Sunteți pe pagina 1din 13

APLICAȚII PRACTICE ALE MEDICAŢIEI ANTIDIABETICE

Diabetul zaharat este caracterizat printr-un deficit relativ sau absolut de insulinǎ evidențiat
prin hiperglicemie, glicozurie și manifestat clinic prin polidipsie, poliurie, polifagie. În funcție de
acest aspect, există două tipuri de diabet zaharat:
- Diabetul zaharat de tip I, insulinodependent sau juvenil, caracterizat prin deficit absolut
de insulină datorită incapacității celulei β-pancreatice de a secreta insulină.
- Diabetul zaharat de tip II, insulinoindependent sau al adultului, caracterizat prin deficit
relativ de insulinǎ la nivel celular. Celula β-pancreatică este capabilă să secrete insulină, dar ea nu
poate fi utilizată de către țesuturi datorită unei rezistențe la acțiunea ei, consecința unui deficit la
nivel de receptor. Acest tip de diabet este însoțit adesea de obezitate.
Tratamentul diabetului zaharat trebuie să țină cont de tipul de diabet (I sau II) dar și de
starea pacientului, evoluție, boli asociate și interacțiuni medicamentoase posibile precum și de
răspunsul acestuia la medicația antidiabetică. Ca urmare, tratamentul diabetului zaharat are ca
obiective principale:
- menținerea glicemiei la valori cât mai apropiate de normal, în medie 75-110 mg/dl,
determinare efectuată a jeun;
- prevenirea complicațiilor sau întârzierea apariției lor;
- tratamentul medicamentos va fi însoțit obligatoriu de un regim igieno-dietetic
corespunzător hipoglucidic, și în caz de obezitate, hipolipidic și hipocaloric. Este obligatorie
efectuarea unei activități fizice și evitarea sedentarismului.

Clasificare. În funcție de modul de administrarea, dar și de abordarea terapeutică, există


două mari clase de medicamente antidiabetice:
I. Insulina
II. Antidiabetice orale

I. Insulina

Insulina reprezintă medicaţia bolnavului cu diabet zaharat de tip I, când se administreazǎ ca


tratament de substituție. Dozarea insulinei se realizează în UI, 1 mg insulinǎ standard conţine în jur
de 24-28 unitǎţi.
În prezent, preparatele de insulină utilizate conțin insulină umană obținută prin tehnici de
inginerie genetică sau insulină sintetică ce prezintă modificări în secvență de aminoacizi cu scopul de
a modula proprietățile farmacocinetice. Insulinele obținute din pancreasul de porc sau din cel bovin
au fost scoase din uz datorită potențialului lor imunogen crescut.
Clasificarea preparatelor insulinice se face în funcţie de rapiditatea şi durata acţiunii:
1. Insuline rapide sunt insuline administrate cu 15 sau 30 de minute (în funcție de tipul
preparatului) înainte de masă pentru reducerea valorilor glicemiei postprandiale, dar și în situațiile în
care se dorește o scădere rapidă a glicemiei. Din această categorie fac parte:
- Insuline cu acțiune rapidă (analogi rapizi): insulina glulizină, insulina lispro, insulina
aspart; acțiunea debutează după 15 minute de la administrare și se menține 3-4 ore.
- Insuline convenționale (umane) cu acțiune rapidă: acțiunea debutează după 30 minute de
la administrare și se menține 4-8 ore.
2. Insuline bazale sunt insuline cu durată de acțiune lungă sau intermediară:
- Insulinele cu acțiune intermediară sunt insuline umane cu durată de acțiune mai lungă, dar
care nu asigură singure o concentrație constantă timp de 24 ore. Acțiunea debutează după 2 ore de la
administrare și se menține aproximativ 10 ore. Administrarea se face cu 45 de minute înaintea mesei.
- Insulinele cu acțiune lungă: insulina glargina, insulina detemir. Acțiunea debutează după 2
ore de la administrare și asigură o concentrație constantă timp de 24 ore. Se administrează o dată sau
de două ori pe zi. Administrarea se face cu 60 de minute înaintea mesei.
3. Insuline combinate sau premixate sunt amestecuri de două insuline, una rapidă și una
intermediară. Se administrează uzual de două ori pe zi înainte de masă, dimineața și seara. Prezintă
avantajul unui debut rapid (aproximativ 15 minute) și a unei durate de acțiune în jur de 10-16 ore.

Utilizǎri terapeutice:
- Diabet zaharat de tip I: tratamentul cu insulină va fi menținut toată viața pacientului;
- Diabet zaharat de tip II: la acești pacienți tratamentul antidiabetic constă în administrarea
antidiabeticelor orale. După o perioadă lungă de aproximativ 10 ani, aceste medicamente nu mai sunt
capabile sa mențină valorile glicemiei în limite normale. În această situație, ele vor fi înlocuite cu
insulină, administrarea ei fiind pe toată perioada vieții pacientului.
- Diabet zaharat de tip II în anumite situaţii particulare: decompensare determinată de apariția
unei patologii supraadăugate, a infecțiilor, tuberculozei, intervenții chirurgicale etc. În acest caz,
tratamentul cu antidiabetice orale va fi înlocuit cu tratament insulinic pe toată perioada menținerii
acestei situații particulare, de exemplu până la vindecarea tuberculozei, de obicei câteva săptămâni
sau luni.
- Diabet zaharat de tip II la pacienții cu contraindicații ale antidiabeticelor orale, cum ar fi
insuficiența renală sau insuficiența hepatică.
- Pacienta gravidă, fie că este vorba de un diabet gestațional sau de un diabet zaharat de tip II.
Antidiabeticele orale sunt preparate cu potențial teratogen ridicat, motiv pentru care, în timpul sarcinii,
dar și în perioada alăptării, ele vor fi înlocuite cu insulină.
Farmacografie:
Denumirea Denumirea comercială Calea de Forma farmaceutică, doze
substanței (DCI) administrare
Insulina Glargina Abasaglar, Lantus, s.c. sol. inj. în cartuș, stilou
cu durată lungă de Toujeo injector preumplut 100 U/mL
acțiune
Insulina umană cu Actrapid, Humulin R, s.c. sol. inj. în cartuș, stilou
durată rapidă de Insulin Human injector premplut 40 U/ml,
acțiune Winthrop Infusat, 100 U/ml
Insuman Infusat
Insulina umană cu Humulin N, Insulatard, s.c. sol. inj. în cartuș, stilou
durată Insulin Human injector premplut 40 U/ml,
intermediară de Winthrop Basal, 100 U/ml
acțiune Insuman Basal,
Protaphane
Insulina umană Actraphane, Humulin s.c. sol. inj. în cartuș, stilou
combinată: durată M3, Insulin Human injector premplut 40 UI/ml,
rapidă și durată Winthrop COMB, 100 U/ml
intermediară de Insuman COMB,
acțiune Mixtard
Insulina Lispro cu Humalog Kwikpen, s.c. sol. inj. în cartuș, stilou
acțiune rapidă Humalog, Liprolog injector premplut 100 U/ml,
Kwikpen 200 U/ml
Insulina Lispro cu Humalog NPL, s.c. sol. inj. în cartuș, stilou
acțiune Humalog Basal injector premplut 100 U/ml
intermediară Kwikpen, Liprolog
Basal Kwikpen
Insulina Lispro cu Humalog Mix, Liprolog s.c. sol. inj. în cartuș, stilou
acțiune combinată: Mix injector premplut 100 U/ml
durată rapidă și
durată
intermediară de
acțiune
Insulina aspartat Fiasp, Novorapid s.c. sol. inj. în cartuș, stilou
cu acțiune rapidă injector premplut 100 U/ml
Insulina aspartat Novomix s.c. sol. inj. în cartuș, stilou
cu acțiune injector premplut 100 U/ml
combinată: durată
rapidă și durată
intermediară de
acțiune
Insulina glulizina Apidra s.c. sol. inj. în cartuș, stilou
cu acțiune rapidă injector premplut 100 U/ml
Insulina detemir Levemir s.c. sol. inj. în cartuș, stilou
cu acțiune de injector premplut 100 U/ml
lungă durată
Insulina glargina + Suliqua s.c. sol. inj. în stilou injector
Lixisenatid cu premplut 100 U/ml + 33
acțiune de lungă μg/mL, 100 U/ml + 50 μg/ml
durată

Principii de administrare:
1. Administrarea tratamentului de întreținere cu insulină se face subcutanat, calea i.v. fiind
rezervată comei diabetice. Se recomandă alternarea locului injecției pentru a evita apariția
complicațiilor locale, în special a lipodistrofiei. Se preferă pentru injecția subcutanată zona
abdominală, îndeosebi periombilcal, dar pot fi utilizate și regiunea deltoidiană, coapsele, fesele; cea
mai rapidă absorbție de la locul administrării a fost observată pentru zona abdominală, iar cea mai
lentă pentru zona deltoidiană.
2. Dacă se introduce insulina intradermic, injecția va fi dureroasă și absorbția mult mai lentă.
Din acest motiv, administrarea insulinei trebuie să fie strict subcutanată, cu o profunzime de 1-1,5
cm. Senzația dureroasă este produsă și de eventualele urme de alcool rămase pe piele înainte de
administrare.
3. Păstrarea insulinei se face la 4ºC; înainte de administrarea ea va fi adusă la temperatura
corpului, adesea prin menținere în mână timp de câteva minute. Injectarea unei insuline reci este de
asemenea dureroasă. Tot înainte de administrare ea va fi agitată lent până la omogenizare.
4. Tratamentul comei diabetice (hiperglicemice). Coma diabetică sau hiperglicemică este
o complicație metabolică acută severă a diabetului zaharat care se poate manifesta sub formă de comă
cetoacidozică sau sub formă de comă hiperosmolară.
a) Coma cetoacidozică apare mai frecvent la pacienții cu diabet zaharat tip I. Se caracterizează
prin hiperglicemie cu valori peste 250 mg/dl, hipercetonemie, cetonurie, acidoză – consecința creșterii
concentrației corpilor cetonici însoțită de scăderea pH-ului și a bicarbonatului seric și tulburări hidro-
elecrolitice. Tulburările hidro-electrolitice sunt determinate de hiperglicemie și hipercetonemie și se
caracterizează prin scăderea serică a potasiului, sodiului, clorului și fosfatului. Osmolaritaea
plasmatică este crescută, dar nu depășeste 330 mOsm/L.
Tratamentul de urgență constă în:
- administrarea insulinei cu acțiune rapidă i.v. inițial în bolus 10-20 U urmată de o perfuzie cu
un ritm de 10 U/oră. Scăderea glicemiei trebuie să fie cu 50-75 mg/dl într-o oră; în cazul în care nu
scade corespunzator, doza de insulină poate fi crescută. Pentru evitarea apariției edemului cerebral,
nu se va scădea glicemia cu mai mult de 200 mg/dl în primele 4-5 ore de la începerea tratamentului;
- refacerea deficitului hidric, dar și corectarea hiponatremiei și hipocloremiei se realizează cu
o soluție de NaCl 0,9% administrată în perfuzie. În prima oră se administrează 1 l, în a doua oră 2 l,
în următoarele 4 ore câte 500 ml/oră, iar apoi câte 250 ml/oră până la cantitatea de 5-10 l (deficitul
hidric este de 5-10 l și trebuie refăcut în primele 24 de ore). Se va monitoriza starea hemodinamică și
diureza;
- corectarea hipopotasemiei: se administrează perfuzabil o soluție de KCl 7,5% sau fosfat de
potasiu până la corectarea deficitului. Dacă valorile potasiului seric sunt mai mari de 5,3 mmoli/L, nu
se mai administreaza KCl;
- corectarea acidozei se va face prin administrarea perfuzabilă a unei soluții de bicarbonat de
sodiu 84 mg/ml până la acoperirea deficitului, adică până pH-ul seric va crește peste 7.
b) Coma hiperosmolară este întâlnită mai frecvent la pacienții cu diabet zaharat tip II. Se
caracterizează prin hiperglicemie cu valori peste 600 mg/dl, hiperosmolaritate mai mare de 330
mOsm/L, dar fără cetoacidoză.
Tratamentul de urgență constă în aceleași măsuri ca și în cazul comei cetoacidozice, dar fără
administrarea bicarbonatului de sodiu pentru corectarea acidozei deoarece această măsură este inutilă.

Efecte adverse:
1. Hipoglicemia este principalul și cel mai de temut efect secundar al administrării insulinei.
Ea poate fi produsă de:
- administrarea unor doze prea mari de insulină;
- ingestia unor cantități prea mici de glucide sau alimentația deficitară în raport cu cantitatea de
insulină administrată;
- efort fizic intens sau situații de stres acut;
- boli acute supraadăugate (de exemplu viroze respiratorii);
- consum de băuturi alcoolice.
Ea se manifestă prin simptome datorate lipsei glucozei la nivel celular, îndeosebi la nivelul
sistemului nervos central (simptome neuroglicopenice: cefalee, oboseală, neatenție, senzație de
foame, slăbiciune, delir, confuzie, amnezie) și prin simptome datorate secreției hormonale
compensatorii, îndeosebi a stimulării simpatice (transpirații, paloare, tremurături, iritabilitate,
palpitații, tahicardie, creșterea tensiunii arteriale). În formele ușoare și medii, cu valori ale glicemiei
cuprinse între 70-55 mg/dL se evidențiază simptomele descrise mai sus. În formele severe (coma
hipoglicemică) valorile glicemiei sunt mai mici de 50 mg/dl, se instalează pierderea cunoștinței, apar
convulsiile și poate evolua rapid spre leziuni cerebrale ireversibile și deces. Hipoglicemiile ușoare și
tranzitorii pot fi observate uneori zilnic la pacienții diabetici sub tratament insulinic foarte bine
echilibrați.
Tratamentul hipoglicemiilor și a comei hipoglicemice:
- În formele ușoare și medii, unde pacientul este conștient se pot administra glucide sau zahăr,
în jur de 15-20g, ca atare sau dizolvate într-un pahar cu apă. Se mai pot utiliza băuturi dulci, sucuri
de fructe, acidulate sau neacidulate, condiția fiind să nu fie îndulcite cu îndulcitori artificiali
(îndulcitorii artificiali nu modifică valoarea glicemiei).
- În formele severe sau comă hipoglicemică se începe prin administrarea de glucagon 1 mg
s.c. sau i.m., efectul instalându-se după 10 minute. Glucagonul se găsește sub formă de kit (GlucaGen
Hypokit) ce conține un flacon de 1 mg cu pulbere albă și solventul corespunzător. Glucagonul produce
hiperglicemie prin glicogenoliză hepatică. Absența glicogenului hepatic, ca de exemplu după
consumul de alcool, după post alimentar prelungit, face glucagonul ineficient. Se va administra
glucoză i.v. sau în perfuzie, de preferat glucoză hipertonă 33% sau altă concentrație disponibilă, până
când pacientul iși revine (în medie după 300 ml dar cantitățile pot varia în funcție de pacient, de
valoarea glicemiei și de timpul scurs de la debut și până la instituirea tratamentului de urgență). Când
pacientul a devenit conștient, se va continua cu administrarea orală a glucidelor, la fel ca în formele
ușoare și medii.
- În cazul unui pacient cu stare generală alterată, cunoscut ca fiind diabetic, căruia nu îi putem
determina valoarea glicemiei, iar semnele clinice nu sunt suficient de concludente în favoarea hipo-
sau hiperglicemiei, se va administra glucoză. În cazul comei hiperglicemice, o cantitate mică de
glucoză nu modifică semnificativ starea clinică și evoluția pacientului, dar salvează viața bolnavului
în cazul unei come hipoglicemice.
2. Lipodistrofia poate să apară la locul injecţiei subcutanate prin lipoliza locală a țesutului
adipos și este observată mai rar în prezent datorită renunțării la insulinele de proveniență animală. Cu
toate acestea, se recomandă rotirea locului de admninistrare a insulinei pentru a preveni apariția
lipodistrofiei. Lipodistrofia este reversibilă, țesutul adipos refăcându-se după un timp de neutilizare a
locului respectiv pentru injecție.
3. Vedere neclară datoritǎ unor tulburǎri de refracţie produse de modificările glicemiei pe
parcursul unei zile, în special când glicemia inițială a prezentat valori crescute. Apare la începutul
tratamentului cu insulină la pacienții cu diabet zaharat de tip I, este reversibilă și dispare fǎrǎ
tratament, dupǎ 1 – 2 sǎptǎmâni.
4. Rezistenţa la insulinǎ este destul de rară pentru insulinele utilizate în prezent, acești pacienți
necesitând peste 100 U/zi de insulinǎ pentru un control adecvat al valorilor glicemiei.
5. Producerea de anticorpi anti-insulină a fost observată în trecut în cazul utilizării insulinelor
de proveniențe animală. În prezent este un eveniment extrem de rar.

II. Antidiabeticele orale

Antidiabeticele orale sunt medicamente hipoglicemiante utilizate pe cale orală pentru


tratamentul diabetului zaharat de tip II la pacienții adulți normoponderali sau obezi care nu îşi pot
menține în limite normale valorile glicemiei doar prin dietă și exerciții fizice.
Clasificare:
1. Sulfamide (sulfoniluree) antidiabetice: Glibenclamid, Glipizid, Gliquidom, Gliclazid, Glimepirid
2. Biguanide: Metformin și combinații
3. Inhibitori de alfa-glucozidază: Acarboza
4. Adjuvante: Repaglinid, Nateglinid
5. Tiazolidine: Pioglitazon
6. Inhibitori de dipeptidil-peptidază 4: Sitagliptin, Vildagliptin, Linagliptin, Saxagliptin
7. Inhibitori selectivi ai cotransportorului 2 de sodiu/glucoză: Dapagliflozin, Canagliflozin

Utilizǎri terapeutice. Medicamentele antidiabetice se utilizează în monoterapie sau în


asocieri care se pot regăsi în aceeași formă farmaceutică.
- Sulfamidele sunt cele mai frecvent utilizate antidiabetice orale în DZ tip II.
- Biguanidele sunt utilizate preferențial la bolnavii supraponderali cu DZ tip II. Ele determină
o scădere a glicemiei, dar fără efecte deosebite la doze uzuale asupra glicemiei situată în limite
normale. Pot favoriza diminuarea excesului ponderal şi scăderea concentraţiei plasmatice a
trigliceridelor colesterolului total și a fracțiunii LDL.
- Inhibitorii de alfa-reductază se pot administra în monoterapie în formele ușoare de diabet
zaharat tip II pentru scăderea absorbției glucidelor alimentare sau în asociere cu alte antidiabetice
orale.
- Adjuvantele, Repaglinid și Nateglinid se utilizează în tratamentul diabetului zaharat de tip
II în monoterapie sau în asociații, de obicei cu Metforminul.
- Tiazolidinele, inhibitorii de dipeptidil-peptidază 4 și inhibitori selectivi ai cotransportorului
2 de sodiu/glucoză se utilizează la pacienții cu diabet zaharat de tip II supraponderali în monoterapie
când Metforminul este contraindicat. Mai pot fi folosite și în asociere cu alte antidiabetice orale sau
cu insulină.

Farmacografie:
Denumirea Denumirea Calea de Forma farmaceutică, doze
substanței (DCI) comercială administrare
Glibenclamid Glibenclamid, oral cpr. 1,75 mg, 3,5 mg, 5 mg: în
Maninil funcție de valoarea glicemiei, maxim
10 mg/zi
Metformin + Bidiab, oral cps., cpr. filmate 400 mg/2,5 mg,
Glibenclamid Glibomet, 500 mg/2,5 mg, 500 mg/5 mg: în
Glucovance funcție de valoarea glicemiei, maxim
3x 500 mg/5 mg/zi
Glipizid Glucotrol XL oral cpr. cu elib. modif. 5 mg, 10 mg; în
funcție de valoarea glicemiei, maxim
20 mg/zi într-o singură doză
dimineața
Gliquidom Glurenorm oral cpr. 30 mg, în funcție de valoarea
glicemiei, maxim 60 mg/zi într-o
singură doză dimineața
Gliclazid Diaprel, Esquel, oral cpr. 80 mg; cpr. cu elib. prelungită
Gliclazida, 30 mg, 60 mg, 90 mg; în funcție de
Glyclada valoarea glicemiei, maxim 120
mg/zi într-o singură doză dimineața
Glimepirid Amaryl, oral cpr. 1 mg, 2 mg, 3 mg, 4 mg, 6 mg;
Glimepiride, în funcție de valoarea glicemiei,
Meglimid maxim 6 mg/zi într-o singură doză
dimineată
Metformin Glucophage XR, oral cpr. film 500 mg, 850 mg, 1000 mg;
Glucophage, cpr. cu elib. prelung. 500 mg, 750
Meguan, mg, 1000 mg: în funcție de valoarea
Metfogamma, glicemiei, maxim 3 g/zi
Metformin,
Siofor
Metformin + Competact, oral cpr. film 850 mg/15 mg; în funcție
Pioglitazon Pioglitazon + de valoarea glicemiei, uzual 2x1
Metformin cpr./zi
Metformin + Daltex, Eucreas, oral cpr. film 1000 mg/50 mg, 850 mg/50
Vildagliptin Icandra, mg; în funcție de valoarea glicemiei,
Zomarist maxim 2x1 cpr./zi
Metformin + Effcib, Janumet, oral cpr. film 850 mg/50 mg, 1000 mg/50
Sitagliptin Velmetia mg; în funcțe de valoarea glicemiei,
maxim 2x1 cpr./zi
Metformin + Jentadueto oral cpr. film 1000 mg/2,5 mg, 850
Linagliptin mg/2,5 mg: în funcție de valoarea
glicemiei, maxim 2000 mg/5 mg/zi
Metformin + Vokanamet oral cpr. film 1000 mg/150 mg, 1000
Canagliflozin mg/50 mg, 850 mg/150 mg, 850
mg/50 mg: în funcție de valoarea
glicemiei, maxim 2000 mg/300
mg/zi
Metformin + Komboglyze oral cpr. film 1000 mg/2,5 mg: în funcție
Saxagliptin de valoarea glicemiei, maxim 2000
mg/5 mg/zi
Acarboza Glucobay oral cpr. 50 mg, 100 mg: 3x50-150 mg/zi
Repaglinid Reneos, oral cpr. 0,5 mg, 1 mg, 2 mg, 4 mg: în
Repaglinid funcție de valoarea glicemiei, maxim
16 mg/zi
Nateglinid Starlix oral cpr. 60 mg, 120 mg, 180 mg: în
funcție de valoarea glicemiei, maxim
3x180 mg/zi cu 30 min. înainte de
masă
Pioglitazon Actos, Glidipion, oral cpr. 15 mg, 30 mg, 45 mg: în funcție
Pioglitazona de valoarea glicemiei, maxim 45
mg/zi administrate într-o singură
doză zilnică
Sitagliptin Januvia, oral cpr. film. 25 mg, 50 mg, 100 mg: în
Jimandin, funcție de valoarea glicemiei, maxim
Sitagliptin 100 mg/zi
Saxagliptin Onglyza oral cpr. film. 5 mg: 5 mg/zi
Saxagliptin + Qtern oral cpr. film. 5 mg/10 mg: 1 cpr./zi
Dapagliflozin
Linagliptin Trajenta oral cpr. film. 5 mg: 5 mg/zi
Vildagliptin Dalmevin, oral cpr. film. 50 mg, 100 mg: în funcție
Galvus, Jalra, de valoarea glicemiei, maxim 100
Xiliarx mg/zi
Canagliflozin Invokana oral cpr. film. 100 mg, 300 mg: în funcție
de valoarea glicemiei, maxim 300
mg/zi
Dapagliflozin Forxiga oral cpr. film. 5 mg, 10 mg: în funcție de
valoarea glicemiei, maxim 10 mg/zi

Principii de administrare:
1. Administrarea sulfamidelor antidiabetice se face într-o singură doză/zi, la micul dejun uzual
cu 15 - 20 minute înainte de masă. Excepție face Glibenclamidul care se poate administra de mai
multe ori pe zi.
2. Sulfamidele din prima generație (de exemplu, Clorpropamida, Tolbutamida) nu se mai
folosesc în prezent, locul lor fiind luat de substanțele din a doua generație, prezentate mai sus.
3. Eficienţa tratamentului hipoglicemiant cu antidiabetice orale scade progresiv în timp; dacă
inițal se porneste de la monoterapie, ulterior este necesară asocierea și altor medicamente din alte
clase de antidiabetice orale. Dupǎ o perioadă îndelungată de 10 - 15 ani de utilizare a acestor
medicamente controlul glicemiei nu mai este satisfăcător necesitând introducerea treptată a insulinei
în schema terapeutică.
4. Administrarea în timpul sarcinii a antidiabeticelor orale sunt contraindicate datorită
efectului teratogen al acestora. Administrate în ultimul trimestru de sarcină ele pot produce
hipoglicemie severă nou-născutului. Ținând cont de aceste aspecte, pe toată perioada sarcinii, orice
tip de diabet zaharat va fi tratat prin administrare de insulină.
5. Preparatele retard se administrează o singură dată pe zi, de preferat dimineața.
6. Metforminul se administrează în timpul meselor sau după masă. Pentru diminuarea
reacțiilor adverse gastro-intestinale se va crește treptat doza.
Inhibitorii de alfa-glucozidază sunt adesea utilizați ca tratament adjuvant la bolnavii diabetici, datorită
reducerii absorbţiei intestinale a glucidelor.
7. Tiazolidinele se administrează în monoterapie sau în asociere cu o biguanidă
(metformin). În prezent nu mai sunt considerate de primă alegere din cauza riscului unor efecte
adverse: accidente vasculare acute cardiace sau cerebrale, fracturi osoase, edeme periferice,
anemie, risc de cancer de vezică urinară la pioglitazonă.
8. Inhibitorii selectivi ai cotransportorului 2 de sodiu/glucoză inhibă reabsorbția renală a
glucozei, independent de insulină. Inhibarea reabsorbției glucozei determină o diureză osmotică
cu scăderea tensiunii arteriale.

Efectele adverse:
1. Hipoglicemia, ce apare în caz de supradozare în special după administrarea
sulfonilureicelor dar și a adjuvantelor în monoterapie sau în asociere sau la pacienţi cu afectare renalǎ
sau hepaticǎ. Vârstnicii au o frecvență mai crescută pentru apariţia hipoglicemiei necesitând reducerea
dozelor.
2. Tulburări digestive: diareea, anorexia, greaţa, voma, durerile abdominale. Manifestările
digestive apar în special la începutul tratamentului.
3. Manifestări cutanate cum ar fi pruritul, erupţiile maculo-papulare.
4. Hepatotoxicitate, uneori hepatită citolitică sau colestatică ce necesită oprirea administrării
medicamentului (sulfamidele).
5. Scăderea absorbției vitaminei B12 şi a acidului folic dupǎ tratamentul îndelungat cu
biguanide.
6. Acidoza lacticǎ este rară, dar severă și apare când se administrează doze mari de biguanide
sau în caz de ingestie de alcool în timpul tratamentului cu biguanide.
7. Mielotoxicitate cu aplazie medulară, în special leucopenie reversibilă la oprirea
administrării medicamentului (sulfamide).
8. Fracturi, artralgii (tiazolidine).
9. Creșterea frecvenței amputațiilor de membre la pacienții diabetici (inhibitori selectivi ai
cotransportorului 2 de sodiu/glucoză).
10. Reacții de tip disulfiram.

Contraindicații:
- diabet zaharat tip I;
- sarcina (efect teratogen) și alăptarea;
- insuficiența renală;
- insuficiența hepatică;
- insuficiența cardiacă și infarct miocardic;
- asocierea cu alcoolul;
- boli inflamatorii ale intestinului (Acarboza);
- porfirie (sulfoniluree);
- neoplasm de vezică urinară (tiazolidinele).

VERIFICAREA CUNOȘTINȚELOR

1. Administrarea insulinei este dureroasă în următoarele condiții:


A. când au rǎmas urme de alcool pe piele înaintea injectǎrii;
B. insulina este prea rece;
C. când se administrează în timpul nopții;
D. injectarea insulinei este întotdeauna dureroasă;
E. injectarea este intradermicǎ şi nu subcutanǎ.

2. Efectele adverse ale insulinei sunt:


A. hepatotoxicitatea;
B. lipodistrofia;
C. hipoglicemia;
D. hipotensiunea arteriala;
E. acumularea în tesutul celular subcutanat.

3. Antidiabeticele orale se administreaza:


A. pentru combaterea hipoglicemiei;
B. tratamentul diabetului zaharat tip II la pacienți normoponderali;
C. tratamentul diabetului zaharat tip II gestațional;
D. tratamentul diabetului zaharat tip I la copii;
E. tratamentul diabetului zaharat tip II la pacienți obezi.

4. Următoarele medicamente sunt antidiabetice orale:


A. Acarboza;
B. Acetazolamida;
C. Metformin;
D. Metiluree;
E. Hidroxiuree.
5. Următoarele efecte adverse aparțin antidiabeticelor orale:
A. durere în timpul administrării subcutanate ;
B. lipodistrofie;
C. acidoza lactică;
D. hipoglicemie;
E. icter colestatic.

6. Glucagonul se administrează în:


A. coma cetoacidozică;
B. coma hiperosmolară;
C. coma hipoglicemică;
D. diabet zaharat de tip I;
E. diabet zaharat de tip II.

7. Următoarele efecte adverse aparțin biguanidelor:


A. fracturi, artralgii;
B. neoplasm de vezică urinară;
C. acidoză lactică;
D. scăderea absorbției vitaminei B12;
E. scăderea absorbției vitaminei B6.

8. În cazul existenței contraindicațiilor pentru Metformin la pacienții obezi cu diabet zaharat de tip
II, se pot administra următoarele antidiabetice orale:
A. Pioglitazon;
B. Insulina;
C. Canaglifozin;
D. Glucagon;
E. Sitagliptin.

9. În comă hiperosmolară se administrează:


A. Insulina;
B. Glucagon;
C. Bicarbonat de sodiu;
D. Ser fiziologic;
E. Glucoza.
10. Tiazolidinele au următoarele contraindicații:
A. sarcină;
B. neoplasm de vezică urinară;
C. diabet zaharat tip II;
D. astm bronșic;
E. insuficiență hepatică.

APLICAȚII PRACTICE

1. Prescrieţi medicaţia necesarǎ unei paciente cu diabet zaharat tip II. Sarcinǎ luna a V-a:
Rp/ Insulina umana cu durata intermediara de actiune flac. 40 U
Flac. Nr. LX (saizeci)
DS s.c, 2x1 flacon/zi, 30 zile

2. Prescrieţi medicaţia necesarǎ unui pacient cu diabet zaharat tip II, obezitate:
Rp/ Metformin cpr. cu eliberare prelungita 1000 mg
A.O. Nr. I (unu)
DS oral 1 cpr./zi, in timpul mesei, 30 zile

3. Prescrieţi medicaţia necesarǎ unui pacient cu diabet zaharat tip II, obezitate și alergie la
Metformin:
Rp/ Pioglitazon cpr. 15 mg
A.O. Nr. I (unu)
DS oral 1 cpr./zi, dimineata, 30 zile