Acatist pentru un loverboy

Scriu cu lacrimi. E prima oară în

viața noastră când vom fi departe una de
alta o perioadă atât de îndelungată. Și e
prima oară când îmi e teamă că îmi des-
chid degeaba sufletul în fața ta. Azi am
avut senzația că am rămas orfană a doua
oară. Încerc să te înțeleg și nu pot. De ce
ai refuzat să vorbești cu mine? Oare am
greșit cu ceva față de tine? Faptul că nu îți
pot fi aproape, faptul că nu m-ai lăsat să
te văd, să îți vorbesc, mă macină.
Înțeleg că îți e greu, înțeleg că treci
prin cele mai grele momente din viața ta,
dar tocmai de asta e important să mă ai
lângă tine. Îmi dau seama de faptul că, la
durerea prin care treci, faptul că mă gân-
desc la tine nu îți poate aduce prea multă
alinare. Totuși, Irina… Tu, care ai adus
atâta alinare în viața mea, de ce aduci
acum atâta suferință? Vreau să te văd,
vreau să îți vorbesc, vreau să știi că sunt
lângă tine și că voi fi alături de tine nu
doar până ce vei ieși din închisoare, ci
până când moartea ne va despărți.
Nu pot să îți scriu mai mult, plânsul
mă mistuie și nu mă lasă să îți spun cu-

1
vinte care să mângâie, cât de puțin, sufle-
tul tău.
Aștept să îmi scrii când pot veni din
nou la închisoare. Vreau să te văd și să
vorbim. Fie-ți milă de mine. Cred că eu
sufăr mai mult aici, în libertate, decât
suferi tu în închisoare. Nu știu să fi greșit
cu nimic față de tine. Cred că deznă-
dejdea a pus stăpânire pe sufletul tău și
de asta nu vrei să mă vezi. Scrie-mi, te
rog, scrie-mi, când vrei să vin la tine.
Flori

Nu știu cum să încep această scri-

soare. Nu știu ce sunt acum pentru tine,
nu știu ce însemn acum pentru tine. Dar
vreau să știi că tu rămâi sora mea, sora
mea iubită.
Când mama a murit eram prea mi-
că, nu țin minte nimic. Poate că am plâns
după ea. Când tata s-a îmbolnăvit și a
trebuit să fie internat la azil, am știut că
rămân lângă tine, că prezența ta îmi va da
putere să trec de încercarea respectivă.
Când ai început să ai probleme,
m-am rugat pentru tine. Am simțit că e
momentul să îți răsplătesc toată iubirea și
tot sprijinul cu care m-ai înconjurat din
copilărie până acum.

2
 M-am rugat de atâtea ori pentru ti-
ne, sperând că Dumnezeu îți va face drep-
tate. Eram aproape sigură că te va ajuta,
că va vădi nevinovăția ta. Dar, nu a fost
așa. Când am aflat că vei sta doi ani în
închisoare, mi-am dat seama că trebuie
să mă montez, să fiu tare, să fiu în putere,
să fiu alături de tine. Să îți dau puterea de
a trece peste această încercare.
Da, rămâneam fără tine, dar tu in-
trai în foc. Nu conta că rămâneam fără
tine, conta că tu aveai nevoie de tine. Și
de asta am încercat să fiu tare, pentru
tine. Și credeam că am reușit. Până la
prima vizită la închisoare am reușit. Îl
rugasem pe Sfântul Nectarie să îmi dea
puterea să te sprijin. Simțeam în sufletul
meu putere, simțeam că a venit momen-
tul să îți întorc dragostea cu care m-ai
înconjurat. Dar, totul s-a spart, ca un ba-
lon de săpun.
A fost de ajuns să refuzi să te vezi cu
mine, și brusc am revenit la rolul meu, de
soră mai mică, de soră care are nevoie de
afecțiunea ta.
Să știi că am sperat până în ultima
clipă că Dumnezeu te va scăpa de închi-
soare. Mi se pare că viața e atât de ne-
dreaptă… Toți ticăloșii fac toate nenoroci-

3
rile cu putință și nu li se întâmplă aproa-
pe nimic. Rareori mai ajung unii din ei
după gratii, dar așa, de spectacol, pentru
păstrarea aparențelor că trăim într-o lu-
me în care se face dreptate.
Nu se face nicio dreptate. Dacă tu ai
ajuns în închisoare, pentru mine e clar că
nu există nicio dreptate.
Unde e Dumnezeu în ecuația asta?
Ce face Dumnezeu acum? Doarme? Nu
știu ce să zic… Nu am cu cine să mă sfătu-
iesc. George s-a apucat din nou de băutu-
ră, nu mă mai înțeleg cu el. Planurile
noastre de viitor se ruinează încetul cu
încetul. Am probleme de sănătate și ar
trebui să mă duc la doctor. Dar nu am
putere să mă duc. Mă simt ca paralizată.
Pentru mine, prioritatea e să știu ce faci,
cum ești, cum reziști. Te rog, lasă-mă să
te văd. Sau măcar scrie-mi. Voi veni săp-
tămâna viitoare din nou la tine. Am să tot
vin, până când vei accepta să mă vezi. Nu
ai de ce să îți închizi sufletul față de mine.
Știi doar că ești din nou cel mai impor-
tant om din viața mea. Doar Alexandru a
fost mai important pentru mine, și el e
murit atât de repede…
Nu mai suport viața asta atât de pli-
nă de suferință. Îmi e teamă că am să mă

4
îmbolnăvesc așteptând să vorbești cu mi-
ne. Mă văd atât de slabă, de singură, de a
nimănui… George zice că s-a apucat de
băut din nou pentru că nu mai suporta să
mă vadă atât de dărâmată în fiecare zi.
Asta în loc să mă ajute, în loc să îmi fie
sprijin… Și cât de mult îmi doream să mă
mărit cu el. Voiam ca soarele să răsară
din nou pe strada mea. Acum, însă, pla-
nurile de măritiș sunt lăsate deoparte.
Durerea mea e prea mare ca să am stare
să mă mărit. Și, chiar dacă aș avea pute-
rea să mă mărit din nou, se pare că nu
prea am cu cine. George mi-a promis că
va renunța de tot la băutură, dar nu a
renunțat decât pentru câteva luni. Nu
vrea să meargă nici la Alcoolicii anonimi
și nici în altă parte. Zice să îl las în pace.
Îl las, dar nu știu în ce direcție va merge
relația noastră.
Poate nu ar trebui să îți vorbesc de-
spre problemele mele. Dar am făcut-o de
când mă știu. Tu ai fost și mamă și prie-
tenă și soră și… nici nu știu să găsesc un
termen potrivit. Dar, acum, taci. Tăcerea
asta mă sufocă, mă distruge. Așa că te
rog: fie-ți milă de mine. Scrie-mi. Lasă-
mă să te văd.
Flori

5
 Irina, am rămas însărcinată… Mi se
pare că Dumnezeu a văzut că eram gata
să clachez, să mă prăbușesc, și I S-a făcut
milă de mine… Credeam că am probleme
de sănătate și am ajuns la doctor. Mi-am
făcut analizele și am aflat că sunt însărci-
nată. Nu mă gândisem să fac un test de
sarcină, nu am făcut în viața mea, știind
că după ce m-am măritat doctorii mi-au
spus că nu pot avea copii, că sunt șanse
infime să am. Dar sunt mamă… Parcă nici
nu îmi vine să cred că mi s-a putut în-
tâmpla așa ceva. Sper ca totul să fie bine.
Dacă o să fie fată, aș vrea să îi pun nume-
le Sfintei Irina. Numele tău, numele care
îmi e atât de drag…
Irina, nu mă pot bucura din toată
inima nici de acest prunc știind că tu ești
acolo. Îmi e greu să scriu până și cuvântul
închisoare. E un cuvânt rece, e un cuvânt
urât, e un neologism pe care nu vreau să
îl primesc în vocabularul sufletului meu.
Și totuși, nu am ce face. Trebuie să accept
că ești acolo. Am să vin la tine cum îmi
vei scrie că vrei să mă vezi. Nu am pute-
rea să mă duc acolo și să refuzi iar să mă
vezi. Îmi e teamă că i-aș transmite și
pruncului durerea mea. Și am citit că,

6
deși sunt mici, pruncii simt durerea și
suferința mamelor lor. Că orice prunc
trebuie protejat încă de la concepție, nu
abia de la naștere.
Îmi pare rău că George nu s-a bucu-
rat deloc. A spus că nu era momentul să
facem un copil, că trebuia să mai aștep-
tăm. Că regretă că nu ne-am protejat.
Dar, ce rost avea să ne protejăm, când
credeam că nu pot rămâne însărcinată?
Și, dacă ne-am fi protejat, de unde știu eu
că aș fi mai fi putut rămâne însărcinată
când și dacă George decidea că e pregătit
să avem copii?
Cât de mult își dorea Alexandru să
avem copii, cât mai mulți copii, dar uite
cum cancerul l-a răpus în floarea vârstei
și nu a putut avea bucuria de a fi tată. Știi
că după moartea lui m-am îndepărtat de
biserică, de credință. Nu am putut înțele-
ge de ce Dumnezeu e atât de nedrept… De
ce atâția oameni ticăloși trăiesc până la
adânci bătrâneți, iar oamenii buni mor
devreme, mult prea devreme. Alexandru,
mama, învățătoarea mea și atâția alții.
Acum, că am rămas însărcinată,
simt nevoia să mă împac cu Dumnezeu.
Simt nevoia să vorbesc cu El, cum vor-
beam înainte… La spital, cum am aflat că

7
sunt însărcinată, am intrat în capelă să
mă rog. Nu era nimeni în afara unei femei
care vindea lumânări. Era o icoană a lui
Hristos care semăna cu icoana din Sinai,
care știi că e icoana mea preferată. Am
stat în fața ei și am plâns. Nu puteam să
spun nimic. Era un plâns de bucurie și
mulțumire. Am simțit că Dumnezeu S-a
îndurat de mine. Nu știu ce va fi cu viața
mea, dar am simțit că Dumnezeu nu m-a
părăsit. Că, deși am trecut și trec prin
atâtea dureri, El e cu mine. Încetul cu
încetul, plânsul s-a transformat într-o
rugăciune. M-am rugat pentru prunc, m-
am rugat pentru mine și George, m-am
rugat pentru sufletul lui Alexandru. Dar
cel mai mult m-am rugat pentru tine. M-
am rugat ca Dumnezeu să îți dea putere
să reziști. Și să îți spargă carapacea în
care te-ai retras și să înțelegi cât de mult
te iubesc.
În mod ciudat, doar rugăciunea
pentru Alexandru mi-a adus liniște în
suflet. În rest, când m-am rugat pentru
tine, pentru mine, pentru George, să se
lase de băutură, pentru prunc, să se nască
cu bine, simțeam o stare de apăsare. Pe
cât de tare m-a liniștit plânsul, pe atât de
tare m-a încordat rugăciunea. Nu știu ce

8
se întâmplă, poate a trecut prea mult
timp de când nu m-am mai rugat…
Tu te rogi? Tu te spovedești la preo-
tul din închisoare? Sper, din toată inima,
că da. Tu m-ai ajutat să mă apropii de
biserică, tu m-ai dus la duhovnic, tu m-ai
învățat să mă rog… Tu m-ai învățat să
înțeleg viața în lumina credinței. Și, chiar
dacă eu m-am îndepărtat de biserică și de
Dumnezeu, după moartea lui Alexandru,
sper că tu ai rămas și acum la fel de tare
în credință.
Eu am tot sperat că Sfântul Nectarie
îl va vindeca pe Alexandru, așa cum a
vindecat atâția bolnavi. Am sperat până
în ultima clipă că va face o minune, am
sperat că ne va ajuta și pe noi, cum a aju-
tat atâta lume. Dar, nu a făcut-o. Nu înțe-
leg nici acum de ce nu a făcut-o, dar am
obosit să mă cert cu Dumnezeu. Acum
am, și eu și pruncul, mare nevoie de aju-
torul Lui. Și George are… Din cauza pro-
blemelor de la serviciu, bea din ce în ce
mai mult. Îmi e teamă să nu se apuce și
de altceva. El dă vina pe tristețile mele,
dar știu foarte bine cât îl macină proble-
mele de la serviciu.
Închei aici scrisoarea mea, rugându-
te ca măcar pentru acest prunc să ai pute-

9
rea de a accepta să mă vezi. Sau măcar să
îmi scrii. Am mare nevoie de cuvintele
tale.
Surioara pe care o răsfățai atât de
mult,
Flori

Irina,
Am fost azi la noi la biserică la Sfân-
ta Liturghie. Ți-aduci aminte cât m-am
bucurat de slujba de la Mănăstirea Lupșa,
în biserica aceea de lemn, în semiîntune-
ric? A fost cea mai frumoasă slujbă la care
am fost în toată viața mea. Slujba de azi e
clar pe locul doi. A trecut atâta vreme și
totul a rămas parcă încremenit,
așteptându-mă. Doar părintele Constan-
tin a albit puțin, atâta tot. M-am simțit
acasă… La miruit, l-am întrebat când pot
veni la spovedit, și mi-a spus să rămân
miercuri după acatist. Nu m-a întrebat
unde am fost atâta vreme, nu m-a între-
bat nimic. Doar se bucura că mă vede din
nou. Mă simțeam ca fiica risipitoare…
Din nou acasă în biserică… Nu voiam să
se mai termine slujba…
Îmi pare foarte rău că George nu a
vrut să vină cu mine. La începutul relației
noastre mi-a spus că nu e nici credincios,

10
dar nici necredincios. Asta nu m-a deran-
jat. Dar acum aș vrea să mergem împreu-
nă pe drumul lui Dumnezeu. Aș vrea să
ne căsătorim cât mai repede, să nu mai
trăim în păcat… Dar pe el îl lasă rece cu-
vintele mele. Zice doar că încă nu suntem
pregătiți să ne căsătorim. Dar, când vom
fi?...
Nu îmi imaginam câtă bucurie îmi
poate aduce în suflet un copil. Sunt ma-
mă… Sunt mamă… Îmi vine să strig de
bucurie. Da, viața are multe lucruri dure-
roase, sunt multe minusuri, tu ești depar-
te, dar… sunt mamă. Și asta îmi dă putere
să merg mai departe, orice-ar fi.
Am văzut azi Revolutionary Road,
cu actorii din Titanic. Nu știu de unde mi-
a rămas în cap ideea că e despre o cale a
schimbării vieții. Dar, nu, nu era așa, ba
chiar dimpotrivă. Era despre cum te calcă
în picioare viața. Despre victoria com-
promisului, a banalității, a lașității, a
morții. Pe cât de tare m-a bucurat prima
parte a filmului, mi-a dat aripi, pe atât de
tare m-a întristat sfârșitul. Totuși, cred că
filmul ăsta – pe care merită să îl vezi când
ieși – vrea să spună că, dacă nu te lupți
din toate puterile pentru visele tale, vei fi
îngenuncheat și vei eșua. E un fel de lec-

11
ție prin reducere la absurd. Adică un me-
saj care prezentat direct ar fi putut părea
moralist, catehetic, motivațional, reușește
să pună degetul pe rană mult mai bine
dacă e prezentat prin metoda reducerii la
absurd.
Oricum, chiar dacă actorii joacă bi-
ne, mie nu mi-a prins bine filmul în sta-
rea asta. Acum nu trebuie să mă streseze
și să mă tulbure nimic, pentru sănătatea
copilului. M-am rugat după film și m-am
liniștit.
Mă rog pentru tine, să îți înmoaie
Dumnezeu inima și să mă lași să te văd.
Sau măcar scrie-mi.
Flori, o mămică care înflorește pe zi
ce trece

Irina, sunt un cadavru viu.

Îți scriu de pe patul de spital. Acum
o săptămână trebuia să merg să mă spo-
vedesc. George s-a îmbătat în seara de
dinainte, spunând că nu are nevoie de o
mironosiță, că el nu iubește o călugăriță,
că ce îmi trebuie mie spovedanie, că nu o
să mai vreau să fac sex cu el până la nun-
tă etc. Am răbdat, am răbdat, că nu voiam
să mă enervez. Dar, până la urmă, am
țipat la el că e iresponsabil. Și atunci m-a

12
lovit peste burtă. M-a lovit tare. Atât de
tare că am început să sângerez. M-am dus
la toaletă și… am simțit cum se scurge
ceva din mine. Era embrionul#…
Am făcut un șoc. Mi-am pierdut cu-
noștința. M-am trezit la spital, în ziua
următoare. Încă nu mi-au dat drumul
acasă, mă mai țin sub supraveghere. Am
nevoie de tine, scrie-mi. Am nevoie de
tine, simt că îmi pierd mințile. Te implor,
lasă deoparte toate reținerile și scrie-mi.
Ești tot ce am pe lumea asta. Cu
George s-a terminat tot, a spus că nu îi
trebuie o iubită nebună… M-a părăsit
exact când aveam cea mai mare nevoie să
fie cineva lângă mine.
Nu face același lucru. Nu mă părăsi
și tu. Te rog în numele mamei noastre,
fie-ți milă de mine.
Mă simt violată de viață, înțelegi.
Simt că Dumnezeu mi-a întors spatele,
exact când voiam să mă întorc la El.
Dacă nu îmi scrii, nu știu cum voi
rezista.
Florentina

Irina,
Am murit încă o dată…

13
 Prima oară am murit odată cu ma-
ma, a doua oară cu Alexandru, a treia
oară odată cu pruncul meu, a patra oară
luna trecută.
Ieșisem din spital și mă simțeam
singură, foarte singură. Mă simțeam a
nimănui. Am început să mă cert cu Dum-
nezeu. Și, într-o seară, am luat icoana din
sufragerie și am pus-o pe dulap. Nu am
mai vrut să Îl văd pe Hristos. Nu am vrut
să o mai văd pe Maica Domnului. Ei m-au
părăsit pe mine, am vrut să îi părăsesc și
eu pe ei. Și după asta m-a luat frica. O
frică grea, nu știu cum să spun, o frică
răvășitoare, o frică paralizantă. Am vrut
să ies să mă plimb, simțeam că nu am
aer, dar nici afară nu aveam destul aer.
M-am oprit pe pod, la #, și mă gândeam
să îmi iau viața. Mă gândeam să mă arunc
de pe pod. Dar gândul care mă ținea era
că nu aveam niciun motiv să distrug viața
șoferului care ar fi trecut peste mine. Stă-
team pe pod, ca și cum aș fi avut de rezol-
vat o problemă grea la matematică. Geor-
ge mi-a spus că un prieten al lui a luat
odată nu știu ce drog, într-un club, și
când a vrut să meargă la toaletă, stătea pe
hol, fix între cele două toalete, și nu știa
la care să meargă, la cea din dreapta sau

14
la cea din stânga. Stătea și se tot gândea,
până a făcut pe el.
Așa eram și eu, stăteam și mă gân-
deam dacă să mă arunc sau nu, până ce
am simțit o mână pe umăr. Era adminis-
tratoarea blocului. Trecea pe acolo și a
văzut că stăteam să mă uit prea mult la
mașini. Ea nu știa de sarcina pierdută,
dar știa cât am suferit după moartea lui
Alexandru. Așa că m-a întrebat ce e cu
mine.
Când am auzit vocea ei: „Ce e cu ti-
ne?”, mi s-a părut, nu știu de ce, că e vo-
cea ta. M-am întors, crezând că te voi ve-
dea. Când am recunoscut-o, am început
să plâng în hohote, și spuneam că nu mai
vreau să trăiesc. A încercat să mă liniș-
tească, dar nu a reușit. Așa că a chemat o
salvare – și am ajuns la psihiatrie.
Au urmat câteva zile de iad. Zile în
care chemam numele tău, zile în care
strigam după tine. Aveam senzația de
cădere în gol.
Ieri, simțeam că mintea nu mă mai
ascultă. Simțeam că o iau razna de tot. Că
întreagă la minte nu cred că mai sunt de
când am pierdut sarcina. Chemam nume-
le tău și te tot întrebam de ce nu îmi răs-
punzi la scrisori, de ce mă lași să mă chi-

15
nui? Și, în momentul acela de maximă
încordare, am avut un gând care mi-a
venit în minte din afară.
Gândul că poate ție îți e mai rău de-
cât îmi este mie. Gândul că tu, Irina mea,
care de atâtea ori te-ai pus pe tine pe pla-
nul al doilea ca să îmi fie bine mie, care
de atâtea ori ai renunțat la planurile tale
ca să mă ajuți pe mine, ești la pământ.
Mi-am dat seama că nu aveam de unde să
înțeleg ce e închisoarea, care sunt dureri-
le și suferințele prin care treci. Da, dacă
nu îmi răspunzi la scrisori, înseamnă că
durerea te-a paralizat. Gândul acesta s-a
metamorfozat în sufletul meu, și am sim-
țit nevoia de a ajunge la sufletul tău rănit.
Mi-a venit brusc în minte secvența
din filmul acela cu Robin Williams, nu
mai știu cum îi spune, când el se duce în
iad după soția lui, care se sinucisese. Și
abia în clipa în care acceptă să rămână
lângă ea, pentru totdeauna, ea îl recu-
noaște. Mi-am dat seama câtă nevoie ai
de mine, de sprijinul meu, de prezența
mea.
O să se termine cu condamnarea as-
ta a ta, Irina mea, o să se termine repede.
Și o să fii din nou lângă mine.

16
 Am să mă pun pe picioare pentru
tine, Irina mea. Am să fiu eu sora ta mai
mare, am să fiu eu mama ta. Am să fiu
din nou cea mai bună prietenă a ta, nu-
mai că de data asta eu am să îți port de
grijă.
Gândul acesta îmi dă putere. Da, am
să mă lupt să mă pun pe picioare pentru
tine. Am să îți scriu, am să îți tot scriu,
până îmi vei răspunde. Sau, dacă nu îmi
vei răspunde, am să aștept până când vei
fi eliberată. Și atunci am să fiu lângă tine,
ca să îți oblojesc rănile.
Acum, chiar dacă mintea nu îmi e
prea limpede, pot să îți scriu. Simt că am
depășit hopul. De acum nu o să îți mai cer
ajutorul. De acum o să îți tot scriu că aș-
tept să îți arăt iubirea pe care ți-o port,
mai mult decât ți-am arătat-o până acum.
Până acum m-ai răsfățat tu. De acum am
să te răsfăț eu.
Flori, iubita ta surioară

Irina mea,
Îmi e greu, încă, dar mă lupt să mă
pun pe picioare. Psihiatra mi-a dat un
tratament destul de ușor, care nu dă de-
pendență. Mai am momente de depresie,
de deznădejde, dar mă uit la fotografia ta,

17
pe care am pus-o în sufragerie în locul
icoanei, și îmi dau seama că trebuie să fiu
tare. Îmi repet, îmi tot repet, că trebuie să
fiu tare pentru tine. Tu ești copilul meu
acum. Și îți promit că nu o să te părăsesc
niciodată…
Depresiile prin care trec sunt per-
fect normale. Rezist din ce în ce mai bine,
parcă m-am antrenat la ele. Citesc acum o
carte interesantă, scrisă de un tip, Johann
Hari, Legături pierdute. Te ajută să înțe-
legi că în situații limită, cum sunt cele
prin care trecem noi, e firesc să ajungem
la depresii. Totul e să nu ne lăsăm înge-
nuncheate.
Cel mai tare sunt supărată pe Dum-
nezeu. Nu cred că o să îl iert niciodată
pentru ce mi-a făcut. Ce Dumnezeu e ăs-
ta, care îți aduce în viață numai durere?
Care te calcă în picioare? Sunt de o mie
de ori mai buni zeii Indiei, sau ai triburi-
lor din Africa, decât Dumnezeul nostru,
care nu îți aduce în viață decât suferință,
pătimire, durere. Da, Hristos a murit pe
cruce. Și? Eu sunt răstignită pe o cruce
mult mai grea decât a Lui… Lui i-a curs
sânge din palme și din coastă. Mie mi-a
curs sânge din suflet…

18
 Nu mai vreau să mai aud de Dum-
nezeu, de sfinți, de rugăciune, de biserică.
Gata, mi-a ajuns. Am avut speranța că
Dumnezeu mă va ajuta să nasc cu bine, că
Dumnezeu vrea să facem pace. Da, eram
dispusă să Îl iert pentru toată suferința pe
care mi-a adus-o în viață. Dar, a ratat
această ocazie. Așa că subiectul religie e
definitiv închis pentru mine.
Nu te mai ruga pentru mine. Nu
ajută la nimic. Mai bine gândește-te că
trebuie să fii tare, să reziști până ieși din
închisoare.
Flori

Irina, draga mea,

Am găsit o psiholoagă de nota 10,
Rodica Lungu. Îți aduci aminte cât de
grăbit e duhovnicul nostru, că parcă nici-
odată nu avea destul timp pentru cei care
se spovedeau? Da, are multă lume la spo-
vedanie, dar asta nu contează prea mult.
Pe Rodica am simțit-o de la început
ca pe o persoană care are multă empatie.
Că o interesează frământările mele. Că
vrea să îmi dea o mână de ajutor. Mă aju-
tă să îmi pun ordine în viață.
Oare dacă părintelui i-am fi plătit
pentru spovedanie ar fi fost la fel de em-

19
patic cu noi? Da, ședințele de consiliere
costă, dar crede-mă că merită toți banii.
O să te aduc și pe tine la Rodica, după ce
ieși din închisoare.
Banii pe care mi i-ai lăsat îi cheltu-
iesc cu multă grijă, ca să îmi ajungă cât
mai mult. Sper să pot termina facultatea
cu ei.
Rodica mi-a împrumutat câteva
cărți de dezvoltare personală. Ecuația e
foarte simplă. Decât să te tot milogești la
Dumnezeu să te schimbe, să te facă mai
înțelept, mai curajos, mai cum vrei tu, și
să nu se întâmple nimic, e mult mai efici-
ent să te schimbi tu în direcția în care
vrei. Am văzut multe, prea multe rebuturi
în biserică. Oamenii interesați de dezvol-
tarea personală sunt altfel, sunt mai mo-
tivați, mai echilibrați… Unii cred în
Dumnezeu, merg la biserică, dar mai im-
portant decât să aștepte ajutorul din cer
sau din altă parte e că știu să se ajute sin-
guri.
O să îți mai scriu despre asta, că e
un domeniu foarte interesant.
A ta, Flori

Irina mea,

20
 Nu o să îți vină să crezi, dar am fost
să îmi fac un tatuaj. Am văzut o tipă ie-
șind de la un salon de tatuaje, și avea
deasupra genunchiului, pe pulpă, scris
mare: „Beauty is a Prison”. Nu am putut
să rezist, am intrat și eu și am cerut să mi
se facă același tatuaj.
Da, frumusețea e o închisoare, e o
cursă. Pentru frumusețea mea am devenit
iubita lui George. Sufletul meu nu l-a in-
teresat niciodată. Și frumusețea mea m-a
adus într-o fundătură.
Simt nevoia unei schimbări cât mai
profunde. Știi, am nevoie de ceva care să
mă ajute cum mă ajuta spovedania. Am
nevoie de ceva care să suplinească spove-
dania. De atâta vreme nu m-am spovedit,
și simt nevoia unei schimbări pe toate
planurile. Nu, la biserică nu mă întorc.
Vreau să arăt altfel, să fiu altfel…
Mă gândeam să mă tund scurt, dar
Rodica mi-a sugerat că nu mi-ar prinde
bine așa ceva acum. Mi-a zis că trebuie să
socializez cât mai mult, nu să mă închid
în mine și să mă masculinizez.
Andreea m-a luat sâmbătă seara la
un club. Mi s-a părut aiurea, că nu cunoș-
team pe nimeni. Nu am avut stare să stau
mult. Andreea zicea că e normal să fie așa

21
la început, că dacă mai vin de câteva ori o
să îmi placă. Mă îndoiesc.
Ea vrea să merg și săptămâna vii-
toare cu ea, că s-a certat cu iubitul ei și nu
vrea să meargă singură. Dar săptămâna
viitoare încep sesiunea și îmi ajunge o
ieșire în club. Îmi e puțin teamă, că am
multe examene, și am lipsit de la multe
cursuri. Dar o voi scoate la capăt, orice ar
fi. O fac pentru tine.
Psihiatra mi-a redus tratamentul.
Mi-a spus că m-am pus pe picioare mai
repede decât se aștepta. Gândul la tine
face minuni. Da, gândul la tine m-a scos
din iad. Îți mulțumesc, Irina mea, că ai
adus în viața mea atâta bucurie. Și îți
promit că voi face tot ce îmi stă în putință
să te ajut să te pui și tu pe picioare când
ieși din închisoare.
Flori a ta

Irina mea,
Sesiunea a trecut cu bine, nu am
nicio restanță. Am avut două examene
foarte grele, dar m-am descurcat destul
de bine. Mi-au picat subiecte pe care le
învățasem. O să plec la bunici pe perioada
vacanței. Așa renunț și la cheltuielile ine-
rente vieții în București și mai fac ceva

22
economii. Cred că se bunicii vor bucura
să mă aibă atâta vreme vreme lângă ei.
Buna mi-a spus că bunul e din ce în
ce mai slăbit, dar se încăpățânează să nu
meargă la doctor. Spune că a trăit destul.
Sper să îl conving să își facă analizele.
Cu psiholoaga o să vorbesc la tele-
fon, dacă e nevoie. Cred că o să îmi prin-
dă bine aerul curat și mâncarea sănătoasă
de acolo. Am citit că dacă stai în natură
vreme de trei luni poți scăpa de depresii
fără niciun tratament. Eu acum sunt mai
bine, dar întotdeauna vacanțele la țară
mi-au prins bine. Acum voi fi din nou
acolo și îmi voi aduce aminte cu drag de
toate momentele frumoase din copilăria
noastră.
O să am timp de citit. Am început să
citesc din Osho. Scrie pe sufletul meu. E
atât de arhaic și atât de modern în același
timp. Prezintă o spiritualitate atât de
limpede, de ușor accesibilă… Nu are ni-
mic în comun cu rigiditatea credinței
creștine.
Mi-e dor de tine, Flori.

La ultima ședință de consiliere Ro-

dica mi-a sugerat că ar fi bine să încerc să
nu îți scriu nicio scrisoare pe toată peri-

23
oada vacanței. Să trăiesc o vacanță numai
și numai pentru mine. Să încerc să mă
bucur în fiecare zi de natură, de prezența
bunicilor, de fiecare moment frumos al
zilei. Așa am făcut.
Am fost la gârlă în fiecare zi și sunt
bronzată din cap până în picioare. La
propriu. Am citit că e bine să lași soarele
să te bronzeze peste tot, așa că am găsit
un loc retras în care am putut să fac nu-
dism. E o senzație foarte plăcută de com-
uniune cu soarele și cu întreaga natură.
Stăteam și citeam Osho – mi-a împrumu-
tat Rodica toate volumele ei, și mă scăl-
dam în razele soarelui. Apă, soare, lectu-
ră.
Ce putea fi mai plăcut? Am început
să fac și niște exerciții yoga, niște asane
care au efect nu doar asupra trupului, ci
și a minții. S-ar putea să mă apuc de yoga
cu un profesor, dacă voi găsi unul pe su-
fletul meu. Încep să văd și partea bună
după trauma cu pierderea copilului. Dacă
nu pierdeam sarcina, nu ajungeam la psi-
hiatrie. Dacă nu ajungeam la psihiatrie,
nu ajungeam nici la Rodica. Nu m-aș fi
dus la psiholog nici în ruptul capului. Da-
că nu era Rodica, nu știu ce m-ar fi con-
vins să mă apuc să îl citesc pe Osho.

24
 Osho prezintă toate lucrurile impor-
tante altfel decât erai obișnuit să le vezi.
Pentru el, diavolul nu e decât un Dumne-
zeu care încă nu și-a conștientizat starea,
valoarea, care încă nu s-a cunoscut pe
sine însuși suficient. E cu totul altă per-
spectivă asupra raportului dintre bine și
rău.
Am văzut la televizor că a apărut în
Occident o modă, să te lepezi de botezul
creștin. Eu nu merg atât de departe, dar
mi se pare că am pierdut atâta vreme din
viața mea agățându-mă de refrenele creș-
tine, de atâtea interdicții, tabu-uri și pă-
cate, în loc să caut Adevărul.
Ce tâmpenie să îți vezi și să îți
plângi toată viața imperfecțiunea și păca-
tele și să regreți că ești rudă cu Adam, în
loc să te bucuri de plăcerile și de frumu-
sețile vieții… Am o stare, nu știu cum să o
denumesc, nu de pocăință, ci de revers al
pocăinței, de anti-pocăință. Adică mă
pocăiesc că m-am pocăit aiurea atâta
vreme.
Dar despre lucrurile astea vom vor-
bi mai mult față către față. Acum mă pre-
gătesc să strâng bagajele. Cum ajung în
București, am să îți pun această scrisoare
la poștă. Mă bucur că am reușit ca în toa-

25
tă această vacanță să nu îți scriu nimic.
M-am regăsit pe mine, m-am redescope-
rit pe mine.
Te-am avut în sufletul meu, aproape
în fiecare zi. Casa bunicilor, gârla, livada,
toate îmi aduceau aminte de tine, de
mama, de tata. Dar nu erau amintiri apă-
sătoare. Parcă vă simțeam alături de mi-
ne.
Acum mă simt și mai pregătită să
mă lupt să mă schimb, ca să te pot ajuta
când vei ieși din închisoare. Sunt mai
puternică, mult mai puternică decât îna-
inte. Sunt alta, o să vezi. Sunt cea mai
bună versiune a mea. Adică mă pregătesc
să devin cea mai bună versiune a mea.
A ta, Flori

Irina dragă,
M-am întors în București și nu am
putut rezista presiunilor Andreei, așa că
am mers iar la club cu ea.
Am cunoscut un tip pe care nu știu
cum să îl descriu, Mihai. Să spun că e
frumos, nu e suficient. Să spun că e deș-
tept, e prea puțin. Să spun că îl plac, nu e
deajuns. Am încercat să stau departe de
el, că îmi era teamă de o nouă dezamăgire
sentimentală, dar mă atrăgea ca un mag-

26
net. Am vorbit cu el puțin, mult prea pu-
țin, mă simțeam atrasă în plasa unui pă-
ianjen și nu mă simt pregătită pentru o
altă relație. A rămas că ne vedem tot în
club, diseară. Am să merg fără Andreea,
ca să mă simt mai liberă.
Nu e doar o atracție fizică față de
omul acesta, crede-mă. Nu am băut ni-
mic, aveam mintea foarte limpede. Mă
luptam cu mine să fiu cât mai reținută în
gesturi față de el. Of, de ce nu putem vor-
bi față către față despre asta, sau măcar la
telefon? Dacă ai ști cât îmi lipsesc acum
discuțiile noastre. Tu ai fost consiliera
mea în probleme sentimentale, iar acum
nu pot vorbi cu tine.
Te las acum, îți mai scriu la noapte,
după ce vin de la club.
Flori

Irina mea,
Nu am apucat să îți mai scriu asea-
ră.
De la club Mihai m-a condus acasă,
apoi a rămas la noi. A dormit în sufrage-
rie. I-am povestit despre durerile prin
care am trecut și a înțeles că nu sunt pre-
gătită să facem dragoste. Nu a insistat.
Dar tocmai acest fapt m-a stârnit și mai

27
tare. Cred că data viitoare o să sar pe el.
Am în mine acumulată atâta nevoie de
tandrețe, de afecțiune, de mângâieri, de
săruturi, că explodez. Diseară ne vedem
iar.
Mâine o să îți pun la poștă ambele
scrisorele. Îmi e dor de tine.
Flori

Iubesc. Da, iubesc cum nu credeam

că mai pot iubi. Nu știu de unde mai am
resurse să iubesc. Credeam că sufletul
meu este pustiu, că e o casă ruinată, dar
nu este așa.
Rodica a încercat să mă prevină că
există riscul de a lua o mare plasă. Multe
dintre femeile care trec prin grele suferin-
țe după terminarea unei relații au tendin-
ța să se arunce în brațele altui bărbat, dar
ajung la suferințe și mai mari. „Procentul
celor care divorțează după a doua căsăto-
rie este mai mare decât al celor care di-
vorțează după prima căsătorie și mai mic
decât al celor care divorțează după a treia
căsătorie”. Știu, înțeleg că așa este, dar nu
am ce să fac. Nu aleg să îl iubesc pe Mi-
hai, îl iubesc pur și simplu.
Prima noapte cu el a fost parcă pri-
ma noapte de dragoste din viața mea.

28
Parcă nici cu Alexandru, cât de mult l-am
iubit, nu m-am simțit așa.
Simt că sunt totul pentru Mihai,
simt că trăiesc din nou. Poate nu e corect
să îl tot compar cu primul meu soț, poate
fac asta pur și simplu din nevoia de a mă
convinge că nu greșesc iubindu-l pe Mi-
hai.
Poate că relația cu George m-a făcut
să uit cât de bine îmi era cu Alexandru,
nu știu. Dar știu că Alexandru nu se în-
toarce din mormânt și că am și eu dreptul
să trăiesc. Nu pot să îmi plâng văduvia
toată viața. Sunt tânără, Irina, sunt tână-
ră. Nu vreau și nu pot să mă îngrop de
vie.
Mihai e șansa mea. Parcă îmi e și
teamă să nu îl pierd. El e fascinat de mi-
ne. Mi-a spus că singurul lucru care nu îi
place la mine e tatuajul de pe picior. Lui îi
plac tatuajele, dar nu și tatuajul meu. M-a
întrebat: „Cum să fie frumusețea o închi-
soare, când frumusețea mea l-a făcut să
se apropie de mine?” E fascinat de mine,
mă iubește și mă face să mă simt iubită.
Acum aș vrea ca pe piciorul meu să
scrie: „Beauty is a Chance”. Dar, până la
urmă, ce scrie pe piciorul meu nu contea-
ză atât de mult. Contează ce scrie în ini-

29
ma mea. Scrie că iubesc, că sunt iubită, că
sunt fericită.
Îmi doresc ca și tu să ai puterea de a
te pune pe picioare, așa cum am avut-o și
eu. Totul e în tine, puterea e în tine. Nu
căuta ajutor de la Dumnezeu, nu căuta în
afară ceea ce ai în tine. Fii tare,
Flori

Irina,
M-am mutat la Mihai. A închiriat o
garsonieră spațioasă lângă Hotelul
Mariott. Mihai are o firmă de publicitate,
dar care merge din ce în ce mai prost. Se
gândește să o închidă, dar nu știe ce va
face pe viitor.
Îl simt stresat și nu știu cum să îl
ajut. Nu mă lasă să mă bag în problemele
lui. Am ieșit aseară la o terasă cu fratele
lui, Radu, și cu iubita acestuia, Sandra. Pe
Sandra o știu din vedere din liceu, stă
destul de aproape de noi și ne-am mai
intersectat prin zonă. Radu a avut și el o
firmă care a dat faliment. Nu mai aveau
din ce trăi. Și au văzut un film, Loverboy,
care le-a dat soluția. Sandra face sex pe
bani, iar Radu îi găsește parteneri. Mi se
pare o chestie aiurea, nu știu dacă aș pu-

30
tea face sex cu alții doar ca să am din ce
să îmi întrețin iubitul.
Dar poate asta ține tot de refrenele
creștine care mi-au intrat adânc în suflet
în liceu. Dacă nu erau refrenele astea,
poate nu mă căsătoream cu Alexandru în
primul an de facultate. Și poate nu rămâ-
neam văduvă la sfârșitului primului meu
an de studenție.
Din perspectivă creștină, ce face
Sandra e prostituție, pur și simplu. Osho
cred însă că ar vedea lucrurile dintr-o
perspectivă radical diferită. E fericită
Sandra lângă Radu? Da, pare fericită. E
fericit Radu lângă Sandra? Da, pare feri-
cit. Și, atunci, care e problema?
Dar cum să faci sex cu un bărbat
iubindu-l pe altul? Greu de zis. M-am
întrebat dacă eu aș putea face așa ceva, ca
să îl ține pe Mihai lângă mine. Nu am
știut ce să răspund. Aș fi vrut să pot spu-
ne nu. Dar aș fi vrut, în același timp, să
pot spune da. Iubirea e mai puternică
decât blocajele sexuale, decât normele
morale, decât tot.
Uite, cu Alexandru eram mulțumită
în pat. Dar totul era după carte, după
manualul corectitudinii sexuale, să zic
așa. Eram prima femeie din viața lui, el

31
era primul bărbat din viața mea. Așa că
lucrurile pe care atunci le consideram
perversiuni nu aveau ce căuta în patul
nostru.
Cu Mihai e cu totul altfel. Nu e ni-
mic interzis, nu ne oprește nimeni să ne
dăruim iubirea așa cum simțim. Iar con-
știința, în loc să fie presată de remușcări,
nu zice nimic. Poate că ne aplaudă fără să
ne dăm seama. Trăiască Osho.
Îți spun, iarăși, că îmi e dor te tine.
Dar nu te mai rog să îmi scrii. Te iubesc și
aștept să treacă mai repede timpul până
ne vom revedea.
Flori

Irina dragă,
Tristețea pune iar stăpânire pe su-
fletul meu. Mihai vrea să ne despărțim. A
închis firma și a rămas cu datorii la prie-
teni. Văd pe fața lui cum grijile îl macină.
Cel mai tare mă apasă faptul că nu știu
cum să îl ajut. Cine angajează o studentă
în anul trei la chimie? Ce loc de muncă
mi-aș putea găsi, ca să fiu atât de bine
plătită încât să îi ofer sprijinul de care are
nevoie?

32
 Of, ce bine era să fii lângă mine, să
am cu cine să vorbesc… Mă bate gândul
să fac ce face și Sandra, iubita lui Radu.
Nu îmi vine să cred că gândesc și scriu
așa ceva. Dar, mi se pare singura șansă.
Dacă Mihai mi-ar fi cerut așa ceva, l-aș fi
refuzat, evident. Relația noastră s-ar fi
terminat instantaneu. Dar Mihai mă iu-
bește. Mă iubește atât de mult încât nici
nu cred că ar accepta să îmi vândă trupul
pentru a-și achita datoriile. Dar, până la
urmă, ce e iubirea? Nu e dorința de a face
orice sacrificiu pentru binele celuilalt?
Până și Hristos a zis că nu există iubire
mai mare decât să îți pui sufletul pentru
cel pe care îl iubești. În cazul meu, tot ce
pot face e să îmi pun trupul pentru el.
Până la urmă, dacă îl iubesc pe Mihai atât
de mult, nimic nu ar trebui să mă împie-
dice să îl ajut.
De ce să fac asta? Dar de ce să nu
fac asta? E mai bine să îl pierd? Să îl las
singur? Dacă îl iubesc cu adevărat, iubi-
rea biruie orice obstacole. Mai ales că nu
o să dureze mult perioada în care o să fac
asta. Sper să găsească el o altă soluție de a
găsi bani. Și poate că asta va fi cea mai
mare declarație de dragoste pe care i-o
pot face. Faptul că, deși vreau să fiu doar

33
a lui, sunt gata să mă calc în picioare pen-
tru iubirea pe care i-o port.
Nu am putere să îți mai scriu acum.
Am nevoie de tine lângă mine. Scrie-mi.
Sau lasă-mă să vin să te văd.
Florentina

Irina,
Mihai a acceptat greu, foarte greu,
propunerea mea. A zis să fac doar o în-
cercare, și după asta să luăm o decizie
împreună. A vorbit cu Radu să îmi gă-
sească un client. Diseară am primul cli-
ent. Îmi e frică, Irina. Îmi e frică ca nu
cumva chestia asta să îmi murdărească
iubirea pe care i-o port lui Mihai.
Încerc să nu mă gândesc că e păcat,
de altfel, acum nici nu mai am aceeași
percepție a păcatului. Dacă nu l-aș fi citit
pe Osho și aș fi avut prejudecățile crești-
ne, aș fi preferat să mor decât să îmi vând
trupul. Dar acum nu mi-l vând pentru
mine, pentru cine știe ce bani sau avanta-
je. Îl vând pentru Mihai, îl vând în nume-
le iubirii noastre.
A trecut ieri Radu pe la noi, ca să fie
sigur că vreau să mă bag în chestia asta.
Mi-a spus că nu aduce decât clienți de
lux, stilați, cu bani mulți, nu figuranți. A

34
vorbit cu Mihai și, dacă încep cu două
nopți pe săptămână, ar ieși cam cât să își
acopere lunar Mihai datoriile. Dacă încep
cu trei nopți, avem cu ce să trăim. Ce mi-
ai lăsat tu abia îmi ajunge să plătesc în-
treținerea și să am ce mânca. Dar trebuie
ca Mihai să mai plătească și întreținerea
pentru apartamentul lui, și chiria, și are
nevoie de bani și pentru alte lucruri.
Trebuie să recunosc că îmi e frică
pentru noaptea care vine. Eu nu am fost
decât cu trei bărbați până acum, cu Ale-
xandru, George și Mihai. Și Mihai m-a
învățat să mă bucur fără opreliști de tot
de înseamnă dăruire sexuală. Cum va fi
însă acum? Nu știu. Sper să rabd, orice ar
fi.
Am nevoie de tine lângă mine.
Florentina

Irina dragă,
Cred că m-am speriat prea tare de
ce urma. Primul client a fost un francez
care lucrează în conducerea unui multi-
naționale de la noi. A venit din Franța cu
soția și copiii. Zici că mai mult avea nevo-
ie să stea de vorbă decât să facă sex. Pă-
rea mai mult nevorbit… Simțea nevoia
unei evadări. Relația cu soția lui s-a blo-

35
cat de când au venit aici. Soția lui nu a
vrut să învețe româna, nu s-a acomodat
deloc. Și au început să se îndepărteze
unul de celălalt. Când a aflat că soția îl
înșală, a început să o înșele și el.
Ea are un iubit, el nu mai are încre-
dere în iubire. Preferă să dea banii pe sex.
E mai simplu.
În pat cu el a fost acceptabil. Îmi
imaginam că e iubitul meu și atunci bari-
erele cădeau foarte ușor. L-a luat somnul
destul de ușor. Abia așteptam să se facă
dimineață și să plece. Mă gândeam că o
să plâng și că o să îmi fie silă de mine. Nu
a fost așa. Am dat un examen, un examen
important pentru a salva relația cu Mihai.
Dacă picam examenul, Radu nu îmi adu-
cea alt client. Dar, nu, a fost bine. O să
văd cum e cu următorul.
Mihai a dormit la noi acasă. Am
stabilit cu el că trei nopți pe săptămână
va dormi el la noi. Pe de o parte, garsoni-
era lui arată mult mai bine decât camera
mea, și clienții au așteptări și la nivelul
ăsta. Apoi, mi-ar fi rușine să vadă vecinii
care mă știu de mică primind tot felul de
bărbați…
Irina, mi se pare că am trecut nu
doar printr-un examen, ci și printr-o ope-

36
rație pe suflet. Simt că am rupt-o definitiv
cu toate ideile preconcepute, cu dogmele,
cu normele morale și cu toate aburelile
bisericești. Am început o viață nouă. O
viață în care nu contează decât ce îmi do-
resc eu și ce își dorește Mihai. Nu dau
socoteală nimănui pentru alegerile mele.
Îmi dau seama că poate te va șoca
schimbarea mea. Îmi dau seama că s-ar
putea să nu mă accepți așa cum sunt.
Dar, până la urmă, Irina, nu pot să trăiesc
o viață întreagă doar în rolul de soră mai
mică. Am dreptul să îmi trăiesc viața așa
cum vreau și cum îmi place.
Sper să mă înțelegi.
Florentina

Irina,
Nu ți-am mai scris de mult. Poate
pentru că am obosit să îți scriu și să nu
primesc niciun răspuns. Oare tu citești
scrisorile mele sau le arunci necitite? Că
de primit, sunt sigură că le primești…
Mi se pare că ți-am scris mult prea
mult și tu nu ai făcut nici cel mai mic
efort de a-mi răspunde.
Am tot așteptat să mă chemi să te
văd, dar nu ai făcut nici asta. Nu îți scriu
ca să îți reproșez, doar constat că ceva în

37
sufletul meu s-a ofilit. Nu iubirea pe care
ți-o port, nu, ci doar elanul de a te ține la
curent cu viața mea.
Și ce aș fi putut să îți scriu în ulti-
mele săptămâni? Ce rost avea să îți de-
scriu clienții mei și frământările și obsesi-
ile lor?
Deja m-am săturat de ei. Acum totul
e ca o rutină. Am ajuns ca minerii care
intră în mină sau ca orice om care merge
la serviciu. Lucrez pe pilot automat. Mi-
hai m-a rugat să accept să lucrez mai
mult, practic sunt împreună cu el doar
două nopți pe săptămână. Și nu îmi ajun-
ge. Pe cât de bine mă înțelegeam cu el
înainte în pat, acum sunt momente în
care îmi e greu să fac diferența dintre el și
un client obișnuit.
Îl iubesc, da, îl iubesc, altfel ne-am
despărți imediat. Dar iubirea asta nu mai
e la fel de puternică ca la început.
Aș vrea să găsească un mijloc de a
aduce bani. Să muncească și el, sau să
muncească doar el, măcar până îmi iau
licența.
Îmi e greu să merg uneori la faculta-
te cu ochii cârpiți de somn, nu știu cum o
să mă descurc în sesiune.

38
 Dar Mihai se poartă atât de frumos
cu mine, atât de atent, ca și cum nu aș fi
decât a lui. Nu am cunoscut un bărbat
mai atent… Tot ce îi pot reproșa e că nu
își caută de lucru. A zis că până nu găseș-
te un loc de muncă din care să câștige cât
vrea, nu se bagă în chestii banale. Că a
mai muncit, cu ani în urmă, ca un sclav,
și câștiga mult prea puțin. Perioada în
care a avut firma l-a învățat cu un anumit
standard, la care renunță foarte greu.
Am citit că trebuie să iubești oame-
nii așa cum sunt. Mihai e un bărbat ex-
traordinar, care are un defect. Nu se poa-
te ridica din angoasa falimentului. Fieca-
re bărbat are defectele lui. Aș fi preferat
să aibă patima băuturii, ca George? Sau
aș fi preferat să fie bolnav, ca Alexandru?
Bine, boala nu e o patimă, dar înțelegi ce
vreau să spun.
Eu îl iubesc pe Mihai așa cum e, și
cu bune, și cu rele. Uneori îmi vine să mă
rog la Dumnezeu să îl schimbe pe Mihai,
să îl ajute să își găsească de lucru. Dar
imediat îmi aduc aminte că am ales să mă
schimb, să nu mai stau la pomana unui
Dumnezeu care pe zece oameni îi ajută și
pe o sută de mii nu.
Mi-e dor de tine,

39
 Florentina

Irina,
Am avut o scurtă vacanță, de cinci
zile, la Poiana Brașov, la Hotelul Alpin.
Mihai mi-a făcut o surpriză și a făcut re-
zervare să facem revelionul acolo.
E un hotel scump, dar Mihai a vrut
să fac o scurtă pauză, să ne regăsim unul
pe altul. A fost frumos. Aveam nevoie de
așa ceva. În perioada Crăciunului am lu-
crat în fiecare noapte, am avut clienți
non-stop. Am tras tare ca să punem bani
deoparte. Și Mihai a vrut să ne și răsfă-
țăm puțin.
Am fost numai a lui Mihai. Și cât de
bine mi-a prins. Munții arătau de vis,
chiar dacă nu era foarte multă zăpadă.
Mai ții minte când am venit ultima oară
la Poiana Brașov? Sper să nu dureze mult
și să venim din nou împreună.
Am urcat pe munte, asta mi-a făcut
foarte bine. Am mers într-o seară la pis-
cina hotelului. Era cam aglomerată dar
mi-a prins bine să fac puțină mișcare.
Masa de revelion a fost peste aștep-
tări. De fapt, totul a fost peste așteptări.
Aveam nevoie de astfel de momente cu

40
Mihai. Altfel, nu aș fi putut să o scot la
capăt cu noua mea „meserie”…
Mihai și-a găsit de lucru în Germa-
nia, va pleca însă abia în octombrie, când
va înlocui pe cineva care revine în țară. În
Germania schimbăm rolurile, va munci el
și eu îmi voi trage sufletul.
E bine că până atunci termin și li-
cența, se așează lucrurile altfel.
Îți pun și câteva poze cu noi. M-aș fi
bucurat să îmi scrii cum ți se pare Mihai…
A ta surioară,
Flori

Irina mea,
Înainte să mergem la munte am
avut un client, un bărbat de vreo cincizeci
de ani, divorțat, care mi-a spus că ar vrea
să îl trimită și pe fiul lui, să îl inițiez în
tainele vieții sexuale. Că băiatul se gân-
dește să plece la mănăstire, după termi-
narea facultății de medicină, iar el vrea să
îi scoată gândurile astea din cap.
Aseară, pe la ora 20.00, am auzit
soneria sunând. Mihai era în baie, clien-
tul trebuia să vină abia pe la ora 21.30.

41
 M-am uitat pe vizor: l-am văzut pe
Adrian, cântărețul de la strană de la bise-
rica noastră.
Am trăit câteva clipe care au ținut o
veșnicie. Nu știam dacă să îi deschid sau
nu. Mi s-a făcut rușine că mă cunoaște în
ipostaza asta. Îl știu de atâta vreme și
chiar nu mă gândeam că aș putea să îl am
client.
Credeam că Osho m-a învățat să
depășesc rușinea. Am făcut cu clienții mei
lucruri pe care cu Alexandru mi-ar fi fost
scârbă să le fac. Dar, imaginea lui Adrian,
stând în fața vizorului, m-a izbit. M-a
întors în timp.
Mi-am spus că e păcat să stric un
tânăr, mai ales unul care are și gânduri de
călugărie. Mă gândeam că toată viața lui
se va schimba după ce va cunoaște sexul.
Gândurile treceau prin mintea mea
cu o viteză amețitoare. Am văzut cum, în
spatele lui Adrian, un preot suna la sone-
ria apartamentului care e față în față cu
garsoniera lui Mihai. Adrian s-a întors și
a început să cânte troparul Bobotezei.
Părintele intrase în bloc cu Boboteaza, iar
Adrian era cântărețul lui.
Ceva în mine îmi spunea să deschid
ușa, să intre și la noi. Mi-am adus aminte

42
că într-un an părintele Constatin a po-
menit la predică de faptul că Sfântul Por-
firie a intrat odată într-un bordel și le-a
dat fetelor de acolo să sărute crucea,
binecuvântându-le. De ce nu putea intra
preotul și în apartamentul în care mun-
ceam pentru binele lui Mihai?
Eram într-o dezorientare profundă.
Glasul lui Mihai m-a adus la normal. M-a
întrebat cine era la ușă și, când i-am spus,
a zis ironic: „Preotul să vină aici când are
nevoie de relaxare, să nu ne obosească cu
tradițiile lui.” Nu am avut stare să mă
contrazic cu el, și nu am deschis ușa. Dar
imaginea lui Adrian în fața ușii mi-a ră-
mas în minte. Mi-am adus aminte de
slujbele la care cânta, de părintele Con-
stantin, de ceilalți de la biserică. Mi s-a
făcut dor de ei.
A venit un client – unul în vârstă, că
băiatul cu mănăstirea vine peste două
zile, făcusem eu o confuzie, dar pur și
simplu nu puteam fi deloc atentă la ce
fac. Mă gândeam doar la faptul că azi e
Boboteaza, ziua în care se sfințesc apele,
se sfințesc creștinii, iar eu făceam sex pe
bani. A fost groaznic. Clientul a plecat
foarte nemulțumit, a spus că altă dată nu
va reveni.

43
 Mă simt bulversată, parcă nu mai
am putere să mai continui. Dar nu pot
vorbi cu Mihai despre asta. Am stabilit că
voi munci până în plecăm în Germania,
iar acolo va munci el. Mai doar câteva
luni. Sper să rezist.
M-aș bucura să te rogi pentru mine,
eu nu am putere. Și nici nu prea mai
cred…
Flori

Irina mea,
În seara asta, la ora 9.00, trebuia să
vină tânărul acela trimis de tatăl lui. Tre-
buia să stea toată noaptea. Am așteptat,
am tot așteptat, iar pe ora 10.00 am pri-
mit un SMS de la tatăl lui, în care scria că
nu l-a putut convinge să vină la mine.
Încercam să mi-l imaginez
luptându-se cu ispita de a veni la mine.
Eu, pentru el, eram desfrânata, eram ră-
ul, eram îngerul căzut.
L-am sunat pe Mihai, să vină acasă,
dar cred că avea telefonul descărcat. Sim-
țeam nevoia să citesc ceva, dar Mihai nu
are cărți. Lucrul acesta m-a șocat. Mi-am
dat seama că, de când m-am mutat la el,
timpul meu liber a fost risipit doar pe
filme și rețele de socializare. „Casa fără

44
nicio carte”, cred că ar merge o nuvelă
sau un roman cu titlul ăsta.
Eu citeam atât de mult… Dar, în
afara cărților pe care le-am împrumutat
de la Rodica, nu îmi aduc aminte să fi
văzut vreo altă carte în casa asta.
Mi-ai spus de atâtea ori: „Ce faci, te
face…” A fost unul dintre cuvintele de
bază cu care îmi rânduiam viața. Și acum,
ce fac… Sex pe bani, pentru binele iubitu-
lui meu. Dar asta mă transformă. Mă simt
prinsă într-o colivie, într-o cușcă. Dar nu
am puterea să plec. Mihai e acum singu-
rul meu sprijin în viață. Am pierdut prea
mulți oameni la care țineam ca să îl pierd
și pe el. Nu, pe el nu vreau să îl pierd.
Sunt dispusă să fac orice sacrificiu ca să îl
țin lângă mine.
De mâine o să încep să citesc din
nou. Încerc să rezist o săptămână fără
Netflix și fără rețele de socializare . Am
vrut să mă schimb și, da, m-am schimbat.
Numai că nu am avut controlul deplin
asupra schimbării mele.
Am ajuns să fac alergie la tatuajul
meu. M-am tatuat și pentru că am vrut să
mă schimb, am vrut să renunț la reperele
mele religioase, la fixurile mele, la bloca-
jele mele, dar ce am găsit?...

45
 Am vrut să mă lupt cu Dumnezeu,
dar am senzația că m-am luptat cu mine
însămi și am pierdut. Am vrut să scap de
mustrări de conștiință, de rușine, de apă-
sarea păcatelor, dar nu am reușit.
I-am pictat lui Osho o icoană în su-
fletul meu și am încercat să mă reforma-
tez după învățăturile lui, punându-L în
umbră pe Hristos. Mă simt ca fiica risipi-
toare, dar nu am unde să mă întorc. Am
trăit prea multe dezamăgiri în credință ca
să mai am puterea de a cere ajutor prin
rugăciune.
Uneori mă ascund în iubirea lui Mi-
hai. Dar sunt momente în care Mihai mi
se pare doar un alt client, mă port cu el
mecanic, ca și cum aș aștepta să mă plă-
tească la sfârșit.
Cât de bine a fost la munte… Aș mai
vrea să mergem câteva zile la Poiana Bra-
șov, dar nu cred că ne permitem. Simt
nevoia să mă regăsesc. Noaptea asta de
singurătate, chiar dacă mi-a terminat
plămânii, că am fumat până acum non-
stop, și e 3 noaptea, m-a ajutat să înțeleg
că am nevoie de o schimbare. Dar, ce fel
de schimbare?

46
 A, Irina, tu nu știi că fumez. M-am
apucat la scurtă vreme după ce am înce-
put să muncesc în branșă…
Care e diferența dintre o mine și o
prostituată? Am tot încercat să îmi fur
singură căciula, să îmi repet că ceea ce fac
eu nu e prostituție obișnuită, că e ceva
mai înalt, mai demn, mai… Dar, până la
urmă, în pat ofer aceleași servicii cu o
prostituată.
Ce mai, nu am cu ce să mă laud. În-
chei scrisoarea aici.
Oricum am senzația că scriu degea-
ba. Nu răspunzi nimic, de atâta vreme.
Poate că îți scriu doar din nevoia de a-ți
scrie. Poate că ar trebui să mă opresc.
Poate asta e ultima mea scrisoare.
Florentina

Irina mea,
Muntele e magic. Mihai a spus că
trec printr-o depresie ușoară și că sigur
muntele îmi va prinde bine. Am stat o
săptămână la o pensiune la Sinaia. Nu au
fost condițiile de la Alpin, dar prețurile au
fost mult mai mici, așa că a meritat și
ultimul bănuț…
Îl iubesc pe Mihai și el mă iubește
pe mine. Asta e tot ce mă interesează. M-

47
am refăcut. Am lăsat în București telefo-
nul, am uitat de rețele de socializare. Am
stat în natură cât mai mult, m-am bucu-
rat de aer curat, m-am bucurat de munte,
m-am bucurat de Mihai. Din pozele tri-
mise nu poți să îți dai seama, dar are un
aer de Brad Pitt care mă topește. Am sen-
zația că m-am îndrăgostit de un actor
celebru. Nu mă satur privindu-l.
E prima oară când mi-a mărturisit,
aproape plângând, cât îl apasă că nu gă-
sește în el putere să se angajeze până în
octombrie. După ce ai avut firma ta și ai
fost șef, după ce ani de zile lucrurile ți-au
mers bine, e într-adevăr dificil să te anga-
jezi și să fii la cheremul șefului. Nici nu
știi cât m-au bucurat cuvintele lui. Mi se
părea că e incapabil să înțeleagă prin ce
trec. Dar mi-a promis că se va răzbuna, că
după ce plecăm în Germania nu mă va
mai lăsa să fac niciodată ce fac acum. I-
am zis în glumă: „Nici dacă a început să
îmi placă?” S-a înseninat imediat. „Nu,
pentru că o să fii ocupată în fiecare noap-
te. Cu mine. Doar cu mine…”
E un tip foarte sensibil și abia aștept
să îl cunoști. Iubirea lui diferă foarte mult
de cea a lui George. George era rece, era
puțin comunicativ, nu știu cum am accep-

48
tat să stau cu el. Mihai nu m-ar lovi nici-
odată, sunt sigură de asta.
M-am întors în București mai plină
de energie decât atunci când am fost la
Poiana Brașov. Am avut aici un revelion
prelungit, sau mai bine zis o prelungire a
revelionului de la Hotel Alpin.
De acum voi lucra doar trei nopți pe
săptămână, marți, joi și sâmbătă, iar în
rest mă voi bucura de Mihai. Aveam ne-
voie de schimbarea asta de program. Că
am avut și săptămâni în care am lucrat în
fiecare noapte.
Mi-e dor de tine,
Flori

Irina mea,
Cred că Dumnezeu ascultă și rugă-
ciunile pe care nu le faci. Adică rugăciuni-
le care rămân așa, la nivel de gând, în
inima ta. Ți-am povestit cum a fost când
Adrian a venit în ajunul Bobotezei la ușa
noastră. Am vrut atunci ca Dumnezeu să
vină din nou în viața mea, să simt că îmi
zâmbește viața, că e altfel.
Azi noapte am avut cel mai necon-
vențional client din ultimele luni. A venit
un client de vreo treizeci de ani, un tip
slăbuț, cu ochelari, cu bani, dar cu o pri-

49
vire foarte pătrunzătoare. Plătise pentru o
noapte întreagă. Dar nu a vrut decât să
stăm de vorbă.
Am mai avut clienți nevorbiți, dar el
nu era ca ei. Ceilalți voiau și discuții și
sex, el voia doar discuții. Sau tăcere.
Când mi-a spus că a venit ca să îmi
ofere o noapte altfel, m-am întrebat cu ce
tip sado-maso-perverso-deliranto nu știu
cum să îi zic mă procopsisem. Chiar mă
gândeam să am telefonul la îndemână, să
îl chem pe Mihai acasă dacă era nevoie.
Dar, nu, Aurel nu voia de la mine
nimic pervers… Voia doar să stăm de vor-
bă. Am crezut că e impotent și că e dus cu
capul. Dar, nu. A fost căsătorit, soția lui a
făcut patru avorturi, că el nu voia copii,
voia să se bucure de viață, după care ea a
făcut cancer. Suferința ei, că a fost opera-
tă de două ori înainte să moară, l-a
schimbat total. A auzit de icoana făcătoa-
re de minuni a Maicii Domnului
Prodromița, de la Muntele Athos, cea
care s-a pictat singură, cred că ai auzit de
ea, și s-a dus acolo să se roage pentru ea.
Când s-a rugat în fața icoanei, a simțit o
putere în inima lui. A simțit că Maica
Domnului e lângă el, a simțit că Maica
Domnului îl chemase acolo. S-a spovedit,

50
și duhovnicul i-a dat canon să ajute patru
oameni să se apropie de biserică. Câte
unul pentru fiecare copil avortat. Nu i-a
dat un termen, dar oricum e un canon
foarte greu, mult mai greu decât și-a ima-
ginat Aurel.
Când a venit în țară, a apucat să își
convingă soția să se spovedească și ea, iar
ea a murit după câteva zile. Asta s-a în-
tâmplat acum câteva luni. Aurel a încer-
cat să își convingă prietenii să se apropie
de biserică, dar nu a reușit decât cu doi
dintre ei. Mai are nevoie de două suflete
ca să își împlinească canonul.
Așa că s-a gândit să caute serviciile
damelor care fac sex pe bani. Așa a ajuns
și la mine. Eu am fost a doua lui încerca-
re. Prima tipă i-a făcut scandal, că nu are
nevoie de predicile lui, așa că nu a rezol-
vat nimic.
Simțeam că mă atrage într-o cursă,
că, dacă îl ascult, am să renunț și la ce fac,
și la Mihai, la tot, și am să îmi schimb
viața. Nu mă simțeam pregătită pentru
așa ceva. I-am spus doar că sunt obosită,
prea obosită pentru discuții religioase. I-
am spus că sunt plătită să prestez, nu să
vorbesc despre Dumnezeu. I-am sugerat
să plece la el acasă, spunându-i că, dacă

51
are bani de aruncat, poate veni și altă
dată. Că banii i-a lăsat ca pentru o noapte
normală. Ce relativ e cuvântul ăsta, nor-
mală. Normală pentru mine, evident. A
plătit și a plecat, descumpănit. Nu cred
că va mai veni altă dată.
Ce om ciudat… Abia după ce a ple-
cat am lăsat garda jos. Eram decisă să
rezist predicilor lui. Nu vreau să revin la
vechile concepții creștine. Dar, după ce a
plecat, mi-am adus aminte de întâlnirea
cu Adrian din ajunul Bobotezei. Poate că
Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea pe
care nu am apucat să o fac, rugăciunea
care rămăsese în sufletul meu ca un sus-
pin, și l-a trimis la mine pe Aurel.
Nu am putut dormi până dimineață.
Oare Dumnezeu l-a trimis la mine?
Și, dacă da, iar eu nu l-am primit, în-
seamnă că Dumnezeu își va întoarce fața
de la mine cu totul? Sau îmi va trimite alt
colindător?
A ta,
Flori

Irina,
Nu am apucat să îți pun scrisoarea
la poștă, o să ți-o pun abia mâine. Când
mă pregăteam să plec la poștă, Aurel l-a

52
sunat pe Mihai și l-a întrebat dacă sunt
disponibilă și noaptea asta. Mihai îl refu-
za, politicos, dar eu i-am făcut semne că e
ok. Mihai mi-a arătat pe degete că ne-am
înțeles că doar trei, doar trei nopți pe săp-
tămână voi lucra, dar pentru sâmbătă nu
se programase încă nimeni, așa că i-am
spus lui Mihai că voi avea week-end-ul
liber. Mihai pleacă oricum de azi până
luni la părinții lui, la Craiova, așa că o să
am puțin timp să mă gândesc la sufletul
meu.
Da, diseară vine la mine Aurel… Îmi
era teamă că nu va mai veni. Vreau să
vorbesc cu el, vreau să stăm de vorbă toa-
tă noaptea. Da, azi-noapte am refuzat să
deschid ușa unui colindător, dar uite că
Dumnezeu îl trimite din nou diseară. Da,
Irina, mă simt ca atunci când eram la bu-
nici și așteptam colindătorii înainte de
Crăciun. Numai că, deși Aurel nu cântă,
mi se pare că e trimis de Dumnezeu să
aducă vestea cea bună a mântuirii sufle-
tului meu. Cum e colindul acela: „Larg
deschideți poarta sufletelor voastre, N-
am venit să cerem, am venit să dăm…”
Vreau să vorbesc cu Aurel. Am ne-
voie de asta. De fapt, nu știu ce aștept

53
exact de la el, îmi e teamă să mă și gân-
desc. Îți mai scriu mâine.
Flori

Irina dragă,
Știi melodia aia a lui Kenny
Chesney: „You had me from Hello”? De
când a intrat pe ușă Aurel, am știut că nu
voi repeta greșeala de alaltăieri, când m-
am aricit și m-am închis în mine, de tea-
mă că vorbele lui vor atinge sufletul meu.
Nu, de data asta am fost cu el cât se
poate de sinceră. I-am vorbit despre fră-
mântările mele, despre faptul că nu mi-aș
fi imaginat sub nicio formă că îmi voi
vinde trupul pentru bani. A fost ca o spo-
vedanie. Mai întâi am vorbit eu. I-am
spus despre iubirea pe care i-o port lui
Mihai, despre faptul că am acceptat acest
sacrificiu doar din iubire. Și Aurel m-a
întrebat un singur lucru: „Dacă îl iubești
atât de mult pe Mihai, tu ai fi acceptat ca
el să își vândă trupul ca să îți aducă
bani?”
Nu mă gândisem niciodată la asta.
Mă și mir că nu mă gândisem niciodată.
Eu pe Mihai îl iubesc și nu îl pot împărți
cu nimeni. Atunci, oare el cum m-a putut
împărți cu atâția bărbați?

54
 Nu știam să îmi răspund la această
întrebare. Dacă iubești pe cineva, îl prote-
jezi, nu îl expui. Ori Mihai m-a expus to-
tal… M-am și îmbolnăvit de două ori, a
trebuit să mă tratez… Nu am putut să îți
scriu și despre asta. În fine.
Aurel pusese degetul pe rană, dar
tot nu eram pregătită să privesc adevărul
în față. Așa că am schimbat subiectul.
L-am întrebat cum îi venise ideea de
a încerca să convertească două femei
prostituate. Îmi e greu să folosesc acest
cuvânt, îmi vine să neg, să refuz să recu-
nosc că descrie precis ocupația mea din
ultimele luni, dar cuvântul e cât se poate
de exact.
Acum îți scriu de acasă, am termi-
nat-o cu Mihai și îți scriu, cu ochii în la-
crimi, încercând să te fac martoră a lu-
crurilor pe care le-am trăit de aseară până
acum.
Revin. Mihai mi-a răspuns că l-a
impresionat o predică în care a auzit cum
în Grecia o prostituată s-a rugat pentru
un copil grav bolnav, pe care doctorii l-au
trimis să moară în casa lui, spunând că
nu mai au ce să îi facă. Disperată, mama
mergea spre casă cu copilul ei. A văzut o
femeie pe stradă – era o prostituată care

55
tocmai prestase, dar mama nu avea de
unde ști asta, și, disperată, mama i-a pus
copilul în brațe, implorând-o să îi vindece
copilul.
Prostituata, descumpănită, s-a ru-
gat: „Doamne, nu pentru rugăciunea mea,
că sunt o păcătoasă, ci pentru durerea
acestei mame, vindecă-i copilul.” Și a
apărut o lumină cerească, iar copilul a
strigat: „Mamă”. Se vindecase.
Întâmplarea asta, că e reală, l-a im-
presionat pe Aurel. A căutat pe net mai
multe lucruri despre convertirea prosti-
tuatelor, și a dat de viața Sfântului Vita-
lie, un sfânt care mergea în fiecare noapte
pe rând la desfrânatele din Alexandria,
încercând să le convingă să renunțe la
desfrâu și să se pocăiască. Pe unele le-a
convertit, pe altele nu. Toți credeau că e
un curvar, și abia la moartea lui s-a aflat
ce nevoință ducea.
Aurel s-a rugat Sfântului Vitalie să îl
ajute și pe el să convertească două femei,
să le aducă pe calea credinței. Așa a ajuns
la mine. Sau mai bine zis Dumnezeu l-a
trimis la mine.
Pe mine vindecarea copilului pentru
rugăciunile prostituatei m-a lovit în moa-
lele capului. Mi-am dat seama că, deși eu

56
încercasem să Îl uit pe Dumnezeu, El nu
mă uitase. Mi-am dat seama că Dumne-
zeu nu are pe nimeni de pierdut. Mi-am
dat seama că Dumnezeu primește rugă-
ciunile oamenilor care Îi cer ajutorul, ori-
cât ar fi de păcătoși.
Apoi, m-a șocat nevoința Sfântului
Vitalie. Mi-am dat seama că există suflete
cu adevărat iubitoare de curăție, și asta
m-a făcut să îmi dau seama că eu, încer-
când să am o poziție morală neutră, de
fapt mă afundasem în păcat. Alegeam să
cred în poveștile lui Osho doar pentru că
mă lăsau să fac ce vreau. Mă luptam să le
cred. Aveam nevoie să le cred…
Dar m-a șocat și Aurel. A citit de-
spre un sfânt și s-a gândit să îi urmeze
exemplul. Nu mi-a vorbit despre credință
ca un sectant de la colțul străzii, care vrea
să te convingă de „adevărurile” lui. Nu,
mi-a vorbit din inimă. El trăiește lucrurile
despre care vorbește… Abia așteaptă să
plece din nou la Muntele Athos, la du-
hovnicul lui…
Am vorbit până la patru dimineața,
când Aurel a plecat, că trebuia să se odih-
nească înainte de a pleca la serviciu. I-am
spus că poate dormi lângă mine sau pe

57
jos, că nu o să îi fac nimic, dar a preferat
să plece.
Mi-a spus că e oarecum ușor să în-
țelegi cum stau lucrurile, ce e bine și ce e
rău, dar că greu e să alegi binele. De obi-
cei, oamenii găsesc tot felul de justificări
pentru a alege răul.
Aurel a plecat și eu am rămas singu-
ră. Înainte de a pleca, mi-a lăsat trei cărți
și o icoană. Îmi pare rău că nu m-am
gândit să îi cer numărul de telefon, ca să
mai vorbim.
Aveam din nou o icoană. Aveam din
nou o icoană… M-am rugat până la răsă-
ritul soarelui, când m-a luat somnul. La
început, rugăciunea a fost o chestie care
pornea de la mine, era o rugăciune în care
Îl tot imploram pe Hristos să mă ierte.
După un timp, simțeam că rugăciunea
conține și un răspuns tainic de la Dumne-
zeu. Simțeam că Hristos îmi vorbea și El,
ca și cum ar fi așteptat să mă întorc la El.
Când m-am trezit, am simțit nevoia
să mă întorc acasă la noi. Nu mi-am luat
lucrurile, nu știam ce urma să fie cu Mi-
hai. Am plecat știind că am timp să mă
decid până luni, când se întoarce în Bucu-
rești.

58
 După-masă am trecut pe la biserică
și am intrat să mă închin. Îmi era dor să
mă rog din nou în biserica noastră, de la
care lipsisem atâta vreme. Era Sfântul
Maslu. Of, cât de bine mi-a prins. M-am
rugat și am plâns toată slujba. Mă rugam
să facă Dumnezeu o minune cu mine, să
îmi schimbe viața, chiar dacă nu știam
exact ce fel de schimbare vreau. Dar ce-
ream o minune, știam că vindecarea su-
fletului meu e mai importantă decât vin-
decarea ochilor bolnavi sau a picioarelor
paralizate.
Voiam să vorbesc cu părintele Con-
stantin, dar cred că după slujbă a plecat
prin ușa laterală, că nu l-am mai văzut. A
miruit părintele Alexandru.
Mergeam spre casă, cu ochii în la-
crimi, gândindu-mă că o să îl sun pe pă-
rintele Constantin, ca să mă spovedească.
Atunci, am văzut-o pe Sandra. Am
recunoscut-o destul de greu, pentru că
părea îmbătrânită. Am intrat în vorbă cu
ea și chiar ne-am oprit la o terasă, să bem
un ceai.
Eu știam că de câteva săptămâni a
terminat-o cu Radu, dar nu știam detalii.
De fapt, Radu nu era loverboy, era un
pește obișnuit, iar Sandra era doar una

59
din fetele care lucrau pentru el. Ea pur și
simplu a refuzat să mai presteze, pentru
că intrase într-o depresie adâncă. A gonit-
o Radu, că lăsa clienții nemulțumiți.
Oricum, povestea cu Radu loverboy
a fost doar ca să mă păcălească pe mine.
Adică, Mihai a pus-o să îmi zică povestea
asta, manipulându-mă. Mihai e loverboy
profesionist. Stă câteva luni cu una, apoi,
când se satură de ea, o schimbă, și tot așa.
Mihai nu a avut și nu are nicio firmă. Ple-
carea în Germania din octombrie e doar
un pretext. Mihai știa că nu mă va ține
până în octombrie, că mă va schimba pâ-
nă atunci. Sandra a cunoscut încă două
iubite ale lui Mihai, cu una a stat doar
câteva săptămâni, cu alta șase luni. Mun-
ca ofilește fetele, și atunci Mihai le
schimbă. Pe mine cred că m-a iubit, to-
tuși. Sau pe toate le-a iubit? Nici nu știu
ce să cred.
Diferența dintre Radu și Mihai e că
Radu face lucrurile organizat. Mihai se
teme și se mulțumește să vândă o singură
femeie… De fapt, cu ani în urmă au lucrat
împreună, dar s-au certat din cauza unei
fete și de atunci s-au separat.

60
 Credeam că pic de pe picioare când
auzeam povestea. Dar, totuși, lucrurile se
legau.
Am încercat să încep această scri-
soare fără să mă las biruită de tristețe.
Am încercat să fiu tare. Dar nu sunt. Am
luat plasa vieții mele. Am fost batjocorită,
am fost înșelată, am fost călcată în picioa-
re.
Cu asta ar fi trebuit să încep scri-
soarea. Dar am încercat să o iau încetul
cu încetul, ca să nu îți produc un șoc prea
mare. Mă obosește mult această scrisoa-
re, că mă tot gândesc că, la cât ești tu de
singură și de deprimată, numai de văică-
relile mele nu ai nevoie.
Am încercat să încep cu partea mai
frumoasă, cu discuția cu Aurel, nu doar
pentru că a fost cronologic prima, ci pen-
tru că nu știu, Irina mea, cum să îți spun
cât mă răvășește faptul că am ales să fiu
prostituată. Că m-am lăsat manipulată.
Nu mai am putere să îți scriu, fă-
când flotări logice ca să nu suferi din cau-
za prostiilor mele.
Simt că sufletul îmi e vraiște. L-am
sunat pe părintele Constantin și a spus că
mă primește la spovedanie mâine după
parastas. Îți mai scriu mâine.

61
Flori a ta.

62