Sunteți pe pagina 1din 17

FARMACOLOGIA ANALGEZICELOR OPIOIDE ŞI

NEOPIOIDE
Principalele clase de analgezice (antalgice) utilizate în terapeutică, sunt:
 analgezice opioide (morfinomimetice), cu acţiune la nivelul SNC, favorizând procesele
care controlează inhibitor durerea;
 analgezice neopioide (analgezice-antipiretice şi antiinflamatoare), cu acţiune
predominant periferică, la nivelul procesului nociceptiv.
Analgezicele-antipiretice sunt preferate în dureri la nivelul aparatului locomotor, iar
analgezicele opioide în durerile viscerale.
Durerea este o experienţă senzorială şi emoţională dezagreabilă, dată de o leziune tisulară
veritabilă sau potențială sau de o descriere cu termeni ce se referă la o asemenea leziune (definiţia
Asociaţiei Internaţionale pentru Studiul Durerii).
Senzaţia dureroasă poate fi influenţată medicamentos (diminuată/suprimată) acţionând la
diferite nivele ale căilor de transmisie/percepere a durerii prin:
 diminuarea sensibilităţii nociceptorilor (AINS, anestezice locale);
 întreruperea conducerii prin nervii senzitivi (anestezice locale);
 suprimarea transmiterii influxului nervos la nivel spinal (opioide);
 inhibarea percepţiei durerii (anestezice generale, opioide);
 modularea reacţiei individuale la durere (antidepresive).

ANALGEZICELE OPIOIDE (MORFINOMIMETICE)


Analgezicele opioide sunt medicamente care produc suprimarea sau atenuarea durerii prin
deprimarea funcțiilor SNC, concomitent cu o modificare a fenomenelor psihice care o însoțesc
(tensiune psihică, indispoziție, etc.). Principalul reprezentant al clasei este Morfina, iar termenul
de opioide este rezervat multor substanțe cu structuri chimice diferite, dar cu proprietăți
asemănătoare acesteia.
Receptorii opioizi
Acțiunea analgezicelor opioide se realizează prin intermediul unor receptori specifici,
numiți receptori opioizi. Au fost descriși 3 tipuri de receptori opioizi, notați cu μ, k și δ, fiecare cu
câte 2 subtipuri.
Stimularea acestor receptori produce următoarele acțiuni:
μ – analgezie supraspinală, deprimare respiratorie marcată, constipație, euforie, dependență
fizică, mioză;
k – analgezie spinală, deprimare respiratorie slabă, disforie, halucinații;
δ – favorizează efectele acționării receptorilor μ și k (cooperare μ-δ, respectiv k-δ).
Receptorii opioizi fac parte din categoria receptorilor cuplați cu proteina G, acționarea lor
determinând inhibarea activității adenilatciclazei, cu scăderea consecutivă a concentrației
intracelulare de AMPc. Subunități desprinse de subunitatea α a proteinei G în urma fixării
opioidelor de receptorii lor specifici, pot determina de asemenea deschiderea unor canale de K+
sau închiderea unor canale de Ca2+ voltaj-dependente.
Opioidele endogene
Receptorii opioizi corespund unor substanțe endogene cu structură peptidică, numite
opioide endogene, care sunt agoniștii fiziologici ai acestor receptori. Au fost descrise 3 familii de
peptide opioide endogene: endorfinele, pentapeptidele encefaline (metionin-encefaline și leucin-
encefaline) și dinorfinele. Stimulii dureroși pot declanșa eliberarea de peptide opioide endogene
sub stresul asociat durerii sau anticipării durerii, diminuând percepția acesteia.
Asupra acestui sistem complex de reglare a organismului pot acționa mai multe
medicamente opioide. Unele din aceste substanțe acționează agonist, altele sunt agoniști parțiali,
iar altele acționează antagonist asupra tuturor sau numai unora dintre receptorii opioizi.
Clasificare
 agonişti totali:
- puternici:
 Morfina, Hidromorfona, Oximorfona;
 Metadona;
 Meperidina (Petidina);
 Fentanyl, Sufentanil, Alfentanil, Remifentanil;
- slabi :
 Codeina, Dihidrocodeina, Hidrocodona, Oxicodona;
 agoniști parțiali: Buprenorfina
 agonişti - antagonişti: Pentazocina, Nalbufina, Butorfanol, Nalorfina;
 antagonişti (antidot): Naloxona, Naltrexona, Nalmefena;
 mecanism mixt (opioid și monoaminergic): Tramadol.

AGONIȘTI TOTALI AI RECEPTORILOR OPIOIZI

Morfina
Morfina, opioidul agonist de referință este de mult cunoscută pentru eficiența remarcabilă
cu care ameliorează durerea severă. Capsula de mac este sursa de opiu crud. Toate celelalte
substanțe opioide se analizează, de obicei în comparație cu Morfina.
Farmacodinamică:
Efecte asupra SNC:
 principalul efect al Morfinei este cel analgezic, manifestat mai puțin asupra intensității
percepției dureroase, cât mai ales asupra componentei afective a durerii; bolnavul simte
durerea, dar o suportă mai bine;
 efect anxiolitic puternic, care se însoțește de un puternic efect sedativ, însă niciodată până
la efect anestezic;
 euforie, caracterizată printr-o stare de bine; de menționat însă faptul că la primele doze
apare o stare neplăcută, numită disforie;
 deprimarea centrului respirator, cu scăderea frecvenței respirațiilor și creșterea amplitudinii
acestora;
 deprimarea centrului bulbar al tusei, fiind cel mai puternic antitusiv;
 vasodilatație cerebrală, cu creșterea presiunii intracraniene; necesită prudență la bolnavii
cu traumatisme cranio-cerebrale;
 stimularea zonei chemoreceptoare declanșatoare a vomei, uneori cu grețuri și vărsături.
Efecte gastro-intestinale:
 scăderea contracțiilor propulsive și creșterea contracției sfincterelor, cu constipație; utilă
în tratamentul sindroamelor diareice;
 creșterea tonusului sfincterului Oddi, cu creşterea presiunii în căile biliare; de aceea, în
tratamentul colicilor, morfina se folosește numai în asociere cu un antispastic de tipul
Atropinei.
Efecte cardiovasculare:
 sunt reduse; la doze mari poate produce hipotensiune și bradicardie;
Alte efecte sistemice:
 bronhoconstricţie prin creşterea eliberării de histamină;
 asupra ochiului produce mioză, caracteristică pentru diagnosticul morfinomaniei;
 creşterea tonusului sfincterului vezicii urinare și ureterelor, cu tendință la retenție urinară;
 prurit și urticarie (rar).
Mecanism de acţiune: Morfina acționează agonist asupra tuturor tipurilor de receptori
opioizi, dar are un efect mai intens asupra receptorilor tip μ. Creşte activitatea adenilatciclazei
neuronale, creşte cantitatea de AMPc, cu scăderea depozitelor neuronale de Ca2+. În plus morfina
reproduce şi intensifică acţiunea peptidelor endogene cu rol în modularea excitaţiilor dureroase.
Farmacocinetică: deoarece Morfina este metabolizată extensiv la primul pasaj hepatic,
administrarea i.m., s.c. și i.v. asigură un răspuns terapeutic mai bun. Pentru administrare orală se
preferă preparate cu eliberare prelungită, care asigură o stabilitate mai mare a concentrației
plasmatice. Distribuţia tisulară este rapidă (în toate ţesuturile), difuzează prin placentă şi nu este
recomandată ca analgezic în travaliu deoarece poate induce deprimare respiratorie intensă la nou-
născut. Sub formă de metaboliți glucuronoconjugați se elimină preponderent prin urină, dar și prin
bilă. Morfina netransformată se poate elimina prin mucoasa gastrică, fapt important în intoxicația
cu Morfină, când poate fi înlăturată prin spălături și aspirație gastrică. Durata de acțiune a Morfinei
este de 4-6 ore când se administrează sistemic, dar crește considerabil în cazul injectării epidurale.
Indicații terapeutice: Morfina este indicată în tratamentul durerilor intense, acute sau
cronice, care nu răspund la alte mijloace terapeutice. Durerile acute în care este indicată Morfina
sunt cele din: infarctul miocardic acut, pancreatita acută, colici biliare sau renale (doar în asociere
cu Atropina), precum și durerile postoperatorii sau cele traumatice intense. În cursul intervențiilor
chirurgicale, Morfina poate completa acțiunea analgezică a anestezicelor.
În ceea ce privește durerile cronice, cel mai adesea Morfina este indicată în tratamentul de
lungă durată al durerilor neoplazice. În această situație, se recomandă administrarea continuă a
Morfinei, fie sub forma preparatelor orale retard, fie la nevoie, pe pompe automate de perfuzie.
O altă indicație a Morfinei este edemul pulmonar acut, în care acționează probabil prin
deprimarea respirației și scăderea consumului de oxigen al mușchilor respiratori, ceea ce previne
agravarea brutală a hipoxemiei.
În analgezia la naștere, Morfina se poate administra intrarahidian sau peridural, în doze
mai mici decât cele administrate s.c., fără să producă deprimarea respirației nou-născutului.
Contraindicaţii: copii sub 3 ani, astm, edem cerebral, traumatisme cranio-cerebrale,
hipertrofie de prostată, abdomen acut, stări convulsive. Persoanele vârstnice au sensibilitate
crescută la efectele analgezice ale medicamentului, probabil datorită diminuării metabolismului și
a funcției renale, precum și scăderii masei de țesut non-adipos.
Efecte adverse: depresia severă a respirației poate apare în caz de supradozare. Alte reacții
adverse includ: grețuri, vărsături, constipație, disforie și hipotensiune, mai ales ortostatică. La
persoane cu hipertrofie benignă de prostată, poate cauza retenție acută de urină.
Intoxicaţia acută se manifestă prin deprimare profundă a SNC, cu comă, relaxare
musculară, mioză, respiraţie Cheyne-Stokes și în stadiul agonic: colaps, midriază, paralizia
respirației. Tratamentul constă în menținerea unei respirații adecvate și administrarea i.v. a unuia
dintre antidoturile specifice, Naloxona sau Nalorfina.
Administrată cronic produce toleranţă şi dependenţă (morfinomanie) psihică şi fizică, cu
sindrom de abstinenţă. Toleranţa se manifestă față de anumite acțiuni ale Morfinei, cum ar fi
depresia respiratorie și efectele analgezic, euforic și sedativ.
Interacțiuni cu alte medicamente: acțiunea Morfinei este amplificată de Fenotiazine,
IMAO și antidepresivele triciclice.

Hidromorfona
Farmacocinetică: Hidromorfona este un derivat semisintetic al Morfinei, cu proprietăți
asemănătoare, dar potență de 8-10 ori mai mare decât aceasta. Acţiunea se instalează rapid şi este
de scurtă durată (2 - 4 ore).
Indicațiile, efectele adverse şi contraindicaţiile sunt aceleaşi ca şi ale Morfinei.
La pacienții cu disfuncție renală se preferă Hidromorfona în locul Morfinei, din cauza
riscului mai mic de acumulare a metaboliților activi. Se administrează oral, s.c. sau i.m.

Metadona
Metadona este un opioid de sinteză cu potență analgezică asemănătoare Morfinei.
Farmacodinamică: analgezic intens, cu o durată a efectului de 4 - 6 ore. Injectată
intramuscular are potenţa egală cu a Morfinei, iar administrată oral are potenţă superioară acesteia,
datorită absorbției digestive mai bune.
Indicații. Metadona se folosește ca agent analgezic pentru controlul durerii nociceptive și
neurogene, precum și pentru realizarea unei abstinențe controlate la persoanele care folosesc
abuziv Heroină sau Morfină. Metadona administrată oral este substituită opioidului administrat
prin injectare. Ulterior, doza este redusă progresiv, până la oprirea completă a tratamentului.
Sindromul de sevraj este mai temperat, cu debut lent, manifestându-se după 36 - 72 de ore, iar
durata este extinsă la aproximativ 2 săptămâni, datorită T1/2 lung.
Efecte adverse: Metadona poate produce dependență fizică la fel ca și Morfina, precum şi
deprimare respiratorie. Sindromul de abstinenţă este însă mai slab decât în cazul Morfinei.

Meperidina (Petidina)
Farmacodinamică: potența analgezică a Petidinei este de aproximativ 10 ori mai mică
decât a Morfinei. În plus față de Morfină, Petidina are și efect parasimpaticolitic, ceea ce face ca
aceasta să nu producă mioză intensă ci midriază ușoară, iar administrată în cazul colicilor să nu
agraveze spasmul sfincterelor, așa cum face Morfina.
Farmacocinetică: Meperidina se absoarbe bine din tractul gastro-intestinal, putând fi
administrată oral, dar de obicei se preferă administrarea parenterală. În ficat, Meperidina este N -
demetilată la Normeperidină.
Indicații terapeutice: dureri moderate, dureri postoperatorii, analgezie în obstetrică,
preanestezie. Nu este însă convenabilă în durerea din cancer, având durată de acțiune scurtă, de
numai 2- 4 ore.
Contraindicații: Meperidina este considerată inadecvată pentru tratamentul persoanelor
vârstnice și al pacienților cu disfuncție renală, din cauza riscului crescut de acumulare a
Normeperidinei.
Efecte adverse: ca şi ale morfinei, dar dependenţa se instalează lent. Din cauza acumulării
de Normeperidină, dozele mari sau repetate pot produce anxietate, tremurături, mioclonii, mai rar
convulsii. Efectele adverse ale Normeperidinei nu pot fi combătute prin administrare de Naloxonă.
Interacțiuni cu alte medicamente: asocierea cu IMAO poate provoca encefalopatie
gravă, hipertermie și convulsii, cu sfârșit letal.

Fentanyl
Farmacocinetică: Este un agonist selectiv asupra receptorilor opioizi de tip μ, cu potență
de aproximativ 100 de ori mai mare decât Morfina. Are metabolizare foarte lentă, hepatică. Se
elimină ca atare sau sub formă de metaboliți, în cea mai mare parte pe cale urinară. Administrat
i.v., prezintă difuziune rapidă prin bariera hemato-encefalică, datorită lipofiliei înalte, ceea ce
permite utilizarea sa pentru inducția anesteziei. T1/2 este scurt (1-2 ore).
Indicații terapeutice: dureri cronice severe (s.l., p.o., transdermic), preanestezie (i.m.),
neuroleptanalgezie, asociat cu droperidol ca neuroleptic, în mici intervenții chirurgicale, pentru
analgezia postoperatorie sau în travaliu (i.v., epidural, intratecal).
Efecte adverse: similare cu ale altor agoniști ai receptorilor μ. Plasturii transdermici
trebuie utilizați cu prudență, deoarece s-au înregistrat cazuri de deces prin hipoventilație.
Codeina
Este un agonist al tuturor receptorilor opioizi, asemănător structural cu Morfina (metil-
morfină). Codeina se găsește ca atare în opiu, dar obișnuit se prepară industrial, plecând de la
Morfină.
Farmacodinamică: Codeina are un intens efect antitusiv. În schimb, efectul analgezic este
de aproximativ 30% din cel al Morfinei. Efectul antitusiv al Codeinei se manifestă la doze de 15-
30 mg, în timp ce doza necesară pentru efectul analgezic este de 30-60 mg.
Farmacocinetică: în organism, Codeina se transformă prin demetilare în Morfină,
răspunzătoare de efectele analgezice ale acesteia.
Indicații terapeutice: tuse iritativă, neproductivă. Dureri uşoare şi moderate, de obicei sub
forma unor amestecuri antinevralgice împreună cu alte analgezice-antipiretice, de exemplu
Aspirină sau Acetaminofen.
Contraindicații: copii sub 5 ani, sarcină, patologie pulmonară, antecedente de
toxicomanie.
Efecte adverse: la doze mari poate produce deprimare respiratorie, sedare și constipație.
Riscul de a produce toxicomanie și dependenţă este practic neglijabil.

AGONIȘTI PARȚIALI AI RECEPTORILOR OPIOIZI

Buprenorfina
Mecanism de acțiune: Buprenorfina este un agonist parțial al receptorilor opioizi tip μ,
care disociază foarte greu de pe receptori. La pacienții care nu au primit opioide recent produce
efecte similare cu ale Morfinei, dar la persoanele care primesc tratament cronic cu Morfină poate
cauza sindrom de abstinență.
Indicații terapeutice: una din indicațiile terapeutice majore este detoxificarea la opioide,
deoarece simptomele sindromului de abstinență la Buprenorfină sunt mai puțin severe și au durată
mai scurtă comparativ cu Metadona. Spre deosebire de Metadonă, care este disponibilă numai în
clinici specializate, Buprenorfina poate fi folosită în tratamentul ambulatoriu. Buprenorfina poate
fi utilizată de asemenea în scop analgezic, ca alternativă la Morfină sau pentru combaterea
deprimării respiratorii produsă de Fentanyl.
Efecte adverse: produce doar un grad redus de sedare, depresie respiratorie și
hipotensiune, inclusiv la doze mari.
AGONIŞTI - ANTAGONISTI AI RECEPTORILOR OPIOIZI

Pentazocina
Farmacodinamică: Pentazocina este un analgezic opioid slab, producând o analgezie
spinală de tip k. Nu produce euforie (antagonist μ), ci provoacă disforie (agonist k). Nu produce
deprimare respiratorie.
Mecanism de acțiune: Pentazocina acționează ca agonist la nivelul receptorilor k și
antagonist slab al receptorilor μ și δ.
Farmacocinetică: biodisponibilitatea orală este foarte redusă, datorită unui prim pasaj
hepatic înalt. Are T1/2 relativ scurt (2-5h) și difuziune prin bariera placentară mai redusă,
comparativ cu Petidina.
Indicații terapeutice: dureri moderate și severe, dureri postoperatorii, analgezie la naștere
(nu deprimă centrul respirator).
Efecte adverse: riscul de dependență este mic, comparativ cu Morfina. Dozele mari pot
cauza halucinații, disforie, amețeli, tahicardie.

Nalorfina
Nalorfina este un agonist al receptorilor opioizi de tip k și antagonist al receptorilor de tip
μ.
Indicații terapeutice: se utilizează în principal pentru combaterea deprimării respiratorii
acute în intoxicația cu agoniști ai receptorilor opioizi de tip μ. În acest scop, este indicată în
supradozarea de opioide întâlnită în toxicomania de stradă, precum și în combaterea deprimării
respiratorii datorată administrării intraoperatorii de opioide, având avantajul de a nu antagoniza
complet efectul analgezic. Nu se folosește ca analgezic, deoarece dozele necesare pentru acest
efect sunt mai mari decât cele la care Nalorfina antagonizează deprimarea respiratorie produsă de
opioide.
Efecte adverse: în doze mari, Nalorfina poate produce efecte tipice stimulării receptorilor
opioizi de tip k, cum ar fi disforie sau halucinații.

ANTAGONIŞTI OPIOIZI
Sunt compuşi asemănători structural cu Morfina. Ei împiedică deprimarea respiratorie şi
se utilizează pentru tratamentul intoxicaţiei acute cu analgezice opioide.

Naloxona
Este un antagonist pur al tuturor receptorilor opioizi, care nu are nici un efect la omul
normal, dar administrată la persoanele dependente de opioide declanșează un sever sindrom de
abstinență.
Farmacocinetică: Naloxona se absoarbe bine din tubul digestiv, dar este complet
metabolizată la primul pasaj hepatic, deci nu este eficace în administrarea orală. Se administrează
i.m. sau i.v. și are durată scurtă de acțiune, de 2 - 4 ore.
Indicații terapeutice: Naloxona se utilizează pentru tratamentul intoxicației acute cu
oipoide, în următoarele situații: toxicomania de stradă, deprimarea respiratorie a nou-născutului
din mamă care a primit opioide la naștere sau deprimarea respiratorie produsă de opioide
administrate intraoperator. Spre deosebire de Nalorfină, înlătură nu numai deprimarea respiratorie,
ci și efectul analgezic.
Efecte adverse: tahicardie, aritmii, hipo- sau hipertensiune arterială, amețeli, cefalee. La
morfinomani, în doze mari, poate declanșa un sindrom acut de abstinență.

Naltrexona
Farmacocinetică: Naltrexona acționează la fel ca Naloxona, dar spre deosebire de aceasta
este eficace și în administrare orală, iar efectul este de lungă durată, menținându-se aproximativ
24 de ore.
Indicații terapeutice: Naltrexona este utilizată pentru combaterea morfinomaniei pe
termen lung, uneori în asociere cu Clonidina sau Buprenorfina. În unele țări este aprobată și pentru
tratamentul alcoolismului cronic.
Efecte adverse: hepatotoxicitate.

MECANISM MIXT

Tramadol
Farmacodinamică: este un analgezic cu mecanism mixt, agonist opioid slab al
receptorilor μ, k și δ și monoaminergic spinal, prin inhibarea recaptării noradrenalinei și
serotoninei la nivelul căilor descendente, inhibitoare ale durerii.
Indicații terapeutice: se utilizează în tratamentul durerii de intensitate moderat-severă,
atât acută (i.v. lent), cât şi cronică (oral).
Contraindicații: epilepsie.
Efecte adverse: grețuri, vărsături, amețeli, confuzie, convulsii. Riscul de dependență este
mic.
Interacțiuni cu alte medicamente: asocierea cu antidepresive, IMAO sau antipsihotice
crește riscul de convulsii.
ANALGEZICE – ANTIPIRETICE ŞI ANTIINFLAMATOARE NESTEROIDIENE

1. ANALGEZICE – ANTIPIRETICE

Analgezicele – antipiretice sunt o clasă de medicamente simptomatice, cu structuri chimice


variate, care diminuă sau suprimă durerea uşoară/moderată şi combat febra.
Clasificare:
Dupǎ structura chimicǎ:
 derivaţi de acid salicilic: Acidul acetilsalicilic (AAS), Diflunisal, Benorilat (esterul AAS
cu paracetamol);
 derivaţi de pirazolonă: Fenazona, Aminofenazona, Noraminofenazona (Metamizol),
Propifenazona;
 derivaţi de p - aminofenol: Fenacetina, Paracetamol (acetaminofen).
După acțiunea terapeutică:
 analgezică: Metamizol, Acid acetilsalicilic, Paracetamol;
 antipiretică: Aminofenazona, Acid acetilsalicilic, Paracetamol;
 antiinflamatoare: Acid acetilsalicilic, Aminofenazona;
 antispastică musculotropă: Metamizol, Propifenazona.
1. Acţiunea analgezică
Mecanism de acţiune: la nivel central acționează la nivelul talamusului, prin creșterea
pragului de percepere a durerii. Mecanismul periferic, analgezic şi antiinflamator constă în
inhibarea biosintezei de prostaglandine (PG), implicate în nocicepţie şi inflamaţie. Efectul lor
analgezic se manifestă în durerile somatice (nevralgii, mialgii, artralgii, cefalee).
2. Acţiunea antipiretică
Mecanism de acţiune: antipireticele reduc febra prin scăderea nivelului funcțional al
centrilor termoreglatori, în felul acesta fiind stimulat procesul de termoliză prin transpirație și
vasodilatație periferică. La nivel molecular, inhibă biosinteza de PGE2 cu efect pirogen la nivel
central hipotalamic, ca urmare a inhibării ciclooxigenazelor, mai ales COX2.
3. Acţiunea antiinflamatoare
Mecanism de acţiune: inhibă biosinteza de prostaglandine inflamatorii prin inhibarea
ciclooxigenazei (COX), enzimă membranară prezentă sub două izo-forme:
 COX1- izo-forma constitutivă prezentă în toate ţesuturile, este necesară în biosinteza de
prostaglandine cu roluri fiziologice benefice: PGI2 (anti-trombogenă, anti-aterosclerotică,
citoprotectoare); PGE2 (bronhodilatatoare, citoprotectoare); inhibarea COX1 determină
efecte secundare nedorite (microhemoragie gastrică, ulcer);
 COX2 - izo-forma constitutivă în unele ţesuturi (plămâni, rinichi, măduva spinării), dar şi
inductibilă în toate ţesuturile în prezenţa unor stimuli externi proinflamatori. COX2 este
implicată în biosinteza de prostaglandine cu rol inflamator şi hiperalgic (PGF2α şi PGE2);
inhibarea COX2 reprezintă mecanismul acţiunii antiinflamatoare a analgezicelor -
antipiretice, precum şi al altor antiinflamatoare nesteroidiene (AINS).
4. Acţiunea antispastică: prin mecanism musculotrop.
Indicații terapeutice:
 pentru acțiunea analgezică: artralgii, mialgii, nevralgii, cefalee; dureri postoperatorii
moderate; fracturi, entorse, luxații;
 pentru acţiunea analgezică-antispastică: colici biliare, renale, intestinale;
 febra din infecţii microbiene/virale acute, asociate tratamentului etiologic;
 unii reprezentanți cu efect antiagregant plachetar sunt utili pentru profilaxia afecțiunilor
trombo-embolice.
Efecte adverse: sunt specifice fiecărei grupe chimice. Spre deosebire de analgezicele
opioide, nu produc: euforie, deprimare respiratorie, toleranţă, farmacodependenţă, toxicomanie.

Acidul acetil salicilic


Farmacodinamică: Aspirina are acțiune diferită, în funcție de doză:
- la doze mici, cuprinse între 75-150 mg/zi, are efect antiagregant plachetar;
- la doza de aproximativ 2g/zi are acţiune antipiretică şi analgezică moderată, utilă în durerea de
intensitate uşoară/moderată (cefalee, mialgii, nevralgii, dureri dentare, dismenoree);
- în doze mai mari, de peste 3g/zi, are efect antiinflamator, cu efecte favorabile în reumatismul
poliarticular acut, poliartrită reumatoidă sau alte afecțiuni reumatice acute sau cronice.
Alte efecte ale Aspirinei sunt cel uricozuric, prin scăderea reabsorbției acidului uric în tubii
contorți proximali și cel tocolitic, util în tratamentul dismenoreei.
Mecanism de acţiune: acțiunea analgezică se datorează unui mecanism central, talamic și
unuia periferic, de inhibare a biosintezei PGE1. Acetilarea ireversibilă a COX2 este răspunzătoare
de efectul antiinflamator. Prin inhibarea biosintezei plachetare a TXA2 și acetilarea ireversibilă a
COX1 se manifestă efectul antiagregant plachetar.
Farmacocinetica: are absorbţie bună în stomac și intestinul proximal. Este avantajoasă
administrarea sub formă de comprimate efervescente, cu absorbție mai rapidă și crescută. Acidul
acetilsalicilic este rapid hidrolizat în acid acetic și salicilat. Se metabolizează hepatic și se elimină
renal, prin filtrare glomerulară și secreție tubulară.
Indicații terapeutice: algii moderate (nevralgii, mialgii, artralgii, cefalee, etc.); febră de
etiologie diversă, cu excepția infecțiilor virale la copii sub 4 ani; afecțiuni reumatismale
inflamatorii (reumatism poliarticular acut, poliartrită reumatoidă); afecțiuni trombo - embolice
(tromboze arteriale, profilaxia infarctului de miocard).
Contraindicaţii: gastrită, ulcer gastroduodenal, astm, alergie la salicilaţi, diateză
hemoragică, sarcină. Contraindicată ca antipiretic la copii cu viroze febrile, deoarece poate induce
sindromul Reye. De asemenea, se recomandă întreruperea administrării cu minim o săptămână
înaintea unei intervenții chirurgicale.
Efecte adverse: produce iritaţia mucoasei gastrice, manifestată cu epigastralgii, grețuri,
vărsături, până la microhemoragii gastrice, posibil efect ulcerigen. Bronchoconstricţie, cu
agravarea astmului bronşic. Utilizarea ei la copiii sub 4 ani cu afecțiuni virale febrile, poate
produce sindromul Reye, manifestat prin hepatită fulminantă și edem cerebral.
Interacțiuni cu alte medicamente: datorită efectului antiagregant plachetar, nu se
recomandă asocierea Aspirinei cu anticoagulante sau alte antiagregante plachetare. De asemenea,
este contraindicată asocierea Aspirinei cu medicamente uricozurice.

Paracetamol (Acetaminofen)
Este metabolitul activ al Fenacetinei, aceasta din urmă nemaifiind utilizată în prezent din
cauza toxicității sale.
Farmacodinamică: analgezic şi antipiretic asemănător cu acidul acetil salicilic. Nu are
însă efect antiinflamator şi nu inhibă agregarea plachetară.
Farmacocinetica: are biodisponibilitate bună după administrarea orală, se leagă în mică
proporție de proteinele plasmatice și se metabolizează hepatic. Unul dintre metaboliți,
acetilbenzochinona, este responsabil de afectarea hepatică și renală.
Indicații terapeutice: ca analgezic-antipiretic, singur sau în asociere cu alte analgezice-
antipiretice, este indicat în algii ușoare și moderate (nevralgii, mialgii, cefalee, dismenoree, dureri
reumatice). Reprezintă antipireticul de elecție la copii, inclusiv cu infecții virale febrile.
Contraindicații: insuficiența hepatică sau renală.
Efecte adverse: poate provoca reacții alergice, trombocitopenie, rar purpură
trombocitopenică. La doze mari prezintă toxicitate hepatică (citoliză hepatică, hepatită acută prin
leziuni necrotice) și renală (nefrită interstițială, necroză tubulară, insuficiență renală cronică).
Antidotul specific este N-acetilcisteina.
Interacțiuni cu alte medicamente: hepatotoxicele (alcool, Izoniazida, Rifampicina,
fenotiazine, etc.) potențează toxicitatea hepatică a Paracetamolului. Inductoarele enzimatice cum
sunt barbituricele, grăbesc biotransformarea Paracetamolului la metabolitul hepatotoxic.

Metamizol (Noraminofenazona)
Farmacodinamică: are acțiune analgezică puternică și antispastică, efect antipiretic, dar
este slab antiinflamator.
Indicații terapeutice: dureri moderate și intense de toate tipurile: nevralgii, mialgii,
artralgii, cefalee, dureri postoperatorii, colici (renale, biliare), dismenoree. Din cauza efectelor
adverse este considerată în prezent analgezic de a 3-a alternativă.
Contraindicații: alergie la pirazoli, insuficiență hepatică sau renală.
Efecte adverse: poate declanșa agranulocitoză la bolnavi cu alergie la pirazol sau cu
antecedente de agranulocitoză, noduli la administrarea i.m., hipotensiune și posibil şoc anafilactic
la administrarea i.v., erupţii cutanate.
2. ANTIINFLAMATOARE NESTEROIDIENE (AINS)

Sunt medicamente simptomatice, utile în diverse afecţiuni inflamatorii, cu acțiune mai


redusă față de antiinflamatoarele steroidiene, de care diferă din punct de vedere structural şi
farmacologic.
Clasificare - dupǎ structura chimicǎ:
I. Antiinflamatoare nesteroidiene clasice (generația I)
 derivaţi de acid salicilic: Acid acetilsalicilic;
 derivaţi de acid acetic şi fenilacetic: Indometacin, Diclofenac, Etodolac, Ketorolac,
Aceclofenac;
 derivaţi de acid propionic: Ibuprofen, Naproxen, Ketoprofen, Dexketoprofen;
 oxicami: Piroxicam, Tenoxicam, Lornoxicam;
 derivaţi de pirazolonă: Fenilbutazonă;
 derivaţi de acid antranilic (fenamaţi): Acid mefenamic, Acid flufenamic, Acid niflumic;
II. Antiinflamatoare nesteroidiene inhibitoare ale COX2 (generația a II-a)
 inhibitorare selective: Meloxicam, Nimesulid;
 inhibitoare specifice (coxibi): Celecoxib, Parecoxib, Valdecoxib, Etoricoxib.

I. Antiinflamatoare nesteroidiene clasice (generația I)

Farmacodinamică.
 acţiune antiinflamatoare, ce variază ca intensitate pentru diferiți reprezentați;
 acţiune analgezică, comparabilă cu cea a acidului acetilsalicilic sau a paracetamolului;
 acţiune antipiretică;
 acţiune antiagregantă plachetară (Acidul acetilsalicilic, Indometacina, Fenilbutazona);
 inhibarea contracțiilor uterine (Acidul acetilsalicilic, Indometacina, Fenilbutazona);
 favorizarea închiderii canalului arterial la nou-născut (Indometacina, Ibuprofen).
Mecanism de acţiune: AINS clasice au ca principal mecanism de acțiune diminuarea
biosintezei prostaglandinelor prin inhibarea ciclooxigenazei. Inhibarea COX2 explică efectul
antiinflamator, analgezic și antipiretic, în timp ce inhibarea COX1 explică o serie de reacții adverse
de felul lezării mucoasei gastro-intestinale sau afectării toxice a rinichiului.
Farmacocinetică: aproape toți compușii sunt acizi organici slabi, cu absorbție digestivă
bună și biodisponibilitate puțin influențată de prezența alimentelor. Metabolizarea este hepatică şi
eliminarea predominant urinară, dar suferă și variate grade de excreție biliară și reabsorbție (ciclul
enterohepatic). Gradul de iritare manifestat la nivelul tractului digestiv se corelează cu cantitatea
implicată în acest ciclu. Toate AINS pot fi găsite în lichidul sinovial după administrări repetate.
Indicații terapeutice: afecţiuni reumatismale acute şi cronice (artroze, lumbago,
reumatism poliarticular acut, poliartrită reumatoidă, spondilita anchilopoetică), ca tratament
simptomatic. În afara afecțiunilor reumatismale sunt recomandate și în: entorse, tendinite,
tromboflebite, dismenoree, afecţiuni inflamatorii ORL, stomatologice.
Contraindicaţii: ulcer gastro-duodenal, insuficienţă hepato-renală severă, alergii,
sarcină/alăptare.
Efecte adverse: sunt mai frecvente la pacienții vârstnici și pot fi:
- digestive (la aproximativ 1/3 din pacienţi): epigastralgii, grețuri, vărsături, ulcer gastro-duodenal,
hemoragie digestivă;
- alergice: urticarie, rinită alergică, bronhospasm;
- hematologice: anemie, trombocitopenie; mai rar anemie hemolitică, anemie aplastică,
agaranulocitoză;
- nervoase: cefalee, amețeli, stări confuzionale, halucinații;
- hepatotoxicitate;
- retenţie hidrosalină, insuficiență renală acută reversibilă.
Interacţiuni cu alte medicamente: în asociere cu Heparina și anticoagulantele orale,
AINS cresc riscul de hemoragie. De asemenea, cresc toxicitatea Fenitoinei și a Litiului. Asociate
cu antihipertensive (tiazide, Furosemid, Captopril) reduc efectul diuretic și antihipertensiv al
acestora.

Indometacina
Farmacodinamică: este un antiinflamator cu acțiune marcată. Efectul analgezic și cel
antipiretic sunt mai reduse.
Mecanism de acțiune: este cel mai puternic inhibitor al ciclooxigenazei, împiedicând
formarea de prostaglandine, atât în țesuturile periferice, cât și în creier.
Farmacocinetică: are biodisponibilitate bună după administrarea orală și intrarectală.
Indicații terapeutice: este eficace mai ales în spondilita anchilozantă, poliartrita
reumatoidă, artrita acută gutoasă, coxartroză și alte afecțiuni reumatice.
Contraindicații: ulcer gastro-duodenal, epilepsie, boala Parkinson, tulburări psihice.
Efecte adverse: sunt mai frecvente la doze mari și la pacienții vârstnici: tulburări digestive
specifice clasei, cefalee, amețeli, stări confuzionale, erupții cutanate, mai rar reacții hematologice.

Diclofenac
Farmacodinamică: antiinflamator activ, cu eficacitate asemănătoare Indometacinei.
Mecanism de acțiune: inhibă ciclooxigenaza la concentrații mai mici decât Indometacina.
Farmacocinetica: se absoarbe repede și complet din tubul digestiv, dar biodisponibilitatea
este de numai 52%, fiind metabolizat la primul pasaj hepatic.
Indicații terapeutice: poliartrita reumatoidă, spondilita anchilopoetică, artroze, criza de
gută, stări inflamatorii dureroase postoperatorii sau după extracții dentare, afecțiuni inflamatorii
ginecologice.
Contraindicații: ulcer gastro-duodenal, reacții de hipersensibilitate la AINS, sarcină.
Efecte adverse: uneori tulburări gastro-intestinale, dar riscul ulcerului sau al sângerărilor
masive este mic, mai ales în cazul preparatelor care asociază Diclofenacul cu Misoprostol
(Arthrotec, cp.) sau Omeprazol (Diclopram, cps. elib. modif.). Ocazional poate produce erupții
cutanate sau reacții anafilactoide.

Ibuprofen
Farmacodinamică: are proprietăți antinflamatoare, analgezice, antipiretice. În poliartrita
reumatoidă are eficacitate asemănătoare acidului acetilsalicilic, dar inferioară Indometacinei și
Fenilbutazonei.
Indicații terapeutice: afecțiuni inflamatorii reumatice, afecțiuni ortopedice, stări
inflamatorii ORL, stomatologice, respiratorii, ginecologice, etc. În plus, este util și pentru
favorizarea închiderii ductului arterial la nou-născuții prematuri.
Contraindicații: ulcer gastro-duodenal, hipersensibilitate la AINS, sarcină.
Efecte adverse: tulburări digestive manifestate sub formă de epigastralgii, grețuri,
vărsături; sângerările gastrice sunt posibile, dar cu o frecvență mai mică decât pentru acidul
acetisalicilic.

Naproxen
Farmacodinamică: este un antiinflamator activ, cu eficacitate terapeutică asemănătoare
indometacinei în poliartrita reumatoidă.
Farmacocinetică: absorbție completă din tractul digestiv, legare în mică proporție de
proteinele plasmatice, eliminare predominant renală. T1/2 lung, de aproximativ 14 ore, permite
administrarea în 2 prize zilnice.
Indicații terapeutice: în diferite afecțiuni reumatice articulare și extraarticulare, stări
inflamatorii ORL, stomatologice, dismenoree.
Efecte adverse: provoacă frecvent reacții adverse, mai ales la utilizare îndelungată,
manifestate sub forma tulburărilor digestive, cefalee, amețeli, erupții cutanate alergice.

Ketoprofen
Farmacodinamică: are efecte antiinflamatoare și analgezice marcate, comparabile cu ale
Indometacinei.
Mecanism de acțiune: pe lângă ciclooxigenază, inhibă și lipooxigenaza, inhibând atât
biosinteza de prostaglandine, cât și de leucotriene.
Farmacocinetică: se absoarbe rapid și complet după administrare orală și se fixează în
proporție mare (99%) de proteinele plasmatice. T1/2 este scurt, de 1,5 ore, dar persistă mai mult
în lichidul sinovial.
Indicații terapeutice: poliartrita reumatoidă, spondilita anchilopoetică, artrite acute,
inclusiv cea gutoasă, discopatii.
Contraindicații: hipersensibilitate, antecedente de astm provocat de AINS, ulcer gastro-
duodenal activ, copii sub 15 ani.
Efecte adverse: reacții alergice, crize astmatiforme, tulburări digestive, mult atenuate însă
prin folosirea preparatelor care conțin pe lângă Ketoprofen și Omeprazol (Keithon, cps. elib.
modif.).

Piroxicam
Este cel mai cunoscut și mai utilizat dintre oxicami.
Farmacodinamică: are proprietăți antiinflamatoare marcate, fiind de asemenea un
analgezic și antipiretic activ.
Farmacocinetică: caracteristic este timpul său de înjumătățire lung de 48 de ore, ceea ce
permite administrarea în priză unică/zi.
Indicații terapeutice: poliartrita reumatoidă, artroze, spondilita anchilopoetică, artrita
gutoasă acută.
Contraindicații: ulcer activ, hipersensibilitate la AINS, copii sub 14 ani.
Efecte adverse: este relativ bine suportat. Tulburările digestive caracteristice AINS sunt
frecvente la doze mari.
Interacțiuni cu alte medicamente: crește efectul anticoagulantelor cumarinice, crește
toxicitatea Litiului prin diminuarea eliminării.

Fenilbutazona
Farmacodinamică: are predominant efect antiinflamator.
Indicații terapeutice: spondilita anchilopoetică, accesul acut de gută, poliartrita
reumatoidă, tromboflebite.
Contraindicații: ulcer, afecțiuni hepatice sau renale grave, diateze hemoragice, vârstnici,
sarcină.
Efecte adverse: Fenilbutazona produce reacții adverse frecvente, care uneori impun
oprirea tratamentului: tulburări digestive, retenție hidrosalină la debutul tratamentului, reacții
hematologice uneori severe (leucopenie, trombocitopenie, anemie aplastică, agranulocitoză),
cefalee, amețeli.
Interacțiuni cu alte medicamente: asocierea cu glucorticoizii sau anticoagulantele
cumarinice crește riscul de hemoragii; cu sulfamidele antidiabetice crește riscul de hipoglicemie;
scade concentrația plasmatică a Digoxinei și crește toxicitatea Fenitoinei.

II. Inhibitorii ciclooxigenazei 2 (COX2)


Mecanism de acţiune: prin inhibiţia selectivă a COX2 sunt blocate numai prostaglandinele
răspunzătoare de inflamaţie, durere şi febră, fără a fi influenţată PGI2, cu acţiune citoprotectoare şi
antitrombogenă.
Farmacocinetică: medicamentele din această clasă au T1/2 lung, de exemplu 11 ore pentru
Celecoxib, 22 de ore pentru Etoricoxib. Caracteristică pentru coxibi este persistenţa lor în organism
după oprirea tratamentului, o perioadă de timp egală cu de 4 ori T1/2.
Indicaţii terapeutice: în boala artrozică, poliartrita reumatoidă, dureri postoperatorii,
posttraumatice, etc.
Contraindicaţii: afecţiuni renale grave, astm bronşic, reacţii alergice la AINS, sarcina.ă
Efecte adverse: prezintă risc redus de ulcer gastric sau duodenal, comparativ cu AINS
clasice. Pot prezenta reacţii adverse determinate de retenţia hidrosalină (edeme, HTA),
hepatotoxicitate, nefrotoxicitate, alergii cutanate. De asemenea, este important de menţionat riscul
cardiovascular crescut al acestei clase datorită efectului protrombogen.
Observaţie: Rofecoxib (VioxxR) a fost retras de pe piaţă în anul 2004 datorită raportării de grave
efecte adverse cardiovasculare (infarct miocardic, accident vascular cerebral) după utilizare mai
îndelungată.

Meloxicam
Face parte din clasa oxicamilor.
Farmacodinamică: inhibă puțin selectiv COX2 şi nu interferă agregarea plachetară.
Indicații terapeutice: artroză, poliartrita reumatoidă, spondilita anchilopoetică.
Contraindicaţii: sarcină, insuficienţă renală severă, copii sub 15 ani.
Efecte adverse: poate produce diaree, dispepsie, greață, creșterea transaminazelor, efect
protrombotic. Se recomandă cu prudenţă la pacienţii cu antecedente de afecţiuni gastro-intestinale
şi la cei trataţi cu anticoagulante.
Nimesulid
Farmacodinamică: este un inhibitor selectiv al COX2, având acţiune antiinflamatoare,
analgezică, antipiretică. La efectul antiinflamator contribuie şi inhibarea activităţii neutrofilelor şi
a radicalilor liberi.
Indicații terapeutice: inflamații articulare și ale țesuturilor moi, dureri postoperatorii și
posttraumatice, dureri dentare, dismenoree.
Efecte adverse: rar poate produce dispepsie, greață, vărsături, erupții cutanate, cefalee.
Observație: Agenția Europeană a Medicamentului atenționează asupra riscului de
hepatotoxicitate pe care îl prezintă Nimesulidul, motiv pentru care îl recomandă ca tratament
antiinflamator de a doua linie.

Celecoxib
Farmacocinetică: bine absorbit digestiv, realizează concentraţia plasmatică maximă după
2-4 ore. Concentraţia plasmatică este dublă la femeile peste 65 de ani şi creşte cu 50% în
insuficienţa hepatică.
Indicaţii terapeutice: boala artrozică, poliartrita reumatoidă, dismenoree sau alte dureri
de intensitate moderat-severă.
Efecte adverse: edeme ale membrelor inferioare, HTA, greaţă, disconfort epigastric, ulcer
sau sângerări gastro-intestinale, însă mai reduse decât la AINS clasice.

Parecoxib
Farmacocinetică: după administrarea injectabilă, este rapid hidrolizat enzimatic la nivelul
ficatului, cu formare de Valdecoxib, metabolitul activ farmacodinamic.
Indicaţii terapeutice: durerea postoperatorie, ca tratament pe termen scurt.
Contraindicaţii: antecedente alergice la Aspirină sau alte AINS, insuficienţă hepatică
severă, ulcer gastro-duodenal, insuficienţă cardiacă congestivă.
Efecte adverse: edeme periferice, hiper sau hipotensiune arterială, dispepsie, agitaţie,
insomnie, faringită, insuficienţă respiratorie, prurit.

Etoricoxib
Indicaţii terapeutice: boala artrozică, poliartrita reumatoidă, artrita gutoasă acută.
Contraindicaţii: ulcer peptic activ, hemoragie gastrointestinală, insuficienţă hepatică sau
renală severă, sarcină, copii sub 16 ani.
Efecte adverse: dureri abdominale, pirozis, greaţă, creşteri ale ALAT.
Observație: Agenţia Europeană a Medicamentului atenţionează că Etoricoxib prezintă un risc
cardio-vascular deosebit, manifestat cu edeme, hipertensiune, insuficienţă cardiacă.