Brăila (în bulgară Браила, în turcă Ibrail) este municipiul de reședință al județului cu același

nume, Muntenia, România. Orașul este situat pe malul stâng al Dunării. Conform
recensământului din 2011, publicat de Institutul Național de Statistică, populația orașului era
de 180.302 de locuitori, orașul fiind al 11-lea cel mai mare centru urban din țară după numărul
[5] [6]
de locuitori. În Brăila se află sediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Est.
Istorie[modificare | modificare sursă]
Istoria apartenenței statale
România 1989–
RS România 1965–1989
Republica Populară Română 1947–1965
Regatul României 1866–1947
Principatele Unite 1859–1866
Țara Românească 1829–1859
Imperiul Otoman 1554–1829
Țara Românească –1554

Brăila este o veche așezare pe malul stâng al Dunării, apărând cu numele "Drinago" într-o veche
descriere geografică și de călătorii spaniolă, "Libro del conoscimiento" (1350), dar și pe câteva hărți
catalane (Angellino de Dalorto, 1325 - 1330 și Angelino Dulcert, 1339). Este menționat ca Brayla
în 1368 într-un privilegiu de transport și comerț acordat neguțătorilor brașoveni. Orașul a fost ocupat
de turci în 1538-1540, fiind raia (sau kaza) de la 1554 până la sfârșitul războiului ruso-turc
din 1828 - 1829, perioadă în care este numit Ibrail. În secolul al XV-lea numele Brăilei este amintit
sub forma Breil, într-o mențiune a Cancelariei Voievodului „Ttibor din Transilvania”. Perioada de
maximă înflorire o are la începutul secolului XX, când este un important port de intrare-ieșire a
mărfurilor din România. Este accesibil navelor maritime de dimensiuni mici și medii.

Toponimie[modificare | modificare sursă]

În câmpia Brăilei avem de-a face cu o multitudine de toponime formate din cuvinte românești
înțelese de toată lumea, dar și din toponime antice autohtone, sau date de alte populații care au
trecut prin regiune.
Referitor la numele Brăilei, acesta este un toponim clar de origine autohtonă, cu toate confuziile mai
mult sau mai puțin intenționate care au circulat în anumite perioade. El provine dintr-un toponim
asemănător cu toponimele tracice sud-dunărene ca Bragylor-Bragiola în care gi se va transforma în
i; Astfel s-a ajuns la numele proprii în primul rând de Brăila asemănător cu Chitilă-Chitila, Bănilă-
Bănila. Este tipic românesc fiind atestat documentar încă din evul mediu ca nume personal. În unele
lucrări s-au menționat formele de limbă greacă Proilaba, de limbă slavă ca Proilava, de limbă turcă,
ca Ibraila și alte forme ca Brilaga sau Braylaum. Vechii istorici atribuie numelui o origine indo-
europeană, (bhreg) însemnând pisc vertical cu referire clară asupra poziției geografice a orașului,
mai precis asupra malului înalt, adică a piscului sau versantului vertical ce sare în ochi privit din
amonte, adică de călătorul ce vine din Galați pe Dunăre, de aici și celălalt nume existent de „Piscul
Brăilei”, acordat orașului în trecut.

Perioada antică[modificare | modificare sursă]

Un studiu al originilor Brăilei arată că regiunea a fost locuită din vremuri imemoriale. Există
numeroase vestigii arheologice dovedind prezența omului neolitic (Boian-Giulești) 5000 i.Hr., la
Brailița (vârful Cațagaței), viața a continuat în epoca bronzului, apoi fiind atestată o puternică
așezare getică între secolele IV și III î.Hr. aflată pe terasa înaltă a Dunării și întreținând legături
cu grecii - de la pontul Euxin, până la Elada. În era noastră descoperirile atestă prezența
civilizației Sântana de Mureș, continuată cu o așezare medievală din secolele X-XI.

Perioada medievală[modificare | modificare sursă]

Brăila - Teatrul Rally la 1900

Brăila secolului al XIX-lea

Brăila - hartă din 1892

Privilegiul comercial pentru brașoveni, dat de Vladislav Vlaicu la 20 ianuarie 1368, atestă Brăila ca
așezare importantă a Țării Românești. În 1463 cronicarul bizantin Laonic Chalcocondil caracteriza
Brăila ca fiind „orașul dacilor, în care fac un comerț mai mare decât în toate orașele țării”.
Referitor la izvoarele narative, anale, cronici, relatări ale unor călători, descrieri de ținut, așezări,
obiceiuri, etc. trebuiesc amintite cele două cronici: Letopisețul Cantacuzinesc și Cronica Bălenilor. În
primul izvor, Brăila este pomenită în legătură cu însăși întemeierea Țării Românești prin descălecat:
„Iar noroadele ce pogorâse cu dânsul (cu Radu Vodă), unii s-au dat pre supt podgorie ajungând
până în apa Siretului și până la Brăila; iar alții s-au întins în jos, peste tot locul, de au făcut orașă și
sate până în marginea Dunării și până în Olt ”. Cronica Bălenilor, deși folosește vechiul letopiseț
scris în vremea lui Matei Basarab, utilizat și de Cantacuzino, amintește doar că domnul întemeietor
„Radu Vodă... au început a-și tocmi și a-și îndrepta țara cu județe, cu judecători..., lățindu-se până la
Dunăre și până la Siret... ”.
Pe la începutul epocii de conlocuire româno-slavă, și anume în anul 681, Imperiul Bizantin, care era
în lupta cu slavii, cheamă în ajutor pe avari. Aceștia, avându-și centrul puterii lor tot în Panonia, ca și
hunii nu atacă direct, dinspre apus, ci trec mai întâi Dunărea pe malul drept pe la Viminacium în
regiunea Belgradului de astăzi, merg apoi cu oastea lor de-alungul țărmului până în regiunea Brăilei,
unde sunt trecuți din nou pe malul stâng de către flota imperială. Cu prilejul acestei expediții,
izvoarele bizantine afirmă că ținutul din stânga Dunării unde locuiau slavii, era foarte bogat, plin de
pradă din provinciile de la sud de fluviu. Afirmația aceasta ne interesează în mod deosebit, deoarece
ea se referă la întreaga țară carpato-dunăreană, deci și la partea ei de răsărit, la aria viitoarei Brăile.
La sud de Brăila (valea Chioveanul) s-a propus identificarea localității Chiovița, ocupată temporar de
varegii slavizați dar alungați curând de localnici (sec.X). Chiovița fost menționată în Cronica lui
Nestor[7]
Populația de pe aria Brăilei, atestată arheologic, încă din secolul al IV-lea, nu dispare ci se dezvoltă,
lucru atestat prin descoperirile arheologice care dovedesc continuitatea populației autohtone pe locul
Brăilei în secolele V-XII . În această perioada populația se regăsește în regiunea intermediară dintre
Chiscani și Baldovinești, adică pe locul Brăilei și Brăiliței. Numărul locuitorilor din această regiune
crește o dată cu bunăstarea lor. Făcând comerț activ cu peștele prins în balta vecină, vânzându-l
bizantinilor în schimbul perperilor de aur, trimițându-l cu carele atât în Muntenia și în Moldova, cât și
mai departe, până în Polonia, acești locuitori dispun de venituri din ce în ce mai mari, iar numărul lor
sporește prin cei ce vin să se așeze aici atrași de câstig. Vechiul sat pescăresc se transformă în
târg, în așezare de caracter urban. La această transformare a contribuit în mare măsura portul, fapul
că sosesc aici corăbii, aducând produse și mărfuri străine, pe care le vând autohtonilor, cumpărând
produsele locului. Judecând după felul cum este menționată Brăila în secolul al XIV-lea, în timpul
domniei lui Vlaicu Vodă, considerăm ca transformarea avusese loc cu mult înainte.
Ori de cîte ori Brăila e pomenită în cronicile moldovenești sau în documentele muntene cunoscute
până acum nu i se dă niciodată numele de cetate. Un document din 30 octombrie 1540 arată
limpede că turci, după ce au ocupat, în acel an, orașul, au început să construiască o cetate de zid,
de unde rezultă că mai înainte nu existase o asemenea cetate. Zidirea cetății și constituirea în jurul
ei a raialei duce la luarea în stăpânire de către turci a orașului dar și a împrejurimilor. În istoriografia
noastră luarea în stăpânire a orașului de către turci duce la controverse, raportul polon
din 1540 arată că: „turcul, luând un oraș mare și puternic anume Brăila, la supus stăpânirii sale și a
început a face cetate de zid”. Rezultă deci că ocuparea orașului ar fi avut loc între iunie 1539 și 30
octombrie 1540 și nu în timpul anului 1538 în campania sultanului Soliman Legislatorul împotriva lui
Petru Rareș. Ocupând acest port, turcii nu i-au schimbat numele așa cum s–a întâmplat cu Tighina,
devenită Bender, și cu Cetatea Albă, devenită Akkerman, și s-au mulțumit să-l pronunțe după spiritul
limbii lor adăugându-i prefixul i. Și întocmai după cum din moldovenescul Smil, atestat în cronici și
documente, au făcut Ismail tot așa din Brăila au facut Ibrail. Sub acest nume apare ea în actele
Imperiului Otoman; el va fi întrebuințat și de străinii care ajung aici; sub acest nume e cunoscută
Brăila și în rapoartele diplomatice până în plin secol al XIX-lea, decenii după ce orașul reintrase în
stăpânirea politică românească.
Factorul care a contribuit în cel mai înalt grad la dezvoltarea Brăilei, după 1829, a fost libertatea
comerțului pe Dunăre și mare, prevăzută de unul din articolele tratatului de la Adrianopol. Această
libertate face ca mărfurile Brăilei și în primul rând grânele, produsele animaliere, sarea, să poată fi
vândute oricui, și anume acelora care ofera prețurile cele mai bune. De acum se termină monopolul
turcesc, obligația de a aproviziona Imperiul otoman, în special capitala și armata lui. Rezultatul
acestei mișcări comerciale este dezvoltarea tot mai accentuată a portului și a orașului Brăila. Acest
lucru este observat și de străini: consulul francez Minaut subliniază la 18 septembrie 1834,
„mișcarea acestor două porturi, a căror importanță, în special a Brăilei, crește în fiecare zi și care
tind să ia o dezvoltare realmente considerabilă .
Organizarea orașului Brăila a fost cea prevăzută în genere pentu orașe de către Regulamentul
Organic. Organul cârmuitor se numea „maghistrat” și se alcătuia din patru „mădulari” sau membrii,
dintre care unul era președinte, iar altul casier. În 1833, găsim ca președinte al maghistratului pe
Panait Rubin, dintr-o veche familie brăileană, al cărei nume a fost dat astăzi străzii unde-și avea
așezarea, iar ca membri pe polcovnicul Ioan, pe Matache Paraschivescu și pe Grigore Ahtaru.
Faptul că Brăila a avut conducători destoinici ca Slătineanu și colonelul Jacobson, de origine străină,
dar care se identifică deplin cu interesele și nevoile orașului, face ca dezvoltarea orașului și portului
să aibă un avânt deosebit în perioada 1830-1848. Numărul vaselor care vin la Brăila încep să
întreacă pe acela al Galaților. Dacă în 1831 sosesc în acest din urmă port 185 de vase față
de 111 în Brăila, în 1832 raportul se schimbă 186 fața de 486. Francezul Bois le Comte observă
în 1834 că dacă Galații sunt, ca așezare mai mari decât Brăila, în schimb progresele ultimei sunt
mai repezi.
Aflată intermitent sub ocupație turcească, așezarea a fost pe rând supusă asediului de
către Walerand de Wavrin (1445), Ștefan cel Mare, care a si ars-o in 1470, Ioan Vodă cel
Cumplit (1574). În 1595, are loc eliberarea Brăilei de sub turci de către oștile lui Mihai Viteazul.
Acest voievod construiește în oraș o biserică cu hramul Sfântul Nicolae. Urmează Mihnea al III-lea,
care, în 1658, lovește garnizoana otomană din raiaua Brăilei.
Intervalul 1711 - 1812 înseamnă un veac de războaie purtate între ruși-turci și austrieci peste trupul
țărilor române. În calea răutăților, Brăila este mereu lovită, arsă, refăcută. Epoca se încheie cu
Pacea de la Adrianopol (2 septembrie (pe stil vechi) 1829), când Brăila revine la Țara Românească,
după aproape trei secole.

Perioada modernă[modificare | modificare sursă]

Perioada care a urmat din secolul al XIX-lea a fost înfloritoare pentru oraș, care cunoaște multe
modificări și realizări: pavaj și felinare pe străzi, farmacii, stație meteo, spital militar, dobândirea
statutului de oraș porto-franco în 1836, parcul Belvedere, înființarea unor tipografii, a unei bănci, a
unei cazarme și a unui teatru, deschiderea unei școli de fete, a unui gimnaziu și construirea
docurilor, a căilor ferate și a mai multor fabrici.
La 1864, Ianache Rally, un bogat armator grec, inaugurează Teatrul Rally, pe scena căruia aveau sa
cânte mari nume ale muzicii clasice europene precum: Adelina Patti, Bianca Bianchini, Sarah
Bernhardt, Ernesto Rossi, Saliapin, George Enescu, Hariclea Darclée, Maria Filotti și celebrul
bariton Petre Ștefănescu Goangă.
În 1888 s-a utilizat aici pentru prima dată în țară betonul armat. În primul an al noului secol au fost
introduse tramvaiul și becul electric. Se dezvoltă puternic învățământul și cultura sistemul bancar,
susținute de comerțul înfloritor. În 1915 are loc la Brăila întrunirea Ligii Naționale Culturale cu tema:
„Cu niciun preț cu Austria!”. Au participat: Vasile Lucaciu, Nicolae Filipescu, Barbu Ștefănescu
Delavrancea și Octavian Goga.
După ocupația din primul război mondial, se pune în 1927 temelia Palatului Agriculturii, iar trei ani
mai târziu populația așezării a ajuns la 68.310 locuitori. În această perioadă la Brăila se stabilea
prețul cerealelor în Europa, la Bursa Agricolă. Nicolae Iorga descrie Piața Traian, inima orașului în
această perioadă:
“Nici-un oraș din România n-are o astfel de piață, și ea-și află cu greu păreche chiar în centrele mai
mici ale Apusului. În mijloc e un parc desăvârșit întreținut, care se desface la acest ceas de noapte,
subt cerul mânios, în lumina felinarelor ce clipesc slab, ca o masă întunecată. Drumuri o străbat în
toate sensurile, și o înconjură strade neobișnuit de largi, alcătuind un dreptunghi. Clădiri înalte, unele
deosebit de monumentale, ca Teatrul Ralli, Otelul Francez, formează zidurile care domină, pe când
strade lungi își înfundă, în sus, în jos, în stânga, liniile de lumini; cafenelele, cofetăriile, tutungeriile,
prăvăliile de stofe, de brânzeturi, de haine, de pălării, librăriile au încă vitrinele lor luminate:
cumpărătorii și clienții sunt români, greci, italieni ba chiar olandezi din Rotterdam, care cer în
franțuzește și englezește cărți poștale cu vederi din Brăila și lipesc pe ele, cu deosebită plăcere,
mărci poștale cu chipul Regelui Carol.“