petroliere CMP
- alte terenuri cu construcţii CAT
- nisipuri zburătoare NN
- bolovănişuri, stâncării, pietrişuri NB
Terenuri
- râpe, ravene, torenţi NR
degradate şi
- sărături cu crustă NS NM
neproductive
- mocirle şi smârcuri NG
(N)
- gropi de împrumut NH
- halde

Construcţiile se clasifică în clădiri cu caracter permanent şi clădiri anexă sau anexe


gospodăreşti.
Clădirile cu caracter permanent, la rândul lor se împart în:
- construcţii de locuit (CL), case familiare, apartamente la bloc;
- construcţii administrative şi social culturale (CAS), prefecturi, primării, şcoli, etc.;
- construcţii industriale şi edilitare (CIE), fabrici, gări, centrale termice, etc.
- construcţii anexă (CA), grajduri, magazii, garaje, etc.
Pentru evidenţa cadastrală a construcţiilor, acestea sunt împărţite în două categorii fiecare cu mai
multe sub-categorii, la care corespund indici de cartare, (tabelul 1.2.)
Tabelul 1.2. Indici de cartare a construcţiilor

Indice Indice
Categoria construcţiilor de Categoria construcţiei de
cartare cartare
a) C-ţii de locuit, socio- - b) C-ţii anexă gospodăreşti -
culturale şi industriale, cu fundaţii
- cu cadre şi plăci de beton A - magazii din zid, faianţă m
sau schelet metalic sau tablă
- din cărămidă sau piatră, cu B - garaje din zid, beton sau gj
planşee din lemn tablă
- cu pereţi din lemn C - grajduri din zid gr
- din piatră, pământ sau D - şură din zid şu po
chirpici - poiată din zidărie se
- sere

7
Cadastru forestier

Domeniile care fac obiectul cadastrelor de specialitate sunt: agricol, forestier, al apelor,
imobiliar-edilitar, industrial extractiv, transporturi rutiere, feroviare, navale şi aeriene, turismului şi
zonelor protejate natural, zonelor cu risc mare de degradare şi poluare, etc. Titularii cadastrelor de
specialitate, interesaţi în întocmirea acestora sunt ministerele, instituţiile centrale de stat, regiile
autonome şi alte persoane juridice sunt obligaţi să pună la dispoziţia cadastrului general toate datele
necesare.

1.4. Cadastrul fondului forestier

Fondul forestier este reprezentat de suprafeţele ocupate de păduri şi terenurile care fac obiectul
împăduririlor sau care servesc nevoilor de cultură, protecţie ori administrare forestieră.
Suprafaţa fondului forestier este de aproximativ 7 milioane hectare, respectiv aproape 27 % din
teritoriul naţional, care cuprinde terenurile cu destinaţie forestieră, în care sunt incluse mai multe
categorii de folosinţă, păduri, pepiniere, construcţii, drumuri, păşuni, etc. Trebuie menţionat că
suprafaţa ocupată efectiv de pădure, de la noi din ţară prezintă în ultimii ani o tendinţă de scădere.
După retrocedarea terenurilor ocupate de păduri către foştii proprietari, statul român deţine în
continuare majoritatea suprafeţelor din fondul forestier, dar au apărut şi suprafeţe în proprietatea
persoanelor fizice sau juridice.
Suprafeţele păduroase, indiferent de proprietar, sunt supuse regimului silvic, respectiv unui
sistem obligatoriu de norme tehnice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea,
protecţia şi paza pădurilor.
Importanţa fondului forestier, ca mijloc de producţie şi mai ales ca factor de protecţie a
mediului înconjurător este recunoscută, fiind monitorizat atât pe plan naţional cât şi mondial. De
asemenea este recunoscută importanţa producţiei de lemn şi alte produse ale pădurii, motiv pentru care
dezvoltarea durabilă a pădurilor este apărată de lege, care permite unele reduceri de suprafeţe, doar în
situaţii de excepţie şi numai prin împădurirea unor suprafeţe echivalente, de teren degradat.
Cadastrul fondului forestier are drept obiect inventarierea, descrierea, evidenţa şi
reprezentarea pe planuri şi hărţi a suprafeţelor componente, în vederea menţinerii efectului de
producţie şi protecţie a pădurilor. în conformitate cu codul silvic evidenţa cadastrală a terenurilor cu
destinaţie forestieră revine Regiei Naţionale a Pădurilor.
Amenajamentele silvice sunt documentaţii (proiecte) complexe, care la noi în ţară se întocmesc
de peste o sută de ani, în vederea organizării producţiei forestiere şi a protecţiei mediului înconjurător,
cuprinzând aspecte tehnice, economice şi juridice specifice fondului forestier.
Amenajamentele silvice se întocmesc pentru toate pădurile, indiferent de deţinători, având un conţinut
foarte bogat informaţii specifice.
Organizarea teritorială a pădurilor din amenajamentele silvice cuprinde următoarele elemente:
• ocolul silvic, ca unitate teritorială de amenajament;
• unităţile de producţie, stabilite pe bazine de recepţie la munte şi pe trupuri de pădure la câmpie;
• parcelele, definite prin linii naturale (culmi, ape, drumuri) sau artificiale (somiere) deschise în
pădurile de câmp;
• subparcelele (u.a.) reprezintă suprafeţe de pădure omogene din punct de vedere al staţiunii şi al
arboretului;
Informaţiile de bază cuprinse în amenajamentele silvice care prezintă interes pentru cadastru sunt
foarte variate şi se referă la:
o planuri topografice de bază la scara 1:5000, cu curbe de nivel obţinute prin metode
fotogrammetrice;
o planuri amenajistice derivate, la scara 1:20000, cuprinzând parcelarul precum şi harta
arboretelor cu speciile componente, a claselor de vârstă, a exploatărilor, a instalaţiilor de
transport;
o date generale (pe ocol şi unitate de producţie) şi detaliate (pe parcele şi subparcele), privind
staţiunea (forma de relief, panta, expoziţia, solul, clasa de producţie ş.a.) şi arboretul (speciile şi
proporţia lor, consistenţa, vârsta, clasa de calitate a lemnului);
8
Cadastru forestier

o eşalonarea lucrărilor pe perioade de 10 ani prin planuri de împăduriri, de exploatare, al


operaţiunilor culturale, construiri de drumuri ş.a.
Proiectele de amenajare a pădurilor sunt întocmite de specialişti cu înaltă calificare din cadrul
filialelor teritoriale ale Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS) şi persoane fizice
autorizate.
Evidenţa terenurilor în cadastrul forestier se face pe două categorii mari: suprafaţa acoperită cu
pădure, cuprinzând arboretele naturale şi artificiale şi respectiv suprafaţa neacoperită. Efectiv evidenţa
suprafeţelor se ţine, conform normelor tehnice, după mai multe criterii.
a) după modul de folosinţă a terenului distingem:
 păduri propriu-zise, cu rol de protecţie şi de producţie şi protecţie, cu vegetaţie arborescentă de
diferite specii, vârste şi clase de producţie;
 clase de regenerare, în care intră poienile şi terenurile despădurite ce urmează a fi date în
circuitul forestier;
 alte terenuri, cum ar fi cele de vânătoare, liniile somiere, arabil şi fâneţe, pepiniere, clădiri,
instalaţii de transport, ape, ş.a.;
 terenuri ocupate de terţe persoane sau în litigiu;
 enclave, respectiv terenuri străine amplasate în interiorul fondului forestier.
b) după productivitate, cuprinzând terenurile:
 cu producţie scăzută, ce urmează a fi substituite;
 cu productivitate mai ridicată;
c) după suprafaţă şi masa lemnoasă, pe clase de vârstă şi pe speciile componente estimate în
procente;
d) după modul de degradare a terenurilor din fondul forestier:
 cu eroziune de suprafaţă,
 cu exces de apă,
 cu alunecări şi prăbuşiri din zone instabile ş.a.
Între cadastrul general, cadastrul fondului forestier şi amenajamentele silvice există un schimb
bilateral de informaţii:
a) cadastrul general oferă cadastrului fondului forestier normele tehnice proprii şi respectiv
amenajamentului silvic şi cadastrului fondului forestier, informaţiile de bază privitoare la punctele
reţelei geodezice de sprijin, limitele fondului forestier, delimitarea acestuia de fondul agricol şi de
intravilan, suprafeţele marilor unităţi de producţie, trupuri de producţie sau bazine hidrografice;
b) cadastrul fondului forestier transmite cadastrului general informaţii utile privind condiţiile
naturale, structura fondului forestier, dotarea cu instalaţii de transport, terenurile slab productive şi
degradate, producţia forestieră, suprafeţele poluate pe zone de intensitate a fenomenului ş.a.;
c) amenajamentele silvice cuprind o serie de informaţii şi date despre pădure, precum şi despre
organizarea şi conducerea producţiei forestiere din care selectează şi înaintează informaţiile cerute de
cadastrul general şi de cadastrul fondului forestier, dintre care planurile topografice de bază la scara
1: 5000 pentru întreg fondul forestier, sunt cele mai importante, amenajamentul fiind reactualizat la 10
ani.
Amenajamentele silvice au multe caracteristici comune cu cadastrul forestier, dar volumul
informaţiilor specifice, actualizate periodic, depăşeşte necesităţile cadastrului general.
Unităţile de amenajament îşi regăsesc corespondenţe cadastrale: ocolul silvic cu comuna,
unităţile de producţie cu satele, parcelele amenajistice cu corpurile funciare, subparcelele cu categoriile
de folosinţă.

1.5. Etapele cadastrul tehnic

Cadastrul tehnic, partea cea mai importantă a cadastrului general, reprezintă un ansamblu de
lucrări, măsurători geo - topo - grafice şi culegerea datelor atributiv-descriptive ale imobilelor, care
conduc la realizarea planurilor cadastrale şi a registrelor cadastrale.

9
Cadastru forestier

În condiţiile din ţara noastră, planurile cadastrale, indiferent de modul de realizare ales pentru o
anumită unitate cadastrală, trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
 să se obţină într-un timp cât mai scurt şi cu cheltuieli minime;
 să fie unitare şi omogene ca precizie;
 să se sprijine pe o reţea geodezică modernă (GPS);
 să fie prezentate atât sub formă grafică, analogică cât şi sub formă numerică, digitală pe suport
magnetic, în vederea realizării unei baze de date grafice (GIS).
Etapele de lucru ale cadastrului tehnic sunt următoarele:
a) Pregătirea lucrărilor constă în alegerea de către Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate
Imobiliară (OJCPI), cu aprobarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), a
unităţii administrative, elaborarea caietului de sarcini, organizarea licitaţiei, încheierea contractului.
b) Analiza situaţiei şi adoptarea soluţiilor tehnice din unitatea cadastrală se referă la evaluarea
reprezentărilor grafice vechi şi ale reţelei geodezice din zonă şi în funcţie de baza cartografică
existentă şi de procentul modificărilor necesare se stabilesc soluţiile tehnice de realizare a planului
cadastral.
c) Realizarea reţelei geodezice de îndesire constă în determinarea unor puncte noi, necesare pentru
determinarea punctelor reţelei de ridicare, al reperilor fotogrametrici şi la delimitarea unităţii
cadastrale.
Având în vedere că reţeaua geodezică clasică a ţării noastre a fost proiectată după al doilea
război mondial şi determinată în mai multe etape, folosind elipsoidul de referinţă Krasowsky, pentru
realizarea unui cadastru modern, şi a unor reprezentări grafice cu precizii omogene, se cere ca
determinarea punctelor reţelei de îndesire să se facă pornind de la reţeaua geodezică naţională
modernă, (EUREF-ROREF, EUPOS-ROMPOS) determinată prin sistemul GPS.
Se apreciază că pentru necesităţile cadastrului, reţeaua naţională de staţii GPS permanente
(RN-SGP) ar trebui să prezinte o acoperire uniformă, pe întreg teritoriul ţării, asigurându-se o rază de
influenţă a unei SGP de 70 km şi o acoperire între două SGP - uri vecine de 40 - 50 Km. (figura 1.)
În perspectiva dării în funcţiune a sistemului de poziţionare globală european GALILEO,
similar cu sistemele GPS (SUA) şi GLONASS (Rusia), în anul 2008, se impune continuarea eforturilor
de modernizare a RN-SGP, în vederea asimilării noilor tehnologii şi ale aplicaţiilor acestora în
cadastru.
d) Delimitarea cadastrală presupune stabilirea limitelor teritoriului administrativ, a intravilanelor şi
extravilanelor, bornarea punctelor de hotar, determinarea coordonatelor acestora şi calculul
suprafeţelor totale ale intravilanelor şi extravilanelor respectiv suprafaţa unităţii administrative.
e) Întocmirea planului cadastral se poate face fie prin întocmirea unui plan nou, atunci când
diferenţele faţă de planurile vechi existente sunt mari, fie prin actualizarea planurilor topografice
vechi, când modificările apărute de la data realizării acestora sunt rezonabile.

Figura 1. Acoperirea Reţelei Naţionale de Staţii GPS Permanente (2005/2007)


10
Cadastru forestier

Planul cadastral, conform reglementărilor în vigoare, se obţine ca derivat al planului topografic


de bază, realizat pentru toată ţara, prin preluarea detaliilor planimetrice cu elementele specifice
cadastrului general, corpuri de proprietate şi parcele, pentru reducerea la minim a timpului execuţiei.
Din acest motiv realizarea unui plan cadastral nou sau prin actualizarea planului topografic de
bază depinde de vechimea şi detaliile nou apărute de la realizarea planului topografic de bază a zonei.
Pentru primul caz, obţinerea planului topografic de bază nou, pentru zona respectivă se
realizează prin ridicări topografice, fotogrammetrice sau combinate. În cel de-al doilea caz obţinerea
planului cadastral, prin actualizarea bazei cartografice existente, constă în completarea zonelor cu
conţinut necorespunzător, prin ridicări fotogrammetrice, topografice sau combinate.
Alegerea metodelor de ridicare depinde de procentul din suprafaţa totală a unităţii cadastrale
care necesită modificări.
Având în vedere că planul cadastral nou sau planul cadastral actualizat trebuie prezentat atât
sub formă grafică cât şi sub formă digitizată pe suport magnetic compatibil cu calculatorul,
reprezentările grafice vechi, planuri topografice de bază sau reprezentări fotogrammetrice analogice,
înainte de actualizare trebuie digitizate, prin înregistrarea coordonatelor punctelor caracteristice de pe
plan, punct cu punct sau continuu, folosind softuri corespunzătoare ca AUTOCAD, ARC/INFO,
ArcView, etc.
Completarea reprezentărilor grafice digitizate cu reprezentările grafice noi, plan topografic de
bază sau fotograme recente se realizează prin vectorizare, care constă în suprapunerea reprezentărilor
grafice digitizate pe repere comune cunoscute.
Utilizarea metodelor fotogrammetrice pentru obţinerea planului cadastral, nou sau actualizat,
pe lângă asigurarea unei eficiente economice deosebite în raport cu ridicările topografice asigură şi
precizii corespunzătoare. Pornindu-se de la ortofotoplan, reprezentare fotografică metrică, obţinută
prin redresarea diferenţială a fotogramelor şi aducerea lor la scara planului cadastral se obţine "planul
cadastral index".
După obţinerea ortofotoplanului, înainte de obţinerea planului cadastral index, se execută
lucrări de reperaj şi descifrare cadastrală, pe fotograme la scara planului, delimitându-se hotarele
parcelelor, corpurilor de proprietate şi clădirilor, categoriile de folosinţă, precum şi alte date specifice.
Dacă unele puncte de reper nu pot fi identificate, poziţia lor se determină prin procedee
topografice. Planul cadastral index se obţine prin combinarea stratului raster realizat prin digitizarea
ortofotoplanului, cu straturile vectoriale care conţin diferite informaţii cadastrale obţinute prin
vectorizare şi cu stratul index, purtătorul identificatorilor cadastrali (numere cadastrale) unici pentru un
anumit teritoriu administrativ, cu rolul de a face legătura dintre baza de date grafice şi baza de date
textuale.
f) Culegerea datelor textuale sau atribute este operaţia de bază pentru obţinerea operatelor cadastrale,
incluse în fişierele bazei de date textuale (BDT).
Datele textuale sunt reprezentate de caracteristicile entităţilor cadastrale grafice de bază, corp
de proprietate sau parcelă, reprezentate în planurile cadastrale. Caracteristicile sau atributele imobilelor
care prezintă interes pentru cadastrul general sunt: amplasamentul corpului de proprietate sau
parcelelor identificate printr-un număr provizoriu, proprietarul imobilului, însuşirile de bază ale
construcţiilor permanente, categoria de folosinţă a terenurilor, etc.
Culegerea datelor atribute ale imobilelor se poate face direct, pe teren concomitent cu lucrările
topografice de actualizarea reprezentărilor grafice vechi sau independent, ca o etapă distinctă, realizată
după obţinerea reprezentărilor grafice cadastrale noi.
În aceste cazuri, datele culese sunt centralizate în formulare tipizate numite "Fişa corpului de
proprietate", care conţin rubrici privind proprietarul, construcţiile şi parcele de teren. Pentru
gestionarea acestor fişe separat se ţine un repertoar al tuturor proprietarilor, în care se notează numărul
provizoriu de identificarea corpului de proprietate pe reprezentările grafice cadastrale.
În fişa corpului de proprietate, paragraful care se referă la construcţii cuprinde: numărul
corpului de clădire (construcţiei), destinaţia (locuinţă, industrială, etc), codul grupei de destinaţie
folosind simboluri, suprafaţa construită, alte menţiuni.

11
Cadastru forestier

g) Numerotarea cadastrală constă în atribuirea fiecărei parcele sau corp de proprietate reprezentate în
planul cadastral al teritoriului administrativ, a unui număr de ordine, plecând de la numerotarea
provizorie realizată la identificarea proprietarilor pe teren.
Parcelele şi corpurile de proprietate pot fi grupate pe sectoare cadastrale, delimitate de detalii
liniare naturale sau artificiale, tarlale care conţin mai multe parcele în extravilan.
Numerotarea cadastrală începe cu extravilanul, care se numerotează cu 1, cod regăsit şi în baza
de date, după care se numerotează cu 2, 3, etc. intravilanele. Numerele cadastrale au rolul de a face
legătura între reprezentarea grafică, planul cadastral al teritoriului şi operatele cadastrale care se
întocmesc, respectiv între baza de date grafice (BDG) şi baza de date textuale (BDT).
Numerotarea continuă cu extravilanul, atribuindu-se numere sectoarelor cadastrale-tarlale, şi
apoi în interiorul fiecărui sector parcelelor componente. Numerotarea în extravilan se face pornind de
la sectorul sau parcela din nord-vestul teritoriului, continuându-se într-o succesiune firească spre sud-
est.
Numerele cadastrale trecute pe planurile cadastrale sunt urmate de codul folosinţei şi se
regăsesc în operatele cadastrale, cu atributele corpului de proprietate şi a parcelelor.
h) Determinarea suprafeţelor are o importanţă deosebită pentru cadastru, datorită faptului că aria unei
parcele reprezintă cea mai importantă caracteristică cantitativă a unui imobil.
Suprafeţele parcelelor se pot determina prin măsurători de teren, în urma determinării
coordonatelor punctelor caracteristice, prin metode analitice, pe planul cadastral digitizat, cu ajutorul
programelor de prelucrare sau prin metode grafice, pe reprezentările analogice ale teritoriului
cadastral.
Suprafeţele astfel determinate sunt exprimate în metri pătraţi cu două zecimale şi sunt
înregistrate în documentele cadastrale cu valori rotunjite la metru pătrat.
i) Elaborarea "operatelor cadastrale" sau a registrelor cadastrale ale teritoriului administrativ,
pornind de la fişele corpurilor de proprietate, întocmite în concordanţă cu planul cadastral.
Conform legislaţiei în vigoare, documentaţia cadastrală este reprezentată de următoarele
registrele cadastrale: registrul parcelelor, indexul alfabetic al proprietarilor cu adresele lor, registrul
cadastral al proprietarilor, registrul corpurilor de proprietate, faşă centralizatoare a partidelor cadastrale
pe proprietari şi folosinţe şi planurile cadastrale (de ansamblu şi de bază).
Registrele cadastrale reprezintă date de intrare pentru întocmirea bazei de date textuale, memorate pe
suport magnetic în fişiere alfanumerice.
j) Organizarea băncilor de date este necesară pentru întreţinerea cadastrului general. întreţinerea
lucrărilor de cadastru presupune ţinerea la zi a planurilor şi registrelor cadastrale şi constă în operarea
tuturor modificărilor tehnice, economice şi juridice pe care le suferă în timp fondul funciar.
Banca de date reprezintă o colecţie de informaţii cadastrale, stocate pe memorie magnetică,
organizate astfel încât să permită interogări, răspunsuri, modificări prin ştergere sau adăugire,
extragerea selectivă a unor informaţii, editarea şi întocmirea unor sinteze.
Automatizarea cadastrului general presupune existenţa a două bănci de date, banca de date
grafice (BDG) şi banca de date textuale (BDT) şi un sistem de gestiune a bazelor de date, (SGBD) care
să răspundă cerinţelor prezentate mai sus.
Baza de date grafice (BDG) conţine atât planul cadastral digital cât şi atributele aferente
acestuia. Planul digital este un ansamblu de date numerice, care conţine informaţii geometrice şi
semantice ale tuturor obiectelor de pe teren. Obiectele reprezentate pe hărţile şi planurile digitale,
definite de cele trei seturi de date, identificatori, atribute şi grafice, pot fi grupate după criterii logice în
straturi de date, ca de exemplu: limitele parcelelor, clădirile, căile de comunicaţie, reţelele electrice,
etc.
Baza de date textuale (BDT) este reprezentată de fişiere independente în care sunt înregistrate
datele descriptive sau atribute, conţinute în registrele cadastrale ale teritoriului administrativ.
Sistemul de gestionare a celor două baze de date (SGBD) are rolul de a asigura legătura dintre
cele două baze de date, grafice şi textuale, pe baza unui atribut comun, parcela cu numărul cadastral
aferent, numărul corpului de proprietate sau numărul partidei cadastrale. În final se obţine o bază de
date cu informaţiile descriptive corelată cu baza de date a planului cadastral digitizat.
12
Cadastru forestier

Capitolul II. DETERMINAREA SUPRAFEŢELOR

2.l. Generalităţi

Unul dintre cele mai importante atribute cadastrale ale imobilelor, parcele de teren cu
construcţii sau fără construcţii este suprafaţa, care alături de numărul cadastral şi proprietar reprezintă
elementele de bază necesare pentru întocmirea documentaţiilor cadastrale.
Determinarea suprafeţelor parcelelor este obiectivul principal al părţii tehnice a cadastrului
general, dar cunoaşterea suprafeţei este necesară şi pentru întreţinerea şi reactualizarea cadastrului
general, în lucrările de detaşare şi parcelare a terenurilor.
Suprafaţa, în cadastru reprezintă aria unei parcele, de forme foarte variate, mărginită de un
contur închis, proiectată pe planul orizontal de referinţă. Astfel suprafeţele care se determină,
indiferent de formele de relief întâlnite sunt suprafeţele productive, utile ale construcţiilor şi parcelelor
de teren.
Dacă suprafeţele care fac obiectul determinării sunt amplasate la distanţe mari faţă de centrul
cercului din planul orizontal de proiecţie stereografică 1970, iar erorile datorate proiecţiei sunt mai
mari decât cele admise în lucrările de cadastru, pentru eliminarea erorilor se recomandă adoptarea unui
plan de proiecţie stereografic local, paralel cu planul orizontal al proiecţiei stereografice 1970.
In funcţie de forma parcelei de teren, de natura datelor disponibile şi de precizie, metodele
folosite pentru determinarea suprafeţelor pot fi grupate în: metode numerice, metode grafice şi metode
mecanice.

2.2. Determinarea suprafeţelor prin metode numerice

Determinarea suprafeţelor prin metode numerice se aplică pentru suprafeţele poligonale,


mărginite de linii drepte, atunci când se cunosc coordonatele rectangulare sau polare ale colţurilor
poligonului sau când anumite elemente, ca distanţele şi unghiurile necesare calculului sunt măsurate
direct pe teren.
Metodele numerice au randamentul cel mai mare, fiind cele mai rapide şi cele mai precise. Din
acest motiv, pentru determinarea suprafeţei unităţii cadastrale, a intravilanului şi extravilanului este
necesită aplicarea metodelor de determinare numerice.
In funcţie de elementele cunoscute, procedeele de calcul pot fi procedee geometrice, analitice,
sau trigonometrice.

2.2.1. Procedeul geometric

Procedeul geometric se aplică în cazul suprafeţelor relativ orizontale, mărginite de linii frânte,
care pot fi descompuse în figuri geometrice simple, triunghiuri sau trapeze. Pentru măsurarea
elementelor necesare determinării suprafeţelor componente, baze şi înălţimi, se folosesc echere
topografice pentru trasarea pe teren a unghiurilor drepte şi instrumente pentru determinarea directă a
distanţelor, (figura 2.1.)

Figura 2.1. Descompunerea suprafeţelor poligonale, cu ajutorul echerelor topografice

13
Cadastru forestier

După determinarea suprafeţelor figurilor geometrice simple, triunghi sau trapez, folosind
relaţiile cunoscute, 2S = Bh şi respectiv 2S = (B+b)h, suprafaţa totală a poligonului se obţine prin
însumarea suprafeţelor componente:
S = S1+S2+S3+S4+S5+S6+S7+S8;
Când suprafeţele poligoanelor pot fi descompuse numai în triunghiuri şi se cunosc
din măsurători de teren lungimile laturilor triunghiurilor componente, pentru determinarea
suprafeţei unui triunghi se foloseşte relaţia Heron, sau a semiperimetrului: (figura 2.2.)

Figura 2.2. Descompunerea suprafeţelor poligonale în triunghiuri


a + bi + ci
S i = pi ( pi + ai )( pi − bi )( pi − ci ) ; pi = i
2
Unde: - pi - semiperimetrul triunghiului i;
- ai, bi, ci - lungimea laturilor triunghiului i;
Şi în acest caz, suprafaţa totală a poligonului se obţine prin însumarea suprafeţelor
n
triunghiurilor componente: S = ∑ S i
i =1
Precizia metodelor geometrice este mai redusă decât la celelalte metode numerice, ea fiind
dependentă de precizia de măsurare pe teren a elementelor necesare şi de numărul elementelor
măsurate.

2.2.2. Procedeul analitic

Procedeul analitic se aplică când se cunosc coordonatele rectangulare x şi y ale colţurilor


poligonului. Pentru stabilirea relaţiei de calcul a suprafeţei, considerăm patrulaterul cu colţurile 1, 2, 3
şi 4 la care se cunosc din ridicările topografice coordonatele punctului 1, x1 şi yi; 2, x2 şi y2; 3, x3 şi y3
şi respectiv 4 x4 şi y4. (figura 2.3.)
Figura 2.3. Determinarea suprafeţelor prin procedeul analitic

14
Cadastru forestier

Pentru calculul suprafeţei S a patrulaterului se remarcă faptul că aceasta poate fi determinată


prin diferenţa dintre două suprafeţe, fiecare dintre acestea reprezentând suma suprafeţelor a două
trapeze.
Dacă însumăm suprafeţele trapezelor X2,2,3,X3 şi X3,3,4,X4 obţinem suprafaţa notată cu S1
S1 = Sx2,2,3,X3 + Sx3,3,4,x4
A doua suprafaţă S2 se obţine prin adunarea trapezelor X2,2,l,X1 şi X1,1,4,X4.
S2 = Sx2,2,l,xl + Sx1,l,4,x4;
Suprafaţa patrulaterului S 1,2,3,4 se determină ca diferenţă între suprafeţele S1 şi S2.
Metoda analitică este cea mai precisă datorită faptului că precizia suprafeţei astfel determinate
depinde doar de precizia de determinare pe a coordonatelor rectangulare ale colţurilor poligonului.
Din acest motiv procedeul analitic este cel mai des folosit pentru determinarea suprafeţelor în
cadastru, prezentând şi avantajul că poate fi automatizat.

2.2.3. Procedeul trigonometric

Procedeul trigonometric se aplică pentru calculul suprafeţei unui poligon când, în urma
măsurătorilor de teren se cunosc coordonatele polare ale vârfurilor poligonului în raport cu polul
sistemului de axe O. (figura 2.4.)
Pentru calculul suprafeţei S a patrulaterului 1,2,3,4 este necesară cunoaşterea distanţelor d1, d2,
d3 şi d4 şi respectiv orientarea acestora θ1 , θ 2 , θ 3 ,θ 4 .
Dacă considerăm că suprafaţa S1 este compusă din suprafaţa triunghiului O,1,2 însumată cu
suprafaţa triunghiului O,2,3 şi cea a triunghiului O,3,4 şi notăm cu s suprafaţa triunghiului O,1,4
suprafaţa patrulaterului 1,2,3,4 se poate calcula ca diferenţă a celor două suprafeţe:

Figura 2.4. Procedeul trigonometric


S=S1-s
Bh
Suprafaţa triunghiului O,1,4, s se calculează cu relaţia cunoscută: s =
2
Dacă considerăm că baza acestui triunghi este latura O4, înălţimea h poate fi determinată
aplicând funcţia trigonometrică sinus în triunghiul dreptunghic cu baza Ol:
h
sin (θ 4 − θ1 ) =
d1
Din relaţia de mai sus se obţine înălţimea h a triunghiului considerat: h = d1 sin (θ 4 − θ1 )

15
Cadastru forestier

Având în vedere relaţia înălţimii, suprafaţa triunghiului considerat s se obţine cu relaţia:


d d sin (θ 4 - θ1 )
s= 4 1
2
Dublul suprafeţei celor patru triunghiuri considerate se calculează cu relaţiile:
2 s 4 = d 4 d1 sin (θ 4 - θ1 )
2s 3 = d 3 d 4 sin (θ 3 - θ 4 )
2 s 2 = d 3 d 2 sin (θ 3 - θ 2 )
2 s1 = d 2 d1 sin (θ 2 - θ1 )
Dublul suprafeţei patrulaterului 1,2,3,4 este:
2S = d 2 d1 sin (θ 2 - θ1 ) + d 3 d 2 sin (θ 3 - θ 2 ) + d 3 d 4 sin (θ 3 - θ 4 ) - d 4 d1 sin (θ 4 - θ1 ) ;
Metoda trigonometrică de determinare a suprafeţelor este la fel precisă ca metoda analitică,
aceasta fiind dependentă de precizia de măsurare a distanţelor şi unghiurilor care intră în relaţia de
calcul.

2.3. Determinarea suprafeţelor prin metode grafice

Metodele grafice de determinare a suprafeţelor de teren, se utilizează când nu se cunosc


elementele necesare din măsurători de teren, acestea fiind terminate grafic, pe planurile şi hărţile
existente, prin transformarea lor la scară.
Determinarea suprafeţelor în cadastrul tehnic prin metode grafice, este permisă doar pentru
parcele şi clădiri şi numai în anumite condiţii de precizie, pentru determinarea suprafeţei tarlalelor
sau cvartalelor de locuinţe.
In funcţie de forma suprafeţei reprezentate pe plan sau hartă, ce urmează a fi determinată,
metodele grafice pot fi grupate în metode pentru determinarea suprafeţelor cu contur regulat şi metode
pentru determinarea suprafeţelor cu contur sinuos.

2.3.1. Determinarea grafică a suprafeţelor cu contur regulat


Suprafeţele cu contur regulat, poligoane mărginite de linii frânte reprezentate pe planuri şi hărţi
se determină prin împărţirea acestora în figuri geometrice simple, triunghiuri, patrulatere, trapeze,
determinându-se suprafaţa acestora cu relaţiile cunoscute, ca la procedeul geometric.
Datorită faptului că elementele necesare determinării suprafeţelor elementare se măsoară direct
pe plan sau hartă, la descompunerea în suprafeţe elementare se urmăreşte ca numărul elementelor
măsurate să fie cât mai mic posibil.
După măsurarea grafică a elementelor necesare pentru determinarea suprafeţelor elementare,
baze şi înălţimi, acestea trebuie transformate cu ajutorul scării în distanţe corespunzătoare pe teren.
Suprafaţa totală a poligonului se obţine prin însumarea suprafeţelor figurilor geometrice elementare.
Pentru verificarea corectitudinii calculelor aceiaşi suprafaţă se mai determină încă o dată,
folosind o altă împărţire în figuri geometrice elementare, (figura 2.5.)

Figura 2.5. Determinarea grafică a suprafeţelor cu contur regulat


a - calculul suprafeţei; b - verificarea suprafeţei;
16
Cadastru forestier

Dacă diferenţele dintre cele două determinări este tolerabilă, fata totală a poligonului se
calculează ca medie aritmetică a celor două determinări.

2.3.2. Determinarea grafică a suprafeţelor cu contur sinuos

Pentru suprafeţele cu contur sinuos, reprezentate pe planuri şi hărţi, determinarea suprafeţelor


prin metode grafice presupune, împărţirea lor în figuri elementare simple, trapeze cu o latură curbă,
alese astfel încât să se realizeze geometrizarea acestora.
In cazul împărţirii suprafeţei în trapeze curbilinii acestea vor urmării punctele de inflexiune ale
conturului (figura 2.7.)

Figura 2.7. Descompunerea suprafeţelor cu contur sinuos


Pentru suprafaţa ABC...MN, trapezele rezultate au înălţimi diferite şi unele baze comune, care
se măsoară grafic.
Cu notaţiile din figură suprafaţa trapezelor se obţine cu relaţiile cunoscute:
2S1 = (b1+b2)h1;
2S2 = (b2+b3)h2;
2Si = (bi+bi+1)hi,
Dublul suprafeţei totale este suma suprafeţelor trapezelor:
Metoda pătratelor module este folosită pentru determinarea grafică a suprafeţelor cu contur
neregulat, (figura 2.8.):

Figura 2. 8. Metoda pătratelor module


Pentru evaluarea suprafeţei se foloseşte un şablon pe materiale transparente, având trasată o
reţea de pătrate, cu valoarea laturii în milimetri cunoscută. Prin suprapunerea şablonului peste
suprafaţa de determinat se numără pătratele întregi (nî) care intră în interiorul conturului şi apoi se
determină prin aproximare numărul pătratelor fracţionate (np) de la marginea suprafeţei.

17
Cadastru forestier

Cunoscându-se lungimea laturii pătratului modul şi scara planului sau hărţii pe care se face
determinarea, se calculează suprafaţa din teren corespunzătoare unui pătrat modul a. Suprafaţa totală se
obţine cu relaţia: S = a(nî + np);
Metoda pătratelor module este cea mai puţin precisă dintre metodele grafice, motiv pentru care
se aplică numai atunci când nu pot fi aplicate celelalte metode de determinare a suprafeţelor.
Precizia de determinare a suprafeţelor poligonale prin metode grafice este dependentă de scara
planului sau hărţii pe care se măsoară elementele necesare calculului şi de precizia de măsurarea
distanţelor.
Dacă considerăm că precizia de determinare grafică a elementelor necesare determinării
suprafeţelor este de ± 0,20 mm, pe hărţile la scări mari, 1 : 200, aceasta reprezintă doar 0,04 m, pe
când în cazul hărţilor la scări mici, ca de exemplu 1 : 5000, ea creşte la 1,0 m.
Pentru creşterea preciziei determinărilor grafice se poate mări scara planului sau hărţii
disponibile, pentru ca măsurarea elementelor necesare calculului suprafeţelor să se facă cu precizia
cerută.

2.4. Determinarea suprafeţelor cu metode mecanice

Determinarea suprafeţelor reprezentate pe planuri şi hărţi se poate face şi cu ajutorul unor


dispozitive mecanice numite planimetre, motiv pentru care această operaţie se mai numeşte şi
planimetrare.
Denumirea de metodă mecanică, datorată planimetrelor mecanice, este depăşită datorită
faptului că astăzi se folosesc şi planimetre digitale, cu componente electronice.
Planimetrarea se poate folosi pentru determinarea tuturor formelor de suprafeţe, cu contur
regulat sau sinuos, dar este recomandată mai ales pentru suprafeţele cu contur neregulat şi acolo unde
aplicarea celorlalte metode este greoaie.

2.4.1. Planimetrul polar

Planimetrul polar, cel mai cunoscut tip de planimetru mecanic este compus din două braţe
metalice articulate între ele, unul polar de lungime constantă şi care are un capăt sprijinit într-un punct
fix numit pol şi al doilea numit braţ trasor, de lungime variabilă, cu gradaţii ale scărilor planurilor şi
hărţilor, (figura 2.9.)
Braţul trasor este prevăzut la un capăt cu un sistem de înregistrare iar la celălalt capăt cu un stil
sau o marcă cu care se urmăreşte conturul suprafeţei de determinat. Sistemul de înregistrare a
mişcărilor stilului este compus dintr-o rolă înregistratoare, un contor care numără rotaţiile complete ale
rolei şi un vernier cu zece diviziuni, pentru evaluarea rotaţiilor incomplete.

Figura 2.9. Schema planimetrului polar


18
Cadastru forestier

Planimetrarea unei suprafeţe se face parcurgând următoarele etape:


- fixarea planului sa hărţii pe care se face planimetrarea pe 0 planşetă;
- fixarea articulaţiei dintre cele două braţe la diviziunea de pa braţul trasor corespunzătoare scării
planului folosit;
- instalarea polului pe planşetă astfel încât unghiul dintre cele două braţe în timpul măsurătorilor să nu
fie prea mare sau prea mic;
- aducerea stilului în punctul de pornire, punct bine identificat pe conturul suprafeţei şi aducerea
dispozitivului de înregistrare la diviziunea zero sau notarea citirii de pornire ci;
- parcurgerea riguroasă a conturului cu stilul, în sens direct, până se ajunge din nou în punctul de
pornire când se notează citirea C2;
Citirile la dispozitivul înregistrator se fac cu patru cifre, prima citindu-se pe contor,
următoarele două pe rolă şi cea de a patra pe vernier. Pentru control, suprafeţele se planimetrează de 2
- 3 ori, diferenţele între numerele generatoare rezultate trebuie să se încadreze în 1 - 2 unităţi.
Când nu se cunoaşte constanta c a aparatului utilizat aceasta poate fi determinată prin
planimetrarea unei suprafeţe regulate, dreptunghi sau dreptunghi, cu suprafaţa la scara planului folosit
cunoscută.

2.4.2. Planimetre digitale

Planimetrele digitale sunt asemănătoare, din punct de vedere constructiv cu


planimetrele polare, la care s-au adăugat componente electronice, un microprocesor care
prelucrează impulsurile electrice primite de la rolă, transformându-le în unităţi de suprafaţă care sunt
afişate pe un diplay.
Planimetrul polar digital (figura 2.10.) este compus din braţul trasor 1, la capătul căruia se
găseşte marca de urmărire 3, şi braţul polar 2, fixat la un capăt în polul 4. La articularea celor două
braţe este montat corpul microprocesorului 7, sprijinit pe rola de înregistrare, cu tastatura pentru
comenzi şi selectare de meniuri 5 şi afişajul electronic al măsurătorilor 6.

Figura 2.10. Planimetrul polar digital

În principiu, la o rotaţie a rolei înregistratoare, aceasta produce 1000 de impulsuri electrice, la


fel ca la planimetrele polare mecanice, numai că aceste impulsuri, înregistrate de microprocesor sunt
transformate în unităţi de măsură pentru suprafeţe, afişate pe display aparatului.
Pentru determinarea suprafeţelor cu planimetrul polar digital, înainte de începerea lucrului, se
porneşte aparatul prin alimentarea electrică a microprocesorului de la un acumulator, după care, cu
ajutorul tastelor se iniţializează aparatul alegându-se din setul de meniuri scara planului pe care se face
determinarea şi unitatea de măsură pentru suprafeţe, respectiv cele din sistemul metric sau cele din
sistemul anglo-saxon.

19
Cadastru forestier

Funcţiile disponibile ale planimetrului sunt:


- determinarea unei suprafeţe poligonale prin punctarea colţurilor poligonului;
- determinarea unei suprafeţe cu contur curbiliniu prin planimetrare;
- determinarea unei suprafeţe reprezentate cu o scară pe înălţime şi o altă scară pe lungime (profile
topografice);
- determinarea lungimii unui segment prin punctarea capetelor segmentului;
- determinarea lungimii unei linii curbe prin urmărirea acesteia cu marca;
- determinarea razei unui arc de cerc prin punctarea a două puncte.
Microprocesorul din dotare poate însuma automat suprafeţele parţiale planimetrate
pentru a se afişa direct pe display suprafaţa totală.
Mărimile determinate, suprafeţe, distanţe sau coordonate rectangulare se pot imprima cu
ajutorul mini imprimantei cu care poate fi cuplat planimetrul.
De asemenea, planimetrele digitale se folosesc pentru digitizarea planurilor şi hărţilor, prin
cuplarea acestuia cu un calculator personal având un soft specializat (ACAD, ARCINFO, ArcView,
etc) şi punctarea punctelor caracteristice de pe plan sau hartă se transmit calculatorului coordonatele
acestora, rezultând planuri şi hărţi digitizate vectoriale.
Planimetrarea cu ajutorul planimetrelor digitale, pe lângă avantajul unui randament de lucru
mai bun, prezintă o precizie de determinare m mare decât în cazul planimetrelor mecanice. Precizia de
determinare este apreciată la ± 0,2 %, ceea ce reprezintă 1/500 din suprafaţa determinată.

20