Sunteți pe pagina 1din 14

HANDBAL

CUPRINS

ISTORIA HANDBALULUI IN TARA NOASTRA....................................................

CARACTERISTICILE HANDBALULUI...............................................................

ELEMENTE TEHNICE ALE HANDBALULUI…………………………………….

SISTEMATIZAREA ELEMENTELOR TEHNICE........................................................

CRISTINA NEAGU- CEA MAI BUNA JUCATOARE DIN LUME................................

Handbalul este un joc colectiv care se desfasoara in alergare, uneori in cea mai mare
viteza, ceea ce imprima jocului un caracter dinamic. El poate fi considerat ca o sinteza fericita a
deprinderilor motrice de baza ale omului, ca alergarea, saritura, prinderea si aruncarea, ceea ce
confera handbalului, pe langa atributele sale sportive de joc de echipa practicat in competitii, si
atributele de mijloc al educatiei fizice si de sport complementar cu influente pozitive asupra
pregatirii fizice a sportivilor din alte ramuri.

ISTORIA HANDBALULUI IN TARA NOASTRA

Primele date semnaleaza ca Hazene s-a jucat in tara noastra in perioada dinaintea si dupa a
primului razboi mondial. Jocul de handbal in 11 jucatori este semnalat in anul 1922 la Sibiu, unde
s-a organizat un joc intre doua echipe scolare. Se pare ca in tara noastra jocul a fost adus de
studentii care studiau in strainatate.

In anul 1928 sunt organizate competitii de handbal la Sibiu, Bistrita, Medias si Sighisoara
si se infiinteaza la Reghin prima echipa feminina de handbal, iar in anul 1930 Romania devine
membra a F.I.H.A.

In jurul anului 1933 se organizeaza competitii in orasele din Transilvania si se


consemneaza infiintarea unor echipe de handbal in 11 jucatori la Lugoj , Resita, Bucuresti,
Ploiesti, Bacau, Galati si Piatra Neamt si tot in anul 1933 Federatia Romana de Baschet si Volei
preia conducerea activitatii handbalistice. 

Primele jocuri internationale de la noi au avut loc in anul 1935, cand o echipa
studenteasca din Munchen sustine 4 jocuri in Romania.

In anul 1936 se constituie prima echipa reprezentativa a tarii care participa la Jocurile
Olimpice de la Berlin si se claseaza pe locul 5, iar in anul 1948 Romania adera la F.LH.

In anul 1949, la Timisoara au loc primele meciuri internationale postbelice masculine si


feminine si prima editie a Cupei Romaniei la handbal in 11 jucatori masculin.

Divizia A pentru echipele masculine, se infiinteaza in anul 1950 la handbal in 11, iar in
anul 1950 se organizeaza primul curs de antrenori de handbal la care participa 40 de profesori de
educatia fizica. 

La Timisoara, in anul 1950 se organizeaza prima competitie de handbal in sala cu echipe


masculine, in 1951, la Bucuresti, are loc jocul de handbal in 7 inter-tari. Meciul final se joaca cu
Cehoslovacia pe care-l castiga cu 14-13. Tot in acest an se organizeaza primele jocuri in sala in
Bucuresti.

In continuare se organizeaza Cupa F.R.H. la handbal in sala cu scopul ca pe perioada de


iarna, echipele de handbal in 11 sa aiba o pregatire mai adecvata.

Aceasta a fost inceputul practicii jocului de handbal in 7 jucatori la noi in tara.

In anul 1956, la Frankfurt pe Mein, echipa feminina a Romaniei devine Campioana


Mondiala la handbal in 11.
Incepand din acest an, handbalul romanesc se impune pe plan mondial o perioada
indelungata atat la fete cat si la baieti.

In anul 1957 incepe Campionatul Republican de handbal in 7 masculin si feminine si


primele jocuri inter-tari.

Echipa masculina a Romaniei participa, in anul 1957 pentru prima data la un Campionat
Mondial de handbal in 7.

In 1959, la Campionatul Mondial de handbal in 11, echipa masculina a Romaniei ocupa


locul II.

In 1960, la Campionatul Mondial din Olanda, echipa feminina a Romaniei cucereste


pentru a doua oara titlul mondial la handbal in 11 jucatoare. 

Echipa masculina a Romaniei cucereste, in anul 1961, in R.F.G.- titlul de Campioana


Mondiala la handbal in 7, iar echipa de fete de handbal, Stiinta Bucuresti, castiga prima editie a
Cupei Campionilor Europeni.

In anul 1962 echipa feminina a Romaniei la handbal in 7 castiga titlul mondial.

In 1964 echipa masculina de handbal in 7 cucereste in Cehoslovacia titlul de Campioana


Mondiala, iar echipa feminina Rapid Bucuresti cucereste Cupa Campionilor Europeni la handbal
in 7.

In 1965, Dinamo castiga Cupa Campionilor Europeni la handbal in 7.

In 1968, Steaua castiga Cupa Campionilor Europeni.

In 1970, in Franta, echipa masculina a Romaniei cucereste a treia oara titlul mondial, iar in
1974 in R.D.G. devine pentru a patra oara Campioana Mondiala. 

In continuare se obtin rezultate mai modeste: in 1977, Steaua cucereste Cupa Campionilor
Europeni la Jocurile Olimpice de la Moscova, baietii locul III si fetele sunt campioane la tineret. 

CARACTERISTICILE HANDBALULUI

Handbalul este un sport de echipă care se joacă cu o minge, folosindu-se numai mâinile.
Meciul are loc între două echipe a 7 jucători (6 jucători de câmp şi un portar) pe durata a două
reprize a câte 30 de minute. Scopul jocului este de a marca cât mai multe goluri în poarta echipei
adverse. Echipa care a marcat mai multe goluri câştigă meciul.

Datorita faptului ca majoritatea procedeelor tehnice sunt executate cu mana, jocul de


handbal poate fi invatat si practicat cu usurinta chiar de indivizi fara o pregatire speciala
indelungata. Din acest motiv poate fi organizat in intreprinderi, institutii, unitati militare, facultati
si cu deosebire in scoli, fiind un joc cu influente pozitive asupra motricitatii, cat si asupra
psihicului celor care-l practica. Prin reusita actiunilor de atac, da satisfactie imediata
incepatorilor, care se simt astfel atrasi spre practicarea lui regulata.
Are o tehnica simpla si usor de invatat pentru a fi practicat ca sport de masa, in scop
recreativ sau ca mijloc de educatie fizica. Pe langa miscarile simple si naturale, mai apar in joc si
o serie de alte miscari mai complicate cum sunt fentele, schimbarile de directie sau cele specifice
jocului de aparare. Toate acestea au o mare influenta asupra motricitatii si contribuie la
dezvoltarea fizica armonioasa.

Jocul de handbal este accesibil tuturor, caci el poate fi practicat de copii si tineri de
ambele sexe, barbati si femei si chiar de oameni de varsta mai inaintata. Regulamentul de joc
cuprinde reguli putine, simple si usor de inteles. Aplicarea lor in joc se face cu usurinta chiar in
primele lectii tinute cu incepatorii. Materialele, echipamentul si instalatiile necesare sunt simple
si nu chiar asa de costisitoare.

Cu toate ca handbalul este un joc sportiv in care contactul corporal este admis, pericolul
de accidente este redus in cazul in care se respecta regulile de joc si partenerul de intrecere.

Pentru obtinerea rezultatelor mari, este necesara practicarea lui in cadrul unor colective
sportive in care munca de instruire trebuie sa fie bine planificata, bine organizata si desfasurata
pe baze stiintifice.

Drumul spre culmile maiestriei sportive este greu, cere multa munca si o pregatire foarte
atenta si mai ales continua.

Totusi, atingerea maiestriei se face mai repede decat in alte jocuri sportive.

Jocul modern, avansat, se desfasoara in plina viteza, in ritm sustinut, ceea ce presupune
depunerea unor eforturi fizice foarte mari. Pe langa viteza de executie, de deplasare si de reactie,
a rezistentei fizice specifice, a indemanarii in executarea fentelor si schimbarilor de directie, pe
langa mobilitatea generala si supletea necesare executarii celor mai complicate miscari, a fortei
de aruncare, a coordonarii si echilibrului, mai este necesar sa fie cultivat si simtul mingii, care da
siguranta in prindere, aruncare, in precizia paselor si aruncarilor la poarta.

Procedeele tehnice, numeroase si variate, trebuie sa fie insusite astfel incat sa poata fi
aplicate in joc in conditii de viteza si lupta cu adversarul.

Combinatiile tactice in atac desfasurate in viteza sub forma unor actiuni variate, pline de
subtilitate si neprevazut, ca si contramasurile luate de aparatori necesita o pregatire tehnico-
tactica complexa, precum si dezvoltarea calitatilor intelectuale de gandire, de anticipatie.

Fiind un joc sportiv relativ tanar, handbalul cunoaste o necontenita dezvoltare la fiecare
mare competitie internationala, tezaurul tehnico-tactic al jocului se imbogateste cu noi elemente,
ceea ce demonstreaza ca are inca frumoase perspective si ca este departe de vremea unei
stabilizari depline.

ELEMENTE TEHNICE ALE HANDBALULUI


Prin tehnica jocului de handbal, se intelege totalitatea deprinderilor motrice specifice, care
tin cont de regulile privind manevrarea mingii si miscarile jucatorului, cu scopul de a atinge
eficienta maxima in joc.

Atunci cand ne referim la tehnica jocului de handbal utilizam de obicei notiunile de elemente
tehnice, procedee tehnice, stil si maiestrie tehnica.

Elementele tehnice sunt categorii generale de miscari care faciliteaza rezolvarea scopului si
a normelor globale ale jocului in conformitate cu regulamentul de concurs. Sarcinile globale ale
jocului sunt usor identificabile in fazele de atac si de aparare: recuperarea mingii, trecerea in atac,
finalizarea, pierderea posesiei mingii, replierea si apararea in sistem. Aceste sarcini globale (pe
faze) sunt rezolvate prin anumite elemente tehnice distincte. Exemple: recuperarea mingii
presupune: prinderea, blocarea, deplasarea in aparare etc; atacul presupune: pasarea, driblingul,
aruncarea la poarta etc.

Conditiile de joc ce apar sau in care sunt aplicate elementele tehnice (atac aparare), au
condus la formarea si perfectionarea unor procedee tehnice concrete (operationale) pentru
rezolvarea respectivelor sarcini.

            Procedeul tehnic se distinge in primul rand prin structura motrica de


organizare interna, invatata si perfectionata pana la automatism in cadrul procesului
de instruire.

Procedeele tehnice au o structura simpla sau complexa.

Procedeele tehnice simple sunt gesturi motrice a caror functie de executie se incadreaza
in trei faze (momente) distincte: pozitia initiala, miscarea propriu-zisa si pozitia finala.

Este bine de retinut ca ritmul de executie al acestor faze este foarte important pentru frumusetea,
corectitudinea si eficienta procedeelor.

in jocul de handbal procedeele simple apar numai atunci cand opozitia adversarului este
inexistenta (pasa de deasupra umarului, driblingul etc.) sau in momente fixe ale jocului (aruncarile
libere, de pedeapsa, de la margine etc).

Procedeele tehnice complexe au o mai mare frecventa de utilizare in jocul de handbal,


structura motrica a acestora leaga doua sau mai multe procedee simple. Datorita opozitiei
adversarului, unele secvente isi pierd caracterul invariabil (standard), fiind executate cu un alt ritm
de executie, cu intreruperi, cu introducerea altor acte motrice (fente) cu indici avansati de viteza sau
de forta, cu solutii creative personale sugerate de situatia de moment.

Exemple: dribling aruncare, fente de pasa - aruncare etc.

            Stilul tehnic - in momentul in care particularitatile individuale (dimensiuni


corporale, antropometrice, calitati motrice, atitudinea, trasaturi de personalitate),
intervin si se impun cu pregnanta in una, mai multe sau in toate secventele modelului
de executie respectivul procedeu devin stil tehnic. Nu trebuie sa confundam stilul cu
miscarile incorecte si incoerente de executare a unui procedeu.
Stilul tehnic apare atat in efectuarea procedeelor simple cat si in cele complexe. Astfel
procedeele simple pot fi diferite ca stil prin ritmul de executie, prin utilizarea lor inselatoare, prin
implicarea unor insusiri corporale (robustetea etc), prin manevrarea neobisnuita a mingii, iar
procedeele tehnice complexe prin prelungirea sau scurtarea fazelor de executie, prin fente. Stilul
tehnic poate caracteriza chiar si comportamentul tehnic al unei echipe. Exemplu: scoala afro-
asiatica adopta stilul tehnic al inaltei maiestrii tehnice si a actiunilor tactice purtate in regim de
viteza, spre deosebire de echipele nordice care adopta un stil tehnic adaptat la insusirile fizice
(robustete, talie viguroasa) pe care le au. Stilul tehnic este adanc implementat si in tactica, fiind
vorba aici si de actiuni individuale subordonate gandirii.

            Maiestria tehnica caracterizeaza doar jucatorii cu o inalta capacitate tehnica


achizitionata in decursul timpului. Ea este rezultatul instruirii (colective si
individuale) la care se adauga si „vocatia' pentru joc.

Criteriile dupa care se poate aprecia inalta maiestrie tehnica sunt:

•  numarul de elemente si procedee tehnice de atac si aparare achizitionate si usurinta cu care sunt
aplicate in rezolvarea sarcinilor de joc;

•  acuratetea, virtuozitatea , precizia si eficienta cu care se executa in conditii grele de joc;

•  stabilitatea cu care se executa in conditiile aparitiei unor factori perturbatori: opozitia


adversarului, oboseala, stresul, incordarea nervoasa etc;

•  priceperea de a alege, regla si schimba fazele de executie a procedeelor tehnice in functie de


reactiile adversarului.

SISTEMATIZAREA ELEMENTELOR TEHNICE

Pe langa sistematizarea clasica a elementelor tehnice, realizata de prof. I.K. Ghcrmancscu,


se poate oferi si o alta clasificare, in functie de situatiile tactice ale jocului de handbal, atacul si
apararea.

Tehnica jocului in atac:


• pozitia fundamentala de atac;
• miscarea sau deplasarea in teren;
• tinerea mingii;
• prinderea mingii;
• pasarea mingii;
• conducerea mingii;
• aruncarea la poarta;
• fentele sau miscarile inselatoare.
Tehnica jocului in aparare:
• pozitia fundamentala de aparare;
• deplasarea in aparare;
• atacarea adversarului cu corpul;
• scoaterea mingii de la adversar;
• blocarea aruncarilor la poarta.
            Tehnica portarului:
• pozitia fundamentala; deplasarea in poarta; prinderea mingii; degajarea mingii; respingerea
mingii cu bratele; respingerea mingii cu picioarele; plonjonul; miscarile inselatoare.

1. POZITIA FUNDAMENTALA PENTRU JOCUL DE APARARE

Sarcina principala a aparatorului este aceea de a impiedica prin toate mijloacele permise de
regulamentul de joc inscrierea de goluri in poarta proprie. Pentru aceasta el va trebui sa fie
preocupat in timpul jocului de marcarea adversarului, blocarea aruncarilor la poarta, inchiderea
patrunderilor spre poarta si colaborarea cu portarul.

Atunci cand se gaseste in asteptarea actiunii adversarului sau direct, aparatorul departeaza
picioarele cu 40-50 cm. unul fata de celalalt, avand genunchii usor indoiti, spatele rotund, bratele
indoite din coate si putin departate de corp privirea indreptata inainte, spre adversar, greutatea
corpului este egal repartizata pe ambele picioare, asigurandu-se astfel un echilibru stabil corpului.

Pozitia fundamentala pentru jocul in aparare se invata usor de catre incepatori inca de la primele
lectii, prin folosirea urmatoarelor exercitii:

•   jucatorii se deplaseaza in mers, in alergare cu joc de glezne sau in alergare usoara, la semnalul
antrenorului ei se opresc brusc si adopta pozitia fundamentala de aparare.

•   jucatorii executa sarituri ca mingea, iar la semnal se opresc in pozitia fundamentala de aparare.

• jucatorii se deplaseaza in alergare inainte, inapoi sau lateral, orientati fiind cu


fata spre antrenor. Acesta indica prin ridicarea bratului in sus momentul opririi jucatorilor din
deplasare si luarea imediata a pozitiei fundamentale, dupa care, printr-un alt semn conventional
facut cu bratul, indica jucatorilor noua directie de deplasare.

2. POZITIA FUNDAMENTALA PENTRU JOCUL IN ATAC

  In atacul pozitional se observa o pozitie specifica de lucru pe care o numim pozitia


fundamentala pentru jocul de atac. Aceasta pozitie nu difera prea mult de cea specifica jocului de
aparare, fiind si ea usor de invatat.

Jucatorul care asteapta sa primeasca mingea se gaseste orientat cu fata catre coechipierul de
la care o va primi. Piciorul opus bratului de aruncare este departat de celalalt la aproximativ 30-40
cm. si dus inainte.

Genunchii sunt usor indoiti si impinsi din glezne inainte. Trunchiul este putin flcxat pe
bazin, iar spatele rotunjit. Bratele sunt indoite din coate si indreptate in directia de primire a mingii.
Aceasta pozitie, cu mici modificari este pastrata si dupa prinderea mingii, ea constituind pozitia de
plecare (de baza) in vederea pasarii ulterioare a acesteia.

3. MISCAREA IN TEREN
Miscarea in teren cuprinde procedeele tehnice pe care jucatorul Ic foloseste pentru a se
deplasa in vederea manuirii mingii, pentru a initia si finaliza atacurile cit si pentru realizarea fazei
de aparare.

4. TINEREA MINGII

  Tinerea mingii este elementul tehnic cu ale carui procedee un jucator de handbal isi asigura
posesia mingii pe timpul celor trei secunde regulamentare sau pe durata de timp dintre o prindere si
o aruncare. Tinerea mingii se poate efectua cu doua maini si cu o mana.

5. PRINDEREA MINGII

Prinderea este elementul tehnic cu ale carui procedee jucatorul de handbal intra in posesia
mingii trimisa de un coechipier sau interceptata de la un adversar. Prinderea mingii este un
element de baza in jocul de handbal. Astazi viteza si precizia actiunilor de joc au crescut atat de
mult, incat nu se mai poate concepe ca un jucator sa comita greseli in prinderea mingii. E bine stiut
ca prinderea poate fi usurata sau ingreuiata de anumiti factori, de care trebuie sa se tina seama atat
in joc, cat si la antrenamente. Cei mai importanti factori sunt:

• viteza de zbor si traiectoria mingii;


• pozitia jucatorului care prinde mingea fata de cea a coechipierului care paseaza;
• viteza si directia de deplasare in teren a jucatorilor;
• marcajul si incercarile adversarului de a intra in mod regulamentar in posesia mingii.

Prinderea mingii se realizeaza cu numeroase procedee executate cu doua maini si cu o mana, de pe


loc, din alergare si din saritura. invatarea procedeelor tehnice de prindere a mingii se realizeaza
concomitent cu a celor de pasare.

6. PASAREA MINGII

Aruncarea mingii unui coechipier si prinderea ei de catre acesta poarta denumirea de pasa.
Asadar, pasa este compusa dintr-o aruncare si o prindere. Aceasta transferare a mingii de la un
jucator la altul realizata cu ajutorul procedeelor tehnice de aruncare se mai numeste si pasarea
mingii.

Jocul modern de handbal impune cerinte extrem de mari in ceea ce priveste precizia,
siguranta, lungimea si viteza paselor, deoarece apararile din ce in ce mai bine organizate nu mai
pot fi depasite decat printr-un joc colectiv al carui element principal de legatura il constituie
pasarea mingii.

Procedeele tehnice de pasare a mingii trebuie subordonate strict tuturor principiilor de tactica
individuala si colectiva si in special principiului asigurarii mingii. in functie de situatia tactica
respectiva pasa poate fi data direct, cu bolta, cu pamantul sau precedata de o fenta.

7. DRIBLINGUL
 Driblingul este un element tehnic care a aparut in jocul de handbal odata cu introducerea
regulii celor trei pasi si a celor trei secunde.

Cu ajutorul procedeelor de dribling, jucatorul se poate deplasa cu mingea in teren, poate actiona
ca varf de contraatac, se poate incadra in diferite actiuni colective de atac, poate patrunde spre
poarta sau actiona in vederea pastrarii mingii, atunci cand coechipierii sai sunt marcati.

Folosirea exagerata a driblingului in joc franeaza construirea fazelor de atac si da posibilitatea


apararii adverse sa se organizeze.

8. FENTELE SAU MISCARILE INSELATOARE

Fentele sunt miscari facute de un jucator cu corpul sau cu segmentele lui, cu si fara minge,
pe loc si din deplasare, cu scopul de a induce in eroare pe adversar asupra adevaratelor intentii
viitoare. Sistematizarea procedeelor tehnice de fentare este destul de dificila, deoarece miscarile
sunt complexe, constituite de cele mai multe ori din inceputul unei miscari, intrerupte la un moment
dat si reluate cu alta executie tehnica, care la randul ei poate fi inlocuita cu executia in final a altui
procedeu tehnic.

9. ARUNCAREA LA POARTA

Numeroase procedee tehnice de aruncare la poarta care pana nu demult au fost considerate
executii personale sau 'stiluri' ale unor jucatori cu calitati fizice deosebite, au intrat astazi in
arsenalul jucatorilor obisnuiti si sunt observate tot mai des chiar la juniori si copii.

Astazi nu se mai poate concepe un jucator de handbal care sa nu cunoasca cel putin 4-5
procedee diferite de aruncare la poarta specifice postului ocupat in echipa. Aruncarea la poarta, ca si
pasarea mingii, poate fi realizata, sub aspectul miscarii si actiunii bratului aruncator, prin zvarlire,
lansare si prin impingere.

10.TEHNICA APARATORULUI

Cele mai multe procedee tehnice apartin jocului de atac. Jocul aparatorului este mult mai
sarac decat cel al atacantului in privinta procedeelor tehnice. Printr-un numar restrans de procedee
tehnice aparatorul trebuie sa se impotriveasca multiplelor si variatelor situatii de atac create de
adversari si sa impiedice, in ultima instanta, inscrierea de goluri in poarta proprie. Daca in jocul de
atac o imperfectiune tehnica mai poate fi corectata de jucatorul respectiv sau coechipierii sai, in
jocul de aparare orice greseala tehnica poate avea ca urmare inscrierea unui gol de catre adversari.

La baza jocului de aparare stau procedeele tehnice de deplasare in teren si in pozitia


fundamentala. Alergarea inainte, retragerea cu spatele, pornirea rapida si oprirea brusca,
intoarcerile rapide din deplasare, deplasarea laterala, iesirea la omul cu mingea si retragerea pe
semicerc, miscarea bratelor independent de cea a picioarelor, supletea in miscari sunt
indispensabile fiecarui jucator cand actioneaza in calitate de aparator.

In afara acestor procedee de miscare in teren, tehnica aparatorului cuprinde si unele strans
legate de lupta impotriva atacantului care se gaseste in posesia mingii cum ar fi: scoaterea mingii
de la adversar, blocarea aruncarilor la poarta si atacarea adversarului cu corpul.
11. TEHNICA PORTARULUI

Cu tot jocul bun tehnic si tactic al apararii, echipa adversa isi creeaza pozitii de aruncare la
poarta. Daca poarta este bine pazita de un portar cu calitati si antrenat in mod corespunzator, multe
din mingile aruncate de adversar vor fi respinse.

Calmul portarului, siguranta lui in interventii, curajul si spiritul sau de sacrificiu pentru
echipa influenteaza favorabil starea de spirit a celorlalti jucatori, ii mobilizeaza la lupta.

Calitatile fizice cerute unui portar sunt: viteza sub toate formele ei de manifestare si in mod
special viteza de reactie, rezistenta specifica, indemanarea, coordonarea buna a miscarilor, forta
generala si in special forta in picioare (detenta), forta in brate si abdomen.

Calitatile morale si de vointa au un rol deosebit la portarul de handbal. Cea mai importanta
calitate este curajul. Portarul trebuie sa fie calm, sa dea dovada de multa liniste, siguranta si
stapanire de sine.Datorita faptului ca in handbal aruncarile la poarta se executa din apropiere, cu
procedee tehnice variate, portarul si-a format o tehnica speciala.

Unele procedee sunt identice cu cele analizate la tehnica jucatorilor de camp. Altele insa
sunt specifice portarului si aceste procedee sunt: pozitia fundamentala; deplasarea in poarta;
prinderea mingii; respingerea mingii cu bratul; respingerea mingii cu piciorul; plonjonul; miscarile
inselatoare; degajarea mingii.

CRISTINA NEAGU- CEA MAI BUNA JUCATOARE DIN LUME


Cristina Neagu este cea mai bună jucătoare de handbal din lume. Aceasta s-a născut în București,
pe data de 26 august 1988. Provenind dintr-un cartier modest al Bucureștiului, Cristina și-a pus
pasiunea pentru handbal mai presus de orice. A fost o decizie care a însemnat sacrificii importante, dar s-
a dovedit a fi cea mai bună, pentru că astfel Cristina a reușit să se transforme dintr-o tânără speranță în
jucătoarea stelară pe care o știm astăzi. Ambiția și determinarea pe care le-a demonstrat de-a lungul
anilor au adus-o pe Cristina în postura de model pentru generația tânără, fie că este vorba de fani ai
handbalului sau nu.

Cristina Neagu și-a făcut intrarea în lumea handbalului la vârsta de 12 ani, prin antrenoarea
Maria Covaci. Aceasta venise la școala Cristinei pentru a selecta jucătoare pentru echipa de
handbal a Clubului Sportiv Școlar nr. 5 din București. "Era foarte motrică și era ușor de lucrat cu
ea. Ar fi putut fi campioană în orice alt sport", spune prima ei antrenoare.

La doar 17 ani, a fost declarată cea mai bună jucătoare de la Campionatul European de Tineret
din Austria, unde echipa României a obținut medalia de argint.

Un an mai târziu, Neagu a semnat cu Rulmentul Brașov și a devenit un jucător-cheie al echipei,


deși avea doar 18 ani.

După un sezon grozav, echipa națională și-a schimbat „vârfurile de atac“. Cristina Neagu a fost
selectată în echipa națională a României de la Campionatul Mondial din 2007, din Franța, unde
România s-a clasat pe locul 4. ”Meciurile tari călesc orice jucător. Nu mi-a fost frică deloc, chiar
dacă în fața mea era Valerie Nicolas. Domnul Tadici mi-a spus să arunc la poartă cu curaj și așa
am făcut. E cea mai frumoasă seară din viața mea.", a spus Cristina imediat după victoria
memorabilă din sferturi, împotriva națiunii gazdă Franța.

În 2010, la doar 22 de ani, puternica jucătoare de pe inter stânga și-a ajutat clubul, Oltchim
Râmnicu Vâlcea, să joace finala Ligii Campionilor – o premieră pentru o echipă românească în
formatul nou al competiției. În același an, a avut o contribuție majoră la câștigarea primei
medalii pentru România la o ediție de Campionat European. După un sezon remarcabil, a fost
premiată cu titlul de cea mai bună jucătoare de handbal din lume în 2010 (”IHF World Player of
the Year”).

La începutul anului 2011, Neagu a trecut prin momente dificile, după o accidentare gravă la
umărul drept. La 10 octombrie 2012, Neagu a revenit pe teren în campionatul intern după 605
zile (aproximativ 1 an și 7 luni) de pauză pentru operație și tratamente prelungite în Statele
Unite. La nici 3 luni de la revenire, s-a accidentat grav din nou, în timpul unei ședințe de
antrenament din ianuarie 2013. Neagu a făcut iar o pauză, timp de 6-7 luni, după ce a suferit o
intervenție chirurgicală pentru ruptura ligamentelor încrucișate ale genunchiului stâng.

După aproape doi ani și jumătate de accidentări, Neagu a ajuns din nou în finala Ligii
Campionilor, de data aceasta în 2014, cu echipa muntenegreană Budućnost. La Campionatul
European din 2014, deși România s-a clasat doar pe locul al 9-lea, Cristina a fost din nou cel mai
bun inter stânga.

Neagu a câștigat primul trofeu al Ligii Campionilor în 2015, după un sezon remarcabil, fiind în
topul listei golgheterelor alături de Andrea Penezić și obținând titul de cel mai bun inter stânga al
competiției. A obținut titlurile de MVP (”Most Valuable Player”) și cea mai bună marcatoare (63
goluri) la Campionatul Mondial din Danemarca (2015), unde România a obținut medalia de
bronz. La 5 ani după primul premiu, ea este încoronată din nou ca jucătoarea anului la nivel
mondial.

În 2016, ea devine prima jucătoare care a câștigat titlul de ”Cea mai bună jucătoare a lumii” în
ani consecutivi și prima care a câștigat titlul de trei ori, ca o încununare meritată a unui alt sezon
uimitor.

În 2017, după 4 ani petrecuți la ŽRK Budućnost Podgorica, Neagu se întoarce în România și
joacă pentru CSM București, cea mai bună echipă de club românească a momentului.

2018 a fost un an cu suișuri și coborâșuri pentru Cristina Neagu, căpitan al echipei naționale de
handbal, jucătoare la echipa de club CSM București, cea mai bună echipă de club românească a
momentului. Pentru a doua oară în carieră, ea a primit titlul de golgheter al Ligii Campionilor, cu
110 goluri înscrise, a reușit să ducă echipa României în semifinalele Campionatului European
pentru a treia oară în istoria echipei naționale și pentru prima oară din anul 2010 și a devenit, de
asemenea, cea mai bună marcatoare din istoria acestei competiții, cu 237 de goluri înscrise.

BIBLIOGRAFIE
http://www.qreferat.com/referate/medicina/CARACTERISTICILE-JOCULUI-DE-
HA959.php

http://www.qreferat.com/referate/medicina/TEHNICA-JOCULUI-DE-HANDBAL628.php

https://ro.wikipedia.org/wiki/Handbal

https://www.fanatik.ro/tags/cristina-neagu

https://www.redbull.com/ro-ro/athlete/cristina-neagu-sportiv-red-bull