Tema 7.

Documentologia criminalistică (2 ore)

7.1. Noţiunea de cercetare criminalistică a documentelor. 7.2. Cercetarea criminalistică a scrisului de

mâină. 7.3 Cercetarea tehnico-criminalistică a documentelor. 7.4. Dispunerea expertizei privind
cercetarea documentelor.

7.1. Noţiunea de cercetare criminalistică a documentelor

Cercetarea criminalistică a documentelor este o ramură a tehnicii criminalistice ce
studiază legităţile naturii scrisului, reflectării în scris a unor calităţi ale personalităţii, modurile
de alcătuire și falsificare a documentelor, precum şi metodele şi mijloacele de cunoaştere a
acestor legităţi în scopul descoperirii şi cercetării infracţiunilor . Obiectele cercetărilor
criminalistice în acest sens sunt diferite acte. Acestea pot fi scrise, executate la calculator,
dactilografiate la maşina de scris, confecţionate poligrafic, fotografice etc.
Cercetarea criminalistică a documentelor se împarte în trei subramuri:
1. Cercetarea manuscriselor pentru a determina executorul textului, a înscrisurilor cifrice sau a
semnăturii;
2. Cercetarea documentelor pentru a determina diverse falsuri, restabilirea actelor arse, distruse,
alterate, relevarea înscrisurilor slabvizivile sau invizibile, stabilirea naturii materialelor de
scriere, aprecierea vechimii confecţionării documentului, depistarea, descifrarea şi citirea
înscrisurilor criptografice.
3. Stabilirea autorului spiritual al textului, adică persoana care a compus textul în litigiu.
Prima subramură poartă denumirea de cercetarea criminalistică a scrisului, a doua –
cercetarea tehnico-criminalistică a documentelor, a treia – de stabilire a autorului.
În cursul cercetării locului faptei, efectuării altor activităţi procedurale adeseori se
impune sarcina de a stabili autenticitatea buletinelor de identitate, a permiselor de conducere
auto, a documentelor de trecere a frontierei, a legitimaţiilor de serviciu, de studii, etc., care se
rezolvă, de regulă, de către organul de urmărire în condiţii de teren şi în mod prealabil.
În urma unor astfel de cercetări de teren se deschid posibilităţi de a elabora diferite
versiuni, de a decide cu privire la oportunitatea realizării unor măsuri speciale de investigaţii şi a
altor acţiuni procesuale. În astfel de cazuri se cere a respecta o consecutivitate anumită de
manipulare cu actele ridicate.
După o lectură atentă a documentului şi determinare a conţinutului impresiunii de
ştampilă şi de sigiliu, confruntarea datelor din actul cercetat, studierea înscrisurilor cifrice, a
numerelor de serie, semnăturilor şi altor rechizite se recomandă a atrage atenţia la următoarele
circumstanţe: a) dacă documentul nu are oarecare erori gramaticale; b) dacă instituţia sau
persoana din numele căruia a fost redactat acest document este împuternicită de a elibera un
astfel de act sau de a aproba informaţiile ce le conţin; c) dacă există o astfel de instituţie şi
denumirea ei în perioada când a fost întocmit actul în cauză; d) dacă coincide conţinutul
documentului - formei prestabilite pentru astfel de acte; e) dacă există sau nu contradicţii între
momentul întocmirii formularului documentului şi data de eliberare a acestuia; f) dacă conţinutul
documentului în cauză concordă cu textul impresiunii de ştampilă sau de sigiliu; g) dacă textul
este corect aranjat şi nu sunt denaturate familiie persoanelor cu funcţii de răspundere.
În unele cazuri se cere a examina documentul în cauză în radiaţii infraroşii sau
ultraviolete. În cadrul analizei conţinutului documentului este necesar a se stabili:
a) scopul care a fost formulat în faţa autorului textului;
b) motivele de care se conducea autorul la redactarea acestuia;
c) evenimentele cu care au fost legate apariţia acestui document;
d) care este raţionamentul principal ce şi-a găsit reflectare în acest document;
e) cine poate cunoaşte împrejurările expuse în acest document.
7.2. Cercetarea criminalistică a scrisului de mâină
Cercetarea criminalistică a scrisului se efectuează în scopul determinării persoanei care a
îndeplinit textul sau semnătura în cauză. În cursul unor mişcări tipice și multiple, se formează o
deprindere (stereotip dinamic), asimilarea căruia micşorează consumul de energie psihică pentru
a îndeplini diferite acţiuni, inclusiv şi cele ce sunt legate de scierea textelor.
Scrisul este un sistem de mişcări relativ stabile şi individuale în cadrul îndeplinirii unor
manuscrise. Individualitatea scrisului este irepetabilitatea şi unicitatea acestuia. Două persoane
nu pot avea un acelaşi sistem absolut de mişcări. Acest lucru este determinat de un complex de
factori subiectivi şi obiectivi.
Stabilitatea realtivă a scrisului înseamnă păstrarea unei totalităţi individuale de
particularităţi ale înscrisului persoanei concrete pe parcursul unei perioade destul de lungi.
Vorbirea în scris se apreciază din punctul de vedere gramatical, lexic şi stilistic.
Caracteristicile gramaticale reflectă deţinerea de către executor a regulilor gramaticale de
scriere. După caracterul greşelilor gramaticale întâlnite în diverse manuscrise, gradul de cărturie
a persoanei poate fi determinat ca înalt, mediu şi jos. Caracteristicile lexice caracterizează
vocabularul persoanei care a scris textul. Caracteristicile stilistice exprimă maniera de a expune,
construcţia compoziţională a manuscrisului, limba de scriere. Există limbă literară (publicistică,
ştiinţifică, de afaceri, de artă) şi limbă folosită în vorbirea curentă.
Caracteristicile scrisului se împart în generale şi particulare. Cele generale caracterizează
scrisul ca un sistem de mişcări în ansamblu. La ele se referă: - Evoluţia scrisului – nivelul de
stăpânire a tehnicii de scriere sau gradul de adaptare a mişcărilor mâinii omului la scrierea
cursivă contemporană. Există trei niveluri de evoluţie a scrisului – înalt, mediu şi mic.
Complexitatea scrisului. Toţi elevii ce înavaţă a scrie încep cu studierea regulilor de scriere. Pe
parcurs însă imaginea grafică a semnelor de scriere diferă de modelele caligrafice. Devierea se
produce în două direcţii – simplificarea şi complexarea mişcărilor. În dependenţă de gradul de
deviere înscrisurile cu evoluţie înaltă se împart în trei tipuri – simplu, simplificat şi complexat.
Legarea scrisului exprimă capacitatea scriptorului de a scrie un anumit număr de semne fără ca
să ridice tocul de pe hârtie în ritmul său firesc de scriere.
Mărimea scrisului. În dependenţă de mărimea semnelor există scris mare, mediu şi mic.
Întinderea scrisului se determină după raportul dintre lăţimea literei şi înalţimea ei. Acesta poate
fi mijlociu, comprimat şi întins.
Înclinaţia scrisului. Există scrisuri înclinate în dreapta, verticale şi înclinate în stânga.
Presiunea scrisului. Există scrisuri cu o presiune mare, medie şi slabă.
În scopul identificării personalităţii scriptorului este necesar a studia, la fel şi
caracteristicile particulare ale scrisului. Acestea reflectă specificitatea mişcărilor la scrierea
unor semne aparte, elemente, precum şi moduri de legare a literelor. Ele reflectă un sistem
automatizat de mişcări stabile caracteristice fiecărei persoane. Caracteristica calitativă a
mişcărilor este determinată de forma, direcţia, întinderea, consecutivitatea, precum şi
complexitatea mişcărilor. Caracteristicile particulare cuprind: - forma mişcărilor la îndeplinirea
şi legare unor semne şi elementele acestora; - direcţia de mişcare (de jos în sus, de sus în jos, în
sensul acului ceasornicului, în contrasensul acului ceasornicului etc.); - coeziunea mişcărilor,
adică modul de legare a elementelor în litere, precum şi a modului de legare a literelor între ele
(unit, prin interval); - spaţierea relativă a punctelor de atac, de finalizare, de intersecţie şi
legătură a mişcărilor; - consecutivitatea mişcărilor prin care se execută diferite elemente ale
literelor; - complexitatea mişcărilor la îndeplinirea literelor (simplificate, complicate comparativ
cu regulile caligrafice).
Caracteristicile particulare au însemnătate determinantă la identificarea persoanei
scriptorului după textele scrise de mâină. Acestea se evidenţiază printr-o stabilitate mai înaltă
comparativ cu caracteristicile generale şi foarte greu se controlează de către creierul uman în
procesul de scriere, de aceea ele, de regulă, se păstrează chiar şi în cazul modificării intenţionate
a scrisului.
7.3. Cercetarea tehnico-criminalistică a documentelor
În scopul modificării conţinutului documentului plastografii mai frecvent recurg la
corodare, înlăturare de text, adăugire de text, ştergerea unor fragmente de text din documentul
autentic şi înlocuirea lor cu altele ș.a. Documentele pot fi autentice şi false. Cele autentice pot fi
valabile şi nevalabile. Există două varietăţi de falsuri: intelectual (când pe formularul unui model
prestabilit în prezenţa tuturor rechizitelor sunt prezentate date neconforme realităţii) şi - material
(când în documentul autentic sunt atestate modificări prin ştergere, corodare sau contrafacere).
Formularele false ale actelor mai frecvent se alcătuiesc prin intermediul clişeurilor
poligrafice, cu ajutorul calculatoarelor și printarea ulterioară, prin desenare.
Corodarea. Prin corodare se înţelege o modalitate de falsificare care constă în aplicarea
reactivilor chimici cu scopul de a decolora substanța folosită pentru a îndeplini documentul.
Pentru a executa corodarea infractorii utilizează diferite substanţe chimice care
acţionează nu numai asupra colorantului, dar şi asupra hârtiei, ceea ce conduce la unele
schimbări în compoziţia ei, detectate în cadrul expertizelor tehnico-criminalistice a actelor.
Locul înlăturării chimice se determină cu ajutorul mijloacelor optice, radiațiilor
ultraviolete, punându-se în evidență următoarele repere: - prezența zonelor mate, a petelor
albicioase sau gălbui; - creșterea porozității hârtiei și a fragilității ei; - întinderea trăsăturilor de
cerneală executate în porțiunea atacată; - schimbarea nuanței de culoare a grafismelor adăugate; -
deteriorări ale liniaturii, a rețelei de protecția, a unor semne grafice vecine ș.a.
Înlăturarea de text este o modalitate de falsificare a documentelor în care textul este şters
pe cale mecanică. Indicii demascatori sunt: - scămoșarea și subțierea hîrtiei; - pierderea luciului;
- ștergerea liniaturii (rețelei de protecție) ș.a. Urmele acţiunii mecanice uneori se acoperă prin
netezirea suprafeţei documentului în rezultatul cărora se pot forma unele trase, zgârâieturi.
Adăugire de text este o altă modalitate de falsificare care constă în adăugirea unor
grafisme, semne, cifre şi cuvinte în scopul modificării conţinutului textului documentului.
Semnele adăugirii: - diferenţă de culoare şi nuanţă a trăsăturilor iniţiale şi a celor adăugite; -
deosebire între grosimea grafismelor precum şi a gradului de evoluţie al scrisului cu care s-a
îndeplinit; - spaţierea neuniformă a unor înscrisuri în text, intervale comprimate sau îndepărtate.
Schimbarea fotografiilor se face, de regulă, în actele de indetitate. Cele mai frecvente
procedee sunt: - schimbarea fotografiei în ansamblu, observată prin incoerenţă în textul
ştampilei, dimensiunile ovalurilor acesteia; - montajul – pe documente rămân părţi ale
fotografiilor iniţiale cu impresiuni de ştampilă pe ele la care se încleie fotografia altei persoane;
- se pot detecta diferenţe ale sortimentului şi calităţii hârtiei fotografice, urme de tăiere a
fotografiei ce nu corespunde cu elementele ştampilei; - prezenţa pe reversul fotografiei
anterioare a unor particule de emulsie de pe altă fotografie.
Falsificarea impresiunilor de ştampilă. Pentru ştampilele şi sigiliile confecţionate în mod
industrial este caracteristic: - configuraţia uniformă a semnelor omogene; - aceleaşi dimensiuni
ale semnelor şi distanţa dintre ele; - spaţierea uniformă a textului şi a literelor pe circumferinţă; -
imaginea simetrică a emblemelor sau a stemei. Cele mai frecvente moduri de falsificare a
ștampilelor: - aplicarea tehnologiilor contemporane computerizate; - desenarea imaginii
amprentei; - copierea acesteia de pe impresiunea autentică; - fabricarea clişeului contrafăcut ș.a.
Cercetarea textelor dactilografiate. Cercetarea acestora se efectuează în scopul
identificării maşinii de scris. Dacă executorul şi autorul documentului este una şi aceeaşi
persoană, caracteristicile identificatoare vor fi şi cele ale vorbirii în scris (stil, lexică, gramatică).
Cercetarea fono-videodocumentelor. Urmele sonore dețin anumite însușiri: - vocea
omului după frecvență, intensitate prezintă individualitate strictă; - caracteristica acustică a vocii
este relativ stabilă; - maniera de a vorbi, intonația dețin trăsături particualre. Fundamentul
științific al identificării după voce și vorbire îl constituie fonoscopia criminalistică, care studiază
informația auditivă fixată cu aparatele audio-video (dictafoane, tel. mobile etc.). Sarcinile
expertizei fonoscopice constau în identificarea persoanei după voce și vorbire, diagnosticarea
unor particularități (sexul, apartenența națională, socială, nivelul de cultură etc.), dar uneori poate
apărea necesitatea identificării audi-videoaparaturii cu care s-a imprimat informația.
7.4. Dispunerea expertizei privind cercetarea documentelor
În scopul cercetării textelor scrise de mâină sau a textelor printate/dactilografiate se
ordonă respectiv expertiza scrisului (grafoscopică) sau expertiza tehnico-criminalistică a
documentelor. În astfel de cazuri expertului i se prezintă originalul manuscrisului în litigiu,
precum şi modelele de comparaţie ale scrisului sau a semnăturilor persoanelor suspectate.
Acestea sunt de două feluri: libere şi experimentale.
Modele libere de comparaţie sunt acelea care sunt scrise în perioada de până la pornirea
procesului penal respectiv. În aceste modele nu pot fi schimbări intenţionate ale scrisului.
Modele libere pot fi obţinute la locul de lucru sau la domiciliul bănuitului.
Modelele experimentale se solicită când nu există modele libere sau volumul şi calitatea
acestora sunt insuficiente pentru a efectua cercetarea criminalistică. În cazul dispunerii expertizei
grafoscopice în faţa expertului se formulează, de regulă, următoarele întrebări: - dacă textul
documentului în cauză este îndeplinit de către o persoană concretă sau de altă persoană; - dacă
textele mai multor documente sunt executate de una şi aceeaşi persoană; - dacă semnătura din
numele unei persoane concrete este sau nu executată de ea însăşi sau de cître o altă persoană; -
dacă semnătura din numele unei persoane fictive este executată de o persoană concretă.
În cadrul cercetării tehnico-criminalistice a documentelor se pot obţine răspunsuri la
următoarele întrebări principale: - prin care procedeu a fost modificat conţinutul documentului?;
- dacă fotografia de pe documentul titularului a fost sau nu înlocuită?; - ce a fost executat mai
înainte - textul sau semnătura pe documentul în litigiu?; - dacă fragmentele de documente au
alcătuit anterior un tot întreg?; - care este conţinutul textului în impresiunea de ştampilă? ș.a.
Un alt gen de expertiză dispus în cazul documentelor este cercetarea conținutului
spiritual al textului. Obiectivele acestui gen de cercetare sunt: - identificatoare: stabilirea
autorului spiritual al textului; - diagnosticatoare: stabilirea nivelului de instruire al autorului, a
condițiilor de creare a documentului ș.a.
Obiectul nemijlocit al expertizei este vorbirea în scris a autorului și acele deprinderi
generale și particulare ale vorbirii care s-au manifestat în document. Caracteristicile generale:
lexico-frazeologice, sintactice, stilistice, ortografice, de punctuație. Caracteristicile particulare –
diverse defecte în vorbire. Aspectul semantic (de conținut) al documentului este caracterizat prin
tema documentului, gândul principal al acestuia, arhitectonica (introducere, părțile componente,
plasamentul, concluziile etc.). Cât privește caracteristicile stilistice, acestea se referă la modul de
compunere a propozițiilor (în formă de întrebare, de exclamare, cu folosirea unor citate, a
proverbelor, a intergecțiilor etc.); la folosirea unor arhaizme, varvarizme, cuvinte străine limbii
în care s-a scris, precum și a unor profesionalisme, dialectisme, vilgarisme etc.
Tot în acest cadru se analizează particularitățile morfologice, sintactice, ortografice,
caracteristicile topografice (spațierea textului pe hîrtie, a unor mențiuni aparte etc.). În fine se
atrage atenția asupra unor deprinderi deosebite precum evidențierea unei părți a textului,
procedee de corijare a erorilor, de retușare, modul de enumerare a filelor, scurtare a cuvintelor.
Prin urmare, obiectul expertizei este textul documentului (totalitatea de propoziții legate
prin unitatea de conținut). Volumul textului în litigiu urmează a fi nu mai puțin de 500 de
cuvinte, chiar și pe diferite acte: lămuriri, rapoarte, plângeri, autobiografie, articole etc.
Cuprinsul modelelor libere nu poate fi mai mic de 25-30 de file, la fel și cele
experimentale, obținute în formă de compunere pe o temă liberă și nu prin dictare sau transcriere.

ÎNTREBĂRI PENTRU AUTOEVALUARE:

1. Care sunt etapele de dezvoltare ale documentologiei criminalistice?
2. Care sunt genurile de cercetare criminalistică a documentelor?
2. Treceți în revistă caracteristicile generale și particulare ale scrisului de mâină.
3. Numiți caracteristicile folosite la identificarea autorului spiritual al textului.
4. Care sunt întrebările soluționate în cadrul expertizei tehnico-criminalistice a documentelor?
5. Meditați asupra modelelor de scris necesare pentru expertiza grafoscopică identificatoare.