GEOLOGIE GENERALĂ

APLICATĂ ÎN FORAJ-EXTRACŢIE
 DUMITRU FRUNZESCU
GHEORGHE BRĂNOIU

GEOLOGIE GENERALĂ
APLICATĂ ÎN FORAJ-EXTRACŢIE

EDITURA UNIVERSITĂŢII DIN PLOIEŞTI

2002
Copyright © 2002, Editura Universităţii din Ploieşti.
Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

FRUNZESCU, DUMITRU
Geologie generală aplicată în foraj-extracţie / Dumitru
Frunzescu, Gheorghe Brănoiu. - Ploieşti: Editura Universităţii
din Ploieşti, 2002
p. 220; 29 x 20 x 2 cm.
Bibliogr.
ISBN 973 – 8150 – 45 – 0

I. Brănoiu, Gheorghe

55:622

Control științific:
Prof. dr. ing. Octavian Georgescu
Conf. dr. ing. Mihail Valentin Batistatu
Redactor:
Prof. dr. ing. Neculai Macovei
Tehnoredactare computerizată:
Angela Zaharia
Director editură:
Prof. dr. ing. Iulian Nistor

Adresa: Editura Universităţii din Ploieşti

Bd. Bucureşti nr. 39, cod 2000
Ploieşti, România
Tel. 0244-573171, Fax 0244-575847
 PREFAŢĂ
Lucrarea tratează exhaustiv aspecte aplicative ce se constituie în subpuncte de
detaliu ale programei analitice de la disciplina ”Geologie generală” predată
studenţilor ingineri şi subingineri de foraj-extracţie, geologie petrolieră, ingineria
mediului.
La capitolul despre structura stratificată a scoarţei terestre se prezintă succint
geneza rocilor sedimentare, noţiuni de stratonomie, structuri interne şi externe ale
stratelor, relaţii în suite de strate, relaţia tectonică–eustatism, cicluri de sedimentare,
faciesuri şi corelarea lor, poziţia şi orientarea stratelor.
La capitolul de cartografie geologică se prezintă noţiuni referitoare la
întocmirea, interpretarea şi uzul materialelor grafice folosite în geologie: hărţi
geologice, hărţi structurale, secţiuni geologice şi coloane stratigrafice.
Capitolul de paleontologie prezintă succint noţiuni de sistematică, fosilizare,
clasificarea şi descrierea principalelor categorii ierarhice de organisme fosile cu
importanţă genetică, stratigrafică sau de reconstituire paleoambientală.
Capitolul de sedimentologie prezintă succint trăsături diagnostic ale
ambianţelor sedimentare, noţiuni despre diageneză şi implicaţiile lor în foraj, geologia
petrolului şi ingineria de zăcământ.
Integrarea cunoştinţelor ce vizează optimizarea modului de exploatare a impus
şi dezvoltarea unui capitol despre arhitectura internă a rezervoarelor. Se are în vedere
definirea unui model sedimentar raportabil diferitelor ambianţe şi metode de
extrapolare cu ajutorul materialelor geofizice.
Detalierea caracteristicilor rezervoarelor a impus şi dezvoltarea unui capitol
despre geneza şi clasificarea fisurilor.
Anexele prezintă succint scara geocronologică, culori, simboluri şi semne
convenţionale folosite în practica geologică.
S-a încercat o bună ilustrare a textului şi pe alocuri s-a preferat o prezentare
sintetică sub formă de planşe şi tabele. Autorii sunt recunoscători celor ce ar aduce
sugestii în vederea îmbunătăţirii calităţii lucrării la o nouă ediţie.

DUMITRU FRUNZESCU
GHEORGHE BRĂNOIU
 CUPRINS

1. STRUCTURA STRATIFICATĂ A SCOARŢEI TERESTRE 11

1.1. CONSIDERAŢIUNI ASUPRA ROCILOR SEDIMENTARE 11

1.2. STRATIFICAŢIA 13
2.2.1. Stratul geologic 14
2.2.1.1. Determinarea grosimii stratelor 16
2.2.1.2. Importanţa grosimii stratelor 18
2.2.2. Tipuri de stratificaţie 18
2.2.3. Caractere exterioare ale feţelor de strat 21
1.3. CONCORDANŢA ŞI DISCORDANŢĂ STRATIGRAFICĂ 26
1.4. TRANSGRESIUNI ŞI REGRESIUNI MARINE 28
1.5. CICLU DE SEDIMENTARE (ETAJ STRUCTURAL) 30
1.6. FACIES 30
2.6.1.Sincronismul stratelor 31
1.7. POZIŢIA ŞI ORIENTAREA STRATELOR 32
2.7.1.Determinarea poziţiei stratelor din structuri adânci (îngropate) 33

2. NOŢIUNI DE CARTOGRAFIE GEOLOGICĂ 37

2.1. HARTA TOPOGRAFICĂ 37

2.2. HARTA GEOLOGICĂ 38
2.2.1. Clasificarea după scară a hărţilor geologice 38
2.2.2. Clasificarea după conţinut a hărţilor geologice 38
2.2.3. Culori, simboluri, semne convenţionale 39
2.2.4. Aspectul cartografic al limitei de afloriment 39
a. Aspectul cartografic al limitei de afloriment în funcţie de înclinarea stratului 39
b. Aspectul cartografic al limitei de afloriment în funcţie de relief 40
2.2.5. Construcţia limitelor cartografice de afloriment 41
a. Strate orizontale 42
b. Strate verticale 42
c. Strate înclinate 43
d. Aplicaţii 46
2.3. COLOANA STRATIGRAFICĂ 47
2.3.1. Construcţia coloanei stratigrafice 47
2.4. SECŢIUNEA GEOLOGICĂ 49
2.4.1. Construcţia secţiunii geologice 50
a. Construirea profilului morfologic 50
b. Trecerea datelor geologice pe profil 50
c. Corectarea înclinărilor 52
d. Trecerea pe secţiune a datelor privind forajele, puţurile şi galeriile de mină 53
e. Trasarea limitelor de strat în adâncime 53
f. Controlul şi coordonarea unei serii de secţiuni 55
2.5. STRUCTURI CUTATE REPREZENTATE PE HĂRŢI STRUCTURALE 55
2.5.1. Hărţi cu izobate 55
a. Construirea izobatelor pe baza datelor de cartare geologică 56
b. Construirea izobatelor pe baza secţiunilor geologice obţinute din foraje 57
c. Construirea izobatelor prin interpolarea datelor de adâncime între foraje apropiate 57
d. Importanţa hărţilor cu izobate 60
3.5.2. Hărţi cu izopachite 60
3.5.3. Hărţi cu izochore 61
3.5.4. Structuri faliate reprezentate pe hărţi structurale 62

7
3. PALEONTOLOGIE 65

3.1. DEFINIŢIE, SISTEMATICĂ, IMPORTANŢĂ 65

3.2. FOSILIZARE. MODURI DE FOSILIZARE 66
4.2.1. Modul de zăcământ al fosilelor 69
3.3. SISTEMATICA 69
3.4. SUPER - REGNUL PROKARIA 77
3.4.1. Regnul Bacteria 77
3.4.1.1. Încrengătura Cyanobacterii 77
3. 5. SUPER – REGNUL EUKARIA 78
3.5.1. Regnul Protoctista 78
3.5.1.1. Thallophyta 78
a. Clasa Coccolithophyceae 78
b. Clasa Silicoflagellatophyceae 78
c. Clasa Dinoflagellata 79
d. Clasa Bacillariophyceae ( Diatomee) 80
e. Clasa Chlorophyceae 80
f. Clasa Rhodophyceae 81
g. Clasa Phaeophyceae 82
h. Clasa Charophyceae 82
3.5.1.2. Subregnul Protozoa 82
a. Încrengătura Granuloreticulosa 83
Clasa Foraminiferea 83
b. Încrengătura Actinopoda 85
c. Încrengătura Ciliophora 87
3.5.2. Regnul Fungi 87
3.5.3. Regnul Plantae 87
3.5.3.1. Încrengătura Bryophyta 87
3.5.3.2. Încrengătura Pteridophyta 87
a. Clasa Psilopsida 88
b. Clasa Lepidopsida 89
c. Clasa Arthropsida 90
d. Clasa Filicopsida 90
3.5.3.3. Încrengătura Spermatophyta 91
3.5.3.3.1. Subîncrengătura Gymnospermae 91
a. Clasa Pteridospermopsida 92
b. Clasa Cycadopsida 92
c. Clasa Cordaitopsida 93
d. Clasa Coniferopsida 93
3.5.3.3.2. Subîncrengătura Angiospermae 94
3.5.4. Spori şi polen 95
3.5.5. Regnul Animalia 96
3.5.5.1. Subregnul Metazoare 96
a. Încrengătura Porifera 96
b. Încrengătura Archaeocyatha 98
c. Încrengătura Cnidaria 99
Clasa Hydrozoa 99
Clasa Scyphozoa 99
Clasa Anthozoa 100
Subclasa Octocorallia 100
Subclasa Zoantharia 101
d. Încrengătura Vermes 104
e. Încrengătura Bryozoa 104
f. Încrengătura Brachiopoda 105
g. Încrengătura Mollusca 109
Clasa Scaphopoda 109
Clasa Bivalve 110

8
 Clasa Gastropoda 116
Clasa Cephalopoda 119
Subclasa Nautiloidea 120
Subclasa Bactritoidea 121
Subclasa Ammonoidea 122
Subclasa Coleoidea 124
Superordinul Belemnoidea 125
h. Încrengătura Arthropoda 126
Clasa Trilobita 127
Subîncrengătura Chelicerata 128
Clasa Merostomata 129
Subîncrengătura Crustacea 129
Clasa Ostracoda 130
Clasa Malacostraca 131
i. Încrengătura Echinodermata 131
Clasa Cystoidea 132
Clasa Blastoidea 133
Clasa Crinoidea 134
Clasa Asteroidea 135
Clasa Ophiuroidea 135
Clasa Holothuroidea 136
Clasa Echinoidea 136
j. Încrengătura Stomochordata 140
Clasa Pterobranchiata 140
Clasa Graptolithina 140
k. Încrengătura Chordata 142
Subîncrengătura Conodontochordata 142
Subîncrengătura Vertebrata 142
Clasa Ostracodermata 143
Supraclasa Pisces 144
Clasa Placodermi 145
Clasa Acanthodii 146
Clasa Chondrichthyes 146
Clasa Osteichthyes 147
Supraclasa Tetrapoda 149
Clasa Amphibia 149
Clasa Reptilia 151
Clasa Aves 157
Clasa Mammalia 158

4. SEDIMENTOLOGIE 161

4.1. SEDIMENTAREA DETRITICĂ 161

4.1.1. Depozitele continentale 161
4.1.1.1. Domeniul glaciar 161
4.1.1.2. Domeniul deşertic 164
4.1.1.3. Domeniul fluviatil 164
4.1.1.4. Domeniul deltaic 167
4.1.2. Domeniile de margine de litoral şi domeniul litoral 169
4.1.3. Domeniul marin 171
4.1.4. Diageneza în seria detritică 173
4.2. SEDIMENTAREA CARBONATICĂ 175
4.2.1. Sedimentarea carbonatică în mare adâncă 175
4.2.2. Sedimentarea carbonatică în mări puţin adânci 175
4.2.2.1. Calcare 175
4.2.2.2. Dolomite 177
4.2.3. Diageneza în mediul carbonatic 178

9
5. ARHITECTURA INTERNĂ A REZERVOARELOR 181

5.1. DEFINIREA MODELULUI SEDIMENTAR 182

5.2. EXTINDEREA MODELULUI SEDIMENTAR CU AJUTORUL
DIAGRAFIILOR GEOFIZICE 187
5.2.1. Corelarea diagrafiilor geofizice 187
5.2.2. Interpretarea sedimentologică a diagrafiilor geofizice 189
5.3. CONCLUZII 194

6. GENEZA ŞI CLASIFICAREA FISURILOR 195

6.1. STRESSUL ŞI DEFORMAREA 196

6.2. DESCHIDEREA ŞI COLMATAREA FISURILOR 201
6.3. CLASIFICAREA PRINCIPALELOR TIPURI DE FISURI 204
6.4. PRINCIPALELE TIPURI DE CLIVAJ 212

Anexa 1 - Scara geocronologică 213

Anexa 2 – Culori şi simboluri pentru rocile magmatice 215
Anexa 3 - Culori şi simboluri pentru rocile metamorfice 215
Anexa 4 – Semne convenţionale 216

BIBLIOGRAFIE 217

10
 Geologie generală aplicată în foraj-extracţie

STRUCTURA STRATIFICATĂ A SCOARŢEI TERESTRE

1.1. CONSIDERAŢII ASUPRA ROCILOR SEDIMENTARE

Rocile sedimentare sunt roci formate în urma alterării fizico-chimice sub

acţiunea agenţilor geologici externi, a unor roci preexistente (magmatice, metamorfice
sau chiar sedimentare), materialul rezultat fiind transportat mai mult sau mai puţin,
acumulat şi litificat; sau pot fi formate în urma precipitării substanţelor chimice din
soluţii apoase şi acumularea, litificarea produselor de precipitare.
Rocile sedimentare ocupă un volum mic din scoarţa terestră (5%), dar au
răspândire mare la suprafaţa acesteia (75%). Mai răspândite sunt argilele, marnele,
gresiile şi calcarele.

GENEZA ROCILOR SEDIMENTARE

La formarea rocilor sedimentare se disting patru categorii de procese: alterarea,

transportul, sedimentarea, litificaţia.
Alterarea. Aceasta cuprinde procese în urma cărora se distrug edificiile
mineralogice-petrografice ale rocilor preexistente şi poate fi alterare fizică şi alterare
chimică.
Alterarea fizică presupune dezagregarea, fărâmiţarea mecanică a rocilor, fără
schimbarea compoziţiei lor chimice. Este intensă în regiuni lipsite de sol vegetal, în
regiuni muntoase înalte, pe coastele mărilor.
Alterarea chimică cuprinde procesele care acţionând asupra unor roci
preexistente, modifică profund reţeaua cristalină a mineralelor constitutive formând
minerale noi. Este intensă în climat cald, umed, cu vegetaţie abundentă favorizată fiind
de prezenţa apei. Se manifestă prin procese de oxidare, carbonatare, hidratare,
halmiroliză (acţiunea apelor marine asupra lavelor submarine), prin acţiunea pH-ului.
Alte procese chimice sunt cele de trecere a mineralelor magmatice, metamorfice în
minerale de alteraţie.
Transportul. Materialul alterat este mai mult sau puţin transportat de agenţii de
transport (ape marine, curenţi, valuri, maree, ape curgătoare, ape subterane, gheţari,
vânt, gravitaţie) spre bazinele de sedimentare. Materialul rămas pe loc formează
depozite reziduale (eluviale) care pot proveni din alterarea fizică sau din alterarea

11
Geologie generală aplicată în foraj-extracţie

chimică. Materialul rezidual din alterarea fizică (soluri schelet, grohotişuri, stânci, stei)
este consecinţa unei dinamici scăzute a agenţilor de transport sau a unui relief plat.
Materialul rezidual al alterării chimice (diverse soluri, laterite, bauxite, terra rosa) este
rezultatul insolubilităţii unor compuşi sau reliefului plat.
Un agent de transport se caracterizează prin dinamica fluidului şi prin efectele de
sortare (separare pe clase granulometrice), abraziune pe care le produce. De exemplu,
vântul produce o sortare avansată a materialului deoarece nu antrenează în mişcare
decât fragmente de o anumită dimensiune. Râurile produc o rulare avansată a
fragmentelor dar o sortare slabă. Gheaţa nu sortează materialul antrenat în transport şi
produce o erodare pe anumite feţe. Mai repede şi mai aproape de ţărm, în ape agitate se
depun particule mai grele, mai mari, apoi spre larg la distanţă din ce în ce mai mare, în
ape din ce în ce mai adânci şi mai liniştite, particule mai fine.
Sedimentarea. Aceasta cuprinde procesele în urma cărora are loc acumularea şi
depunerea materialului anterior alterat şi transportat. Sedimentarea se face în bazine de
sedimentare continentale sau marine şi poate fi sedimentare clastică = detritică
(depunerea fragmentelor rezultate din alterarea fizică) şi sedimentare chimică
(precipitare pe cale chimică a substanţelor din soluţii apoase).

a b c
Fig. 1. Aspectul materialului sedimentat:
a – la un ritm constant de furnizare; b – la un ritm crescut de furnizare;
c – la un ritm scăzut de furnizare.

Sedimentarea clastică se caracterizează prin ritm (succesiune) de depunere a

unor volume de material sedimentar de naturi diferite (prin stratificaţie) datorate
ritmului de furnizare al materialului, ritmului de scufundare al bazinului, cauzate la
rândul lor de diastrofism sau de eustatism. Diastrofismul înseamnă totalitatea proceselor
geologice de formare a neregularităţilor scoarţei, de ridicare şi coborâre a soclurilor
rigide. Eustatismul exprimă variaţia globală a nivelului mării măsurată în raport cu
centrul Pământului, având drept efect schimbări ale nivelului marin de bază – oscilaţii –
care, în raport cu nivelul “zero” pot fi pozitive (+) sau negative (-). Astfel, cât timp
ritmul de furnizare al unui agent de transport este constant se depune un volum de
sedimente omogen, pe o anumită grosime (fig. 1.a). Când datorită mişcărilor diastrofice,
are loc o ridicare a ariei sursă, corelată cu o intensificare a eroziunii, agentul de
transport devine mai viguros, creşte ritmul de furnizare al materialului, se schimbă
natura acestuia depunându-se un material mai grosier (fig. 1.b), pe o grosime
proporţională cu timpul cât noile condiţii sunt constante. Acelaşi lucru se întâmplă dacă
datorită mişcărilor diastrofice are loc o coborâre a ariei de acumulare. La scară mică de
timp, se depun fragmente grosiere în anotimpul ploios. Invers, dacă are loc o scădere a
ritmului de furnizare (relief îmbătrânit) sau o ridicare a zonei de vărsare, se depune
material mai fin (fig. 1.c) sau chiar încetează depunerea în bazin, râul depunându-şi
aluviunile pe parcursul său. La scară mică de timp, se depun fragmente din ce în ce mai
fine către anotimpul secetos. În domeniul marin, de la ţărm spre larg, agenţii de

12
 Geologie generală aplicată în foraj-extracţie

transport produc o granoclasare depunând categorii de material sedimentar din ce în ce

mai fine (fig. 2.a). Dacă are loc o coborâre sau o ridicare a fundului bazinului, natura
materialului sedimentar ulterior depus se schimbă, depozitele fiind mai fine (fig. 2.b),
respectiv mai grosiere (fig. 2.c). Entităţile de material mai grosier sau mai fin, separate
de suprafeţe de stratificaţie formează stratele geologice.

a b c

Fig. 2. Schimbarea naturii sedimentelor cu depărtarea faţă de ţărm:

a – nivelul iniţial al mării; b – coborârea fundului bazinului;
c – ridicarea fundului bazinului.

Sedimentarea chimică se caracterizează de asemenea, prin ritm (succesiune) de

depunere, care este în funcţie de gradul de izolare al bazinului şi de variaţiile climatice.
Astfel, într-o lagună separată de mare printr-un cordon litoral (fig. 3), într-un climat arid
precipită sărurile din soluţie, în ordine inversă a solubilităţii: carbonaţi, sulfaţi, cloruri,
săruri delicvescente. Dacă în timpul unei furtuni, apa mării trece
peste cordonul litoral în lagună, deci scade gradul de izolare,
diluează apa lagunei modificând succesiunea normală de
precipitare sau chiar încetând precipitarea chimică şi depunând
material detritic. Se concretizează suprafeţe de separaţie între
vechile şi noile depozite sedimentare. Variaţiile climatice fac ca
într-o perioadă secetoasă să se depună cloruri, săruri delic-
vescente, iar într-o perioadă mai umedă să se depună carbonaţi,
sulfaţi sau chiar să înceteze precipitarea chimică eventual
depunându-se material detritic.
Fig. 3. Variaţia
Litificaţia. Aceasta cuprinde totalitatea proceselor care gradului de izolare a
transformă materialul sedimentar în rocă sedimentară. Factorii unei lagune.
determinanţi sunt presiunea litostatică şi temperatura în creştere
datorită depozitelor nou adăugate deasupra, presiunile tangenţiale (de stress), circulaţia
soluţiilor mineralizate, prezenţa sau absenţa microorganismelor, toţi acţionând în timp
îndelungat (timp geologic). Există trei faze: singeneza, diageneza şi epigeneza.

1.2. STRATIFICAŢIA

Principala caracteristică a rocilor sedimentare este dispunerea lor în strate.

Stratificaţia reprezintă aspectul de paralelism, concretizat în dispoziţia zonală a rocilor
sedimentare, separate de feţe de stratificaţie (fig. 4). Stratificaţia este consecinţa
variaţiei condiţiilor de sedimentare. Cât timp condiţiile de sedimentare sunt constante se
depune un strat, când condiţiile se schimbă, se depune un strat de altă natură. Există şi
excepţii când din cauza unei mari linişti de sedimentare unele depozite nu sunt
stratificate. Sau pot fi legate de cauze locale. De exemplu, depozitele torenţiale au
materialul netriat din cauza vitezei prea mari de acumulare; depozitele glaciare (argila
cu blocuri) apar nestratificate din cauza incapacităţii gheţii de a sorta materialul; loessul

13
Geologie generală aplicată în foraj-extracţie

a
c

Fig. 4. Stratificaţia orizontală:

a - laminaţie paralelă; b – liniaţie de curent;
c – liniaţie de desfacere [5].

are fragmente prea uniforme şi nu se mai observă stratificaţia; calcarele recifale şi

dolomitele sunt nestratificate prin natura modului de formare; depozitele de wildfliş
(olistostrome) = marne argiloase cu elemente străine, eterogene, dispuse haotic sunt
datorate curenţilor de turbiditate submarini (declanşaţi de cutremure, sau de pantele prea
înclinate) care distrug o stratificaţie iniţială.
Stratificaţia este importantă în studiul stratigrafiei, litologiei, hidrogeologiei;
ajută la corelarea coloanelor stratigrafice, la descifrarea mişcărilor tectonice, la
prospectarea zăcămintelor.

1.2.1. STRATUL GEOLOGIC

Stratul geologic reprezintă un volum de depozite sedimentare, uniform din punct

de vedere petrografic, de formă aproximativ paralelipipedică, cu dimensiunile pe
orizontală (lungime, lăţime) relativ mari comparativ cu dimensiunea pe verticală
(grosimea), delimitat de două feţe (planele de stratificaţie) inferioară şi superioară după
care se separă de stratele din culcuş, respectiv din acoperiş (fig. 5).

Acoperiş
Faţa superioară
Creştet
en
Talpă
Faţa inferioară
Culcuş

Fig. 5. Elementele stratului.

Grosimea normală stratigrafică (en) a unui strat este distanţa măsurată

perpendicular pe feţele de strat şi este în funcţie de durata sedimentării. Deci strate
sincrone formate în acelaşi timp pot avea grosimi diferite dacă au avut grosimi de
sedimentare diferite (fig. 6).

14
 Geologie generală aplicată în foraj-extracţie

Fosă Cordilieră Fosă

Fig. 6. Variaţia grosimii stratelor cu viteza de sedimentare,

în fose şi cordiliere [22].

Viteza de sedimentare (material sedimentat / unitate de

timp) depinde de mişcările de scufundare a scoarţei. Mai există
grosimea pe verticală (ev) determinată în foraje şi grosimea
orizontală (eh) vizibilă la strate înclinate (fig. 7). După valoarea
absolută grosimea stratelor poate fi de la câţiva mm strate foi,
lamine) la zeci de metri (strate masive). Suprafaţa de afloriment
reprezintă intersecţia dintre un strat şi suprafaţa topografică (fig.
8). Limita de afloriment reprezintă linia de intersecţie dintre o Fig. 7. Grosimea
suprafaţă limită de strat şi suprafaţa topografică. Prin proiecţia ei în normală, pe verticală
plan orizontal se obţine limita cartografică de afloriment (vezi şi pe orizontală.
capitolul Hărţi geologice).
Suprafaţă topografică SECŢIUNE E - W
Limită superioară
de afloriment

Suprafaţă de Suprafaţă
afloriment orizontală

Faţă superioară
Limită
inferioară
de afloriment
Strat

Faţă inferioară
Limită
cartografică Limită carto- Plan orizontal
inferioară grafică supe- de proiecţie
de aflori- rioară de
ment afloriment

Fig. 8. Elemente pentru determinarea grosimii stratului.

15
 Geologie generală aplicată în foraj-extracţie

BIBLIOGRAFIE

1. A l l e n J . R . L . , 1984, Sedimentary structures, Elsevier, Amsterdam.

2. A n a s t a s i u N . , 1977, Minerale şi roci sedimentare, Editura Tehnică, Bucureşti.

3. A n a s t a s i u N . , 1986, Procese petrogenetice sedimentare, Tipografia Universităţii Bucureşti.

4. A n a s t a s i u N . , 1998, Sedimentologie şi petrologie sedimentară, Editura Universităţii Bucureşti.

5. A n a s t a s i u N . , J i p a D . , 1983, Texturi şi structuri sedimentare, Editura Tehnică, Bucureşti.

6. B a b s k o w A l . , M ă l u r e a n u I . , 1995, Geofizică, vol. II, Geofizică de sondă, Editura Imprimex,

Ploieşti.

7. B a t i s t a t u M . V . , 2000, Analiza cantitativă a bazinelor sedimentare, Editura U.P.G. Ploieşti.

8. B a t h r u s t R . G . , 1979, Carbonate sediments and their diagenesis, Elsevier, Amsterdam.

9. B ă n c i l ă I . , 1958, Geologia Carpaţilor Orientali, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.

10. B e c a C . , V î s o ţ k i I . , 1968, Geologia zăcămintelor de petrol şi gaze, Editura Tehnică, Bucureşti.

11. B e c a C . , P r o d a n D . , 1983, Geologia zăcămintelor de hidrocarburi, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti.

12. B l e a h u M . , L u p u M . , P a t r u l i u s D . , B o r d e a S . , Ş t e f a n A . , P a n i n S . , 1981, The

Structure of the Apuseni Mountains, Guidebook series no.23, Carpatho-Balkan
geological association, XII congres, Bucharest-Romania.

13. B r ă n o i u G h . , 2002, Stadiul actual al cercetărilor în domeniul transformărilor suferite de minerale

în urma proceselor de exploatare secundară a zăcămintelor, Referat doctorat nr. 1,
UPG Ploieşti (sub tipar).

14. C a r o z z i V . A . , 1960, Microscopic Sedimentary Petrography, 405 p., John Wiley  Sons, New
York, London.

15. C i u p a g e a D . , P a u c ă M . , I c h i m T r . , 1970, Geologia Depresiunii Transilvaniei, Editura

Academiei R.S.R., Bucureşti.

16. C r i h a n I l e a n a M o n i c a , 2002, Micropaleontologie, Îndrumător de lucrări practice, Editura

U.P.G. Ploieşti.

17. D i m i t r i u M . , 1967, Observaţii privind orientarea galeţilor din conglomerate şi pietrişuri, Dări de
seamă, 41/3, Institutul de Geologie şi Geofizică, Bucureşti.

18. D i n u C . , 1979, Studiul geologic al flişului cretacic din cursul superior al văii Trotuşului între
Lunca de Jos, Răchitiş şi Palanca, Teză de doctorat, Universitatea Bucureşti.

19. D r a g a s t a n O . , P e t r e s c u J . , O l a r u L ., Palinologie, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti.

20. D r a g o ş V . , 1970, Cercetări geologice în regiunea dintre valea Buzăului şi valea Sărăţelu – Berca,
Teză doctorat, I.P.G.G., Bucureşti.

217
Geologie generală aplicată în foraj-extracţie

21. D r a g o ş V ., 1982, Geologie generală şi stratigrafică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

22. D u m i t r e s c u I . , 1962, Curs de geologie structurală cu principii de geotectonică şi cartare

geologică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

23. D u m i t r e s c u I . , S ă n d u l e s c u M ., 1970, Harta tectonică a R.S.R., scara 1:1000000, Institutul

Geologic, Bucureşti.

24. E i n s e l e G ., 1992, Sedimentary Basins, Springer-Verlag, Berlin.

25. F a i r b r i d g e V . R h . , B o u r g e o i s J o a n n e , 1978, The Encyclopedia of Sedimentology, 861 p.,

Dowden, Hutchinson  Ross Inc., Straoudsburg Pennsylvania.

26. F r u n z e s c u D . , 1998, Studiul stratigrafic şi sedimentologic al evaporitelor miocene dintre valea

Buzăului şi valea Teleajenului, Teza de doctorat, Universitatea Bucureşti.

27. F r u n z e s c u D ., 1985, Geologie generală şi stratigrafică, Îndrumător de lucrări practice, 260 pag.,
583 fig., 87 tabele, 8 planşe, I.P.G., Ploieşti.

28. F r u n z e s c u D ., 2000, Noţiuni de sedimentologie, 332 pag., Editura Premier, Ploieşti.

29. F r u n z e s c u D . , G e o r g e s c u O . , B e c a C ., 1988, Rezervoare de hidrocarburi din

fundamentul fisurat magmatic şi metamorfic pe glob (I), Revista Mine, Petrol şi
Gaze, vol. 39, nr. 7, pag. 349-356, 11 fig., 2 tabele, Bucureşti.

30. G a l l o w a y W . E . , H o b d a y K . D ., 1983, Terrigenous Clastic Systems Aplications to Petroleum,

Coal and Uranium Exploration, Springer-Verlag, New York, Berlin, Heidelberg,
Tokio.

31. G e o r g e s c u O ., 1989, Studiul posibilităţilor de punere în evidenţă de noi zăcăminte de

hidrocarburi lichide şi gazoase în depozitele sedimentare şi ale fundamentului
fisurat productiv din perimetrul cuprins între valea Barcău şi valea Tur din
Depresiunea Pannonică, cu privire specială la caracterele mineralogo-
petrografice ale colectoarelor, Teză de doctorat, I.P.G. Ploieşti.

32. G e o r g e s c u O . , F r u n z e s c u D . , B e c a C ., 1988, Rezervoare de hidrocarburi din

fundamentul fisurat magmatic şi metamorfic pe glob (II), Revista Mine, Petrol şi
Gaze, vol. 39, nr. 9, pag. 445-451, 1 fig., 1 tabel, Bucureşti.

33. G r a s u C ., 1997, Geologie structurală, Editura Tehnică, Bucureşti.

34. H a n g a n u N . E . , M a n o l i u E . , G r i g o r e s c u D . , D r a g o m i r B ., 1982, Paleontologie,

Lucrări practice, Centrul de multiplicare Universitatea Bucureşti.

35. H a n g a n u N . E . , S u r a r u N . , G r i g o r e s c u D ., 1983, Paleontologie, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti.

36. I a n o v i c i V . , B o r c o ş M . , B l e a h u M . , P a t r u l i u s D . , L u p u M . , D i m i t r e s c u R . ,
S a v u H ., 1976, Geologia Munţilor Apuseni, Editura Academiei R.S.R.,
Bucureşti.

37. I o n e s c u M . , 1984, Manualul inginerului de mine, Editura Tehnică, Bucureşti.

38. I o n e s c u M ., 1984, Geologie economică, Institutul de Mine Petroşani.

39. I o n e s c u M ., 1992, Geologie fizică, vol. I, I.P.G. Ploieşti.

218
 Geologie generală aplicată în foraj-extracţie

40. I o n e s c u M . , F r u n z e s c u D ., 1985, Petrografie, Îndrumător de laborator, 174 pag., 40 fig.,

I.P.G., Ploieşti.

41. I o n e s c u M . , G e o r g e s c u O ., 1993, Mineralogie şi petrologie, vol. II – Petrologie, Editura

U.P.G., Ploieşti.

42. K r a u t n e r H . , N ă s t ă s e a n u S . , B o r z a T . , S t ă n o i u I . , I a n c u V ., 1981,
Metamorphosed Paleozoic in the South Carpathians and Its Relations with the Pre-
Paleozoic Basement, Guidebook series no. 16, Carpatho-Balkan geological
association, XII congress, Bucharest-Romania.

43. L ă z ă r e s c u V ., 1980, Geologie fizică, Editura Tehnică, Bucureşti.

44. M ă l u r e a n u I . , N e g u ţ A ., 2001, Investigaţii geofizice ale sondelor de hidrocarburi în timp real,

partea I, Metode electrice, Editura U.P.G. Ploieşti.

45. M i a l l D . A ., 1990, Principles of Sedimentary Basin Analysis, 668 p., Second edition, Springer-
Verlag, New York, Berlin, Heidelberg, London, Paris, Tokio, Hong Kong.

46. M u t i h a c V ., 1990, Structura geologică a teritoriului României, Editura Tehnică, Bucureşti.

47. M u t i h a c V ., 1982, Unităţile geologice structurale şi distribuţia resurselor de substanţe minerale

utile în România, Lucrări teoretice complementare, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.

48. N ă s t ă s e a n u S . , B e r c i a I . , I a n c u V . , V l a d S . , H â r t o p a n u I . , 1981, The structure of

the South Carpathians (Mehedinţi – Banat Area), Guidebook series no. 22,
Carpatho-Balkan geological association, XII congress, Bucharest-Romania.

49. N e a g u T h . , D r a g o m i r B . P ., 1982, Determinator practic de micropaleontologie, Centrul de

multiplicare Universitatea Bucureşti.

50. N e a g u T h . , L a z ă r I u l i a n a , C î r n a r u P ., 2002, Paleozoologia nevertebratelor, vol. I, Editura

Universităţii Bucureşti.

51. P a r a s c h i v D . , 1975, Geologia zăcămintelor de hidrocarburi din România, Studii Tehnice şi

Economice, Seria A, nr. 10, Institutul de Geologie şi Geofizică, Bucureşti.

52. P a r a s c h i v D . , 1979, Platforma Moesică şi zăcămintele ei de hidrocarburi, Editura Academiei

R.S.R., Bucureşti.

53. P a u l i u c S . , 1968, Cartografie geologică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

54. P a u l i u c S . , D i n u C ., 1985, Geologie structurală, Editura Tehnică, Bucureşti.

55. P e t r e s c u I . , D r a g a s t a n O . , Plante fosile, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1981.

56. P r o d a n D . , B e c a C . , 1983, Geologia zăcămintelor de petrol şi gaze şi geologie de şantier,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

57. R ă i l e a n u G r . , P a u l i u c S . , 1969, Geologie generală, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti.

58. R e a d i n g H . G . , 1996, Sedimentary Environments Processes, Facies and Stratigraphy, 688 p.,
London, Berlin, Tokio.

59. S a u l e a E m i l i a , 1967, Geologie istorică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

219
Geologie generală aplicată în foraj-extracţie

60. S ă n d u l e s c u M . , 1985, Geotectonica României, Editura Tehnică, Bucureşti.

61. S ă n d u l e s c u M . , K r a u t n e r N . G . , B a l i n t o n i I . , R u s s o D . , M i c u M . , 1981, The

Structure of the East Carpathians (Moldavia - Maramureş Area), Guidebook series
no. 21, Carpatho-Balkan geological association, XII congress, Bucharest-Romania.

62. S ă n d u l e s c u M . , Ş t e f ă n e s c u M . , B u t a c A . , P ă t r u ţ I . , Z a h a r e s c u P . , 1981,
Genetical and Structural Relations between Flysch and Molasse (The East
Carpathians Model), Guidebook series no. 19, Carpatho-Balkan geological
association, XII congress, Bucharest-Romania.

63. V a s i l i u V . E ., 1999, Geochimia petrolului, Editura U.P.G. Ploieşti.

64. W a l k e r G . R . , J a m e s P . N . , 1992, Facies Models, Response to sea level change, 409 p.,
Geological Association of Canada.

65. Anuarul Institutului de Geologie şi Geofizică, Bucureşti.

66. Analele Universităţii Bucureşti, Seria Geologie, Bucureşti.

67. Dări de seamă ale şedinţelor Institutului de Geologie şi Geofizică, Bucureşti.

68. Ecole nationale superieure du petrole et des moteurs / Centre developpement et exploitation des
gisement, Geologie et Geophysique de Gisement, Partie I, L’Institute Francaise du
Petrole, Paris.

69. Geochimica et Cosmochimica Acta, Amsterdam.

70. Harta geologică a României, scara 1:1000000, Comitetul de Stat al Geologiei, Institutul Geologic,
Bucureşti.

71. Journal of Sedimentary Petrology, Tulsa.

72. Revue de L’Institute Francaise du Petrole, Paris.

73. Sedimentary Geology, Amsterdam.

74. Sedimentology, Amsterdam.

75. Studii şi cercetări de geologie, geofizică, geografie, seria Geologie, Academia R.S.România,
Bucureşti.

76. Studii tehnice şi economice, Institutul de Geologie şi Geofizică, Bucureşti.

220
Anexa nr. 1 – SCARA GEOCRONOLOGICĂ

213
 continuare anexa nr. 1

214
 Anexa 2. CULORILE ŞI SIMBOLURILE PENTRU ROCILE MAGMATICE

Grupele de roci Denumirea Culoare Simbol

rocilor
Acide Riolit Ocru închis 
Dacit Vermillon 
Neovulcanice

Intermediare Trahit Ocru închis cu haşuri 

verticale
Roci efusive

Andezit Cinabru (Zinober) 

Bazice Bazalt, Dolerit Cafeniu închis 
Ultrabazice Limburgit L
Intermediare Porfir Portocaliu 
vulcanice

Porfirit Verde închis 

Paleo-

Bazice Melafir Verde închis cu haşuri 

Calcoalcaline

Diabaz verticale

Roci Diferenţiate Aplit Roşu punctat A

filoniene acide Pegmatit P
Diferenţiate Lamprofire Brun punctat 
bazice
Acide Granit Roşu carmin 
Granodiorit Violet roşcat 
Roci intrusive

Intermediare Sienit Roşu albăstrui 

Diorit Violet albăstrui 
Bazice Gabbro Violet albăstrui cu haşuri 
verticale
Ultrabazice Peridotit Violet albăstrui cu haşuri 
oblice

Anexa 3. CULORILE ŞI SIMBOLURILE PENTRU ROCILE METAMORFICE

Faciesul Culoare Simbol

Filite Oliv slab f
Şisturi cloritoase Roz - gălbui deschis s.cl.
Paragnaise Galben de crom deschis pg.
Gnaise mixte Roz - gălbui închis gm
Gnaise granitoide Roşu carmin cu liniuţe şi puncte gg
Calcare cristaline Albastru cobalt cc
Amfibolite Verde viridian a
Serpentine Violet închis cu haşuri orizontale s

215
 Anexa 4. SEMNE CONVENŢIONALE

Calcar Concreţiuni Strate răsturnate

Anticlinal normal
Dolomit Roci intrusive acide vertical
Sinclinal normal
Roci intrusive vertical
Marnă intermediare
Anticlinal deversat
Şist argilos Roci intrusive bazice culcat
Sinclinal deversat
Argilă Roci efusive acide culcat

Nisip Roci efusive Falii

intermediare
Pietriş Roci efusive bazice Decroşare

Gresie Tufuri de roci acide Linie de şariaj

Tufuri de roci Limită

Conglomerat intermediare concordantă
Limită discordantă
Sare Roci
Tufurimetamorfice
de roci bazice
Brecia sedimentară Contact diapir sau
a sării intrusiv
Direcţia şi înclinarea
Brecia sedimentară stratelor Mină în exploatare
Direcţia şi înclinarea
Cărbune stratelor nesigure Carieră

Gips Strate verticale Puţ

Locuri unde s-au Strate orizontale Sondă

găsit fosile

216
 1999 GEOLOGIC TIME SCALE
MAGNETIC
CENOZOIC MAGNETIC
MESOZOIC PALEOZOIC PRECAMBRIAN
POLARITY POLARITY AGE BDY.
AGE PERIOD EPOCH AGE PICKS AGE PERIOD EPOCH AGE PICKS UNCERT. AGE PERIOD EPOCH AGE PICKS EON ERA
(m.y.)
AGES
(Ma) (Ma) (Ma) (Ma) (Ma) (Ma) (Ma)

HIST.
HIST.
(Ma)

ANOM.
ANOM.

CHRON.
CHRON.
1 QUATER- HOLOCENE 65 .2
C1 0.01 30 C30 543
NARY PLEISTOCENE CALABRIAN MAASTRICHTIAN TATARIAN 248
2 C2
1.8 31 C31 L 252
L 70 71.3 1 UFIMIAN-KAZANIAN
2A PIACENZIAN 32 C32 256
C2A PLIOCENE 3.6 KUNGURIAN
ZANCLEAN 260 260
3 E 33 CAMPANIAN LATE
5 C3 5.3 750
C33 ARTINSKIAN
3A MESSINIAN 80 LATE
C3A E 269
7.1 83.5 1
SANTONIAN SAKMARIAN
4 C4
85.8 1
CONIACIAN 280 900
282

PERMIAN
4A L TORTONIAN 89.0 1
C4A
10 90 TURONIAN ASSELIAN 1000
5
C5
11.2 93.5 4 290
CENOMANIAN GZELIAN

S.
296
5A SERRAVALLIAN 34 C34 99.0 1 300 KASIMOVIAN MIDDLE
C5A 100 303
M 14.8 L MOSCOVIAN
5B 1250

W.
15 C5B ALBIAN 311
5C
LANGHIAN
C5C 16.4 110 BASHKIRIAN

MIOCENE
PENNSYLVANIAN
5D EARLY 112 2 320

N.
C5D 323

NEOGENE
5E C5E BURDIGALIAN SERPUKHOVIAN
APTIAN 327
6 1500
20 C6 E 20.5 120 M0
6A 121 3 VISEAN
M1 E 1600
C6A 340
AQUITANIAN M3 BARREMIAN 342
6B C6B M5 127 3
6C C6C 23.8 TOURNAISIAN

MISSISSIPPIAN

CRETACEOUS
130 M10
HAUTERIVIAN 1750

CARBONIFEROUS
25 7 132 4
7A C7 M12 354
C7A VALANGINIAN
8 L CHATTIAN M14 360 FAMENNIAN
C8 L
9 M16 137 4 364
C9
PROTEROZOIC

140 FRASNIAN EARLY

10 C10 28.5 BERRIASIAN 370

NEOCOMIAN
M18
144 5 2000
30 11 C11 M20 GIVETIAN
12 M22 TITHONIAN 380 M 380
C12
E RUPELIAN 150 151
LATE 6 EIFELIAN
KIMMERIDGIAN

OLIGOCENE
13 M25 154 7 391
33.7

TERTIARY
C13 OXFORDIAN 2250
15 C15 159 7 EMSIAN
35 160 M29 400 400
16 C16 L PRIABONIAN CALLOVIAN
DEVONIAN
164 8
PRAGHIAN
17 C17
37.0
BATHONIAN 412
170 MIDDLE 169 8 LOCKHOVIAN 417
18 PRIDOLIAN 2500 2500
C18 BARTONIAN BAJOCIAN 420 L 419
40 LUDLOVIAN
176 8 423
19 41.3 WENLOCKIAN
C19 AALENIAN 428
180 180 8
20 E LLANDOVERIAN LATE
440 2750
C20 M TOARCIAN 443
45
LUTETIAN 190 190 8
ASHGILLIAN
L 449

JURASSIC
21 PLIENSBACHIAN CARADOCIAN
C21 195 8 458

EOCENE
49.0 EARLY 460 LLANDEILIAN 3000 3000
22 200
SINEMURIAN M 464

RAPID POLARITY CHANGES

50 C22
202 8 LLANVIRNIAN 470
23 HETTANGIAN

PALEOGENE
C23 MIDDLE
E YPRESIAN 206 8
24 RHAETIAN ARENIGIAN
210 210 8 480
E 3250
C24 485
54.8 TREMADOCIAN
55 NORIAN 490
25 LATE SUNWAPTAN*
C25
THANETIAN D 495 3400
220 STEPTOEAN*
ARCHEAN

221 9 500 500

26 57.9
CARNIAN MARJUMAN* 3500
L C 506
C26 227 9 DELAMARAN*
60 SELANDIAN 512 EARLY
230 DYERAN*
27 61.0 MIDDLE LADINIAN B 516
C27 234 9 520 MONTEZUMAN* 520
28 DANIAN 3750
C28 E ANISIAN

PALEOCENE
29 240 A 3800?
242 9
65 C29 65.0
CAMBRIAN* ORDOVICIAN SILURIAN

TRIASSIC
EARLY OLENEKIAN 9
30 C30 245 543
INDUAN 248 10 540

© 1999, The Geological Society of America. Product code CTS004. Compilers: A. R. Palmer, John Geissman
*International ages have not been established. These are regional (Laurentian) only. Boundary Picks were based on dating techniques and fossil records
as of 1999. Paleomagnetic attributions have errors, Please ignore the paleomagnetic scale.
Sources for nomenclature and ages: Primarily from Gradstein, F., and Ogg, J., 1996, Episodes, v. 19, nos. 1 & 2; Gradstein, F., et al., 1995,
SEPM Special Pub. 54, p. 95–128; Berggren, W. A., et al., 1995, SEPM Special Pub. 54, p. 129–212; Cambrian and basal Ordovician ages
GEOLOGICAL SOCIETY adapted from Landing, E., 1998, Canadian Journal of Earth Sciences, v. 35, p. 329–338; and Davidek, K., et al., 1998, Geological Magazine,
OF AMERICA v. 135, p. 305–309. Cambrian age names from Palmer, A. R., 1998, Canadian Journal of Earth Sciences, v. 35, p. 323–328.
View publication stats