Capitolul 1

1. Petru, apostol al lui Iisus Hristos, către cei ce trăiesc împrăştiaţi printre
străini, în Pont, în Galatia, în Capadocia, în Asia şi în Bitinia,
2. Aleşi după cea mai dinainte ştiinţă a lui Dumnezeu-Tatăl, şi prin sfinţirea de
către Duhul, spre ascultare şi stropirea cu sângele lui Iisus Hristos: har vouă
şi pacea să se înmulţească!
3. Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care,
după mare mila Sa, prin învierea lui Iisus Hristos din morţi, ne-a născut din
nou, spre nădejde vie,
4. Spre moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi neveştejită, păstrată în ceruri
pentru voi,
5. Cei ce sunteţi păziţi cu puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, spre mântuire,
gata să se dea pe faţă în vremea de apoi.
6. Întru aceasta vă bucuraţi, măcar că acum ar trebui să fiţi trişti, încercaţi fiind
de multe feluri de ispite pentru puţină vreme,

Sf. Nicolae Velimirovici : Despre cum trebuie să ne bucurăm de Hristos

Intru aceasta vă bucuraţi, măcar că acum ar trebui să fiţi trişti,încercaţi

fiind de multe feluri de ispite pentru puţină vreme (I Petru 1:6).

Astfel grăieşte Sfîntul Petru Apostol, a cărui viaţă a fost plină de multe feluri
de ispite şi dureri. Astfel grăieşte bărbatul care şi-a lăsat casă şi familie şi a
urmat lui Hristos; care pentru dragostea lui Hristos a îndurat multe chinuri şi
lipsuri : foamea, setea, temniţa, prigonirile din partea iudeilor de un sînge cu
el, cele din partea păgînilor romani, a prorocilor mincinoşi, a sălbăticiei
păgînilor cea de obşte; şi care la urmă a fost răstignit pentru Hristos, după ce
a îndurat cu bucurie toate pentru dragostea Lui. Bărbatul care a suferit în
viaţa lui cele mai teribile încercări şi chinuri pentru dragostea lui Hristos ne
sfătuieşte şi ne îndeamnă să ne bucurăm întru El, astfel încît bucuria noastră
să înghită toate suferinţele şi chinurile noastre, care în comparaţie cu ea,
trebuie socotite mici.
Dar de ce, fraţilor, trebuie să ne bucurăm noi pururea în Hristos? Noi trebuie
să ne bucurăm întru El pentru că El ne-a arătat realitatea celei mai mari şi
mai frumoase nădejdi a omenirii. El ni L-a arătat nouă pe Cel Unul,
Atotputernic, Atotînţelept şi Atotmilostiv Dumnezeu, Care ne-a dăruit nouă
cinstea şi privilegiul de a ne numi fii ai Lui. El ne-a arătat nouă viaţa cea
nepieritoare şi veşnică: viaţă de ori mai bună şi neînchipuit mai bună decît
această viaţă a noastră de pe pămînt. El ne-a arătat nouă împărăţia cea
duhovnicească, împărăţia îngerilor şi a drepţilor, împărăţia a tot binele, a
luminii adevărului şi dreptăţii. El ne-a arătat nouă şi ne-a descoperit care
trebuie să fie scopul vieţii noastre pe pămînt, sensul tuturor eforturilor şi
 luptelor noastre întru această viaţă trecătoare. El ne-a descoperit nouă
oceanul iubirii şi fericirii celei cereşti, faţă de care toate suferinţele,
chinurile şi ispitele pe care le suferim în această viaţă sînt ca nişte stropi de
apă murdară, care nu pot nicicum să întineze oceanul.
O, fraţilor, mare este bucuria care ne aşteaptă! O, fraţilor, mic este preţul pe
care Domnul ni-l cere în schimbul acestei bucurii, în care se scaldă îngerii şi
în care înoată drepţii! Nu ni se cere decît să împlinim cu gîndul, cuvîntul şi
fapta puţinele şi scurtele Lui porunci!

O Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Izvorule Tainic al Bucuriei Vieţii, Cela

Ce eşti bucuria şi slava noastră, lauda şi mulţumirea noastră! Pune Degetul
Tău pe gurile noastre şi nu lăsa nici un strop de ispită a tristeţii să ne
murdărească şi să ne otrăvească pre noi, Căci Ţie se cuvine toată slava şi
mulţumită în veci, Amin.

7. Pentru ca credinţa voastră încercată, mult mai de preţ decât aurul cel
pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre laudă şi spre slavă şi spre
cinste, la arătarea lui Iisus Hristos.

Sf. Nicolae Velimirovici : Despre încercarea credinţei noastre

Pentru ca credinţa voastră încercată, mult mai de preţ decît aurul cel
pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre laudă şi spre slavă şi spre
cinste, la arătarea lui lisus Hristos (I Petru l: 7).

Fraţilor, credinţa noastră este încercată mai des decît este bătută trestia de
vînturi. încercările credinţei noastre sînt precum vîntoasele puternice:
credinţa cea slabă ele o smulg din rădăcini, pe cînd pe cea puternică o fac să
se înfigă şi mai adînc în pămînt. încercările sînt asemenea şi flăcărilor care
ard paiele dar lămuresc aurul.
Teoretizările şi supoziţiile omeneşti încearcă şi ele credinţa noastră. Acestea
sînt adesea vînturi foarte sălbatice, care totuşi pot fi învinse dacă sîntem
dornici să ne ţinem strîns de cuvintele Domnului şi dacă în contra acestor
teoretizări sîntem în stare să aducem cu înţelepciune exact învăţăturile
Credinţei Creştine care li se opun.
Credinţa noastră mai este încercată şi de teamă şi de ruşine: teama de
oamenii care prigonesc Credinţa, şi ruşinea faţă de oamenii care dispreţuiesc
cu aroganţă credinţa. Şi acestea sînt vînturi puternice cărora trebuie să le
rezistăm dacă vrem să fim vii. Şi cum să le rezistăm? Să le rezistăm prin
frica de Dumnezeu, care trebuie să fie întotdeauna în sufletele noastre mai
mare
decît frica de oameni, şi prin ruşinea faţă de Sfinţii Apostoli şi de Toţi
Sfinţii, care nu s-au ruşinat de credinţa lor înaintea celor mai mari împăraţi,
domni şi înţelepţi ai acestei lumi. Credinţa noastră mai este încercată şi de
suferinţă fizică şi mizerie (sărăcie). Acesta este focul în care credinţa noastră
fie arde ca şi nişte paie, fie se curăţeşte şi se lămureşte ca aurul cel curat în
topitoare. Credinţa noastră va rezista acestui foc numai dacă ne vom aminti
de Domnul nostru Hristos Răstignit pe Cruce pentru noi, nuami dacă ne vom
aminti de miile de mucenici ai Credinţei care cu răbdarea chinurilor lor au
biruit lumea, răsărind din ele ca şi aurul cel curat, şi strălucind peste veacuri
între îngeri şi oameni.
Credinţa noastră mai este încercată şi de moarte - de moartea celor dragi şi
apropiaţi nouă, de moartea oamenilor în general. Acesta este focul cel
amarnic în care credinţa multora a pierit. Dar oare este moartea sfîrşitul a
toate? Nu, ea nu este, şi să o credem aceasta, fraţilor! Din contră, ea este
începutul a toate, începutul vieţii celei adevărate şi noi. Să credem, fraţilor,
să credem în învierea lui Hristos, să credem în viaţa cea de dincolo de
moarte, să credem în învierea cea de Obşte de la sfîrşit şi în înfricoşata
Judecată a lumii! O Stpîne Doamne Atotîndurate, întăreşte întru noi credinţa
cea întru Tine şi ne miluieşte pre noi, Căci Ţie se cuvine toată slava şi
închinăciunea în veci, Amin.

Cugetare la moarte si indemn la pocainta

Orice descoperire materială cu care se făleşte omul, ca fiind produs exclusiv

de forţa şi mintea lui, se arată în realitate a fi o manifestare a Providenţei
dumnezeieşti. Orice invenţie are o importanţă şi o semnificaţie îndoită:
fizică şi spirituală. Chiar obiectul numit ceasornic, această minunată invenţie
cu care oamenii măsoară timpul, nu este făcută doar pentru a număra
ceasurile zilei sau nopţii, ci şi pentru a ne aduce aminte de ceasul morţii
noastre: aceasta este semnificaţia lui duhovnicească. Cînd braţul cel subţire
îşi încheie rondul secundelor şi minutelor, atunci braţul cel mare bate ceasul
rînduit, sunînd gongul lui. Aşa va bate şi sună şi ceasul vieţii noastre, care
ne numără zilele, lunile şi anii ce îi avem de trăit. De aceea îndeamnă Sfîntul
Tihon din Zadonsk pe fiecare creştin să cugete la următoarele lucruri:

1. la scurgerea permanentă a timpului vieţii noastre ;

2. la cum este imposibil ca să întoarcem timpul înapoi;
3. la cum trecutul şi viitorul nu sînt în puterea noasră, dar
prezentul pe care îl trăim acum, da;
4. la cît de necunoscut este sfîrşitul vieţii noastre;
5. la cum trebuie mereu să fim pregătiţi pentru moarte - în
fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare clipă;
6. la cum, din această cauză, trebuie să ne aflăm pururea într-o
stare sufletească de pocăinţă pentru păcatele noastre;
7. la cum în fiecare ceas trebuie să ne plîngem păcatele noastre
 cu amar, şi să ne aflăm mereu în starea duhovnicească pe care
ne dorim să o avem în clipa ieşrii sufletului nostru.

8. Pe El, fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi
şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preamărită,

Sf. Nicolae Velimirovici :Despre bucuria credinţei în Hristos

Pe El, fără să-L fi văzut, II iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi,
voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preamărită (I Petru
l :8).

Acestea sînt cuvintele Sfîntului Apostol Petru. El L-a văzut pe Domnul şi L-

a iubit. El a privit la Domnul şi a crezut în El. Tocmai de aceea laudă el
iubirea celora care nu L-au văzut pe Domnul, şi credinţa celor care nu L-au
privit cu ochii lor. Domnul nostru însuşi zice: Fericiţi cei ce n-au văzut şi au
crezut (loan 20:29). Fericiţi cei ce nu L-au văzut pe Domnul aşa cum L-a
văzut apostolul, dar totuşi îl iubesc cu apostolică iubire. Fericiţi cei ce nu au
privit la Domnul aşa cum a privit apostolul, dar totuşi cred în El cu a
apostolului credinţă!
O, fraţilor, chiar dacă nu îl vedem pre Domnul, dar noi vedem totuşi
lucrările Lui care au luminat toată istoria omenirii, de la un capăt la celălalt,
şi
au luminat fiecare lucru din zidire cu un înţeles al lui, duhovnicesc. Chiar
dacă nu îl vedem pe Domnul aievea, dar noi vedem totuşi Slăvită Biserica
Lui, cea zidită pe Scump Sîngele şi Preacurat Trupul Lui, şi pe sîngele a
nenumăraţi Sfinţi şi Drepţi, a nenumărate suflete botezate întru Sfînt
Numele Lui dintru toţi
vecii. Chiar dacă nu îl vedem pre Domnul faţă către faţă, aşa cum L-au văzut
apostolii, noi credem că El este în mijlocul nostru prin Sfîntul Trup şi Sfîntul
Sînge de care ne împărtăşim după a Lui poruncă; pe care primindu-L, ne
umplem de bucurie negrăită şi preamărită. Fraţilor, viu este Domnul şi
aproape ne stă El! Aceasta este credinţa noastră cea de neclintit, aceasta este
scînteia care ne aprinde inimile de iubire pentru Domnul Cel pururea viu şi
aproape!
Să ştim că din iubire Domnul şi Făcătorul nostru S-a pogorît pînă la noi pe
pămînt şi ni S-a arătat nouă din dragoste pentru noi, să mai ştim şi că El a
murit pentru noi, iar mai apoi tot pentru noi a înviat - ce alte dovezi mai
mari ne putem dori pentru credinţa noastră, şi ce îndreptăţire mai mare
pentru a-L iubi veşnic şi
arzător? Fraţilor, viu este Domnul nostru lisus Hristos, şi aproape ne stă El
şi astăzi. El Se descoperă multor suflete drepte care îi slujesc Lui întru
răbdarea inimii şi vieţii. O Stăpîne Doamne lisuse Hristoase Cela Ce eşti
 pururea viu, Cela Ce Te-ai răstignit şi ai înviat, învie întru noi credinţa şi
dragostea pentru Tine pînă la ultima noastră suflare pe acest pămînt, ca prin
credinţă şi dragoste să ne învrednicim a Te vedea şi faţă către faţă, cum le-ai
dăruit apostolilor Tăi.
Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.
9. Dobândind răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor.

Sf.Nicolae Velimirovici: Despre mîntuirea sufletului ca răsplată a

credinţei

Dobîndind răsplata credinţei voastre, mîntuirea sufletelor (I Petru 1:9).

Fraţilor, care este răsplata credinţei? Ea este mîntuirea sufletului. Dar care
este scopul credinţei? El este mîntuirea sufletului. Şi care este rodul
credinţei? El este mîntuirea sufletului. Prin urmare, noi nu căutăm să
dobîndim credinţa pentru ea însăşi, ci pentru răsplata mîntuirii sufletului pe
care ea ne-o aduce. Nimeni nu se osteneşte călătorind de dragul nevoinţelor
călătoriei, ci de dragul fericirii care ştie că îl aşteaptă la capătul drumului.
Nimeni nu aruncă funia de salvare la apă de dragul aruncării funiei, ci de
dragul celui care se îneacă, şi pe care vrea să-1 salveze. Dumenezeu ne-a
dăruit credinţa ca pe un drum, la capătul căruia El însuşi ne întîmpină, cu
cununa mîntuirii sufletelor noastre. Si ca şi pe o funie, Dumnezeu ne aruncă
nouă, celor care ne înecăm, puterea credinţei, spre a ne putea salva cu ea din
marea păcatelor, ignoranţei şi viciilor. Acesta este scopul credinţei. Oricine
cunoaşte preţul sufletului omenesc va recunoaşte că nu există nimic pe lume
mai necesar şi mai binefăcător decît credinţa. Neguţătorul de pietre
preţioase,care îşi depozitează comoara în vase anume de pămînt, îşi duce
vasul cu grijă, ascunzîndu-1 de ochii oamenilor şi pururea veghind asupra
lui. Oare pentru vasul cel de lut se teme negustorul? Nu, ci el se teme pentru
comoara pe care o păstrează în el. Toată viaţa noastră pămîntească nu este
decît un vas de lut care ascunde comoară de mare preţ. Comoara aceasta de
mare preţ este sufletul. Vasul e din pămînt ieftin, dar conţinutul lui este
foarte scump. Mai întîi, omul trebuie să aibă credinţă în marele preţ pe care
îl are sufletul lui; al doilea, omul trebuie să creadă marea strălucire şi
adevărata viaţă pe care o va avea acest suflet în împărăţia lui Dumnezeu; al
treilea, el trebuie să creadă în Domnul Dumnezeu Cel Viu, Care pururea
aşteaptă întoarcerea sufletului nostru la El, Cel Care ni 1-a dăruit; şi al
patrulea, omul trebuie să creadă pericolului care îl paşte pe suflet de a se
pierde în această lume. Oricine are credinţă în aceste patru lucruri va şti
cum să-şi păzească sufletul, şi va şti de asemenea că mîntuirea sufletului
este scopul călătoriei lui pe acest pămînt, scopul credinţei lui, rodul vieţii
lui, scopul existenţei lui terestre, şi îndreptăţirea tuturor suferinţelor îndurate
 de el în această viaţă. Noi credem de dragul mîntuirii sufletelor noastre.
Oricine are credinţă adevărată trebuie să ştie că scopul ei este mîntuirea
sufletului. Cel care crede că scopul credinţei lui este altul decît mîntuirea
sufletului lui nu are o credinţă adevărată, nici nu cunoaşte marea valoare a
sufletului lui. O Stăpîne Doamne lisuse Hristoase Preadulce, Cela Ce ne-ai
dăruit nouă biruinţa şi strălucirea credinţei, întăreşte-o pre dînsa şi o ţine
pururea întru noi, ca să putem sta neînfruntaţi înaintea Judecăţii Tale, cu
suflete curate şi luminate, Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită
în veci, Amin.

10. Această mântuire au căutat-o cu stăruinţă şi au cercetat-o cu de-amănuntul

proorocii, care au proorocit despre harul ce avea să vină la voi.
11. Cercetând în care şi în ce fel de vreme le arăta Duhul lui Hristos, Care era
întru ei, când le mărturisea de mai înainte despre patimile lui Hristos şi
despre măririle cele de după ele,
12. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi slujeau ei aceste
lucruri, care acum vi s-au vestit prin cei ce, întru Duhul Sfânt trimis din cer,
v-au propovăduit Evanghelia, spre care şi îngerii doresc să privească.
13. Pentru aceea, încingând mijloacele cugetului vostru, trezindu-vă, nădăjduiţi
desăvârşit în harul care vi se va da vouă, la arătarea lui Iisus Hristos.

Sf. Nicolae Velimirovici: Despre trezvia mintii

Pentru aceea, încingînd mijloacele cugetului vostru, trezindu-vă, nădăjduiţi

desăvîrşit în harul care vi se va da vouă, la arătarea lui lisus Hristos
(I Petru 1:13).

Fraţilor, mintea este călăuza şi povăţuitoarea sufletului. Dumnezeu

animalelor le-a dat numai suflet, şi de aceea pe ele le-a lipsit de libertate,
călăuzindu-le cu mintea Lui. Dar omului Dumnezeu i-a dăruit suflet şi
minte, iar împreună cu mintea, libertatea. Mintea şi libertatea sînt
nedespărţite între ele. Astfel, toate poveştile înşirate de unii filozofi, cum că
omul are minte, dar nu are libertate, nu sînt decît deşertăciuni. Viaţa de
fiecare zi ne arată limpede că libertatea este însoţitoarea de nedespărţit a
minţii. Cu toate acestea, avînd în vedere că mintea omului este departe de a
fi desăvîrşită, tot nedesăvîrşită este şi libertatea lui, şi de aceea el se
călăuzeşte pururea după Dumnezeu. Singur Dumnezeu este Mintea şi
Libertatea desăvîrşită. Noi prin urmare sîntem doar chip şi asemănare a
minţii şi libertăţii lui Dumnezeu.
Mintea noastră este destul de înaltă încît să cunoască voia lui Dumnezeu, iar
libertatea noastră suficient de puternică încît să împlinească voia lui
Dumnezeu cu fapta. Cînd mintea însă îşi pierde puterea ei suverană asupra
sufletului, atunci în suflet se stîrneşte toată dezordinea patimilor şi a
 principiilor contrarii, care aduc în suflet confuzie, haos, şi distrugere.
Ce vrea să spună apostolul prin cuvintele încingeţi mijloacele cugetului
vostru, treziţi-văl El vrea să spună: Nu îngăduiţi minţii voastre să fantazeze,
ci aţintiţi-o pururea la cugetarea Legii lui Dumnezeu. El mai vrea să spună:
Nu îngăduiţi minţii voastre să abuzeze de libertatea cea de Dumnezeu
dăruită, şi să-şi lase sufletul pradă robiei trupului, lumii, şi diavolului, ci
ţintuiţi-vă mintea la Hristos ca şi pe o cruce, aşa încît sufletul vostru să şi
învie cu Hristos. El încă mai vrea să spună: Inchideţi-vă mintea oricăror
închipuiri şi imaginaţii care nu fac decît să o otrăvească şi să o facă pradă
uşoară diavolului; şi ţineţi-o pururea închisă în strîmtimea inimii voastre,
unde se va trezi cu rugăciunea, şi se va curaţi cu lacrimile. In esenţă,
apostolul vrea să spună următoarele: Educaţi-vă mintea astfel încît să nu
folosească rău libertatea care vi s-a dat, insultîndu-L pe Domnul Dumnezeu
Cel Viu şi Multmilostiv, şi omorînd sufletul cu păcatele. O Stăpîne Doamne
lisuse Hristoase, Carele eşti Mintea lui Dumnezeu şi înţelepciunea, ajută-ne
nouă întru încingerea cugetului nostru, ca să cugetăm pururea numai la cele
care sînt de la Tine şi ale Tale, şi ca să îl facem pe el călăuză vrednică spre
mîntuirea sufletelor noastre, Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în
veci,Amin.

14. Ca fii ascultători, nu vă potriviţi poftelor de mai înainte, din vremea

neştiinţei voastre,
15. Ci, după Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată
petrecerea vieţii.

Sf. Nicolae Velimirovici : Despre sfinţenie

Ci, după Sfîntul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi sfinţi, în toată petrecerea
vieţii (I Petru l: 15).

Fraţilor, sfinţenia este virtutea care cuprinde toate virtuţile, fiind plinătatea
lor. De aici, fraţilor, urmează că sfintul este omul cel care este impodobit cu
toate virtuţile. Căci dacă omul are rugăciune dar nu este milostiv, nu poate
să se numească sfint. Sau dacă omul indură orice durere dar nu are credinţă
şi nădejde, nu poate fi numărat printre sfinţi. Sau dacă omul este foarte
milostiv dar nu are credinţă in Dumnezeu, cu adevărat, acest om nu poate
deloc să fie numărat cu sfinţii. Sfintul este un om desăvirşit, aşa cum era şi
Adam in Rai inainte de cădere; sau, mai bine zis, aşa cum este Noul Adam,
adică Hristos Domnul şi Dumnezeul nostru. Acesta este Sfintul Cel mai inalt
decit toţi sfinţii. Acesta este Semănătorul sfinţeniei pe pămint şi Hrănitorul
tuturor sfinţilor din istorie. El ne-a chemat pe noi la demnitatea sfinţeniei
sfinţilor. El ne-a arătat nouă prin exemplul Lui ce inseamnă să fii sfint cu
adevărat. El este prototipul tuturor sfinţilor, precum El este şi arhetipul
 tuturor oamenilor. Căci omul adevărat, fraţilor, nu este altul decit sfintul.
Sfintul sau omul, unul şi acelaşi lucru trebuie să fie. Domnul Hristos ne-a
arătat nouă ce este aceea să fii om şi ce este aceea să fii sfint. Sfintul
Apostol Petru ne porunceşte: Fiţi sfinţi în toată petrecerea vieţii! Căci
sfintul nu este sfint doar intr-o privinţă a vieţii lui, ci in toate privinţele vieţii
lui. Noi trebuie să fim sfinţi in toate lucrările vieţii noastre, mari sau mici,
dacă dorim să ne numărăm şi noi in rindurile sfinţilor; adică, in rindurile
oamenilor ale căror vieţi au fost in deplină armonie cu prototipul sfinţeniei şi
cu arhetipul omenesc - Domnul Dumnezeu Iisus Hristos şi Om.
O Atotsfinte Stăpine, Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită in veci, Amin.

16. Că scris este: "Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt".

17. Şi dacă chemaţi Tată pe Cel ce judecă cu nepărtinire, după lucrul fiecăruia,
petreceţi în frică zilele vremelniciei voastre,

Sf.Nicolae Velimirovici : Despre frica de Domnul

Petreceţi în frică zilele vremelniciei voastre (I Petru l: 17).
Acestea sint cuvintele Marelui Apostol Petru, cuvinte care au o indoită
intemeiere: cea venită din insuflarea dumnezeiască, şi cea venită din
experienţa adincă a trăirii vieţii. Din insuflare dumnezeiască, pescarul cel
simplu şi neştiutor de carte s-a făcut invăţător şi dascăl preainvăţat
popoarelor, stilp al Credinţei şi preaputernic făcător de minuni. Prin
experienţa adincă a trăirii vieţii personale, el a invăţat că toată inţelepciunea
şi puterea omului vin doar de la Dumnezeu şi că omul trebuie astfel să aibă
din belşug şi statornic frică faţă de El, şi faţă de nimeni şi nimicaltceva.
Nebunul se inspăimintă doar atunci cind vede lucind fulgerul şi cind aude
tunetul furtunii, dar omul inţelept se teme de Domnul in fiecare zi şi in
fiecare ceas. Căci Ziditorul fulgerului şi furtunii este mult mai infricoşat
decit fulgerul şi furtuna inseşi, şi mai ales, el este pururea cu tine. De aceea,
nu este destul să te temi de Domnul numai din cind in cind, ci trebuie să te
temi de Domnul cu fiecare răsuflare. Căci frica de Domnul este mai
proaspătă şi mai răcoritoare decit ozonul cel mai curat, atunci cind se
pogoară in atmosfera viciată a sufletului tău. Acest ozon aduce curăţire,
purificare, uşurare, bună mireasmă şi sănătate. Pină ce nu s-a intărit in frica
de Domnul, Petru era doar Petru, iar nu Marele Apostol Petru, eroul,
invăţătorul lumii, şi făcătorul de minuni.O fraţilor, să nu ne fie nouă a ne
bucura mai inainte de seceriş. Această viaţă a noastră nu este secerişul, ci
timpul semănatului intru nevoinţele trupului, şi sudoarea feţei, şi intru frică
mare pentru mintuirea noastră. Semănătorul cu frică şi trăieşte pină ce nu
 vede că semănăturile lui au rodit, şi pină cind nu le stringe in hamabare. Să
ne aminăm şi noi bucuria pină la ziua secerişului, căci acum este vremea nu
a bucuriei, ci a nevoinţelor intru frică şi cutremur. Oare mintui-mă-voi? Iată
intrebarea care trebuie să ne ardă zi şi noapte, in acelaşi fel in care il chinuie
şi pe semănător intrebarea: Oare izbuti-voi să culeg roadele muncii mele
semănate cu sudoare in acest ogor? Semănătorul pururea seamănă cu
sudoare. Să facem şi noi la fel, nevoindu-ne cu fică şi cu cutremur in tot
timpul pribegirii noastre pe acest pămint. O Atotinfricoşate şi Preaputernice
Doamne, viază-ne pre noi intru frica Ta, Căci Ţie se cuvinte toată slava şi
mulţumită in veci, Amin.

18. Ştiind că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur, aţi fost

răscumpăraţi din viaţa voastră deşartă, lăsată de la părinţi,
19. Ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat şi neprihănit,

Sf. Nicolae Velimirovici : Despre înfricoşatul preţ al răscumpărării

Fraţilor, oare a putut cineva vreodată să-şi cumpere medicament contra

păcatelor cu preţ de aur sau de argint? Nu, aşa ceva nu a putut nimeni,
niciodată.
Fraţilor, dar oare a putut cineva vreodată să-şi făurească arme împotriva
diavolului din metal de aur sau de argint? Nu, nimeni, niciodată.
Fraţilor, dar putut-a cineva vreodată să se răscumpere din moarte cu preţ de
aur şi de argint? Cu adevărat nimeni, niciodată. Trebuia un preţ infinit mai
scump decît tot aurul şi argintul din lume spre leac, armă, şi răscumpărare,
însuşi Preacuratul Trup şi Preascumpul Sînge al Fiului lui Dumnezeu a fost
de trebuinţă ca leac ranelor păcatelor, leac desăvîrşit, întru a lor vindecare.
Prescumpul Sînge al Fiului lui Dumnezeu a fost de trebuinţă contra
duhurilor necurate, pe care cu puterea Lui le-a ars şi le-a alungat afară din
om. Preascumpul Sînge al Fiului lui Dumnezeu a fost de trebuinţă pentru
stropirea mormintelor celor pămînteşti, spre omorîrea morţii celei dintru ele
şi ridicarea morţilor la viaţă. Ca un miel nevinovat şi neprihănit a fost ucis
Mieluşelul lui
Dumnezeu pentru noi, ca să ne^scoată pre noi din cele trei falei ale fiarei,
înfricoşat ospăţ, şi de viaţă-făcător! înfricoşat banchet şi scump ne-a făcut
nouă Domnul nostru spre a ne scoate şi a ne libera din fălcile morţii!
Păcatul, diavolul şi moartea au muşcat sălbatic pre blîndul şi Preacuratul
Mieluşel al lui Dumnezeu. Şi ucisu-L-au, dar amarnic otrăvitu-s-au cu
Scump Sîngele Lui!
Sîngele Lui otravă s-a făcut în întreitul gîtlej al fiarei, dar El viaţă şi
 mîntuire S-a făcut pentru noi, oamenii. O, fraţilor, dacă nu cunoaşteţi nici
pînă acum cît de otrăvitor este păcatul, cît de mîrşav este diavolul şi cît de
amarnică este moartea, judecaţi atunci adevărul acestor trei lucruri măcar
după măreţia înfricoşată a jertfei prin care ne-am eliberat din sclavia lor.
Preacuratul Sînge al lui Hristos - iată înfricoşata Jertfa a Răscumpărării
noastre din această amarnică şi întreită sclavie! Să ţinem minte, fraţilor, că
dacă în răutatea şi nepăsarea noastră
mai cugetăm să ne lăsăm încă o dată pradă acestei întreite sclavii, atunci
nimeni şi nimic în cer sau pe pămînt nu ne va mai putea răscumpăra din
această amarnică şi veşnică pieire. Căci nu există decît o singură
Răscumpărare, iar Ea ni S-a dat o dată şi pentru totdeauna. O Stăpîne
Doamne Atotmilostive, întăreşte-ne pre noi întru păstrarea libertăţii pe care
ne-ai dăruit-o nouă cu Sfîntă Jertfa Ta, Căci Ţie se cuvine toată slava şi
mulţumită în veci, Amin.

20. Care a fost cunoscut mai dinainte de întemeierea lumii, dar Care S-a arătat,
în anii cei mai de pe urmă, pentru voi,
21. Cei ce prin El aţi crezut în Dumnezeu, Care L-a înviat pe El din morţi, şi I-a
dat Lui slavă, ca să vă fie credinţa şi nădejdea voastră în Dumnezeu.
22. Curăţindu-vă sufletele prin ascultarea de adevăr, spre nefăţarnică iubire de
fraţi, iubiţi-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată stăruinţa,
23. Fiind născuţi din nou nu din sămânţă stricăcioasă, ci din nestricăcioasă, prin
cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi care rămâne în veac.
24. Pentru că tot trupul este ca iarba şi toată slava lui ca floarea ierbii: uscatu-s-a
iarba şi floarea a căzut,
25. Iar cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este cuvântul, care vi s-a
binevestit.