INSTITUŢIA PUBLICĂ

UNIVERSITATEA DE STAT „BOGDAN PETRICEICU HASDEU” DIN

CAHUL
Facultatea de Știinţe Umaniste și Pedagogice
Departamentul Istorie şi Teoria Educaţiei

MILICI-SUVERJAN GABRIELA
ROLUL NORMELOR SOCIALE ÎN CADRUL
MEDIULUI ȘCOLAR
TEZĂ DE LICENȚĂ
Domeniul: 14 Ştiinţe ale educaţiei
Specialitatea: 142.03/142.02 Pedagogie în Învăţământul primar şi Pedagogie
preşcolară

Conducător ştiinţific:___________________________ MIHĂILESCU Natalia,

(semnătura) doctor în pedagogie
Autor:__________________________________MILICI-SUVERJAN Gabriela
(semnătura)
Depusă la departament la ,,____” ____________ 2020

ADMISĂ SPRE SUSȚINERE

Șef. departament:
Snejana COJOCARI-LUCHIAN, dr., conf. univ.
______________________________
,,___” _____________ 2020

CAHUL 2020
 CUPRINS

INTRODUCERE...........................................................................................................................3

1. ASPECTE TEORETICE ALE NORMELOR SOCIALE.................................................6

1.1. Normă socială – delimitări conceptuale............................................................................6
1.2. Locul și rolul normelor în existența socială......................................................................9
1.3. Clasificarea normelor sociale..........................................................................................14
1.4. Concluzii la capitolul 1...................................................................................................19

2. SPECIFICUL NORMELOR SOCIALE ÎN CADRUL MEDIULUI ȘCOLAR.............21

2.1. Problema normelor sociale în cadrul mediului școlar vs ,,libertate” și ,,disciplină”......21
2.2. Funcționalitatea normelor sociale în cadrul mediului școlar..........................................26
2.3. Concluzii la capitolul 2...................................................................................................38

3. EXPERIMENTUL PSIHOPEDAGOGIC DE CONSTATARE A ROLULUI

NORMELOR SOCIALE ÎN CADRUL MEDIULUI ȘCOLAR.............................................39
3.2. Design-ul cercetării.........................................................................................................39
3.3. Analiza și interpretarea datelor experimentale................................................................39
3.4. Concluzii la capitolul 3...................................................................................................45

CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI....................................................................46

BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................48
ANEXE.........................................................................................................................................51

2
 INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei abordate. Omul este o ființă socială, iar mediul social
în care acționează este grupul. El trăiește în diferite colective: familie, echipă de lucru, prieteni,
colectiv școlar etc. Influențele mediului său de trai și ale celui de lângă el îl pun în ipostaza de a
comunica, de a simți, de a procesa informațiile, de a le prelucra valorificând experiența proprie.
Pentru menținerea unui echilibru în ceea ce privește socializarea, este nevoie de educație.
Integrarea elevului în grup are un rol în maximizarea reușitei, în structurarea unui mediu
educațional optim, dar și în controlul comportamentelor – astfel, normele sociale reprezintă un
factor condițional al unei educații de calitate.
Școala, ca instituție, are un rol important pentru societate, acesta constând în pregătirea
tinerii generații. Integrarea copilului în școală îl sensibilizează pentru a stabili, interacționa și
întreține relații cu ceilalți, fiind în același timp și un remediu în combaterea singurătății. Pentru
îndeplinirea finalităților pe care școala și le asumă, este necesar ca activitățile să se desfășoare
conform unor norme, reguli. La nivelul școlii, regulile sunt incluse într-un regulament, în cadrul
căruia sunt clarificate noțiunile de drepturi și îndatoriri civice, de respect, de patriotism, de
prietenie, de democrație etc.
Regulile vizează comportamentul pe holuri, pe terenul de joacă etc., înainte și după școală.
Însă, pentru stabilirea comportamentelor dezirabile la nivelul școlii, trebuie să se procedeze într-
un mod analog cu cel utilizat pentru stabilirea regulamentului de comportare în sala de clasă.
Regulile permit controlul comportamentelor din situațiile inopinate, ce pot prezenta un pericol
pentru climat, cât și pentru siguranța clasei, dar și a membrilor acesteia. Însă rolul principal al
acestora este de a contribui la formarea și dezvoltarea unei personalități armonioase și a unui
comportament adecvat pentru integrarea în societate.
Problema cercetării. Care este rolul normelor sociale în cadrul mediului școlar?
Scopul cercetării. Determinarea rolului normelor sociale în cadrul mediului școlar.
Ipoteza cercetării. Dacă normele sociale au un anumit rol în cadrul mediului școlar atunci
acestea influențează în mod direct comportamentul elevilor.
Obiectivele cercetării:
- Definirea conceptului de normă socială;
- Stabilirea locului și rolului normelor în existența socială;
- Specificarea tipologiei normelor sociale în viziunea mai multor autori;
- Analiza problemelor normelor sociale în cadrul mediului școlar vs ,,libertate” și
,,disciplină”;

3
 - Descrierea funcțioalității normelor sociale din cadrul mediului școlar;
- Identificarea atitudinii și a comportamentului elevilor de vârstă școlară mică față de
normele școlare,
- Determinarea atitudinii învățătorilor față de rolul normelor sociale din cadrul mediului
școlar;
- Formularea concluziilor și recomandărilor cu privire la rolul normelor sociale în cadrul
mediului școlar.
Epistemologia cercetării a inclus conceptele esențiale cu privire la normă socială: V.
Capcelea, S. Rădulescu, I. Tulbure, A. Negru, D. Banciu, T. Parsons, I. Kant, R. Pinto, G.
Avornic, J. Dabin, E. Пеньков, R. Lukic etc; valori sociale: A. Betty, T. Vianu, C. Marin, P.
Iliuț, A. Petre, O. Paladi etc.; învățare socială: A. Bandura, E. Durkheim, E. Davidescu, etc.;
reguli de conduită: P. Post, C. P. Senning, G. Caron etc.
Metodologia cercetării: metode teoretice – documentarea științifică, analiza, generalizarea
și sitematizarea; metode experimentale – experimentul de constatare, ancheta pe bază de
chestionar, analiza cantitativă și calitativă a datelor experimentale, metoda statistică etc.
Eșantionul cercetării. Experimentul de constatare a inclus un eşantion de aleatoriu de 20
elevi de clasa a II-a; 22 elevi de clasa a III-a; 23 elevi de clasa a IV-a din Gimnaziul Mihai
Eminescu din satul Crihana Veche; 4 învățători din aceeași instituție de învățământ.
Valoarea teoretică a cercetării este determinată de: analiza teoretică a conceptelor de
normă socială, valoare socială; stabilirea locului și a rolului normelor sociale în existența socială;
clasificarea normelor sociale după mai multe criterii și din perspectiva mai multor cercetători.
Valoarea practică a cercetării rezultă din realizarea obiectivelor cercetării. Elaborările
teoretice vor putea servi în practica de promovare, de către învățător, a normelor sociale în cadrul
mediului școlar, prin elaborarea și respectarea regulilor în clasă și prin aplicarea metodelor de
gestionare a unor comportamente perturbatoare a școlarului; la alcătuirea unui ghid pentru
învățătorii claselor primare; va fi binevenită pentru tinerii specialiști, părinți etc.
Etapele cercetării:
- determinarea temei de cercetare, selectarea și studierea literaturii de specialitate,
cercetarea aspectelor teoretice și practice cu privire la normele sociale în cadrul mediului școlar;
- examinarea cadrului conceptual, structurarea și elaborarea fundamentelor științifice cu
privire la rolul normelor sociale în cadrul mediului școlar;
- proiectarea acțiunilor experimentale prin elaborarea chestionarului, pentru realizarea
experimentului de constatare;
- realizarea experimentului de constatare;

4
 - sintetizarea și interpretarea rezultatelor;
- elaborarea textului tezei (etapa finală a investigației).
Sumarul compartimentelor tezei. În Introducere este argumentată actualitatea temei de
cercetare, este formulată problema cercetării, scopul, ipoteza și obiectivele, sunt relevate reperele
epistemologice ale cercetării, se descrie valoarea teoretică și practică a studiului. Lucrarea este
structurată în 2 capitole, concluzii generale și recomandări, figuri, bibliografie, anexe.
Capitolul 1. Aspectele teoretice ale normelor sociale pune în valoare un șir de concepte cu
privire la noțiunea de normă socială: valoare socială, socializare, învățare socială, disciplină etc.
Sunt analizate funcțiile normelor sociale în existența socială, clasificarea acestora după mai
multe criterii.
În capitolul 2. Specificul normelor sociale în cadrul mediului școlar descrie problematica
normelor sociale vs ,,lipertate” și ,,disciplină”. Este descrisă funcționalitatea normelor sociale în
cadrul mediului școlar.
Capitolul 3. Experimentul psihopedagogic de constatare a rolului normelor sociale în
cadrul mediului școlar descrie metodologia cercetării, eșantionul implicat în experimentul de
constatare. Sunt descrise instrumentele utilizate în realizarea scopului cercetării. Este realizată
analiza cantitativă și calitativă a datelor obținute în cercetare.
În concluzii generale și recomandări sunt redate, în formă sintetică, principalele idei și
acțiuni realizate care reflectă rezultatele științifice ale cercetării.

5
 1. ASPECTE TEORETICE ALE NORMELOR SOCIALE

1.1. Normă socială – delimitări conceptuale

În fiecare epoca există un anumit ,,tip regulator de educație”, determinat de anumite norme
sociale care nu sunt produsul unui individ, ci produsul vieții în comun, pe ale cărei necesități le
exprimă.
Existența normelor sociale este obiectiv necesară, întrucât nici o societate nu se poate lipsi
de ele, iar pe măsura evoluției și dezvoltării societății crește și se diversifică sistemul normelor
sociale. Rolul normelor sociale crește deosebit de mult în societatea contemporană, în care
intervenția tot mai amplă în orientarea și adminisrarea proceselor sociale necesită reglementări
corespunzătoare [8, p. 9].
Norma socială în literatura de specialitate este definită ca:
- o ordine de valori care orientează în fiecare societate comportamentul actorilor și ale
grupurilor, reguli care guvernează conduitele individuale și colective;
- o lege sau un principiu care trebuie să dirijeze sau să ghideze o conduită, tinzând să
desemneze ceea ce este normal, adică conform majorității cazurilor, sau îi prescrie ceea ce
trebuie făcut;
- un chip, o reflectare ideală a modelului comportamentului real în conștiință și
consolidarea rezultatelor acestei reflectări sub formă de izvor scris.” [23, p. 47-48].
Principala funcție socială a normei este aceea de a stabili în cadrul societății o ordine, o
formă ideală a comportamentului, un model prescriptiv pentru ceea ce trebuie să fie [25, p. 19].
Categoria de normă socială, în opinia cercetătorului V. Capcelea, ,,implică existența unor
reguli a căror ignorare sau nerespectare ar produce un dezechilibru în componența organică a
societății și ar avea ca urmare o reacție mai mult sau mai puțin operativă a grupului social” [8, p.
17].
Sorin M. Rădulescu consideră că „diversitatea acestor norme, ca și modul lor specific de
funcționare în variate contexte de viață creează așa-numita ordine normativă a unei societăți, în
temeiul căreia apare reglementată desfășurarea rațională a vieții sociale” [23, p. 48].
Normele sociale acționează una față de alta nu izolat, dar într-un coraport strâns, asigurând
funcționarea normală a relațiilor sociale, existența valorilor sociale ale societății și ordinea
socială [17, p. 94].
În orice societate există o serie de mijloace, modalităţi şi mecanisme de intervenţie şi
control social dintre cele mai diverse, prin intermediul cărora sunt evaluate acţiunile indivizilor,

6
fiind recompensate cele conforme cu normele prescrise şi „amendate” şi pedepsite cele deviante
şi imorale.
Noţiunea de control social a fost precizată de către şcoala americană a „jurisprudenţei
sociologice” ( avându-i ca principali reprezentanţi pe E. A. Ross şi R. Round), care a fost
preocupată de identificarea mecanismelor şi pârghiilor prin care orice societate îşi asigură
coeziunea şi funcţionalitatea. Adepţii acestei orientări porneau de la constatarea că, în orice
societate, ordinea socială nu este nici spontană, nici instinctivă, ci este rezultatul atât al unor
presiuni psihologice, sugestii şi acţiuni de stimulare şi persuasiune, cât şi a unor influenţe
normative şi culturale prin intermediul unor instituţii şi factori instituţionalizaţi. În consecinţă, în
orice societate există şi funcţionează un ansamblu de mijloace şi instrumente de presiune,
persuasiune şi constrângere, prin care se asigură menţinerea comportării adecvate a membrilor în
cadrul modelelor de norme, îndatoriri sau obligaţii, respingându-se, totodată, conduitele care se
abat sau transgresează acest model [4, p. 118-119].
Desemnând, în înţelesul său cel mai general, acel ansamblu de mijloace şi mecanisme
normative, sociale şi culturale prin care societatea impune indivizilor o serie de constrângeri şi
interdicţii, dar şi permisiuni şi recompense, noţiunea de control social se referă la modalităţile
prin care indivizii acceptă şi respectă liber şi necondiţionat normele de conduită sau, dimpotrivă,
le acceptă forţat sub imperiul unor forme de coerciţie exercitate asupra lor. Constituind un
mecanism de reglare socială şi normativă, controlul social se manifestă diferit de la o societate la
alta, în funcţie de capacitatea sa integratoare, de sistemul de valori etice, normative şi culturale
acceptat şi recunoscut în fiecare societate. Astfel, în societăţile bazate pe solidaritate mecanică,
controlul social a avut un caracter predominant represiv, fiind însoţit de sancţiuni punitive
menite să asigure respectarea constrânsă a normelor de către indivizi, în timp ce în societăţile
caracterizate de solidaritate organică el devine restitutiv şi recompensator, avâmd rolul de a
premia şi recompensa conduitee libere şi neconstrânse ale indivizilor.
Pentru acest motiv, controlul social este considerat că reprezintă o proprietate caracteristică
a relaţiilor sociale, fiind determinat, în ultima instanţă, de genul de relaţii sociale care se stabilesc
între indivizii care alcătuiesc societatea. Punând în acord mobilurile individuale cu normele şi
valorile sociale, controlul social are ca finalitate fundamentală instituirea unei legături
puternice între individ şi societate, a unei interacţiuni benefice atât asupra individului, cât şi
asupra societăţii. Ca rezultat al controlului social, individul manifestă puternice tendinţe de
adeziune la normele şi valorile comunităţii şi grupului care l-au socializat, interiorizându-le în
structura personalităţii sale şi făcând din ele un „etalon” al propriului său comportament.
Evaluând indivizii după acest etalon, societatea dispune de multiple mijloace de modelare,

7
ajustare sau corectare a comportamentelor individuale, toate circumscrise noţiunii de control
social, care include ansamblul proceselor de socializare şi, în deosebi, al presiunilor pe care le
suferă fiecare individ din partea altor membri ai societăţii şi care orientează comportamentul său
într-un sens conform cu menţinerea acestei societăţi. Trebuie precizat, totuşi, că, în ciuda acestor
definiţii prea restriitive, controlul social nu constituie un factor de imobilizare, deoarece el poate
menţine societatea conservând-o sau făcând-o să evolueze [4, p. 118-119].

Norma socială este definită ca regulă specifică de comportament ce poale fi folosită ca

imbold imediat în raportarea soluţionativă a oamenilor în situaţii date. O. Paladi suține că
valoarea este baza orientativă pentru mai multe norme sociale. În acelaşi timp normele sociale
sunt resimţite de individ ca fiind exterioare lui, iar valoarea este percepută ca o stare subiectivă
sau o relaţie internă. Valorile sunt acele idei care sprijină şi/sau justifică normele [19, p. 21].
În ceea e privește valorile, menționăm că mai întâi s-au constituit primele trei valori
fundamentale, numite şi valori etern-umane: Adevărul, Binele, Frumosul. La acestea s-au
adăugat mai târziu şi valorile sociale Dreptatea şi Libertatea. Odată cu acestea, revoluţiile
burgheze au avansat şi valorile sociale: Egalitatea, Fraternitatea. Legalitatea, Toleranța [6] care
prezintă de fapt derivate ale primelor cinci valori fundamentale, dar au aplicaţie în domeniul
social [16, p. 15; 21, p. 129-138].
Societatea, prin diferitele ei paliere de generalitate, oferă şi induce individului atitudini,
valori, idealuri. Aşa cum la naştere copilul găseşte o anume tehnologie, o anumită structură
socială şi anumite cunoştinţe, tot aşa el găseşte un anumit sistem de valori şi atitudini, un univers
axiologic. Umanizarea şi socializarea copilului, cristalizarea şi maturizarea etajelor superioare
ale personalităţii tânărului înseamnă, în primul rând, interiorizarea valorilor promovate de
contextul sociocultural în care trăieşte [14].
Filosoful P. Andrei afirmă că ,,valorile sociale nu pot fi reduse la nici o altă categorie de
valori, pentru că ele sunt ceva mai complexe decât fiecare grupă de valori, ele sunt totalitatea
acelor valori parțiale. Ele au la baza lor o finalitate socială și rezultă din voința socială, voința
indivizilor de a fi împreună, de a se supune acelorași legi. Prin urmare valorile sociale se nasc
prin gândirea și voința socială” [21, p. 233].
În sistemul general al valorilor sociale, valorile juridice ocupă un loc distinctinctiv.
Deoarece valorile juridice nu au sens a existenței decât în societate deoarece fundamentul lor
este ideea de comunitate. Ideea de just, injust, trebuința de normă juridică s-a născut odată cu
societatea – de aceea valorile juridice sunt valori sociale.

8
 Rolul esenţial al valorilor juridice este ca, prin intermediul normelor să reglementeze
diferitele acţiuni umane. Şi cum acţiunile umane se desfăşoară în sfera relaţiilor interumane e
limpede că centrul de greutate al structurii valorilor se situează tocmai în relaţie. Pentru a
diferenţia acum între valorile juridice și cele sociale, va trebui să ne concentrăm atenţia asupra
„relaţiei” ca esenţă structurală a valorii [27, p.80].
Astfel, valorile sociale sunt ca o busolă: îl pot ajuta pe elev să decidă pe care cale să
meargă atunci când muncește în colectiv.

1.2. Locul și rolul normelor în existența socială

Cercetătorul T. Hobbes susține că ordinea socială reprezintă efectul unui ,,contract”

încheiat între indivizi, ca urmare a trecerii de la o stare naturală caracteristică prin absența
oricărei reglementări normative la o stare socială reglementată de autoritatea legii. Deoarece
omul este asocial de la natură și fiecare individ este egal, în mod natural, cu ceilalți indivizi, nici
unul nu poate pretinde autoritatea asupra altora decât cu ajutorul forței. În cosecință, singura cale
de a evita conflictul permanent este instituirea unei autorități suverane întruchipate în lege ca act
de suplimare a libertății și egalității absolute, în favoarea asigurării unui cadru optim de
cooperare, pentru garantarea vieții și a proprietății, a existenței unor reguli care fac posibilă
organizarea societății ca persoană colectivă definită de obiective comune. Astfel, puterea
absolută a suveranului este garanția sigură a ordinii sociale [Apud 8, p. 114].
T. Parsons în lucrarea sa Structura acțiunii sociale demonstra că rezolvarea adecvată a
problemei lui Hobbes referitoare la ordine cere de la membrii societății de a internaliza normele
sociale care reglementează interacțiunile dintre ei, în așa fel încât să nu apară conflicte
distructive. Pentru a rezolva problema ordinii, după Parsons, trebuie să fie sacrificată libertatea
opțiunii alegerii actorului, să renunțe la teoria acțiunilor spontane și să fie conduși actorii care
acționează sub influența normelor [35, p. 37].
Normele sociale nu oferă numai indicații asupra normativității conduitelor indivizilor, ci
reprezintă, mai ales, reguli în baza cărora agenții sociali trebuie să se conformeze exigențelor
ordinii sociale. Este destul de important de a concepe normele sociale nu numai din punct de
vedere statistic, în calitate de medii sau standarde pentru comparația nivelului de uniformitate a
opiniilor sau conduitelor membrilor unei societăți. În esența lor, normele sociale constituie
obligații ferme, care definesc conținutul rolurilor sociale pe care indivizii le exercită în societate
și care indică ce trebuie sau ce nu trebuie să gândească, să spună sau să facă, în anumite condiții,
oamenii. Este evident că acesta este conținutul ideal al normei, deoarece în realitate individul se

9
poate abate de la cerințele ei sau chiar poate să-și elaboreze conduite și acțiuni aflate în mod
sistematic în conflict cu normele sociale. Dintr-un alt punct de vedere, nu toate normele sociale
au același grad de acceptabilitate socială, după cum nu orice normă este însoțită de o forță
coercitivă suficientă pentru a putea asigura cerințele respectării ei ogligatorii. Din punct de
vedere istoric, conțiutul unei norme se poate schimba astfel încât prescripțiile ei, extrem de
coercitive la un moment dat, pot dispărea sau pot deveni simple exerciții de virtute socială.
Adeseori, individul nici nu este conștient de geneza sau de modul de funcționare a unor norme pe
care le respectă nu din teamă, ci din simpla ,,inerție socială”, în virtutea preluării tradițiilor
naționale ale comunității din care face parte (spre exemplu, respectul față de cei mai în vârstă,
politețea manifestată de anumite persoane, respectarea ,,codului manierelor elegante” etc.).
alteori, sancțiunea, cea juridică, sau cea cu caracter informal (dezaprobarea, ridicularizarea etc.)
este acea care decide respectarea normei [8, p. 115].
În concepția lui É. Durkheim, normele sociale exercită următoarele funcții importante:
1) asigură organizarea vieții sociale pe baze raționale, obligând societatea să funcționeze
ca o ,,conștiință colectivă”, independentă de voințele individuale, de la care emană regulile și
obligațiile ce asigură existența în comun și care fixează și transmite, de la o generație la alta,
dezirabilitatea sau idezirabilitatea unei acțiuni sau conduite;
2) exercită asupra indivizilor o ,,constrângere” sau o presiune colectivă, care asigură
consensul social, coeziunea și ordinea socială, prin stimularea solidarității sociale și a participării
la obiective comune [13, p. 116].
În această ordine de idei poate fi plasată, în prim-plan, funcția normelor sociale ca model
de comportament și mijloc de armonizare a conduitei. Funcția în cauză poate fi prezentată sub
forma unor niveluri particulare, spre exemplu, excluderea sau măcar limitarea particularităților și
a subiectivismului în comportamentul oamenilor cu scopul de a asigura astfel de forme de
conduită care ar stabiliza, ar reglemta relațiile sociale, ar stimula procesul transformării unor
forme de comportament în deprinderi, ar determina formele de conduită și controlul social.
Asemenea niveluri sunt suficiente pentru a efectua o sistematizare a funcțiilor normelor sociale
[8, p. 95].
Abordând aspectele normative ale ordinii sociale, savantul american H.L.Ross observă că
membrii unui grup social acceptă și suportă normele și regulile de conduită din două motive:
a) în primul rând, pentru că ele sunt însușite și internalizate în procesul socializării,
indivizii dorind să se conformeze acestor norme, întrucât le consideră o parte din ,,eul” lor social,
ceea ce le crează un sentiment de stinghereală sau vinovăție atunci când nu le respectă sau le
violează;

10
 b) în al doilea rând, membrii unui grup se așteaptă unul de la celălalt la un anumit
comportament conform cu normele grupului, iar atunci când se abat de la acest comportament
ceilalți își manifestă dezacordul în diferite modalități [Apud 8, p. 18-19].
Potrivit lu E. Durkheim normele sociale pot fi internalizate de către indivizi prin
intermediul socializării, ceea ce conferă fiecăruia orientare valorică și motivația normativă
necesară pentru a recunoaște caracterul ,,sacru” al regulilor sociale și a se conforma, în
consecință, normelor [33, p. 37]. Încălcarea acestor norme nu atrage după sine, în mod
obligatoriu, pedepse cu caracter formal, ci se soldează cu situarea individului în afara sferei
valorilor sociale, reciproc împărtășite de către ceilalți membri ai societății, ceea ce îi conferă
calitatea de deviant sau determină chiar excluderea sa din societate.
Majoritatea savanților ce investighează problema normelor sociale consideră socializarea
ca fiind cel mai important proces prin care indivizii își însușesc normele, valorile și regulile de
comportament specific unui anumit grup social din care fac parte sau reprezintă procesul de
interiorizare a modelului etico-normativ și cultural în conștiința și conduita fiecărui membru al
unei societăți. De obicei, termenul ,,socializare” este utilizat în literatura de specialitate într-un
sens mai larg și îngust. În sens larg, procesele socializării conțin legitățile asimilării și însușirii
de către individ în procesul dezvoltării ontogenetice a experienței acumulate pe parcursul istoriei
dezvoltării societății, cunoștințelor, deprinderilor, mecanismelor, valorilor etc. În sens îngust, la
socializare se reduc procesele ce asigură încadrarea omului într-un anumit grup social.
Socializarea se realizează prin intermediul formării și cristalizării facultăților personalității ce
sunt necesare pentru societate și comunitate, al caracteristicilor ei statutare, în cadrul asimilării
de către personalitate a sistemului de norme și valori ale grupului social. În acest caz, sistemul
normelor sociale caracterizează situația socială a dezvoltării omului. Așadar, procesul de
socializare poate fi definit, în ansamblul său, ca ,,transmitere și însușire a unor modele cultural-
normative prin intermediul cărora indivizii dobândesc conduite socialmente dezirabile și își
însușesc procedurile sau regulile necesare pentru a putea dezvolta acțiuni dezirabile, ,,normele”,
predictibile pentru așteptările colectivității” [8, p. 236-237].
Prin intermediul socializării sunt transmise reguli fundamnetale ale vieții sociale: norme,
interdicții, obiceiuri, credințe, mentalități etc., de la cele mai simple și elementare deprinderi
până la cele mai complexe și sofisticate abilități implicate în activitățile de cercetare, inovare,
descoperire științifică sau în actul creației artistice.
Apartenența indivizilor la numerose grupuri sociale conduce la aceea că procesul de
socializare se desfășoară în raport cu o diversitate de modele cultural-normative, care acționează
și ca multiple instanțe de control social al comportamentului și acțiunii sociale. Din această

11
cauză procesul de socializare nu are o direcție sau finalitate unică. Cercetătorul român Gh.
Basiliade susține că socializarea poate fi în concordanță cu normele și valorile socialmente
dezirabile sau poate fi în discordanță cu exigențele impuse de modelul cultural-normativ
dominant, dar compatibilă cu cerințele rolurilor și seturilor de norme ori valori ale subculturii sau
contraculturii de care aparține sau o ia ca bază de referință [5]. Astfel, prin socializare are loc
,,transferul” ordinii sociale la nivelul veții individuale, se facilitează și se determină procesul de
învățare socială pentru a se conforma și a asimila imperativele de ordine ale sistemului social [8,
p. 106].
Învățarea socială presupune achiziționarea de informații utile prin interacțiuni cu oamenii
și alte elemente ale mediului, acest tip al învățării având desigur alte funcții decât învățarea
propriu-zisă [11, p. 163].
Teoria învățării sociale este analizată și de către psihologul A. Bandura, care se ocupă, într-
o formă mai concretă, decât teoria lui J. Rotter, de evidențierea interacțiunii factorilor interni și
externi în determinarea comportamentului unei persoane. După A. Bandura, învățarea are loc,
deoarece oamenii sunt conștienți de consecințele răspunsurilor lor ca urmare a capacității de
gândire. Fiind conștienți de relația dintre consecințe și răspunsuri ei se pot orienta spre viitor, se
pot comporta anticipativ și nu doar observând evenimentele care au produs o reîntărire
comportamentală în trecut. Datorită gândirii și conștiinței oamenii pot anticipa consecințele
acțiunilor lor sub formă de cuvinte sau simboluri și de aici pot formula ipoteze despre ce se va
întâmpla în viitor [30, p. 54].
Teoria învățării sociale a lui A. Bandura postulează că factorii cognitivi (mentali,
comportamentali și de mediu), în special aceia în relație cu interacțiunea umană, lucrează
împreună pentru a determina acțiunea persoanei. Contrar altor teorii din psihologie, teoria lui
Bandura scoate în evidență influența oamenilor asupra oamenilor și importanța cunoașterii (a
capacității de a ști, a percepe și a gândi). Decisivă pentru teoria învățării sociale este
presupunerea că, pentru ca oamenii să fie influențați de consecințele comportamentului lor,
trebuie să fie conștienți de legătura dintre comportament și consecințele lui [Ibidem, p. 164-165].
Prin învățarea socială se însușesc în contextul unor activități sau manifestări de grup, cu
efecte psiho-sociale specifice, anumite forme de comportament social, anumite modalități de
expresie în plan social a individualității umane, se formează dimensiunile sociale ale
personalității umane, capacitățile sale de relaționare interpersonală, de coacțiune umană, de
cooperare, de îndeplinire a unor roluri și responsabilități sociale.
În dicționarele de psihologie socială se subliniază că, prin conținutul său, învățarea socială
semnifică asimilarea experienței socio-umane, a modelelor comportamentale adecvate unor

12
roluri sau responsabilități, a capacităților de intercomunicare și interrelaționare umană,
asimilarea unor semnificații și valori, a unor norme de comportament social.
Desigur, învățarea socială contribuie la formarea unor ,,competențe” sociale specifice
exercitării anumitori roluri sau responsabilități, contribuind totodată la instituirea unei anumite
poziții sociale, a unui anumit statut social al individualității aptă să se afirme ca ,,persoalitate
socială”.
Precizăm că, învățarea socială are la bază o motivație socială, individuală și de grup,
exprimată prin fenomene psihosociale specifice, cum ar fi: trebuința de afirmare, de
reciprocitate; trebuința de autorealizare; nevoia de status social ridicat; trebuința de autodepășire,
de cooperare în vederea atingerii unor scopuri comune.
Teoria învățării sociale consideră că mediul sau situația determină comportamentul. Pentru
adepții acestei teorii, comportamentul este rezultatul interacțiunii permanente dintre variabilele
personale și cele ale mediului: mediul modelează personalitatea prin intermediul învățării [10, p.
166].
Așadar, individul se supune normelor sociale atât datorită necesității raționale de a-și
realiza într-un mod optim scopurile, cât și datorită dorinței sale, motivată afectiv, de a-și păstra
calitatea de membru al unei comunități sociale definit de adeziunea la valori și idealuri comune
[8, p. 117].
În procesul reglementării, normele sociale exercită funcția de factori de reglementare a
comportamentului atât din punct de vedere intrinsec, cât și extrinsec. În cazul în care normele
sociale sunt însușite și interiorizate de către individ, ele se transformă în factori ai lumii
intrinseci a omului și pot să influențeze comportamentul prin intermediul sistemului de factori
intrinseci ai reglementării normative – autoconștiința și autoevaluarea, sistemul motivațional,
înțelegerea și directivele.
Conform opiniei cercetătorului V. Capcelea, este necesară eximinarea altei probleme,
destul de importantă, care se referă la funcțiile normelor sociale. În literatura de specialitate, de
multe ori, normele sociale sunt examinate doar în calitate de anumite limite, frontiere ale
comportamentului uman. Este incontetabil faptul că ,,normele-limite”, ,,normele-interdicții”
joacă un anumit rol în optimizarea intereseor și a reglementării comportamentului, dar ele
reprezintă numai cerințele minimale față de conduita oamenilor îndreptate spre respectarea
intereselor sociale. Însă, după cum arată practica, numai cu anumite cerințe despre ceea ce este
permis sau ce este interzis, cu anumite interdicții nu este posibil de a asigura activitatea socială a
oamenilor, pentru că ea, în mod necesar, mai trebuie să fie și stimulată. În această ordine de idei,

13
o deosebită importanță o au ,,normele-stimulente” care pot deveni un factor esențial în sporirea
activității sociale a oamenilor [Ibidem1, p. 107-108].
În legătură cu cele expuse anterior este clar că prin intermediul normelor sociale, societatea
constituie, evaluează, susține, ocrotește și reproduce valorile necesare care sunt în conformitate
cu natura omului, realizează idealurile, asigură existența, reproduce și dezvoltă tipurile de
comunicare și conduită, conștiința personalității în calitate de membru al societății în cauză.
omul, într-o anumită măsură, asimilează, evaluează, acceptă sau respinge aceste norme, li se
conformează în mod orbește sau în mod conștient, le realizează în mod activ în conduită, sau le
desconsideră, reproduce în mod pasiv stereotipul, sau le validează în mod activ, sau le schimbă
în mod corespunzător. Prin toate aceste acțiuni el își exprimă atitudinea sa nu numai față de
norme, ci și față de societate. Prin modul în care se construiesc și se realizează procesele,
corelațiile și condiționarea reciprocă a societății și amembrilor ei se manifestă caracterul
sistemului de norme sociale și caracterul corespunzător al societății în cauză. formarea și
dezvoltarea personalității este determinată de asimilarea și însușirea sistemului de norme.
Normele sociale exercită și o funcție deosebită – ele sunt utilizate în calitate de condiții și
determinări ale dezvoltării sociale a personalității.
Prin mijlocirea normelor sociale se realizează toate procesele socializării personalității.
Majoritatea savanților ce investighează problema normelor sociale consideră socializarea ca fiind
cel mai important proces prin care indivizii își însușesc normele, valorile și regulile de
comportament specifice unui anumit grup social din care fac parte sau reprezintă procesul de
interiorizare a modelului etico-normativ și cultural în conștiința și conduita fiecărui membru al
unei societăți.

1.3. Clasificarea normelor sociale

Fiind edificate de oameni, normele sociale stabilesc conduita lor în cele mai diverse
domenii ale vieții sociale, varietate lor fiind condiționată, pe de o parte, de varietatea relațiilor
sociale pe care le reglează – economice, politice, de familie etc. – iar pe de altă parte, de modul
prin care voința și interesele exprimate în ele sunt realizate, adică prin existența unor sancțiuni
[8, p. 83].
Desigur, oamenii sunt liberi în alegerea comportamentului lor în conformitate cu diversele
norme sociale: acestea nu li se impun în mod mecanic, automat, ci trebuie să treacă prin filiera
conștiinței lor, prin liberul lor arbitru. Această libertate, liberul arbitru, a oamenilor este relativă,
în sensul kantian [15, p. 72], adică de a permite manifestarea concomitentă și a libertății

14
celorlalți. Norma supremă a dreptului, după Kant, cere să te porți în așa fel încât libertatea ta,
expresie a voinței autonome, să se împace cu libertatea fiecăruia. Dreptul și celelalte norme
sociale sunt acele modalități prin care se asigură o limitare reciprocă a voințelor libere ale
oamenilor. Pe de altă parte, în cazul alegerii unei conduite contrare normei sociale, intervine
corectivul necesar, aplicarea sancțiunii, foarte diferită după natura normei încălcate (morale,
juridice etc.) [Apud 8, p. 83].
În opinia cercetătorului V. Capcelea, este necesar ca normele sociale să fie sistematizate și
clasificate în limitele abordării filozofice, sistemice, sociologice, informaționale etc. aceasta are
o mare importanță pentru clasficarea ontică a normelor sociale, în cadrul căreia se sistematizează
trăsăturile, particularitățile, proprietățile, funcțiile lor etc. [8, p. 83].
Diversitatea acțiunilor umane și a relațiilor sociale implică o mare varietate de norme. În
acest sens în literatura de specialitate se disting următoarele categorii de norme [36, p. 50]:
a) în funcție de domeniul de activitate: profesionale, tehnice, politice, economice,
științifice etc.;
b) în funcție de valorile încorporate: etice, juridice, estetice, politice, religioase ș.a. [3, p.
209];
c) în funcție de gradul lor de generalitate: generale (comune membrilor întregii societăți)
și particulare (specifice unor grupuri sociale distincte);
d) în funcție de conținut: prescriptive (care indică ceea ce trebuie făcut) și descriptive
(care stimulează ceea ce nu trebuie făcut);
e) în funcție de valabilitate și funcționalitate: ideale (prescriu conduite cu caracter
excepțional identificate ca cele mai de seamă valori și idealuri ale umanității) și reale
(funcționează efectiv ca determinante ale comportamentului);
f) în funcție de modul de manifestare: explicite sau implicite (tacite), intime sau
colective, formale sau informale, legitime sau ilicite;
g) în funcție de sancțiunile cu care se asociază: sociale (în sens larg) sau juridice, difuze
sau globale, spontane sau organizate etc.[23, p. 19];
h) în funcție de gradul de idenpendență și libertatea de alegere acordată subiectului
acțiunii: cu caracter conservator (tradițional) sau liberal etc.
Există și alte clasificări ale normelor sociale. Clasificarea cercetătorului J. Dabin, spre
exemplu, constă din: reguli morale, reguli de convețuire socială proprii unui grup (de bună
creștere sau comportament civilizat) sau a unui anumit mediu (profesional, sportiv, monden);
reguli de deontologie profesională (ce țin mai mult de uzajul profesiei decât de etica exercitării

15
ei); reguli propriu-zis tehnice în exercitarea unei profesii (spre exemplu, modul de a conduce
autoturismul sau de a circula ca pieten în locurile și căile publice) [32, p. 18].
Teoriticienii dreptului au elaborat diferite clasificări ale normelor sociale, pornind de la
anumite criterii cum ar fi obiectul, sfera de cuprindere, autorul, sancțiunea. Astfel, profesorul R.
Lukic distinge, din punctul de vedere al sferei de reglementare, norme cu caracter general sau
universal, adică norme care se referă la comunitatea socială în ansamblul său (spre exemplu,
normele morale general umane, normele dreptului internațional) și norme particulare care se
aplică numai la anumite societăți sau comunități umane restrânse, distincte (o organizație socială
cu caracter economic, politic sau de altă natură). După modul de apariție, se disting norme cu
apariție spontană , neorganizată (obiceiuri, norme morale) și norme elaborate conștient, în mod
organizat de către un organism social (norme juridice, norme ale unei organizații sociale). După
sancțiunea pe care o impune, se disting norme care permit aplicarea unei coerciții fizice și norme
dotate cu sancțiuni de altă natură. În fine, după conținutul lor, adică după sectorul sau tipul de
relații sociale la care se referă, se disting: norme economice, juridice, politice, religioase, morale,
obișnuielnice etc. Aceasta este cea mai importantă distincție [34, p. 35].
Cercetătorul E. Penikov susține că norma socială reprezintă expresia unității a trei părți: a
comportamentului de masă (real), a conștiinței sociale șia conștiinței individuale [37, p. 41]. În
baza acestui postulat metodologic, V. Capcelea abordează problema clasificării normelor sociale.
Astfel, în ceea ce privește manifestarea normei sociale, în calitate de element al conștiinței
individuale autorul consideră necesar a aborda un șir de probleme generale de ordin teoretic și
metodologic legate de conștiința de masă. Se știe că o influență directă asupra sferei
motivaționale a personalității o au necesitățile și interesele individului ce stau la baza activității
oamenilor. De aceea conștiința individuală depinde de: 1) modalitatea de influență a normelor
sociale asupra motivelor intrinseci ale comportamentului personalității; 2) caracterul influenței
personalității și a societății asupra opțiunii acestui comportament; 3) limitele și posibilitățile
acestei opțiuni. În acest context este important de a lua în considerație și faptul că, în funcție de
caracterul cerințelor ce se conțin în normele sociale, ele se împart în: 1) obligatorii; 2) permisive;
3) prohibitive [8, p. 85-86].
Totodată, tentativele întreprinse, în ultimul timp, de a efectua o clasificare a normelor
sociale nu pot fi considerate reușite nici din punctul de vedere al caracterului lor deplin, nici din
punctul de vedere al stricteței lor. Cercetătorul G. H. Von Wright clasifică normele sociale în
norme de bază, la care se referă regulile, prescripțiile și directivele, și normele sociale
intermediare, ce includ trăsături, reguli și prescripții – obiceiuri și alte entități [28, p. 1-15].

16
 Multiplele dificultăți cu care se confruntă savanții în procesul clasificării normelor sociale
sunt determinate de un șir de circumstanțe obiective, cum ar fi caracterul divers al formelor de
activitate umană, caracterull lor universal, lipsa unei clasificări complete și detaliate, strict
elaborată din puctul de vedere științific al relațiilor sociale.
În același timp, este necesar, după cum remarcă V. Capcelea, să se realizeze o distincție
netă între noțiunile ,,normele societății” și ,,normele sociale”. Normele societății reprezintă
totalitatea normelor ce se manifestă la nivelul formei sociale a mișcării materiei, reprezentându-
se drept niște legi obiective specifice care pot fi conștientizate sau viceversa. Normele sociale
sunt ,,reguli”, legi sociologice, legi ale organizării și administrării (reglementării) sistemului de
relații sociale. Ele se caracterizează, în primul rând, printr-o structură morfologică specifică,
formată din dispoziție și imperativ, iar în al doilea rând, printr-o calitate deosebită a existenței lor
– a ,,necesității înțelese”, ce se poate manifesta prin diverse forme și grade [8, p. 86].
Pornind de la caracterul complicat al normelor sociale, se pot distinge norme elementare și
complicate. Normele dinamice care se află într-o continuă schimbare și dezvoltare atât în
ascendență, cât și în descendență se manifestă în plan sociologic prin norme revoluționare,
inovatoare, creatoare etc. normele statice formează un alt tip de norme ce se caracterizeză printr-
o repetabilitate mecanică. Acestora le corespund diverse standarde, clișee, modele și stereotipuri
ce domină relațiile sociale și comportamentul uman.
În conformitate cu esența naturii lor funcționale și informațioale, normele sociale pot fi
divizate în norme care funcționează și care nu funcționează. Totodată, nu este exclus ca, în
anumite condiții, normele nefuncționale să fie în stare să reînvie și să devină funcționale.
O categorie specifică a normelor funcționale o reprezintă normele care acționează și cele
care sunt inactive. Se observă că acțiunea normelor sociale reprezintă o noțiune polisemică
având aspecte atât calitative, cât și cantitative. Spre exemplu, acțiunea unor norme poate fi
puternică, iar a altora, slabă; asupra unui individ norma în cauză poate avea o influență
substanțială, iar asupra altuia, o influență mai puțin pronunțată etc. Există norme cu un diapazon
foarte limitat, care vizează domenii înguste de conduită (spre exemplu, îmbrăcămintea) sau unele
activități ntermitente, concepute în mod deliberat (ceremonii, jocuri). Unele dintre ele sunt
aplicabile tuturor membrilor societății date, altele, unor categorii speciale din interiorul acesteia,
fie marcate de anumite caracteristici care le disting, precum clasa socială, fie prin propria opțiune
de a se potrivi sau de a se îmbina pentru scopuri concrete. Unele norme sunt considerate
obligatorii în virtutea unui acord și pot pretinde la o abținere voluntară, despre altele se crede că
nu-și au originea în vreun acord sau în orice altă formă de opțiune deliberată. Încălcarea unei

17
norme poate întâmpina doar atenționări sau formulări ale modului corect în care trebuie
procedat, în timp ce încălcarea alteia poate duce la reprehensiuni serioase [Ibidem, p. 87].
Procesul de clasificare a acțiunii normelor sociale este legat în mod evident și de
particularitățile de manifestare a legilor organizării și administrării relațiilor sociale. Din acest
punct de vedere, ele se împart în norme autonome și neautonome. La nivel sociologic, ele se
corelează cu normele sociale instituționale și neinstituționale.
În funcție de condițiile funcționării normelor sociale, apare posibilitatea de a efectua o
distincție netă între normele integrării și normele dezintegrării, între normele de masă, ale
grupurilor sociale și normele personale care se deosebesc între le prin scara acțiunii lor. Și, în
sfârșit, normele ce s-au constituit în mod istoric și exprimă aspectul filogenetic al dezvoltării
sociale, și normele ce nu sunt moștenite și au o natură ontogenetică.
La nivel sociologic, clasificarea taxonomică a normelor sociale se efectuează în baza
faptului dacă normele în cauză acționează datorită unui aparat al administrării sau în virtutea
existenței unor mecanisme sistemice naturale. Primele formează normele instituționale, iar
celelalte, normele neinstituționale. În calitate de forme tipice ale normelor sociale instituționale
pot fi aduse coduri juridice, legile statale, circularele edictate de instituțiile respective etc. cele
mai răspândite forme ale normelor sociale neinstituționale sunt tradițiile și obiceiurile,
moravurile, ritualurile.
Obiceiurile sunt o categorie de norme sociale care au apărut odată cu geneza societății,
oferind un minim de reguli de conduită pentru colectivitățile umane. Obiceiul se formează și
apare în mod spontan, ca urmare a aplicării repetate și prelungite a unei conduite, aceasta
devenind treptat o regulă intrată în viața și tradiția unei colectivități, pe care oamenii o respectă
din obișnuință, ca o deprindere. Din această cauză, obiceiul are, într-un anumit sens, un caracter
conservator.
În privința obiceiurilor, părerile teoreticienilor sunt împărțite, și anume, într-o primă opinie
obiceiurile sunt considerate drept o categorie distinctă a normelor sociale, iar în altă opinie, se
apreciază că ele nu formează o categorie aparte a normelor sociale, că pot exprima fie o normă
de drept, fie o normă morală, sau pot fi indiferente atât față de norma morală, cât și față de
norma juridică. Aici urmează să menționăm că nu este contestabil faptul că dreptul poate apărea
sub forma unui obicei sau că un obicei poate fi sancționat de legiuitor, devenind normă juridică,
și astfel, izvor de drept.
În funcție de conținut, relația care le formează obiectul, urmează să diferențiem obiceiul de
tradiție. Astfel, deși linia de delimitare este foarte fină, totuși deosebirea de esență se manifestă
prin faptul că obiceiurile sunt de natură a pune în pericol interesele altuia, pe când tradițiile nu au

18
acest caracter (de ex., ordinea prânzurilor, forma generală a îmbrăcămintei etc.). Astfel, tradițiile
sunt norme care, neavând nicio legătură cu morala și dreptul, reglementează totuși anumite
acțiuni, stabilind un anumit comportament în societate. În viața socială, în special în relațiile de
familie, tradițiile, obiceiurile se manifestă sub formă de ritualuri, care reprezintă o acțiune sau un
ansamblu de acțiuni cu un anumit caracter, cum ar fi ritualurile de cumătrie, nuntă etc.
Obiceiurile apar în formule orale, autoritatea lor bazându-se pe faptul că au fost încetățenite în
practica socială ca rezultat al aplicării lor în repetate rânduri, fiind incontestabilă aplicabilitatea
lor în anumite condiții prestabilite [25, p. 22-23].
După sociologul rus Hropaniuc normele sociale se clasifică în:1. Normele de drept -
normele de conduită, care sunt stabilite şi protejate de lege .2. Moralitatea (etica) - normele de
conduită, care sunt stabilite în societate, în conformitate cu opiniile oamenilor de bine şi rău,
corect şi greşit, datorie, onoare, demnitate şi protejate de opiniole publice sau de convingere
interioară .3. Normele de organizaţii ale societaţii civile - sunt regulile de conduită, care sunt
stabilite de catre organizaţiile comunităţii şi sunt protejate prin măsuri de influenţă socială, în
conformitate cu statutele acestor organizaţii.4. Normele obiceiuri - acestea sunt norme de
conduită stabilite într-un mediu social particular, şi ca rezultat al repetării lor frecvente au intrat
în obiceiul oamenilor. O caracteristică a acestor standarde de conduită este că acestea sunt
efectuate din obișnuința, care a devenit o necesitate naturală a vieţii persoanei. 5. Normele de
tradiţii - ca normele cele mai generalizate şi stabile de comportament care apar în legatură cu
menţinerea principiilor progresive a timpului unei sfere ale activitaţii umane (de exemplu, de
familie, profesionale, tradiţii militare, naţionale şi altele) .6. Normele de ritualuri sunt o varietate
de norme sociale, care defineşte regulile de comportament uman în cadrul Comisiei de ceremonii
şi este protejată prin măsuri de influenţă morală. Standardele funerare sunt utilizate pe scara
largă în sărbători naţionale, nunta, reuniuni formale de stat şi personalitaţi publice. Element de
punerea în aplicare a normelor de ritualuri - strălucirea lor şi tetralizarea [39].
O grupă specifică taxonomică o constituie și normele ce se deosebesc după exponentul lor
– după subiect. În această ordine de idei, pot fi amintite: normele personale, de grup, colective,
etnice, naționale etc. [8, p. 89].

1.4. Concluzii la capitolul 1

Norma socială este o regulă sau standard de comportament împărtăşită de două sau mai
multe persoane cu privire la conduita ce trebuie considerată ca social acceptabilă. Normele
sociale sunt creaţii ale omului, sunt o expresie a voinţei acestuia.

19
 O importantă problemă o reprezentă astăzi sporirea rolului normelor în reglementarea și
administrarea relațiilor sociale și a comportamentului social. A venit timpul să conștientizăm
faptul că ordinea socială nu poate fi în exclusivitate o consecință a autorității și controlului
asupra conduitei umane, instituit în mod extrinsec, dar mai ales, efectul internalizării normelor
sociale, care implică un autocontrol al acțiunilor întreprinse de individ. Este evident că normele
internalizate de individ care îi ghidează acțiunea sunt cu mult mai eficiente în asigurarea ordinii
sociale decât cele acceptate doar ca urmare a mecanismelor coercitive, instituționalizate ale
controlului social.
Rolul normelor sociale în existența socială sunt prezentate în fig. 1.1.

Principala funcție: reglementează interacțiunile dintre oameni.

reguli în baza cărora agenții sociali trebuie să

se conformeze exigențelor ordinii sociale.
factori de reglementare a comportamentului
atât din punct de vedere intrinsec, cât și
Caracteristicile normelor extrinsec.
sociale: model de comportament și mijloc de
armonizare a conduitei.
se realizează toate procesele socializării
personalității și învățării sociale.

Fig. 1.1. Rolul normelor sociale în existența socială

Analiza efectuată asupra clasificării normelor sociale ne-a condus la ideia că acestea se
separă în două clase generale ce se deosebesc după mecanismul formării și funcționării lor: clasa
normelor decretate, care includ normele, apariția, funcționarea, dezvoltarea și, în general, toată
existența care este în totalitate legată de conștiința și de voința oamenilor, și clasa normelor
sociale ce se cristalizează și funcționează în mod spontan (tradițional) care apar fără amestecul
special al serviciilor sociale respective și al aparatului puterii, clasa normelor ce funcționează în
mod ,,natural” ca întruchipare și exprimare a proceselor sistemice organice, a autoorganizării
societății și a oamenilor.
Râmâne ne identificat care sunt normele decratate și cele spontate ce funcționează în
cadrul mediului școlar.

20
 2. SPECIFICUL NORMELOR SOCIALE ÎN CADRUL MEDIULUI ȘCOLAR

2.1. Problema normelor sociale în cadrul mediului școlar vs ,,libertate” și ,,disciplină”

În clasa de elevi se întâlnesc adesea o mulțime de comportamente indezirabile. De aceea,

problema normelor sociale din cadrul mediului școlar se impune a fi tratată cu seriozitate, iar
conceptele ,,libertate”, ,,disciplină” ne oferă multiple informații de interpretare în acest sens.
Referindu-ne la primul concept, putem spune că în școală, libertatea nu este totuna cu
liberalismul. Libertatea este autodeterminare prin opțiune. Învățătorii și elevii sunt liberi să
gândească, să orbească, să se miște, să se asocieze. Pentru formarea elevilor în spiritul libertății
este nevoie de un dialog cultural, văzut și acesta ca un exercițiu al libertății. În structura psihică a
copilului există libertate; sentimental libertății poate fi dezvoltat în clasă, iar exercitarea libertății
înseamnă înțelegerea ei [26, p. 83].
Libertatea în înțelegerea, acceptarea și respectarea normelor sociale nu impune și nici nu
presupune pasivitatea învățătorului; acesta nu trebuie nici să intervină impetuos, dar nici să aibă
un rol pasiv. Trebuie să caute, mai degrabă, să își plaseze eforturile în stabilirea normelor sociale
pe care elevii le acceptă din proprie inițiativă. Libertatea în acceptarea normelor sociale acordată
elevilor poate deveni un prilej de a le înțelege mai bine firea și totodată de a-i ajuta să înțeleagă
importanța ordinii sociale în lumea care trăiesc.
Ceea ce ține de al doilea concept, văzut ca o variantă a disciplinei sociale, disciplina
școlară incumbă un anumit mod de funcționare a relațiilor dintre autoritate și libertate. Înțeleasă
ca proces bazat pe interiorizarea cerințelor și dispozițiilor ce reglementează desfășurarea
activității din clasa de elevi, ea cuprinde ,,un sistem de reguli privitoare la îndeplinirea
obligațiilor școlare, impuse și supuse unui control, ca și un comportament al elevilor potrivit
acestui sistem” [18, p. 383].

21
 Este cunoscut și acceptat că existența oricărei societăți (fie ea și una democratică) implică
un anumit raport între autoritate și libertate. Iar disciplina socială reglementează relațiile
interumane tocmai prin prisma acestui raport. Căci ea presupune subordonarea oamenilor față de
o anumită autoritate, respectarea unor norme și cerințe, dar totodată lasă deschis și un câmp de
manifestare pentru libertatea indivizilor. Conform unor teorii, școala apare ca o comunitate de un
anumit tip, între ai cărei membri există o serie de relații, iar aceste relații sunt reglementate
printr-un tip special de disciplină.
Disciplina școlară poate fi considerată drept o manifestare a disciplinei sociale și este un
ansamblu de reguli de comportament necesare pentru buna conviețuire în mediul școlar și pentru
buna desfășurare a procesului de învățământ. În contextul acțiunii educative disciplina
îndeplinește următoarele funcții: socializarea individului, formarea și dezvoltarea unor atitudini
morale și a unui sistem unitar de valori, asigurarea securității emoționale, care vizează respectul
față de sine și față de ceilalți. Educarea copiilor în spiritul respectării disciplinei este ghidată de
anumite obiective. Acestea sunt: cunoașterea de către elevi a normelor specifice disciplinei;
formarea la elevi a unor deprinderi și obișnuințe de conduită disciplinată; dobândirea capacității
de autocontrol al forțelor fizice și psihice; stabilizarea atitudinilor de punctualitate și
corectitudine.
Disciplina din școala noastră este de tip democratic și se manifestă printr-un echilibru între
cerințe și control, exercitate din exterior, pe de o parte, și manifestarea independenței de acțiune,
întemeiată pe acceptarea și înțelegerea cerințelor (normelor sociale din cadrul mediului școlar),
pe de altă parte.
J. Piajet consider că, în evoluția sa, copilul trece de la stadiul realismului moral, în care
regulile disciplinare sunt impuse de adulți și reprezintă ceva sacru și intangibil, la stadiul
cooperării, în care copilul este capabil să înțeleagă semnificația social a imperativelor
disciplinare. Nucleul conștiinței disciplinare este constituit din convingerile privitoare la
cerințele și regulile disciplinare.
Plecând de la teoria lui Piajet, putem afirma că în stadiul realismului moral dirijarea prin
intermediul regulilor disciplinare îmbracă un sens unidirectional, iar în stadiul următor, dirijarea
este rezultatul conlucrării dintre elev și învățător [Apud 26, p. 91].
Nerespectarea regulilor sau lipsa conveniențelor pot genera o conduită necivilizată.
Adesea, comportamentul necivilizat produce daune material, nemulțumiri. Tocmai de aceea, de
multe ori restabilirea sociabilității civilizate se realizează prin constrângere. Nu trebuie uitat rolul
comunicării și apelul la inteligența emoțională care, cultivate și stimulate, poate contribui la

22
înțelegerea normelor acceptate la nivel social. Totuși, constrângerea se realizează prin forța
normativă legiferată de elevi care funcționează în cadrul mediului școlar.
Utilizarea ,,tonului de comandă răstit” nu este o soluție pentru cultivarea caracterului
elevilor. Chiar în situațiile de indisciplină, sancțiunile aspre nu duc întotdeauna la rezultatele
scontate. Prin urmare, este nevoie de o altă abordare. În acest sens, M. Armstrong propune trei
pași de urmat în soluționarea problemei [29, p. 100-102].
- Discutarea problemei: este recomandat să se înceapă cu întrebări la modul general,
despre sentimentele pe care le au elevii ce au o problem. Este cel mai bine dacă elevii identifică
singuri existența problemei, dar în majoritatea situațiilor, așa ceva este imposibil. Elevii pot să nu
recunoască faptul că se comport negative sau, de cele mai multe ori, nu sunt dispuși s-o admită.
Dacă răspunsul pe care ăl capătă învățătorul la aceste puncte inițiale nu dă în vileag
problema, se poate recurge la întrebări legate de situații reale, întâmplate recent, situații în care
elevii nu au avut un comportament dezirabil
- Stabilirea cauzelor: dacă un comportament negativ se datorează unei inechități reale sau
închipuite despre ce au făcut ceilalți colegi sau chiar învățătorul, atunci elevul în cauză trebuie
ajutat să exprime acest lucru cât mai precis posibil.
Se poate întâmpla ca problema să nu aibă nici o legătură cu mediul școlar, ci să fie vorba
despre o problemă familială. Într-un asemenea caz, se pot sugera remedii sub formă de consiliere
sau sfaturi practice pe care ar putea membrii familiei să le întreprindă.
- Întreprinderea acțiunilor de remediere: este preferabil ca elevii să soluționeze singuri
tensiunea creată prin găsirea unui compromis, stabilirea unei reguli între ei. Sau pot apela la
ajutorul învățtoarei.
Abordările clasice tind să asocieze disciplina școlară cu liniștea. Astăzi, lucrurile s-au
schimbat: ,,(...) ședințele de lucru la diverse cercuri, activitățile de laborator presupun o activitate
mai relaxantă, caracterizată de zgomote specifice; cu alte cuvinte, în clasele de astăzi, grupuri de
băieți și fete pot fi văzuți vorbind despre munca lor, în timp ce alții se deplasează cu treabă prin
sala de clasă, iar alții lucrează singuri la proiectele lor” [24, p. 56].
Indisciplina școlară are mai multe cauze, cum ar fi: antipatia față de școală; nevoia de
recunoaștere socială; comportamentul impulsiv; ignorarea regulilor (involuntară și deliberată);
conflictele dintre sistemele opuse de reguli; anxietatea; modul în care se manifestă anumite cadre
didactice.
Legat de indisciplina școlară, cadrului didactic i se cere să țină sub observație permanentă
atât clasa în ansamblu, cât și pe fiecare elev în parte și să conștientizeze faptul că gradul de
implicare a elevilor în activitatea didactică poate fi sesizat cu ajutorul unor indicatori care țin de

23
mimică, de poziția corpului etc. Astfel este posibilă depistarea precoce a lipsei de atenție și de
participare efectivă la ore și a angajării în preocupări colaterale, ceea ce permite luarea la timp a
unor măsuri graduale, adecvate tipului și gravității faptei/faptelor comise. În acest sens, există
mai multe modalități de a face față diverselor comportamente perturbatoare.
Dintre obiectivele care stau la baza procesului de formare a comportamentului disciplinat
la elevi sunt:
- cunoașterea de către elevi a normelor specifice disciplinei;
- formarea la elevi a unor deprinderi și a unor obișnuințe de conduită disciplinată;
- formarea la elevi a deprinderilor de organizare rațională a timpului;
- asimilarea și integrarea normelor și a deprinderilor de conduită în propria structură de
personalitate a fiecărui elev;
- dobândirea capacitățiii de autocontrol al forțelor fizice și psihice;
- stabilizarea atitudinilor de punctualitate și de corectitudine;
- formarea și dezvoltarea capacității elevilor de a se adapta la diferite medii (familia,
școala, viitorul loc de muncă etc.), fiecare dintre acestea având o serie de norme
specifice.
Dirijarea procesului educațional presupune formularea concretă a obiectivelor
educaționale, organizarea activității școlare în vederea realizării acestora și controlarea/evaluarea
nivelului la care au fost realizate.
Disciplina școlară îndeplinește în cadrul acțiunii educative funcții, respectiv:
- socializarea individului;
- maturizarea personalității, adică formarea și dezvoltarea unor capacități cum ar fi: de
comunicare, de cooperare cu ceilalți, de asumare a responsabilităților, rezistența la
frustrare, încrederea în oameni, toleranța, imparțialitatea etc.;
- formarea și dezvoltarea unor atitudini morale și a unui sistem unitar de valori;
- asigurarea securității emoționale, care vizează respectul față de sine și față de ceilalți.
Un comportament poate fi descris de mai mulți parametri. Aceștia sunt: frecvența (numărul
de apariții ale comportamentului într-o unitate de timp); durata (intervalul scurs de la declanșarea
comportamentului până la finalizarea lui); intensitatea (forța de manifestare a
comportamentului).
Disciplina în rândul elevilor poate fi instaurată, menținută și ameliorată prin oferirea unor
modele demne de urmat; prin controlarea sistematică a îndeplinirii cerințelor de către elevi și
evaluarea conduitelor prin recompense și sancțiuni.

24
 Fără disciplină nu este posibilă convețuirea socială. Deci, respectarea ordinii și a regulilor
stabilite de colectivitate este o condiție de a obține rezultate bune în mediul școlar.
Cercetătorul V. Pălărie specifică că disciplina conștientă se caracterizează prin următoarele
trăsături [20, p. 54]:
a. este o disciplină a inițiativei – elevul disciplinat nu se limitează la respectarea mecanică
a ordinelor și dispozițiilor date de alții, nu este doar executant, ci întreprinde din proprie
inițiativă acțiuni care sunt în folosul propriu și grupului de elevi;
b. este o disciplină interioară – imboldul de a respecta ordinile și normele date de
societate nu vine din afară, din constrângere și teamă, ci din convingere, din înțelegerea
necesității de a se comporta în felul stabilit de societate. Normele de comportare nu rămân
exterioare conștiinței, nu sunt obligații străine și constrângătoare, ci sunt asimilate,
interiorizate, resimțite ca norme proprii de conduită;
c. este o disciplină fermă – când respectarea normelor de comportare are la bază
constrângerea și este impusă din afară, omul este disciplinat numai atâta timp cât este
supraveheat și controlat ; când însă respectarea normelor de comportare este liber consimțită și
exprimă un imperativ al conștiinței proprii, el va acționa disciplinat și în lipsa controlului;
d. este o disciplină a solidarității – elevul disciplinat conștient nu este preocupat numai ca
el singur să respecte ordinile stabilite de comunitate, ci ca și ceilalți să le respecte, spre a
asigura binele colectivității. El ajută semenii să îndeplinească obligațiile ce le revin, ia atitudine
femă față de cei care încalcă disciplina.
Obiectivele educării disciplinei conștiente sunt:
- cunoașterea conținutului disciplinei conștiente. Elevul trebuie să înțeleagă ce înseamnă
a fi disciplinat, cunoscând cerințele referitoare la activitatea și comportarea lui în școală și în
afara lor; să înțeleagă natura obligațiilor etc.;
- dezvoltarea trăsăturilor principale ce caracterizează disciplina ca necesitate liber
consimțită, prin transformarea cunoștințelor despre disciplină în convingeri, prin interiorizarea
cerințelor, îmbinându-se înțelegerea necesității de a le respecta cu supunerea de bunăvoie, din
proprie inițiativă;
- formarea și consolidarea comportării disciplinate în toate împrejurările, prin încadrarea
activității elevilor într-un regim rațional de muncă și odihnă, în elaborarea căruia să se țină
seama de următoarele principii: existența unui scop; punctualitatea; precizii în executarea
sarcinilor și în respectarea termenilor; deprinderea de a asigura o justă repartizare a timpului
acordat muncii, odihnei și distracției; stabilirea unei succesiuni raționale între activități;
includerea în programul propriu a unui timp special pentru activitatea cultural-educativă.

25
 - dezvoltarea autodisciplinei prin crearea necesității și obișnuinței de a munci disciplinat,
conform deprinderilor de muncă școlară.
- întărirea spiritului de disciplină, a responsabilității personale față de realizarea
disciplinei în colectivul școlar, convingerea treptată a copiilor de necesitatea, nu numai de a
respecta cerințe, ci și de a formula singuri existențe față de conduita întregului colectiv și față
de propria comportare;
- înlăturarea mănifestărilor de indisciplină, cauzate de nivelul slab de pregătire etică, de
conflicte de natură afectivă, de lipsa anumitor deprinderi de comportare morală, de existența și
tolerarea unor obișnuințe necorespunzătoare de conduită, de oboseală instalată după anumite
excese [20, p. 54-55].
Educația în spiritul disciplinei școlare ar putea fi pusă într-un raport de analogie cu
educația morală, ceea ce ar implica, faptul că asemenea personalității morale și atitudinea
disciplinată să aibă două componente, conștiința asupra disciplinei școlare și conduita
disciplinată, care să acționeze în stânsă interdependență. Prin analogie cu personalitatea morală,
prin fuziunea dintre componentele: cognitive, afective și volitive ale intelectului se obțin
convingerile, care sunt considerate nucleu al conștiinței disciplinate, prin faptul că declanșează și
susțin din interior comportamentul disciplinat al elevilor.
Formarea și cristalizarea atitudinilor disciplinate la elevi, reprezintă un proces complex, de
lungă durată, dependent de particularitățile de vârstă ale acestora, devenind funcționale doar în
condițiile în care reglează din interior conduita acestora, după asimilarea și acceptarea lor.
Pentru a promova concordanța dintre conștiința și conduita în privința disciplinei școlare a
elevilor, se recomandă:
- oferirea unor modele demne de urmat;
- eșalonarea corectă a exersării respectării regulilor, pentru a se preveni apariția
rezistenței sau a repulsiei față de ele;
- controlarea sistematică a îndeplinirii cerințelor;
- evaluarea conduitelor prin recompense și sancțiuni;
- urmărirea, ca deziderat posibil, a trecerii de la disciplină la auto-disciplină, prin
interiorizarea treptată a normelor și a exigențelor stabilite.
Educarea elevilor în spiritul respectării disciplinei face trecerea treptată de la disciplinare
la autodisciplinare și stăpânire de sine. În acest sens, educatorii pot spera să formeze la
discipolii lor personalități echilibrate și structurate în mod armonios, apte de a se integra cu
succes într-o societate democratică.

26
 2.2. Funcționalitatea normelor sociale în cadrul mediului școlar

Deosebit de importante sunt acele forme și mijloace extrinseci și intrinseci ale

reglementării comportamentului în care normele sociale fie sunt canale prin care se efectuează
influența socială, fie ele înseși se realizează prin aceste canale de reglementare. La ele se referă
înainte de toate determinarea valorică a conduitei, a cărei materializare este practic de
neînchipuit în afara sistemului de norme morale și a esenței corelației dintre norme și valori [8,
p. 107].
În școli, conduita cadrelor didactice și a elevilor este reglementată de norme care au
caracter oficial.
În unitățile de învățământ din Republica Moldova, Regulamentul de organizare și
funcționare a instituțiilor de învățământ primar și secundar, cilul I și II oferă un cadru general
valabil pentru desfășurarea activităților instructiv-educative [41], prin a cărui prelucrare și
adaptare a prevederilor sale la specificul fiecărei instituții de învățământ duce la elaborarea
Regulamentului de ordine interioară. Aceste regulamente includ și o serie de norme sociale care
se cer a fi respectate în cadrul mediului școlar: elevul trebuie să manifeste un comportament
respectuos în raport cu personalul de conducere, cadrele didactice, auxiliare și nedidactice,
precum și față de colegi; să dea dovadă de un comportament adecvat în Instituție, în familie și în
locurile publice; să aibă o ținută vestimentară și exterior decent etc. [41, p. 26].
În cadrul mediului școlar normele sociale mai pot conține indicații de respectare a celuilalt
în diferite contexte (în timpul lecțiilor, la pauză, la masă, pe terenul de joacă, în actvitatea de
grup etc.). Drept urmare, aceste norme reprezintă un suport important în procesul de asigurare a
stării de bine în cadrul mediului școlar.
De exemplu, elevul trebuie să știe:
 să salute colegii, învățătorul atunci când intră în sală;
 să nu vorbească niciodată neîntrebat, mai ales în timpul orei;
 să ceară permisiunea înainte de a manevra un obiect străin;
 să înapoieze obiectele împrumutate și să mulțumească pentru amabilitate;
 să vorbească numai după ce altcineva își încheie discursul;
 să țină ușa deschisă pentru o persoană care intră în sală, mai ales dacă aceasta are
mâinile ocupate;
 să respecte proprietatea altora și să nu își însușească bunuri care nu îi aparțin;
 să spună ,,te/va rog frumos” și ,,îți/vă mulțumesc";

27
  să păstreze liniștea în timpul orei, să nu se agite în bancă și să mențină o postură decentă
(cu spatele drept și antebrațele sprijinite de marginea băncii);
 să nu folosească cuvinte jignitoare, să fie amabil, atent și să urmeze întocmai indicațiile
învățătorului;
 să își îngrijească banca, scaunul și dulapiorul personal (fără să le murdărească de pix
sau cerneală);
 să se comporte decent în recreații, fără violență și acte de vandalism;
 să fie politicos cu colegii, dar mai ales cu cadrul didactic etc.
Este evident că nici o formă de asociere umană nu poate funcționa în mod adecvat fără
instituirea unui minim de reguli de conduită, putându-se afirma că existenţa normelor sociale
este obiectiv necesară, nici o societate neputându-se lipsi de ele, o societate anomică, adică fără
norme de comportare, fiind de neînchipuit. Și cum clasa de elevi prezintă aceleași caracteristici
similare unei societăți, prin analogie deducem că îi sunt necesare normele sociale.
Atunci când este vorba de norme sociale, de cele mai multe ori se referă la regulile de
conduită, care sunt de aşteptat din partea tuturor elevilor care sunt într-o clasă (Anexa 1) [31].
Practica ne demonstrează că elevii trebuie să cunoască codul bunelor maniere și modul în
care le va folosi atunci când se află împreună cu alții, deoarece manierele formează principalul
ingredient al ,,lipiciului” care ține clasa de elevi unită. Asimilându-le, elevi vor descoperi
conduite care va contribui la întărirea legăturilor lor nu numai cu colegii, dar și cu prietenii din
afara clasei, cu învățătorul și ceilalți cu care vine zilnic în contact [22, p. 10].
Potrivit acestei situații, se propune să existe reguli de conduită în clasă care îi vor ajuta pe
elevi să o transforme într-un mediu plăcut [22, p. 57-59]:
1. Fă efortul de a-i saluta pe toți cu, cel puțin, un ,,Bună dimineața” și cu un zâmbet.
Adaugă un comentariu, cum ar fi: ,,Te-ai distrat bine ieri?” sau: ,,Doamnă învățătoare, textul pe
care nu l-ați dat de citit mi s-a părut foarte interesant”. Nu omite pe nimeni și arată-le că ești o
persoană prietenoasă.
2. Adresează-te prietenilor cu numele pe care le preferă. Poreclele par amuzante, dar
uneori pot răni.
3. Supune-te rânduielilor clasei în ceea ce privește îmbrăcămintea, petrecerea recreațiilor,
folosirea sălilor de sport, pentru că pot exista reguli diferite pentru fiecare sală. Important e să le
respecți pe cele ale locului în care te afli la un moment dat.
4. Așază-te la masa sau pupitrul tău, așa cum o faci când te așezi la masă. A te întinde pe
tot pupitrul, pentru că ești obosit sau plictisit, este nepoliticos și lipsit de respect. Dacă ești chiar

28
obosit, înseamnă că trebuie să dormi mai bine noaptea. Dacă ești chiar așa de plictisit, trebuie să
arăți mult mai mult interes.
5. Păstrează curate masa și (dacă e cazul) dulapul personal. Ceea ce păstrezi înăuntrul lor
e problema ta, ceea ce se vede la exterior e problema tuturor.
6. Nu uita de aportul tău la păstrarea curățeniei în spațiile comune – sala de lectură,
biblioteca, cantina etc.
7. Salută-i pe cei care intră în încăperea în care te afli. În multe școli există regula ca, la
intrarea unui adult, elevii să se ridice în picioare și să salute cu ,,domnule” sau ,,doamnă”.
Salutând îți arăți respectul, ceea ce e firesc pentru tine ca elev.
8. Folosește ,,te rog” și ,,mulțumesc”, chiar și cu cei mai apropiați prieteni ai tăi.
9. Fii sincer. Onestitatea este condiția cea mai importantă pentru o prietenie puternică.
10. Respectă intimitatea. Chiar dacă știi unde își ține colegul tau un lucru, nu-l lua fără să-
i ceri mai întâi voie.
11. Oferă o mână de ajutor atunci când colegul tău e la ananghie.
12. Fă comentarii pozitive. Nu uita de complimente! Dacă bluza unei colege ți se pare
nemaipomenită, nu ezita să i-o spui!
13. Arată-te interesat de ceea ce face colegul(a). Asta înseamnă să-ți ascuți cu atenție
colegul(a) și să nu vorbești întotdeauna doar despre tine.
14. Urmează indicațiile adulului responsabil pentru cantină sau bufet, chiar dacă nu este
așezat la masa ta.
Dar normele sociale nu li se impun elevilor în mod mecanic, în mod automat, ci trebuie să
treacă prin conştiinţa lor, prin liberul lor arbitru. Această libertate, acest liber arbitru al elevilor,
este relativ în sensul kantian, adică este libertatea de a permite manifestarea concomitentă şi a
libertăţii celorlalţi. După filozoful german Kant, norma supremă a dreptului cere să te porţi în aşa
fel încât libertatea ta (expresie a voinţei autonome) să se împace cu libertatea fiecăruia [42].
Prin urmare normele sociale în cadrul grupului școlar se instaurează prin respectarea
regulilor ale clasei. Reguli care le stabilește învățătoarea împreună cu elevii. Practica arată că că
elevii sunt mai dispuși să respecte regulile dacă au participat la stabilirea lor.
Deci, normele sociale din cadrul grupului școlar vor asigura existența unui control social,
care reacționează într-un fel sau altul comportamentul deviant de la normele sociale ale elevilor.
Această particularitate calitativă a normelor sociale le oferă posibilitatea de a deveni o verigă
importantă a mecanismului administrării sociale și a reglementării comportamentului elevilor în
cadrul mediului școlar.

29
 O atare ordine contribuie la stabilirea unei stări relative de echilibru și armonie, dar
niciodată nu poartă un caracter definitiv, deoarece în orice moment pot să apară conflicte între
valori, încălcări ale normelor sau diverse momente ce pot să pună la îndoială legitimitatea
acestora, care, în anumite condiții, amenință însăși ordinea socială stabilită. Normele sociale
asigură integritatea socială care rezultă din obligația actorilor (indivizilor) de a respecta normele
și valorile supreme create de societate. Se știe că în societate toți membrii ei au scopuri proprii,
egoiste și contradictorii. De aceea unitatea socială rezultă nu numai în mod primar de normele și
valorile sociale comune, dar, mai ales, din interdependența și reciprocitatea normelor și
distribuirea rolurilor actorilor sociali [8, p. 19].
Deci, principala funcție socială a normei este aceea de a stabili în cadrul mediului școlar o
ordine, o formă ideală a comportamentului elevilor între ei, un model prescriptiv pentru ceea ce
trebuie să fie în procesul de învățare.
În cazul în care în mediul școlar se vor instaura și funționa normele sociale ale clasei,
elevilor li se va forma deprinderea că ele trebuie respectate, iar mai târziu când vor căuta să se
integreze în societate, normele societății nu le va crea probleme de acomodare.
Regulile și limitele trebuie să existe în viața fiecărui copil. Regulile fac viața copiilor
înțeleasă și predictibilă, oferindu-le sentimentul de siguranță. Dacă sunt stabilite și folosite
corect, regulile ajută învățătoarea să reducă numărul conflictelor și să mențină o atmosferă de
comunicare eficientă și relații sănătoase în cadrul mediului școlar. Astfel, copiii au nevoie de
limite care îi vor ajuta să devină adulți echilibrați.
Din perspectiva educației sociale aceste reguli/limite trebuie să privească activitatea în
grup: ascult și respect părerea colegilor, mă implic în activitate etc.
E de reținut câteva aspecte atunci când se stabilesc regulile:
 regulile să fie introduse treptat;
 regulile să fie puține și flexibile. Este bine să fie cel mult 5 reguli. Dacă numărul lor va
fi mare, va fi greu să se urmărească respectarea lor. O regulă de care nu mai este nevoie, trebuie
revizuită și modificată, pe măsură ce se produc diferite schimbări;
 regulile se stabilesc împreună cu copii. În acest fel se asigură că elevii înțeleg regula,
știu de ce este necesară și o acceptă. Fiecare regulă trebuie formulată și discutată într-o atmosferă
calmă. La fel trebuie discutate consecințele pentru elevi atunci când regula nu va fi respectată,
dar și beneficiile fiecărei reguli;
 regulie sunt formulate comportamental și pozitiv, pentru a ajuta elevii să înțeleagă ce
are voie să facă. Învățătoarele apelează la reguli pentru a face elevii să-și dezvolte un
comportament dorit de ea. Însă, când formulează aceste reguli, se recurge la metoda interdicției,

30
indecând copilului ce NU se poate face. În asemenea situații, elevii nu știu ce să facă, pentru că
nu i se spune acest lucru. Iată de ce, regula trebuie să conțină comportamentul care se așteaptă de
la elevi;
 regulile sunt afișate la vedere, desenate sau scrise pe înțelesul elevilor, pentru a nu fi
uitate [1, p. 8-9];
 este de evidențiat că este firesc și normal pentru elevi să testeze limitele/regulile. Este
parte din procesul de învățare, nu este o obrăznicie. Chiar dacă la moment ar putea să nu le placă,
elevii se simt mai siguri atunci când învățătoarea menține regulile stabilite, cu condiția că
nevoile lor de bază sunt realizate . Elevul devine confuz dacă, într-o zi, se introduce o regulă, iar
a doua zi nu mai funcționează [2, p. 4].
Copilul sangvinic este cel care are cel mai mult tendința de a se conforma regulilor stabilite
fiindcă are nevoie de un cadru pentru a-și asigura securitatea personală. Din contra, elevul de tip
coleric este dominator și manifestă mai degrabă dispoziții pentru a dicta și a impune celorlați
regulile personale. Mai puțin expresiv, elevul de tip flegmatic se va preface că urmează aceste
reguli în timp ce în forul său interior, nu va fi de acord cu ideea de a lăsa să i se impună orice ar
fi. Mai interogator, copilul de tip melancolic va vrea să știe de ce sunt necesare aceste reguli și
va suferi în sinea sa când nu le va înțelege utilitatea [9, p. 89].
Se recomandă ca învățătoarea împreună cu elevii săi să alcătuiască regulamentul clasei în
felul următor: după ce toți elevii votatează diferitele soluții pentru problemele sau conflictele
listate, li se dă sarcina să redacteze și să scrie un „contractˮ regulament cu regulile clasei, care
poate fi semnat de toți. Apoi, într-o discuție frontală, elevii discutată despre cum vor să elaboreze
acest regulament. Va fi sub forma unui afiș, a unei pagini A4, sau va fi un document rulat, cu un
sigiliu? Ei căd de comun acord asupra formei pe care o preferă.
Elevii sunt liberi să formuleze contractul de reguli așa cum doresc, în măsura în care
următoarele criterii sunt îndeplinite: toate soluțiile asupra cărora se căd de comun acord sunt
notate sub forma unor afirmații; toți elevii semnează regulamentul sub afirmații; locul și data
semnăturii sunt scrise pe regulament.
Odată ce regulamentul este scris și semnat, elevii discutată ce se va întâmpla dacă cineva
încalcă una dintre reguli. Vor fi consecințe? Dacă da, de ce fel? Cum va fi controlată respectarea
regulilor? Este aceasta responsabilitatea tuturor sau sunt desemnați responsabili pentru aceasta?
Această măsură va ajuta sau va fi contraproductivă? Iar consecințele încălcării regulilor sunt
adăugate la contract (ca o anexă).

31
 Prin această activitate elevii învață cum să se identifice cu un regulament formulat în
comun, și tot odată conștientizează limitele stabilite ale interacțiunii lor din cadrul mediului
școlar.
În perioada vârstei şcolare mici, învățătorul trebuie sa discute cu elevii normele de
conduită civilizată în clasă și în școală și să transmită copiilor anumite reguli, explicându-le
copiilor consecințele nerespectării lor.
Pornind de la faptul că principala funcție socială a normei este aceea de a stabili în cadrul
mediului școlar o ordine, o formă ideală a comportamentului elevilor între ei, la fel de important
pe lângă respectarea regulilor sunt și analiza diverselor studii de caz [22, p. 62-64]. Analizându-
le elevii conștientizează modele de conduit recomandate mediului școlar.
Se pot analiza următoarele studii de caz.
Situația 1: Ce se întâmplă dacă te afli într-un grup de copii care încep să vorbească de
rău pe una dintre colege? Cum procedezi?
1. Contribui și tu, spunând câteva lucruri urâte?
2. Te retragi din conversație? ,,Îmi pare rău, trebuie să-mi pregătesc rechizitele pentru
următoarea lecție. Ne vedem mai târziu”
3. Spui câteva vorbe bune despre acea colegă, schimbând întreaga conversație? ,,S-ar
putea, dar voi știți că îngrijește împreună cu tatăl său, de mai multe animale care nu le are orice
gospodar în curte? Dacă v-ar povesti despre aceste animale uimitoare...”
Discutând asupra cazului se ajunge la ideia că felul în care va conduce conversația va
decide în ce dispoziție se vor afla în continuare interlocutorii. Mutarea conversației la un nivel
pozitiv cere gândire, practică și ceva curaj. Și tot ce e de făcut e să se aleagă cu atenție cuvintele.
Situația 2: Patru dintre voi sunteți desemnați pentru întocmirea unui proiect de grup. Un
membru al echipei și cu tine sunteți singurii care se apucă de muncă. Ceilalți doi să mărginesc
să vă privească. Ce ai de făcut?
Concluzia la care vor ajunge elevii în urma mai multor discuții este următoarea: E necesar
să se convoace o întâlnire a echipei. Să se întocmească o listă cu activitățile care se cer
îndeplinite (inclusiv și cele care deja au fost începute). Fiind vorba de un grup, se repartizează
activitățile fiecăruia în parte, fără să se facă caz prea mare de cei care au stat până în acel
moment degeaba. S-ar putea întâmpla ca ceilalți doi să reacționeze pozitiv. Dacă nu, va trebui să
se întrunească din nou echipa, dar de data asta se roagă învățătorul să fie și el prezent. Va putea
el rezolva problema sau, cel puțin, va lua la cunoștință cu cele ce se petrec, iar elevii nu se vor
afla în poziția neplăcută de a-și pârâ colegii.

32
 Situația 3: Școala nu e locul în care elevii se întâlnesc doar cu prietenii lor. Mai există și
alții cu care trebuie să împartă timpul și spațiul. Uneori, elevii sunt atât de preocupați de prietenii
lor, încât devin nepoliticoși cu alții, chiar fără să vrea. Un comportament nepoliticos îl poate răni
nu numai pe celălalt, dar și pe cel care se poartă astfel. Pentru a conștientiza acest aspect elevilor
li se propune să discute asupra următorului situații: Într-un grup, niște elevi vorbesc și râd chiar
în apropierea intrării în școală. Când ajungi în dreptul lor, tac dintr-odată, după care,
depărtându-te, reiau discuția. Sau vorbesc în șoaptă, arătând spre tine și râzând. Oare vorbesc
despre tine? Sau despre băiatul din urma ta? Cum te simți în acele momente?
Discutând asupra cazului elevii ajung la concluzia că atunci când se vor afla într-un grup
de prieteni, vorbind și râzând de ei, se vor gândi și la cei din jur.
Situația 4: Sunt nou-venit în școală. Câțiva elevi joacă fotbal în recreații. Există o cale de
a intra și eu în grupul lor, fără să par obraznic?
Soluția: Sigur! Începe prin a sta pe margini și a-i privy. Trebuie să pricepi ce se întâmplă.
Vei afla dacă există și alți copii care intră în grup sau pleacă. Încearcă să înțelegi regulile
grupului, după care ară-ți interesul. Dacă mingea iese din teren fugi după ea și retrimite-o
celorlalți. După care, dacă nu este un meci oficial, roagă să fii și tu primit. Dacă grupul formează
alte echipe, apropie-te de unul sau altul și spune ,,Pot să joc și eu? La școala la care am fost îmi
plăcea tare mult să joc fotbal”. Nu te descuraja dacă ți se spune că echipa e complete.
Făcându-ți prieteni în cursul altor activități școlare, vei putea intra și tu într-un grup. Poate
nu Acela din care ai vrut să faci parte, dar mai curând sau mai târziu se va întâmpla și acest
lucru.
O altă cale e să te apropii de unul dintre membrii grupului. După un timp, îl poți ruga să tea
jute să faci parte din echipă.
Situația 5: Prietenul tău cel mai bun îți folosește penarul fără să-ți fi cerut voie. Te superi
rău pe el. Dar constați că niciunul dintre ceilalți prieteni ai voștri nu manifestă această
supărare față de vinovat. Ce ai puea face?
a) Poartă-i în continuare ranchiună, nu vorbi nici cu el, nici cu prietenii voștri. Caută-ți
noi prieteni.
b) Țipă la el, insultă-l, țipă și la prietenii voștri, după care pleacă să-ți cauți alți prieteni.
c) Uită ce s-a-ntâmplat și fii mai departe prietenul lui, fără să-i reproșezi nimic.
d) Cere-i vinovatului să discute cu tine – fără ca vreun alt prieten să fie present. Spune-i
cât de supărat ești și de ce.
Soluția: Varianta numărul 4. În felul acesta îți stăpânești simțămintele. Îi poți spune: ,,Când
mi-ai folosit penarul, m-am înfuriat pentru că am socotit că trebuie să-mi ceri mai întâi voie”.

33
Astfel îți controlezi mania. Nu te lăsa stăpânit de porniri. Fă-ți cunoscute simțămintele. Clarifică
modul în care vă veți comporta amândoi pe viitor (să te roage când va dori să-ți folosească
computerul, să vă spuneți unul altuia dacă sunteți sau nu supărați). Apoi caută să-ți întărești
prietenia. Procedând astfel, nu vei lăsa neînțelegerile să-ți strice prieteniile.
Multe din ele pot fi dramatizate cu posibele reacții (acceptate și neacceptate) la situțiile
propuse. Astfel elevii vor conștientiza impactul acțiunilor proprii asupra celor cu care
interacționează.
Normele sociale se includ în alte mijloace și modalități de reglementare a
comportamentului elevului care există și sunt utilizate în mediul școlar – proverbele, zicătorile
etc. Dintre acestea se pot enumera [44; 32]:
 Este necesar să știi să te comporți cu lumea, căci fără lume nu poți trăi.
 Nu numai să cunoști ceea ce se cuvine, ci să și urmezi după cum se cuvine.
 Cine intră în cușcă trebuie să cânte cocoșește.
 Cine nu pretinde respect, nu capătă.
 Orice lege are și portițe de scăpare.
 Cu reguli şi democraţie nu poţi combate pe cei care nu au reguli şi nici democraţie.
 Conştiinţa este cea mai schimbătoare dintre reguli.
 Sunt vremi de plumb cele în care există reguli de fier.
 Nu există excepţie care să nu lezeze personalitatea unei reguli.
Proverbele sunt, probabil, cele mai cunoscute forme de manifestare a înțelepciunii
populare. Deosebite cu greu de zicători, adesea spunându-li-se vorbe din popor sau chiar ziceri,
proverbele sunt vorbe cu tâlc prin care se manifestă felul de a gândi sau de a simți al unui popor,
chintesență de exprimare a unei experiențe îndelungate. Ele exprimă adevăruri general umane
observate într-o anume împrejurare, dar cu o capacitate de repetabilitate, ceea ce le conferă
caracter de explu sau pildă.
Extincția presupune retragerea acelei/acelor întăriri susceptibile de a fi menținut și de a
menține un anumit comportament problematic. De exemplu, dacă un elev se comportă inadecvat
doar pentru a atrage atenția educatorului asupra lui, atunci se poate spera ca, dacă această atenție
nu i se acordă, el să renunțe în final la acea conduită indezirabilă.
În aplicarea extincției ca metodă de gestionare a unor comportamente perturbatoare se
parcurg următoarele etape: identificarea precisă a cauzei comportamentului respectiv; eliminarea
sistematică a acelui stimul; aprecierea/stimularea, recompensarea comportamentului alternativ;
monitorizarea comportamentului inadecvat înainte și după aplicarea extincției [43].

34
 Întărirea diferențiată este o altă modalitate, care constă în aprecierea/stimularea
comportamentului dorit de fiecare dată când el apare, demers concomitent cu neacordarea
niciunei întăriri pentru niciun comportament indezirabil care interferează cu cel dezirabil [12, p.
247-248].
Exemplul: Matei deranjează ora făcând comentarii nepotrivite la adresa celorlalți colegi.
Pentru a aplica tehnica întăririi diferențiate cadrul didactic îi va oferi lui Matei feedback pozitiv
atunci când îl surprinde că stă liniștit în bancă (sau este atent la tablă, copiază textul de la tablă,
răspunde la o întrebare pusă de către cadrul didactic). În schimb, de fiecare dată când Matei face
un comentariu nepotrivit va ignora acel comportament.
A ignora comportamentul lui Matei nu înseamnă a-l lasă să facă în timpul orei comentarii
neadecvate ci înseamnă să nu se facă nici o referire la comentariile lui. Soluția poate fi ca atunci
când Matei are un comentariu nepotrivit cadrul didactic să direcționeze atenția întregii clase către
ceva neașteptat fără a face vreo referire la comentariul respectiv. Ar putea de exemplu să le ceară
tuturor să se ridice rapid în picioare și să bată de 3 ori din palme, apoi să ridice mâna dreaptă sus,
apoi să pună mâna dreaptă pe nas apoi toată lumea se așează în bancă și se continuă activitatea –
totul va fi făcut într-o manieră neutră sau dinamică, nu ca o formă de pedeapsă a clasei. În acest
fel comportamentul lui Matei nu va mai atrage atenția copiilor și va dispărea datorită schimbării
bruște de situație.
Un alt aspect pozitiv al acestei tehnici va fi că ceilalți copii nu îl vor mai privi pe Matei ca
pe copilul ,,problemă” pentru că atenția lor va fi mereu direcționată către mișcările făcute.
Atenție însă ca aceste exerciții să nu fie făcute doar în urma comportamentului lui Matei, astfel
încât nici clasa și nici Matei să nu facă legătura între comportament și mișcări. Mișcările fizice
pot fi făcute într-o manieră dinamică/ distractivă de fiecare dată când elevii sunt ușor plictisiți
sau nu mai sunt atenți la activitate.
În situația în care lui Matei i se atrage mereu atenția când face comentarii nepotrivite, fiind
atenționat că ,,nu este frumos să vorbești în timpul orei”, ,,esti obraznic”, ,,nu mai vorbi
neîntrebat” etc. efectul va fi de fapt de întărire a comportamentului lui Matei și este posibil ca
Matei să întrerupă din ce în ce mai frecvent.
Este necesar să menționam că înainte de aplicarea oricărei proceduri de modelare
comportamentală este important să se facă analiza funcțională. Acest lucru presupune observarea
antecedentelor și consecințelor comportamentului respectiv, și ulterior identificarea funcției. Un
comportament neadecvat poate avea funcția de a atrage atenția, de a scăpa sau evita o activitate,
de a obține un beneficiu material sau (în special în cazul copiilor cu autism) funcția de

35
autostimulare. Exemplul de la clasă este unul în care funcția comportamentului copilului poate fi
de atragere a atenției, scăpare din sarcină, sau ambele funcții.
Este important de asemenea să înțelegem termenul de extincție. Extincția nu înseamnă
automat ignorare ci retragerea întăritorului care anterior a menținut comportamentul. Uneori
întăritorul poate fi reprezentat de atenție – în acest caz ignorarea comportamentului este soluția
potrivită. În cazul în care funcția comportamentului este de a obține un beneficiu material,
atunci, pentru a plasa comportamentul respectiv în extincție, va trebui retras beneficiul.
Un alt termen utilizat este cel de ignorare a comportamentului care NU este același lucru
cu ignorarea copilului. Un exemplu relevant este cel de mai sus, în care Matei nu este ignorant
complet în timp ce face comentarii în timpul orei ci este ignorant doar ceea ce spune în timp ce
este implicat în activitatea fizică împreună cu ceilalți copii [40].
Reguli de folosire a întăririlor positive [7, p. 76]:
 Întărirea se aplică de fiecare dată când apare comportamentul, măcar în etapa de învăţare
(când elevul achiziţionează un nou comportament).
 Întăriri este prin raportare la un comportament ţintă. Întăririle sunt contingente cu
comportamentul pentru care sunt oferite – elevului i se explică pentru ce primeşte întărirea şi i se
oferă doar după ce a făcut comportamentul (nu înainte de a face comportamentul sau în alte
condiţii independente de comportament).
 Întăririle se oferă imediat – la 3-5 secunde după ce comportamentul a apărut, pentru a fi
eficiente. O pauză mai mare de 30 de secunde le face nefolositoare, le scade foarte mult
eficienţa.
 Se utilizează o gamă largă de întăriri: laude, diverse beneficii. Dacă o întărire este
folosită prea mult apare saţietatea. Un stimul (activitate, obiect) îşi pierde valoarea de întărire
dacă elevul a avut acces substanţial sau a primit deja o cantitate substanţială din acel stimul.
 Să ne asigurăm că elevul nu obţine întăririle şi prin alte comportamente decât cele pe care
le vizăm noi. Dacă elevul are acces la întărirea pe care noi o oferim şi prin alte comportamente
decât cel vizat de noi, atunci efectul ei asupra comportamentului poate scădea.
B. Bursuc, A. Popescu recomandă în folosirea întăririlor [7, p. 77]:
- Să se folosească numele propriu al elevului când se apreciază un comportament al său;
această asociere contribuie la dezvoltarea stimei de sine al elevului;
- Să li se vornească elevilor sincer – o apreciere ,,artificială” poate face mai mult rău decât
bine;

36
 - Să se folosească întăriri care au valoare pentru persoana căreia i se adresează. Nu orice
elev va menține un comportament pozitiv dacă îl lăudăm. La fiecare elev funcționează alte
întăriri.
- Este foarte important să se întărească progresul elevului! Chiar dacă învățătorul nu-și
proprune ca un elev să intre în clasă de fiecare dată la sunetul clopoțelului, trebuie să întărească
acest comportament când apare.
Interviul are două forme principale: interviul investigator, care constă într-o discuție
particulară între învățător și elevii cu probleme de comportament; interviul bazat pe încredere, o
discuție particulară între un profesor și un elev care are probleme de comportament [43].
Pedeapsa nu poate fi aplicată întâmplător, ci numai cu condiția respectării unor cerințe: să
se recurgă la ea numai când comportamentul inadecvat nu permite luarea altor măsuri; să fie
administrată imediat după comiterea faptei; să fie precedată de un ultim avertisment; să aibă o
durată și o intensitate direct proporțională cu gravitatea faptei; să fie administrată în mod
gradual; să fie însoțită de o discuție cu elevul respectiv; să fie aplicată cu calm, fără ostilitate și
resentimente; să fie adecvată în raport cu particularitățile de vârstă și individuale ale elevului.
Pedeapsa este disciplinară și educativă. Cea disciplinară poate avea mai multe forme, cum
ar fi: izolarea elevului în cauză într-un spațiu special în sala de clasă, pe o durată stabilită în
prealabil; reținerea elevilor la școală după încheierea orelor de curs; micșorarea timpului liber al
elevului/elevilor în cauză. Pedeapsa educativă se prezintă și ea sub câteva forme: privarea
temporară a elevului de afecțiune; repararea greșelii de către elev.
Pedepsele nu ajută elevii să-și dezvolte auto-controlul și respectul pentru cei din jur.
Pedepsele nu ajută copii nici să devină persoane autonome, responsabile, care să ia decizii și să
se descurce pe cont propriu [2, p. 2].
Pedeapsa aplicată va fi eficientă doar dacă va avea legătură cu greșeala comisă. De
exemplu, folosirea greșită a telefonului, deranjându-i pe ceilalți, poate aduce cu sine limitarea
accesului la telefon pentru o perioadă.
De asemenea, trebuie să se atragă atenția dacă elevul nu a încălcat o regulă intenționat sau
dacă a fost doar o scăpare. Există o diferență între o trăsătură de caracter adânc înrădăcinată, care
trebuie corectată și o greșeală care trebuie doar adusă în atenție. E important, în această situație
să i se spunăbelevului că greșeala comisă de el nu îl va defini atât timp cât va lua măsurile
necesare pentru a se corecta și că învățătoarea și părinții sunt gata să-l ajute.
Din fericire, pe parcursul ultimilor ani noțiunea de pedeapsă, cu panoplia sa de trucuri, a
evoluat spre o soluție mai acceptabilă: să-ți accepți consecințele propriilor alegeri. Această
aplicație părea justificată atunci când era în legătură directă cu ofensa: ,,Ai perdut timp la ore,

37
trebuie să le reiei la momentul potrivit”; ,,I-ai făcut rău unui prieten, trebuie să repari căutând o
activitate care îi face plăcere”. Asta e ceva mai logic. Dar după părerea lui Caron Gérard, aceste
intervenții rămân prea centrate pe sarcină, pe producerea unui gest...cum e moda în acest secol
[9, p. 30-31].
Aceste pedepse pentru a nu fi realizate de un învățător tiran e important să se adauge
iubirea și acceptarea necondiționată din partea acesteia. Elevul trebuie să înțeleagă că învățătorul
pedepsește nu pentru că-i place lui, ci pentru faptul că elevul nu a îndeplinit ceea ce trebuia să
îndeplinească. Acest lucru e posibil prin respectarea unor pași atunci când se pedepsesc elevii:
1. atenționarea – se explică elevilor că vor fi pedepsiți dacă vor mai încălca încă o dată o
anumită regulă, și li se aduce la cunoștință și pedeapsa ce va fi aplicată. E important ca
învățătorul să privească elevul/elevii în ochi în timp ce le anunță supărarea și să preia un ton al
vocii mai dur.
2. pedeapsa propriu zisă – elevul se pedepsește, i se explică încă o dată de ce a fost
pedepsit, care îi este pedeapsa (după caz -durata pedepsei) uitându-se în ochii lui și cu tonul vocii
corespunzător. Nu se acceptă alte explicații sau negocieri, se pedepsește și atât. În caz că elevul
se eschivează de la pedeapsă, se apelează la ea ori de câte ori va fi nevoie până ce a fost
îndeplinită pe deplin fără a da explicații.
3. împăcarea – se explică elevului încă o dată de ce a fost pedepsit privindu-l în ochi. Aici
nu mai e așa de important tonul vocii dur. Se cere elevului să ceară iertare, după care se
recomandă o îmbrățișare. În cazul în care părinții sunt cei care pedepsesc, la această etapă e
neapărată îmbrățișarea și sărutul, astfel copii vor simți acea ,,căldură”, iubire necesară lor.
Pentru ca problemele de conduită ale elevilor să poată fi eliminate sau cel puțin reduse ca
frecvență, durată și intensitate este necesară elaborarea de către învățător a unui plan de
intervenție comportamentală cu identificarea precisă a acelor comportamente care se doresc a fi
reduse sau eliminate.

2.3. Concluzii la capitolul 2

1Sintetizând cele relatate în paragrafele de mai sus conchidem că disciplina școlară

incumbă un anumit mod de funcționare a relațiilor dintre autoritate și libertate. Înțeleasă ca
proces bazat pe interiorizarea cerințelor și dispozițiilor ce reglementează desfășurarea activității
din clasa de elevi, ea cuprinde un sistem de reguli privitoare la îndeplinirea obligațiilor școlare,
impuse și supuse unui control, ca și un comportament al elevilor potrivit acestui system.

38
Totodată menționăm că disciplina școlară trebuie să-i obișnuiască pe copii să se disciplineze ei
înșiși.
Regulile clasei trebuie stabilite la începutul anului școlar și să respecte o serie de exigențe:
să fie relevante pentru viața școlară; să fie formulate într-o manieră pozitivă; să fie flexibile și
adaptate la situațiile particulare; să fie precizate clar consecințele nerespectării fiecărei reguli; să
fie puțin numeroase, pentru a putea fi reținute cu ușurință; să le fie comunicate și părinților
elevilor; să fie reamintite în anumite momente.
În cadrul mediului școlar normele sociale se stabilesc și prin alte metode: extensia,
întărirea diferențiată, interviul, studiul de caz etc.
Recompensarea comportamentelor dezirabile ar trebui făcută cu respectarea anumitor
exigențe: să se menționeze numele elevului care urmează a fi recompensat, pentru a-i spori stima
de sine, să se precizeze motivul pentru care se acordă recompense; să se utilizeze o gamă largă
de recompense; recompensa să fie focalizată pe un comportament specific și bine precizat; să fie
apreciat și progresul înregistrat de elev în comportamentul vizat.

3. EXPERIMENTUL PSIHOPEDAGOGIC DE CONSTATARE A ROLULUI

NORMELOR SOCIALE ÎN CADRUL MEDIULUI ȘCOLAR

3.2. Design-ul cercetării

Experimentul de constatare a inclus un eşantion de aleatoriu de 20 elevi de clasa a II-a; 22

elevi de clasa a III-a; 23 elevi de clasa a IV-a din Gimnaziul Mihai Eminescu din satul Crihana
Veche; 4 învățători din aceeași instituție de învățământ.
Metoda aplicată a fost selectată astfel încât să răspundă principalelor cerinţe şi să
preîntâmpine eventualele erori de investigare şi prelucrare a materialului faptic. Astfel pentru
confirmarea sau informarea ipotezei de la care am pornit, am selectat metoda chestionarului.

39
 Obiectivele experimentului:
 Identificarea atitudinii și a comportamentului elevilor de vârstă școlară mică față de
normele școlare;
 Determinarea atitudinii învățătorilor față de rolul normelor sociale din cadrul mediului
școlar;
Chestionarele sunt anonime, elevii și învățătorii au avut posibilitatea de a răspunde liber şi
sincer. Astfel, s-a putut determina atitudinea elevilor și a învățătoarelor față de rolul normelor
sociale în cadrul mediul școlar.
S-a urmărit în redactarea chestionarelor ca întrebările folosite să fie formulate în termeni
simpli, să nu fie ambigue, să fie clar formulate şi fără dublă negaţie. La majoritatea întrebărilor s-
au oferit variante de răspuns adecvate conţinutului aspectului urmărit, subiectul trebuind să facă
o alegere corespunzătoare propriului comportament, propriei opinii.

3.3. Analiza și interpretarea datelor experimentale

Primul chestionar elaborat a fost adresat elevilor claselor primare (Anexa 2). În continuare
prezentăm analiza și interpretarea făcută din perspectiva ce ne interesează.
Răspunsurile la prima întrebare reliefează sentimentele elevilor față de regulile din școală.
Din cei chestionați, 31% dintre elevii se simt liniștiți, 24% - nu-i influențează nici înttr-un fel;
17% - sunt nervoși; 13%-frustrați; 9%- alarmați; 6% - protejați (Fig. 3.1.).
În literatura de specialitate e specificat că regulile din clasă au rezultate benefice pentru
elevi. Elevii ar trebuie să se simtă protejați, liniștiți și nici într-un caz alarmați, frustrați etc.
Rezultatele obținute ne anunță că sunt elevi care nu acceptă aceste reguli. Probabil au fost
stabilite fără participarea elevilor.
Ceea ce e îmbucurător e că cei mai mulți dintre elevi 37% se simt protejați, liniștiți.
Rezultate pe care regulile școlare le presupun. Rămâne să determinăm ce condiții, acțiuni etc. au
trezit la elevi aceste sentimente nedorite față de regulile școlare.

40
 Protejat(ă)
6% Alarmat(ă)
Nu mă influențează nici
9%
într-un fel
23% Frustrat(ă)
14%

Nervos(ă)
17% Liniștit(ă)
31%

Fig.3.1. Sentimentele elevilor față de regulile școlare

Printr-o altă întrebare din chestionar am urmărit să surprindem dacă elevii contribuie la
elaborarea regulilor din clasă. Răspunsurile sunt următoarele: 57% din elevii chestionați nu
participă; 38% de elevi – uneori; 5% - de cele mai dese ori; 0% - întotdeauna. Faptul că mulți
elevi nu participă la elaborarea regulilor s-ar putea să nu-i motiveze să le respecte.

De cele mai dese ori

5%
Uneori
38%
Deloc
57%

Fig. 3.2. În ce măsură elevii participă la stabilirea regulilor din clasă

O cerință importantă în funcționarea corectă a regulilor este și schimbarea lor după un timp
determiat. Fig. 3.3. prezintă această frecvență în schimbarea lor. Dinte toți elevii chestionați (65)
60% afirmă că ele se schimbă în clasa lor o dată în an; 36% - o dată pe semestru; 4% - o dată pe
luncă; 0% - o dată pe săptămână; 0% - o dată la două zile; 0% - în fiecare zi.
O regulă de care nu mai este nevoie, trebuie revizuită și modificată, pe măsură ce se produc
diferite schimbări în comportamentul elevilor. Iar dacă elevii afirmă că ele nu sunt schimbate în
decursul anului școlar cu siguranță că nu se monitorizează corect respectarea lor. Și probabil cu
unele din ele, la un moment dat nu se mai lucrează.

41
 O dată pe lună
3%
O dată într-un an O dată pe
51% semestru
46%

Fig. 3.3. Frecvența schimbării regulilor din clasă

O altă cerință în stabilirea regulilor presupune că trebuie să fie afișate la vedere, desenate
sau scrise pe înțelesul elevilor, pentru a nu fi uitate. Elevii, prin intermediul chestionarului, au
fost întrebați unde sunt afișate aceste reguli, iar răspunsurile pe care le-am primit sunt
următoarele: pe peretele din fața clasei, pe peretele din spatele clasei, pe ușa de la intrare. Fapt
că elevii le cunosc locul e dovada că sunt la curent cu aceste reguli. Iar ceea ce ține de loc, s-ar
putea amplasa aceste reguli și pe bancă (reguli de activare în grup), pe masa de la bucătărie (în
timp ce așteaptă să fie deserviți să mai treacă cu vederea printre regulile ce țin de acest loc); pe
dulăpioarele din vestiar (reguli în sala de sport) etc.
În contextul acestei analize este important să determinăm frecvența încălcării regulilor.
Răspunsurile elevilor la acastă întrebare sunt prezentate în fig. 3.4. Dintre ei, 57% consideră că
regulile clasei sunt încălcate des, 22% - foarte des, 19% - câte o dată, 2%- niciodată. Desigur că
perfect ar fi să nu fie încălcate aceste reguli. În cazul când sunt încălcate des desigur că ele nu
funcționează.

Niciodată
2%
Câte o dată Foarte des
15% 23%

Des
60%

Fig. 3.4. Frecvența încălcării regulilor din clasă

Curios este cine le încalcă. Răspunsurile elevilor, în acest context sunt următoarele: 48% -
un sfert dintre elevii clasei; 44% - jumătate dintre elevii clasei; 5% - câțiva; 3% - majoritatea
elevilor; 0% - toți elevii; 0% - doi, trei elevi; 0% - un elev; 0% - nici un elev. Numărul de elevi

42
mare care încalcă regulile clasei ne conving, încă o dată, că regulile nu funcționează așa cu ar
trebui să funcționeze.

Câțiva elevi Majoriatea elevilor

5% 3%

Jumătate dintre elevii

Un sfert dintre elevii clasei clasei
48% 45%

Fig. 3.5. Numărul elevilor ce încalcă regulile în clasă

Nu mai puțină importanță are inițiativa elevilor în stabilirea regulilor. Majoritatea elevilor
(57 elevi) afirmă că nu au venit cu inițiativa de a stabili o regulă nouă în clasă. Ceilalți 8 elevi
anunță că da. În contextul analizei efectuate se cere un număr mult mai mare de elevi cu
inițiativă. Perfect ar fi ca toți să fie cointeresați să stabilească, să respecte etc. regulile din clasă.
O altă întrebare adresată elevilor în chestionar a fost: Care din următoarele proverbe le
consideri potrivite pentru ghidarea comportamentului elevilor la școală? Elevii au avut
posibilitatea să selecteze oricâte variante au dorit.
Răspunsurile sunt sistematizate în fig. 3.6. Se observă că toți elevii consideră potrivite în
mediul școlar următoarele proverbe: conștiința este cea mai schimbătoare dintre reguli; cine nu
pretinde respect nu capătă; nu numai să cunoști ceea ce se cuvine, ci să și urmezi după cum se
cuvine. Aceste proverbe selectate denotă că elevii au înțeles că în cadrul mediului școlar trebuie
nu numai să cunoască normele sociale ci și să le respecte, să le urmeze. Și simt această
necesitate.
Majoritatea (60 elevi) au selecta și proverbul: este necesar să știi să te comporți cu lumea,
căci fără lume nu poți trăi. Selectând această variantă deducem că elevii conștientizează
importanța celor din jur în viața sa și astfel este motivat să respecte normele sociale.
Și proverbul Cu reguli și demograție nu poți combate pe cei car nu au reguli și nici
democrație a fost selectat de majoritatea elevilor (57 elevi). Acestă situați confirmă încă o dată
că în cadrul claselor de elevi chestionate sunt elevi care nu se supun respectării regulilor din
clasă și că ceilalți sunt deranjați într-o oarecare măsură de această situație.

43
 Mai mult de jumătatea dintre elevii investigați (45 elevi) au încercuit proverbul Cine intră
în cușcă trebuie să cânte cocoșește; și 42 elevi – Sunt vremi de plumb cele în care există reguli
de fier.
Proverbul care a înregistrat cele mai puține alegeri (34 elevi) este Orice lege are și portițe
de scăpare. Am așteptat ca acesta să nu fie selectat de către elevi, astfel am fi putut afirma că
regulile din cadrul mediului școlar funcționează și că elevii își îmbunătățesc comportamentul
ghidându-se după ele. Ceea ce cu părere de rău nu putem afirma.

Sunt vremi de plumb cele în care există reguli de fier 42

Conştiinţa este cea mai schimbătoare dintre reguli 65

Cu reguli şi democraţie nu poţi combate pe cei care nu au reguli şi nici democraţie 57

Orice lege are și portițe de scăpare 34

Cine nu pretinde respect, nu capătă 65

Cine intră în cușcă trebuie să cânte cocoșește 45

Nu numai să cunoști ceea ce se cuvine, ci să și urmezi după cum se cuvine 65

Este necesar să știi să te comporți cu lumea, căci fără lume nu poți trăi 60

0 10 20 30 40 50 60 70

Fig. 3.6. Proverbele care sunt acceptate de elevi să le ghideze comportamentul lor la școală

Ne-a interesat în continuare cum își văd elevii propriul comportament la școală. Li s-a
propus mai multe calificate (excelent, bravo, binișor, satisfăcător, mai am mult de lucrat la ele)
dintre care trebuie să selecteze unul.
Calificativul care a fost selectat de cei mai mulți elevi (32% din cei chestionați) este
Binișor. Ceilalți elevi, și anume, 23% susțin că la școală comportamentul lor este Satisfăcător;
20% - Mai am mult de lucrat la el; 51 % - Bravo; 6 % - Excelent ( Fig. 3.7). Trebuie să
sfecificăm aici că, pe de o parte, se simte nevoia ca elevii să-și dea calificateve mai înalte dacă ne
dorim să existe normele sociale în cadrul mediului școlar. Iar, pe de altă parte, e și acesta un

44
aspect pozitiv faptul că elevii conștientizează că e nevoie să lucreze la propriul comportament. Și
rămânde să se aplice strategiile corespunzătoare în acest sens.

Excelent
Mai am mult de 6%
lucrat la el
20%

Satisfăcător
23% Bravo
51%

Fig. 3.7. Calificativul pe care și-l acordă elevii propriului comportament la școală

Un alt chestionar elaborat a fost adresat învățătoarelor (Anexa 3). A fost completat de 4
cadre didactice. Iar răspunsurile pe care le-au dat la fiecare întrebare sunt analizate și interpretate
mai jos.
Prima întrebare din chestionar a urmărit să surprindă importanța normelor sociale din
cadrul mediului școlar văzută de învățătoare. Li s-a adresat următoarea întrebare: În ce măsură
considerați importante normele sociale în cadrul mediului școlar? Iar răspunsurile sunt
următoarele: 3 învățătoare consideră foarte importante; 1 învățătoare – importante și nici una nu
consideră mai puțin importante sau neimportante.
Normele care consideră învățătorele că sunt cel mai des încălcate sunt: 2 învățătoare
selecteză varianta în activitatea de grup, 1 – la pauză; 1 – în timpul lecțiilor, 0 – la masă; 0 – pe
terenul de joacă.
O altă întrebare propusă învățătoarelor în chestionar a fost: La ce contribuie existența
normelor sociale în cadrul mediului școlar? Toate învățătoarele chestionate consideră că: reduc
numărul de conflicte în rândul elevilor; elevilor li se formează deprinderea că regulile trebuie
respectate. Trei din ele consideră că: mențin o atmosferă de comunicare eficientă și relații
sănătoase în cadrul mediului școlar; stabilesc o ordine, o formă ideală a comportamentului
elevilor între ei. Jumătate din învățătoarele chestionate că normele sociale din cadrul mediului
școlar fac viața copiilor înțeleasă și predictibilă, oferindu-le sentimentul de siguranță. Și o
învățătoare din toate cele 4 investigate e de părerea că impactul normelor asupra elevilor e că
crează tensiuni în cadrul clasei de elevi; constrâng elevii să se manifeste liber.
Rezultatele de la această întrebare ne permite să afirmăm că învățătoarele conștientizează
importanța normelor sociale din cadrul mediului școlar.

45
 Crează tensiuni în cadrul clasei 1

Apar multe conflicte între elevi, elev-învățător, învățător-părinți 0

Mențin o atmosferă de comunicare eficientă și relații sănătoase în cadrul mediului școlar 3

Reduc numărul conflictelor în rândul elevilor 4

Constrâng elevii să se manifeste liber 1

Fac viața copiilor înțeleasă și predictibilă, oferindu-le sentimentul de siguranță 2

Elevilor li se formează deprinderea că regulile trebuie respectate 4

Stabilesc o ordine o formă ideală a comportamentului elevilor între ei 3

0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5 4

Fig. 3.8. Consecințele existenței normelor sociale în cadrul mediului școlar

3.4. Concluzii la capitolul 3

Analiza cantitativă și calitativă amănunțită a experimentului psihopedagogic de constatare,

prin realizarea celor două chestionare (unul pentru elevi și altul pentru învățători), am determinat
că în cadrul mediului școlar există norme sociale care se cer a fi respectate de către elevi.
Atunci când este vorba de norme sociale, ne referim la regulile de conduită, care sunt de
aşteptat din partea tuturor elevilor care sunt într-o clasă. Iar acestea nu sunt acceptate de toți
elevii. Cauza acestei neacceptări se datorează neparticipării elevilor la elaborarea acestor reguli,
ceea ce-i determină să fie frustrați, alarmați și să le încalce frecvent.
O regulă de care nu mai este nevoie, trebuie revizuită și modificată, pe măsură ce se produc
diferite schimbări în comportamentul elevilor. Iar când elevii selectează în chestionar variantele
că se schimbă o dată într-un an, o dată pe semestru cu siguranță nu se monitorizează corect
comportamentul elevilor.
Învățătoarele conștientizează importanța normelor sociale și cunosc finaliteatea respectării
lor. Mai susțin că cel mai des sunt încălcate atunci când se lucrează în grup.
În urma analizei efectuate conchidem că normele sociale (prin intermediul regulilor ce se
stabilesc în clasă) funcționează conform unui model tradițional ce a apărut de mult în
învățământ. Astăzi, odată cu democratizarea învățământului, tot mai mult se cer noi măsuri în
monitorizarea noremelor sociale din cadrul mediului școlar.

46
 CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI

Cercetarea efectuată a finalizat cu o viziune de ansamblu asupra rolului normelor sociale în

cadrul mediului școlar. Sinteza teoretică și interpretarea datelor experimentale au condus la
următoarele concluzii:
1. Normele sociale apar din nevoia coordonării comportamentelor indivizilor ce trăiesc în
societate şi din nevoia asigurarii eficienţei activitaţilor lor.
2. Norma socială este o regulă ce stabileşte felul în care să acţioneze sau să se comporte un
individ în condiţii determinate, pentru ca intervenţia să fie eficientă.
3. Unele norme sociale au o larga sferă de cuprindere, guvernind comportamentul tuturor
membrilor societaţii, pe când altele pot să se refere la anumite categorii socioprofesionale.
4. Normele sociale sunt create de oameni şi stabilesc conduita oamenilor în cele mai
diferite domenii ale vieţii sociale, varietatea lor fiind condiţionată, pe de o parte, de varietatea
relaţiilor sociale reglementate - economice, politice, de familie etc. - şi, pe de altă parte, de
modul prin care voinţa şi interesele exprimate sunt aduse la îndeplinire, cu alte cuvinte,
consecinţele nerespectării lor (existenţa unor sancţiuni).
5. Existenţa normelor sociale este obiectiv necesară, nici societatea neputindu-se lipsi de
ele, fiind inimaginabilă o societate anormică, adică fără norme de comportament.
6. Pe masura evoluţiei şi dezvoltării societăţii creşte şi se diversifică sistemul normelor
sociale. Rolul acestora şi, in mod special, al celor juridice creşte deosebit de mult în societatea
contemporana în care intervenţia tot mai amplă în orientarea proceselor sociale necesită
reglementări corespunzatoare.
7. Mulți specialiști sunt de părere că este preferabil ca în școală, disciplina să fie una liber
consimțită și stabilită în mod democratic, întrucât elevii par mai dispuși să se supună unor norme
pe care le consideră legitime și la a căror elaborare au participat. În acest fel, ei se pot obișnui,
încă de pe băncile școlii, cu procesul democratic de luare a deciziilor și pot conștientiza faptul
că, oricât de democratică ar fi o societate, ea nu poate exista în afara unui sistem de reguli, cărora
membrii lui să li se supună.
8. Pe termen lung, pe lângă facilitarea desfășurării adecvate a procesului de învățământ,
educarea elevilor în spiritul respectării disciplinei își propune și interiorizarea de către copii sau
de către adolescenți a unor norme de comportament, respectiv, să trecă treptat de la disciplinare
la autodisciplinare și la stăpânirea de sine. În acest mod, educatorii vor forma discipolii lor, ca
personalități disciplinate, echilibrate, structurate în mod armonios, apte pentru a se integra cu

47
succes într-o societate democratică, de a respecta regulile ei și de a manifesta inițiativă și spirit
civic.
9. În urma experimentului de constatare efectuat conchidem că normele sociale (prin
intermediul regulilor ce se stabilesc în clasă) funcționează conform unui model tradițional ce a
apărut de mult în învățământ.
Recomandări pentru învățători:
-să respecte cerințele în elaborarea regulilor din clasă: să fie introduse treptat; să fie puține
și flexibile; se stabilesc împreună cu copii;
- să le trezească interesul elevilor pentru repectarea normelor sociale prin monitorizarea
continuă a respectării lor; prin plasarea la locurile potrivite a planșelor elaborate de elevi cu
diverse reguli ce se cer a fi respectate.

48
 BIBLIOGRAFIE

1. Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova. Educă-ți

copilul cu grijă. Ghid pentru un părinte bun. Chișinău, 2015. 21 p.
2. Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova. Înțelege-
ți copilul mai bine. Ghid pentru un părinte mai bun. Chișinău: ,,Capatina–Print”SRL, 2016. 9 p.
3. Avornic G. Teoria generală a dreptului. Manual. Chișinău: Editura Cartier juridic, 2004.
656 p.
4. Banciu D. Sociologie juridică: probleme, domenii, cercetări. Bucureşti: Editura Lumina
Lex, 2007, 270 p.
5. Basiliade GH. Socializare, integrare și comportament deviant. București: Centrul de
cercetări pentru problemele tineretului, 1976.
6. Betty A. Toleranța – calea spre pace. Chișinău: Arc, 2004. 338 p.
7. Bursuc B., Popescu A. Managementul clasei: Ghid pentru profesori şi învăţători. Buzău:
Alpha MDN, 2007. 119 p.
8. Capcelea V. Normele sociale. Chișinău: Editura Arc, 2007. 300 p.
9. Caron G. Cum susținem copilul în funcție de temperamental său. București: Didactica
Publishing House, 2009. 324 p.
10. Cristea S. Fundamentele pedagogiei. Iași: Polirom, 2010. 398 p.
11. Davidescu E. Pedagogia socială. Chișinău: Universitatea Pedagogică de stat ,,Ion
Creangă”, 2012. 226 p.
12. Dikel W. Sănătatea mintală a elevului. Ghide pentru personalul didactic. București:
Editura Trei, 2015. 411 p.
13. Durkheim É. Regulile metodei sociologice. Ediția a II-a. București: Ed. Științifică,
2002. 189 p.
14. Iluţ P. Valori, atitudini şi comportamente sociale: teme actuale de psihosociologie. Iaşi:
Polirom, 2004. 256 p.
15. Kant I. Scrieri moral-politice. București: Ed. Științifică, 1991. 494 p.
16. Marin C. Teoria educaţiei. Fundamentarea epistemică şi metodologică a acţiunii
educative. Bucureşti: All. 1996. 140 p.
17. Negru A. Teoria generală a dreptului și statului în definiții, interpretări, scheme.
Chișinău: CEP USM, 2018. 268 p.
18. Nicola I. Tratat de pedagogie școlară. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1996.
485 p.

49
 19. Paladi O. Interacțiunea dintre valori și fenomenele psihologice. În: Revista ştiinţifico-
practică Psihologie. 2011, nr. 3, p. 16-25.
20. Pălărie V. Pedagogie: Manual pentru colegiile pedagogice. Chișinău: Univers
Pedagogic, 2007. 160 p.
21. Petre A. Filosofia valorii. Iași: Polirom, 1997. 240 p.
22. Post P., Senning C. P. Codul Emily Post al bunelor maniere pentru copii. Ed. a 3-a.
București: Corint Junior 2008. 144 p.
23. Rădulescu S. Homos sociologicus (Raționalitate și iraționalitate în acțiunea umană).
București: Editura Șansa, 1994. 301 p.
24. Stan E. Managementul clasei. București: Editura Aramis, 2003. 96 p.
25. Tulbure I. Sistemul normelor sociale. În: Revista națională de drept, nr.7, 2016. p. 19-
24.
26. Vali I. ș.a. Managementul clasei de elevi – gestionarea situațiilor de criză. Program de
formare în cadrul proiectului ,,Cariera de succes în învățământul preuniversitar prin
implimentarea de programe de formare inovative!”. Editor Inspectoratul Școlar Județian
Teleorman, 2012. 221 p.
27. Vianu T. Studii de filosofia culturii. Bucureşti: Ed. Eminescu, 1982. 470 p.
28. Wright G. H. Von. Normă și acțiune. București: Editura Științifică și Pedagogică, 1982.
214 p.
29. Армстронг М. Практика управления человеческими ресурсами. 8-е издание.
Москва: IMSP, 2004. 831 c.
30. Bandura A. Social cognitive theory. În: R. Vasta (Ed.), Annals of Child Development,
6. Six theories of child development (p. 1-60). Greenwich, CT: JAI Press, 1989 (vizat
29.09.2019). Disponibil: https://www.uky.edu/~eushe2/Bandura/Bandura1989ACD.pdf
31. Bandura A. Social learning theory. Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hall, 1977. 247 p.
32. Dabin J. Thérie générale du Droit. Paris: Dalloz, 1969. 424 p.
33. Durkheim E. Contributions to L'Année Sociologique. New York: Free Press,1980. 522
p.
34. Lukic R. Théorie de l'État et du Droit. Paris: Dalloz, 1974. 600 p.
35. Parsons T. The Social System. New York: Free Press, 1951, p. 37.
36. Pinto R., Grawitz M. Méthodes des sciences sociales. Deuxième édition, Paris: Dalloz,
1967. 1012 p.
37. Пеньков Е. М. Социальные нормы: управление, воспитание, поведение. Моногр.
Москва: Изд-во Высшая школа, 1990. 176 c.

50
 38. http://www.citatepedia.ro/index.php?q=reguli&r=0 (vizitat 21.04.2020).
39. https://administrare.info/drept/3976-conceptul-normelor-sociale-si-clasificarea-lor?
cookie_3566ee18e9ca09ef93e16fc8e617bb04=accepted (vizitat 11.05.2020).
40. https://autismvoice.ro/modelarea-comportamentelor-neadecvate-prin-aplicarea-
procedurii-de-intarire-diferentiata/(vizitat 12.05.2020).
41. https://mecc.gov.md/sites/default/files/regulament_organizare_si_functionare_institutii_
invatamint_gene.pdf (vizitat 29.04.2020).
42. https://ru.scribd.com/doc/96161253/Norme-Sociale-1, (vizitat 03.04.2020).
43. https://tribunainvatamantului.ro/2013/07/22/disciplina-scolara-mijloc-si-finalitate-a-
educatiei/ (vizitat 26.04.2020).
44. https://www.portal-info.ro/proverbe/proverbe-despre-comportament.html?p=2 (vizitat
21.04.2020).

51
 ANEXE
Anexa 1. Modele de reguli specifice mediului școlar

52
53
54
55
56
57
58
59
60
 Anexa 2. Chestionar pentru elevi

CHESTIONAR PENTRU ELEVI

Vă rugăm să citiți cu atenție întrebările care urmează și instrucțiunile de completare și să
răspundeți de o manieră cât mai obiectivă – fără a vă consulta cu colegii și fără a vă scrie numele
– la următoarele întrebări:

1. Atunci când sunt reguli la școală cum te simți? (Selectează o singură variantă)
a) Protejat(ă); b)Alarmat(ă); c)Frustrat(ă); d) Liniștit(ă);
e) Nervos(ă); f)Nu mă influențează nici într-un fel

2. Contribui la elaborarea regulilor din clasă? (Selectează o singură variantă)

a) Întotdeauna b) De cele mai dese ori c)Uneori d)Deloc

3. Cât de des apar reguli noi în clasă?

a) În fiecare zi; d) o dată pe lună;
b) o dată la două zile; e) odată pe semestru;
c) o dată pe săptămână; f) odată într-un an.

4. Unde sunt afișate regulile clasei? ___________________________________________

_______________________________________________________________________

5. Cât de des sunt încălcate regulile din clasă? (Selectează o singură variantă)
a) Foarte des b) Des c)Câte o dată d)Deloc

6. Cine încalcă regulile?

a) Toți elevii; e) Câțiva elevi;
b) Majoritatea elevilor; f) Doi, trei elevi;
c) Jumătate dintre elevii clasei; g) Un elev;
d) Un sfert dintre elevi clasei; h) Nici un elev.

7. Ai probus o regulă nouă în clasă?

a) Da; b)Nu.

61
 8. Care din următoarele proverbe le consideri potrivite pentru ghidarea
comportamentului elevilor la școală?
a)Este necesar să știi să te comporți cu lumea, căci fără lume nu poți trăi.
b)Nu numai să cunoști ceea ce se cuvine, ci să și urmezi după cum se cuvine.
c)Cine intră în cușcă trebuie să cânte cocoșește.
d)Cine nu pretinde respect, nu capătă.
e)Orice lege are și portițe de scăpare.
f) Cu reguli şi democraţie nu poţi combate pe cei care nu au reguli şi nici democraţie.
g)Conştiinţa este cea mai schimbătoare dintre reguli.
h)Sunt vremi de plumb cele în care există reguli de fier.

9. Ce calificativ ți-ai da pentru comportamentul tău la școală? (Selectează o singură

variantă)
a) Excelent;
b) Bravo;
c) Satisfăcător;
d) Am de lucrat mult la el.

62
 Anexa 3. Chestionar pentru învățători

CHESTIONAR PENTRU ÎNVĂȚĂTORI

Am dori să cunoaştem câteva aspecte referitoare la rolul normelor sociale în cadrul mediului
școlar. Vă rugăm să completați acest chestionar cu sinceritate.

1. În ce măsură considerați importante normele sociale în cadrul mediului școlar?

a) Foarte importante b) Importante c)Mai puțin importante d)Neimportant

2. Care norme sociale sunt cel mai des încălcate de elevi? (Selectați o singură variantă)
a) în timpul lecțiilor, b) la pauză, c) la masă, d) pe terenul de joacă, e) în actvitatea de grup

3. La ce contribuie existența normelor sociale în cadrul mediului școlar? (Puteți selecta

mai multe variante)
a)stabilesc o ordine, o formă ideală a comportamentului elevilor între ei;
b)elevilor li se formează deprinderea că regulile trebuie respectate, iar mai târziu când vor
căuta să se integreze în societate, normele societății nu le va crea probleme de
acomodare;
c)fac viața copiilor înțeleasă și predictibilă, oferindu-le sentimentul de siguranță;
d)constrâng elevii să se manifeste liber;
e)reduc numărul conflictelor în rândul elevilor;
f) mențin o atmosferă de comunicare eficientă și relații sănătoase în cadrul mediului școlar;
g)apar multe conflicte între elevi, elev-învățător, învățător-părinți;
h) crează tensiuni în cadrul clasei.

Mulțumim!

63