Sunteți pe pagina 1din 42

FIABILITATEA

SI
MANAGEMENTUL RISCULUI AVARIILOR
INSTALATIILOR ECHIPAMENTELOR
NAVALE

CURS Nr. 2
23 Octombrie 2019
FIABILITATEA
SISTEMELOR MECANICE
INTRODUCERE
Aspecte generale. Definiţii

Fiabilitatea a apărut ca efect al importanţei deosebite pe care au


căpătat-o problemele siguranţei în funcţionare a
echipamentelor industriale, dispozitivelor şi componentelor,
constituind în prezent, o tehnică de vârf indispensabilă inginerilor.
Funcţionarea unui produs este limitată de apariţia unei abateri sau
a unui defect.
Din acest punct de vedere, fiabilitatea poate fi privită şi ca
o ştiinţă a defectărilor.
Fiabilitatea reprezintă astfel aptitudinea unui produs de a
funcţiona fără a se defecta. Matematic este posibil să se prevadă
cu un anumit grad de certitudine comportarea unui produs în
anumite condiţii de utilizare stabilite.
Termenul fiabilitate este un neologism
provenit din limba franceză unde adjectivul
”fiable” (arhaism utilizat de canadienii de origine
franceză pentru a traduce termenul similar anglo-
saxon) înseamnă demn de încredere sau în care
te poţi încrede de la care a derivat substantivul
fiabilitate.

Fiabilité - mărime caracterizând securitatea


funcţionării unui mecanism; măsură a
probabilităţii de funcţionare a unei aparaturi
conform normelor prescrise.
Literatura anglo-saxonă care a introdus multe
notaţii unanim acceptate, utilizează termenul
”reliability” derivat din verbul ”to rely” care
înseamnă a conta pe sau a se încrede în cineva
sau ceva.

Fiabilitatea unui produs reprezintă deci acea


însuşire care ne sugerează idea de încredere şi
siguranţă.
Fiabilitatea poate fi definită ca:

 ansamblul caracteristicilor calitative ale unui sistem


tehnic care reflectă capacitatea acestuia de a fi
utilizat, în condiţii prescrise, un timp cât mai
îndelungat (conceptul calitativ al fiabilităţii);

 măsura probabilităţii de bună funcţionare a unui


sistem în conformitate cu normele prescrise
(conceptul cantitativ al fiabilităţii);

 mărime care exprimă siguranţa în funcţionare a


unui sistem tehnic.
Dacă prin calitate se poate înţelege totalitatea
proprietăţilor unui produs care îl fac apt pentru
o destinaţie anume, fiabilitatea reflectă
calitatea produsului extinsă în timp

(proprietate dinamică a calităţii),

respectiv capacitatea produsului de a-şi


menţine calitatea pe toată durata de utilizare.
Fiabilitatea are ca obiect:
studiul defecţiunilor (cauze, procese de apariţie
şi dezvoltare, metode de combatere);

aprecierea cantitativă a comportării produselor


în timp, ca funcţie de factorii de influenţare
interni şi externi;

 stabilirea metodelor şi modelelor de calcul şi


de prognoză a fiabilităţii, pe baza încercărilor
specifice şi a urmăririi comportării în exploatare
a produselor;
stabilirea metodelor constructive tehnologice şi
de exploatare pentru menţinerea şi creşterea
fiabilităţii sistemelor, dispozitivelor şi
elementelor componente;

stabilirea metodelor de selectare şi prelucrare a


datelor privind fiabilitatea produselor;

determinarea valorilor optime pentru indicatorii


de fiabilitate.
Noţiunea de fiabilitate poate fi privită sub două
aspecte:
a) calitativ şi b) cantitativ

a) Calitativ, fiabilitatea reprezintă aptitudinea


unui produs de a-şi îndeplini funcţia specificată
în condiţii date de-a lungul unei durate impuse.

Analiza calitativă a fiabilităţii furnizează informaţii


referitoare la felul în care se reflectă, în
funcţionarea entităţii analizate, diferitele moduri
de defectare ale elementelor sale componente.
Etapele analizei calitative de fiabilitate sunt:

- analiza modurilor de defectare şi a efectelor


defectărilor prin care se identifică defectele şi
se evaluează consecinţele acestora asupra
funcţionării entităţii analizate;

- organizarea şi reprezentarea grafică a


informaţiilor rezultate din analiza precedentă sub
forma unei scheme logice (diagramă bloc sau
arbore de defectare
b) Cantitativ

Fiabilitatea este probabilitatea ca sistemul să-şi


îndeplinească funcţiunile pentru care a fost conceput şi
realizat, cu o anumită performanţă şi fără defecţiuni, într-
un anumit interval de timp şi în condiţii date, cu un nivel
de încredere impus.

Prin urmare fiabilitatea reprezintă caracteristica unui


produs exprimată prin probabilitatea îndeplinirii funcţiei
impuse pe o durată dată Tf, mai mare decât intervalul de
timp t, prescris, în condiţii de funcţionare specifice,
adică:

R(t) = P(Tf > t)


Pornind de la definiţia Fiabilitatii, redata anterior, adica, ea
reprezinta:

 ansamblul caracteristicilor calitative ale unui sistem


tehnic care reflectă capacitatea acestuia de a fi utilizat,
în condiţii prescrise, un timp cât mai îndelungat
(conceptul calitativ al fiabilităţii);

 măsura probabilităţii de bună funcţionare a unui sistem


în conformitate cu normele prescrise (conceptul
cantitativ al fiabilităţii);

 mărime care exprimă siguranţa în funcţionare a unui


sistem tehnic.

Putem constata ca in definirea ei exista cinci concepte


fundamentale , si anume:
1. Conceptul de caracteristică.

Fiabilitatea este o caracteristică a unui produs, poate fi


determinată şi caracterizată, la fel ca şi celelalte caracteristici
tehnice (putere, turaţie etc.), printr-o anumită valoare.

2. Conceptul de probabilitate.

Fiabilitatea reprezintă o probabilitate şi deci o valoare


cuprinsă între 0 şi 1.
Fiind o probabilitate nu poate fi măsurată direct aşa cum se
procedează în cazul altor mărimi fizice, ci se determină pe
baza metodelor statisticii matematice şi a teoriei
probabilităţilor.
3. Conceptul de funcţie.

Fiabilitatea presupune satisfacerea unei funcţii, a îndeplinirii


unei misiuni sau cerinţe.

Acest lucru implică definirea exactă a funcţiei pe care trebuie


să o realizeze şi, de asemenea, precizarea în unele cazuri a
stării de nefuncţionare.
4. Conceptul de durată de funcţionare.
Fiabilitatea presupune o durată de bună funcţionare
exprimată în unităţi de timp (ore, zile, ani etc.) sau în
număr de cicluri, conectări, manevre etc.

5. Conceptul de condiţii de funcţionare (de utilizare şi


de mediu) reprezintă ansamblul condiţiilor de exploatare
pentru care a fost proiectat produsul.
Se face observaţia că în multe cazuri noţiunea de
fiabilitate nu este interpretată corect, mai ales atunci
când valoarea fiabilităţii este abordată prin prisma unor
încercări de laborator în care solicitările nu sunt corelate
cu cele din utilizarea normală.
Fiabilitatea estimată rezultată din exploatarea experimentală
controlată şi din încercările de laborator:
 de anduranţă (cu stres nominal);
 accelerate (cu stres crescut);
 la distrugere.
Fiabilitatea operaţională este rezultatul obţinut din exploatarea
experimentală controlată (statistici de exploatare).

Fiabilitatea preliminară, pentru sisteme, rezultată din calcule pe


baza fiabilităţii elementelor şi a structurii sistemului. Mai poate fi
numită fiabilitatea structurală a sistemelor.

Fiabilitatea extrapolată, rezultată din calcule de extrapolare din


încercări de laborator accelerate (cu stress sporit). Necesită
rezultatele încercării accelerate şi legea de dependenţă dintre
fiabilitate şi stress.

Fiabilitatea nominală, este cea garantată de producător.


Fiabilitatea nominală, stabilită prin temă, este cea pe
care viitorul produs trebuie să o evidenţieze în
funcţionare şi este inclusă în lista de cerinţe care trebuie
îndeplinite (în numeroase cazuri fiind specificată în
contracte). Factorii de care trebuie să se ţină cont la
stabilirea acesteia sunt:

- normele şi standardele de siguranţă ale oamenilor şi


ale mediului ambiant;
- fiabilitatea cerută de piaţă;
- costurile implicate de perioada de garanţie acordată;
- optimizarea costurilor suportate de beneficiar
Fiabilitatea previzională se estimează prin calcul, în
faza de proiectare, pe baza structurii sistemului şi
fiabilităţilor elementelor constructive componente care,
la rândul lor, pot fi determinate experimental sau prin
calcul.

Nivelul fiabilităţii previzionale trebuie să fie mai ridicat,


decât cel stabilit prin temă, pentru a compensa erorile
inerente de estimare a acestuia.

Trebuie precizat că valorile fiabilităţilor componentelor


sunt aproximative, chiar dacă sunt stabilite experimental,
pe componente similare.
Fiabilitatea experimentală (tehnica) este cea estimată
prin prelucrarea observaţiilor defectărilor, obţinute prin
testări efectuate în laborator pe prototip, seria zero
şi/sau pe
piese-epruvetă.

Condiţiile create în laborator, inclusiv solicitările, trebuie


să fie similare cu cele din exploatare, să producă
"acelaşi mod sau mecanism de defectare şi aceeaşi
structură a defectelor".
Încercările pot fi executate:
- la solicitări normale, dacă acestea au nivele apropiate de cele
din exploatare;
- la solicitări accelerate, dacă au nivele şi frecvenţe mai mari
decât în exploatare.
Fiabilitatea potenţială este cea evaluată la punerea în
funcţiune a produsului.
Aceasta se hotărăşte încă din faza de proiectare (prin
soluţia constructivă adoptată), iar fabricaţia nu face
decât să o realizeze la parametrii concepuţi sau să o
coboare prin abaterile tehnologice sau a derogărilor
obţinute.
Fiabilitatea potenţială poate fi stabilită experimental pe
componente, extrase din fabricaţia de serie. În general,
nu se pot face determinări experimentale şi de aceea se
utilizează fiabilitatea previzională. Dacă producţia este în
serie suficient de mare, se efectuează încercări de
laborator, în care se urmăreşte testarea omogenităţii
fabricaţiei şi verificarea nivelului fiabilităţii produselor de
serie.
Fiabilitatea operaţională (de exploatare) este cea valorificată pe
baza rezultatelor privind comportarea în exploatare, pe o anumită
perioadă de timp, a unui număr mare de exemplare identice,
utilizate efectiv de beneficiar.

Aceasta reprezintă estimarea cea mai precisă a fiabilităţii


produsului şi se compară cu valorile determinate în fazele
anterioare, în scopul corectării şi ameliorării procedeelor utilizate.

Datorită duratei mari pe care o necesită, prezintă interes doar


pentru dezvoltările ulterioare de produse de acelaşi tip, deoarece
generaţia de produse studiată ajunge să se perimeze fizic şi
moral.

Observaţiile din exploatare sunt efectuate, în principal, de


societăţile de asigurare şi de serviciile de service ale
producătorului.
Factori care influenţează fiabilitatea

Factorii care influenţează fiabilitatea pot fi de


natură:
 umană
 materială
 economică
 socială.
Factori care măresc fiabilitatea, şi anume:

Factori care măresc perioada de funcţionare fără defecte:

 proiectarea fiabilă;
 execuţia riguroasă a produsului conform documentelor
tehnico-economice;
 controlul în execuţie;
 aplicarea unor tehnologii avansate;
 executarea unor operaţii de testare, experimentare, rodare;
asigurarea termoizolării;
 prevederea unor soluţii tehnice rezistente la şocuri şi
suprasarcini,
Factori care măresc posibilitatea de repunere rapidă în
funcţiune:

asigurarea unor condiţii tehnice adecvate pentru


reparare;
aprovizionarea promptă cu piese de schimb;
adoptarea unor metode moderne şi eficace de
depistare a defectelor;
pregătirea personalului desemnat pentru
executarea mentenanţei;
apelarea unor tehnologii adecvate de reparare;
aplicarea standardizării şi tipizării;
conceperea unor sisteme automate de
supraveghere a parametrilor în exploatare;
Factori care micşorează fiabilitatea:

Factori obiectivi:

 acţiunea mediului (temperatură, umiditate,


impurităţi etc.);
 regim inadecvat de funcţionare (şocuri, variaţii ale
presiunii uleiului, ungere necorespunzătoare etc.);
 sarcini dinamice pronunţate la pornire;
 absenta soluţiilor tehnice eficiente împotriva
vibraţiilor;
 variaţia nepermisă a temperaturii de funcţionare;
 uzura fizică avansată
Factori subiectivi:

o suprasolicitări ale utilajului;


o soluţii tehnice inadecvate, nefiabile;
o condiţii reale de lucru necorespunzătoare;
o soluţii neergonomice;
o stare de dezinteres din partea personalului;
o insuficienta pregătire de specialitate a
personalului;
o nerespectarea normelor privind întreţinerea;
o nerespectarea tehnologiilor de reparare;
o uzura morală.
Corelaţia calitate –fiabilitate

Calitatea unui produs este reflectată de gradul


în care acesta satisface cerinţele beneficiarului.

Fiabilitatea reprezintă capacitatea produsului de


a-şi păstra calitatea pe durata de timp impusă şi
în condiţii determinate de utilizare, iar calitatea
reflectă fiabilitatea produsului la momentul t = 0
Defectarea

defecţiune sau cădere


Defectarea, denumită şi defecţiune sau cădere, reprezintă
evenimentul fundamental din teoria fiabilităţii şi anume încetarea
aptitudinii unui dispozitiv de a-şi îndeplini funcţiunea specificată.

Defecţiunea reprezintă o pierdere totală sau parţială a calităţii de


funcţionare, precum şi orice modificare a valorilor parametrilor
constructivi şi funcţionali în afara limitelor impuse de
documentaţie.

Cele mai multe defecte apar în urma unor greşeli de:


 concepţie (cele mai costisitoare);
 de fabricaţie (în principal datorită nerespectării
documentaţiei tehnice);
 de exploatare (în cauză fiind condiţii improprii de folosire,
personal cu calificare necorespunzătoare ş.a.).
În raport de consecinţe, defectările pot fi:

 minore, dacă sunt remediabile uşor, neîmpiedicând


funcţionarea sistemului, ca de exemplu zgârierea
vopselei, dar pot influenţa costul vânzării
produsului;
 majore, dacă întrerup îndeplinirea funcţiunii de
bază, însă nu au implicaţii legale;
 critice, dacă pot avea consecinţe periculoase
pentru om sau mediul ambiant
Sfarsit de curs