Hanu Ancuţei, operă de maturitate, a apărut în 1928, este, poate, cea mai strălucită

creaţie lirico-epică a lui Mihail Sadoveanu. Volumul conţine nouă povestiri, relatate într-
un singur loc, la Hanul Ancuţei, de către ţăranii moldoveni ce poposeau aici pentru
odihnă şi petrecere, fiind ei înşişi participanţi direct sau martori ai evenimentelor narate.

Întâmplările au loc în vreme veche, în timp mitic românesc, se pot petrece oricând în
spaţiul spiritualităţii şi al credinţelor ancestrale şi nu numai într-o anumită epocă socială.
Povestirile au o structură epico-lirică, ilustrând participarea afectivă a povestitorilor la
întâmplările relatate, iar locul de desfăşurare a acţiunii este hanul Ancuţei sau
împrejurimile lui.

Valoarea incontestabilă a acestei creaţii sadoveniene constă în frumuseţea deosebită a

limbii si vraja stilistică, observaţia realistă şi pătrunzătoare de a surprinde destinele
omeneşti, candoarea romantică în dezvăluirea sentimentelor şi tainelor sufleteşti, cadrul
de legendă şi atmosfera poetică în care se petrec faptele povestite.

George Călinescu a comparat volumul lui Sadoveanu, Hanu Ancuţei, cu Decameronul lui

Giovanni Boccaccio, argumentând prin temele diverse ale povestirilor, prin relatarea
întâmplărilor trăite sau auzite de povestitori, prin caracterul relativ independent al
fiecăreia dintre cele nouă povestiri, precum şi prin faptul că fiecare dintre ele are un alt
povestitor şi toate se deapănă într-un singur loc. Există însă deosebiri esenţiale între
cele două creaţii literare.
Decameronul lui Boccaccio conţine „o sută de poveşti, ori basme, ori parabole, ori
istorioare, cum veţi vrea să le numiţi, istorisite în zece zile de către o preacinstită ceată
de şapte doamne şi trei tineri, care s-au întovărăşit pe vremea păcătoasă a molimei de
odinioară (ciuma care a bântuit Florenţa în anul 1348), precum şi câteva cântări cântate
întru desfătarea lor de către doamnele amintite”. Povestirile relatează „plăcute sau
dureroase întâmplări de dragoste precum şi alte norocoase fapte, petrecute atât în
vremurile noastre, cât şi în cele de demult”, aşa cum afirmă însuşi autorul într-un Cuvânt
înainte al Decameronului.
Mihail Sadoveanu
Timp de zece zile, cei zece tineri, retraşi de teama ciumei într-o vilă din Florenţa,
relatează câte zece povestiri plus o baladă, realizând o galerie infinită de portrete şi
tipologii ai tuturor păturilor sociale, de la torcătorii de lână până la cavaleri şi regi. de la
călugării cei mai dăruiţi cu har divin până la ţărani şi meşteşugari, compunând o
adevărată „comedie umană”, printr-o desăvârşită şi subtilă analiză psihologică.
Boccaccio creează, aşadar, o galerie umană complexă, o vastă frescă socială realistă a
epocii sale.

În volumul Hanu Ancuţei, Mihail Sadoveanu recurge la tehnica literară numită poveste în

poveste sau povestire în ramă sau naraţiune în naraţiune ori ancadrament, deoarece firul
epic al volumului este alcătuit clin istorisiri narate de fiecare dată de către unul dintre
oaspeţii ce poposeau la han pentru odihnă şi petrecere. Povestitorii sunt ei înşişi
participanţi direct sau martori ai evenimentelor narate şi mai rar doar mesageri ai
întâmplărilor povestite şi devin, pe rând, naratar sau ascultător al întâmplării relatate.
Timpul narativ are două valenţe: una este definită de timpul povestirii, totdeauna în
prezent, iar cealaltă precizează timpul povestit, un plan al trecutului, al faptelor
întâmplate în vreme veche, în timp mitic românesc, posibile oricând în spaţiul
spiritualităţii şi al credinţelor străvechi autohtone şi nu numai într-o anumită epocă
istorico-socială.
 Perspectiva spaţială se defineşte printr-un topos reprezentat de hanul Ancuţei şi
împrejurimile lui, loc de popas, ocrotitor, unde se petrec majoritatea întâmplărilor
relatate. Povestirile au o structură epico-lirică, ilustrând participarea afectivă a
povestitorilor la întâmplările narate, din care pricină au un grad înalt de subiectivism, iar
spaţiul acţiunii este un topos: hanul Ancuţei sau împrejurimile lui.

Toate cele nouă povestiri sunt construite ca „naraţiune în ramă” sau „povestire în
povestire” sau „ancadrament”, rama fiecărei povestiri fiind realizată din câteva elemente
comune, care definesc unitatea volumului:

 locul de popas şi de petrecere (topos) este hanul Ancuţei, unde se şi întâmplă

majoritatea faptelor relatate în povestiri;
 personajele sunt ţărani moldoveni, care au plăcerea vorbei, povestesc cu
voluptate întâmplările şi evenimentele respective;
 hangiţa, atât Ancuţa cea tânără, cât şi mama ei, „cealaltă Ancuţă”, constituie
simbolul acestor locuri de legendă;
 ritualul ce se desfăşoară la hanul Ancuţei este acelaşi în cele nouă povestiri:
lăutarii cântă între două istorisiri, iar înaintea fiecăreia creează un moment de linişte, o
atmosferă de vrajă şi emoţie; se aduc pui fripţi pe ţiglă, se bea vin în căni noi, după ce
se sparg cele vechi; plăcintele „poale-n brâu” sunt fierbinţi şi aduse oaspeţilor de către
Ancuţa;
 personajele comune tuturor povestirilor, care se găsesc de-a lungul întregului
volum sunt comisul Ioniţă şi fermecătoarea hangiţă, Ancuţa;
 ambiţia fiecărui povestitor de a relata o întâmplare mai interesantă, mai fascinantă
decât cea spusă înainte, suspansul pe care comisul Ioniţă îl creează prin promisiunea
că va spune o poveste nemaipomenită, stârnind curiozitatea şi nerăbdarea auditoriului;
 toate întâmplările se petrec în timp mitic românesc, un timp al credinţelor
strămoşeşti, când oamenii se conduc după legi nescrise, dar bine înrădăcinate în
conştiinţa şi spiritualitatea ţărănească.
Mihail Sadoveanu a scris nouă povestiri distincte, fiecare dintre ele fiind individualizată
prin câteva particularităţi, ceea ce constituie diversitatea volumului Hanu Ancuţei:
 cele nouă povestiri sunt de sine stătătoare, subiectul fiecăreia nu are nicio
legătură cu al alteia şi fiecare are un titlu anume;
 fiecare povestire este o altă specie literară: snoavă (Iapa lui Vodă), idilă (Fântâna
dintre plopi), aventură (Cealaltă Ancuţă), legendă (Judeţ al sărmanilor), reportaj
(Negustor lipscan), portret prin naraţiune (Orb sărac), iar titlul sugestiv le conferă o
independenţă totală;
 fiecare povestitor are modul său specific de a relata întâmplarea şi de a stârni
interesul ascultătorilor.
Titlu: Hanu Ancutei
Autor: Mihail Sadoveanu ( 1880-1961 )
Volum: Hanu-Ancutei si alte povestiri
Editura Ion Creanga (anul 1970)

Personaje : Ancuta; Voda Mihai; comisul Ionita; mos Leonte;

oamenii ce ascultau povestirile; calugarul Gherman; mama lui
Gherman; Haralambie; fratele lui Harlambie; tatal lui mos Leonte;
boierul; sotia boierului;Alexandru; tiganii; Magda; Isac; cersetorii;
omul orb; ingrijitoarea omului orb; Zaharia; mesterul; ciobanii;Ilinca;
tanarul de care se indragostesteVarvara; Varvara

Date despre autor :

Mihail Sadoveanu s-a nascut la 5 noiembrie 1880 la Pascani.
Acesta a fost fiul lui Alexandru Sadoveanu si al Profirei Ursache.
Urmeaza gimnaziul "Alecu Donici" la Falticeni. In timp ce studia la
gimnaziu (1896) intentioneaza sa alcatuiasca o monografie despre
Stefan cel Mare dar renunta dupa putin timp. Cursurile de liceu le
urmeaza la Liceul National din Iasi. In anul 1904 acesta se
stabileste in Bucuresti, se casatoreste si face impreuna cu nevasta
sa unsprezece copii. In anul 1910 este numit in functia de director al
Teatrului National din orasul Iasi. In 1921 devine membru al
Academiei Romane, iar in anul 1926 devine reprezentant al
Socetatii Romane de scriitori. Mihail Sadoveanu moare pe 19
octombrie 1961 la Bucuresti si este inmormantat in 21 octombrie, la
Cimitirul Bellu, langa Mihai Eminescu.

Date despre opera :

Povestirile cuprinse in Hanu-Ancutei au fost scrise in perioada
1920-1929. Hanu-Ancutei a aparut in anul 1928 si este un volum de
noua povestiri care este considerata de multi cea mai stralucita
creatie lirica epica.

Rezumat :
In Hanu-Ancutei sunt cuprinse istorisiri complexe impartite in cele
noua capitole

Primul capitol este intitulat Iapa lui Voda. Povestitorul acestui capitol
este comisul Ionita. Acesta povesteste o intamplare hazlie. In acest
capitor este vorba despre Voda Mihalache care calatorea prin tara.
Comisul Ionita voia sa i se faca dreptate deoarece un vecin ii taia
mereu din ocina parinteasca. Ionita doarea ca acesta sa fie
pedepsit. Ionita pleaca la imparatie si spune ca daca nu ii se va face
dreptate il pofteste pe stapanul tarii sa ii pupe iapa sub coada. Acest
lucru il spunea lui Voda.( Voda era deghizat. )

Al doilea capitol se numeste Haralambie. In capitolul acesta este

prezentata istoria unui haiduc ucis chiar de fratele sau. Povestitorul
este parintele Gherman. Tatal lui Gherman era chiar Harlambie.

Al treilea capitol se intituleaza Balaurul. De data aceasta ca narator

este mos Leonte. Acesta reda o istorie de cand era el tanar, cand a
vazut un balaur. Mos Leonte ne povesteste istoria unui boier, pe
nume Nastasa Bolomir. Boierul a fost casatorit de multe ori, dar ii
mureau sotiile. Cu ultima sotie nu s-a intamplat asa. Ea devenea pe
zi ce trece mai tanara si frumoasa. Intr-o zi boierul vine la tatal lui
Leonte. Boierul dorea sa ii fie dezlegat destinul. Boierul a aflat ca
sotia sa il insela cu Alixandrel Vuza. In acel moment boierul s-a
enrveat foarte rau si a ordonat sa fie capturat Alixandrel, insa atunci
cand Irinuta si iubitul sau vor fi inconjurati, Irinuta se transforma intr-
un balaur si sa il omoare pe Bolomir.

Al patrulea capitol se intituleaza Fantana dintre plopi. In acest

capitol narator este Neculai Isac. Capitolul cuprinde o poveste de
dragoste intre a Isac si o tigancusa. Aceasta tigancusa era obligata
de tatal ei sa il ademeneasca pe acesta ca sa ii fure toti bani. Din
lupta Isac scapa, dar fara un ochi.

In al cincilea capitol, Cealalta Ancuta, este istorisita de mesterului

Ienache o alta poveste de dragoste. De data aceasta intre Todita
Catana si o fata de boier pe nume Varvana. Cei doi tineri reusesc
sa-l pacaleasca pe tatal fetei si continua linistiti povestea de
dragoste.

Capitolul al saselea, Judet al sarmanilor are ca povestitor pe

Constantin Motoc si prezinta viata acestuia. Ne este istorisita o
intamplare in care Motoc reuseste sa se razbune pe boierul
Raducan Chioru. Se razbuna pe acesta pentru ca nu cu mult timp in
urma boierul ii furase sotia.

Al saptelea capitol, Negustor lipscan este istorisit de Damian

Cristisor. Acest capitol cuprinde informatii despre inventii nemetsti.

Al optulea capitol, intitulat Orb sarac este povestirea unui om orb, ce

este relatata de el si de batrana ce il ingrijeste.

Ultimul capitol, Istorisirea Zahariei Fantanaru, cuprinde o poveste

spusa de Zaharia Fantanaru. Istorisirea cuprinde o poveste de
dragoste. Istorisirea incepe cu dorinta unui boier de la Pastraveni,
de a crea o fantana in mijlocul unei paduri pentru ca Voda, cand va
veni la vanatoare sa aiba de unde sa-si hraneasca caii. Aglaita se
indragosteste de Ursachi, insa si de aceasta data tatal nu e de
acord. Ei se ascund intr-o coliba pregatita pentru Voda, in padure.
Ei au urmat sfatul Zahariei Fantanaru si au iesit afara atunci cand
domnitorul a aparut. Cei doi ii povestesc tot si el le da
binecuvantarea.

In acest fel se termina o opera sadoveniana care opreste timpu...