Sunteți pe pagina 1din 7

intelectuale ale altor autori, încălcarea proprietății intelectuale și a drepturilor de

autor putând să atragă după sine răspunderea în fața justiției.


Dincolo de responsabilitatea juridică, există și o responsabilitate morală care
decurge din Codul de Etică și din normele sau cutumele morale adoptate de comunitatea
academică. Trebuie știut că, în lipsa elementelor care pot să atragă răspunderea juridică,
încălcarea proprietății intelectuale și a drepturilor de autor poate să fie sancționată public
și instituțional, Universitatea din București având dreptul de a evalua și sancționa orice
încălcare a deontologiei academice. Toți membrii comunității academice au obligația
morală și profesională de a lua atitudine în cazul în care depistează încălcări ale
drepturilor de autor, în spiritul apărării principiului integrității academice.
Reglementări privind etica în universitățile din România diferite aspecte de etică
și integritate academică au fost reglementate în România printr-o serie de acte normative.
Redăm mai jos o selecție a acestora, alături de principalele prevederi ale fiecăruia,
relevante pentru tematica privind etica și integritatea academică, precum reglementări
privind plagiatul și falsificarea de date, codul de etică universitară, înființarea de comisii
și consilii de etică universitară, asigurarea calității învățământului universitar sau
introducerea cursurilor de etică și integritate academică în curricula universitară.
- Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea
tehnologică – prevede cadrul de organizare a activităților de cercetare-dezvoltare,
cuprinzând cercetarea ştiinţifică (ce include cercetarea fundamentală şi cercetarea
aplicativă), dezvoltarea experimentală şi inovarea bazată pe cercetare ştiinţifică şi
dezvoltare experimentală;
- Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea
tehnologică şi inovare – definește abateri precum plagiatul și autoplagiatul,
confecționarea și falsificarea de date; prevede înființarea Consiliul Naţional de Etică a
Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) drept organism
consultativ, fără personalitate juridică, al Ministerului Cercetării şi Inovării (MCI), care
derulează activități specifice precum: monitorizează aplicarea şi respectarea dispoziţiilor
legale referitoare la normele de etică şi deontologie în cercetare de către unităţile şi
instituţiile din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare (CDI), precum şi de
către personalul de cercetare-dezvoltare; elaborează rapoarte cu analize, opinii şi
recomandări în legătură cu problemele de natură etică ridicate de evoluţia ştiinţei şi a
cunoaşterii şi cu etica şi deontologia profesională în activitatea de cercetare-dezvoltare;
propune modificări ale Codului de etică şi deontologie profesională al personalului din
cercetare-dezvoltare; elaborează şi face propuneri cu privire la coduri de etică pe domenii
ştiinţifice, cu privire la cele mai bune practici internaţionale pentru depistarea şi
combaterea plagiatului, pe care le propune spre aprobare conducerii MCI; propune MCI
reglementări pentru evaluarea plagiatelor, pe baza experienţei şi a cazuisticii/legislaţiei
etcȘ
- Ordinul nr. 4492/2005 privind promovarea eticii profesionale în universități – introduce
obligația instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze
provizoriu de a adopta propriul Cod de etică universitară, care să cuprindă formularea
explicită a idealurilor, principiilor și normelor morale pe care consimt să le respecte și să
le urmeze membrii comunității academice în activitatea lor profesională. Codul de etică
universitară este un document obligatoriu, care întregește Carta universității și stabilește
standardele de etică profesională pe care o comunitate universitară își propune să le

1
urmeze, precum și penalizările care se pot aplica în cazul încălcării acestora. o Același
ordin introduce obligația instituțiilor de învățământ superior de a înființa o Comisie de
etică universitară, subordonată senatului universitar, cu atribuții de elaborare a Codului
de etică universitară, analiză și soluționare a reclamațiilor și sesizărilor referitoare la
abaterile de la etica universitară etc. În plus, ordinul prevede constituirea Consiliului de
etică universitară la nivelul Ministerului Educației și Cercetării, cu atribuții precum:
oferirea de consultanță și monitorizare a modului de aplicare a codurilor de etică
universitară din instituțiile de învățământ superior acreditate și autorizate să funcționeze
provizoriu; diseminarea bunelor practici de elaborare și aplicare a codurilor de etică
universitară; sesizarea din oficiu în legătură cu cazurile de încălcare a eticii universitare
în situația în care instituțiile de învățământ superior nu se sesizează din proprie inițiativă;
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei
– prevede înființarea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior
(ARACIS), agenție care formulează și revizuiește periodic standarde naționale de
referință și indicatorii de performanță pentru evaluarea și asigurarea calității în
învățământul superior (asigurate anterior de Consiliului Național de Evaluare și
Acreditare Academică);
- Legea Educației Naționale nr. 1/2011 – prevede înființarea Consiliului de Etică și
Management Universitar (CEMU) drept organism consultativ al Ministerului Educaţiei
Naţionale, fără personalitate juridică, a cărui misiune este dezvoltarea culturii eticii şi
integrităţii în universităţile din România. Rolul CEMU este de a determina şi sprijini
universităţile să elaboreze şi să pună în practică politicile de etică şi de integritate
universitară. CEMU auditează comisiile de etică din universități și se pronunță asupra
litigiilor de etică universitară pe baza unui Cod de referință al eticii și deontologiei
universitare (pe care îl elaborează);
- Ordinul de ministru nr. 3.131/2018 privind includerea în planurile de învățământ,
pentru toate programele de studii universitare organizate în instituţiile de învăţământ
superior din sistemul naţional de învăţământ, a cursurilor de etică şi integritate academică
– prevede obligativitatea participării masteranzilor și doctoranzilor la cursuri de etică și
integritate academică cu o durată de minimum 14 ore, începând cu anul universitar 2018-
2019; cursurile sunt opționale pentru nivelul licență. Un fenomen curios caracterizează
relaţia dintre practica morală şi punerea ei sub formă de reguli: regulile (legile) au luat-o
înaintea practicii, în sensul că exprimă o viziune mai avansată decât realitatea din
universităţi. De exemplu, un set de acte normative cere realizarea în fiecare universitate a
unei Comisii de etică academică menită să reglementeze moral comportamentul
membrilor comunităţii academice în ansamblu, precum şi a unei Comisii de etică a
cercetării, menită să reglementeze comportamentul profesional al cercetătorilor. Această
Comisie controlează Grupul de evaluare a proiectelor de cercetare avansate spre
finanţare, un grup de peer reviewers. Ambele comisii apelează la Comisia de analiză
pentru rezolvarea litigiilor. În general, această schemă nu e respectată în practică, fie
adăugând abuziv instituţii noi, care exercită funcţii ce revin în mod firesc unora dintre
instituţiile menţionate anterior. De pildă, Comisiile de analiză şi Ombudsmanul au în
esenţă aceeaşi funcţie ca şi Comisiile de etică. Este așadar necesară corelarea între
prevederile normative și realitatea instituțională, căci altfel nu vom putea vorbi de o
infrastructură etică autentică.

2
Universitățile din România (și din lume) au adoptat Coduri de etică prin care se
angajează să respecte o serie de valori și principii etice generale, din care decurg reguli
morale specifice, cu rolul de a ghida deciziile etice și de a oferi un model de
comportament moral. Valorile morale sunt standarde culturale valabile pentru toţi
membrii organizaţiei, care ghidează comportamentul nostru moral. În realitate, ele nu
funcționează ca un ghid propriu-zis, ci mai degrabă ca un reper moral, fiind conținute
tacit în principiile etice. De pildă, valoarea dreptăţii e „ascunsă” în principiul dreptăţii.
Un cod de etică având ca fundament valorile morale e un cod bazat pe o declarație de
valori, cum sunt, de exemplu, codurile universităţilor româneşti. Principiile etice nu sunt
nici ele reguli de conduită, ci criterii majore care întemeiază şi justifică regulile de
conduită; ele ţin de fundamentele moralităţii (teorii), fiind dezbătute şi modificate
continuu de eticieni. Personalul obişnuit nu se ocupă de fundamentele eticii. Datoriile
morale specifice sau standardele morale (reguli de conduită, proceduri de aplicare a
principiilor) există sub forma unor obligaţii sau interdicţii care ne spun ce să facem/să nu
facem sub aspect moral.
însuși. Un artist, în calitatea sa de artist, posedă însușirea morală de a fi integru, în
primul rând în raport de valorile și crezurile sale artistice. Artistul respectă valorile și
normele morale profesional-artistice din motive interioare și nu de frica sancțiunilor etice.
Motivul este simplu! Cum arătam, internalizarea valorilor și normelor morale au loc
concomitent cu dobândirea unei conștiințe profesional-artistice în absența căreia nu
putem vorbi despre un „artist autentic”.
Această împletire între valorile estetice și valorile etice susțin energetic,
împreună, atât efortul creativ îndelungat, cât și comportamentele morale integre, puse ele
însele în slujba creației artistice. Istoria artei ne oferă cu generozitate exemple de mari
artiști, de la Michelangelo la van Gogh și Brâncuși, percepuți ca veritabili „eroi morali”,
care prin efort lăuntric s-au dominat pe ei înșiși cu stoicism în numele unui crez artistic
pe care nu l-au tranzacționat în ciuda suferințelor îndurate.
Între altele, aceste exemple de măreție morală internalizate la nivel aspirațional de
actualii artiști profesioniști, constituie și unul dintre motivele psihologice de neacceptare,
fără rezerve, a codurilor de etică percepute ca un atac la libertatea de creație și la morala
vocației condusă de talent. Cuvintele rostite cu mândrie, dar și cu iritare orgolioasă,
„devii artist dacă te-ai născut artist” ori „regulamentele nu fac mai talentat” pot fi deseori
auzite în exprimarea unor artiștii-profesori consacrați. Căci talentul, în viziunea acestora,
se află în poziția Stelei Polare ce-i îndrumă atât estetic, cât și moral, pe orice artist.
Artistul are, în primul rând, obligații față de talentul său. „Talentul nu este un merit, ci un
dar inexplicabil care trebuie onorat…Talentul nu e achiziție trudnică, beneficiu
răscumpărat prin cine știe ce virtuți: e natură privilegiată, credit în alb, cadou căpătat -
prin miracol genetic – chiar în ziua nașterii. Talentul e un talant care nu-ți aparține și în
raport cu care poți devine merituos numai cu condiția să-l multiplici”
În cazul integrității, se pune accent mai degrabă pe dezvoltarea caracterului moral
al membrilor unei universități, și nu pe dezvoltarea sistematică a unui cod și a unei
comisii care să monitorizeze respectarea codului. Prin dezvoltarea caracterului moral se
au în vedere valorile sau principiile morale dezirabile pe care membrii unei comunități și
le-ar însuși. Din perspectiva integrității, pentru a diminua fenomenul plagiatului, studenții
și profesorii trebuie să fie onești din punct de vedere intelectual (se mai utilizează și
sintagma de onestitate academică). Adică oamenii vor fi motivați să nu plagieze și să

3
reacționeze vehement împotriva acestui comportament dacă sunt onești intelectual.
Implementarea unei strategii instituționale care pune accentul pe integritate se face, de
regulă, din interior. Membrii comunității participă la traininguri de sensibilizare, dezbat
împreună problemele pe care le ridică fenomenul plagiatului și cad de acord asupra unor
soluții care să fie în acord cu valorile morale pe care și le și asumă.
Unul dintre dezavantajele abordării instituționale bazate pe integritate survine din
faptul că măsurile implementate nu oferă soluții clare și evidente. În plus, însușirea unor
valori morale poate dura destul de mult.
Noțiunile de „plagiat” și de „autoplagiat” sunt definite de Legea nr. 206/2004
privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare. Însă,
extrem de interesant este faptul că, Legea nr. 206/2004 privind buna conduită (...) are
aplicabilitate numai asupra „categoriilor de personal ce desfășoară activități de cercetare-
dezvoltare prevăzute în Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-
dezvoltare, precum úi de către alte categorii de personal din mediul public sau privat, ce
beneficiază de fonduri publice de cercetare-dezvoltare”. Atât „plagiatul” cât și
„autoplagiatul” sunt sancționate de lege, fiind considerate: abateri grave de la cercetarea
științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, potrivit Legii educației naționale nr. 1/2011
ori fraude academice, încălcări ale eticii universitare sau abateri de la buna conduită în
cercetarea științifică, potrivit Codului studiilor universitare de doctorat adoptat prin
Hotărârea de Guvern nr. 681/2011.
O altă secțiune din curs este alocată modalității în care se poate evita plagiatul în
lucrările cu caracter științific, cu exemplificări. De asemenea, a fost prezentat Ordinul
MENCS nr. 3485/2016 privind lista programelor recunoscute de Consiliul Național de
Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și utilizate la nivelul
instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat și al
Academiei Române, în vederea stabilirii gradului de similitudine pentru lucrările
științifice ce reglementează care sunt software-urile antiplagiat recunoscute pentru a fi
utilizate de instituțiile organizatoare de studii doctorale. Ca urmare a modificării
legislației, în prezent, nu este posibil ca un doctorand să poată susține public teza de
doctorat dacă aceasta nu este verificată anterior cu unul din software-urile antiplagiat
recunoscute úi asumat raportul de similitudini. Astfel, în prezentul curs s-a explicat ce
este un raport de similitudini ți s-au subliniat slăbiciunile acestuia, reliefate de către
doctrină.
Un om integru spune adevărul. Așa cum și-l reprezintă cel în care crede, cel pe
care îl va spune la fel în situații diferite. Luați liderii noștri, conducătorii de instituții
vizibili în sfera publică, politicieni și guvernanți, primari și directori, șefi de birouri sau
de echipă, șefi de secție sau directori de departament, decani și rectori în mediul
academic sau gimnazial ori liceal ș.a. și observați, pe o perioadă determinată care este
performanța lor în spunerea adevărului. Cât de mare este distanța între ce spun și ce fac?
În afara unor persoane din media, a unor ONG-uri, mai e cineva interesat să facă
exercițiul? El ar asigura claritate și un mediu politic sau academic mai curat.
Un om integru își respectă angajamentele, își ține promisiunile. Acestea nu devin,
imediat după afirmarea lor, vorbe/texte uitate, aruncate apoi în recycle bin-ul sferei
publice. Când un lider politic câștigă alegerile, pe baza unei platforme politice, un
angajament a fost luat. A fost el respectat, promisiunile făcute au fost ținute? Luați

4
partidele și coalițiile câștigătoare în diferite alegeri și observați ce anume a fost respectat,
ce anume a fost neglijat dacă nu cumva uitat în ultimul deceniu românesc.
Când un rector, decan, șef de departament în universitate candidează pentru
funcția respectivă, ei/ele o fac propunând un program, un text disponibil oricând, în unele
cazuri susținut și oral în fața colegi/elor. Cei care votăm pentru, ne asumăm oare și
angajamentul liderului? Iar dacă liderul nu își respectă angajamentul, cei care l-am votat
îi spunem adevărul? 
Un om integru afirmă ce e corect chiar când asta îi poate aduce prejudicii sau
priviri neprietenoase. Când asta se întâmplă într-un partid, rezultatul, de cele mai multe
ori, e izolarea persoanei. Dar corectitudinea poate fi o armă politică: uneori, ea e invocată
numai atunci când convine pentru a determina un anume curs al lucrurilor. Câte partide s-
au remarcat prin corectitudine, câți lideri din sfera publică?
La facultate, lucrurile sunt, poate, mai dramatice. Au fost concursuri pe post
didactic. Pe un post candidează și cineva „din afară” (se înțelege, care nu e titular în acea
facultate), situație foarte rară în mediul academic românesc. CV-urile academice ale celor
două persoane indică fără dubiu că persoana „din afară” este mai bine calificată pentru
acel post. 
Dar comisia dă câștigătoare persoana „dinăuntru”, adică pe candidatul-coleg. Nu e
un caz singular. Sau: unui câștigător al unui concurs i se „suspendă” validarea
concursului de către universitate pentru că acela urma să dea curs unei invitații la
Comisia de etică a universității. Formula „suspendarea” validării nu numai că nu e
corectă, dar nu este nici legală. Sau: este corect sau e integră facultatea care conservă în
continuare străvechiul mecanism că ...valoarea e dată de vechimea în muncă atunci când
scoate posturi cu „dedicație” la concurs? Ce primează, adesea, în aceste cazuri, e situația
umană nu cea profesională.
Un om integru respectă ce cred ceilalți, abilitățile, competențele, expertiza lor.
Sfera publică, a politicului, dar, într-o măsură, și cea academică, e plină, la noi, de lipsa
de respect față de cei/cele cu care venim în contact. Media contribuie adesea, prin, mai
ales, emisiunile-dezbateri, la deprecierea substanțială a ideii de integritate. De la limbaj la
modurile comunicării, de la ilustrarea foto sau video la textul pe crawl la TV, lipsa de
respect pentru ceilalți e cronică. 
Mediul academic este foarte pudibond când este vorba de respectul pentru ceilalți.
Derogări de la asta sunt fie escamotate, fie analizate sumar fără impact notoriu asupra
comunității academice respective, fie transferate Comisiei de etică a universității
respective. O situație ciudată: mulți au în vedere respectul pe care ni-l datorează studenții,
dar mai puțini au în vedere respectul pe care îl datorăm noi studenților. De câte ori, oare,
cadrele didactice nu s-au comportat nerespectuos, uzând de poziția de autoritate conferită
mai degrabă de funcție decât de integritate? Rareori, însă, studenții evocă aceste derapaje,
tot astfel cum, nu frecvent, cadrele didactice indică situațiile în care studenții plagiază.
Un om integru urmărește consecvent să fie el însuși, să nu abdice de la valorile
etice care îl definesc. Disciplina e esențială, ca și autocontrolul. Dar noi nu suntem
educați, noi nu învățăm cum e să fii disciplinat în sens moral, nu militar sau confesional.
Motto-ul din Shakespeare are o rădăcină în cel mai vechi jurământ din lume, cel al lui
Hipocrat care, la un moment dat, spune că dacă nu poți face bine, măcar să nu faci rău.
Integritatea se bazează pe acest lucru. 

5
„Originalitatea este un plagiat nedescoperit” spunea William Inge, preot anglican
și profesor de teologie la Cambridge în prima jumătate a secolului trecut.

BIBLIOGRAFIE

1. James Rachels. Introducere în Etică (traducere de Daniela Angelescu). București: Editura


Punct, 2000;
2. Curs de deontologie si integritate academică, Constantin Aslam Cornel, Florin Moraru și
Raluca Paraschiv, Universitatea Națională de Artă București, 2018;
3. Etică și integritate academică, Emanuel Socaciu, Constantin Vică, Emiian Mihailov,
Toni Gibea, Valentin Muteșan, Mihaela Constantinescu, Universitatea București, 2018;
4. Emilian Mihailov. Arhitectonica moralității. București: Editura Paralela 45, 2017;
5. Valentin Mureșan. Managementul Eticii în Organizații. București: Editura Universității
din București, 2009;
6. Codul de etică al Universității din București: http://www.old.unibuc.ro/n/organizare/
senat-ub/docs/2016/sep/27_13_41_23Carta_Universitatii_din_ Bucuresti_2016.pdf;

6
7. Legea nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile
publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii: https://lege5.ro/
Gratuit/gu3dinrw/legea-nr-571-2004-privind-protectia-personalului-din-
autoritatilepublice-institutiile-publice-si-din-alte-unitati-care-semnaleaza-incalcari-ale-
legii;
8. Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea
tehnologică;
9. Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea
10.

S-ar putea să vă placă și