Autoportret psihologic

Clasa a 10-a A

Vasiliu Tudor

1
 Cuprins

1. Autoportret temperamental…………………………………………pag.3
2. Autoportret caracterial……………………………………………..pag.4
3. Autoportret senzorial-perceptiv…………………………………….pag.5
4. Autoportret reprezentativ………………………………………...…pag.6
5. Autoportret al gândirii………………………………………………pag.7
6. Autoportret al limbajului……………………………………………pag.8
7. Autoportret al imaginației…………………………………………..pag.9
8. Autoportret memorialistic………………………………………… pag.10
9. Autoportret afectiv………………………………………………….pag.11
10.Autoportret intelectual.……………………………………………..pag.12
11.Autoportret al voinței……………………………………………….pag.13
12.Autoportret al atenției………………………………………………pag.14
13.Autoportret motivațional…………………………………………...pag.15

2
 Autoportret temperamental

Temperamentul unei persoane nu poate fi unul pur și de accea temperamenele se combina

între ele. La mine predomină temperamental sangvinic, dar și celelalte iși pun amprenta asupra
temperamentului meu.

Deoarece temperamental meu este predominant sangvinic eu sunt un extrovertit și am un

nivel scăzut de nervozitate, de cele mai multe ori sunt calm (dacă incearcă cineva să mă inerveze
nu reușește), greu influentabil (dacă am hotarât ceva nu ma las influențat ).

Extrovertiții sunt orientate pe prezent și viitor (de aceea nu mă interesează prea mult
istoria ). De la sangvinic am preluat ceva aptitudini de conducere (de cele mai multe ori când
sunt cu prietenii intr-un loc nous au când mă joc pe calculator), sociabil, vorbareț (dacă prind un
sobiect de care sunt interest) și săritor.

De le coleric am preluat doar faptul ca sunt optimist (tot timpul înainte de o lucrare îmi
spun că nu se poate să nu știu nimic, tot trebuie să fac ceva). De la melancholic am preluat doar
faptul că sunt liniștit (dar nu tot timpul, doar atunci când sunt obosit sau oboist), iar în final de la
flegmatic am preluat faptul că sunt controlat (tot timpul mă controlez ), calm.

3
 Autoportret caracterial

Caracterul reprezintă un complex sau o formațiune de personalitate construită de-a lungul

vieții în diverse împrejurări concrete, trăite de subiect.

Structura caracterului cuprinde temperamental și conținutul (voința, motivele,

obișnuințele, deprinderile, atitudinile și conceptia per

sonală despre lume și viață, care se formează în timp și este rezutatul a cee ace merităm).
Atitudinea mea față de societate este de timiditate deoarece sunt o persoană emotive.

Atitudinea mea față de mine este de încredere deoarece încerc să realizez tot ceea îmi
doresc și știu că pot.

4
 Autoportret senzorial-perceptiv

Când mă plimb seara ape malul mării prefer să o fac desculț. Am senzații tactile de
înțepături in talpă de la scoicile din apă, simpt adierea brizei și răcoarea serii. Văd marea de
culoare albastru închis spre gri, ce reprezintă o imagine vizuală și aud valurile ce se izbesc de
țărm, cee ace reprezinta o senzatie auditivă, simpt tot odată mirosul de apă sărată, încăt aflu că
am și senzații obiective. Când mă aplec să iau o scoică, o picătură de apă îmi intră in gură, am o
senzatie gustativă. Mergând mult pe plajă am senzația de foame si oboseală, am senzații
interoceptive. Am senzații proprioceptive, am senzația de mers, de pozitie verticală a corpului.

Dimineața mă trezesc din somn și știu că ușa camerei mele este întreagă deși văd doar o
parte din ea și știu că calculatorul mes este întreg deși văd doar un colț din el. Legea selectivități
o constat atunci când ridicându-mă din pat dau drumul la muzică și mă duc la baie să mă spăl pe
față. Pe fondul perceptiv muzical apare zgomotul apei care curge, dar pot înțelege și invers, in
continuare mă întorc în cameră, mă așez pe marginea patului și mă uit la covor și observ diverse
modele pe care le asociez cu diferite flori. Acest lucru demonstrează legea semnificației. Cât la
legea constantei receptive, uitându-mă pe fereastră și văzând dealurile știu că sunt de mari
dimensiuni deși ele par mici de la distanță. Legea proiectivității este și ea prezentă atunci când
dau mai incet muzica, nu pentru că mie mi se părea prea tare, ci consider că ea este prea tare.

5
 Autoportret reprezentativ

Fiecare dintre noi, oameni maturi, adolescenți sau copii, dispunem de o serie de imagini
despre evenimentele petrecute anterior. La 16-17 ani de exemplu, aveam încă vie in minte figura
primei învățătoare, a școlii în care am intrat pentru prima dată, a unei excursii care ne-a marcat
intr-un mod deosebit.

Atunci când imi aduc aminte de toate lucrurile bune de când eram mic, de când mergeam
la bunici, de cât de bună era prăjitura mătușii mele și de cât de încăpățânat eram mă inveselesc.
Toate aceste amintiri se fac prin reprezentare reproductivă. Când văd un lucru îl asociez cu
cuvântul. Astfel se ace o imagine a cuvântului in minte.

Atunci când mi se povestesc lucruri din trecut, teorii, studii, mintea mea trebuie să-și
formeze o imagine pentru a ști despre ce este vorba. În funcție de predominanțiile senzoriale
tipurile ce mă insuțesc sunt pictorul si muzicianul. Rețin foarte ușor ce văd, mă orientez foarte
ușor și țin minte multe lucruri pe care le-am văzut de când eram mic. Dacă am fost pe un drum
măcar o data știu unde mă localizez. De asemenea desenez foarte bine, sunt foarte atent la detalii,
ceea ce fac ca desenele mele să fie reușite.

Tot ce aud, replici, melodii, anunțuri, le rețin și uneori le repet fără nici un motiv. Tipul
pictorului și a muzicianului creează in mine partea sensibilă, partea mea de liniște.

6
 Autoportret al gândirii

Gândirea este un process psihic superior ce ocupă o poziție central în sistemul psihic
uman. Gândirea îndeplinește un rol decisive în procesul de conuaștere.

Gândirea mea nu este uniform, nu funcționează la fel în toate momentele zilei și în

situații diferite (în viașă am momente fericite și momente de stres, atunci când urmează evaluări,
teste, teze în timpul anului școlar). Ca la orice persoană, gândirea mea este structurată și grupată
în perechi: analiza și sinteza, abstractizarea și concretizarea, generalizarea și particularizarea. În
activitatea școlară atunci când primesc o indicație verbală de la un profesor, îmi imaginez
obiecte, fenomene și întâmplări.

Când eram mic și primeam în dar un joc lego, făceam diferite construcții din piesele
acestuia sau când primeam în dar o mașinuță o desfăceam, după care o reconstruiam. La ora de
geografie, de exemplu pot reconstitui în plan mental modul în care s-au format munții, cum
trăiau oamenii în perioada respectivă, sau la ora de matematică mă gândesc la modalitățile prin
care poate fi rezolvată o problemă.

Scopul principal al operațiunilor mentale, implicate în gândire, este surprinderea

raporturilor dintre noile informații și cele anterioare.

7
 Autoportret al limbajului

Limba romană reprezintă un asamblu semne-simbol prin care omul comunică și iși
reprezintă lumea, aceste semne simbol fiind cuvintele. Atunci când vorbesc despre un anumit
obiect, în mintea mea are loc o reprezentare a obiectului respectiv, în momentul în care acesta nu
se află în câmpul meu vizual. De exemplu când cer o carte îmi reprezint aspectul acesteia.

Limbajul nostru este format din 2 componente importante care diferă de la o limbă
vorbită la alta, aceste componente sunt: vocabularul (care reprezintă sistemul tuturor civuntelor,
acestea îmbogățindu-se pe măsură de descoperim cuvinte noi) și gramatica (care reprezintă
regulile de grupare a cuvintelor în propoziții și fraze. Vocabularul meu este între nivelul mediu și
bogat, întrucât nu cunosc multe dintre expresiile întâlnite in limba română. Consider că
vocabularul meu este destul de modern, deoarece nu folosesc arhaisme ale limbii române. Când
vorbesc cu un prieten folosesc funcția de comunicare a limbajului. De exemplu, atunci când
vorbesc cu un prieten și îi spun ce am făcut în vacanță, eu devin emițătorul (cel care transmite
mesajul are un rol activ in comunicare). Relatarea despre vacanță devine conținutul vorbirii, care
este transmis către receptor (cel care recepționează mesajul are un rol pasiv în comunicare).
Limbajul prin care îi transmit conținutul prietenului meu reprezintă fondul de comunicare folosit.
Când spun o glumă unor prieteni și aceștia încep să râdă folosesc în același timp funcția
pragmatică a limbajului (deoarece am produs o schimbare in comportamentul lor) precum și
funcția ludică a limbajului. În momentul în care îmi exprim un sentiment față de o persoană
utilizez funcția emoțional expresivă a limbajului, întrucât exprim anumite emoții (fericirea,
supărarea) și funcția catardică de eliberare a gandurilor, sentimentelor. În viața de zi cu zi
folosesc mai multe forme ale limbajului. Când citesc un referat în fața clasei folosesc limbajul
verbal oral, precum și forma limbajului activ, în timp ce colegii folosesc forma limbajului pasiv.
În timpul unui test folosesc forma limbajului verbal scris. Când vizualizez un film utilizez
limbajul non-verbal. Când vorbesc cu un prieten folosesc forma orală a limbajului (dialogul), iar
când vorbesc singur prin casă folosesc monologul.

8
 Autoportret al imaginației

Imaginația este un proces psihic de ordonare, combinare sau de construire realizat cu

ajutorul imaginilor. În opinia mea imaginația joacă un rol important în activitatea umană, având
un rol esențial in dezvoltarea creativității.

Consider că imaginația mea este bogată, ceea ce îmi permite să utilizez cât mai mult
caracteristicile acesteia. Când eram mai mic îmi imaginam cum ar arăta casa mea dacă nu ar avea
acoperiș, îmi imaginam cum ar fi dacă aș avea alt pat, un televizor mai mare, mobila aranjată
altfel și alt covor. De multe ori mă gândeam cum ar fi dacă aș avea cel mai nou calculator și
telefon sau dacă aș lucui la munte sau la mare. În fiecare dintre aceste exemple am utilizat
imaginația voluntară, ceea ce îmi permite să mi le imaginez până intr-o limită a realismului.
Imaginația mea involuntară se realizeză după cum îmi dictează creierul. Precum susține legea
condensării visurile mele sunt alcătuite din mai multe reprezentări voluntare din starea de veghe,
adunate intr-o reprezentare nouă, involuntară. Legile conversiunii și a deplasării nu își fac des
apariția în visele mele, precum imaginația mea voluntară, visele mele păstrează o anumită
legătură cu realismul.

Din visul de noapte reies două teorii, cea neurologică și cea psihonalitică. Teoria
neurologică susține că imaginația din timpul visului sunt de fapt imaginații din timpul stării de
veghe, ordonate într-un mod aleatoriu. Teoria psihonalitică inițiată și dezvoltată de Sigmund
Froid arată că psihicul uman are o structură asemănătoare unui aicberg și o împarte in 3
categorii: eul, supraeul și sinele (ID). Ceea ce este peste apă este conștientul și ceea ce este sub
apă este subconștientul.

9
 Autoportret memorialistic

Memoria este un proces psihic și tot odată o funcție psihică de stocare și de destocare a
informațiilor, respectiv de asimilare și de utilizare a experienței cognitive (de cunoaștere ).

Grație memoriei, ființa noastră psihică, eul, dobândește continuitatea identității în timp.
Fără dimensiunea memoriei, am trăi numai prezentul, am fi în permanență puși în fața unor
situații noi,pentru care nu am avea nici un fel de experiență elaborată, de nici un procedeu de
elaborare și rezolvare, ne-am zbate permanent în jocul încercărilor și erorilor, adaptarea devenind
imposibilă.

Funcția memoriei devine o condiție banală indispensabilă a existenței și adaptării

optime, a unității temporale a personalității noastre. La om, memoria nu este concentrată și
localizată într-un singur loc, ci este distribuită mecanismelor care realizează funcțiile si actele
psihocomportamentale specifice. Spre deosebire de calculator, creierul uman posedă nu doar un
singur loc memorativ, ci mai multe, între care există conexiuni.

După diverse criterii, memoria poate fi clasificată și pot fi delimitate mai multe forme ale
acesteia. După prezența sau absența intenției delimităm memoria involuntară și memoria
voluntară. După gradul de înțelegere al celor memorate, memoria poate fi mecanică sau logică.
După criteriul timpului se delimitează memoria senzorială, memoria de scurtă durată și memoria
de lungă durată.

Memoria are o funcție cognitivă. Este un proces de cunoaștere, iar rolul ei cel mai
important este acela de a oferii conținut proceselor cognitive (gândire și imaginație). Fără
memorie nu ar fi posibil fenomenul de conștiință. Memoria realizează ancorarea omului in trecut,
capacitatea de a rezolva situațiile prezente și resurse pentru anticiparea celor viitoare.

Memoria senzorială deține informații senzoriale mai putin de o secundă după ce un

element este perceput.

Memoria de scurtă durată se referă la o memorie cu o capacitate limitată care

intermediază informația între memoria senzorială și memoria de lungă durată.

Memoria de termen lung poate stoca niște cantități mult mai mari de informatie pentru o
durată potențial nelimitată (uneori pe o durată de o viață ).

Uitare se manifestă în situația in care nu pot să recunosc sau să reproduc elemente stocate
anterior in memorie.

10
 Autoportret afectiv

Afectivitatea reprezintă fondul energetic al personalității umane (totalitatea resurselor

noastre energetice).

Procesele afective sunt fenomene psihice complexe, caracterizate prin: modificări

fiziologice mai mult sau mai puțin extinse și o conduită marcată de expresii emoționale (gesturi,
mimica).

Stările afective produc modificări și în funcționalitatea organismului. De exemplu, atunci

când sunt concentrat la ceva nu imi d-au seama de ce se petrece în jurul meu. Procesele afective
se clasifivă în procese afective primare (afecte), procese afective secundare (emoții) și procese
afective atitudinale (sentimente și pasiuni ).

Afectele sunt procese afective primare (primitive din punctul de vedere al evolutiei
omului care arată un regres al personalității umane, la un stadiu inferior . Afectele se clasifică in
reacții afective (bucuria și furia, accesele de plâns sau plâns) și dispoziții afective. Dispozițiile
afective sunt stări caracterizate prin revenirea constantă a unor afecte (anxietate =este o neliniște
fără motiv).

Afectele apar brusc, cel mai adesea nu există un motiv evident, intensitatea lor fiind
foarte puternică. În unele cazuri au o durată mică, dar pot avea și o durată mai lungă, cum ar fi
plecarea unei persoane dragi.

Emoțiile sunt procese psihice secundare, care nu ne împiedică gândirea și nici

desfășurarea altei activități. Durata emoțiilor este mai mare decât cea a afectelor, iar manifestarea
emoțiilor noastre au un caracter social și cultural. Emoțiile se împart in emoții stenice (sunt cele
care sporesc energia noastră fizică: bucuria, admirația) și astenice (emoțiile astenice sunt cele
care consumă energia, tristetea).

Sentimentele sunt formații afective complexe și durabile, de intensitate moderată și care

devin datorită indicelui de stabilitate și generalizare adevărate. Acestea se formeaza in 2 etape:
cristalizarea (etapa de închegare a sentimentelor ca urmare a unui cuvânt favorabil din partea
acelei persoane). Sentimentele se pot clasifica în: sentimente morale (generozitatea), sentimente
intelectuale (curiozitatea), și sentimente estetice (admirația).

Pasiunile sunt procesele afective cu cea mai mare încarcătură energetică. Când trăim o
pasiune ne direcționăm energia către un singur lucru. Acestea pot fi pasinuni constructive (ce
sporesc energia noastră) și pasiuni distructive (vicii).

11
 Autoportret intelectual

Intelegența reprezintă capacitatea organismelor vii de a se adăposti la condiții noi de

mediu. Inteligența umană reprezintă capacitatea dea rezolva o problemă.

Teori lui Jean Piajet ,,Psihologia genetică” spune că omul dispune de un singur tip de
inteligență. Conform teoriei sale, de când m-am născut până la vârsta de 12 ani inteligența mea
s-a dezvoltat treptat: în intervalul 0-2 ani s-a dezvoltat inteligența senzo-motorie, de la 2 la 6 ani
inteligența preoperațională, de la varsta de 7 ani omul trece la stadiul operațional care se împarte
în operații concrete și operații logice.

Teoria lui Howard Gardner spune că omul are are o inteligență multiplă. El stabilește 9
tipuri de inteligență: inteligență naturalistă, inteligență muzicală, inteligența logico-matematică,
inteligență existențială, inteligență interpersonală, inteligență kinestezică, inteligență verbal
lingvistică, inteligență interpersonală și inteligența vizual spațială.

Cele mai dezvoltate tipuri de inteligență ale mele sunt inteligența kinestezică (80/100),
inteligența interpersonală (60/100) și cea interpersonală (60/100). Îmi place să mă mișc, sa ating
obiecte cu mâna să-mi folosesc corpul. Am performanțe în activități meșteșugărești și am nevoie
de mișcare, de experiențe tactile, învăț prin atingere, mișcare și prelucrez informațiile obținute
prin relații corporale. Îmi place să fac lucruri singur fără prea mult ajutor din partea altor
persoane. Îmi planific toată viața, meditez la nemurirea sufletului și mă autoevaluez destul de
bine.

Cel mai mic punctaj l-am obținut la inteligența existențială (30/100). Nu sunt genul de
om căruia să îi placă să se întâlnească cu diverși oameni și să citească și să analizeze diverși
oameni de succes.

12
 Autoportret al voinței

Voința este capacitatea și procesul de conducere activități și de autoreglaj la nivel

superior. Voința nu poate fi menținută în plină capacitate la nesfârșit, fiind de obicei temporară
dar dacă există un interes afectiv pentru acțiunea în care voința este mobilizață ea poate fi
menținută mai mult timp la maxim. La o voință puternică se poate ajunge treptat, pe măsură ce se
realizează confruntări cu obstacole și depășiri ale acestora.

Există două teorii despre voință; teoria lui Carl Gustav Yung și cea a lui Jean Piaget.

Carl Gustav Yung susține că voința este organizată după criterii culturale și raționale.

Jean Piaget susține că acțiunile noastre se produc fie datorită impulsurilor de moment, fie
datorită gândirii. Voința apare în situația în care există un conflict dintre două tendințe inegale ca
forță: imulsul și voința. Voința este cea care susține tendința mai slabă, ignorând tendința mai
puternică (impulsul).

Jean Piaget consideră voința un „reglaj al reglajelor” subliniind faptul că acestea se

resfrâng atâa asupra proceselor cognitive, cât și asupra celor volative, ajustând chiar și cele mai
efervescente procese, cele afective. Voința presupune un efort care este cu atât mai intens cu cât
trebuie să depășească dificultăți mai consistente în atingerea scopului propus. Aceasta vizează
realizarea unei concordanțe între sarcina de îndeplinit și posibilitățile reale ale individului, astfel
încât să fie consumată cât mai puțină energie. Se dorește realizarea unui echilibru între folosirea
resurselor și rezultatele dorite. De exemplu pentru pregătirea unui examen studenții caută să-și
organizeze efortul de învățare astfel încât să se încadreze în timp și să țină minte ți ce au învățat.
Numărul de repetiții, varietatea acestora sunt gândite astfel încât informația memorată să fie
înțeleasă și să poată fi folosită in contexte noi. Pentru aceasta este necesară insă o voința
puternică prin care planurile propuse să fie concretizate și să nu rămână doar în stadiul de
proiect.

Voința are următoarele calități: forța, perseverența, tenacitatea, hotărârea și consegvența.

Pot spune că am voință puternică și actionez în conformitate cu convingerile mele și nu mă las
influențat de persoanele din jurul meu. Sunt perseverent deoarece fac lucrurile pe care mi le-am
propus, chiar dacă durează mai mult decât am anticipat, fără să mă las descurajat de greutăți, nu
mă las influențat de impulsurile de moment.

Etapele procesului volitiv sunt: articularea motivelor, prefigurarea intenției, lupta

motivelor, deliberarea, elaborarea planului de acțiune, executarea planului și evaluarea
rezultatelor.

13
 Autoportret al atenției

Atența reprezintă capacitatea psihică de concentrare a proceselor cognitive și de

direcționare catre un anumit obiect sau eveniment.

Atanția este o trăsătură foarte importantă prin intermediul căreia putem realiza mai multe
lucruri odată dacă o folosim corect. Aceasta funcționează în baza selectării obiectului sau
interesul nostru cognitiv de cunoaștere. Atunci câan aștept să înceapă meciul de fotbal atenția
mea se află asupra jucătorilor ce urmează să intre în teren deși eu nu-i văd, aceasta este o atenție
espectitivă. Când imi fac temele atenția mea este interioară pentru că mă gândesc cum să rezolv
un exercițiu, iar atunci când merg cu bicicleta atenția mea este exterioară, deoarece trebuie să am
grijă pe unde merg, la oameni și la mașini. În timpul unui test atenția mea este voluntară
deoarece mă concentrez asupra exercițiilor, dar în momentul în care cade un penar acesta imi
atrage atenția, atenția mea devine involuntară.

Din punctul meu de vedere al atenției cred că am o intensitate medie spre mică deoarece
nu mă pot focusa mult timp asupra unui obiect sau eveniment. Din punct de vedere al volumului
consider că atenția mea are o capacitate medie spre ridicat. Cred că am un grad de distributivitate
ridicat deoarece am capacitatea de a trece cu ușurința de la un obiect sau eveniment la altul.

Atenția se manifestă diferit de la o persoană la alta, cu intensități diferite.

14
 Autoportret motivațional

Motivul reprezintă cauza care declanșează o acțiune, o redirecționează sau o întrerupe.

Acțiunile se derulează datorită mai multor motive corelate între ele. Totalitatea motivelor
structurate într-o anumită formă reprezintă motivația. Motivația este de două feluri: motivația
extrimsecă și motivația intrimsecă.

Motivația extrimsecă este generată de surse exterioare subiectului, ea putând fi sugerată

sau impusă de alte persoane, sau de concursuri de imprejurări favorabile sau nu. Învăț foarte mult
la o anumită disciplină, elaborez și un proiect, pentru a obține o notă mare,dar și practic un sport.

Caracteristica motivației intrimseci constă în obținerea satisfacției prin îndeplinnirea unei

acțiuni adecvate. Spre exemplu, lucrez la un proiect deoarece sunt interesat de temă, ori
fregventez spectacole de teatru și cinema deoarece îmi face plăcere, practic sportul pentru că mă
simt atras de el și mă face să mă simt bine, citesc sau învăț din nevoia de a știi.

Multitudinea motivelor impune ordonarea acestora deoarece atunci când motivele sunt
împrăștiate fac imposibilă realizarea acțiunii. Ordonarea se face sub forma ierarhizărilor.
Piramida lui Maslow reprezintă un model de ordonare a motivelor umane. Așadar nimic nu este
întâmplător, lucrurile se completează și vin unele în continuarea celorlalte. Maslow identifică
cinci tipuri de nevoi specifice, fiecărui tip fiindu-i asociat un etaj al piramidei. Pe nivelul cel mai
de jos sunt plasate nevoile fiziologice: nevoia de hrană, de apă, de adăpost chiar nevoia de
transport. Nivelul următor, al doilea este dedicat nevoilor ce țin de siguranța personală: teama de
a fi agresat și siguranța locului de muncă. Al treilea nivel este dedicat nevoilor sociale, de
apartenență: familia, colegii apropiați, prietenii. Pe nivelul al patrulea Maslow plasează nevoia
de recunoaștere socială, încrederea în sine, respectul de sine. În sfârșit ultimul nivel, al cincilea
este rezervat de Maslow dezvoltării personale și autorealizării.

Motivația este un element esențial pentru a reuși in viață.

15