Sunteți pe pagina 1din 27

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

ACADEMIA DE POLIȚIE „Alexandru Ioan Cuza”


STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT

REFERAT

STUDENT,
VLĂSCEANU MARIUS

București
2020
1
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
ACADEMIA DE POLIȚIE „Alexandru Ioan Cuza”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT

DENUMIREA PROGRAMULUI DE STUDII: ȘTIINȚE PENALE

TEMA: LIBERAREA CONDIȚIONATĂ

STUDENT,
VLĂSCEANU MARIUS

București
2020

2
Cuprins

INTRODUCERE.................................................................................................................4

CAPITOLUL 1....................................................................................................................5
1.1 Noțiuni introductive.............................................................................................................5
1.2 Conceptul și caracterizarea liberării condiționate................................................................6

CAPITOLUL 2.................................................................................................................8
Liberarea condiţionată – modalitate de individualizare a pedepsei închisorii în faza
executării..............................................................................................................................8

CAPITOLUL 3..............................................................................................................11
Scurt istoric al instituției liberării condiționate în dreptul penal român..................................11

CAPITOLUL 4..............................................................................................................14
Condițiile eliberării condiționate.............................................................................................14

CAPITOLUL 5...............................................................................................................17
5.1 Procedura acordării liberării condiționate..........................................................................17
5.2 Măsurile de supraveghere şi obligaţiile pe care trebuie să le respecte condamnatul.........19
5.3 Revocarea și anularea liberării condiționate......................................................................20

CAPITOLUL 6................................................................................................................22
Efectele liberării condiționate..................................................................................................22

CONCLUZII......................................................................................................................26

BIBLIOGRAFIE................................................................................................................27

3
Introducere

În dreptul român, liberarea condiţionată a fost introdusă prin legea de organizare a


închisorilor din 1874, însă numai pentru minori, cu caracter de generalitate fiind introdusă abia
prin legea penitenciarelor din 1929.
Codul Penal de la 1936 prevedea liberarea condiţionată ca ultimă etapă a regimului
progresiv al executării pedepsei închisorii. Instituţia a fost în vigoare până în 1950, când a fost
înlocuită cu liberarea înainte de termen, care constă în punerea în libertate necondiţionată înainte
de termen, a condamnatului, pe baza muncii prestate şi cu condiţia bunei conduite în timpul
executării pedepsei. Ea a fost mai amplu reglementată prin Decretul nr. 720/1956 şi a rămas în
vigoare până la 1 ianuarie 1969, când a fost abrogat şi a fost reintrodusă prin punerea în vigoare
a Codului Penal, instituţia liberării condiţionate. S-a considerat că liberarea condiţionată este
preferabilă liberării înainte de termen.
Prin Legea nr. 140/1996, instituţia liberării condiţionate a fost modificată în sensul
măririi fracţiunilor de pedeapsă pe care condamnatul trebuie să le execute pentru a obţine
liberarea condiţionată.
Ulterior, odată cu abrogarea Codului Penal din 1969, instituția liberării condiționate a
fost preluată de Noul Cod Penal și datorită importanței acesteia s-a decis completarea
dispozițiilor din Noul Cod Penal cu prevederile Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor
și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
În opinia mea, instituția liberării condiționate ar trebui să aibă un rol fundamental în
cadrul sistemului execuțional penal și să reprezinte o continuare a efectuării pedepsei în afara
penitenciarului, astfel încât să contribuie la resocializarea condamnatului și să-l facă pe acesta să
înțeleagă gravitatea faptelor sale și faptul că liberarea condiționată reprezintă un beneficiu de
care nu va mai putea beneficia în cazul săvârșirii unor alte infracțiuni.

4
CAPITOLUL 1
1.1 Noțiuni introductive

Liberarea condiționată este o instituție de drept penal material (substanțial)


complementară regimului executării pedepsei închisorii la un loc de deținere, pe care o pot
dispune instanțele de judecată cu privire la orice condamnat. Ea este deci, o formă de înlăturare
condiționată a continuării executării pedepsei, deoarece condițiile trebuie îndeplinite atât înainte
de a fi acordată, cât și pentru a deveni definitivă. Ea este un mijloc de individualizare
administrativă a executării pedepsei închisorii la locul de deținere.
Liberarea condiționată are avantajul că se efectuează în faza de executare a pedepsei
închisorii, când condamnatul este sub observația administrației penitenciarului, care il poate
cunoaște mai bine și mai profund, după conduita lui, după munca și după unele semne reale de
îndreptare.
Pentru acordarea liberării condiționate, nu se ține seama de gravitatea infracțiunii pentru
care persoana a fost condamnată, de durata pedepsei închisorii și nici dacă aceasta a fost
pronunțată cu ocazia condamnării sau în urma comutării detențiunii pe viață, nefiind condiții
cerute de lege.
Liberarea condiționată reprezintă vocația condamnatului (nu este un drept) care execută
o pedeapsă privativă de libertate de a fi eliberat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
Însă, pentru a putea beneficia de clemența liberării condiționate, condamnatul trebuie să
îndeplinească o serie de condiții.
Potrivit dispoziţiei din art. 52 alin. 2 Codul Penal anterior, scopul executării pedepsei
este formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de
convieţuire socială. În Codul Penal actual, nu se mai regăsește această dispoziție însă în cadrul
art. 3 din Legea nr. 254/2013 se prevede că scopul executării pedepselor constă în prevenirea
săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea acestora urmărindu-se formarea unei atitudini
corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă.
Prin executarea pedepsei închisorii, ca și prin, executarea celorlalte pedepse, se tinde ca
persoanele condamnate să fie obișnuite cu munca, cu disciplina, cu respectul față de oameni și
față de avutul privat și public. 1
Instituţia liberării condiționate se referă la o anumită categorie de condamnați și anume
la condamnații care după executarea unei părți din pedeapsă, dau dovadă de bună conduită, fiind
discutabil dacă mai apare utilă executarea în continuare, în penitenciar, a pedepsei închisorii

1
D. Clocotici, Aspecte teoretice în materia cererilor sau propunerilor având ca obiect libertatea condiționată,
întreruperea executării pedepsei închisorii și contestația la executare, în “Bul. Penit.”, nr.4, 1980, p.69.
5
până la expirarea duratei acesteia 2. Pentru acești condamnați s-a găsit soluția liberării înainte de
expirarea termenului pedepsei, ne mai fiind necesară executarea integrală a pedepsei în
penitenciar. Pentru aceasta este necesar ca ei să îndeplinească condițiile privind executarea unei
părți din pedeapsă și să dea dovezi de îndreptare, dacă sunt realizate aceste condiții, condamnații
sunt liberați sub condiția unei bune purtări, (adică necomiterea de infracţiuni până la expirarea
termenului de executare), şi după obţinerea liberării, urmând ca, în caz contrar, să fie readuşi în
penitenciar pentru executarea restului de pedeapsă. În acest mod este reglementată instituţia
liberării condiţionate.
Liberarea se acordă, în mod facultativ, dacă sunt îndeplinite şi constatate de către
instanţă condiţiile legale, fără ca ea să constituie un drept al condamnatului.

1.2 Conceptul și caracterizarea liberării condiționate

Legiuitorul a avut în vedere faptul că, în anumite condiții și circumstanțe, scopul


pedepsei se poate atinge chiar dacă cel condamnat este liberat din penitenciar și continuă
executarea pedepsei în libertate. Pentru astfel de situații, a reglementat instituția liberării
condiționate care este o măsură de individualizare administrativă a executării pedepsei. Această
măsură presupune că un infractor ce a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea a început
executarea acesteia în regim de detenție, în penitenciar, și după executarea unei părți stabilite de
lege, cu îndeplinirea și a altor condiții, este liberat din închisoare.
Art.3 din Legea nr.254/2013 prevede expres scopul executării pedepselor și a măsurilor
educative privative de libertate, care constă în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Prin
executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se urmărește formarea unei
atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă,
în vederea reintegrării în societate, a deținuților sau persoanelor internate.
Asemănător cazului măsurilor neprivative de libertate, în cazul executării pedepsei în
regim de detenție, garant al respectării drepturilor persoanei condamnate, dar și a prevederilor
legale incidente este un judecător, respectiv judecătorul de supraveghere a privării de libertate,
care este desemnat de către președintele curții de apel în a cărei rază teritorială funcționează
penitenciarul dintre judecătorii de la instanțele din raza curții de apel, pe baza unui acord
prealabil al acestuia. Judecătorul de supraveghere a privării de libertate supraveghează și
controlează asigurarea legalității în executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate,
prin exercitarea atribuțiilor stabilite prin prezenta lege (art.97 alin.2 din Legea nr.254/2013).

2
I. Fodor, Libertatea condiționată, în “Explicația teoretice ale Codului penal român”. Vol II. București, Edit. Acad.,
1970, p.45
6
În cazul în care se admite beneficiul liberării condiționate, se apreciază de fapt că cel
condamnat, după executarea părți din pedeapsă și prin observarea comportamentului avut pe
perioada executării respectivei fracții, își poate forma o atitudine corectă și că se poate reintregra
în societate și fără a mai suporta elementele negative ale detenției.
Caracterele liberării condiționate:
1. are aplicabilitate generală, fiind posibilă în cazul condamnării pentru orice
infracțiune, inclusiv a celei la detențiune pe viață;
2. este facultativă, ceea ce presupune că îndeplinirea condițiilor impuse de lege nu
atrage automat acordarea beneficiului liberării condiționate, fiind doar o vocație, nu un drept al
acestuia;
3. este atributul instanței de judecată, aceasta fiind singura instituție care poate să o
dispună.

7
CAPITOLUL 2
Liberarea condiționată – modalitate de individualizare a pedepsei în faza
executării

Pedepsele privative de libertate au asupra psihicului celui condamnat un efect deosebit,


cel în cauză fiind nevoit să trăiască o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, izolat de
societate. În momentul în care persoana condamnată ia contact cu noul mod de viaţă, cu
restricţiile care îi sunt impuse în cadrul penitenciarului are posibilitatea de a realiza că fapta
comisă de ea este o faptă dezaprobată de societate şi că va trebui să-şi revizuiască
comportamentul pentru a se reintegra printre cei care au înţeles rigorile unui stat de drept.
Nici o societate în general, o societate democratică în special şi cu atât mai puţin o
societate care se vrea modernă, nu are sau nu ar trebui să aibă interesul să priveze de libertate
individul, după ce acesta s-a purificat moral şi scopul pedepsei s-a realizat. Continuarea
executării pedepsei închisorii, chiar şi atunci când sunt suficiente indicii că aceasta şi-a atins
scopul înainte de a fi expirat durata stabilită prin hotărârea instanţei, ar veni în contradicţie cu
principiile umanismului dreptului penal şi execuţional penal. Întrucât s-a dovedit că pedeapsa
privativă de libertate îşi poate atinge obiectivul, acela al îndreptării şi resocializării
condamnatului, şi anterior momentului împlinirii cuantumului care s-a stabilit a fi executat în
regim de detenţie, legiuitorul a creat o instituţie care să vină în sprijinul celor care îşi doresc să
fie, cât mai repede, din nou liberi.
Instituţia liberării condiţionate, întrucât despre ea este vorba, înlesneşte trecerea
condamnaţilor de la regimul de executare efectivă a pedepsei în locul de deţinere la regimul de
libertate, funcţionând ca o modalitate de executare a unei părţi din pedeapsa privativă de libertate
şi de reîncadrare socială, ca o rezultantă a celorlalte mijloace, numite penitenciare, menite să
realizeze individualizarea la locul deţinerii.
Până în prezent, literatura de specialitate a abordat, iar jurisprudenţa a statuat asupra
multor aspecte teoretice şi practice ale instituţiei liberării condiţionate. După o perioadă în care s-
a aflat în atenţia autorilor şi a practicii judiciare, situaţie de înţeles având în vedere
reintroducerea acestei instituţii în legislaţia noastră prin Codul penal din 1969, a urmat o
atenuare a interesului pentru problematica liberării condiţionate, pentru ca după apariţia Legii
140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, instituţia să revină în prim-planul
preocupărilor doctrinei şi a jurisprudenţei, însă nu pentru mult timp. Însă, odată cu intrarea în
vigoare a noilor coduri, Codul penal şi Codul de procedură penală, precum şi a Legii nr.
254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, la data de

8
01.02.2014, instituţia a suferit unele modificări importante în ceea ce priveşte condiţiile de
acordare, astfel încât a revenit, din nou, în actualitate.
Liberarea condiţionată face parte din ansamblul reglementărilor legii penale referitoare
la pedeapsă, una dintre instituţiile fundamentale ale dreptului penal, care reprezintă o măsură de
constrângere aplicată în scopul reeducării condamnatului şi al prevenirii săvârşirii de noi
infracţiuni, prin executarea pedepsei urmărindu-se formarea unei atitudini corecte faţa de muncă,
faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Aşa cum s-a arătat în doctrină,
opera de individualizare legală şi judiciară a pedepsei se continuă şi în faza de executare, pe de o
parte prin stabilirea regimului de executare şi reglementarea unor instituţii juridice specifice
acestei ultime etape a constrângerii juridice penale, iar pe de altă parte prin atribuţiile pe care le
îndeplinesc instanţele judecătoreşti şi organele administrative în legătură cu adaptarea regimului
de executare la persoana condamnatului, potrivit legii. Această ultimă etapă de individualizare a
pedepsei, cunoscută ca individualizare administrativă, are drept scop menţinerea aptitudinii
funcţionale maxime a pedepsei stabilite3.
Întrucât în legislaţia noastră penală, în care rolul primordial îl ocupă Codul penal, nu a
fost şi nici în prezent nu este definită liberarea condiţionată, fiind prezentate doar condiţiile şi
cazurile în care ea se acordă, precum şi efectele sale, această sarcină a revenit literaturii juridice.
În acest sens, de-a lungul timpului, autori de prestigiu s-au oprit în lucrările lor asupra
noţiunii de liberare condiţionată şi, reţinând una sau mai multe din trăsăturile ce caracterizează
această instituţie, au formulat diverse definiţii.
Doctrina penală este unanimă în a aprecia că liberarea condiţionată înlătură executarea
pedepsei privative de libertate, ca efect al aprecierii instanţei, bazată pe elemente din care rezultă
că opera de reeducare poate fi considerată realizată, dar aceasta nu are caracter extinctiv şi nici
nu modifică data stingerii pedepsei, ci doar înlătură, condiţionat, executarea restului de pedeapsă,
dar pedeapsa nu se stinge decât la împlinirea duratei sale4 .
În doctrina mai veche, s-a reliefat că liberarea condiţionată reprezintă un mijloc de
individualizare post judicium a executării pedepsei, care le oferă condamnaţilor la pedeapsa
închisorii cu executare efectivă, dar şi la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, un important stimulent
pentru reeducare. Liberarea condiţionată constituie şi o renunţare din partea statului la executarea
integrală a pedepsei aplicate inculpatului, pentru raţiuni conforme scopului sancţiunilor penale,

3
Vintilă Dongoroz ş.a., Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea generală, vol.II, Ed. Academiei,
Bucureşti, 1970, pag.123.
4
Doru Pavel, Aplicarea graţierii condiţionate intervenită înainte de rezolvarea cererii de liberare condiţionată, în
Revista Română de Drept nr. 3/1977, pag. 36
9
promisă prin lege fiecărui condamnat, condiţionat însă de comportarea sa în tot timpul executării
pedepsei şi după liberarea lui condiţionată5 .
Potrivit doctrinei recente, liberarea condiţionată reprezintă o modalitate de
individualizare judiciară a executării pedepsei fără lipsire de libertate, acordată prin hotărârea
definitivă a instanţei de judecată, care are convingerea că cel condamnat s-a îndreptat, ca urmare
a îndeplinirii tuturor condiţiilor impuse conduitei sale pe timpul executării pedepsei în condiţii de
privare de libertate în penitenciar, precum şi sub rezerva îndeplinirii integrale sub controlul
serviciului de probaţiune a măsurilor şi obligaţiilor din cadrul termenului de supraveghere6 .
În prezent, liberarea condiţionată este considerată o formă de individualizare a pedepsei
pe timpul executării acesteia, instituţia fiind inclusă în capitolul V, alături de formele neprivative
de libertate: renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei şi suspendarea sub
supraveghere a executării pedepsei.
Observăm că definiţiile sunt asemănătoare, ceea ce reflectă caracterul juridic al acestei
instituţii, care din acest punct de vedere nu a suferit modificări importante de-a lungul timpului.
Se poate astfel afirma că instituţia liberării condiţionate îşi are legitimarea în faptul că în unele
cazuri, în care există suficiente indicii că pedeapsa privativă de libertate aplicată inculpatului şi
aflată în curs de executare şi-a atins scopul înainte de expirarea ei, dispare necesitatea executării
integrale, în regim de închisoare, a acestei pedepse7.
Astfel, apreciez că liberarea condiţionată reprezintă o instituţie de drept penal
substanţial, complementară regimului de executare a pedepsei privative de libertate, care poate fi
dispusă numai de către instanţa de judecată, accesibilă oricărui condamnat, după executarea unei
părţi din pedeapsă şi îndeplinirea şi a celorlalte condiţii, ce constă în executarea ultimei părţi din
pedeasă în stare de libertate, având ca scop stimularea şi pregătirea persoanei condamnate pentru
liberarea sa definitivă şi pentru reintegrarea sa mai rapidă în societate, sub rezerva îndeplinirii
unor condiţii atât anterioare, cât şi posterioare liberării.

CAPITOLUL 3
5
Ion Stoenescu, Marin Sîrbu, Calcularea restului de pedeapsă în cazul revocării liberării condiţionate, Revista
Română de Drept nr. 7/1972, pag. 92.
6
Ioan Chiş, Alexandru Bogdan Chiş, Executarea sancţiunilor penale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 240
7
Ion Fodor, Liberarea condiţionată în Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea generală, vol. II, Editura
Academiei, Bucureşti, 1970, pag. 43.
10
Scurt istoric al instituției liberării condiționate în dreptul penal român

Creată în ideea de a substitui o parte a pedepsei în regim de detenţie, funcţionând ca un


mijloc de individualizare a acestei pedepse în faza executării ei şi servind, atunci când este
acordată, la readaptarea condamnatului la viaţa liberă cu un moment mai devreme, liberarea
condiţionată a cunoscut diverse reglementări juridice de-a lungul timpului în legislatia noastră,
reglementări ce au evidenţiat importanţa şi rolul acestei instituţii, dar şi politica penală a statului
român la un moment dat al istoriei noastre.
Instituţia liberării condiţionate a fost introdusă în dreptul românesc prin “Legea de
organizare a închisorilor”, din anul 1874, însă la acel moment prevedea efecte doar asupra
minorilor (art. 25 şi 26 din lege şi art. 8 din Regulamentul general al Casei Centrale de
corecţiune pentru minori)8.
Următorul act care a reglementat liberarea condiţionată a fost Legea din 4 august 1921,
din timpul ministrului de justiţie Mihai Antonescu, dar sistemul greşit pe care l-a avut şi, mai
ales, rezultatele nefaste pe care le-a obţinut au dus la abrogarea ei la mai puţin de trei ani de la
aplicare, prin Legea din 27 mai 1924, intitulată “Legea pentru suspendarea executării pedepselor
de închisoare corecţională”. Datorită faptului că în conţinutul ei erau cuprinse o serie de greşeli,
însuşi titlul având o formulare eronată, întrucât liberarea condiţionată nu înseamnă o suspendare
a executării pedepsei, ci doar o schimbare a regimului de executare, nici această lege nu şi-a
găsit locul în cadrul actelor normative referitoare la această instituţie. Aceasta, spre deosebire de
Transilvania, unde liberarea condiţionată era destul de bine reglementată cu dispoziţii inspirate
de Codul penal maghiar (art.43-51 din Codul penal din Transilvania)9.
Liberarea condiţionată a fost reglementată mai pe larg în “Legea pentru organizarea
penitenciarelor şi institutelor preventive” din 30 iulie 1929, care a prevăzut sistemul progresiv al
executării pedepselor, format din următoarele faze: faza izolării complete în celulă individuală;
faza mixtă a izolării în timpul nopţii şi a şederii în comun în timpul zilei; faza coloniei
penitenciare şi liberarea condiţionată, ca fază extra-penitenciară. Codul penal promulgat la 17
martie 1936 şi pus în aplicare la 1 ianuarie 1937, a menţinut liberarea condiţionată ca ultimă fază
în sistemul progresiv mixt al regimului de executare a pedepselor privative de libertate.
Prin hotărârea de liberare, instanţa stabilea şi localitatea unde urma ca cel liberat să se
stabilească, localitate care putea să nu coincidă cu cea de domiciliu. Tot prin această hotărâre se
stabileau şi obligaţiile pe care trebuia să le respecte condamnatul pe perioada liberării. Acestea
constau în: obligaţia de a munci, în cazul în care existenţa nu-i putea fi asigurată decât prin

8
C-tin Bulai, Drept penal. Partea generală, Editura All, Bucureşti, 1998, pag. 120.
9
Petrache Zidaru, Drept execuţional penal, Editura Press Mihaela S.R.L., Bucureşti, 1997, pag. 203.
11
muncă; obligaţia de a nu părăsi localitatea ce i-a fost stabilită, fără încuviinţarea autorităţilor;
obligaţia de a despăgubi partea vătămată; obligaţia de a avea o bună conduită pe perioada
liberării condiţionate. Codul penal, republicat în 27 februarie 1948, reglementa în titlul III, cap.
III, în secţiunea intitulată “Instituţii complimentare pentru executarea pedepselor privative de
libertate” (art.40-44), ca etape în procesul de liberare şi reintegrare socială a condamnaţiilor,
instituţiile coloniilor penitenciare şi a liberării condiţionate. Coloniile penitenciare, care puteau fi
agricole sau industriale, aveau scopul de a pregăti eliberarea condamnaţilor. Aceştia erau obligaţi
la munca specifică coloniei, bucurându-se de un tratament mai blând în raport cu regimul
pedepselor la care au fost condamnati. Cei care aveau purtare bună, care prezentau garanţii de
îndreptare şi readaptare la viaţa socială, puteau fi admişi să muncească şi în afara coloniei, chiar
fără supraveghere, iar cei cu purtări rele în colonie erau retrimişi în penitenciarul din care au
venit (art.40 Cod pen.).
Liberarea condiţionată însemna punerea în libertate a condamnatului, anticipat, care
avea posibilitatea de a-şi asigura existenţa prin muncă, când nu avea alte mijloace. Timpul
petrecut în libertate condiţionată era socotit ca executare de pedeapsă. Prin hotărârea de liberare
se fixa localitatea unde cel liberat urma să se stabilească, care putea fi alta decât cea în care
locuise anterior condamnării sau în care locuia partea vătămată, şi o serie de obligaţii pe care
trebuia să le respecte: să muncească potrivit puterilor şi aptitudinilor sale, în cazul când existenţa
nu îi putea fi asigurată decât prin muncă; să nu părăsească, fără încuviinţarea autorităţii
respective, localitatea unde trebuia să muncească şi care i-a fost fixată prin hotărâre
judecătorească; să se prezinte de două ori pe lună, la primărie sau, dacă există, la poliţia
localităţii respective, în ziua şi ora fixată de autorităţi.
Textul art. 41 din Codul penal din 1948, care se referea la liberarea condiţionată, a
suferit unele modificări prin Decretul nr.187/194910, prevăzându-se, printre altele, că liberarea
condiţionată se putea acorda, indiferent de durata pedepsei aplicate, fără trecerea prin colonia
penitenciară, dacă cel condamnat a executat în mod conştiincios munca ce i-a fost repartizată.
Instituţia liberării condiţionate a fost în vigoare până în luna martie a anului 1950, când
prin Decretul nr.72/195011 a fost înlocuită cu “liberarea înainte de termen a condamnatului”. Prin
acest Decret au fost abrogate dispoziţiile din Codul penal, referitoare la coloniile penitenciare şi
la liberarea condiţionată, introducându-se instituţia liberării înainte de termen, total diferită, în
ceea ce priveşte consecinţele, de cea a liberării condiţionate, pe care a înlocuit-o.
Conform art. 1 alin.1 din decretul mai sus menţionat, condamnaţii care în timpul
executării pedepsei au avut o bună purtare, au executat conştiincios munca repartizată şi au dat

10
Publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949
11
Publicat în “Buletinul Oficial” nr. 28 din 23 martie 1950.
12
dovezi că au devenit apţi pentru convieţuire socială, puteau obţine liberarea înainte de termen.
Art. 4 din Decret prevedea condiţiile în care se putea acorda liberarea şi care se refereau la:
categoriile de condamnaţi care puteau beneficia de liberare – cei care munceau în ateliere, ferme,
întreprinderi de stat sau cooperative, şantiere, birouri, precum şi cei care desfăşurau munci
gospodăreşti cu caracter de continuitate; conştiinciozitate în munca desfăşurată; buna purtare şi
sprijinul ce trebuia acordat administraţiei penitenciarului pentru menţinerea disciplinei şi
reeducarea condamnaţilor; dovezile temeinice de îndreptare.
Odată cu noul Cod penal, adoptat la 21 iunie 1968 şi intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969,
s-a reintrodus instituţia liberării condiţionate, reglementată prin art. 59-61. Sub aceeaşi denumire,
de liberare condiţionată, se găsea instituţia de drept penal şi în Legea nr. 23 din 18 noiembrie
1969 privind executarea pedepselor, lege care a abrogat Decretul 720/1956.
În noiembrie 1996, dispoziţiilor Codului penal din 1969 li s-au adus modificări, odată
cu adoptarea Legii 140/199612 Printre instituţiile care au suferit modificări şi completări
substanţiale s-a aflat şi instituţia liberării condiţionate, cele mai importante fiind reglementarea
liberării condiţionate în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă, majorarea duratei fracţiunilor din
pedeapsa stabilită de instanţa de judecată ce trebuie executate de condamnaţi şi diferenţierea lor
în raport de cuantumul pedepselor ce se execută, de caracterul intenţionat sau din culpă al
infractiunilor săvârşite şi de vârsta celor condamnaţi (minori sau în vârstă de 60 de ani şi
respectiv 55 de ani femeile). S-a menţinut însă natura juridică a instituţiei liberării condiţionate,
ca o modalitate de executare a pedepsei închisorii în stare de libertate. Examinând noile
prevederi introduse de Legea 140/1996 se observă o înăsprire a situaţiei celor liberaţi
condiţionat, condiţii mai restrictive privind acordarea acesteia, prin mărirea fracţiilor de
pedeapsă obligatoriu de executat.

CAPITOLUL 4
Condițiile liberării condiționate

12
Publicată în “Monitorul Oficial” din 14 noiembrie 1996
13
Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:
a) cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii
care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de
ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de
condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în
societate.
În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea
condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu
depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de
10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la lit. b)-d).
În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute mai sus se ţine seama de partea din durata
pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate.
În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a
cel puţin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin
două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
În calculul fracţiunilor de pedeapsă arătate în paragraful anterior, se ţine seama de
partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii
prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a
cel puţin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin
jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei
constituie termen de supraveghere pentru condamnat.

Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă poate fi dispusă, dacă:


a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune;
b) cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de
condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în
societate.

14
De la data liberării condiţionate, condamnatul este supus unui termen de supraveghere
de 10 ani.

Partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate
şi/sau a instruirii şcolare şi formării profesionale.
Pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii
şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după
cum urmează:
a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 4 zile executate pentru
3 zile de muncă;
b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 3 zile executate
pentru două zile de muncă;
c) în cazul în care munca este prestată pe timpul nopţii, se consideră două zile executate
pentru o noapte de muncă;
d) în cazul participării la cursurile de şcolarizare pentru formele de învăţământ general
obligatoriu, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an şcolar;
e) în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesională, se consideră
20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională;
f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii brevetate, se consideră
20 de zile executate, indiferent de numărul lucrărilor ştiinţifice sau al invenţiilor realizate, pentru
întreaga durată a executării pedepsei, inclusiv în cazul pedepselor contopite.
Reducerea fracţiunii de pedeapsă care este considerată ca executată pe baza muncii
prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale nu poate fi revocată.

Compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare (recursul compensatoriu)


Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 254/2013, la calcularea pedepsei executate efectiv se are
în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea
pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile
executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră
executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.
Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în
condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.
Se consideră executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare cazarea unei persoane în
oricare centru de detenţie din România care a avut lipsuri la condiţiile impuse de standardele
europene, respectiv:
15
a) cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, care se calculează, excluzând
suprafaţa grupurilor sanitare şi a spaţiilor de depozitare a alimentelor, prin împărţirea suprafeţei
totale a camerelor de deţinere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de
dotarea spaţiului în cauză;
b) lipsa accesului la activităţi în aer liber;
c) lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie;
d) lipsa temperaturii adecvate a camerei;
e) lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de
bază, precum şi cerinţele de igienă;
f) existenţa infiltraţiilor, igrasiei şi mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie.
Regulile de mai sus se aplică în mod corespunzător şi la calcularea pedepsei executate
efectiv ca măsură preventivă/pedeapsă în centrul de reţinere şi arestare preventivă în condiţii
necorespunzătoare.
Nu se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare ziua sau perioada în
care persoana a fost:
a) internată în infirmerii din cadrul locurilor de deţinere, în spitale din reţeaua sanitară a
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din reţeaua
sanitară publică;
b) în tranzit.
Regulile compensării cazării în condiții necorespunzătoare nu se aplică în cazul în care
persoana a fost despăgubită pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, prin hotărâri
definitive ale instanţelor naţionale sau ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada
pentru care s-au acordat despăgubiri şi a fost transferată sau mutată într-un spaţiu de detenţie
având condiţii necorespunzătoare.
Beneficiul compensării în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare nu poate fi
revocat.

CAPITOLUL 5
5.1 Procedura acordării liberării condiționate

16
Liberarea condiţionată se acordă potrivit procedurii prevăzute în Codul de procedură
penală, la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiţionată.
Comisia formulează propuneri de liberare condiţionată a persoanei condamnate, ţinând
seama de:
a) fracţiunea din pedeapsă efectiv executată şi de partea din durata pedepsei care este
considerată ca executată;
b) regimul de executare a pedepsei privative de libertate în care este repartizată;
c) îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în afară de
cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) conduita persoanei condamnate şi eforturile acesteia pentru reintegrare socială, în
special în cadrul muncii prestate, al activităţilor educative, moral-religioase, culturale,
terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării
profesionale, precum şi responsabilităţile încredinţate, recompensele acordate şi sancţiunile
disciplinare aplicate;
e) antecedentele sale penale.
În activitatea sa, comisia ţine cont şi de rezultatele aplicării instrumentelor-standard de
evaluare a activităţilor desfăşurate de deţinuţi, aprobate prin decizie a directorului general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Persoana condamnată este adusă în faţa comisiei pentru liberare condiţionată, cu
excepţia situaţiilor în care prezintă afecţiuni medicale confirmate de medic, care nu permit
prezentarea sa. În acest caz, persoana condamnată poate depune înscrisuri.
Propunerea comisiei pentru liberare condiţionată este cuprinsă într-un proces-verbal
motivat, care cuprinde poziţia membrilor comisiei faţă de propunerea de liberare.
La procesul-verbal de propunere a liberării condiţionate se anexează, prin grija
consilierului de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune competent potrivit legii în
circumscripţia căruia se află penitenciarul, recomandările cu privire la măsurile de supraveghere
şi obligaţiile prevăzute la art. 101 din Codul penal care pot fi aplicate de către instanţa de
judecată, în cazul în care restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării persoanei
condamnate este de 2 ani sau mai mare. Aceste reguli nu se aplică persoanelor condamnate de
cetăţenie străină, faţă de care s-a dispus pedeapsa complementară prevăzută la art. 66 alin. (1) lit.
c) din Codul penal.
Persoana condamnată poate prezenta, în faţa comisiei pentru liberare condiţionată,
dovezi că şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare ori s-a aflat în
imposibilitatea îndeplinirii acestor obligaţii.

17
Procesul-verbal, împreună cu documentele care atestă menţiunile cuprinse în acesta, se
înaintează judecătoriei în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, iar procesul-verbal se
comunică de îndată persoanei condamnate.
În cazul în care comisia pentru liberare condiţionată constată că persoana condamnată
nu întruneşte condiţiile pentru a fi liberată condiţionat, în procesul-verbal întocmit fixează un
termen pentru reexaminarea situaţiei acesteia, care nu poate fi mai mare de un an.
În cazul în care cererea de liberare condiţionată este formulată înainte de îndeplinirea
condiţiei privind îndeplinirea fracţiunii prevăzute de Codul penal, iar perioada rămasă de
executat până la împlinirea acestei fracţiuni este mai mare de un an, termenul stabilit de comisie
va fi data împlinirii fracţiunii prevăzute de Codul penal.
În cazul în care perioada rămasă de executat până la împlinirea acestei fracţiuni este mai
mică de un an, termenul fixat de comisie poate depăşi data împlinirii fracţiunii prevăzute de
Codul penal, dar nu poate fi mai mare de un an. Totodată, comisia comunică, de îndată, procesul-
verbal persoanei condamnate, care are posibilitatea ca, în termen de 3 zile de la aducerea la
cunoştinţă, sub semnătură, să se adreseze, cu cerere de liberare condiţionată, judecătoriei în
circumscripţia căreia se află penitenciarul.
În vederea soluţionării cererii de liberare condiţionată a persoanei condamnate sau a
propunerii formulate de comisie, instanţa poate consulta dosarul individual al persoanei
condamnate sau poate solicita copii ale actelor şi documentelor din acesta.
Cererea de liberare condiţionată va fi examinată de instanţă, sub aspectul îndeplinirii
tuturor condiţiilor legale, la momentul judecării acesteia, şi nu la momentul introducerii ei.
Așadar, în măsura în care condamnatul îndeplineşte condiţiile cerute de lege, în cursul
judecării în fond a cererii sale, va trebui să fie considerat că are vocaţie la liberare condiţionată,
cererea sa neputând fi respinsă ca prematur introdusă.

Fixarea termenului de reînnoire în cazul respingerii cererii sau al propunerii de liberare


condiţionată
Prin Decizia RIL nr. 8/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că fixarea
termenului de reînnoire în cazul respingerii cererii sau al propunerii de liberare condiţionată se
impune în toate cazurile în care soluţia se întemeiază pe neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor
cerute de textele art. 59 şi următoarele [actual art. 99 și următ.] din Codul penal, inclusiv în
situaţia în care perioada rămasă de executat până la împlinirea fracţiunii legale este mai mică sau
egală cu un an.
Dacă cererea sau propunerea de liberare condiţionată se respinge pentru neîndeplinirea
condiţiei privitoare la fracţiunea prevăzută de art. 59 şi următoarele [actual art. 99 și următ.] din
18
Codul penal, iar perioada rămasă de executat până la împlinirea acestei fracţiuni este mai mare
de un an, instanţa va stabili ca cererea sau propunerea să fie reînnoită în termen de un an de la
data împlinirii fracţiunii prevăzute de art. 59 şi următoarele [actual art. 99 și următ.] din Codul
penal.

5.2 Măsurile de supraveghere şi obligaţiile pe care trebuie să le respecte


condamnatul

Dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare,
condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5
zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de
existenţă.
Pe lângă obligațiile de mai sus, instanța de judecată poate impune condamnatului să
execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; se execută din
momentul acordării liberării, pe o perioadă egală cu o treime din durata termenului de
supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani;
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către
serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; se execută din
momentul acordării liberării, pe o perioadă egală cu o treime din durata termenului de
supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani;
c) să nu părăsească teritoriul României;
d) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte
adunări publice, stabilite de instanţă;
e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii la
săvârşirea infracţiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de acestea;
f) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;
g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Această
obligație, alături de cele de la lit. c)-f) se execută pe toată durata termenului de supraveghere.

19
Obligaţiile ce pot fi impuse de instanță suplimentar, prevăzute la lit. c)- g), pot fi
dispuse în măsura în care nu au fost aplicate în conţinutul pedepsei complementare a interzicerii
exercitării unor drepturi.

Modificarea sau încetarea obligaţiilor condamnatului după liberare


Dacă pe durata supravegherii au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi
obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune
modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura condamnatului şanse mai mari de
reintegrare socială.
Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când
apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.

5.3 Revocarea și anularea liberării condiționate


Revocarea liberării condiţionate
Dacă pe durata supravegherii persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu respectă
măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă liberarea şi dispune
executarea restului de pedeapsă.
Dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost
descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa
închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea
restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz,
potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.
Regulile de mai sus se aplică în mod corespunzător şi în cazul liberării condiţionate din
executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă.

Anularea liberării condiţionate


Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată
mai săvârşise o infracţiune până la acordarea liberării, pentru care i s-a aplicat pedeapsa
închisorii chiar după expirarea acestui termen, liberarea se anulează, aplicându-se, după caz,
dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
În cazul în care, în raport de pedeapsa rezultată, sunt îndeplinite condiţiile pentru
acordarea liberării condiționate, indiferent de pedeapsa executată (detențiunea pe viață sau
închisoarea), instanţa poate acorda liberarea condiţionată.

20
Dacă s-a dispus liberarea, termenul de supraveghere se calculează de la data acordării
primei liberări.
Când, după anulare, instanţa dispune executarea pedepsei rezultante, partea din durata
pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data anulării
liberării se va executa după executarea pedepsei închisorii.

CAPITOLUL 6
Efectele liberării condiționate

21
Efectele liberării condiționate constau în urmările, consecințele pe care această instituție
le produce în legătură cu situația juridică a persoanei care a beneficiat de ea. Acestea au fost
definite ca reprezentând „suma facilităților puse la dispoziția condamnatului care continuă în
cadrul termenului de supraveghere executarea pedepsei într-o modalitate lipsită de privare de
libertate, primește controlul și asistența necesare din partea serviciului de probațiune și a
organelor specializate pentru a îndeplini măsurile și obligațiile impuse de către instanță, în așa fel
încât la termenul final al pedepsei să fie resocializat, iar pedeapsa să fie considerată executată”13.
Deși titlul marginal al art. 106 din Codul penal este „Efectele liberării condiționate”,
reglementându-le doar pe cele definitive, vom relua clasificarea din doctrina penală, care a
stabilit că aceste efecte sunt de două tipuri: provizorii sau imediate și definitive14.

1. Efectele provizorii
Efectele provizorii sau imediate ale liberării condiționate se produc în intervalul de timp
dintre data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei închisorii, ce constituie
termen de supraveghere15, ori în perioada de 10 ani stabilită de lege ca termen de supraveghere în
cazul condamnatul liberat din executarea pedepsei detențiunii pe viață16.
Principalul efect imediat este reprezentat de punerea în libertate a persoanei private de
libertate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei privative de libertate și executarea
restului de pedeapsă în afara penitenciarului, în stare de libertate.
Condamnatul nu este totuși un om pe deplin liber, aflându-se încă sub puterea legilor ce
guvernează executarea pedepselor și fiind supus unei supravegheri din partea serviciului de
probațiune, el trebuind să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 101 alin. (1) C.
pen. și să execute obligațiile impuse de instanță potrivit art. 101 alin. (2) C. pen., sub sancțiunea
revocării liberării condiționate. De asemenea, condamnatul trebuie să se supună interdicției de a
mai săvârși infracțiuni, sub aceeași sancțiune.
După cum s-a remarcat de către unii autori, „liberarea condiționată nu dă garanția că cel
liberat nu va mai săvârși o nouă infracțiune, dar statuează suficiente măsuri pentru ca, pe timpul
executării pedepsei în acest mod, cel condamnat să fie controlat eficient, să fie atenționat
permanent cu privire la conduita sa, sub sancțiunea revenirii la un mod de executare cu lipsire de
libertate în cazul în care nu respectă măsurile de supraveghere”17.

13
Ioan Chiș, Noul Cod penal comentat, Vol. I, Partea generală, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p.
584.
14
Matei Basarab – Drept penal, vol. I, ed. a II-a, Editura Fundației „Chemarea”, Iași, 1995, p. 488.
15
A se vedea art. 100 alin. (6) C.pen.
16
A se vedea art. 99 alin. (3) C.pen.
17
Ioan Chiș, Noul Cod penal comentat, op. cit., p. 558.
22
Codul penal prevede obligația instanței care acordă liberarea condiționată de a atenționa
condamnatul asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai
comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi
revin pe durata termenului de supraveghere18.
Condamnatul este pus în libertate numai dacă el nu este arestat preventiv în altă cauză
sau dacă nu este arestat provizoriu în vederea extrădării 19 ori dacă pe numele său nu a fost emis
un mandat european de arestare20.
Conform art. 53 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, punerea în libertate se dispune, de
îndată, la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus liberarea condiționată.
Potrivit art. 9 lit. a) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, data liberării
condiționate, precum și data încetării executării pedepsei vor fi înscrise în cazierul judiciar.
Pe durata termenului de supraveghere se execută în continuare, până când pedeapsa
principală a închisorii este considerată ca executată, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării
drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d)-o) C. pen., a căror exercitare a fost
interzisă de instanță ca pedeapsă complementară21.
În cazul condamnatului la pedeapsa detențiunii pe viață, pedeapsa accesorie constă în
interzicerea de către instanță a exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a)-o) C. pen.
sau a unora dintre acestea, fără a se preciza că însoțește pedeapsa complementară cu același
conținut22, și se execută pe durata termenului de supraveghere de 10 ani, după care pedeapsa va fi
considerată ca executată. Spre deosebire de cazul condamnatului la pedeapsa închisorii, în cazul
persoanei condamnate la detențiunea pe viață se poate aplica și pedeapsa accesorie constând în
interzicerea exercitării dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României, prevăzută la art. 65
alin. (2) raportat la art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen., care se va pune în executare de la data liberării
condiționate, astfel cum dispune art. 65 alin. (4) C. pen. Totuși, străinului condamnat la pedeapsa
închisorii i se poate interzice dreptul de a se afla pe teritoriul României, pe o perioadă de la 1 la 5
ani, ca pedeapsă complementară, ea executându-se de la data liberării condiționate, potrivit art.
68 alin. (2) C. pen. Aceasta este, de altfel, singura pedeapsă complementară care se execută
înainte de împlinirea duratei pedepsei principale.

18
A se vedea art. 100 alin. (5) C. pen.
19
Potrivit art. 58 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, dacă predarea
extrădatului a fost amânată, extrădarea poate deveni efectivă numai după ce pedeapsa privativă de libertate a fost
executată sau considerată ca executată.
20
Conform art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, predarea va fi amânată până la executarea pedepsei pentru
fapta judecată în România.
21
A se vedea art. 65 alin. (1) și (3) C. pen.
22
A se vedea art. 65 alin. (2) C. pen.
23
În doctrină s-a arătat că „liberarea condiționată nu produce efecte definitive cu privire la
măsurile de siguranță dispuse prin hotărârea de condamnare” 23, persoana liberată trebuind să le
execute în continuare, până la atingerea scopului aplicării acestora. Pe durata termenului de
supraveghere se execută și măsura de siguranță a obligării la tratament medical, art. 109 alin. (3)
C. pen. arătând că tratamentul se efectuează și în timpul executării pedepsei. De asemenea, dacă
este nevoie de a se lua măsura de siguranță a internării medicale, aceasta va dura până la
însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Dat fiind
faptul că Noul Cod penal prevede mai puține măsuri de siguranță decât cel anterior, mai avem în
vedere măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii, care
poate produce efecte pe timpul cât durează incapacitatea sau inaptitudinea celui care a comis
fapta, putând fi revocată la cerere după cel puțin un an de la data hotărârii definitive de
condamnare, potrivit art. 111 C. pen. Considerăm că pot fi executate pe durata liberării
condiționate și măsurile confiscării speciale și a confiscării extinse, în cazul în care s-a dispus
confiscarea prin echivalent, iar infractorul nu a avut suficienți bani la data punerii în executare a
măsurii pentru ca suma stabilită să fie confiscată în totalitate.
O infracțiune comisă în termenul de supraveghere poate atrage reținerea, în condițiile
Codului penal, a stării de recidivă postcondamnatorie.

2. Efectele definitive
Efectele definitive ale liberării condiționate se produc de la data expirării termenului de
supraveghere și sunt aceleași ca și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere 24.
Art. 106 C. pen. indică principalul efect definitiv al liberării condiționate, și anume pedeapsa se
consideră executată în cazul în care condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune descoperită
până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiționate și nu
s-a descoperit o cauză de anulare a acesteia25.
Considerarea pedepsei ca executată atrage începerea producerii efectelor altor instituții
de drept penal. Conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., executarea pedepsei complementare a
interzicerii exercitării unor drepturi începe după expirarea termenului de supraveghere a liberării
condiționate, cu excepția interzicerii dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României.
În cazul pedepsei închisorii, termenul de reabilitare de drept sau judecătorească se
socotește de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale, potrivit art. 167 alin. (1) C.
23
Mihail Udroiu, Drept penal. Partea generală. Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 303.
24
A se vedea art. 98 alin. (1) C. pen.
25
Art. 106 C. pen. a fost modificat prin art. 245 pct. 14 din Legea nr. 187/2012. În varianta sa originală, textul avea
următorul conținut: „Dacă până la expirarea termenului de supraveghere condamnatul nu a săvârșit din nou o
infracțiune, nu s-a dispus revocarea liberării condiționate și nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se
consideră executată
24
pen. În situația pedepsei detențiunii pe viață, termenul de reabilitare judecătorească 26 este de 10
ani și curge de la data la care pedeapsa este considerată ca executată ca urmare a liberării
condiționate, astfel cum arată art. 166 alin. (1) lit. d) C. pen.
De asemenea, de la momentul final al termenului de supraveghere se poate reține, în
condițiile legii, starea de recidivă postexecutorie.

CONCLUZII

26
Reabilitarea judecătorească este singura formă de reabilitare de care poate beneficia condamnatul la pedeapsa
detențiunii pe viață.
25
În concluzie liberarea condiționată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de
a nu executa pedeapsa până la termen ci un instrument juridic prin care instanţă de judecată
constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la
împlinirea integrală a duratei stabilite cu ocazia condamnării întrucât condamnatul, prin conduita
avută pe toată durata executării, dovedeşte că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării
sociale şi convinge astfel instanţă ca nu va mai comite infracţiuni iar liberarea să anticipată nu
prezintă nici un pericol pentru colectivitate.
În ceea ce privește această măsură de individualizare administrativă a pedepsei, un rol
important îl ocupă supravegherea condamnatului atât înainte de luarea măsurii, cât și ulterior
acesteia. Organele abilitate în acest sens trebuie să-și îndeplinească obligațiile cu bună știință și
cu responsabilitate pentru că pot fi cazuri în care cel supus acestei măsuri să încerce să inducă în
eroare organele abilitate cu privire la buna lor conduită și la acțiunile pe care le-au întreprins pe
perioada privării de libertate. Astfel, consider că acest instrument juridic este benefic atât pentru
persoanele condamnate cât și pentru societate atât timp cât este utilizat respectând dispozițiile
legale și cu imparțialitate de către organele care au atribuții în acest sens. Apreciez că, pentru a
da rezultate, este necesar ca activitatea și comportamentul celui supus măsurii să fie urmărite
îndeaproape pe tot parcursul desfășurării acestei proceduri cât și ulterior, pe perioada termenului
de supraveghere.

BIBLIOGRAFIE

26
I. Cursuri, tratate, monografii și alte lucrări de specialitate:
1. Basarab M. – Drept penal, vol. I, ed. a II-a, Editura Fundației „Chemarea”, Iași, 1995.
2. Barbu I. A, - Drept penal – Partea Generală, Editura Universul Juridic, București, 2016.
3. Bulai C-tin., Drept penal. Partea generală, Editura All, Bucureşti, 1998.
4. Chiș I., Noul Cod penal comentat, , Vol. I, Partea generală, ed. a II-a, Editura Universul Juridic,
București, 2014..
5. Dongoroz V. ş.a., Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea generală, vol.II, Ed.
Academiei, Bucureşti, 1970.
6. Fodor I., Libertatea condiționată, în “Explicația teoretice ale Codului penal român”. Vol II.
București, Edit. Acad., 1970.
7. Udroiu M., Drept penal. Partea generală. Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2014.
8. Zidaru P., Drept execuţional penal, Editura Press Mihaela S.R.L., Bucureşti, 1997.

II. Legislație:
1. Codul Penal, adoptat în 2009 (Legea nr. 286/2009), publicat în M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009, cu
modificările și completările ulterioare.
2. Codul Penal, adoptat în 1968(Legea nr. 15/1968), publicat în B. Of. Partea I, nr. 79-79bis din 21
iunie 1968, cu modificările și completările ulterioare.
3. Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în M. Of. nr. 514 din 14 august 2013.

III. Articole și studii de specialitate:


1. Clocotici D., Aspecte teoretice în materia cererilor sau propunerilor având ca obiect libertatea
condiționată, întreruperea executării pedepsei închisorii și contestația la executare, în “Bul. Penit.”, nr.4, 1980.
2. Pavel D., Aplicarea graţierii condiţionate intervenită înainte de rezolvarea cererii de liberare
condiţionată, în Revista Română de Drept nr. 3/1977.
3. Stoenescu I., Marin Sîrbu, Calcularea restului de pedeapsă în cazul revocării liberării condiţionate,
Revista Română de Drept nr. 7/1972.

27