Sunteți pe pagina 1din 6

PROIECT DIDACTIC

Clasa: a III-a
Disciplina: Opţional:”Vrem să fim o echipă”
Unitatea de învăţare: Grupul de învăţare
Subiectul: „Cum să comunicăm eficient în echipă”
Tipul lecţiei: Mixtă
Obiectiv cadru: 1 Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi autocunoaştere
2.Formarea atitudinilor, achiziţionarea cunoştinţelor şi abilităţilor inter-personale;
Obiective de referinţă: Elevii vor fi capabili să:
2.1. exerseze abilităţile de ascultare activă;
3.3 descopere şi să descrie într-o manieră clară şi concisă tipuri de relaţii sociale de grup
3.4 dovească dorinţă de participare la activitatea unor grupuri
4.2 descrie acţiuni care necesită luarea unor decizii şi exprimarea unei opinii personale
3.2 formuleze criterii simple în funcţie de care să lucreze bine în echipă
Obiective cognitive:
Elevii:
O1 - vor evidenţia rolul muncii în grup şi a învăţării prin colaborare
O2 - vor dezvolta deprinderi de lucru în echipă
O3 - vor dezvolta deprinderi de participare şi autoevaluare privind rolul lor în grupul de învăţare
O4- vor folosi cunoştinţele în contexte diferite
O5- vor formula enunţuri pro/contra în soluţionarea unor dileme supuse dezbaterii colective;
O6- vor asculta precizările făcute de învăţător;
O7- vor descoperi soluţii pentru o comunicare eficientă;
Obiective afective:
O8 - vor exprima atitudini şi comportamente faţă de colegii lor de învăţătură
O9- se vor implica emoţional în activitatea echipei
O10- vor aproba/dezaproba diversele situaţii discutate la nivelul echipelor create;
O11- vor coopera, pentru rezolvarea sarcinilor propuse;
O12- vor trăi bucuria de a câştiga un rezultat bun în echipă;
Obiective psihomotorii:
O13- vor scrie clar, corect, ordonat
O14- vor reprezenta printr-un desen original regulile echipei
O15- vor executa corect, după indicaţii, mişcările;
Resurse:
- Procedurale : Se va lucra frontal pentru înţelegerea textului

1
Elevii vor lucra în grup pentru rezolvarea sarcinilor de lucru
- Materiale: Ghem de lână, fişe de lucru, creioane colorate, markere
- Umane: Învăţătoarea, colectivul de elevi al clasei
- Timp: 50 de minute
Strategii didactice:
Activitatea în echipă, Conversaţia, Explicaţia, Jocul didactic,Sinelg, Ciorchinele, Cvintetul,
Munca independentă, problematizarea
Modalităţi de evaluare: Evaluare în grupuri mici
Bibliografie:
Curriculum cls I – IV Consiliere şi orientare, Bucureşti, 2005.
Ghid de consiliere şi orientare,Centrul Judeţean de asistenţă psihopedagigică-Casa corpului
didactic, Braşov, 1999
M. Ionescu, I. Radu, Didactica modernă, Cluj, Editura Dacia, 1995
Scenariu didactic
1.Captarea atenţiei:

O15 Jocul didactic: Pânza de păianjen


O1 - elevii sunt aşezaţi în cerc
- un elev primeşte un ghem de aţă pe care îl prinde la un capăt.
- în timp ce ţine capătul aţei dă ghemul la alt elev şi-l roagă să ţină aţa din punctul
care a ajuns la el,dând apoi ghemul mai departe, până când toţi elevii vor ţine în mână
aţa în aşa fel încât să se formeze o reţea,ca o pânză de păianjen.
- elevii vor lasă aţa din mână rând pe rând,până când toată aţa ajunge să fie ţinută
de un singur elev.
- toţi observă ce se întâmplă
- elevii sunt întrebaţi în ce fel se aseamănă acest joc cu relaţiile care există între
O2;O3 oameni.
O5 2. Enunţarea obiectivelor
Învăţătorul comunică conţinutul învăţării şi performanţele aşteptate. Precizează că toţi
O6 copiii trebuie să participe activ pe toată perioada desfăşurării activităţii şi că toate
răspunsurile lor vor fi acceptate.
3.Actualizarea cunoştinţelor
Plan de discuţie – Cum să comunic frumos?
- Vă place să fiţi ascultaţi atunci când discutaţi între voi?
O4 - Sunteţi atenţi când cineva vorbeşte cu voi?

2
- Ce drept încălcaţi dacă nu respectaţi partenerii de discuţii?
4. Prezentarea noului conţinut
O6 Comunică elevilor titlul lecţiei noi: Cum să comunicăm eficient în echipă?
5. Dirijarea învăţării
Prima secvenţă
Se împarte colectivul în echipe.Fiecare copil îşi alege un simbol:o floare, un fluture, o
O2 gâză, un copac. În fiecare grupă există un „ascultător”, cel care alege copacul.
Se înmânează fiecărui elev textul din Fişa 1 si tabelul din Fişa 2.Se specifică elevilor că
vor aplica o metodă nouă de citire si de înţelegere a unui text.Dacă vor fi curioşi să-i
afle numele le spunem că se numeşte SINELG ( Sistem interactiv de notare pentru
eficientizarea lecturii si gândirii).
Se explică elevilor că trebuie să respecte instrucţiunile primite.
Se repetă pentru a întări cerinţa formulată.
O4 1. Veţi citi cu atenţie, individual, întâmplarea de mai jos
2. Ciţi-o încă o dată si notaţi în tabel:
-cunoştinţe confirmate de text *
- cunoştinţe contrazise de text -
- cunoştinţe noi, pe care nu le-aţi mai întâlnit până acum +
- cunoştinţe confuze, neclare, care merită însă a fi cercetate ?
Secvenţa a doua
Grupele trebuie să-şi informeze „ascultătorii” despre Ziua Pământului, in mod diferit:
O3 o Elevii din prima grupă vor vorbi foarte tare perturbând informaţiile.
o Elevii din a doua grupă vorbesc foarte încet, cu informaţii puţine.
o Elevii din cea de-a treia grupă vorbesc pe rând, oferind informaţii importante
o Fiecare elev din a patra grupă face altceva decât ceea ce ar trebui.
Secvenţa a treia
„Ascultătorii” au dreptul să intervină si să spună ce au înţeles.
Frontal se verifică completarea tabelului Sinelg.
O8 Cerem elevilor să răspundă:
-Consideraţi că informaţiile s-au transmis corect?
-„Ascultătorii” au un rol important atunci când primesc o informaţie?
O10 Elevii lucrează pe echipe, alcătuind un ciorchine care să cuprindă părerile de la fiecare
grupă: privind comunicarea eficientă în echipă.Fiecare elev pe un bilet scrie o greşeală
de comunicare observată.Învăţătorul adună biletele care se pun sugestiv într-o cutie
O11;O14 neagră.
6.Fixarea cunoştinţelor

3
Liderul ales de fiecare echipă prezintă ciorchinele care cuprinde soluţiile pentru o bună
O7 comunicare în echipă.

7. Extindere
Fiecare echipă va realiza un Cvintet pe baza cuvintelor cheie: comunicare, echipă,
ascultător, regulă
O13 Primul cuvânt descrie subiectul şi este un substantiv
Al doilea vers este format din două adjective referitoare la subiect
Al treilea vers este format din trei verbe care descriu acţiunea(de preferinta să se
termine in “înd”)
Al patrulea vers este o propoziţie din patru cuvinte prin care işi exprimă sentimentele
faţă de subiect
Al cincilea vers exprimă esenţa subiectului abordat intr-un cuvânt.
Se subliniază faptul că cvintetul se mai întâlneşte şi sub denumirea
Diamantul.Comunicarea devine preţioasă şi eficientă dacă se respectă regulile pe care
tocmai elevii le-au evidenţiat.

O12; O9 8. Evaluarea
Se realizează la nivelul fiecărei echipe, învăţătorul centrându-se nu doar pe produs ci şi
pe procesul de învăţare prin colaborare în cadrul echipei.
Se completează Fişa 3 şi se comentează cu toţi elevii.

Fişa 1
“Ziua Pământului”
4
Citiţi cu atenţie întâmplarea de mai jos :
Ioana,elevă în clasa a III a, a aflat că 22 aprilie este “Ziua Pământului” şi că mulţi copii din lumea
întreagă sărbătoresc această zi.A doua zi a transmis şi colegilor de clasă această informaţie gândindu-se
apoi,împreună cu ei,cum să sărbătorescă această zi. S-au gândit la tot felul de activităţi:să facă un
concurs de poezii,de desene,de cântece, să amenajeze locul de joacă din curtea şcolii,să planteze un
arbore în grădina şcolii, să meargă în parc şi multe altele.
Propunerile nu mai conteneau aşa că au cerut ajutor doamnei învăţătoare. Dânsa i-a sfătuit să
scrie toate propunerile pe tablă şi să voteze. Numai aşa puteau să ajungă împreună la o
decizie.Trebuie să te gândeşti foarte bine şi apoi să te hotărăşti ce alegi.
Fiecare copil avea dreptul să voteze o singură propunere. După numărarea voturilor cele mai
multe voturi le-a primit propunerea de a planta un arbore în grădina şcolii.
Greul însă acum începea.De unde să cumpere arborele, de unde să adune bani pentru a-l
plăti,unde anume să-l planteze pentru a nu strica armonia grădinii şi cum vor avea grijă de el. Pentru
a desfăşura această activitate au decis să-şi aleagă un lider. Ioana a fost cea aleasă.Ea le-a propus
colegilor să constituie patru grupuri,fiecare grup primind spre rezolvare una din probleme.Într-o
săptămână fiecare grupă trebuia să vină cu două soluţii pentru problema lor iar apoi, împreună, vor
alege acele soluţii care au cele mai multe avantaje.Doamna învăţătoare s-a ferit să ia decizii în locul
lor,era doar proiectul lor,dar s-a oferit să-i ajute.În acest sens le-a sugerat să discute şi cu părinţii,cu
alţi prieteni sau cu membri ai comunităţii pe care îi cunosc.
Credeţi că,împreună,elevii clasei a III a au reuşit să realizeze ceea ce şi-au propus?
Fişa 2
Notaţi in tabel:
Tabel Sinelg
* - + ?

 cunoştinţe confirmate de text *


 cunoştinţe contrazise de text -
 cunoştinţe noi, pe care nu le-aţi mai întâlnit până acum +
 cunoştinţe confuze, neclare, care merită însă a fi cercetate ?
Fişa 3

5
Mereu Uneori Niciodată

Colorează Colorează Colorează


steluţa steluţa cu steluţa cu
cu roşu. galben. maro

1.Am verificat că
toată lumea a înţeles
ce să facă.

2.Am clarificat ce nu
am înţeles.

3.Ne-am ajutat unul


pe celălalt şi ne-am
asigurat că toţi am
înţeles şi aplicat ce
am învăţat.

Simbolul GRUPEI :

Numele membrilor grupei :

S-ar putea să vă placă și