Sunteți pe pagina 1din 5

Fonetica este ştiinţa  care studiază sunetele unei limbi.

    CLASIFICAREA SUNETELOR

    1.   VOCALELE sunt sunetele care  se pot rosti fară  ajutorul altor sunete şi pot alcătui şi
singure silabe.
  În limba română există şapte vocale: a, ă, â (î), e, i, o, u
  2. SEMI VOCALELE sunt sunete care se aseamănă cu vocalele, dar nu pot  alcătui singure
silabe şi se pronunţă la jumătatea intensităţii unei voale. Ele  intră în alcătuirea diftongilor şi
triftongilor şi sunt în număr de patru:
  e, i, o, u
  e. i. o. u pot fi:
  * vocale: erată, iritabil, orar, umăr;
  *semivocale: seară, iar, soare, ouă.
  3.   CONSOANELE sunt sunete care se  rostesc cu ajutorul altor sunete (cu ajutorul unor
vocale) şi  nu pot alcătui singure silabe.
  în  limba română există 22 de consoane: b, c, c' (ce,ci), k' (che, chi), d,  f, g, g' (ge, gi),
g' (ghe, ghi), h, l, m, n, p, r, s, ş, t, ţ, v, z.
 

CORESPONDENŢA DINTRE SUNETE ŞI LITERE

Litera este  semnul grafic al unui sunet. În general. în limba română o literă transcrie un 
sunet.
  car: 3 litere = 3 sunete;
  tulpină:  7 litere = 7 sunete;
  Coresponderita  literă-sunet  nu este în toate cazurile biunivocă. Numai 19 litere sunt
monovalente.  celelalte 12 litere (c,e,g,h,i,k,q,o,u,w,x şi y) sunt plurivalente, adică au  mai
multe valori fonetice, în funcţie de poziţia în cuvânt sau în  silabă, de combinaţiile de
litere în care apar de caracterul vechi sau neologic al cuvintelor şi de limba lor de origine.

Atenţie!
  * Uneori," această corespondenţă nu se  respectă:
  1) aceeaşi literă poate  nota sunete diferite:
  -   literele e, i, o, u pot nota atât vocale, cât şi semivocale;
  -   litera i notează şi un i final care nu e vocală: pomi,  bureţi, băieţi;
  2) aceeaşi literă poate  nota grupuri diferite de două sunete:
  -   litera x notează grupul de sunete cs (axă, sufix, prefix, expert,  excentric) sau grupul de
sunete gz (examen, auxiliar, exact etc.)

Notă:
  Se scrie:        fix, complex - la singular
  ficşi, complecşi - la  plural; cocs, micsandră, ticsit, îmbâcsit, rucsac etc.
  3) un grup de două  sau trei litere notează un singur sunet:
  ce, ci =c';  ge, gi = g'; che, chi = k'; ghe, ghi = g'; ceas = c 'as: 4  litere, 3 sunete; unchi =
unk': 5 litere, 3 sunete; ciolan = c'olan: 6  litere, 5 sunete; gheaţă = g 'aţă: 6 litere, 4 sunete.

Notă:
  Deorece în cuvinte ce conţin aceste  grupuri de litere e şi i sunt în unele situaţii litere
ajutătoare, iar în  altele au valoare de sine stătătoare, este bine ca, pentru a se stabili 
valoarea lor, să se ţină cont de faptul că orice silabă are obligatoriu  o vocală. Aşadar, într-o
silabă ce conţine un astfel de grup, dacă nu există o  altă vocală, e sau i sunt vocale.
  cea-un------------------► c 'a-un: 5 litere,  4 sunete
  cer        ----------------► 3 litere, 3 sunete
  cio-ban-----------------► c 'o-ban: 6 litere, 5 sunete
  ci-re-şe-----------------►    6 litere, 6 sunete
  geam -------------------► g'am: 4 litere, 3  sunete
  ger ---------------------►3  litere, 3 sunete
  chiar------- ------------► k 'ar: 5 litere, 3 sunete
 chi-bri-turi ---------------►10  litere, 9 sunete
 ghea-ţă.------------------►g'aţă: 6 litere, 4 sunete
 gher-ghef  ---------------►8 litere,  6 sunete
 
  4) acelaşi sunet poate  fi redat prin litere diferite;
  - sunetul î se redă prin literele:
  *î: coborî, înainte, reîntâlni;
  *â: pârâu,  dânsul;
- sunetul i se redă prin literele:
  *i: iar, vis;
  *y: yankeu
  - sunetul c se redă prin literele:
  *c: castană;
*k: karate; .
  - sunetul k se redă  prin literele:
  *che, chi: chenar, chin;
*k(e), k(i): yankeu, kilogram;
  - sunetul v se redă prin literele:
*v: voi,  vulgar;
*w: wat.

DIFTONG. TRIFTONG. HIAT

DIFTONGUL este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală  şi o semivocală. pronunţate în


aceeaşi silabă.

Diftongul poate fi:


  *urcător (ascendent), atunci  când este alcătuit din semivocală + vocală:
  iar-nă; broas-că; deal; soa-re; pia-tră.
 
  *coborâtor (descendent), atunci  când este alcătuit din vocală + semivocală:
  mai; grâu; ca-dou: câi-ne; vrei

Atenţie!
*Diftongul   se poate constitui din două sunete alăturate  aparţinând unor cuvinte diferite, dar
care se pronunţă într-o silabă. Intre  elementele componente ale acestor silabe apare cratima:
mi-a amintit;  să-i dau; că-i spune;

*În diftong, semivocalele o şi e apar  întotdeauna ca prim element, iar celelalte semivocale (i
şi u) pot  fi sau primul sau al doilea element.
 

Notă:
  *După  consoanele c', g, k', g' nu există diftongi   deoarece în această situaţie e sau i  sunt
numai  litere ajutătoare pentru  scrierea acestor consoane:
  ceaţă  = c'aţă; geam = g'am; gheaţă = g'aţă.

*  Atunci  când c şi i sunt vocale urmate de o semivocală (ghiocei, rochii), ei şi  ii sunt diftongi
deoarece e şi primul i sunt vocalele silabelor  respective: ghi-o-cei; ro-chii;
 
  TRIFTONGUL  este   grupul   de   sunete   alcătuit  dintr-o vocală şi două semivocale
pronunţate în aceeaşi silabă. Triftongii sunt  de două feluri:
  -progresivi, atunci când semivocalele preced vocala: ari-pioa-ră:  cre-ioa-ne: i-ni-mioa-ră
 
- centraţi, atunci  când semivocalele încadrează vocala: le-oai-că; do-reau; tră-iai;  fo-iau;,
so-seau

Atenţie!
  Triftongul se poate constitui din trei  sunete alăturate,  aparţinând unor cuvinte diferite, dar
pronunţate împreună, în aceeaşi silabă. Intre  elementele componente ale acestor silabe apare
cratima.
  şi-au spus; mi-ai dat; ne-au adus

Notă:
  După consoanele c\ g\ k\ g\ nu există  triftongi.
deoarece în această situaţie e sau i sunt litere ajutătoare pentru scrierea acestor consoane,
deci nu au  rol de vocale:

zi-ceau = zi-c 'au;                     ve-gheau = ve-g 'an.:


 
  HIATUL    apare    între    două    vocale   alăturate pronunţate in  silabe diferite:
  du-e, ca-i-să,  a-e-ro-port, al-co-ol: fi-in-ţă; i-de-e: po-e-zi-e; res-pec-tu-os; sca-un
 

Silaba este  sunetul (vocala) sau grupul de sunete ce cuprinde în mod obligatoriu o  vocală şi
numai una, care se pronunţă cu un singur efort  expirator (printr-o singură deschidere a gurii).

După numărul de silabe, cuvintele sunt:


  * monosilabice - formate dintr-o singură silabă:
om, beau, car, ac, fac

*plurisilabice - formate din două sau mai multe silabe:


  du-el; ar-bi-tru; zo-o-lo-gi-e O silabă poate fi alcătuită din:
  -  un  sunet (o vocală):
  o!; a-er; a-le-e; po-e-zi-e;

- două sau mai multe sunete  alăturate ale aceluiaşi cuvânt:


  ca-iet; ca-len-dar

- un cuvânt:
  bar; sar; dar; iar;

- două cuvinte:
  c-ar; să-mi; nu-i;

- un cuvânt şi începutul altui  cuvânt:


  mi-a-run-că;
  - sfârşitul unui cuvânt şi un  alt cuvânt:
  zi-cân-du-şi

- sfârşitul unui cuvânt şi  începutul unui alt cuvânt:


  frun-tea-n-gân-du-ra-tă
  Notă:

*Se observă  că în anumite situaţii, în cadrul silabei respective, se foloseşte cratima  (liniuţa
de unire) care este semn ortografic şi marchează rostirea  într-o silabă a părţilor componente
ale acestora.
Accentul

  Prin accent se înţelege pronunţarea mai  intensă ori pe un ton mai înalt a unei silabe ori a
unui cuvânt dintr-o propoziţie  sau dintr-o frază.
  Întrucât  în limba română accentul nu este fix, el poate ocupa diverse poziţii în cadrul 
cuvântului:
  a)      pe ultima silabă (accent oxiton): popór;
  b)      pe silaba penultimă (accent paroxiton): cárte;
  c)      pe silaba antepenultimă (accent proparoxiton): márgine, sárcină;
  d)      pe a patra sau a cincea silabă de la sfârşitul cuvântului: véveriţă,  dóisprezece.

Rolul accentului este de a diferenţia  cuvinte sau forme gramaticale, în primul caz, un
exemplu semnificativ îl  constituie cuvântul companie. Accentuat compánie, cuvântul are 
sensul „subunitate de infanterie sau de alte arme speciale, intrând de obicei  în compunerea
batalionului", în timp ce companíe înseamnă  „însoţire" (DLRM).
 

Prin accentuare se diferenţiază  şi forme gramaticale diferite: în cazul cântă -cântă,


accentuarea  diferenţiază indicativul prezent, persoana a III-a singular / plural de  indicativ,
perfect simplu, persoana a III-a singular, în limba română se admite  accentuarea diferită a
aceluiaşi cuvânt. În această situaţie se află o serie de  cuvinte cum ar fi: profésor -
profesór;íntim - intím (DOOM). Pentru  alte forme considerate „dublete accentuale literare",
vezi Th. Hristea, Sinteze  de limba română, ediţia a III-a revizuită şi din nou îmbogăţită, Ed. 
Albatros, Bucureşti, 1984, p. 171.
 

Sunt acceptate de asemenea două  accentuări diferite în cazul unor cuvinte din fondul vechi al
limbii: hátman  - hatmán (DOOM). Circulă însă şi variante de accentuare  neliterare, incorecte:
carácter (în loc de caractér), uníc (în  loc de únic), penúrie (în loc de penuríe) etc.

Cacofonie. Evitarea cacofoniei


    Cacofonia este definită  ca „efectul acustic dezagreabil, rezultat din repetarea sau
combinarea  sunetelor / silabelor  în cuvânt sau în frază" (Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Ed. 
Nemira, Bucureşti, 2001).
  Este opusul eufoniei.
 

În limba  română, cacofonia rezultă de obicei din întâlnirea silabelor ca şi co,  ca şi ce ori că şi
ca. De asemenea, sunt cacofonii şi repetări de silabe: gă şi gă („Bagă găinile"), sa şi sa („Masa
sa a fost scurtă"), pe şi pe („A făcut un pe perete"), la şi la („învaţă la laţină"), re şi re („Trimit
o scrisoare regelui")

Cacofonia poate fi întâmplătoare în vorbire, dovedind lipsa de instruire a vorbitorului. În


schimb, în textul literar, cacofonia serveşte unei finalităţi estetice, contribuind, de obicei, la
caracterizarea unui personaj (prin limh •'' acestuia).

Este nevoie să se evite cacofonia, atât în exprimarea orală, cât şi în cea secrisă. Se
întâlneşte destul de des, din dorinţa evitării cacofoniei, o construcţie în care comparativul ca
este urmat de adverbul şi: „Te ajut ca şi coleg". Asemenea formări trebuie evitate. Uneori se
foloseşte virgula ca semn grafic ori   oral, denumirea sensului scriindu-se ori rostindu-se „Te
apreciez ca, cadru   medical" / „Te apreciez ca virgulă cadru medical".

Pentru evitarea cacofoniei, în redactarea unui text, trebuie să se apeleze la:


  -       substituirea prin sinonime;
  -       modificări flexionare ale cuvintelor; intercalarea unor părţi de vorbire, de obicei un
determinant, care să nu schimbe sensul enunţului;
-       schimbarea topicii.

S-ar putea să vă placă și