Sunteți pe pagina 1din 24

FARMACOLOGIA MEDICAŢIEI DERMATOLOGICE

Bolile dermatologice pot fi tratate prin utilizarea medicamentelor în aplicare topică sau pe
cale sistemică. Aplicarea topică a preparatelor medicamentoase constituie principala cale de
tratament în dermatologie. Medicamentele aplicate la nivelul pielii pot rămâne pe suprafaţa
epidermului, pot pătrunde percutan până în derm sau transcutan fiind preluate de circulaţia dermică
şi supuse absorbţiei. Administrarea pe cale generală a unor medicamente în scopul tratării bolilor
de piele este necesară în condiţiile de ineficienţă a terapiei topice sau când acestea se datorează
unor boli sistemice. Tratamentul dermatologic are în general un caracter empiric aceasta
datorându-se lipsei de cunoaştere a factorilor etiopatogenici la multe din bolile de piele, dar şi
absenţei de informaţii suficiente în ceea ce priveşte mecanismul de acţiune al unor preparate
utilizate în dermatologie.
Clasificare: după mecanismul de acţiune:
 Antiseptice;
 Antibiotice şi chimioterapice antimicrobiene topice;
 Antifungice;
 Ectoparaziticide;
 Glucocorticoizi topici;
 Antihistaminice;
 Keratolitice;
 Comedolitice, antiseboreice;
 Antipsoriazice, fotosensibilizante;
 Demielizante și fotoprotectoare;
 Tricogene;
 Antitumorale topice;
 Imunomodulatoare utilizate în bolile dermatologice.

1. ANTISEPTICELE

Antisepticele sunt utilizate topic în procesele infecţioase cutanate de aceea manifestă o


acţiune blândă faţă de tegumente în special de celulele tinere, de reparaţie. Cel mai adesea se
utilizează sub formă de soluţii apoase şi loţuni antiseptice cu care se realizează spălarea
tegumentului sau badijonaj.
Indicatii terapeutice: se utilizează în procesele infecţioase cutanate.
Efecte adverse: iritaţie locală, veziculație, pigmentaţie temporară/permanentă.

Sulfatul de zinc
Este un preparat cu proprietăţi astringente şi antiseptic slab. Intră în compoziţia soluţiei
Dalibour (Sulfat de zinc 0,1% + Sulfat de cupru 0,1% în apă).
Hipocloritul de sodiu
Preparat cu proprietăţi bactericide prin eliberare de acid hipocloros. Se utilizează sub formă
de soluţie diluată: soluţie Dakin modificată (0,5%) sau soluţie Labarraque.

Iodul
Preparat utilizat de preferinţă sub formă de Povidon – Iod – complex labil de iod şi
polivinilpirolidonă. Concentraţiile recomandate 2 – 10% Povidon – iod în apă.
Farmacografie: Povidon-iod – Betadine, sol. ext. 10%.

Cristalul violet
Preparat cunoscut şi ca Violet de genţiană, cu proprietăţi antiseptice faţă de bacteriile Gram
pozitive şi ciuperci. Se utilizează sub formă de soluţie 0,02 – 1%. Nu se aplică pe leziuni ulcerate
sau pe ţesut de granulaţie deoarece determină o pigmentaţie permanentă.

Hexaclorofenul
Preparat bacteriostatic faţă de germeni Gram pozitivi care se aplică sub formă de săpun sau
emulsie detergentă 0,25 – 3 % şi a cărui eficienţă este direct proporţională cu concentraţia. Prin
administrarea zilnică scade incidenţa şi gravitatea infecţiilor tegumentare cu piogen, dar se crează
şi posibilitatea creşterii incidenţei infecţiilor cu germeni Gram negativ şi Candida. Utilizarea
abuzivă poate fi cauza unor accidente neurotoxice manifestate clinic prin: convulsie, confuzie,
comă până la cazuri mortale la copii.

Clorhexidina
Preparat bactericid faţă de germenii Gram pozitivi. Se utilizează sub formă de gluconat,
acetat, clorhidrat în soluţii, geluri, creme, spray-uri. Pe pielea lezată sau plăgi se recomandă o
concentraţie 0,05% soluţie apoasă, iar pentru utilizarea preoperatorie în scopul dezinfecţiei
tegumentelor o concentraţie 0,5% soluţie alcoolică.
Farmacografie: Clorhexidină – Clorhexidin, spray 1%.

Cliochinolul şi Clorchinaldolul
Preparate cu proprietăţi antiseptice şi amoebicide utilizate pentru tratamentul infecţiilor
cutanate sub formă de unguente, loţiuni, pudre.
Farmacografie: Clorchinadol – Saprosan, pulb. 3%.

2. ANTIBIOTICELE ŞI CHIMIOTERAPICELE

Antibioterapia în bolile dermatologice are o rată mare de prescriere și utilizare. Având în


vedere faptul că în majoritatea cazurilor acestă clasă se aplică topic și pacientul are un acces facil
la astfel de preparate, atragem atenția asupra automedicației care în cele mai multe cazuri va
compromite rezultatul scontat. De aceea, vom trasa câteva principii de care să se țină cont în
utilizarea acestei clase de medicamente în bolile dermatologice.
Indicații terapeutice:
 Infecțiile cutanate și ale părtilor moi pot beneficia de terapie antibiotică cu preparate care
aparțin diverselor clase de antibiotice și chimioterapice. În principiu se vor utiliza
bactericide primare, dar nu este contraindicată și utilizarea bacteriostaticelor sau a formelor
cu acțiune dublă bactericidă și bacteriostatică la indicația clară a medicului specialist
dermatolog. În afecțiunile superficiale cutanate sunt indicate antibioticele topice în timp ce
leziunile profunde cu afectarea dermului, hipodermului și țesuturilor moi subiacente și mai
cu seamă a osului, beneficiază de terapie sistemică. Alegerea antibioticului utilizat se face
după stabilirea agentului infectant: streptococi, stafilococi în dermatozele infecţioase,
bacterii patogene în cazul plăgilor infectate.
 Aplicarea antibioterapiei ține cont de mai mulți factori:
- tipul de agent implicat, ceea ce presupune recoltarea de produs biologic de la nivelul
leziunii, cultura și antibiograma;
- vârsta pacientului, statusul imun al acestuia;
- localizarea infecției, aria topografică, extensia și faza clinică acută/cronică;
- asocierea cu alte boli sistemice, stare septică;
- alte tratamente efectuate în scopul eradicării infecției actuale.
Spre exemplu în impetigo, foliculite și alte afecțiuni superficiale ale pielii se recomandă
utilizarea preparatelor antistafilococice din clasa penicilinelor (Oxacilina, Cloxacilina),
cefalosporinelor de generație 1,2 și 3 sau macrolidelor Claritromicina, Azitromicina. În erizipel,
celulite, fasceite, tendinite se utilizează Penicilinele şi Cefalosporinele. Un loc aparte îl ocupă
prinderea osoasă în cadrul afectării dermatologice, condiție în care se va apela la
antibiotice/chimioterapice sistemice cu spectru ultralarg din clasa Cefalosporine, Oxazolidinone,
Fluoroquinolone, Aminoglicozide cu care se vor crea scheme poliasociate și administrarea va fi
obligatorie sistemică. În acneea vulgară se recomandă Clidamicina, Eritromicina şi Tetraciclina,
iar în lupusul tuberculos: Izoniazida, Rifampicina şi Etambutolul. Mupirocina este un antibiotic
produs de Pseudomonas fluorescens utilizat topic, având eficienţă asupra bacteriilor anaerobe
Gram pozitive şi în special asupra safilococului auriu, streptococului piogen şi hemolitic. Este
utilizată pentru tratamentul impetigo-ului stafilococic sau streptococic. Datorită apariției
rezistenței la această substanță, mai nou se utilizează Ratapamulina față de care încă nu s-a
semnalat creșterea rezistenței bacteriene.
 În afecțiunile dermatologice, simtomatologia clinică presupune de multe ori asocierea
antibioticului cu alte clase de medicamente din zona antialergică/antiinflamatoare sau
antimicotică, de aceea, frecvent vom găsi preparate asociate antibiotic/corticosteroid,
antibiotic /AINS, antibiotic /antimicotic/corticosteroid, etc.
 Antibioticele care se administrează topic sunt sub formă de soluţii, creme, unguente,
pulberi; printre cele mai utilizate sunt: Ratapamulina, Bacitracina, Polimixina B,
Neomicina, Gentamicina, Kanamicina, Clindamicina, Eritromicina, Tetraciclina,
Oxitetraciclina.
 Administrarea pe cale topică a antibioticelor este limitată de riscul crescut de sensibilitate
alergică şi dezvoltarea rezistenţei bacteriene.
 Un aspect deosebit de important este timpul de aplicare; astfel acesta va fi stabilit strict de
către medicul curant, se va aprecia de către acesta durata aplicării și ritmul circadian de
aplicare. În principiu în cadrul infecțiilor superficiale de piele nu se coboară intervalul de
aplicare sub 7 zile în timp ce pentru afectarea profundă cu implicare eventuală osoasă se
crește aplicarea până la 21 zile atunci când aceasta este necesară.
 Deși absorbția sistemică este relativ redusă în ceea ce priveste aplicarea topică, în
condiţiile aplicării pe suprafeţe mari de tegument denudat există riscul apariţiei de reacţii
toxice, mai ales la bolnavii cu insuficienţă renală prin generarea de fenomene nefrotoxice
şi chiar neurotoxice.
Efecte adverse: dermatite alergice de contact, nefrotoxicitate, neurotoxicitate,
ototoxicitate, diaree, fotosensibilizare.

3. ANTIFUNGICELE

Patologia micotică ocupă un loc fruntaș în cadrul bolilor dermatologice atât la adulți cât și
la copii. În general micozele cutanate asociază și afectarea fanerelor (păr, unghii) ceea ce implică
câteva principii în alegerea agentului antifungic, dar și a formei acestuia. Micozele strict cutanate
beneficiază de medicaţie antifungică în aplicaţii locale în principal, rar în administrare sistemică.
Spre deosebire de acestea, micozele foliculare şi onicomicozele necesită tratament sistemic
prelungit, la fel ca şi micozele profunde. Ca și în cazul utilizării antibioticelor, trebuie respectate
următoarele principii în alegerea antifungicului:
- tipul de agent implicat, ceea ce presupune recoltare de produs biologic de la nivelul
leziunii, cultura și antifungigramă;
- vârsta pacientului, statusul imun al acestuia;
- localizarea infecției, aria topografică, extensia și faza clinică acută/cronică;
- asocierea cu afectarea fanerelor, alte boli sistemice, stare septică;
- alte tratamente efectuate în scopul eradicării infecției actuale, automedicația.
Indicații terapeutice: micoze foliculare şi nefoliculare; tinea corporis, tinea cruris, tinea
pedis, tinea unghium, tinea barbae, tinea manum, micoze vulvo-vaginale, etc.
 formele medicamentoase cu aplicare topică sunt: creme, unguente, geluri, suspensii,
loţiuni, șampoane, lacuri, pensulații, comprimate/ovule pentru candidozele vulvovaginale;
 în cazul micozelor severe cu localizare multiplă se pot asocia cele două căi de administrare
pentru creşterea efectului terapeutic.
În cele ce urmează vom prezenta câteva dintre substanțele cele mai utilizate la ora actuală în
patologia fungică dermatologică. ( vezi și cap. Farmacologia antimicoticelor)

Terbinafina
Indicații terapeutice: Terbinafina aparţine unui grup de medicamente numite antifungice
şi este utilizată oral sau topic în infecţii fungice ale pielii, părului şi unghiilor, onicomicoze, tinea
scalpului, zonei inghinale, altor zone ale corpului, precum şi picioarelor („piciorul de atlet”) sau
infecţii levurice ale pielii. Această substanță se poate aplica topic (unguente, crème, geluri, lacuri),
dar și sistemic oral. Utilizată oral, Terbinafina atinge la locul infecţiei concentraţii suficient de
mari încât să omoare ciuperca sau să îi oprească creşterea.
Contraindicații: alergie la produs, patologie digestivă, afectare renală, sarcină și alăptare.
Efecte adverse: Sunt consemnate reacții adverse la aplicarea sitemică sau orală: greaţă,
vărsături; urină închisă la culoare sau scaune decolorate; angioedem, prurit, pierderea gustului;
vertij; dureri abdominale, modificarea hemoleucogramei. La aplicarea topică a produsului pot
apare reacții ușoare cutanate, însoțite de prurit, dar și severe, reacţii cutanate grave: sindrom
Stevens-Johnsons, necroliză epidermică toxică, sensibilitatea pielii la lumină; de asemenea este
posibilă manifestarea sau agravarea lupusului eritematos sistemic sau cutanat, agravarea
psoriazisului, pustuloză exantematică acută generalizată; au fost semnalate și reacţii anafilactice
sau rar afectarea SNC cu depresie şi anxietate.
Interacțiuni cu alte medicamente: Rifampicină, Desipramină, Propafenonă,
Amiodaronă, Metoprolol, Cimetidină, Fluconazol, Ketoconazol, Dextrometorfan, Ciclosporină.

Fluconazolul
Fluconazolul face parte din categoria agenţilor antifungici, inhibitori ai biosintezei
ergosterolului care poate fi utilizat topic sau sistemic (vezi si cap. Farmacologia antimicoticelor)
Indicaţii terapeutice:
 candidozele sistemice inclusiv candidozele diseminate (şi cele cronice), precum şi alte forme
de infecţii candidozice progresive (de exemplu: infecții peritoneale, endocardice, traheale şi
ale tractului urinar);
 este indicat pacienţilor cu boli neoplazice sau cu afecţiuni care favorizează apariţia
candidozelor, care urmează tratament citostatic sau imunosupresor sau care sunt trataţi în
unităţi de terapie intensivă;
 în candidozele mucoaselor (orofaringiană, esofagiană), infecţiilor pulmonare neinvazive,
candiduriei, candidozele atrofice orale, mucocutanate cronice (inclusiv pacienţi infectaţi cu
HIV şi alţi pacienţi imunodeprimaţi);
 în candidozele vaginale (atât forme acute cât şi recurente);
 este indicat în criptococoze, inclusiv meningita criptococică şi infecţii fungice ale altor organe
(plămâni, piele);
 în dermatomicoze (în special infecţii fungice severe, rezistente la terapia locală), de exemplu:
tinea pedis, tinea corporis, tinea versicolor, dermatofiţii şi infecţii candidozice;
 în candidoze sistemice incluzând candidemia, candidoze puternic diseminate, peritonite;
 de asemenea, este indicat pentru profilaxia candidozei la pacienţii cu neutropenie (de exemplu
transplantul de măduvă) şi tratamentul în meningita criptococică la pacienţii imunodeprimaţi;
 în infecţii dermice fungice confirmate produse de dermatofiţi, candida sau alte specii (tinea
pedis, tinea corporis, tinea cruris) când tratamentul local nu este eficace.
Contraindicaţii: Fluconazolul nu trebuie utilizat la pacienţii cu hipersensibilitate la
Fluconazol, la alţi compuşi azolici sau la oricare dintre excipienţii produsului.
Efecte adverse: fatigabilitate, stare generală de rău, astenie, febră, cefalee, convulsii,
ameţeli, parestezii, tremor, vertij, erupţie cutanată prurit, tulburări cutanate exfoliative (sindrom
Stevens Johnson), greaţă, vărsături, dureri abdominale, diaree, anorexie, constipaţie, dispepsie,
flatulenţă, mialgii, gură uscată, transpiraţii, insomnie, somnolenţă, creşteri semnificative ale ASAT,
ALAT fosfatazei alkaline, colestază, leziuni hepato-celulare, icter, bilirubinei totale, necroză
hepatică, tulburări ale gustului, anemie, anafilaxie.
Interacțiuni cu alte medicamente: Tratamentul concomitent cu Terfenadină este
contraindicat la pacienţii cărora li se administrează Fluconazol în doză repetată de 400 mg zilnic
sau mai mult, pe baza rezultatelor unui studiu efectuat privind interacţiunile în cazul tratamentului
cu mai multe doze. Tratamentul concomitent cu Cisapridă sau Astemizol este contraindicat la
pacienţii cărora li se administrează Fluconazol.

Itraconazolul
Itraconazolul face parte din antiinfecţioase de uz sistemic; antimicotice sistemice; triazol –
derivaţi, este un inhibitor al biosintezei ergosterolului. Ergosterolul este un bioreglator al fluiditǎţii
membranare şi totodatǎ un component al membranelor fungice. Derivaţii de tip azol
interacţioneazǎ cu enzime care catalizeazǎ sinteza ergosterolului din scualen. Itraconazolul este
un triazol care inhibǎ enzima citocrom P450 (lanosterol 14 – alfa demetilaza) codificatǎ de gena
ERG11, enzimǎ care catalizeazǎ transformarea lanosterolului în ergosterol. (vezi si cap.
Farmacologia antimicoticelor)
Indicaţii terapeutice:
 Afecţiuni ginecologice: candidoza vulvovaginală;
 Afecţiuni dermatologice şi oftalmologice: pitiriasis versicolor, dermatomicoze, keratite
fungice şi candidoze orale, onicomicoze cauzate de dermatofiţi sau levuri;
 Micoze sistemice: aspergiloze şi candidoze sistemice, criptococoze (incluzând meningita cu
criptococcus), histoplasmoze, sporotrichoze, paracoccidioidomicoze, blastomicoze şi alte
tipuri rare de micoze sistemice sau tropicale.
Contraindicaţii: alăptare, hipersensibilitate cunoscută la Itraconazol sau la oricare dintre
excipienţi. Utilizarea concomitentă de Terfenadină, Astemizol, Mizolastin, Cisaprida,
Dofetilid, Chinidină, Pimozidă, Bepridil, inhibitorii reductazei HMG-CoA metabolizaţi de
CYP3A4 cum sunt Simvastatina şi Lovastatina, Triazolam şi Midazolam oral, sunt contraindicate
în timpul tratamentului cu Itraconazol.
Efecte adverse: cel mai frecvent raportate au fost cele de origine gastro-intestinală,
precum: dispepsie, greaţă, vărsaturi, dureri abdominale, diaree şi constipaţie. Alte efecte adverse
raportate includ: cefalee, creşteri reversibile ale enzimelor hepatice, hepatită, tulburări menstruale,
vertij şi reacţii alergice (cum sunt prurit, erupţie cutanată, urticarie şi angioedem), neuropatie
periferică, sindrom Stevens-Johnson, alopecie, hipokaliemie, edem, insuficienţă cardiacă
congestivă şi edem pulmonar.

Nistatina
Indicaţii terapeutice: antifungic indicat la adulţi şi copii cu vârsta peste 6 ani pentru a
trata infecţiile determinate de Candida albicans, localizate la nivelul tractului digestiv şi ca
adjuvant în tratamentul candidozei vaginale şi cutanate. Pentru leziunile localizate bucal sau pe
tractul gastro-intestinal, se aplica terapie sistemică, orală. Pentru tratamentul candidozei vaginale
se utilizează ovule sau comprimate vaginale.
Efecte adverse: la aplicarea topică nu s-au semnalat efecte adverse, iar în cazul
administrării orale poate produce: erupţii cutanate tranzitorii, mâncărime, greaţă, vărsături, diaree,
eroziuni severe ale pielii, eritem (sindrom Stevens-Johnson).
Contraindicaţii: hipersensibilitate cunoscută, copii sub 6 ani, sarcină.

Amorolfina
Amorolfina este o substanță antimicotică topică al cărei efect fungicid sau fungistatic se
bazează pe alterarea membranei celulare fungice, ținta primară fiind biosinteza sterolilor.
Conținutul în ergosterol scade, o dată cu acumularea de steroli atipici, steric non-plani.
Indicaţii terapeutice: este indicată în infecții de tipul onicomicoze cauzate de dermatofiți,
levuri și mucegaiuri. Dermatomicoze cauzate de dermatofiți: Tinea pedis (piciorul atletului), Tinea
cruris, Tinea inguinalis, Tinea corporis, Tinea manum; Pitiryazis versicolor. Candidoză cutanată.
În principiu este activă în boli produse de levuri (Candida, Malassezia sau Pityrosporum,
Cryptococcus); dermatofiți (Trichophyton, Microsporum, Epidermophyton); mucegaiuri
(Alternaria, Hendersonula, Scopulariopsis); dermatiacee (Cladosporium, Fonsecaea, Wangiella);
fungi dimorfi (Coccidioides, Histoplasma, Sporotrix). Cu excepția speciei Actinomyces, bacteriile
nu sunt sensibile la Amorolfină. Propionibacterium acnes nu este decât slab sensibilă.
Contraindicaţii: hipersensibilitate cunoscută, copii sub 6 ani, sarcină.
Efecte adverse: iritații cutanate ușoare, sub formă de eritem, prurit sau senzație de arsură.

4. ECTOPARAZITICIDELE
În această grupă sunt cuprinse substanţe active împotriva scabiei şi pediculozei capului,
corpului şi pubisului.
Indicații terapeutice: pediculoză, scabie, demodex folliculorum.
 Preparatele medicamentoase folosite sunt sub formă de cremă, loţiune, unguent sau şampon
care se aplică topic în strat subţire;
 Timpul de menţinere variază de la câteva minute până la câteva ore, după care majoritatea
lor se îndepărtează prin spălare;
Dacă parazitoza persistă tratamentul se repetă la un interval de aproximativ o săptămână.
Efecte adverse: toxicitate nervoasă, toxicitate hematopoetică, reacţii alergice, dermatite
iritative.
Observaţie!: nu se recomandă utilizarea acestor preparate la nou-născutul prematur
(datorită absorbţiei crescute prin piele) sau la gravide şi sugari datorită toxicităţii.

Lindanul
Indicații terapeutice: preparat insecticid, larvicid, acaricid se utilizează sub formă de
cremă, loţiune sau şampon în scabie şi pediculoza capului, corpului, pubisului.
Contraindicații: hipersensibilitate cunoscută, copii sub 6 ani, sarcină, leziuni
tuberculoase, sifilitice și micotice ale pielii, herpes, vaccina, varicela; se va evita în timpul sarcinii,
prudență la copiii mici.
Efecte adverse: Iiritatie locala, prurit.
Sulful
Preparat cu proprietăţi paraziticide, fungicide, keratolitice şi antiseboreice. Se utilizează în
tratamentul scabiei sub formă de unguent 5% pentru copii şi 10% pentru adulţi.
Farmacografie: Sulf – Unguent cu sulf 10%.

Piretrinele
Preparate cu proprietăţi insecticide care provoacă frecvent reacţii alergice. Permetrina este
un piretroid de sinteză utilizat ca pediculicid şi scabicid. Se aplică sub formă de cremă 1-5%. Poate
provoca fenomene de iritaţie locală şi prurit.

Benzoatul de benzil
Indicații terapeutice: tratamentul scabiei, formele fără leziuni de suprainfecție sau
eczematoase.
Efecte adverse: arsuri locale și eritem, veziculație, eczematizare.

Ivermectina
Substanţa activă Ivermectină, aparţine unei grupe de medicamente denumite avermectine
iar la om are doar aplicare topică sub formă de cremă.
Mecanism de acțiune: Ivermectina are acțiune antiinflamatorie prin inhibarea secreţiei de
citokine inflamatorii induse de lipopolizaharide. În plus, Ivermectina provoacă decesul paraziţilor,
în principal prin legarea selectivă şi cu afinitate ridicată la canalele de clor controlate de glutamat,
existente la nivelul nervilor şi celulelor musculare ale nevertebratelor. Mecanismul de acţiune al
Ivermectinei în tratamentul leziunilor inflamatorii ale rozaceei este asociat efectelor
antiinflamatorii ale Ivermectinei, dar şi efectului letal asupra acarienilor Demodex, care constituie
un factor important în inflamaţia pielii.
Indicații terapeutice: infecția cu Demodex folliculorum, acnee rozacee.
Contraindicaţii: hipersensibilitate la substanţa activă, sarcină, alăptare.
Efecte adverse: senzaţie de arsură locală, iritaţia pielii, prurit, xeroză cutanată.
Interacțiuni cu alte medicamente: studiile in vitro au arătat că Ivermectina este
metabolizată în principal de către CYP3A4. De aceea, se recomandă prudență atunci când
Ivermectina este administrată concomitent cu inhibitori ai CYP3A4, deoarece concentrația
plasmatică poate fi crescută în prezența acestora.
5. GLUCOCORTICOIZII utilizați în bolile dermatologice
(vezi cap. Farmacologia antiinflamatoarelor, Farmacologia hormonilor)

Glucocorticoizii sunt utilizaţi în bolile dermatologice datorită acţiunii antiinflamatoare,


antialergice şi imunosupresoare. Inhibarea inflamaţiei este corelată cu acţiunea vasoconstrictoare
locală, care apare în general după 24 de ore şi este maximă la 48 de ore. Glucocorticoizii aplicaţi
pe piele se acumulează în stratul cornos unde rămân de la câteva zile până la câteva săptămâni.
Indicația tratamentului cu această clasă de preparate este strict apanajul medicului curant date fiind
numeroasele efecte adverse ce pot apare atât la terapia topică, dar mai ales sistemică. Tratamentul
îndelungat, mai mult de 4 săptămâni, produce modificări la nivelul tegumentului: inhibarea
mitozei, subţierea epidermului şi ruperea acestuia, contractarea şi disocierea fibrelor de colagen,
scăderea numărului fibroblaştilor, degenerarea fibrelor elastice.
Clasificarea dermocorticoizilor se face după gradul de potenţă, existând 7 clase:
• Clasa 1-3: cu potenţă înaltă
• Clasa 4-5: cu potenţă moderată
• Clasa 6-7: cu potenţă slabă

CLASA 1:
- Betametazona dipropionat 0,05% (cremă, unguent, gel, loţiune)
- Clobetasol propionat 0,05% (cremă, cremă emolientă, unguent, gel)
- Diflorasone diacetat 0,05% (unguent)
- Halobetasol propionat 0,05% (cremă, unguent)
CLASA 2:
- Amcinonide 0,1% (unguent)
- Betametazona dipropionat 0,05% (cremă)
- Desoximetasone 0,25% (cremă, unguent)
- Fluocinonide 0,05% (cremă, unguent, gel)
- Halcinonide 0,1% (cremă)
- Mometasone furoate 0,1% (unguent)
CLASA 3:
- Amcinonide 0,1% (unguent)
- Betametazona dipropionat 0,05% (cremă)
- Betametazona valerat 0,1% (unguent)
- Fluticasone propionat 0,005% (unguent)
- Halcinonide 0,1% (unguent, cremă emolientă,soluţie)
- Triamcinolon acetonide 0,1% (unguent)
CLASA 4:
- Fluocinolon acetonide 0,025% (loţiune)
- Flurandrenolide 0,05% (unguent)
- Hidrocortizon valerat 0,2% (unguent)
- Mometazona furoat 0,1% (cremă)
- Triamcinolon acetonide 0,1% (unguent)
CLASA 5:
- Betametazonă dipropionat 0,05% (loţiune)
- Betametazonă valerat 0,1% (cremă)
- Fluocinolon acetonide 0,025% (cremă)
- Flurandrenolide 0,05% (loţiune)
- Fluticasone propionat 0,05 (cremă)
- Hidrocortizon butirat 0,1% (cremă)
- Hidrocortizon valerat 0,2% (cremă)
- Triamcinolon acetonide 0,1% (loţiune)
CLASA 6:
- Alclometasone dipropionat 0,05% (cremă, unguent)
- Betametazonă valerat 0,05% (loţiune)
- Desonide 0,05% (loţiune, cremă, unguent)
- Triamcinolon acetonide 0,1% (cremă)
CLASA 7:
- Hidrocortizon hidrocloride 0,1% (cremă, unguent)
- Hidrocortizon hidrocloride 2,5% (cremă, loţiune, unguent)
- Hidrocortizon acetat 1% (cremă, loţiune, unguent)
Indicații terapeutice: lupus eritematos, dermatoze buloase, dermatoze lichenoide,
dermite pruriginoase, dermite de contact, dermite alergice, eczeme și eczematizări ale unor procese
infecțioase, psoriazis, procese tumorale, rejet de grefă/grefon, neurodermite. În general, pe cât
este posibil aceste medicamente se utilizează topic, sub formă de soluții, geluri, creme, unguente.
Aplicarea sistemică necesită maximă prudență și competență din partea medicului specialist. O
posibilitate mai rar indicată de administrare a glucocorticoizilor în dermatologie este injectarea
intradermică intralezională; aceasta este utilizată în cazul leziunilor de tip cheloid, care răspund
greu la medicaţie cortizonică.
Ca și în cazul utilizării antibioticelor/antifungicelor, trebuie respectate următoarele
principii în alegerea corticosteroidului:
- vârsta pacientului, statusul imun al acestuia;
- localizarea infecției, aria topografică, extensia și faza clinică acută/cronică;
- asocierea cu afectarea fanerelor, alte boli sistemice, prezența infecției bacteriene /fungice
locale, stare septică eventuală;
- potența corticosteroidului în funcție de clasa din care face parte (vezi mai sus);
- alte tratamente cu corticosteroizi în scopul eradicării infecției actuale, automedicația.
Contraindicații: deoarece utilizarea acestor medicamente se impune de foarte multe ori,
contraindicațiile se împart în absolute și relative.
• Contraindicații absolute:
- alergie la produși cortizonici;
- ulcer gastro-duodenal complicat;
- herpesul cutanat diseminat /Zona Zoster diseminată;
- tuberculoză activă;
- boli mieloproliferative cu eritrocitoză şi trombocitopenie severă.
• Contraindicații relative:
- diabet zaharat;
- osteoporoză;
- glaucom;
- insuficiență cardiacă;
- hipertensiunea arterială;
- infecții bacteriene și fungice;
- copii, nou-născuți și sugari;
- stări depresive.
Efecte adverse: în ceea ce privește această clasă de medicamente, efectele adverse țin în
principal de calea de administrare și sunt direct proporționale cu gradul de potență a preparatului.
Efectele adverse cele mai severe se obțin la utilizarea sistemică pe perioade lungi de timp și în
cazul pacienților corticodependenți (vezi cap. Farmacologia antiinflamatoarelor, Farmacologia
hormonilor). În ceea ce privește aplicarea topică a acestei clase, pot apare o serie de reacții care au
determinat multe controverse de-a lungul timpului: iritaţii locale cutanate, senzaţia tranzitorie de
arsură uşoară, prurit, eritem, xerosis, descuamare şi foliculită, reacţii de hipersensibilitate, atrofie
cutanată, telangiectazie, vergeturi şi/sau acnee, în special în cazul administrării pe perioade lungi
de timp, rareori, pot să apară foliculită, hipertricoză, dermatită periorală, dermatită alergică de
contact, depigmentare şi efecte sistemice. În principiu, terapia cu corticoizi este limitată deoarece:
1. induc atrofie cutanată şi după numai 8 zile de tartament;
2. degradează funcţia de protecţie a pielii;
3. determină fenomenul de rebound la întreruperea tratamentului;
4. determină instalarea tahifilaxiei;
5. prezintă riscul suprainfecţiei cutanate a leziunilor datorită efectului de down-regulation a
celulelor dendritice;
6. se pare că produc după câteva săptămâni de utilizare, afecţiuni inflamatorii secundare la nivelul
feţei de tipul rozaceei indusă steroidian sau dermatitei periorale/periorbitale.
Alte efecte adverse sistemice ale acestei clase terapeutice sunt:
- modificări hidroelectrolitice: retenție de sodiu, edeme, creșterea excreției de potasiu,
creșterea excreției de calciu;
- afectare gastro-intestinală: iritație gastrică, grețuri, vărsături, scădere sau creștere în
greutate, distensie abdominala, ulcer peptic, esofagită ulcerativă, pancreatită;
- modificări endocrine: hipercorticism (sdr. Cushing) - apare în administrarea îndelungată
chiar și de doze mici, insuficiență adrenală secundară, tulburări menstruale (amenoree, sângerări
postmenopauză), diabet cortizonic, intoleranță la glucoză, hiperglicemii;
- afectare cardiovasculară: hipertensiune, tromboembolii, tromboflebite, exacerbarea unei
insuficiențe cardiace;
- afectare oculară: cataractă subcapsulară posterioară, glaucom, favorizează apariția
infecțiilor fungice și virale la nivelul ochiului;
- afectare musculoscheletică: durere, slabiciune și oboseală musculară (miopatie
cortizonică), modificări patologice la nivelul oaselor lungi sau vertebrelor, fracturi patologice prin
compresiune, atrofia proteinelor matriciale osoase, necroză aseptică de cap femural;
- afectare SNC: cefalee, vertij, hipermotilitate, insomnie, tulburări de comportament și
emoționale, psihoze (poate agrava afecțiuni psihice existente sau poate declanșa psihoză
cortizonică, afecțiune care este dependentă de doză și care apare la 15-30 zile de tratament);
- afectare cutanată: acnee, întârziere în vindecarea plăgilor, hirsutism, atrofie cutanată,
creșterea fragilității cutanate, echimoze;
- afectarea sistemului imun: crește susceptibilitatea organismului la infecții, maschează
simptomele unei infecții.

6. ANTIHISTAMINICELE ANTIPRURIGINOASE

Indicații terapeutice: sunt preparate utilizate în toate dermatozele care asociază ca simptom
pruritul: urticarie şi dermatoze alergice de tip I. (vezi cap. Antihistaminice).
 se administrează pe cale sistemică, oral, la nevoie intramuscular sau intravenos.
 un beneficiu terapeutic îl are şi efectul sedativ, dar uneori poate deveni neplăcut, de aceea
este recomandată administrarea seara la culcare.
Efecte adverse: fotosensibilizare, sedare uşoară.

7. KERATOLITICELE

Sunt medicamente care, administrate topic, înmoaie şi îndepărtează depozitele scuamoase


de pe suprafaţa pielii.
Indicații terapeutice: în principiu se adresează tuturor afecțiunilor dermatologice care
presupun hiperkeratoză și descuamare: leziuni de hiperkeratoză şi parakeratoză, psoriazis,
ihtioză.
Efecte adverse: alergie, iritaţie locală, salicism (intoxicaţie salicilică severă).

Acidul salicilic
Indicații terapeutice: este utilizat pentru efectul keratolitic, dar şi efecte antiseptice şi
antifungicide fie singur fie în asociere cu alte substanțe inclusiv cu corticosteroizi sau antibiotice
și antifungice. Este indicat în aceste combinații în:
- psoriazis, pentru acțiunea decapantă fiind introdus în baze precum vaselina albă în
concentrații de 5-25% cu obținerea vaselinei salicilate;
- în combinații alături de corticosteroizi (Mometazona, Betametazona) în dermatozele
corticosensibile cu componentă keratozică sau scuamoasă, cum sunt: psoriazis,
dermatită atopică cronică, neurodermită (lichen simplu cronic), lichen plan, eczeme
(inclusiv eczema numulară, eczema palmei, dermatita eczematoasă), dishidroză,
dermatită seboreică a scalpului, ihtioză vulgară şi alte afecţiuni ihtiozice.
Contraindicații: hipersensibilitate la produs, salicism.
Efecte adverse: aplicarea cutanată pe termen lung a medicamentelor care conţin acid
salicilic poate provoca dermatită, fenomene de tip iritaţie locală, inflamaţie şi chiar ulceraţii. În
caz de alergie la salicilaţi poate determina reacţii de tip eritem multiform şi fenomene anafilactice
sistemice.

Ureea
Indicații terapeutice: utilizarea ureei în afecțiunile dermatologice se datorează acțiunilor
ei farmacologice care sunt dozo dependente. Astfel la concentrații mici (5-10%) această substanță
hidratează, înmoaie și hrănește tegumentele uscate, favorizează retenția apei la nivelul pielii și
ajută la detașarea scuamelor iritante și inestetice. De aceea, este indicată în procesele de xeroză
cutanată, deshidratare accentuată. La concentrații mai mari (15-30%) are proprietăţi keratolitice,
descuamative, face posibilă eliminarea de scuame fiind indicată în afecţiuni hiperkeratozice,
descuamative. În ultimul timp s-a demonstrat că ureea are extraordinare proprietăți antifungice și
antibacteriene, care favorizează vindecarea rapidă a pielii crăpate, eczemelor, iritațiilor,
psoriazisului, arsurilor și a altor afecțiuni ale pielii. În plus, ureea ajută la cicatrizarea unor leziuni
grave și a arsurilor, fără să lase cicatrici.
Mai mult decât atât, ureea are efect antipruriginos, cu efect rapid în situația unor afecțiuni
dermatologice care asociază prurit. De fapt este utilă în majoritatea dermatozelor care asociază
triada xeroza cutanată- descuamare- prurit.
Contraindicații: hipersensibilitate la produs.

8. COMEDOLITICELE. ANTISEBOREICELE

Indicații terapeutice: acnee severă, acnee rozacee, dermatită seboreică.


 se administrează sistemic sau topic pe o perioadă lungă de timp, iar efectul favorabil apare
după 1 – 3 luni de tratament;
 se aplică local, sub formă de loţiune, cremă, geluri;
 pe parcursul folosirii se evită expunerea la radiaţii ultraviolete.

8.1. COMEDOLITICELE
Sunt substanţe medicamentoase care inhibă hiperkeratoza la nivelul foliculului pilosebaceu
împiedicând formarea şi menţinerea comedoanelor.
Farmacografie:
Izotretinoin – Roaccutane, cps.;
Tretinoin – Retin A, cremă.
Izotretinoinul
Mecanism de acțiune: reducerea activitǎţii glandelor sebacee şi cu diminuarea mǎririi
acestora - doveditǎ histologic - în funcţie de dozǎ. Mai mult, s-a constatat la nivelul pielii un efect
antiinflamator.
Farmacocinetică: Izotretinoin este o substanță cu o cinetică liniară a cărui absorbţie la
subiecţii sǎnătoşi, ca şi la pacienţii cu acnee chisticǎ este satisfăcătoare, concentraţiile plasmatice
maximale (Cmax) de aproximativ 250 ng/ml, au fost obţinute la 1 - 4 ore (Tmax) dupǎ
administrarea a 80 - 100 mg de Izotretinoin. Doza de Izotretinoin intraprandial creşte
biodisponibilitatea într-o proporţie care poate atinge dublul valorilor corespunzătoare celor à jeun,
fapt care trebuie pus pe seama facilitǎrii absorbţiei acestor substanţe deosebit de lipofile. Procentul
de legare de proteinele plasmatice a Izotretinoinului este foarte ridicat (99,9%), astfel cǎ fracţiunea
nelegatǎ de substanţǎ activǎ este inferioarǎ valorii de 0,1% din total, pentru un domeniu larg de
concentraţii terapeutice. Se leagǎ preferenţial de albumina. Izotretinoinul trece bariera placentarǎ
în cantitǎţi care produc malformaţii congenitale. Existǎ o mare probabilitate ca Izotretinoinul sǎ
treacǎ în laptele matern, având în vedere caracterul său lipofil. Din aceastǎ cauzǎ, Izotretinoinul
este contraindicat femeilor care alǎpteazǎ.
Principalul metabolit al Izotretinoinului în sânge este 4-oxo-izotretinoin, care se formeazǎ
rapid dupǎ priza oralǎ; Izotretinoinul este eliminat aproape exclusiv prin metabolizare hepaticǎ şi
excreţia biliarǎ. Dupǎ administrarea oralǎ a Izotretinoinului la subiecţi sǎnǎtoşi, ca şi la pacienţii
cu acnee chisticǎ, timpul de înjumǎtǎţire prin eliminare a medicamentului nemodificat, s-a dovedit
a fi între 7-39 ore (în medie, aproximativ 20 ore).
Indicații terapeutice: preparat administrat în acneea severă, datorită acţiunii comedolitice
şi de reducere a hiperkeratinizării ductului folicular, consecinţa acestora fiind reducerea producerii
de sebum, inhibarea inflamaţiei şi diminuarea numărului de germeni la nivelul leziunilor.
Contraindicaţii: principala contraindicaţie decurge din riscul teratogen mare, din care
cauză este contraindicat în timpul sarcinii. Izotretinoinul este contraindicat în insuficienţǎ renalǎ
sau hepaticǎ, hipervitaminoza A, hiperlipidemie forte, hipersensibilitate cunoscută la Izotretinoin
sau la oricare dintre excipienţii produsului; tratament concomitent cu tetracicline (risc de creştere
a tensiunii intracraniene); femei, în perioada de fertilitate şi care nu utilizează metode
contraceptive eficace.
Efectele adverse sunt reprezentate de: uscarea pielii şi mucoaselor, descuamare
accentuată, epistaxis, peteşii, tulburări gastrointestinale, creşteri ale lipidelor serice, hiperglicemie,
creșteri ale transaminazelor serice, afectarea funcției renale, mialgii, artralgii, depresie, insomnie,
afectare corneană, efluvium telogen.
8.2 ANTISEBOREICELE

Sunt substanţe medicamentoase utilizate topic pentru tratamentul simptomatic al dermatitei


seboreice.

Sulfura de seleniu
Preparat cu acţiune antimitotică la nivelul stratului cornos al ductului folicular, dar şi
antifungic activ în pitiriazisul versicolor. Este eficientă îndeosebi în dermatita seboreică, mai ales
în seborea scalpului.
Efecte adverse: uscarea pielii şi mucoaselor; iritaţie locală, eritem, dermatită de contact,
efect teratogen.
Farmacografie: Sulfura de seleniu – Selsun blue, şampon.

9. ANTIPSORIAZICELE. FOTOSENSIBILIZANTELE

Clasificare:
 preparate care inhibă proliferarea epidermului – gudroanele şi ditranolul;
 preparate cu acţiune keratolitică sistemică – etretinatul;
 substanţe fotosensibilizante – psoralenii.

9.1. GUDROANELE ŞI DITRANOLUL

Sunt medicamente antipsoriazice prin inhibarea proliferării epidermului, au acţiune


fotosensibilizantă şi antipruriginoasă.
Indicații terapeutice: tratamentul topic al psoriazisului şi eczemelor.
 în psoriazis se aplică pe timpul nopţii unguent conţinând gudron de huilă 1 – 5%, iar
dimineaţa se îndepărtează prin spălare;
 Ditranolul are o eficacitate remarcabilă în cure de 2 – 3 săptămâni în psoriazisul în plăci,
fiind aplicat în timpul nopţii, iar dimineaţa se curăţă.
Efecte adverse: iritaţie locală, exfoliere exagerată, coloraţia tegumentelor.
Farmacografie:
Gudron de huilă, ung. 1 – 5 % ;
Ditranol – Dithranol 0,4%.

9.2. ACITRETIN
Este un retinoid cu acţiune keratolitică sistemică.
Mecanism de acțiune: acţionează ca agent keratolitic sistemic nespecific. Se acumulează,
datorită lipofiliei accentuate, în ţesutul adipos unde persistă timp îndelungat.
Farmacocinetică: asemănătoare cu Izotretinoinul.
Indicații terapeutice: acest preparat este utilizat în tratamentul unor boli grave de piele,
caracterizate de hiperkeratoză și descuamare: psoriazisul, ihtioza şi keratoza foliculară (boala
Darier). Se administrează oral.
Efecte adverse: fragilitate tegumentară, hepatotoxicitate, malformaţii, cefalee, senzaţie de
greaţă sau vărsături, tulburări de vedere, sângerări nazale, senzație de uscăciune a gurii, xeroza
cutanată, descuamare acentuată, afectare corneeană, tulburări gastrointestinale, creşteri ale
lipidelor serice, hiperglicemie, creșteri ale transaminazelor serice, afectarea funcției renale,
mialgii, artralgii, depresie, insomnie.
Interacțiuni cu alte medicamente: Tetraciclina, Metotrexat, Izotretinoin sau Tazaroten,
suplimente vitaminice care conţin concentraţii mari de vitamina A (peste 5000 UI/pe zi), Fenitoină,
contraceptive orale.

9.3. FOTOSENSIBILIZANTELE METOXALEN

Medicamentele din această grupă sensibilizează pielea la lumina solară mai ales la
ultraviolete cu lungime de undă lungă, ultraviolete A.
Indicații terapeutice: Psoriazis, vitiligo.
 se administrează obişnuit oral, în doze de 0,35 – 0,65 mg/kg şi apoi la 2 ore se expune
bolnavul la ultraviolete sub control strict;
 după aproximativ 25 de doze administrate la interval de 2 – 3 zile se obţine o curăţire
aproape completă a leziunilor;
 tratamentul se poate continua pentru întreţinere, cu câte o doză la 1-4 săptămâni.
Contraindicații: sarcină, alăptare, copii sub 12 ani, pacienți cu fotosensibilitate,
carcinoame cutanate prezente.
Efecte adverse: prurit, reacţii fototoxice grave; carcinom cutanat, arsuri.

10. DEMELANIZANTELE ŞI FOTOPROTECTOARELE

10.1. DEMELANIZANTELE

Sunt substanțe utilizate în scopul depigmentării pielii. Se administrează topic sub formă de
loţiune, cremă sau unguent în scopul depigmentării reversibile (hidrochinona) sau definitive
(monobenzona) a pielii.
Indicații terapeutice: afecţiuni care determină hiperpigmentare cutanată (melasmă).
Efecte adverse: eritem local, dermatite, eczeme.
Farmacografie:
Hidroquinona – Hydroquinone, loţiune, cremă;
Monobenzona – Monobenzone loţiune; ung.
10.2. FOTOPROTECTOARELE

Indicații terapeutice: sunt medicamente care aplicate topic sau sistemic, sunt capabile să
protejeze pielea faţă de efectele nedorite provenite de la lumina solară cu ultraviolete B, A şi
radiaţia vizibilă (arsuri, îmbătrânirea pielii, keratoze actinice, cancere cutanate). De asemenea,
fotoprotectoarele sunt indicate la persoanele pasibile de reacţii fototoxice şi fotoalergice la
medicamente şi alte chimicale şi la cei cu boli fotosensibilizante (lupus eritematos, vitiligo).
 eficacitatea acestor preparate, care se aplică sub formă de creme, loţiuni, geluri, se exprimă
prin SPF (factor de protecţie solară); acesta are o valoare cuprinsă între 1 şi 15 ;
 preparatele se administrează topic în concentraţii 5 – 10% ;
 dacă pacientul ia contact cu apa se repetă imediat administrarea.
Efecte adverse: fenomene de iritaţie locală, sensibilizare.

11. TRICOGENE

Minoxidilul
Este un medicament care favorizează creşterea părului fiind utilizat în forme de alopecie
incipientă şi în alopecia aerată. Preparatul provoacă dezvoltarea foliculilor piloşi hiperatrofiaţi în
alopecia androgenică, reface circulaţia la nivelul scalpului şi înlătură infiltraţiile cu limfocite din
alopecia aerată. În prima etapă de utilizare a Minoxidilului, acesta poate accelera căderea firelor
de păr fapt care este normal şi este determinat de acţiunea Minoxidilului de a forţa foliculii piloşi
să abandoneze firele de păr vechi şi să înceapă sintetizarea substanţei necesare pentru firele de păr
noi.
Mecanism de actiune: mecanismul de acţiune a Minoxidulului nu este complet elucidat
nici în momentul de faţă. Tratamentul de durată cu Minoxidil este considerat în general sigur. Doar
în cazuri foarte rare, la oameni cu sensibilitate sporită faţă de acest medicament, Minoxidilul poate
provoca o uşoară scădere a tensiunii arteriale, retenţia apei în organism şi ritm cardiac accelerat.
Minoxidilul ar putea provoca, de asemenea, creşterea sporită a părului de pe faţă, dar pe bărbaţi
acest efect secundar îi deranjează arareori. La sexul feminin se recomandă să se efectueze protecţia
zonelor în care ar putea ajunge substanţa pentru a nu genera apariţia de pilozitate în zone nedorite
şi inestetice.
Indicaţii terapeutice: alopecie androgenică apărută la ambele sexe, dar cu vârsta între 18
şi 65 ani.
Contraindicaţii:
- hipersensibilitate la Minoxidil sau la oricare dintre componenţii produsului;
- insuficienţă cardiacă severă - risc de agravare;
- pericardită acută sau cronică;
- hipertensiune netratată;
- sarcină şi alăptare;
- persoane sub vârsta de 18 ani şi cele peste 65 de ani;
- orice anomalii ale scalpului (inclusiv psoriazis şi arsuri solare) şi scalp ras;
- tratamente topice concomitente cu corticosteroizi, Tretinoin, vaselină;
- folosirea concomitentă a bandajelor ocluzive pe bază de unguent sau a altor preparate
topice.
Efecte adverse: cele mai frecvente sunt reacţii cutanate minore, îndeosebi fenomene
iritative locale, cum ar fi: descuamare, eritem, dermită, uscarea pielii, hipertricoză (apărută în alte
regiuni), dezvoltarea părului facial, senzaţie de arsură şi prurit, reacţii alergice (sensibilitate
crescută a pielii, rinită, erupţii cutanate, eritem generalizat şi edem facial), vertij, parestezii,
cefalee, senzaţie de oboseală, nevrită, edeme, alterări ale gustului, infecţii auriculare (otită
externă), tulburări de vedere, iritaţie la nivelul ochiului.
Interacţiuni cu alte medicamente: până în prezent nu s-a demonstrat clinic, dar nu se
poate exclude riscul de hipotensiune ortostatică la pacienţii trataţi concomitent cu Minoxidil şi
guanetidină sau alte medicamente hipotensive cu acţiune centrală. Se contraindică utilizarea
Concomitentă a tratamentelor topice cu corticosteroizi, Tretinoin, Izotretinoin.

Finasterida
Mecanismul de acţiune al Finasteridului este bine cunoscut şi presupune acţionarea asupra
funcţiei unei enzime 5-alfa reductază care, transformă testosteronul într-o formă mult mai activă
(puternică) a acestui hormon – dihidrotestosteron. Acest medicament neutralizează funcţia 5-alfa
reductazei care transformă testosteronul – dihidrotestosteron. La nivelul scalpului, scade specific
concentraţiile plasmatice a DHT, creşterea acestora fiind o cauză majoră a pierderii părului la
bărbaţi. Acţionând în acest mod contribuie la stoparea procesului de cădere a părului şi duce la
creşterea părului şi prevenirea căderii ulterioare a acestuia.
Indicații terapeutice: în tratamentul alopeciei androgenice.
Efecte adverse:
- afectarea libidoului şi/sau dificultăţi la erecţie, reducerea cantitativă a lichidului seminal
la ejaculare, modificări nesemnificative ale antigenului specific prostatic, dar acest efect nu a fost
până în prezent urmărit pe termen lung;
- reacţii alergice inclusiv erupţii cutanate, prurit, urticarie, şi edem al buzelor şi feţei;
probleme la ejaculare; tensiune şi distensie în regiunea mamară; precum şi dureri testiculare.
Contraindicații: nu este recomandat persoanelor de sex feminin care suferă de alopecie.

12. ANTITUMORALE TOPICE

Indicații terapeutice: sunt preparate cu acțiune citostatică de uz local folosite în leziunile


cutanate preneoplazice şi neoplazice. Se utilizează ca unguent sau soluţii care se aplică de 2 – 3
ori/zi timp de câteva săptămâni. Vindecarea completă se produce după 1 – 2 luni. Se adresează în
principiu leziunilor superficiale, afectarea în profunzime a dermului sau structurilor subiacente
presupune asocierea terapiei sistemice sau altor tipuri de tratamente.
Efecte adverse: arsuri, durere, dermatită de contact, iritaţie locală, ulceraţii, rar fenomene
toxice sistemice.
Fluorouracilul topic
Mecanism de acțiune: Fluorouracilul este un citostatic antineoplazic, analog pirimidinic.
Activitatea antitumorală este datorată transformării fluorouracilului în metaboliţi activi (inclusiv
în 5-fluorodezoxiuridină şi 5-fluorouridină) la nivelul ţesuturilor.
5-fluorodezoxiuridina inhibă timidilat-sintetaza şi blochează reacţia transformării acidului
dezoxiuridilic în acidul timidilic, ceea ce creează insuficienţă de timidină necesară pentru sinteza
acizilor nucleici. 5-fluorouridina substituie uridina din lanţul ARN, prin urmare se dereglează
sinteza proteinelor.
Farmacocinetica: în ceea ce priveste aplicarea cutanată a acestui produs Fluorouracilul
este absorbit într-o cantitate mai mică de 10% din cea aplicată. Cantitatea absorbită este
metabolizată pe căile catabolice sau anabolice similare cu ale uracilului endogen.
Indicaţii terapeutice: sub formă de cremă este utilizat pentru tratamentul topic în:
- leziuni cutanate superficiale premaligne şi maligne;
- cheratoze, inclusiv formele senilă, actinică şi arsenicală;
- boala Bowen;
- cheratoacantom;
- carcinom superficial bazocelular.
Carcinoamele profunde, penetrante sau nodulare bazocelulare şi scuamoase nu răspund de
obicei la tratamentul citostatice topice. Răspunsul la tratament parcurge următoarea secvenţă:
eritem cutanat, apariţia de vezicule, eroziune, ulceraţie, necroză şi epitelizare; în acest sens trebuie
atrasă atenția pacientului că apariția acestor semne și simptome nu reprezintă neaparat efecte
adverse ci tocmai eficacitate terapeutică a produsului.
Contraindicaţii:
- hipersensibilitatea la preparat sau componentele preparatului, dereglări marcate ale
hemoleucogramei (leucopenie <4x109/l, trombocitopenie <150x109/l);
- în sindromul de malabsorbţie, diaree severă, dereglări marcate ale funcţiei hepatice şi
renale, infecţii grave, ulceraţii ale mucoasei cavităţii bucale şi tractului gastrointestinal,
colită pseudomembranoasă;
- în timpul sarcinii, în hemoragii ori diateze hemoragice active de diversă localizare.
Efecte adverse: la utilizarea locală a 5-FU pot apărea reacţii adverse din partea pielii şi
ţesutului subcutanat:
• eritem, prurit, roşeaţă;
• senzaţie de arsură, descuamare severă;
• inflamaţie, ulceraţii, hemoragie locală;
• apariţia de vezicule pe piele, eczematizare şi impetiginizare;
• iritaţie dureroasă, durere de intensitate medie;
• erupţii cutanate tranzitorii.
Aceste efecte adverse sunt în general moduri de răspuns severe la tratament şi de obicei
apar doar pe zonele de piele unde a fost aplicată crema. Lumina solară poate creşte efectul
preparatului, dar poate fi însoțită și de o creştere a reacţiilor cutanate.
Rar, apar reacții severe de tip: alopecie reversibilă, dermatită, xerodermie, fisuri, eroziuni,
eritem, urticarie, prurit, fotosensibilitate, reacţii alergice cutanate, hiperpigmentare, fragilitatea
unghiilor.
Alte efecte adverse: leucopenie, trombocitopenie, agranulocitoză, anemie, supresia măduvei
spinării, reacţii alergice, vertij, ataxie, tremor, somnolenţă, leuco-encefalopatie, care este
reversibilă; conjuctivită, hiperlacrimare, dacriostenoză, dereglări ale vederii, fotofobia, nevrita
nervului optic, modificări ale electrocardiogramei de tip ischemic, epistaxis, hipotensiune arterială,
tromboflebită, infarct miocardic - şoc cardiogen, stomatită, esofagită, faringită, proctită, anorexie,
greaţă, vomă, diaree, hemoragii şi ulceraţii gastrointestinale, ciroză hepatică.
Interacțiuni cu alte medicamente: medicamente antivirale nucleozidice (de exemplu:
Brivudină, Sorivudină şi analogi ai acestora)
Farmacografie: Fluorouracil – Fluorouracil, ung. 5%.

Imiquimodul
Imiquimod este un modulator al răspunsului imun al pielii. De aceea este utilizat în
afecţiuni în care statusul imunitar cutanat este afectat şi permite apariţia unor afecţiuni cutanate
virale spre exemplu, sau leziuni cutanate în care această afectare duce la creşterea ratei
proliferative a keratinocitelor cutanate abnormale. Studiile de specialitate sugerează că există un
receptor de membrană pentru Imiquimod situat pe celulele imunologic active. Imiquimod nu are
acţiune antivirală directă.
Mecanism de acțiune: s-a demonstrat pe animale de experiență că Imiquimod este eficace
împotriva infecţiilor virale şi acţionează ca un agent antitumoral, în principal prin inducţia alpha
interferonului şi a altor citokine. Inducţia interferonului alfa şi a altor citokine, consecutivă
aplicării de imiquimod cremă pe ţesuturile condiloamelor genitale, a fost demonstrată de
asemenea, și în studii clinice efectuate pe subiecți umani.
Indicaţii terapeutice:
Imiquimod cremă este indicat pentru tratamentul topic al următoarelor afecţiuni:
• carcinoame bazocelulare superficiale mici (sBCCs) la adulţi;
• condiloame genitale externe şi perianale (condylomata acuminata) la adulţi;
• cheratoză actinică tipică clinic, non-hipercheratotică, non-hipertrofică (AKs), la nivelul
feţei sau scalpului, la pacienţii adulţi imunocompetenţi, atunci când mărimea sau numărul
leziunilor limitează eficacitatea şi/sau posibilitatea crioterapiei, iar alte tratamente locale
sunt contraindicate sau mai puţin adecvate.
Contraindicaţii: Imiquimod cremă este contraindicat la pacienţii cu hipersensibilitate
cunoscută la substanţa activă.
Efecte adverse: Imiqiumodul determină apariția următoarele efecte adverse la locul de
aplicare: eritem, eroziuni severe şi prurit sever şi formarea de cruste, hipopigmentări şi
hiperpigmentări localizate. Sunt raportate și efecte adverse sistemice în cazul ingestiei accidentale:
greaţă, vărsături, cefalee, mialgie şi febră. Reacţia adversă clinică cea mai serioasă, raportată după
multiple doze orale de ≥ 200 mg, a fost hipotensiunea, care răspunde pozitiv administrarea orală
sau intravenoasă de lichide.
13. IMUNOMODULATOARELE UTILIZATE ÎN BOLILE DERMATOLOGICE (vezi și
cap. Farmacologia Imunomodulatoarelor)

 Infliximabul (Remicade)
 Adalimumabul (Humira)
 Etanercept (Enbrel)

Infliximabul
Mecanism de acțiune: substanţǎ activǎ, Infliximabul este un anticorp monoclonal uman –
murin. Anticorpii monoclonali sunt proteine care recunosc şi se leagǎ de alte proteine unice.
Infliximabul se leagǎ de o proteinǎ specificǎ din organism, numitǎ factor de necrozǎ tumoralǎ alfa
(TNF alfa) care este implicat în procesul inflamator. Prezenţa unor cantitǎţi crescute de TNF alfa
este frecventǎ în boli inflamatorii de tipul psoriazisului şi artritei psoriazice, spondilitǎ
anchilozantǎ, colitǎ ulcerativǎ, boalǎ Crohn şi poliartritǎ reumatoridǎ.
Indicații terapeutice: psoriazisul este o boalǎ inflamatorie a pielii. În psoriazisul în plǎci
moderat pânǎ la sever la care se asociazǎ artrita psoriazicǎ se indicǎ tratament cu Infliximab. De
asemenea, Remicade este indicat în poliartrita reumatoidǎ singur sau în asociere cu Metotrexatul
pentru diminuarea simptomatologiei bolii, încetinirea deteriorǎrii articulaţiilor şi îmbunǎtǎţirea
stǎrii fizice a pacientului. Infleximab se mai poate utiliza în boala Crohn şi colita ulcerativǎ, boli
inflamatorii intestinale care nu pot fi controlate prin administrarea de corticosteroizi şi/sau
imunosupresoare.
Contraindicaţii: hipersensibilitate la Infliximab: tuberculoză şi insuficienţă cardiacǎ
moderatǎ şi severǎ constituie principalele contraindicaţii. De asemenea, purtǎtorii virusului hepatic
B sau hepatita B activǎ alǎturi de limfoame sau alte tipuri de cancer în antecedente constituie
contraindicaţii. Pacienţii cu boalǎ pulmonarǎ cronicǎ obstructivǎ şi fumǎtorii pot avea un risc
crescut de apariţie a cancerului în timpul tratamentului cu Remicade. Utilizarea Remicade în
sarcinǎ este contraindicatǎ şi de asemenea trebuie evitatǎ instalarea sarcinii prin mijloace
contraceptive în timpul şi 6 luni dupǎ administrarea perfuziei cu Remicade.
Efecte adverse: majoritatea reacţiilor adverse dupǎ Infliximab sunt de intensitate uşoarǎ
pânǎ la moderatǎ şi pot sǎ aparǎ într-un interval de pânǎ la 6 luni dupǎ administrarea ultimei
perfuzii. Cele mai frecvente sunt reprezentate de: cefalee, vertij, greaţǎ, simptome abdominale,
reacţii alergice, erupţii cutanate urticariene, infecţii virale (herpes), infecţii respiratorii (infecţii
sinusale, bronşitǎ, pneumonie). Efecte adverse mai puţin frecvente: depresie, agitaţie, insomnie,
afectarea funcţiei hepatice, astm bronşic, tuberculozǎ, anemie, alopecie, hemoragii, activarea unor
boli autoimune, reacţii alergice la locul de injectare, reacţii alergice anafilactice. Efecte adverse
rare: insuficienţǎ circulatorie, perforaţii gastro-intestinale, sclerozǎ multiplǎ, limfom.

Adalimumab
Mecanism de acţiune: Adalimumab face parte din grupa farmacoterapeuticǎ a
medicamentelor imunosupresoare selective care se leagǎ specific de TNF alfa şi neutralizeazǎ
funcţia biologicǎ a acestuia, blocând interacţiunea TNF cu receptorii de pe suprafaţa celulei. De
asemenea, Adalimumab modeleazǎ reacţiile biologice impuse sau reglate de TNF inclusiv
nivelurile moleculelor de aderenţǎ rǎspunzǎtoare de migrarea leucocitarǎ (ICAM – VCAM).
Indicații terapeutice: este indicat în psoriazisul artropatic şi artrita psoriazisǎ activǎ şi
progresivǎ la pacienţi adulţi. De asemenea, se mai poate utiliza şi în spondilita anchilozantǎ,
poliartrita reumatoidǎ şi boala Crohn.
Contraindicatii:
- hipersensibilitate la produs;
- tuberculozǎ activǎ sau alte infecţii severe cum sunt stǎri septice şi infecţii oportuniste
(pneumonia cu Pneumocistis Carini, histoplasmozǎ, listeriozǎ şi aspergilozǎ);
- insuficienţǎ cardiacǎ moderatǎ pânǎ la severǎ (clasa III/IV NYHA) ;
- hepatita activǎ B;
- afecţiuni maligne şi limfoproliferative;
- intervenţii chirurgicale.
Efecte adverse: în cadrul studiilor clinice Adalimumabul a determinat urmǎtoarele efecte
adverse:
- infecţii ale tractului respirator superior şi inferior;
- inducerea tumorilor maligne şi benigne;
- tulburǎri hematologice şi limfatice (limfopenie, neutropenie, trombocitopenie, anemie,
limfadenopatie, purpurǎ, trombocitopenie idiopaticǎ);
- tulburǎri ale sistemului imun (lupus eritematos sistemic, angioedem, hipersensibilitate la
produs);
- tulburǎri endocrine (guşǎ tiroidianǎ);
- tulburǎri metabolice şi de nutriţie (hipopotasemie, hiperlipidemie, anorexie);
- tulburǎri psihice (anxietate, agitaţie);
- tulburǎri ale sistemului nervos (cefalee, parestezii, tremor);
- reacţii la locul injectǎrii (eritem, prurit, hemoragie, durere şi tumefacţie).

Etanercept
Mecanism de acţiune: Etanerceptul este alcǎtuit din douǎ proteine umane care blocheazǎ
activitatea unei proteine proinflamatorii implicate în patogenia psoriazisului moderat sau sever,
spondilitei anchilozante şi poliartritei reumatoide. În cazul psoriazisului, Etanerceptul acţioneazǎ
ca antiinflamator şi încetineşte deteriorarea articulaţiilor în artrita psoriazicǎ cu implicare articularǎ
multiplǎ.
Indicații terapeutice: se utilizeazǎ în psoriazis, spondilita anchilozantǎ, poliartritǎ
reumatoidǎ, artritǎ juvenilǎ, granulomatozǎ Wegener.
Contraindicaţii: alergie la produs, infecţii severe, tuberculozǎ, hepatitǎ B şi C, sclerozǎ
multiplǎ, nefritǎ opticǎ, insuficienţǎ cardiacǎ congestivǎ.
Efecte adverse:
- reacţii alergice sub formǎ de erupţii cutanate severe urticariene, tumefierea feţei, gâtului,
mâinilor şi picioarelor, palpitaţii;
- infecţii grave;
- tulburǎri sanguine (hemoragii);
- parestezii;
- agravarea insuficienţei cardiace;
- tulburǎri sanguine.

IMUNOMODULATOARELE TOPICE
INHIBITOARELE CALCINEURINEI PIMECROLIMUS /TACROLIMUS
( vezi cap. Farmacologia imunomodulatoarelor)
Aceste medicamente au capacitatea de a suprima activitatea celulelor sistemului imun în
piele şi de a reduce intensitatea inflamaţiei. Sunt utilizate pentru tratarea bolilor de piele însoţite
de inflamaţii prelungite (inclusiv, a psoriazisului şi a dermatitei atopice).
Indicații terapeutice:
- tratamentul dermatitelor atopice (eczeme) moderate până la severe la adulţii care nu au
răspuns adecvat sau au intoleranţă la terapiile covenţionale, cum sunt corticosteroizii topici, şi la
copiii (cu vârstă de 2 ani şi peste), care nu au răspuns adecvat la terapiile convenţionale, cum sunt
corticosteroizii topici;
- în cazul pacientilor cu dermatite atopice pot fi utilizaţi, ca tratament de atac, dar și, ca
tratament „de întreţinere” pentru prevenirea acutizării neaşteptate a bolii sau pentru prelungirea
perioadei în care pacienţii nu prezintă acutizări ale bolii;
- utilizarea lor poate reduce necesarul de corticosteroizi;
- dermatite în care sunt contraindicați corticosteroizii sau nu se pot aplica datorită localizării
topografice a leziunilor (față, gât). Pimecrolimus este considerat de ghidurile europene ca terapie de
primă linie în zonele sensibile ale pielii pentru dermatita atopică uşoară şi moderată;
- tratamentul de întreţinere al dermatitelor atopice moderate şi severe, şi se administrează
de 2 ori pe săptămână pentru prevenirea apariţiei recăderilor şi pentru prelungirea intervalului de
timp între recăderi la pacienţii adulţi şi copiii cu vârsta de 2 ani care au 4 sau mai multe exacerbări
pe an;
- în cadrul tratamentului de întreţinere, se utilizează la pacienţii care, de obicei, prezintă
patru sau mai multe acutizări neaşteptate ale bolii pe an şi care au răspuns la tratamentul iniţial
utilizat de două ori pe zi pe o perioadă de până la şase săptămâni;
- Tacrolimus poate fi utilizat în tratamentul pe termen scurt sau în tratamentul intermitent
pe termen lung, însă nu trebuie utilizat în mod continuu. Pimecrolimus poate fi folosit pentru
prevenirea acceselor 1 dată pe zi timp de 3 luni;
- reprezintă alternativa la corticosteroizii topici, fiind lipsiți se pare de efectele adverse ale
corticoterapiei şi având o eficacitate superioară, nu determină atrofie cutanată, şi nu produc
fenomene de rebound sau tahifilaxie.
Contraindicații: hipersensibilitate la produs, infecții bacteriene, fungice sau virale acute,
imunosupresie, cancer cutanat.
Efecte adverse: în general se obțin reacţii la locul aplicării, cum sunt senzaţie de căldură şi/sau
arsură. Unele efecte adverse pot fi grave de tip: angioedem, reacţie anafilactică. Reacţiile cele mai
frecvente sunt reprezentate de iritaţie, mâncărime şi înroşirea pielii la locul aplicării; infecţii ale pielii
(de exemplu, foliculită), însă nu sunt excluse nici infecţii ale pielii, cum sunt impetigo (o infecţie
bacteriană a pielii), afte (herpes simplex), herpes Zoster (zona Zoster), dermatită asociată cu herpes
simplex (eczemă herpetică), molluscum contagiosum (o infecţie virală a pielii), negi şi furunculi
(abcese), modificări ale pigmentaţiei pielii (devine mai închisă sau mai deschisă la culoare decât zona
înconjurătoare). Datorită acțiunii imunomodulatoare a Pimecrolimusului şi Tacrolimusului, utilizarea
lor sporeşte riscul diferitelor infecţii cutanate, inclusiv herpesul, precum şi al condiloamelor acuminate,
asociate cu HPV. În condiţiile utilizării produselor care conţin imunomodulatori topici, se recomandă
evitarea expunerii la soare a zonelor tratate, din cauza potenţialei creşteri a riscului de dezvoltare al
cancerului de piele.