Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”

Referat
La Managementul comportamental al copiilor în asistența
stomatologică

Tema:

Reacțiile emoționale ale copilului la

cabinetul stomatologic

Chișinău 2020
Pentru cei mai mulți oameni, tratamentul stomatologic este asociat cu proceduri
dureroase, cu teamă și anxietate. Și răspunsul copiilor la durere este unul complex
și este influențat de un număr de factori psihologici. În cîteva studii s-a arătat că la
vârsta de 1,5-2 ani, copiii sunt extrem de sensibili la durere.

Preșcolarii și școlarii mai mici de 11-12 ani, de obicei, nu pot face diferența între
durere-disconfort și durere-atingere. În jurul vârstei de 12 ani, atunci când copiii își
dezvoltă abilitatea de a gândi abstract, reacția lor la durere este asemănătoare cu
cea a unui adult.
De asemeni, la această vârstă, majoritatea copiilor sunt capabili să își asume
întreaga responsabilitate pentru necesitatea folosirii sau nu a analgeziei locale.
Procedurile dureroase determină frică și anxietate, iar acestea măresc senzația de
durere. O atmosferă în interiorul cabinetului stomatologic care să inspire încredere,
o folosire prudentă a sugestibilității copilului și alegerea unor tehnici
farmacologice adecvate de control ale durerii și anxietății, reduc mult disconfortul
tratamentului dentar.
Copilăria se caracterizează prin labilitate afectivă. Spre deosebire de adult, copilul
nu-și poate exprima suficient prin limbaj conținutul trăirilor. Frica iși are originea
în educație sau apare prin contagiune de la alți copii, dar mai ales de la adulți.
Deseori, conduita acestora, ca și relatările sau poveștile lor, crează baza emoțională
psihologică a stării de frică. Spre deosebire de adult, la care frica este concretă, cu
un fundament real, un conținut bine delimitat, un "obiect", la copil – datorită
insuficientei sale experiențe – frica are, de obicei, un caracter mai difuz,
apropiindu-se mai mult de anxietate.
Anxietatea, definită adeseori drept frica de necunoscut, este difuză, cu un
sentiment interior negativ, și nu este în relație cu o amenințare precisă. Proporțiile
realității se pierd, ca și capacitatea de a raționa amenințarea. Copiii foarte mici au o
experiență limitată asupra lumii și a pericolelor acesteea, frica lor fiind primitivă,
bazată mai mult pe instinct decât pe o ințelegere realistă a pericolului. Puterea de a
raționa pericolul dincolo de frică și anxietate crește pe masură ce copilul înaintează
în vârstă.
Pentru medicul stomatolog, frica reprezintă cea mai mare problemă de
management. Frica și anxietatea pot face din copil un pacient mai greu de tratat.
Un copil mai puțin fricos și anxios reprezintă un avantaj, în sensul că va parcurge
cognitiv și emoțional perioada până la tratamentul stomatologic. Un copil
nepregătit, neavertizat, abordat nefamiliar, este adesea supus intr-un grad mai mare
și permanent la o stare de frică și anxietate. Frecvent, copiii iși stăpânesc mai bine
emoțiile decât adulții, deși sunt și excepții, iar modurile de exprimare ale fricii și
anxietății sunt multiple.
Pacientul copil, încrezător și relaxat în fotoliul dentar, reprezintă condiția esențială
pentru reușita tratamentului în stomatologia pediatrică. Frecvent, o parte dintre
pacienții copii se adresează cu ezitare, cu frică sau cu o stare de anxietate la
cabinetul stomatologic, adesea asociind aceasta vizită cu experiențe dentare
neplăcute povestite de către alți membri ai familiei. În aceste condiții, medicul
stomatolog, printr-o bună pregătire psihologică în abordarea micului pacient,
reprezintă o șansă fundamentală în ceea ce privește atitudinea ulterioară a
pacientului copil față de actul terapeutic stomatologic. Copilăria implică
învățătura. Antrenamentul în toleranță și atitudinea față de stres fac parte din
procesul de creștere. În acest sens, medicul stomatolog este privit de către copii ca
un profesor care-i instruiește în învățarea unor deprinderi corecte de igiena orală.
Tratarea copiilor rămâne o provocare permanentă pentru medic și prin faptul că
fiecare copil, fiecare situație clinică, sunt unice.

De ce le este teamă copiilor de vizita la stomatolog

Anxietatea celor mici legata de vizita la dentist este predominanta in aceasta etapa
a vietii, iar asta ii transforma, de multe ori, in niste pacienti foarte dificili. Multi
dintre copiii pot avea reactii necontrolate, izbucnind in lacrimi, tipand sau
agitandu-se in mod violent, acest lucru ingreunand atat situatia lor, cat si cea a
medicului stomatolog.

Primul pas in a va ajuta copilul sa depaseasca aceasta stare este sa ii intelegeti

cauzele, iar pentru asta trebuie sa luati in calcul perioada vietii in care se afla cel
mic. Copiii care abia incep sa mearga, incep, totodata, sa acorde o atentie sporita
integritatii propriului corp. Isi pun primele intrebari legate de ce se intampla cu
parul si cu unghiile lor atunci cand sunt taiate, pot deveni foarte tristi la vederea
catorva picaturi de sange si pot cere ca si cea mai mica lovitura sa fie bandajata.
Acesta este si motivul pentru care, la varsta aceasta, copiii sunt vulnerabili la
anxietate in prezenta unui doctor.

Un alt motiv al temerii lor este faptul ca emotiile se transmit cu usurinta de la

parinti sau de la alti membri ai familiei. Cateodata, astfel de temeri sunt exprimate
in mod direct: de exemplu atunci cand un frate povesteste infricosat despre cum a
facut injectie sau cum i s-a scos un dinte. In alte situatii, transmiterea emotiilor este
mult mai subtila; cand mama il asigura ca vizita la doctor nu va fi deloc dureroasa,
copilul poate deveni anxios, sesizand ca nu primeste asemenea asigurari deobicei,
inainte de a merge undeva.
Cateva dintre tehnicile folosite pentru diminuarea fricii sunt:

1. Tehnica spune-arata-fa

Descoperirea unor noi instrumente si proceduri medicale care pot arata

„neprietenos” este unul din motivele anxietatii. Tehnica spune-arata-fa este un
principiu fundamental in stomatologia pediatrica unde copilul este expus gradat la
aceste instrumente/proceduri.

Asa cum indica si denumirea, psihologul incepe cu etapa „spune”, prin care explica
procedura copilului intr-un limbaj usor accesibil pentru acesta, continua cu
prezentarea atenta procedurii, asigurandu-l pe micut de lipsa pericolului. Ultimul
pas este aplicarea acestei proceduri fara a abatere de la demonstratia facuta
anterior.

2. Consolidarea pozitiva

Aceasta procedura mai poarta si denumirea de modelare comportamentala si este

alcatuita dintr-o serie de pasi care conduc la consolidarea (intarirea) unui anumit
tip de comportament pentru a asigura repetarea lui in viitor. Principiul se bazeaza
pe lucrurile care produc satisfactie copilului si care pot actiona ca un stimul
optimist, cei mai puternici stimuli de acest fel fiind cei sociali (lauda, modularea
pozitiva a vocii, expresie faciala aprobatoare, imbratisare). Eficienta acestei
metode este puse pe seama empatiei cu care raspunde copilul la incurajari de tipul
„este incredibil cat de bine te descurci”, „iti poti deschide gura uimitor de mult”
etc..

3. Desensibilizarea

Desi aceasta tehnica este folosita deobicei in cazul in care pacientul are deja o
fobie privind controlul stomatologic, totusi, principiile dupa care functioneaza pot
fi aplicate in cazul oricarui pacient pentru a reduce posibilitatea dezvoltarii
ulterioare a anxietatii. In cazul acesteia, copilului ii sunt prezentate o serie de
experiente stomatolgice care induc niveluri tot mai adanci de anxietate, expunerea,
facandu-se, insa, gradat. Trecerea de la o procedura la alta se face pe masura
acceptarii acestora din partea copilului.

4. Distragerea

Prin aceasta tehnica se urmareste deplasarea atentiei pacientului de la tratament si

se poate face prin expunerea la desene animate, carti, muzica sau povesti. O
metoda alternativa a acestei tehnici o presupune ca psihologul sa vorbeasca cu cel
mic in timpul controlului pentru a-i capta atentia acestuia.
Bibliografie: