Sisteme de creştere a ovinelor

Sistemul intensiv de exploatare

 Se poate aplica în mai multe variante de întreţinere:

 în stabulaţie pe aşternut permanent în perioada de
iarnă şi pe pajişti cultivate sau naturale ameliorate în
prioada de vară;
 în stabulaţie permanentă şi hrănire pe bază de amestec
unic sau diferenţiată sezonier ( iarna cu nutreţuri
conservate şi vara cu masă verde administrată la
adăpost);
 industrial, practicat în complexe de mari capacităţi
pentru îngrăşarea berbecuţilor.
Sistemul extensiv de exploatare

 pastoral clasic, cu variantele agricol local şi pendular

(transhumant);
 pastoral îmbunătăţit, cu adăposturi de iarnă.
Se utilizează, în general de crescătorii individuali şi numai în
unele unităţi de tip gospodăresc.
Tehnologiile folosite sunt rudimentare, investiţiile sunt minime şi
adeseori se valorifică numai parţial potenţialul productiv al
animalelor.
Reproducţia este sezonieră, iar succesiunea anotimpurilor
determină diferenţieri accentuate în evoluţia modului de
întreţinere a ovinelor: la păşune, o perioadă de 4-5 luni, în zonele
de munte, urmată de 1-2 luni de păşunat în zonele joase, sau 6-7
luni în zonele de deal şi depresiuni; urmează trecerea la stabulaţie
propriu-zisă, foarte scurtă şi apoi stabulaţia la păşune.
Sistemul semiintensiv de exploatare

 caracterizat prin întrepătrunderea elementelor din cele două

sisteme, prin corectarea lipsurilor în furajarea unor categorii de
animale, cu administrarea de concentrate pentru echilibrarea
raţiei, renunţarea la transhumanţă sau perfecţionarea acesteia,
asigurarea de adăposturi, întreţinerea pe păşuni valoroase.
 Se aplică în unităţi cu efective medii şi în unele gospodării, au o
mare răspândire în ţări crescătoare de ovine şi caprine.
Organizarea procesului de reproductie la ovine
 reprezinta factorul hotarator in actiunea de înmulțire si ameliorare a afectivelor de oi.
 De aceea, cunoasterea si valorificarea particularitatilor functiei de reproductie la aceasta
specie are o deosebita importanta.
 Varsta optima de folosire la reproductie este conditionata atat de aparitia
pubertatii, cat si de dezvoltarea corporala, ambele influentate de precocitatea raselor si
de nivelul de hranire.
Ovinele se folosesc pentru reproductie la varsta optima, la femele de la rase mai
precoce 9-12 luni, iar la rasele tardive 18 luni.
 Separarea sexelor este obligatorie la intarcarea mieilor, sau cel mai tarziu la varsta de 5
luni.Monta femelelor la aparitia pubertatii, cand acestea realizeaza 40-60% din
dezvoltarea corporala a animaleleor adulte, influenteaza negativ nivelul productiei si
procesul dezvoltarii corporale, atat la mame cat si la produsi.
 Varsta pana la care se folsesc ovinele la reproductie este in functie de gradul de uzura al
dentitiei, nivelul potentialului productiv, starea de intretinere si necesitatea asigurarii
efectivelor. De exemplu, numai oile din rasa Karakul si in general exemplarele de mare
valoare, se pot folosi pana la varsta de 8-9 ani.
 Ciclul sexul este in medie, de 17-18 zile, existand variatii intre rase si in cadrul raselor,
variatii legate de conditiile geoclimatice.

La oi, caldurile se manifesta prin slabe modificari de comportament, caracteristica
cea mai pregnanta constituind-o atractia olfactiva a berbecilor si acceptarea imperecherii.
Activitatea sexuala este, de regula, mai intensa toamna, cand se succed cateva cicluri
sexuale, iar in cazurile in care oile nu au fost fecundate in acest sezon, urmeaza o pauza
de 4-6 luni, dupa care caldurile pot aparea primavara (mai rar vara), exceptand unele
rase, la care caldurile se succed aproape tot timpul anului.
 Durata caldurilor este, in medie de 24-36 de ore,cu mici variatii intre rase, iar
ovulatia se produce intre 24-36 ore de la aparitia caldurilor, deci catre sfarsitul perioadei.
Considerand ca spermatozoizii aflati in oviducte au capacitate fecundanta optima de 7-8
ore, iar ovulul este apt de fecundare timp de aproximativ 6 ore de la dehiscenta
foliculara, monta sau insamantarea artificiala trebuie efectuate cat mai aproape de
momentul ovulatiei, adica la 12-18 ore de la inceputul caldurilor.
 In practica, fiind dificil de apreciat cu exactitate inceputul caldurilor, oile sunt montate
sau insamantate imediat dupa depistarea lor de catre ''berbecii incercatori'' sau de catre cei
vasectomizati, iar dupa 8-10 ore se repeta monta sau insamantarea.
 Efectuarea unei singure insamantari intr-un ciclu de calduri asigura o fecunditate de
aproape 60%, iar prin dubla insamantare (dimineata sau dupa amiaza) se obtin valori
ridicate, atat ale fecunditatii cat si ale prolificitatii.
 In ceea ce priveste involutia uterina, aceasta se termina la 26-30 de zile de la fatare,
cand uterul este pregatit din punt de vedere histologic pentru o noua nidatie.
 Caldurile manifestate in perioada puerperala sunt anovulatorii.
 Durata intervalului dintre fatare si apartitia caldurilor ovulatorii este dificil de apreciat.
In general, se considera ca oile dupa fatare intra in ''anestrus de lactatie'', iar lungimea
acestuia este legata de sezonul in care are loc fatarea, incat este imposibil sa se stabileasca
cu precizie intervalul dupa fatare cand apar caldurile ovulatorii.
 La oile Spanca, intervalul dintre fatare si monta fecunda este medie de 66,3 zile
(22-136 zile) cand monta a avut loc in extrasezon si de 37,7 zile (19-93 zile) in
sezonul normal, chiar in situatii cand acestea alaptau.
 La oile Merinos de Palas, durata acestui interval este in medie de 51-56 zile
extrasezon (februarie-aprilie) si de 42 zile in sezonul de toamna, deci valoarea
acestui indice al reproductiei este puternic influentata de sezonul de monta si,
in oarecare masura, de situatia fiziologica in care se afla oile.
 Rezultatele cele mai bune in privinta tuturor indicilor de reproductie se
inregistreaza la oile ai caror miei au fost intarcati precoce. Deci la oi,
lactatia si mai ales alaptarea, inhiba, intr-o oarecare masura, functia de
reproductie si in consecinta tehnologia producerii fatarior dese. Astfel,
intarcarea cat mai timpurie (la 2-30 zile) apare ca o necesitate.
Pregătirea pentru montă
 Pregătirea oilor începe cu înţărcarea şi scoaterea reformelor (oi
în vârstă de peste 7 ani, cu boli cronice, nărăvaşe, cu producţii
scăzute etc.), rămânând oile apte pentru reproducţie. Acesta se
supun unui regim nutriţional aparte, întrucât cerinţele lor
nutriţionale depind mai ales de greutatea lor corporală şi de
necesitatea reconstituirii rezervelor corporale de grăsime în
perioada de toamnă, când furajele se găsesc din abundenţă, la cele
mai scăzute costuri, şi sunt variate ca şi sortimente.
 Cele mai bune rezultate la reproducţie se obţin dacă oile sunt
supuse unui regim nutritiv de refacere a rezervelor corporale de
grăsime cu 4-6 săptămâni înainte de montă, pentru a influenţa
favorabil activitatea de reproducere.
Siteme de montă
 Practicarea montei libere prin întreţinerea berbecilor (1/30 oi) împreună cu
oile pe toată durata campaniei de montă, fără perioade de odihnă, asigură o
bună fecunditate (cca 90%) în primele trei săptămâni, după care fecunditatea
scade treptat, ajungând la sfârşitul campaniei de montă la 40-50%.
 Rezultatele mai slabe de la sfârşitul sezonului de montă pot avea drept cauză
majoră epuizarea fiziologică şi sexuală a berbecilor, în urma montelor efectuate
şi a luptelor de ierarhizare. Astfel, berbecii cu coarne, cei mai viguroşi, în
vârstă de 4-5 ani, devin dominanţi şi efectuează un număr mult mai mare de
monte comparativ cu masculii fără coarne şi/sau tineri care stau la marginea
turmei.
 Monta liberă cu grupe de rotaţie este practicată de către crescătorii
staţionari, care au posibilitatea refacerii berbecilor. În acest sens, grupul de
berbeci ales pentru o turmă (1/25 oi) se împarte în două: o grupă care
montează în turmă 3-7 zile şi o grupă în refacere, cu berbeci întreţinuţi în boxe
individuale şi hrăniţi stimulativ cu masă verde, fân şi concentrate la discreţie.
 Prin acest sistem de montă berbecii din turmă sunt tot timpul în condiţie de
reproducţie, asigurând o fecunditate potenţială de 92-95%.
 Monta în harem se utilizează de către crescătorii cu efective de oi mai mici
(100-150 oi), asigurând un berbec la un grup de 40-60 oi care vor păşuna
separat pe parcele îngrădite. Această metodă are avantajul că se cunoaşte
originea produşilor, dar nu se poate aplica într-un efectiv mare. Fecunditatea
este bună pe toată durata sezonului de montă, oscilând între 90 şi 95%.
 Monta dirijată cu efectuarea încrucişărilor de două ori pe zi (dimineaţa şi
seara) asigură cea mai ridicată fecunditate (93-98%). Oile în călduri se
depistează cu ajutorul berbecilor încercători şi apoi se repartizează berbecilor
pepinieri după o serie de criterii de potrivire a perechilor.
 Monta dirijată la mână se realizează prin intervenţia crescătorului, care
imobilizează oaia pentru montă sau o introduce într-o boxă unde se găseşte
berbecul nominalizat şi aşteaptă până montează oaia.Acest sistem necesită un
consum mare de muncă pentru depistarea, aducerea în boxe şi eliberarea oilor,
dar se obţin indici de reproducţie superiori şi totodată se cunoaşte şi originea
produşilor. Metoda se practică îndeosebi la rasa Karakul.
 Monta dirijată în harem se recomandă pentru oile de rasă Ţurcană, care sunt
vioaie şi sperioase şi se lasă mai greu montate în prezenţa crescătorului.
Berbecii stau în boxe mari (3x3 m), unde se introduc zilnic 1-4 oi pentru
fiecare berbec. În dimineaţa următoare, oile se lasă în turmă şi se depistează
alte oi în călduri, cu ajutorul berbecilor încercători.
Inseminarea artificială (IA)
 Inseminarea artificială asigură avantaje genetice deosebit de importante, însă cu
riscul unei fecundităţi mai scăzute. Studiile efectuate pe parcursul a şapte ani pe
patru mii de oi de rasă Merinos, au demonstrat că fecunditatea oilor inseminate
cu spermă brută a fost bună, oscilând între 80-90% şi semnificativ mai mică,
doar 45-75%, în cazul oilor inseminate cu spermă proaspătă diluată.
 Încercările de folosire a spermei conservate prin refrigerare (fecunditate 34%)
sau congelare (fecunditate 13% la mioare şi 16% la adulte) s-au soldat cu
rezultate nesatisfăcătoare, până la acceptabile (50%).
 Dintre cele şase sisteme de montă prezentate, primele două
(liberă şi liberă cu grupe de rotaţie) necesită un consum
redus de forţă de muncă şi permit realizarea unor
performanţe de reproducţie bune, dar prin necunoaşterea
datei montei oilor, a părinţilor şi a momentului fătării nu se
pot utiliza în cadrul Sistemului de control (COP) şi, în
consecinţă, nici pentru încadrarea efectivelor în Patrimoniul
Genetic al României.
 FURAJARE STIMULATIVĂ
 Dacă resursele furajere au fost insuficiente sau de calitate mai redusă, rezultatele
obţinute în sezonul de montă pot fi ameliorate numai prin utilizarea furajării stimulative.
În condiţii de producţie, aceasta se obţine prin păşunatul oilor 4-5 ore pe zi pe pajişti
otăvite, trifoliene, lucerniere, mirişti înverzite de mazăre, ovăz, orz, grâu, în alternanţă
cu păşunatul pe mirişti de porumb bogate în resurse energetice.
 Perioada de supraalimentaţie trebuie începută cu 2 săptămâni înainte de montă şi
continuată încă cel puţin 3 săptămâni după instalarea gestaţiei. Variaţiile cantitative şi
calitative mari în alimentaţia oilor în această perioadă trebuie evitate, pentru a reduce la
minim mortalitatea embrionară.
 Efectele aplicării acestei tehnici sunt maxime pentru oile cu stare medie de întreţinere şi
mult mai slabe pentru oile grase şi foarte slabe.
 Din totalul cheltuielilor înregistrate de un fermier pe parcursul unui an în activitatea de
creştere a ovinelor, cele mai multe se regăsesc în perioada de stabulaţie.
 De buna pregătire a oilor pentru iernat şi de gestionarea cumpătată a cheltuielilor
efectuate în această perioadă depind în mare măsură producţiile, veniturile şi
profitabilitatea din anul următor.
Gestatia la ovine
 Gestatia la oaie dureaza 150 de zile, cu variatii de la 140-160 de zile. In prima luna de gestatie se va
pastra acelasi regim de ingrijire si hranire din perioada de monta, pentru prevenirea avorturilor,
foarte frecvente in aceasta perioada. In luna a 2-a si a 3-a de gestatie, nivelul de furajare poate fi mai
mic cu cca. 30% fata de cel aplicat in perioada de pregatire pentru monta si de monta. Pentru o oaie
de 50 kg greutate corporala, cu o productie de 4 kg lina :
 * Vara - 10 kg masa verde, in cazul unor pasuni mai slabe se administreaza un supliment de 0 - 5 kg
concentrate;
 * Iarna - 1,4 kg fin, 1,5 kg grosiere, 2,5 kg suculente cu adaos de concentrate in perioada de
pregatire pentru monta si gestatie (300-500 g/cap/zi).
 In perioada a 2-a de gestatie (lunile 4-5) se vor asigura conditii deosebite de ingrijire si furajare, data
fiind cresterea si dezvoltarea fatului. Oile vor fi supravegheate permanent in perioada de gestatie;
este interzisa inghesuirea lor la intrarea si iesirea din adaposturi sau padocuri, furajele vor fi de cea
mai buna calitate, nemucegaite, apa nu va fi rece pentru a se evita avorturile. Cu doua saptamini
inainte de
Fatarea la ovine

 Cu 2-3 saptamini inainte de fatare oile se 'codinesc' prin tunderea linii din jurul ugerului, de pe
coada si din jurul cozii, pentru asigurarea igienei suptului si mulsului. Se pregatesc adaposturile
pentru fatare realizind un compartiment pentru oi gestante, o maternitate si un compartiment
pentru mieii 'zburati' (de la 0 - 30 zile). In maternitate se vor amenaja boxe individuale de fatare, cu
dimensiunile de 1,20 m/0,6-0,8 m. Compartimentul de intretinere a oilor fatate cu miei 'zburati'
se amenajeaza in boxe comune, asigurind pentru fiecare oaie cu mielul respectiv, o suprafata de 1,6
mp.
 Ingrijirea mieilor sugari
 In momentul fatarii se intervine pentru curatirea mucozitatilor de pe nari si bot, se taie ombilicul la
4-5 cm de abdomen si se tamponeaza cu tinctura de iod. Se ajuta apoi mieii sa suga obligatoriu in
primele 3-4 ore de la fatare. Mielul se lasa sa fie lins de mama timp de o jumatate de ora. Dupa
virsta de 8-10 zile mieilor li se administreaza in locuri special amenajate furaje concentrate
(combinate) si fin de lucerna de cea mai buna calitate. In cazul mieilor orfani sau gemeni in cazul in
care oaia a murit sau nu are lapte, crescatorii vor apleca mieii la doici, fatate aproximativ in acelasi
timp sau la date cit mai apropiate ori vor recurge la alaptartea artificiala cu lapte de vaca. Perioada
de miel crud dureaza de la 0-7 zile, cea de miel mijlociu de la 7-30 zile, iar cea de miel zburat de la
30-65 zile.
Îngrijirea mieilor
 Pierderile cele mai mari de miei, datorita mortalitatii, se produc in primele zile
dupa nastere. Pentru prevenirea lor se iau masuri optime de ingrijire. O atentie
deosebita se va acorda primului supt si consumarii unor cantitati cat mai mari
de colostru in primele 6 ore de la nastere, acordand o mare atentie
supravegherii mieilor in acest sens.
 Daca nu este posibil consumul de colostru de la mamele lor, mieii sunt dati la
alte oi "aplecatori" (oi-doici), care au fatat in aceleasi timp. Unii specialisti
recomanda mulgerea colostrului care prisoseste, pastrarea la frigider si
administrarea lui dupa necesitati (mai ales "orfanilor").
 In primele zile dupa fatare, mieii sug din doua in doua ore in timpul zilei, iar
dupa o luna sug de 3-4 ori pe zi. Mieii orfani sunt alaptati cu biberonul sau cu
alaptator, folosind lapte de oaie, de capra sau de vaca, proaspat sau fiert si racit
la 37-38°C, sau substituent de lapte.
 In primele zile consumul este de 0,4-0,6 Kg lapte, ajungand la 1 kg la 7-8
saptamani. In aceasta perioada trebuie sa se realizeze sporuri medii zilnice de
200-300g, revenind circa 4,5 Kg lapte pentru 1 Kg spor.

 Pentru o buna supraveghere, in primele saptamani de viata, mieii cu oile mame
se tin in boxe comune, pe grupe de viata.
 Mieii gemeni cu mamele lor si "orfanii" se intretin in boxe separate.
 Pe masura ce se produc fatari si mieii avanseaza in varsta, se unifica doua grupe
de aceeasi categorie, ajungandu-se dupa o luna la turme de catre 200-300 de
miei cu mamele lor, cand pot fi scosi pe cele mai bune pasuni din apropriere,
daca sezonul de fatari permite acest lucru. Indiferent de sistemul de crestere
aplicat si de destinatie, incepand cu varsta de 7-8 zile, se aplica hranirea
suplimentara a mieilor cu un amestec concentrat si fan.
 Hranirea cu o singura categorie de furaj favorizeaza dezvoltarea numai a unui
anumit compartiment gastric. Cantitatile de furaje concentrate se maresc
progresiv, incepand cu 50 gr pana la 200 gr, la varsta de 2 luni. Furajele
concentrate si fanul se administreaza in spatii amenajate special, unde pot
patrunde numai mieii.
 In conditiile cresterii mieilor la mame pana la varsta de 2-3 luni, o importanță deosebita
are practicarea metodei cunoscuta sub denumirea de "cresterea separata a mieilor
sugari".
 Aceasta se aplica de la varsta de circa 18 zile si consta in faptul ca mieii se intretin separat
de mame pe timpul zilei, cu care se intalnesc numai de 3-4 ori pe zi, la intervale egale,
pentru supt (uneori se tin separati si noaptea).
 Aplicarea acestui procedeu este avantajoasa intrucat obliga mieii la un consum mai mare
de hrana suplimentara, iar oile mame, fiind mai putin deranjate, produc mai mult lapte.
 In aceasta situatie, mieii inregistreaza sporuri mai mari in greutate, iar "criza de
intarcare" este mai usor suportata.
 In acest caz, in fermele de productie, mieii se pot intarca timpuriu (la 30-35 zile),
aparand posibilitatea organizarii unui nou ciclu de reproductie la oi.
 In functie de sezon, cresterea separata se poate practica cu foarte bune rezultate si la
pasune, daca acestea este de calitate si in apropierea saivanelor.
Înțărcarea mieilor
 Procesul se intarcare a mieilor se poate face atunci cand
dezvoltarea puilor nu va mai fi influentata in niciun fel de
consumul exclusiv de furaje.
 Stabilirea momentului optim pentru intarcare se va face dupa ce se
analizeaza mai multe elemente: scopul cresterii, rasa,
individualitatea, sistemul de exploatre al oilor.
 In functie de acesti factori la noi se practica patru metode de
intarcare a puilor de oi:
A. Foarte precoce
B. Precoce
C. Timpurie
D. Tardiva.
 Intarcarea foarte precoce a mieilor, are ca avantaj cresterea foarte rapida a
animalelor. Animalele vor fi obisnuite foarte timpuriu cu consumul de furaje, in
lipsa mamelor.
 Pentru mieii intarcati foarte precoce, se recomanda aportul de vitamina A si
Vitamina D3, dar si de antibiotice cu spectru larg de actiune pentru a se spori
astfel rezistenta organismelor la hrana solida.
 Acest tip de intarcare se poate realiza inca din primele zile ale mielului. In
aceste conditii animalele vor asimila hrana solida mai repede si la 30 de zile vor
avea o masa de 11-13kg.
 Intarcarea preoce se poate realiza cand mielul are 10-12 zile. Are la baza
aceiasi crestere artificiala, ca si la intarcarea foarte precoce. In general mieii
astfel crescuti sunt destinati sacrificarii.
 Intarcarea timpurie a mieilor se face cand animalele au atins varsta de 30-35 de zile,
si greutatea de 11-13 kg. Acest tip de înțărcare se asociază cu sistemul de crestere semi-
inteniv a animalelor.
 In aceeste conditii oile au o capacitate ridicata de a produce lapte, iar mieii sunt obisnuiti
singuri sa consume furaje. Proteinele din lapte combinate cu fanul de buna calitate fac ca
mieii sa isi dezvolte singuri un sistem imunitar bun, deci nu sunt necesare aporturile de
vitamine si antibiotice.
 Intarcarea tardiva sau traditionala este cea mai utilizata metoda de intarcare de la
noi din tara. Mieii astfel intarcati sunt despartiti de mame in serii la un inteval de
aproximativ 15 zile.
 Aceasta metoda se aplica progresiv in trei - patru zile si consta in reducerea meselor de
lapte, prin separarea mieilor de mame pe durata noptii, apoi si pe durata zilei.
 Oile incep sa fie mulse intai seara, apoi si dimineata, pentru a se elimina astfel stresul
intarcarii. Mieii astfel intarcati sunt de obicei destinati reporducerii, vanzarii sau
ingrasarii.
Pregătirea saivanelor
Oile sunt rezistente la frig, dar preferă aerul curat şi spaţiile largi, prin urmare oierii
trebuie să le asigure întreţinerea în condiţii bune.
• Dezinfecţia. Înainte de intrarea oilor în stabulaţie, saivanele se curăţă de gunoi, apoi se
dezinfectează: pereţii cu lapte de var şi pardoseala cu soluţie caldă (38-40oC) de sodă caustică 3%,
mai ales dacă în anii anteriori au existat avorturi. Obligatorie este dezinfecţia cu var nestins sub
formă de praf (200-300 g/mp), cu câteva zile înainte de intrarea în stabulaţie.
• Pardoseala. Ulterior dezinfecţiei, suprafaţa pardoselii se acoperă cu un strat gros de paie. Este
recomandabil ca pardoseala să fie din argilă bătută acoperită cu un strat de nisip (10-15 cm), care
se înlocuieşte anual, odată cu scoaterea gunoiului.
• Acoperişul saivanului trebuie să fie bine izolat, în caz contrar se formează condens, îndeosebi în
saivanele aglomerate, în care oile stau înăuntru tot timpul. Picăturile de condens de pe acoperiş
ajung în cojocul oilor şi îl menţin umed, fapt ce favorizează pneumopatiile şi împâslirea lânii.
• Padocul trebuie să aibă o suprafaţă dublă faţă de cea a saivanului şi să fie împrejmuit cu un gard
de circa 1,2 m înălţime, confecţionat din plasă de sârmă, lăteţi, bare, nuiele etc.). Incinta padocului
poate fi betonată, sau acoperită cu un strat gros de beţe de floarea soarelui, de coceni de porumb
etc.În aceste condiţii, oile vor avea acces liber din saivan în padoc sau sub copertină şi vor fi mai
vioaie, mai rezistente, vor consuma mai bine furajele de volum şi vor avea lâna mai curată,
comparativ cu cele care sunt ţinute numai în saivan.
În perioadele cu ploi reci, cu ninsori abundente sau cu viscole, este bine ca oile, mai ales cele cu
lâna fină, să fie închise în saivan, pentru a nu se uda până la piele, apărând riscul instalării
pneumopatiilor.
Tehnologii de îngrăşare a ovinelor
Ovine la îngrăşat
 Tehnologia de îngrăşare a mieilor
 se pretează mieii proveniţi din rasele de carne sau mixte.
 Carnea prezintă calităţi organoleptice deosebite (frăgezime, suculenţă, savoare).
 Mieii se sacrifică la 100-120 zile, la o greutate de 30 kg, cu un randament la sacrificare
de 52-53%
 Are 2 variante:
 1.alăptarea naturală şi administrarea suplimentară de hrană proteică;
 - se pretează rasele mixte lână-carne, cu capacitate ridicată de alăptare, perioadă în care
oile nu se mulg.
 2.înţărcarea timpurie a mieilor şi hrănirea lor cu substituent de lapte;
 - în jurul vârstei de 1 lună, mieilor li se administrează înlocuitor de lapte, până la 60 de
zile.
 - se realizează smz până la 300g.
 - se realizează pe scară redusă, datorită costurilor mari pentru înlocuitorul de lapte.
 Tehnologia de îngrăşare intensivă a
tineretului ovin
 Se organizează în unităţi specializate cu 10 000 - 15 000 de capete, chiar 30 000
capete într-un ciclu; se realizează sporuri în greutate de 180-200 g/zi cu
consumuri de 6-7 UN/kg spor, astfel încât mieii sunt livraţi la 5-6 luni, când ajung
la masa corporală de 35-37 kg.
 Se utilizează adăposturi tip "şopron", cu lăţimea de 6 m şi lungimea variabilă,
compartimentate din 4 în 4 m, astfel că un compartiment de 24 m2 va fi populat
cu 70-74 miei. Frontul de furajare este de 6-8 cm pe cap. Apa se asigură la
discreţie, prin adăpători automate în fiecare compartiment.
 În ţara noastră mieii sunt achiziţionaţi la vârsta de 50-60 de zile, când au greutatea
medie de 14-18 kg.
 La introducerea în unitate se execută tratamentele antiparazitare, cântărirea şi
lotizarea după provenienţa şi masa corporală.
 Durata îngrăşării este de 100 de zile, iar sporul mediu zilnic de 220-230 g.
 Dacă mieii nu sunt obişnuiţi cu consumul concentratelor, în unitatea de creştere se
va face obişnuirea lor cu acest regim (timp de 10-15 zile), prin administrarea
treptată a fânului şi concentratelor.
 Pe lângă nutreţul combinat care se administrează în mod obişnuit, trebuie să se
asigure mieilor, fân tocat, în cantitate minimă de 100 g pe zi şi cap, pe toată perioada
îngrăşării, pentru evitarea tulburărilor digestive.
 Finisarea mieilor se face după ce aceştia ajung la 30 kg, când furajul combinat se
schimbă cu unul ce conţine 10-11% proteină digestibilă, dar cu valoare energetică
mai mare; cu acest furaj sunt hrăniţi circa 35 de zile, când ajung la 35-37 kg şi se
livrează. Raportul calciu-fosfor se păstrează de 2 la 1, apa se asigură la discreţie, iar
clorura de sodiu din furaj să fie de cel puţin 1% primăvara şi 2% vara, asigurându-se
bulgări de sare în perma-nenţă. Respectarea acestor deziderate este obligatorie
pentru prevenirea unor tulburări grave de metabolism, cum ar fi urolitiaza mieilor.
În cazul apariţiei bolii se măreşte cantitatea de sare din raţie la 4% care obligă mieii
să consume mai multă apă şi, deci, eliminarea prin urină a cristalelor sau calculilor
ce se formează.
 Se va urmări ca apa administrată mieilor să fie proaspătă şi cu un grad de
mineralizare scăzută.
 Îngrăşarea mieilor în sistemul intensiv pe bază de concentrate
presupune schimbări esenţiale în metabolismul speciei; de aceea,
raţia alimentară şi toate indicaţiile de mai sus trebuie respectate cu
stricteţe.
 Durata creşterii şi îngrăşării, deci, "forţajul" animalelor din
această perioadă, se încadrează într-o anumită limită legată de
vârsta şi masa corporală; de aceea, de la primele zile de populare
mieii trebuie foarte bine hrăniţi, pentru a scurta perioada de
forţaj.
Tehnologia de îngrăşare a oilor adulte
 Ovinele reformate, de obicei în stare slabă de întreţinere, sunt supuse o
perioadă de 40-50 de zile îngrăşării, cu scopul îmbunătăţirii cantităţii şi
calităţii cărnii. De obicei, această îngrăşare se realizează toamna.
 Prima perioadă (10-20 de zile) este de pregătire şi acomodare, în care
animalele se obişnuiesc cu raţia şi se refac. Raţia este formată din 10-20%
fibroase, 60-70% suculente şi 20-30% concentrate. Perioada a 2-a "de finisare",
durează 20-35 zile, animalele depun seu pe carcasă şi în interiorul acesteia.
Raţia va fi formată din 10-20% fibroase, 50-60% suculente şi 30-40%
concentrate.
 Pentru îngrăşarea ovinelor adulte se poate folosi masă verde (păşuni bune), cu
adaos de concentrate; se mai pot folosi reziduuri de la fabricile de bere, zahăr
etc.