Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
D 3 Drept Civil Succesiuni Patrascu Bogdan PDF PDF
D 3 Drept Civil Succesiuni Patrascu Bogdan PDF PDF
3
Copyright © 2012, Editura Pro Universitaria
Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al Editurii Pro
Universitaria
4
CUPRINS
Introducere
1. Obiectivele cursului; ...................................................................................................... ............. pag. 6
2. Competenţe conferite (Cunoaştere şi înţelegere, Explicare şi interpretare, Instrumental-
aplicative, Aptitudinale); .......................................................................... ............. pag. 7
3. Resurse şi mijloace de lucru; .......................................................................................... ............. pag. 8
4. Structura cursului; .......................................................................................................... ............. pag. 9
5. Bibliografie selectivă; .................................................................................................... ............. pag. 9
6. Metoda de evaluare. ....................................................................................................... ............. pag. 10
5
Introducere
Precizare prealabilă:
Aceste succinte prezentări ale temelor din programa analitică a discilinei urmăresc
să pună la dispoziţia studenţilor un material didactic util dar nu şi suficient pentru
examen. Util căci se doreşte a fi subliniate reperele, principiile materiei succesiunilor,
trăsăturile fundamentale ale instituţiilor care alcătuiesc această materie. Se urmăreşte de
asemenea, să se pună în evidenţă unele trăsături pe care o instituţie sau alta de drept
succesoral le prezintă şi care sunt necesare a fi ştiute pentru a evita confuziile cu alte
instituţii de drept civil, în raport cu care ar exista asemănări, uneori doar de natură
terminologică: de pildă, capacitate civilă, capacitate succesorală ori reprezentare
convenţională sau legală – reprezentarea succesorală. Insuficient căci acest material nu
înlocuieşte bibliografia tipărită ci dorim numai să înlesnească înţelegerea acesteia.
1. Obiectivele cursului
6
2. Competenţe conferite
8
4. Structura cursului:
9
5. Bibliografie selectiva:
A. Doctrina :
B. Acte normative:
6. Metoda de evaluare:
10
Unitatea de învăţare 1
Noţiuni generale privind dreptul de moştenire.
Transmisiunea succesorală şi caracterele ei juridice
12
juridică, este o transmisiune universală (cu excepţia
legatului cu titlu particular, când prin testament se
dispune mortis causa, de unul sau mai multe bunuri
singulare, izolate şi nu de intregul patrimoniu);
- este o transmisiune unitară pentru că este guvernată,
urmează acelaşi regim juridic fără a se distinge după
natura bunurilor din succesiune, după felul moştenitorilor
ori după alte criterii.
De la acest caracter juridic există unele excepţii. Menţionăm aici
numai una (despre altele se va afla din materialul bibliografic
tipărit). Excepţia avută aici în vedere este cea consacrată prin art.
974 Cod civ. care conferă soţului supravieţuitor, când nu vine în
concurs cu descendenţii soţului defunct ci cu alte clase de
moştenitori legali şi dacă soţul acum decedat nu a dispus de
bunurile respective, un drept de moştenire legală cu o destinaţie
specială ce are ca obiect ,,mobilierul şi obiectele de uz caznic
care au fost afectate folosinţei comune a soţilor,,. Acest drept
special se adaugă dreptului pe care soţul supravieţuitor îl are,
potrivit art. 971 alin.(1) Cod civ., la o parte din masa
succesorală, în concurs cu oricare clasă de moştenitori. Partea
succesorală a soţului supravieţuitor în concurs cu fiecare clasă
este reglementată de art. 972 C. Civ. Aşadar, dacă vine în
concurs cu fiecare clasă soţul are dreptul la o parte din
moştenire. (acesta fiind dreptul comun succesoral al soţului
supravieţuitor ). Când vin în concurs cu moştenitori legali din
prima clasă (descendenţii în linie dreaptă ai lui de cujus), soţul
rămas în viaţă nu mai culege de astă dată cu titlul exclusiv şi
bunurile menţionate la art. 974 C. Civ.
Toate bunurile, indiferent de natura şi afecţiunea lor se împart
între soţul moştenitor şi descendenţii cu care este în concurs,
13
potrivit art. 971 şi 972 C. Civ. Dacă însă clasele de moştenitori
sunt a II-a, a III-a sau a IV-a, soţul are două drepturi cât priveşte
moştenirea lăsată de cel decedat. (atât la o parte din aceastea,
potrivit art. 971 şi 972 Cod civ., cât şi la mobilierul
şi obiectele de uz caznic, în temeiul şi în condiţiile art. 974 Cod
civil).
Iată că, în această ultimă ipoteză regimul juridic al transmisiunii
succesorale este diferit, distingându-se după natura bunurilor şi
după calitatea în care vin la moştenire succesorii legali. Suntem
aşadar în prezenţa excepţiei de la caracterul unitar al
transmisiunii succesorale.
- transmisiunea succesorală, este, în sfârşit, indivizibilă şi
această trăsătură este în strânsă legătură cu caracterul
indivizibil al actului juridic de opţiune succesorală (cu
cele două laturi ale opţiunii: acceptareaşi renunţare).
Aşadar, actul de opţiune succesorală trebuie exercitat în
acelaşi sens cu privire la întreg patrimoniul succesoral.
Ori se acceptă întreaga moştenire, ori se renunţă la tot. Nu
poate fi acceptată o parte din moştenire şi să se renunţe la
rest (de pildă să se accepte activul şi să se renunţe la pasiv
ori să se accepte mobilele din moştenire şi să se renunţe
la bunurile imobile). Caracterul indivizibil al
transmisiunii succesorale, ca de altfel şi al actului de
opţiune succesorală este sintetizat în principiul: nemo pro
parte heres.
Unii autori consideră excepţie de la caracterul indivizibil al
transmisiunii succesorale, situaţia în care moştenitorul legal care
cumulează şi calitatea de legatar optează să vină la moştenire
dând curs unui singur temei succesoral (fie numai ca succesor
legal, fie numai ca moştenitor testamentar). Ni se pare însă că nu
14
suntem în ipoteza unei reale excepţii de la caracterul juridic
discutat căci există , este adevărat o alegere, dar nu făcută direct
asupra masei succesorale (de succesor legal sau de legatar). O
dată făcută această opţiune, succesorul în cauză va lua tot ceea
ce-i permite temeiul succesoral ales (acesta se apreciază în
concret, în funcţie de aventualii comoştenitori legali ori
testamentari).
• moştenire;
• de cujus;
• transmisiune succesorală şi caracterele juridice ale acesteia.
Bibliografie
15
Unitatea de învăţare 2
Data şi locul deschiderii moştenirii. Condiţiile pentru a moşteni
17
Este condiţie generală negativă nedemnitatea succesorală.
Sunt condiţii speciale (particulare) şi în acelaşi timp negative:
dezmoştenirea (reglementată de art. 1074 – 1075 Cod civ. şi revocarea
judecătorească a legatelor pentru ingratitudinea legatarului (art.
1069 alin.(2) Cod civ. şi art. 1070 Cod civ.)
Capacitatea succesorală impune exigenţa ca persoana să existe în
momentul deschiderii moştenirii (art. 957 ali. (1) c. Civ.). Capacitatea
succesorală nu se confundă cu capacitatea de folosinţă (aptitudinea
generală şi abstractă aunei persoane de a avea drepturi şi de a fi ţinute de
obligaţii).
Au capacitate succesorală:
- persoanele în viaţă la data deschiderii moştenirii;
- persoana dispărută căci potrivit art. 53 cod civ. Dispărutul este
considerat în viaţă dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de
moarte rămasă definitivă;
- persoana concepută dar nenăscută la data deschiderii moştenirii
cu condiţia ca aceasta să se nască vie. Pentru determinarea
momentului concepţiunii se apelează la prezumţia pe care o
reglementează şi Codul familiei (în prezent abrogat), referitoare
la timpul legal al concepţiunii. Diferenţa între actuala
reglementare a Codului civil şi cea veche din codul familiei stă în
faptul că timpul legal al concepţiei reprezintă în prezent o
prezumţie relativă (ce poate fi răsturnată prin proba contrară în
condiţiile art. 412 alin. (2) C. Civ. ) şi nu una absolută, cum era
reglementată în Codul familiei;
- persoana juridică are doar capacitate succesorală testamentară (de
a primi legate art. 208 Cod civ.), cu excepţia subiectelor colective
de drept îndreptăţite să primească succesiunea vacantă, care, în
această privinţă sunt moştenitori legali.
Nu au capacitate succesorală:
18
- persoanele care nu mai există la data deschiderii moştenirii;
- comorienţii (art. 957 alin. (2) Cod. civ.
19
la moştenire. Nedemnitatea succesorală este, poate, instituţia juridică din
materia succesiunilor care a suferit cele mai mari prefaceri faţă de
regimul juridic pe care aceasta îl avea potrivit vechiului Cod civil. A
rămas o condiţie negativă dar a devenit una generală prin extinderea
aplicării ei şi asupra moştenitorilor testamentari (art. 960 alin. (1) Cod
civ.)
În timp ce potrivit Codului civil de la 1864, nedemnitatea avea un regim
juridic unitar noul Cod civil reglementează două feluri de nedemnitate:
nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând la cererea oricărei
persoane interesate ori chiar din oficiu de către instanţa judecătorească şi
de notarul public, pe baza hotărârii instanţei, din care rezultă
nedemnitatea. Nedemnitatea de drept operează în puterea legii, instanţa
verificând doar îndeplinirea condiţiilor sale şi constatând că
nedemnitatea a operat.
Nedemnitatea judiciară însă e apreciată de instaţă, poate fi cerută în
principal de succesibili şi într-un anumit termen nu oricând. Ambele
feluri de nedemnitate – am arătat – au incidenţă şi asupra moştenirii
testamentare.
Din perspectiva efectelor nedemnităţii reţinem ăn esenţă că:
- nedemnul este înlăturat de la moştenire, titlul de moştenitor al
nedemnului desfiinţându-se. Posesia exercitată de nedemn asupra
bunurilor moştenirii este posesie de rea credinţă. Nedemnul
trebuie să restituie adevăraţilor moştenitori bunurilor succesiunii,
fructele pe care le-a perceput de la deschiderea moştenirii precum
şi dobânzile la sumele aparţinând succesiunii, încasate de nedemn
începând cu data morţii lui de cujus.
Potrivit art. 960 Cod civ., intitulat efectele nedemnităţii, mai exact
alineatul (3) al acestui text de lege, ,,actele de conservare, precum şi
actele de administrare, în măsura în care profită moştenitorilor, încheiate
între nedemn şi terţi, sunt valabile. Deasemenea, se menţin şi actele de
20
dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn şi terţii dobînditori de
buna credinţă, regulile din materia cărţii funciare fiind însă aplicabile.
Nedemnitatea succesorală nu mai produce efecte cum se întâmpla
potrivit vechiului Cod civil, asupra descendenţilor nedemnului
(împiedicându-i pe aceştia să vină la moştenire prin reprezentarea
nedemnului). În adevăr, sancţiunea nedemnităţii având caracter personal
(produce prin urmare efcete doar asupra celui nedemn) nu-i împiedică pe
descendenţi în cauză să folosească beneficiul reprezentării succesorale
(art. 965 alin.(1) Cod civil).
O noutate a Codului civil în vigoare este aceea că permite înlăturarea
efectelor nedemnităţii prin actul – îl numim – de iertare – a nedemnului.
Potrivit art. 961 alin. (1) C. Civ. ,, Efectele nedemnităţii de drept sau
judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau printr-un act autentic
notarial de către cel care lasă moştenirea. Fără o declaraţie expresă, nu
constituie înlăturare a efectelor nedemnităţii legatul lăsat nedemnului
după săvârşirea faptei care atrage nedemnitatea,,.
Apreciem că actul în discuţie este unul solemn, cerinţele impuse de lege
fiind solicitate ad validitatem.
Dezmoştenirea (condiţie negativă şi particulară moştenirii legale)
înseamnă, potrivit art. 1074 alin.(1) Cod civ. ,,dispoziţia testamentară
prin care testatorul îl înlătură de la moştenire, în tot sau în parte, pe unul
sau mai mulţi dintre moştenitorii săi legali,,.
Precizăm că: - suntem în prezenţa unui alt act juridic pe care, alături de
legate sau chiar în absenţa acestora, testamentul îl poate cuprinde;
- numai dezmoştenirea totală (de la întreaga succesiune) constituie
condiţia negativă particulară pentru moştenirea legală. În adevăr
dezmoştenirea parţială permite totuşi moştenitorului legal accesul
la succesiune chiar dacă numai la o porţiune din aceasta. Aşadar
nu suntem în prezenţa unei condiţii negative ci mai degrabă a
unui caz de restrângere a vocaţiei succesorale a succesorului legal
21
dezmoştenit parţial .
- numai dezmoştenirea (exheredarea) directă făcută prin act distinct
de deznoştenire cuprins în testament constituie condiţie
particulară negativă a moştenirii legale. Nu şi dezmoştenirea
indirectă realizată pe cale de consecinţă prin faptul că testatorul a
întocmit unul sau mai multe legate în favoarea unor alte persoane
decât succesorii săi legali, producând indirect înlăturarea acestora
de la succesiune. Dacă nu ar fi aşa, ar însemna, paradoxal, că este
condiţie a moştenirii legale, idexistenţa în termenii amintiţi, a
moştenirii testamentare (fapt ce nu-şi găseşte desigur temei);
- în sfârşit, dezmoştenirea, chiar totală, nu constituie condiţie
negativă, dacă cei vizaţi sunt moştenitori legali rezervatari. De la
partea moştenirii care se numeşte – rezervă succesorală – aceştia
nu pot fi înlăturaţi prin dezmoştenire. Aşadar chiar dacă s-a dorit
totală, exheredarea va produce efecte şi de această dată numai
parţiale. Rezervatarii având acces la rezervă (ce este o parte din
moştenire) nu se mai poate socoti că dezmoştenirea constituie în
ceea ce îi priveşte o cerinţă negativă a dreptului de moştenire
legală.
Nu stăruim asupra revocării judecătoreşti a legatului pentru
ingratitudinea legatarului deoarece am amintit textul din Codul civil
care o reglementează. Precizăm numai, încă o dată, că şi aceasta este o
condiţie negativă şi specială dar de data aceasta cu incidenţă asupra
moştenirii testamentare.
22
Concepte şi termeni de reţinut
• deschiderea moştenirii;
• data deschiderii moştenirii şi importanţa juridică;
• act de opţiune succesorală;
• locul deshiderii succesiunii;
• capacitatea succesorală şi chemarea la moştenire;
• vocaţia succesorală;
• nedemnitatea succesorală.
Bibliografie
23
Unitatea de învăţare 3
Devoluţiunea legală a moştenirii. Principiile sale generale
25
apropiate în grad le înlătură pe cele de grad mai îndepărtat
(principiul proximităţii gradului de rudenie între rudele din
aceeaşi clasă);
c) în cadrul aceleiaşi clase, rudele în grad egal, moştenesc în părţi
egale.
Există patru clase succesorale:
Clasa I, a descendenţilor în linie dreaptă (copii, nepoţi, etc.) fără
limită de grad.
Clasa a II – a, din care fac parte ascendenţii privilegiaţi (părinţii
defunctului) şi colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului şi
descendenţii lor până la gradul al IV-lea inclusiv).
Clasa a III – a, a ascendenţilor ordinari (bunuci, străbunici etc.) ai
celui decedat, fără limită de grad.
Clasa a IV – a, a colateralilor ordinari (până la gradul IV inclusiv:
unchii, mătuşile, veri primari, fraţii şi surorile bunicilor celui decedat).
Subliniem importanţa precizării, în cazul enunţurilor principiilor
menţionate la literele b şi c că aceste principii se aplică în cadrul
aceleiaşi clase. În adevăr, a afirma că rudele mai apropiate în grad le
înlătură pe cele de grad mai îndepărtat şi deasemenea că rudele de
acelaşi grad moştenesc în părţi egale fără să se precizeze că sunt avute în
vedere rudele din aceeaşi clasă, ar fi profund greşit s-ar înţelege că cele
două principii joacă şi între clase diferite, ori nu este aşa.
De pildă, dacă în urma lui de cujus rămân un părinte al acestuia şi
nepotul în linie dreaptă al defunctului, moştenirea nu va fi culeasă de
părinte (rudă de gradul I) ci de nepot (rudă de gradul II), căci
proximitatea gradului de rudenie îi departajează pe succesorii din aceeaşi
clasă; în exemplul dat însă, succesorii aparţin unor clase diferite iar
principiul incident în cazul acesta este cel al venirii la succesiune în
ordinea claselor. Nepotul aşadar are prioritate faţă de părinte, primul
aparţinând clasei descendenţilor (clasa I) iar ultimul clasei mixte a
26
ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor privilegiaţi (clasa a II-a).
În ceea ce priveşte excepţiile, ele există de la fiecare dintre cele trei
principii generale ale devoluţiunii succesorale legale.
Sunt excepţii de la primul principiu:
- soţul supravieţuitor, căci acesta, deşi nu face parte din nicio clasă
de moştenitori legali, vine totuşi la moştenire în concurs cu
succesorii din oricare clasă;
- este posibilă venirea împreună la moştenire a unor succesori din
clase diferite în situaţia în care a intervenit dezmoştenirea tuturor
celor dintr-o clasă preferată dacă aceştia sunt rezervatari. Actul de
dezmoştenire cuprins în testament chiar dacă este vorba de
dezmoştenire totală, va produce efecte doar în parte, şi anume cu
privire la cotitatea disponibilă. De la rezervă nu se poate însă
înlătura prin exheredare. În consecinţă moştenitorii în discuţie vor
veni în concurs la succesiune cu cei din clasa subsecventă
(aceştia culegând cotitatea disponibilă de la care au fost
îndepărtaţi prin dezmoştenire succesorii din clasa preferată ).
Chiar moştenitorii nerezervatari dintr-o clasă preferată pot
moşteni alături de succesorii din clasa subsecventă dacă au fost
dezmoşteniţi parţial (de pildă de ¼ din succesiune). Ceea ce nu
pot culege aceştia urmare dezmoştenirii, o vor face succesorii din
clase subsecvente cu care, iată, vin în concurs.
Sunt excepţii de la al II lea principiu al devoluţiunii succesorale legale
(al proximităţii gradului de rudenie între succesorii din aceeaşi clasă):
- venirea împreună la moştenire, în cadrul clasei a II-a a părinţilor
şi a colateralilor privilegiaţi; primii aşadar, deşi rude de gradul I
nu-i înlătură pe ceilalţi deşi colataralii privilegiaţi sunt rude de
grad mai îndepărtat şi aparţin aceleiaşi clase succesorale cu
părinţii. Cele două categorii de moştenitori legali vin în concurs şi
culeg cotele prevăzute de Codul civil pentru fiecare dintre ele.
27
- a doua excepţie de la principiul proximităţii gradului de rudenie
înlăuntrul aceleiaşi clase o constituie reprezentarea succesorală
deoarece prin intermediul său un moştenitor legal mai îndepărtat
în grad, dintre aceia care au beneficiul reprezentării, poate să vină
la succesiune în concurs cu un moştenitor mai apropiat în grad cu
de cujus, fără să fie, prin urmare, îndepărtat de acesta de la
moştenire cum ar cere aplicarea principiului.
De la principiul al treilea al devoluţiunii succesorale legale, potrivit
căruia, în interiorul aceleiaşi clase, rudele de grad egal moştenesc în
părţi egale, există următoarele excepţii:
- reprezentarea succesorală, de această dată, prin efectul pe care
aceasta îl produce de împărţire a moştenirii pe tulpini şi
subtulpini, nu pe capete.
- împărţirea moştenirii lăsate de un defunct ai cărui moştenitori
sunt fraţii şi (sau) surorile sale. Aceşti colaterali privilegiaţi pot fi
de trei feluri: frati, (surori) buni sau primari cu fratele mort, prin
urmare fraţi. (Surori) şi după tată şi după mamă cu defunctul;
fraţi, surori cu cel decedat numai după mamă (numiţi uterini);
fraţi, surori cu de cujus numai după tată (numiţi consagvini ori
consângeni).
În astfel de situaţii, moştenirea se împarte în două porţiuni egale, numite
linii: linia maternă şi linia paternă; fraţii (surorile) buni vin la moştenire
în ambele linii. Cei uterini numai în linie maternă iar cei consagvini
numai în linie paternă.
Dacă la succesiune vin aşadar în concurs, de pildă, un frate bun cu unul
uterin, primul va lua mai mult căci va culege întreaga linie paternă în
plus va lua şi jumătate din linia maternă, în timp ce fratele uterin va lua
numai jumătate din linia maternă, deci ¼ din moştenire. Iată că, deşi
rude de grad egal în cadrul aceleiaşi clase, părţile lor nu sunt egale. La
fel se întâmplă dacă la succesiune vin în concurs numai frati sau surori
28
din câte una linii (uterini cu alţii consagvini) dar numărul lor este inegal
în fiecare linie. De plildă, cei trei fraţi uterini vor culege mai puţin decât
cei doi fraţi consangvini căci linia maternă (½) se va împărţi la trei iar
cea paternă (tot ½ ) se va împărţi numai la doi.
Bibliografie selectiva
29
Unitatea de învăţare 4
Reprezentarea succesorală
31
moştenitorii de grad egal moştenesc în părţi egale).
Reprezentarea succesorală nu trebuie confundată cu retransmiterea
dreptului de opţiune succesorală în cazul în care moştenitorul decedează
înainte de a fi apucat să-şi exercite acest drept. În această situaţie dreptul
de opţiune neexercitat se transmite propriilor săi succesori, fiind vorba
de un drept cu conţinut economic ce face aşadar parte din activul
succesiunii rămase în urma moştenitorului decedat înainte să opteze.
• Reprezentare succesorală
Bibliografie
32
Unitatea de învăţare 5
Reguli speciale cu privire la soţul supravieţuitor şi cu privire la clasele de
moştenitori legali rude cu defunctul
33
darurilor de nuntă, drept pe care soţul îl avea dacă venea în concurs cu
celelalte clase de moştenitori nu cu cea a descendenţilor în linie dreaptă şi
dacă soţul acum decedat nu dispusese de bunurile în cauză inclusiv prin
leberalităţi, căci obiectul acestui drept special de moştenire nu era protejat
de rezerva succesorală a soţului supravieţuitor.
Actualul Cod civil nu aduce schimbări majore ale statutului
succesoral al soţului supravieţuitor. În esenţă acesta are aceleiaşi drepturi
pe care i le recunoştea şi Legea nr. 1319 din 1944. În adevăr, potrivit art.
971 alin. (1) Cod civil ,,Soţul supravieţuitor este chemat la moştenire în
concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori legali,, Art. 972 alin. (1)
C. Civ. Precizează la rându-i, la literele a-d porţiunea ce se cuvine soţului
supravieţuitor în concurs cu fiecare clasă succesorală, distingându-se şi în
privinţa cotelor (diferite) cuvenite soţului dacă vine împreună cu ambele
categorii de succesori din clasa a II-a ori dimpotrivă, numai cu una dintre
acestea.
Art. 973 C civ. Reglementează dreptul de abitaţie al soţului
supravieţuitor (acesta fiind şi titlul textului de lege amintit. Iată ce dispune
acesta:
34
de la data deschiderii moştenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de
împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire a soţului
supravieţuitor.
36
- poate veni la moştenire numai în nume propriu nu şi prin
reprezentare;
- este moştenitor rezervatar;
- este ţinut, în concurs cu descendenţii, de obligaţia de raport al
donaţiilor primite de la soţul acum decedat;
- este moştenitor sezinar (acesta fiind noutatea adusă de Codul civil
în vigoare). În adevăr, potrivit art. 1126 C. Civ. ,, sunt moştenitori
sezinari soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii
privilegiaţi,,
Nu ne vom opri în detaliu asupra regulilor speciale aplicabile
moştenitorilor din cele patru clase succesorale. Vom preciza aici doar
caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale acestor moştenitori,
aşa cum am facut-o şi în cazul soţului supravieţuitor. Alte aspecte au
rezultat deja de pildă când am prezentat principiile generale ale
devoluţiunii succesorale legale şi excepţiile de la acestea şi vor reieşi, de
semenea, din cele ce urmează.
Descendenţii în linie dreaptă, care alcătuiesc prima clasă de moştenitori
legali:
- pot veni la moştenire în nume propriu dar şi prin reprezentare;
- sunt moştenitori rezervatari;
- sunt ţinuţi să raporteze donaţiile primite de la de cujus ( art. 1146
alin.(1) Cod civil) când vin împreună la succesiune sau vin în
concurs cu soţul supravieţuitor (după cum şi acesta are obligaţia
de raport când comoştenitorii săi sunt descendenţi în linie
directă);
- sunt moştenitori sezinari.
Mai menţionăm că au calitatea de descendenţi cu drepturi egale cu cei
din căsătorie şi cei din afara căsătoriei precum şi adoptaţii.
Prezintă în continuare interes adopţia cu efecte restrânse pe care o
reglementa Codul familiei (astăzi abrogat). La acest tip de adopţie se
37
renunţase încă anterior (prin OUG nr. 25 din 1997 abrogată astăzi şi ea)
dar, în plan succesoral efectele unor astfel de adopţii încheiate când ele
erau permise, se produc în continuare potrivit adagiului tempus regit
actum (regimul juridic al actului este guvernat de legea în vigoare la
momentul încheierii sale). Interesează în primul rând drepturile
succesorale pe care adoptatul cu efecte restrânse le are în continuare cu
privire la moştenirile lăsate de rudele sale fireşti căci nu se rup în această
ipoteză legăturile de rudenie cu familia firescă, păstrându-se în
consecinţă şi vocaţia succesorală.
În privinţa caracterelor juridice ale drepturilor succesorale ale
moştenitorilor din clasa a II-a, clasă mixtă căci cuprinde atât rude în linie
dreaptă (părinţii defunctului) dar şi rude în linie colaterală (fraţii şi
surorile lui de cujus şi descendenţii din fraţi şi surori), trebuie distins
între cele două categorii.
Ascendenţii privilegiaţi:
- vin la succesiune numai în nume pripriu, nu prin reprezentare.
- sunt moştenitori rezervatari;
- sunt moştenitori sezinari;
- nu datorează raportul donaţiilor;
Colateralii privilegiaţi:
- pot veni la moştenire în nume propriu dar descendenţii lor din
fraţi şi surori pot moşteni şi prin reprezentare;
- nu sunt moştenitori rezervatari;
- nu au beneficiul sezinei;
- nu trebuie să raporteze donaţiile;
Ascendenţii ordinari (alcătuiesc clasa a III-a de moştenitori legali):
- pot veni la succesiune numai în nume propriu nu şi prin
reprezentare;
- nu datorează raportul donaţiilor;
38
- nu sunt moştenitori sezinari (cum erau potrivit vechiului Cod
civil);
- nu sunt protejaţi împotriva liberalităţilor defunctului de rezerva
succesorală.
Colateralii ordinari (alcătuiesc clasa a IV-a de moştenitori legali):
- pot veni la succesiune numai în nume propriu nu şi prin
reprezentare;
- nu sunt moştenitori rezervatari;
- nu sunt moştenitori sezinari;
- nu au obligaţia de a raporta donaţiile.
• soţului supravieţuitor;
• moştenitori rezervatari;
• moştenitori sezinari;
• obligaţia de a raporta donaţiile;
• ascendenţii privilegiaţi;
• colateralii privilegiaţi;
• ascendenţii ordinari;
• colateralii ordinari;
• caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale moştenitorilor din cele patru clase
şi de soţul supravieţuitor.
Bibliografie
39
Unitatea de învăţare 6
Moştenirea vacantă şi drepturile asupra acesteia
40
averii şi nu există moştenitori legali ori dacă aceştia există dar chemarea
lor succesorală a fost restrânsă ca efect al testamentului.
Asemenea ipoteze apar de pildă dacă legatul este cu titlu universal
(de pildă se lasă doar ½ din moştenire, fără a exista succesori legali care,
în lipsa vocaţiei legatarului la întregul patrimoniu succesoral, să culeagă
ceea ce acesta nu a fost îndreptăţit prin testamentul care cuprinde legatul
în discuţie.
Tot vacanţă succesorală parţială există în situaţia în care păstrând
ipoteza înfăţişată – dar presupunând că există de astă dată moştenitori
legali, vocaţia lor a fost restrânsă ca efect al testamentului, astfel încât
aceştianu pot culege jumătatea din succesiune la care legatorul cu titlu
universal nu poate accede. Credem că este vorba de o clauză testamentară
de exheredare parţială a tuturor moştenitorilor legali. În adevăr pornind de
la exemplul anterior în care are desemnat prin testament un legatar cu titlu
universal pentru jumătate din moştenire, să presupunem că în acelaşi
testament ce cu prindea legatul era inserat şi un act de exheredare
(dezmoştenire) parţială a tuturor moştenitorilor legali de la trei sferturi din
succesiune. Aceşti succesori legali pot culege în consecinţă un sfert,
legatarul cu titlu universal, jumătate iar restul de un sfert va constitui
moştenire vacantă, desigur parţial vacantă raportată la întregul patrimoniu
succesoral.
Problema temeiului care îndreptăţeşte comuna, oraşul ori municipiul
sau, după caz, statul român, să culeagă moştenirea vacantă, altfel spus,
natura juridică a drepturilor asupra succesiunii vacante, a fost
controversată. S-au emis, în această privinţă două teorii, fundamental
opuse, în sprijinul fiecăreia dintre ele fiind aduse mai multe argumente.
Câtă vreme a fost în vigoare Codul civil de la 1864, a prevalat, în cele din
urmă, teoria statului moştenitor, mai exact a statului moştenitor legal, în
această calitate culegând succesiunea vacantă. Într-o perioadă anterioară
însă, se considera şi de practică şi de doctrină că statul culege moştenirea
41
vacantă în temeiul suveranităţii sale, ca putere suverană.
În adevăr, această ultimă teorie, numită a desherenţei, socotea că
suveranitatea statului, îi permite acestuia, între altele să culeagă
moştenirile rămase în urma unor persoane ce decedaseră fără posteritate
(privită într-un sens mai larg, aceasta însemnând fără rude în grad
succesibil fie că era vorba despre descendenţi ori ascendenţi – deci despre
rude în linie directă, fie despre rude colaterale până la gradul al IV-lea
grad de rudenie inclusiv). Această teorie permitea statului să culeagă
numai bunurile succesiunii vacante ce se găseau pe teritoriul asupra căruia
acesta îşi exercita suveranitatea. Nu puteau fi în consecinţă culese de
statul român bunurile succesiunii vacante ce se găseau pe teritoriul altui
stat. Această teorie permitea de asemenea să se susţină şi punctul de
vedere potrivit căruia statul, când culege o moştenire vacantă, nu
răspunde pentru pasivul succesiunii căci bunurile s-ar fi putut afirma –
sunt cuvenite at singuli, izolat şi nu ca activ al unei universalităţi juridice,
moştenirea, care, prin definiţie cuprinde şi pasiv.
La teoria desherenţei ca fundament al dreptului statului asupra
moştenirii vacante s-a renunţat în favoarea calităţii de moştenitor legal.
Statul moştenitor răspunde fără îndoială de pasivul succesiunii dar numai
în limitele activului (intra vires hereditatis). Deşi nu exista un text de lege
care, anterior Codului civil în vigoare să consacre în mod expres această
răspundere limitată la activul succesoral (cum exista în cazul
moştenitorilor minori care erau întotdeauna socotiţi acceptanţi sub
beneficiu de inventar), soluţia se întemeia printre alte argumente, pe faptul
că statul, când, culege o succesiune vacantă, nu avea drept de opţiune.
Neputând renunţa la o asemenea moştenire, era firesc, să se considere că
raspunderea pentru pasiv se va face în limitele activului succesoral, căci ar
fi fost inacceptabil, cum ar fi de altfel şi în prezent ca statul să răspundă
cu propriile-i bunuri pentru excesul de datorii ale lui de cujus. De altfel,
pentru această răspundere limitată nici nu mai este acum necesară
42
constituirea unei argumentări căci noul Codul civil predeve expres:,,
Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul suportă pasivul moştenirii
vacante numai în limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral,, (art.
1139 alin.(2) Cod civ.). Chiar în lipsa acestei prevederi exprese, dacă
împărtăşim teoria că moştenirea vacantă se culege în calitate de
moştenitor legal, răspunderea pentru pasiv s-ar limita la activul succesoral
căci aceasta a devenit o regulă generală pentru orice succesor, potrivit art.
1114 alin.(2) C civ. Potrivit acestui text de lege:,, Moştenitorii legali şi
legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile şi
sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral,
proporţional cu cota fiecăruia,,. Aceasta este şi explicaţia pentru care noul
Cod civil nu mai reglementează, ca varietate de acceptare a moştenirii
acceptarea sub beneficiu de inventar. În adevăr ceea ce determina această
varietate de opţiune succesorală prin împiedicarea confuziunii
patrimoniului sucesoral cu patrimoniul propriu al moştenitorului, este
acum consacrată de principiu prin art. 1114 ali.(2) C. Civ.
Cât priveşte natura juridică a drepturilor asupra moştenirii vacante, în
opinia noastră, în continuare aceste drepturi sunt unele succesorale.
Titularii moştenirii vacante, sunt, aşadar, moştenitori legali. De altfel,
această calificare se impusese, cum am precizat prin argumentele sale în
raport cu cealaltă teorie, a dreptului de desherenţă. Oservăm, însă, că o
dată cu adoptarea noului Cod civil, este reluată în doctrină această
discuţie. Faptul nu este, desigur, criticabil. Dimpotrivă, poate fi chiar
folositor dacă în urma discuţiei vor fi confirmate unele din argumentele
anterioare în favoarea statului moştenitor şi dacă la acestea se vor agăuga
argumente noi.
Un asemenea argument este dat, credem, de însuşi titularii
succesiunii vacante: comuna, oraşul, municipiul respectiv statul pentru
cazul existenţei în străinătate a unor bunuri ale succesiunii vacante. Prima
categorie de titulari (unităţi administrativ teritoriale menţionate) nu poate
43
culege decât în calitate de moştenitor legal succesiunea vacantă. Temeiul
sprijinit pe argumentul suveranităţii nu poate juca în ce le priveşte căci
titular al suveranităţii nu poate fi un alt subiect de drept în afara statului.
Pe de altă parte a admite, pentru subiectele colective de drept amintite,
calitatea de moştenitor legal iar pentru stat când culege moştenirea
vacantă să se reţină fundamentul suveranităţii sale ar fi inacceptabil. În
adevăr, fiind vorba de aceeaşi problemă pusă în discuţie, nu se poate
admite decât o soluţie unitară. În plus, temeiurile diferite ar atrage, cum
am amintit, deja cele ce proced, soluţii diferite sub aspectul posibilităţii
statului român de a culege moştenirile vacante, ori bunuri ale acestora
situate în străinătate.
Chiar dacă noul Cod civil stabileşte o procedură aparte de urmat în
cazul unei moşteniri vacante, ale cărei etape privesc administrarea
provizorie a bunurilor acesteia (art. 1136), sau averea succesibililor (art.
1137) intrarea în stăpânirea moştenirii vacante şi răspunderea pentru pasiv
(art. 1139), în sfârşit, desfiinţarea vacanţei moştenirii (art. 1140), nu este o
raţiune suficientă pentru negarea teoriei moştenitorului legal. La fel, nu
constituie un motiv suficient de puternic faptul că nu se vorbeşte, în cazul
pe care-l avem în vedere, despre eliberarea unui certificat de moştenitor ci
numai de faptul că notarul public, în condiţiile art. 1137 ali.(2) C. Civ., ,,
va constata că moştenirea este vacantă,,.
Precizăm că subiectele colective de drept, inclusiv statul, pot avea şi
calitatea de legatari, prin urmare de moştenitori testamentari. Nu este
vorba însă în aceste situaţii de moşteniri vacante ci de unele cu privire la
care de cujus a testat în favoarea unor legatari persoane juridice. Există
aşadar, moştenitori iar aceştia au de adtă dată drept de opţiune ca orice
succesibil.
44
Concepte şi termeni de reţinut
• moştenire vacantă;
• titularii, teorii asupra moştenirii vacante;
• vacanţa succesorală parţială.
Bibliografie:
45
Unitatea de învăţare 7
Devoluţiunea succesorală testamentară.
Definiţia testamentului şi caracterele sale juridice
46
măsura în care rezerva succesorală este încălcată.
Precizăm că moştenirea este legală şi la fel devoluţiunea succesorală,
în situaţia în care există testament dar care nu conţine acte juridice de
dispoziţie asupra averii testatorului (legate) ci alte manifestări de voinţă
ale celui acum decedat (alte acte juridice). Acest lucru este posibil, ideea
urmând a fi dezvoltată cu prilejul discutării definiţiei testamentului şi mai
ales a cuprinsului acestuia.
Iată spre comparaţie, definiţiile legale ale testamentului din vechiul
Cod civil şi din Codul civil în vigoare.
Potrivit art. 802 al Codului civil de la 1864:,, testamentul este un act
revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din
viaţă, de tot sau parte din avutul său,,.
Noul Cod la rândul său în art. 1034 prevede că:,,testamentul este
actul unilateral, personal şi irevocabil, prin care o persoană, numită
testator, dispune, în una din formele cerute de lege, pentru timpul când nu
va mai fi în viaţă,,.
Trecând de această dată în plan secund modul clasic în care sunt
expuse definiţia şi caracterele juridice ale testamentului vom sintetiza
unele idei rezultate dintr-o privire comparativă a celor două definiţii
legale ale testamentului.
Mai întâi este de subliniat faptul că vechea definiţie a fost constant,
şi socotim cu drept cuvânt, criticată de doctrină. Mai mult, practica
judecătorească, pe bază, de interpretar, a dat un înţeles testamentului
astfel încât acest act juridic, să se conformeze mai mult definiţiei
literaturii juridice decât celei a art. 802 din Codul civil astăzi abrogat.
Obiecţiunea principală adusă definiţiei legale avute în vedere a fost
aceea că reduce testamentul la legat, astfel spus că definiţia este în
realitate nu a testamentului ci a legatului căci prin acest ultim act juridic
se putea dispune în tot sau în parte, mortis causa, de un patrimoniu.
Desigur că în mare parte dintre situaţii, testatorul îşi întocmeşte actul său
47
de ultimă voinţă pentru a dispune pentru timpul încetării sale din viaţă, în
tot sau în parte, de averea sa, de propriul său patrimoniu. Aceasta n-ar
îndreptăţi însă nici chiar când testamentul ar conţine un singur legat (de
pildă unul universal) renunţarea la orice distincţie între testament şi
legatul care-i dă conţinut. Testamentul nu trebuie redus la legat după cum
nici legatul nu poate fi confundat cu testamentul. Chiar în ipoteza
deschisă, când cele două acte juridice se suprapun până la contopire,
măcar sub raport intelectual, diferenţa specifică dintre ele nu poate fi
ignorată. În adevăr, este vorba de acte juridice deosebite iar dacă este de
reţinut o trăsătură a relaţiei dintre ele, vom spune că nu poate exista legat
fără testament. Testamentul este forma exterioară dar fără îndeplinirea
exigenţelor căreia legatul (dispoziţie asupra averii lui de cujus ) n-ar fi
valabil. Problema ce se pune este dacă dependenţa sine qua non se
verifică şi în sens invers: anume că nu poate exista testament dacă acesta
nu conţine legate. Esenţa criticii definiţiei din art. 802 al noului Cod civil,
era tocmai că, identificând testamentul cu legatul, concluzia ar fi fost că
nici testament fără legat nu poate exista. Ori,dimpotrivă doctrina are
argumente în sensul unei interpretări extensive a textului de lege, care să
permită calificarea drept testament şi a actului mortis causa care nu
conţinea dispoziţii asupra averii testatorului, ori nu numai asemenea
dispoziţii ci şi alte acte juridice (de pildă, recunoaşterea unui copil, un act
de dezmoştenire a unui, unora ori chiar a tuturor moştenitorilor legali,
numirea unui executor testamentar, un partaj de ascendent etc.). Această
linie de gândire, în sens larg din punctul de vedere al cuprinsului
testamentului, a fost însuşită şi de practica judecătoreasă, aceastea sub
imperiul vechiului Cod civil, recunoscând natura testamentară a actelor
juridice pentru cauză de moarte ce conţin, pe lângă legate şi alte acte
juridice sau chiar numai astfel de alte acte nu şi legate.
Noul Cod civil şi-a însuşit această viziune asupra testamentului şi a
consacrat-o expres. De astfel, din punctul de vedere al recepţivităţii la
48
susţinerile doctrinei şi la argumentările date în motivarea hotărârilor
judecătoreşti – ne referim la soluţiile novatoare ale instanţelor, trebuie
remarcat că noul Cod a ţinut seama de multe din aceste aspecte şi le-a
consacrat prin dispoziţiile sale. Iată un aspect meritoriu al actului
normativ în discuţie, pe lângă observaţiile critice care i-au fost aduse.
Redăm dispoziţiile art. 1035 C. Civ. în vigoare, al cărui titlu indicativ
este conţinutul testamentului:,, Testamentul contine dispozitii referitoare
la patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac parte din acesta, precum
si la desemnarea directa sau indirecta a legatarului. Alaturi de aceste
dispozitii sau chiar si in lipsa unor asemenea dispozitii, testamentul
poate sa contina dispozitii referitoare la partaj, revocarea dispozitiilor
testamentare anterioare, dezmostenire, numirea de executori
testamentari, sarcini impuse legatarilor sau mostenitorilor legali si alte
dispozitii care produc efecte dupa decesul testatorului,,. Iată că, în mod
expres, noul Cod civil admite că testamentul poate să conţină şi alte acte
juridice, pe lângă sau chiar fără legate, mai mult, enumeră cu titlu
exemplicativ principalele manifestări de voinţă ce se pot regăsi în
testament. La unele dintre aceste acte ne vom opri în cadrul temei
următoare. Până atunci ţinem să remarcăm că a fost înlăturală, prin
prevederile art. 1035 C. Civ. principală carenţă ce era subliniată în
cvasiunanimitatea lucrărilor juridice, anterioare, cât priveşte definiţia
testamentului, în general noţiunea de testament astfel cum era
configurată de art. 802 din Codul civil, în prezent abrogat. Este vorba
oare numai de o concluzie bazată pe aparenţă care nu rezistă unei analize
mai atente? S-ar putea crede acest lucru deoarece art. 1034 al actualui
Cod civil, text de lege pe care l-am citat şi care precizează noţiunea
testamentului vorbeşte şi acesta ca şi art. 802 din Codul civil anterior de
faptul că testatorul dispune . Trebuie răspuns la întrebarea semnificaţiei
termenului dispune din cele două texte de lege: este identică ori numai
termenul este acelaşi dar accepţiunile sale diferă? Dacă s-ar răspunde
49
afirmativ în sensul primei ipoteze ( în care şi termenii sunt identici şi
acceptarea lor este aceeaşi, s-ar putea socoti că Noul Cod civil dă acelaşi
sens restrâns testamentului, reducându-l la legat, cum făcea şi art. 802
Cod civ. anterior.
În adevăr dacă prin testament se dispune în sensul că acesta este un
act juridic de dispoziţie (adică de înstrăinare, în principiu translativ de
proprietate) înseamnă că poate fi în continuare actuală critica adusă în
trecut definiţiei testamentului. În opinia noastră însă această critică ar fi
nejustificată căci art. 1034 Cod civil (este un punct de vedere pe care îl
avansăm) foloseşte nu accepţiunea clasică juridică, consacrată pentru
actul de dispoziţie ci dă termenului dispune ... pentru timpul când
testatorul nu va mai fi în viaţă sensul tot juridic, dar nespecific de
prevedere, clauză a înscrisului testamentar. În adevăr socotim că
legiuitorul doreşte să precizeze că testamentul ca act de ultimă voinţă al
lui de cujus conţine dispiziţii, clauze deci prevederi ce vor produce
efecte la data morţii celui despre a cărui moştenire vorbim. Dacă este aşa
concluzia nu poate fi alta decât că se reuşeşte şi prin art. 1034 Cod civil
care precizează noţiunea testamentului, nu doar prin art. 1035 intitulat
conţinutul testamentului să se sublinieze diferenţa specifică dintre acest
act şi legat, ultimul fiind actul de înstrăinare a averii succesorale.
Cât priveşte caracterele juridice ale testamentului, în ambele
definiţii pe care le-am avut comparativ în vedere, cea veche şi cea
actuală, reţin trăsăturile de act revocabil şi de asemenea mortis causa. În
plus faţă de Codul civil abrogat, noul Cod civil enumeră şi caracterele
testamentului de act unilateral şi personal. Şi este bine că acuala definiţie
este mai completă căci fiecare trăsătură oferă actului un element de
specialitate ce merită subliniat. Testamentul este esenţialmente
revocabil, oricând testatorul putând reveni asupra dispoziţiilor sale de
ultimă voinţă. Acest caracter juridic deosebeşte testamentul de donaţie
deşi ambele aceste acte sunt liberalităţi. Donaţia însă este irevocabilă iar
50
irevocabilitatea donaţiei este mai profundă decât în general principiul
irevocabilităţii actelor juridice. De asemenea caracterul personal al
testamentului îl deosebeşte de majoritatea actelor juridice care,
dimpotrivă, pot fi făcute şi prin reprezentant de pildă printr-unul
convenţional, prin mandatar.
Caracterul de act juridic unilateral, la o primă vedere, s-ar putea
socoti că nu era neaparat necesar a fi reţinut în definiţie testamentului
căci, evident, dacă, manifestarea de voinţă este a testatorului, deci a unei
singure persoane, actul nu poate fi decât unilateral. Cu toate acestea,
credem că nu aleatoriu a fost reţinută, în definiţie, această trăsătură a
testamentului. S-au avut în vedere, în opinia noastră, cel puţin două
aspecte: primul că actul este şi rămâne unilateral nefiind de natură ca,
prin întălnirea cu o altă manifestare de voinţă să devină contract, act
juridic bilateral. Posibilitatea unei asemenea raţionament greşit ar fi
putut exista prin raportare la actul, tot unilateral, de acceptare a
moştenirii. Şi testamentul şi actul de acceptare rămân până la epiuzarea
efcetelor lor acte unilaterale deşi prezintă semnificaţie juridică unul
pentru altul. În adevăr, testamentul prin care se dispune de patrimoniu
determină un tip (un fel) de moştenire dar efectivitatea sa depinde de
sensul actului de opţiune. Numai dacă legatorul acceptă moştenirea,
efectele proprii ale testamentului (şi ale actelor pe care acesta le
conţine), se produc în mod definitiv, altfel spus, se consolidează (a se
vedea caracterul declarativ al actului juridic de opţiune succesorală).
Dacă dimpotrivă, legatarul renunţă la succesiune, testamentul nu-şi va
mai produce efectele caracteristice în raport cu o persoană devenită, prin
renunţare, străină de moştenire.
Un al doilea element de interes în precizarea caracterului
testamentului de act juridic unilateral îl constituie înţelegerea raţiunii
interzicerii testamentului reciproc. Potrivit art. 1036 C. Civ. ,,sub
sancţiunea nulităţii absolute a testamentului, două sau mai multe
51
persoane nu pot dispune, prin acelaşi testament, una în favoarea
celeilalte sau în favoarea unui terţ. Testamentul trebuie făcut aşadar prin
act separat. Explicaţia principală stă tocmai în faptul că testamentul
reciproc contravine unora dintre caracterele juridice ale testamentului.
Este vorba de caracterele revocabil, personal şi nu în ultimul rând ci
poate dimpotrivă, trăsăturii de act juridic unilateral.
Dintre caracterele testamentului mai trebuie amintite fără îndoială
acela de act solemn care, prin urmare, trebuie să îmbrace ad validitatem,
una din formele cerute pentru un fel (tip) de testament dintre cele
reglementate expres şi limitativ de lege.
Se mai reţine ca trăsătură a testamentului faptul că acesta este un
act juridic. De aici consecinţă că testamentul trebuie să îndeplinească
cerinţele pe care Codul civil le are pentru orice act juridic. Toate aceste
precizări sunt corecte şi au semnificaţia lor. Îndoiala noastră poartă doar
asupra reţinerii ca trăsătură (caracter juridic) a testamentului aceea de a
fi un act juridic. Este, în opinia noastră, vorba nu de un caracter juridic ci
de o calificare, de stabilirea naturii juridice a testamentului (de act
juridic spre a-l deosebi de pildă de faptele juridice). O dată calificat
astfel se pune întrebarea: actul juridic numit testament cu trăsături, cu
caractere juridice prezintă? Din această perspectivă reiese, credem, că
este inadecvat a socoti trăsătură a testamentului natura sa de manifestare
de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice (de act juridic
civil).
Şi alte elemente specifice testamentului au fost reţinute în mod
constant de doctrină nici acestea nefiind la adăpost de orice obiecţie
(unele dintre acestea vor reieşi din cele ce urmează). Sigur că, în
procesul de însuşire a materiei succesiunilor, trebuie reţinute acele
elemente validate de majoritatea autorilor şi de cele mai multe dintre
soluţiile instanţelor judecătoreşti. Faptul că noi, aici punem în discuţie şi
alte aspecte sau deschidem calea şi către alte perspective în care poate fi
52
privită o instituţie juridică ori alta se explică prin aceeea că este necesar
a nu se uita că sistemul de drept este dinamic, în continuă prefacere; în
consecinţă. la fel este şi ştiinţa dreptului ( al cărui obiect de studiu îl
constituie tocmai dreptul pozitiv); în sfârşit, urmarea este că nici
procesul de învăţământ, materiile de studiu (ce-şi propun să reţină în
esenţă rezultatele ştiinţei dreptului) nu pot ignora discuţiile, uneori
disputele ştiinţifice pe o temă ori alta şi nu este bine să evite posibile
viziuni noi faţă de cele îndeobşte însuşite. Acestea din urmă, repetăm
trebuiesc apropriate. Dar noutatea în abordare nu este, în acest context
de prisos. Dimpotrivă, credem că ajută formării profesionale indiferent
care va fi în concret profesiunea juridică aleasă. Legile se schimbă iar
specialistul trebuie să aibă la îndemână nu numai instrumentele specifice
de înţelegere şi interpretare a lor dar şi capacitatea de a găsi noi
accepţiuni şi de a pătrunde sensuri noi cât priveşte o instituţie de drept
ori alta. Sunt câteva reflecţii făcute cu prilejul înfăţişării unor probleme
juridice privind testamentul, reflecţii pe care le socotim însă utile şi în
care credem, ce au o acoperire mult mai largă decât materia dreptului de
moştenire şi chiar decât acceea a dreptului civil în ansamblul său.
53
Concepte şi termeni de reţinut
• testament;
• definiţia şi caracterele juridice ale testamentului;
• cuprinsul testamentului
Bibliografie:
54
Unitatea de învăţare 8
Consideraţii cu privire la câteva acte juridice posibile de întâlnit într-un testament
55
- legate pure si simple;
- legate afectate de modalităţi.
Într-un paragraf distinct, Codul civil, sub titlul:,, Efectele legatelor,,
reglementează, în articole anume destinate: situaţia fructelor bunurilor ce
constituie obiectul legatului; drepturile legatarului cu titlu particular;
sarcina excesivă a legatului cu titlu particular; accesoriile bunului ce
constituie obiectul unui legat cu titlu particular; legatul rentei viagere sau
al unei creanţe de întreţinere; legatul alternativ; legatul bunului altuia;
legatul conjunctiv; cheltuielile predării legatului; dreptul de preferinţă al
creditorilor moştenirii faţă de legatari (art. 1058 – 1067 Cod civ.). La
aceste texte de lege şi de asemenea la materialele tipărite trimitem pentru
detalii privind toate aceste probleme juridice. Cum am mai precizat,
prezentele sinteze nu au menirea să înlocuiască manualele de drept
suucesoral ci doar să înlesnească înţelegerea acestora. În plus, intenţia
noastră este de a semnala, cu caracter complementar, posibile
perspective de înţelegere a unor instituţii juridice.
De pildă, legatul conjunctiv reglementat de art. 1065 C. civ. este acela
lăsat mai multor persoane fără ca testatorul să fi precizat partea cuvenită
fiecăruia. Particularitatea acestui fel de legat este că el conferă
colegatarilor vocaţie la întreg şi le permite celor ce acceptă succesiunea
să culeagă şi părţile celor care nu pot sau nu vor să vină la moştenire (de
pildă părţile nedemnilor ori ale renunţătorilor). Legatul conjunctiv, cu
specificul pecizat, este întru totul valid şi nu trebuie confundat cu
testamentul conjunctiv ( numit astfel până acum de doctrină). Este vorba
despre testamentul prin care două sau mai multe persoane testează prin
acelaşi act una în favoarea celeilalate sau în favoarea unei terţe persoane.
Acest testament este nul absolut. De astfel confuzia între legatul
conjunctiv şi testamentul conjunctiv este din ce în ce în ce mai puţin
probabilă câtă vreme – au arătat – Codul civil în vigoare reglementează
acest act în art. 1036 Cod civil sub denumirea de testament reciproc.
56
Este de aşteptat ca noua denumire să fie însuşită de doctrină şi de
practica judecătorească. Deşi se poate reflecta asupra semanticii acestui
termen profan pentru limbajul juridic. Ne întrebăm: termenul reciproc nu
are relevanţă exclusiv pentru relaţia dintre două persoane fiecare dintre
ele în raport cu cealaltă. Dacă răspunsul ar fi afirmativ, ar însemna că nu
este acoperită terminologic decât una dintre ipotezele art. 1036 C. civ.:
aceea în care, prin acelaşi testament, două persoane ar dispune una în
favoarea celeilalte. Ar exista însă reciprocitate în ipoteza în care cele
două persoane dispun prin acelaşi act în favoarea unui terţ? Răspunsul ar
fi desigur negativ.
O sumă importantă de probleme juridice există în cazul în care
vorbim de ineficacitatea legatelor. Sunt subsumate acestei noţiuni,
potrivit doctrinei şi având temei de drept art. 1068 – 1073 C. Civ.,
următoarele instituţii juridice:
- nulitatea legatelor (absolută sau relativă), în această privinţă aplicându-
se regulile de la nulitatea ca sancţiune a actului juridic în general căci
testamentul este un act juridic. Au fost subliniate însă şi cauze de
nulitate specifice legatelor, ca de pildă nerespectarea interzicerii
legatului reciproc, înscrierea în legat a unei substituţii fideicomisare
când aceasta nu este admisă de lege, etc.;
- revocarea legatelor (voluntară care la rândul ei poate fi expresă şi
tacită, precum şi revocarea judecătorească);
- caducitatea legatelor (art. 1071 C civ.);
- reducţiunea legatelor (sancţiune ce intervine în cazul în care legatul
este o liberalitate excesivă, prin urmare care încalcă rezerva
succesorală).
Am arătat că, pe lângă legate ori chiar în absenţa lor, testamentul
poate conţine şi alte acte juridice. Unele dintre acestea sunt enumerate în
art. 1035 C. Civ., text pe care l-am citat. Printre actele juridice acolo
menţionate se alfă şi dezmoştenirea (exheredarea). Acest act juridic,
57
recunoscut şi anterior, primeşte în Codul civil în vigoare o reglementare
de principiu, sistematică (art. 1074 – 1075). Fără a fi dezvoltate aici
aspectele juridice ce pot fi discutate cu privire la dezmoştenire, ne
rezumăm a cita art. 1074 C. Civ. şi a face câteva sublinieri:,, (1)
Dezmostenirea este dispozitia testamentara prin care testatorul ii inlatura
de la mostenire, in tot sau in parte, pe unul sau mai multi dintre
mostenitorii sai legali.
(2) Dezmostenirea este directa atunci cand testatorul dispune prin
testament inlaturarea de la mostenire a unuia sau mai multor mostenitori
legali si indirecta atunci cand testatorul instituie unul sau mai multi
legatari,,.
Trebuie remarcat că:
- dezmoştenirea directă constituie un act distinct posibil de regăsit,
alături de legate sau în absenţa acestora, în testament. În adevăr
dezmoştenirea indirectă realizată prin instituirea uneia ori mai
multor legatari îi îndepărtează de la succesiune în tot sau în parte
pe moştenitorii legali numai pe cale de consecinţă. Desigur
legatele care produc această urmare nu pot fi socotite acte de
dezmoştenire căci în acel moment ar înceta să fie legate, şi-ar
schimba sau mai exact ar avea o altă natură juridică. Cauza
(scopul) unui legat, ca de astfel a oricărei liberalităţi, este intenţia
de a gratifica nu îmlăturarea de la moştenire a succesorilor legali.
- dezmoştenirea se poate clasifica în totală şi parţială. Pare că noul
Cod civil ia în considerare drept criteriu al acestei clasificări
măsura în care succesorii legali sunt înlăturaţi de la moştenire (în
tot respectiv în parte ). Trebuie menţionat că doctrina, înainte de a
fi dată exheredării reglementarea de principiu pe care o are în
prezent, lua drept criteriu al clasificării de care ne ocupăm
numărul celor dezmoşteniţi. Altfel spus, era totală dezmoştenirea
care îi viza pe toţi succesorii legali (chiar îndepărtaţi doar de la o
58
parte din moştenire) şi parţială – cea prin care era înlăturat doar
unul ori unii dintre succesorii în discuţie indifferent dacă de la
întregul patrimoniu al defunctului ori numai de la o parte din
acesta. Se ajungea astfel ca, paradoxal, deşi dezmoştenire totală (
a tuturor moştenitorilor legali) aceasta să le permită celor
dezmoşteniţi accesul la o parte a averii lui de cujus dacă ei
fuseseră îndepărtaţi nu de la întreg ci doar de la o câtime (de pildă
printr-o clauză în care testatorul stipula că îi dezmoşteneşte pe
toţi succesorii săi legali de la jumătate din moştenire).
Este aşadar, în opinia noastră, un progres în viziunea legiuitorului cu
privire la dezmoştenire, cu atât mai mult cu cât interesează în principal
nu câţi succesori sunt avuţi în vedere de exheredare ci de ce porţiune
succesorală au fost înlăturaţi. De altfel, observând textul de lege citat,
remarcăm că nici nu mai este reţinută ipoteza – posibilă, socotim, în
continuare a dezmoştenirii tuturor succesorilor legali ci doar a unuia ori
a mai multora dintre aceştia.
Reamintim că, în condiţiile precizate la locul cuvenit, am arătat că
exheredarea directă totată a moştenitorilor legali nerezervatari constituie
o condiţie negativă particulară pentru moştenirea ab intestat.
Trimitem pentru o înţelegere corectă şi completă a acestei instituţii
juridice şi la observarea efectelor dezmoştenirii, reglementate de art.
1075 C. Civ.
Într-o secţiune anume dedicată, Codul civil în vigoare reglemetează
execuţiunea testamentară. Problemele juridice ale acesteia reies din
enumerarea titlurilor pe care le poartă art. 1077 – 1085 C civ.:
desemnarea şi misiunea executorului; dreptul de administrare; puterile
executorului; transmiterea execuţiunii; obligaţia de a da socoteală şi
răspunderea executorului; remuneraţia executorului; suportarea
cheltuielelor; încetarea execuţiunii.
Din perspectiva preocupărilor noastre de aici prezintă interes
59
prevederea din art. 1077 alin(1) C. Civ:,, Testatorul poate numi una sau
mai multe persoane, conferindu-le împuternicirea necesară executării
dispoziţiilor testamentare. Executorul testamentului poate fi desemnat şi
de către un terţ, determinat prin testament,,.
Textul citat, în faza întâi reglementează, un alt act juridic posibil de
regăsit în testament: acela de numire a uneia ori a mai multor executori
testamentari. Merită a preciza că şi partea a doua din art. 1077 alin. (1)
C. civ. reglementează un act pe care testamentul îl poate conţine. Nu mai
este însă vorba de numirea unui executor testamentar ci de un act prin
care este determinat terţul care să desemneze, printr-o manifestare de
voinţă ulterioară şi distinctă de testament, executorul testamentar.
• legate universale;
• legate cu titlu universal;
• legate cu titlu particular;
• dezmoştenire;
• executor testamentar.
Bibliografie:
60
Unitatea de învăţare 9
Felurile testamentului
61
exteriorizată). Explicaţiile sunt numeroase: amintim numai faptul că
suntem în prezenţa unui act juridic solemn, în plus, a unei liberalităţi
mortis causa ce poate avea ca obiect întregul patrimoniu ce a aparţinut
unei persoane fizice, prin urmare este vorba de un act cu consecinţe
grave şi importante, de aceea observarea cu maximă rigoare a respectării
unor condiţii de fond şi de formă se impune.
Din perspectiva clasificării lor, testamentele se grupează în trei categorii:
- testamente ordinare (obişnuite), încheiate în condiţii normale nu
excepţionale;
- testamente privilegiate, la care se poate apela în cazuri
excepţionale, anume determinate de Codul civil;
- alte feluri de testamente.
Din prima categorie, a testamentelor ordinare, fac parte testamentul
olograf şi testamentul autentic. Trebuie remarcat că la a treia categorie
de testamente ordinare pe care o reglementa Codul civil acum abrogat,
anume la testamentele mistice sau secrete, legiuitorul actual a renunţat
socotind probabil că este vorba de o formă testamentară a cărei incidenţă
practică era nesemnificativă.
Potrivit art. 1041 Cod civil:,, sub sancţiunea nulităţii absolute,
testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat şi semnat de mâna
testatorului,,
În art. 1041 Codul civil reglementează felul în care se procedează la
deschiderea testamentului olograf, un prim demers fiind prezentare,
acestuia unui notar public ,,pentru a fi vizat spre nedeschidere,,.
În general apreciem că aspectele juridice reţinute şi analizate de doctrină
sub reglementarea vechiului Cod civil, de asemenea şi soluţiile de
practică judecătorească îşi păstrează actualitatea căci, din perspectiva
definiţiei sale şi a elementelor de urmărit în cazul testamentului olograf,
nu există schimbări semnificative în noul Cod civil.
Nu vom stărui asupra argumentelor ce pot fi cu uşurinţă găsite şi însuşite
62
din lucrările tipărite. Vom menţiona numai că repere ale unei prezentări
a regimului juridic al testamentului olograf ar trebui să le reprezinte
fiecare din elementele definiţiei sale: scrierea, data şi semnătura din
acest testament. Un element important dar rezolvat de mult de literatura
juridică îl reprezintă intervenţia în actul de ultimă voinţă în discuţie a
unei scrieri străine. Care va fi in acest caz soarta testamentului?
Întotdeauna acesta va fi nul de drept? Importante sunt distincţiile ce
trebuie urmărite: are scrierea străină legătură cu menţiunile
testamentului ori semnificaţia sa este cu totul diferită. A cunoscut ori nu
testatotul scrierea straina?
Iată întrebări ale căror răspunsuri se găsesc în orice manual de
succesiuni şi cu privire la care practica s-a pronunţat în timp, în mod
constant.
În cazul fiecărui tip de testament ordinar, un element important îl
reprezintă sublinierea avantajelor şi dezavantajelor pe care le prezintă.
Testamentul olograf se afirmă de multe ori, este la îndemână oricărei
persoane care ştie să scrie. Se doreşte a fi subliniate simplitatea
cerinţelor sale. Nu mai puţin, trebuie arătat că doar sub acest aspect
poate fi înţeles avantajul în felul în care a fost formulat. Căci, din
perspectiva cerinţelor sale de fond dar şi în ceea ce priveşte întrunirea
cumulativă a exigenţelor de formă – chiar simple cum sunt, este necesar
ca testatorul să aibă cel puţin elementare cunoştiinţe juridice. Altfel
riscă, să considere valabil un testament care să nu întrunească totuşi
cerinţele ad validitatem.
Precizăm şi particularităţile testamentului olograf de a fi un act juridic
solemn deşi suntem în prezenţa unui înscris sub semnătură privată. Dar
exigenţele privind scrierea, data şi semnătura trebuie îndeplinite ad
validitatem. Unii autori fac distincţia între actele solemne şi cele
formale, socotind că testamentul olograf aparţine acestora din urmă de
vreme ce condiţiile sale de formă pot fi îndeplinite de însuşi testator fără
63
a necesita intervenţia unui organ investit cu exerciţiul autorităţii publice.
În sfârşit, puterea doveditoare a testamentului olograf acesta este accea a
unui înscris sub semnătură privată.
Testamentul autentic reprezintă al doilea fel (tip) de testament ordinar.
Potrivit art. 1043 alin.(1) C. civ. ,, Testamentul este autentic dacă a fost
autentificat de un notar public sau de o altă persoană investită cu
autoritate publică de către stat, potrivit legii,,
Codul civil în vigoare reglementează modul în care notarul public
acţionează la întocmirea unui testament autentic (art. 1044) modul în
care se face autentificarea în situaţii speciale ( de pildă în cazul celor
care urmare a infirmităţii, a bolii sau din alte cauze nu pot semna etc.
(art. 1045), necesitatea înregistrării testamentului autentic în Registrul
Notarial ţinut, potrivit legii, în format electronic (art. 1046 ).
Forţa probantă a testamentului autentic este mai mare decât a celui
olograf căci în privinţa menţiunilor percepute de agentul instrumentar ex
propriis sensibus, acestea nu pot fi combătute decât prin înscrierea în
fals. Celelalte menţiuni ale testamentului autentic, nepercepute direct şi
nemijlocit de agentul instrumentator pot fi combătute prin orice mijloc
de probă.
Nu trebuie ignorată nici problema avantajelor şi dezavantajelor
testamentului autentic ( subliniate în mod constant în lucrările tipărite)
primele prevalând în raport cu celelalte şi făcând din acest act de ultimă
voinţă, probabil, cel mai răspândit, cel mai des utilizat testament.
În privinţa testamentelor privilegiate, ne rezumăm la a cita dispoziţiile
art. 1047 C. Civ. în vigoare, ce poartă chiar acest titlu indicativ:,, (1) Se
poate intocmi in mod valabil un testament in urmatoarele situatii
speciale:
a) in fata unui functionar competent al autoritatii civile locale, in caz de
epidemii, catastrofe, razboaie sau alte asemenea imprejurari
exceptionale;
64
b) in fata comandantului vasului sau a celui care il inlocuieste, daca
testatorul se afla la bordul unui vas sub pavilionul Romaniei, in cursul
unei calatorii maritime sau fluviale. Testamentul intocmit la bordul unei
aeronave este supus acelorasi conditii;
c) in fata comandantului unitatii militare ori a celui care il inlocuieste,
daca testatorul este militar sau, fara a avea aceasta calitate, este salariat
ori presteaza servicii in cadrul fortelor armate ale Romaniei si nu se
poate adresa unui notar public;
d) in fata directorului, medicului sef al institutiei sanitare sau a
medicului sef al serviciului ori, in lipsa acestora, in fata medicului de
garda, cat timp dispunatorul este internat intr-o institutie sanitara in care
notarul public nu are acces.
(2) In toate cazurile prevazute la alin. (1) este obligatoriu ca testamentul
sa se intocmeasca in prezenta a 2 martori.
(3) Testamentul privilegiat se semneaza de testator, de agentul
instrumentator si de cei 2 martori. Daca testatorul sau unul dintre martori
nu poate semna, se va face mentiune despre cauza care l-a impiedicat sa
semneze.
(4) Dispozitiile alin. (3) sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute.
(5) Prevederile art. 1.042 se aplica in mod corespunzator si in privinta
testamentului privilegiat,, (este vorba despre exigenţele presupuse de
deschiderea testamentului olograf, exegenţe reglementate de art. 1042 C.
Civ., care are ca titlu chiar ,,Deschiderea testamentului olograf,,
Testamentele privilegiate devin caduce în termen de 15 zile de când
testatorul a avut acces la una din formele testamentare obişnuite.
Caducitatea nu intervine cu privire la actul de recunoaştere a unui copil,
act cuprins într-un testament privilegiat. Este încă un exemplu pentru
validitatea afirmaţiei că, în situaţia în care un testament conţine mai
multe acte juridice de natură diferită, fiecare dintre acestea urmează
propriul său regim juridic şi nu pe al testamentului în care e cuprins,
65
testamentul fiind doar un tipar, o formă exterioară a manifestărilor de
voinţă exprimate prin intermediul său.
În sfârşit, în categoria desemnată sub denumirea de alte feluri de
testamente pot fi înscrise:
- testamentul sumelor şi valorilor depozitate (art. 1049 C. Civ.)
- testamentul făcut în străinătate (art. 2635 C. Civ.)
• testamentul olograf;
• testamentul autentic;
• testamente privilegiate.
Bibliografie:
66
Unitatea de învăţare 10
Rezerva succesorală şi alte instituţii juridice care limitează posibilitatea de a
dispune de bunurile succesiunii prin act juridic
67
venea în concurs la moştenire acestuia nu erau şi copii săi ci părinte le
era doar de cujus.
Cu privire la liberalităţile care au încălcat-o şi în măsura în care a fost
încălcată rezerva, intervine o sancţiune specifică ( ce afectează şi
dezmoştenirile), numită reducţiue a liberalităţilor excesive (sunt
excesive tocmai pentru că exced cotităţii disponibile şi încalcă rezerva
succesorală).
Definiţia legală a rezerei succesorale este dată de art. 1086 Cod
civil, aceasta fiind considerată:,, partea din bunurile moştenirii la care
moştenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva
voinţei defunctului, manifestată prin liberalităţi ori dezmoşteniri,,.
Sunt moştenitori rezervatari: soţul supravieţuitor, descendenţii în linie
dreaptă şi ascendenţii privilegiaţi ai celui decedat (art. 1087 C. Civ).
Două sunt caracterele juridice ale rezerei succesorale:
- este o parte a moştenirii;
- este lovită de indisponibilitate.
Rezerva este partea din succesiune pe care, în mod imperativ legea o
acordă moştenitorilor legali rezervatari. Prin urmare, dreptul la rezervă
nu aparţine rezervatarilor ca un element al activului succesoral, nu e
dobândit de aceştia prin transmitere succesorală în temeiul legii. Dar,
deşi dobândită prin lege, rezerva poartă asupra moştenirii, este o
porţiune a acesteia. Şi nu a moştenirii lăsate efectiv de de cujus ci a celei
ce ar fi rămas în urma defunctului dacă el nu făcea donaţii:
- rezerva poate fi culeasă numai de succesorii care vin efectiv la
moştenire, deci de aceia care îndeplinesc toate condiţiile necesare
pentru a moşteni, şi care şi-au însuşit prin acceptare, calitatea de
moştenitori. Renunţătorii pierd dreptul la rezervă căci renunţarea
îi face străini de moştenire, deci şi de partea acesteia numită
rezervă succesorală. Nici cei înlăturaţi de la moştenire ca
nedemni nu au dreptul la rezervă căci aceasta este o parte a
68
moştenirii;
- în doctrină se insistă şi pe caracterul imperativ al rezervei căci
nici întinderea acesteia nici calitatea de moştenitor legal
rezervatar nu depind de voinţa lui de cujus ci sunt stabilite de
legiuitor;
- fiind o parte a moştenirii, ca de altfel şi cotitatea disponibilă,
orice act făcut cu privire la rezervă înainte de data deschiderii
moştenirii este nul de drept fiind prohibite expres de Codul civil
(art. 956);
Ca parte a succesiunii rezervatarii au dreptul la rezervă în natură căci tot
în natură au dreptul moştenitorii să culeagă succesiunea (prin moştenire
se dobândeşte dreptul de proprietate asupra masei succesorale şi nu
simple drepturi de creanţă).
Al doilea caracter juridic al rezervei succesorale constă – am arătat – în
faptul că este lovită de indisponibilitate. Această indisponibilitate este
relativă şi parţială. Relativă căci există numai în cazul în care există
moştenitori rezervatari.
Indisponibilitatea rezervei este parţială în sensul că rezerva nu se poate
întinde asupra întregii moşteniri, trebuind să existe şi o cotitate
disponibilă de care se poate dispune în mod liber inclusiv prin acte de
dispoziţie cu titlu gratuit ( liberalităţi).
Indisponibilitatea rezervei este parţială şi pentru că rezerva este sustrasă
leberalităţilor defunctului nu şi actelor cu titlu oneros încheiate de
acesta. În principiu existând contraprestaţie echivalentă valoric şi ţinând
seama de funcţia patrimoniului de a explica şi permite automat
subrogaţia reală cu titlu universal, patrimoniul nu poate sărăci prin
încheierea actelor cu titlu oneros; se produce doar o înlocuire a unor
elemente cu conţinut economic cu altele.
Potrivit art. 1088 C. civ.: ,,rezerva succesorală a fiecărui moştenitor
rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absenţa
69
leberalităţilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moştenitor legal,,.
De aici s-a tras concluzia că, spre deosebire de vechiul Cod civil, dacă
există o pluralitate de succesori rezervatari, rezerva se determină şi se
atribuie fiecărui rezervatar în mod individual şi nu colectiv. Aspectul
acesta este controversat. Tindem să împărţim însă punctul de vedere ce
conduce la concluzia menţionată.
Nu ne oprim la amănunte legate de modul de calcul şi întinderea
rezervei fiecărei categorii ce beneficiază de ea (descendenţii în linie
dreaptă, ascendenţii privilegiaţi şi soţul supravieţuitor). Regula de bază
am amintit-o, este cea stipulată în art. 1088 C. Civ. Lucrările recente de
succesiuni detaliează aceste aspecte. Valoarea masei succesorale în
funcţie de care se stabileşte întinderea rezervei succesorale şi a cotităţii
disponibile presupune afectarea următoarelor operaţiuni reţinute în
următorii termeni de art. 1091 alin (1)C. civ. :,, a) determinarea activului
brut al mostenirii, prin insumarea valorii bunurilor existente in
patrimoniul succesoral la data deschiderii mostenirii;
b) determinarea activului net al mostenirii, prin scaderea pasivului
succesoral din activul brut; c) reunirea fictiva, doar pentru calcul, la
activul net, a valorii donatiilor facute de cel care lasa mostenirea,,.
Încălcarea rezervei succesorale atrage – am arătat – sancţiunea
reducţiunii leberalităţilor excessive.
Căile prin care se poate obţine reducţiunea sunt: buna învoială a celor
interesaţi, acţiunea în reducţiune şi invocarea excepţiei de reducţiune.
Reducţiunea liberalităţilor se face intr-o anumită ordine, stabilită de art.
1096 C. civ. Menţionăm cu titlu de exemplu doar dispoziţia din alin.(1)
potrivit căreia:,,legatele se reduce înaintea donaţiilor,,. Explicaţia stă în
faptul că legatele producându-şi efectele la decesul testatorului, sunt cele
care au încălcat rezerva nu donaţiile (acte inter vivos) care şi-au produs
deja efectele la momentul deschiderii moştenirii, aceasta însemnând că,
în mod necesar în raport cu legatele, nu se poate socoti că ele, donaţiile
70
au depăşit cotitatea disponibilă. Regulile privind ordinea reducţiunii
trebuie însă observate în totalitatea lor precum şi cu precizările din art.
1096 C. civ.
Alte două instituţii juridice, pe lângă rezerva succesorală sunt
îndeobşte considerate că limitează dreptul de a dispune neângrădit prin
act juridic de bunurile succesiunii. Este vorba de actele juridice asupra
moştenirii nedeschise (viitoare)(art. 956 C. civ.). În adevăr, sunt nule
absolute actele unilaterale, precum şi contractele cu privire la o
moştenire nedeschisă. De pildă acceptarea sau renunţarea la o asemenea
succesiune ori vânzarea unei astfel de moşteniri.
O altă limitare o aduce substituţia fideicomisară, reglementată de
art. 993 – 1000 C. civ. Potrivit art. 993 C. civ.,, Dispozitia prin care o
persoana, denumita instituit, este insarcinata sa administreze bunul sau
bunurile care constituie obiectul liberalitatii si sa le transmita unui tert,
denumit substituit, desemnat de dispunator, nu produce efecte decat in
cazul in care este permisa de lege,,. Precizăm faptul că instituitul poate fi
ori donator ori legatar. În situaţia în care substituţia fideicomisare nu
sunt premise de lege, ele vor fi ineficace şi suntem aşadar în prezenţa
unei limitări de a dispune de bunurile succesiunii (dacă substituţia este
construită pe fundamental unei liberalităţi mortis causa, adică pe
fundamental unui legat).
71
Concepte şi termeni de reţinut
• rezerva succesorală;
• cotitatea disponibilă;
• liberalităţi excesive;
• reducţiunea liberalităţilor excesive;
• moştenitori rezervatari;
• caracterele juridice ale rezervei succesorale.
Bibliografie:
72
Unitatea de învăţare 11
Probleme generale ale opţiunii succesorale
73
repudiere a acestui titlu. Prin actul de opţiune se exercită, se valorifică
dreptul subiectiv de opţiune. Ramâne a distinge din contextul în care
termenul de opţiune succesorală este folosit, semnificaţia acestuia(drept
subiectiv ori act juridic).
Laturile opţiunii – am precizat deja, sunt două: acceptarea, respectiv
renunţarea la moştenire ( le putem numi eventual variante ale opţiunii
succesorale). Unele probleme juridice privesc atât acceptarea cât şi
renunţarea la moştenire. Pe acestea le-am numit probleme generale ale
opţiunii succesorale. Alte aspecte au în vedere fiecare din laturile opţiunii
( acceptarea şi varietăţile sale, renunţarea la moştenire şi revocarea
acesteia, efectele fiecăreia din cele două posibile conduite ale
succesibilului).
Aspectele specifice acceptării şi renunţării la moştenire vor forma
obiectul temei următoare.
Acum avem în vedere problemele generale ale opţiunii succesorale
astfel cum această noţiune a fost anterior precizată. Dintre aceste
probleme generale amintim: subiectele dreptului de opţiune, caracterle
juridice ale actului de opţiune succesorală, termenul de opţiune (natura
juridica, momentul de la care începe să curgă, regulă şi excepţii).
Este subiect al dreptului de opţiune succesorală succesibilul, aşa cum
este el definit de Codul civil, deci persoanele care îndeplinesc condiţiile
cerute pentru a moşteni. Credem că nu numai vocaţia succesorală trebuie
avută în vedere ci trebuie observate şi celelalte condiţii ale dreptului de
moştenire (generale ori particulare, pozitive ori negative). În adevăr, dacă
este vorba de cerinţele pozitive, acestea trebuie să fie întrunite cumulativ
pentru a vorbi despre un titlu al dreptului de opţiune. Dacă avem în vedere
condiţiile negative, succesibilul nu trebuie să se găsească într-una din
situaţiile propuse de aceste condiţii. De pildă, este insuficientă observarea
numai a vocaţiei succesorale dacă nu se apreciază şi îndeplinirea condiţiei
ca persoana să aibă de asemenea capacitate succesorală. Apoi, este
74
irelevant că subiectul de drept axistă la data morţii lui de cujus şi că legea
îl cuprinde între posibilii moştenitori ab intestat dacă a fost săvârşită o
faptă care atrage nedemnitatea succesorală. Acel subiect de drept nu mai
poate fi considerat succesibil şi nu este prin urmare titular al dreptului de
opţiune succesorală. Drept de opţiune succesorală are atât succesibilul
legal cât şi cel testamentar, legatarul şi acesta indiferent de întinderea
vacaţiei succesorale(după cum legatul este universal, cu titlu universal ori
cu titlu particular). Drept de opţiune are atât succesibilul legal persoană
fizică dar şi legatarul persoană fizică şi desemenea persoană juridică. Nu
există însă drept de opţine pentru subiectele colective de drept îndreptăţite
să culeagă moştenirea vacantă. În privinţa vocaţiei sucesorale legale, sunt
titulari ai dreptului de opţiune succesorală atât succesibilii de rand
prefererat cât şi cei subsecenţi; prin urmare atât cei care au dublată vocaţia
succesorală generală de una concretă, efectivă cât şi cei ce au doar
chemare generală pentru a moşteni. Pentru că în cazul acestor din urmă
succesibili; termenul de exercitare a dreptului lor de opţiune curge tot de
la data deschiderii moştenirii, actul lor de opţiune este unul sub condiţie
(aceasta însemnând că eficienţa sa va depinde de felul în care optează
moştenitorii legali în rang preferat (deci care au şi vocaţie concretă). Nu
mai dacă eceştia vor renunţa la succesiune, actul de opţiune al
succesibililor subsecvenţi va fi eficient, va produce efectele specifice.
Este o situaţie care se abate de la cerinţa expresă, a art. 1101 din Codul
civil ca actul de opţiune să nu fie afectat de modalităţi, cerinţă a cărei
nerespectare atrage nulitatea absolută a actului. Este de vazut cum vor
rezolva în practică instanţele judecătoreşti această problemă la prima
vedere irenconciliabilă.
O situaţie aparte apare în cazul retransmiterii dreptului de opţiune
succesorală neexercitat de titularul său. Prin urmare dacă, succesibilul
moare fără a fi apucat să opteze, dreptul neexercitat se a transmite
propriilor lui moştenitori care au restul de termen al celui pe care-l
75
moştenesc pentru a accepta sau a renunţa la moştenirea autorului lor.
Dreptul de opţiune în discuţie va fi exercitat de moştenitorii
succesibilului mort, separat, fiecare pentru partea sa şi în sensul în care
doreşte iar renunţarea unora profită moştenitorilor acceptanţi (art. 1105 C.
civ.).
În ceea ce priveşte caracterele juridice ale actului de opţiune
succesorală vom spune că este vorba de:
- un act juridic unilateral căci reprezintă o singură manifestare de
voinţă, cea a succesibilului;
- un act care poate fi savârşit nu numai personal de către succesibilul
ci şi prin reprezentant legal (în cazul în care succesibilul este minor
lipsit de capacitate de exerciţiu) ori prin reprezentant convenţional,
prin mandatar;
- un act juridic voluntar, există libertate de opţiune căci potrivit art.
1106 C. Civ. :,,Nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire
ce i se cuvine,,. Dintre excepţiile de la această trăsătură a opţiunii
succesorale o menţionăm pe aceeea reprezentată de acceptare
forţată a succesiunii. Potrivit art. 1119 Cod civil ,, (1) Succesibilul
care, cu rea-credinta, a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul
succesoral sau a ascuns o donatie supusa raportului ori reductiunii
este considerat ca a acceptat mostenirea, chiar daca anterior
renuntase la ea. El nu va avea insa niciun drept cu privire la
bunurile sustrase sau ascunse si, dupa caz, va fi obligat sa
raporteze ori sa reduca donatia ascunsa fara a participa la
distribuirea bunului donat.
(2) Mostenitorul aflat in situatia prevazuta la alin. (1) este tinut sa
plateasca datoriile si sarcinile mostenirii proportional cu cota sa
din mostenire, inclusiv cu propriile sale bunuri,,.
- un act juridic indivizibil, dându-se expresie principiului:,,nemo
pro parte heres,,(nimeni nu poate fi moştenitor doar pentru o
76
parte din succesiune). Actul de opţiune trebuie exercitat în acelaşi
sens (acceptare ori renunţare), cu privire la întreg patrimoniul
succesoral. Se discută în literatura juridică dacă moştenitorul
legal care cumulează şi calitatea de legatar dar înţelege să dea
curs numai uneia din cele două temeiuri creează o situaţie care
constituie o excepţie de la caracterul indivizibil al actului de
opţiune.
În opinia noastră, răspunsul este negativ căci în realitate opţiunea,
alegerea nu priveşte direct masa succesorală ci una din cele două calităţi
succesorale (de moştenitor legal ori de legatar). Odată această alegere
făcută, succesibilul va culege tot ceea ce-i permite calitatea aleasă. Un
argument în plus că nu este vorba de o excepţie de la caracterul
indivizibil al actului de opţiune îl reprezintă faptul că i se recunoaşte, de
către Codul civil, succesibilului în discuţie câte un drept distinct de
opţiune pentru fiecare din cele două temeiuri succesorale. Aşa fiind, o
eventuală excepţie de la indivizibilitatea actului de opţiune ar trebui,
apreciată, credem, separat, distinct, în raport cu fiecare dintre actele de
opţiune concurente.
- un act juridic, în principiu irevocabil. Caracterul irevocabil se
verifică întru totul în latura acceptării. Excepţia există însă cât
priveşte renunţarea, aceasta putând fi în condiţiile art. 1123 Cod
civil, revocată;
- un act juridic declarativ de drepturi şi ca orice asemenea act,
produce efecte retroactive, efectele sale urcând până la data
deschiderii succesiunii. De la această dată succesibilul acceptant îşi
consolidează dobîndirea moştenirii, corelativă transmisiunii
succesorale ce a optat la moartea lui de cujus; în cazul renunţării,
tot retroactiv, de la data deschiderii succesiunii, renunşătorul este
considerat străin de moştenire;
- un act juridic pur şi simplu, ce nu poate fi, prin urmare, afectat de
77
modalităţi (termen sau condiţie). Am arătat deja excepţia
reprezentată de opţiunea succesibililor legali subsecvenţi câtă
vreme cei preferaţă nu au optat încă. Actul de opţiune al
moştenitorilor legali mai îndepărtaţi, puşi în situaţia să opteze în
acelaşi termen, socotit de la aceeaşi dată, ca şi moştenitorii mai
apropiaţi, va produce efecte numai dacă aceştia nu optează în
termen sau dacă renunţă la succesiune.
Aceasta cu toate că, potrivit art. 1101 Cod civil:,,sub sancţiunea nulităţii
absolute, opţiunea succesorală este indivizibilă şi nu poate fi afectată de
nicio modalitate,,
Dreptul de opţiune succesorală trebuie exercitat într-un anumite termen.
Dacă potrivit vechiului Cod civil acesta era de şase luni de la data morţii
lui de cujus, în noul Cod termenul este de un an socotit de la acceaşi dată
care reprezintă şi momentul deschiderii succesiunii (art. 1103 alin.(1) Cod
civil).
Trebuie subliniat faptul că anterior noii reglementări, din practica
instanţelor de judecată au rezultat situaţii în care termenul de opţiune
succesorală era necesar a fi socotit nu de la data deschiderii moştenirii ci
de la o dată ulterioară. Este vorba de ipoteze de speţă care îndreptăţeau
socotirea termenului de la un moment ulterior morţii lui de cujus căci
dacă s-ar fi aplicat regula ori succesibilul nu cunoştea izvorul vocaţiei sale
succesorale (de pildă dacă află de calitatea sa de legatar prin descoperirea
unui testament la mai mult de şase luni de la deces, ori dreptul de opţiune
riscă să se stingă înainte de a naşte (de pildă în cazul naşterii unui copil la
mai mult de 6 luni de la decesul tatălui său, copil conceput prin urmare la
data deschiderii moştenirii dar nenăscut încă la aceea dată).
Este un merit al noului cod civil de a fi receptat aceste contribuţii
ale practicii judecătoreşti, susţinute de doctrină şi de a fi reflectat în
dispoziţiile sale aceste contribuţii. Este motivul pentru care, după ce în
alin.(1) al art. 1103 Cod civil se înscrie regula (dreptul de opţiune
78
succesorală se exercită într-un an de la data deschiderii moştenirii), în
alin. (2) al textului de lege amintit se prevede, termenul de opţiune
curge:,, a) de la data nasterii celui chemat la mostenire, daca nasterea s-a
produs dupa deschiderea mostenirii;
b) de la data inregistrarii mortii in registrul de stare civila, daca
inregistrarea se face in temeiul unei hotarari judecatoresti de declarare a
mortii celui care lasa mostenirea, afara numai daca succesibilul a
cunoscut faptul mortii sau hotararea de declarare a mortii la o data
anterioara, caz in care termenul curge de la aceasta din urma data;
c) de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca legatul
sau, daca testamentul cuprinzand acest legat este descoperit dupa
deschiderea mostenirii; d) de la data la care succesibilul a cunoscut sau
trebuia sa cunoasca legatura de rudenie pe care se intemeiaza vocatia sa
la mostenire, daca aceasta data este ulterioara deschiderii mostenirii,,.
Cât priveşte natura juridică a termenului de 1 an pentru acceptare sau
renunţare la moştenire se consideră în continuare că este vorba de un
termen de prescripţie. Dacă este aşa, înseamnă că înlăuntrul său trebuie
exercitat un drept al acţiune în sens material. Aşa se face că încă sub
imperiul Codului civil anterior, dreptul de opţiune succesorală a fost
considerat un adevărat drept la acţiune. Concluzie inexactă căci este
vorba de o posibilă conduită a succesibilului, conduită prevăzută şi
ocrotită de lege, deci despre un drept subiectiv nu despre un drept la
acţiune. Această asimilare forţată a fost făcută însă spre a permite
aplicarea în cazul termenului de opţiune a instituţiilor suspendării şi
repunerii în termen, specifice prescripţiei extinctive. Altfel, calificat ca
drept subiectiv şi neexercitat în termen, consecinţa ar fi fost stingerea
dreptului de opţiune.
Noul Cod Civil pare a înlesni o calificare corectă, a instituţiilor, o
apreciere exactă a naturii juridice a termenului de opţiune şi totodată să
concilieze în mod diferit prescripţia extinctivă (mai exact aplicarea celor
79
două instituţii aale sale – suspendarea şi repunerea în termen) decăderea,
ce caracterizează termenul de 12 luni pentru opţiune. Codul în vigoare
pare a admite, prin excepţie, că cele două instituţii ale prescripţiei
extinctive se aplică şi termenului de opţiune, deşi natura sa reală este de
termen de decădere căci înlăuntrul său trebuie exercitat un drept
subiectiv nu unul la acţiune în sens material.
Iată în sensul ideii noastre ce prevede acelaşi art. 1103 Cod civil, dar în
alin.(3): ,,termenului prevăzut la alin.(1) i se aplică prevederile cuprinse
în Cartea a VI-a referitoare la ,,suspendarea şi repunerea în termenul de
prescripţie extinctivă,,.
• opţiune succesorală;
• suucesibil;
• laturile opţiunii succesorale;
• act de opţiune;
• drept subiectiv de opţiune.
Bibliografie:
80
Unitatea de învăţare 12
Acceptarea şi renunţarea la moştenire
82
şi-o însuşeşte căci numai aşa poate să îndrepte partea sa către
unul dintre succesibili sau, dacă e cazul, cu titlu oneros, către
toţi. Renunţarea la succesiune ca latură diametral opusă
acceptării, este pur abdicativă. Renunţarea in favorem însă (cea
la care ne-am referit mai sus) este acceptare.
85
reglementării trecute se numea retractarea renunţării dar sub
denumirea de revocare a renunţării (acestea este de altfel chiar
titlul indicativ al art. 1123).
Condiţiile revocării renunţării sunt aceleaşi ca în vechiul
Cod civil. În plus, articolul menţionat cere pentru revocare
aceleaşi condiţii de formă prevăzute pentru renunţare. În sfârşit
este afirmată explicit valoarea de acceptare pe care o are
revocarea renunţării, aspect care sub reglementarea dată de
vechiul Cod civil, a născut contraverse.
Dar iată textual ce prevede art. 1123 al noului Cod
civil:
,,(1) In tot cursul termenului de optiune, renuntatorul
poate revoca renuntarea, daca mostenirea nu a fost deja
acceptata de alti succesibili care au vocatie la partea care i-ar
reveni, dispozitiile art. 1.120 aplicandu-se in mod corespunzator.
(2) Revocarea renuntarii valoreaza acceptare, bunurile mostenirii
fiind preluate in starea in care se gasesc si sub rezerva
drepturilor dobandite de terti asupra acelor bunuri,,.
• acceptare expresă;
• acceptare tacită;
• renunţarea la moştenire.
Bibliografie:
88
retroactiv, începând cu momentul deschiderii succesiunii.
Moştenitorii legali nesezinari dobândesc de drept posesia
moştenirii şi de asemenea toate beneficiile pe care aceasta le
presupune, prin eliberarea certificatului de moştenitor. Pentru ei,
acest document constitue mijloc de insezinare dar cu efect
retroactiv, începând cu momentul deschiderii succesiunii.
Moştenitorii legali nesezinari sunt colateralii privilegiaţi
precum şi rudele defunctului aparţinând ultimelor două clase
succesorale ( a III-a si a IV-a). De remarcat faptul că, spre
deosebire de legislaţia anterioară, ascendenţii ordinari care
beneficiau de sezină potrivit vechiului Cod Civil, în prezent nu
o mai au, în schimb are sezină soţul supravieţuitor, care era lipsit
de acest beneficiu de Legea nr.319 din 1944, în prezent
abrogată.
Aşa se face că, potrivit noului Cod civil, moştenitorii
sezinari sunt şi rezervatari (toate categoriile de sezinari au şi
dreptul la rezervă, astfel spus cei ce beneficiază de rezerva
succesorală sunt şi moştenitori sezinari).
Până la însezinare moştenitorul legal nesezinar nu poate fi
urmărit în calitate de moştenitor, în schimb poate cere notarului
public să permită luarea unor măsuri care să asigure conservarea
bunurilor succesiunii.
Niciun legatar nu are, am arătat, stăpânirea de drept a
moştenirii, nu este sezinar. Potrivit art.1128 din Codul civil:
„(1) Legatarul universal poate cere intrarea in stapanirea
de fapt a mostenirii de la mostenitorii rezervatari. Daca
asemenea mostenitori nu exista sau refuza, legatarul universal
intra in stapanirea mostenirii prin eliberarea certificatului de
mostenitor.
(2) Legatarul cu titlu universal poate cere intrarea in stapanirea
89
de fapt a mostenirii de la mostenitorii rezervatari sau, dupa caz,
de la legatarul universal intrat in stapanirea mostenirii ori de la
mostenitorii legali nerezervatari care au intrat in stapanirea
mostenirii, fie de drept, fie prin eliberarea certificatului de
mostenitor. Daca asemenea mostenitori nu exista sau refuza,
legatarul cu titlu universal intra in stapanirea mostenirii prin
eliberarea certificatului de mostenitor.”.
În ceea ce priveşte predarea legatului cu titlu particular,
art. 1129 Cod civil prevede că „Legatarul cu titlu particular intra
in posesia obiectului legatului din ziua in care acesta i-a fost
predat de bunavoie sau, in lipsa, din ziua depunerii la instanta a
cererii de predare.,,
Legatul cu titlu particular se execută după plata datoriilor
succesiunii, creditorii succesorali având preferinţă în raport cu
legatarii cu titlul particular.
În contextul problemelor analizate la această temă, deşi
nu sunt parte integrantă a sa, nu socotim lipsit de relevanţa sa
prezentăm, întemeiate mai ales pe textul noului Cod civil, câteva
aspecte ale petiţiei de ereditate şi de asemenea privind
certificatul de moştenitor.
Există de multe ori în practică situaţii în care nu
moştenitorii sunt cei care stăpânesc bunurile succesiunii ci alte
persoane. În asemenea situaţii, adevaraţii moştenitori au
exerciţiul unei acţiuni numită petiţie de ereditate prin care, pe
lângă recunoaşterea calităţii de moştenitori legali ori
testamentari, să ceară instanţei restituirea bunurilor succesorale
de către cel sau cei care le deţin fără a avea dreptul. Din
dispozitiile art. 1130 Cod civil, rezultă că exerciţiul acţiunii îl au
moştenitorii cu vocaţie universală sau cu titlu universal.
Petiţia de ereditate se deosebeşte de alte acţiuni, de pildă,
90
de acţiunea în revendicare, căci reclamantul în petiţia de
ereditate este moştenitorul şi aceasta este calitatea care i se
contestă de către pârât în timp ce în acţiunea în revendicare
reclamantul este proprietarul şi aceasta este calitatea ce i se
contestă de către cel chemat în judecată.
Petiţia de ereditate nu trebuie confundată nici cu acţiunea
de partaj (împărţeală). Reclamantul moştenitor cere în acest din
urmă caz partea sa din succesiune, iar pârâtul nu contestă nici
calitatea de erede a reclamantului şi nici chemarea acestuia la
moştenire.
Petiţia de ereditate este o acţiune reală, divizibilă şi în
ceea ce priveşte constatarea calităţii de succesor, o acţiune
imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv.
Dacă este admisă petiţia de ereditate determină retroactiv,
încă de la data morţii lui de cuius, recunoaşterea calităţii de
moştenitor a reclamantului.
Efectele produse de această acţiune în caz de admitere
trebuie analizate, pe de o parte între adevăratul moştenitor şi cel
sau cei ce deţineau fără temei bunuri ale succesiunii, iar pe de
altă parte cât priveşte soarta eventualelor acte juridice încheiate
de acesta sau aceşti deţinători, fără temei, cu terţe persoane,
referitoare la bunuri succesorale.
Nu stăruim asupra efectelor petiţiei de ereditate, fiind
suficiente informaţii referitoare la acest aspect în lucrările de
specialitate apărute recent.
Certificatul de moştenitor reprezintă actul final al unei
proceduri necontencioase, graţioase, desfăşurate în faţa notarului
public. Se eliberează de către acesta “şi cuprinde constatări
referitoare la patrimoniul succesoral, numărul şi calitatea
moştenitorilor şi cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum
91
şi alte menţiuni prevăzute de lege” (art. 1.132 Cod civil).
Cităm şi articolul următor, 1.133 Cod civil, căci
reglementând efectele certificatului de moştenitor, acesta aduce,
cum vom arăta, o noutate notabilă în raport cu vechea
reglementare “(1) Certificatul de mostenitor face dovada calitatii
de mostenitor, legal sau testamentar, precum si dovada dreptului
de proprietate al mostenitorilor acceptanti asupra bunurilor din
masa succesorala, in cota care se cuvine fiecaruia.
(2) In vederea stabilirii componentei patrimoniului succesoral,
notarul public procedeaza, mai intai, la lichidarea regimului
matrimonial”.
Certificatul de moştenitor, în această reglementare a
efectelor sale, are nu doar cele două funcţii care i se recunoşteau
şi până acum (mijloc de probă a calităţii de erede şi mijloc de
însezinare pentru moştenitorii legali nesezinari cât şi pentru
legatari) ci şi o a treia, de mijloc de dovadă a dreptului de
proprietate asupra bunurilor din masa succesorală, în beneficiul
succesorilor acceptanţi.
Ori, până la intrarea în vigoare a noului Cod civil,
dimpotrivă, era subliniat faptul că certificatul de moştenitor nu
constituie mijloc de dovadă a dreptului de proprietate ci doar că
eredele este succesorul în drepturi al defunctului.
Dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor din
masa succesorală se făcea, de la caz la caz, în funcţie de titlul,
actul, modul de dobândire prin care cel decedat devenise
proprietar al fiecărui bun. De aceea, cât priveşte vechea
reglementare a uzucapiunii în literatura de specialitate se
sublinia că nu poate fi invocat ca just titlu pentru dobândirea
proprietăţii pe această cale, certificatul de moştenitor.
Rămâne ca practica să ne arate măsura în care această
92
nouă funcţie pe care o are certificatul de moştenitor, înlesneşte
circulaţia juridică a bunurilor dar dă, de asemenea, o siguranţă
circuitului civil.
• sezina;
• certificatul de moştenitor;
• petiţia de ereditate;
• predarea legatelor.
Bibliografie:
93
Unitatea de învăţare 14
Indiviziunea şi partajul moştenirii
95
Se poate conveni de către coindivizi şi un partaj
provizoriu, de folosinţă a bunurilor aflate în indiviziune. Potrivit
art. 639 Cod civil “modul de folosire a bunului comun se
stabileşte prin acordul coproprietarilor iar în caz de neînţelegere,
prin hotarare judecătorească “.
Partajul poate fi voluntar (prin buna învoială a
coindivizarilor) sau judecătoresc. Când întreaga masă
succesorală este obiect al partajului aceasta este totul iar în cazul
partajului unei porţiuni a unuia ori mai multe bunuri ale
succesiunii, partajul este parţial.
Potrivit art. 673 Cod civil “instanţa sesizată cu cererea de
partaj poate suspenda pronunţarea partajului, pentru cel mult un
an, pentru a nu se aduce prejudicii grave intereselor celorlalţi
coproprietari. Dacă pericolul acestor prejudicii este înlaturat
înainte de împlinirea termenului, instanţa, la cererea părţii
interesate, va reveni asupra măsurii”.
Pot cere partajul succesoral:
- moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu
universal (deci moştenitori care stăpânesc împreună patrimoniul
succesoral, coindivizarii);
99
Partajul de ascendent mai ales cel făcut prin testament poate fi
neîndoielnic util căci, dacă respectă toate condiţiile legii, face ca
moştenirea să se transmită descendenţilor împărţită, fiecare
dintre aceştia ştiind din ce bunuri este compusă cota sa
succesorală. Iată, prin urmare un mijloc de a fi preântâmpinate
eventualele neînţelegeri între comoştenitori şi de a se evita, de
asemenea, regimul juridic mai complicat privind actele cu
privire la bunurile succesorale, acte încheiate câtă vreme durează
indiviziunea.
Cum am precizat deja acestea au fost câteva elemente de sinteză
privind principalele instituţii ale dreptului de moştenire, menit a
face mai accesibile, lucrarile de succesiuni tipărite.
• indiviziunea succesorală;
• partajul voluntar;
• partajul judiciar;
• partajul de ascendent.
Bibliografie:
100
Bibliografie:
101