UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA

Facultatea de Ştiinţe economice

Catedra de Management şi Marketing

ELABORAREA STRUCTURII
LUCRĂRII DE LICENŢĂ SAU DIZERTAŢIE
ÎN MANAGEMENT

Întocmit de:
Prof.univ.dr. Emanoil Muscalu
Lect.dr. Ramona Todericiu

1
 I. Standarde de elaborare şi de evaluare a lucrărilor de
diplomă/disertaţie

1. Probleme generale

Elaborarea lucrării de diplomă/disertaţie constituie un moment

bogat în semnificaţii, modalitatea de demonstrare a culturii economice şi
manageriale, posibilitatea de manifestare a capacităţii de afirmare ca
viitor manager.
Rezultatele procesului complex de instruire profesională la
finalizarea studiilor universitare se materializează prin susţinerea
examenului de licenţă, etapă hotărâtoare în pregătirea universitară şi
formarea specialiştilor.
Lucrarea de diplomă/disertaţie se impune să dezvolte şi să
valorifice cunoştinţele, aptitudinile şi abilităţile absolventului, viziunea şi
perspicacitatea.
Lucrarea de diplomă/disertaţie trebuie să pună în lumină volumul şi
profunzimea cunoştinţelor teoretice ale absolventului, capacitatea
aplicării acestora în practică, capacitatea de sinteză şi selecţie a
informaţiilor culese precum şi enunţarea unor propuneri şi măsuri în ceea
ce priveşte fenomenul analizat.
În vederea realizării acestui deziderat, se impune ca la elaborarea
lucrării de diplomă/disertaţie să fie respectate următoarele cerinţe:
a) criteriul major în opţiunea asupra domeniului- sursă a tematicii
trebuie să constituie avantajul pe care îl poate oferi explorarea acestuia
pentru procesul de formare al viitorilor specialişti;
b) domeniul (tema) analizat , cercetat trebuie corelat cu
specializarea universitară a absolventului;
c) să asigure absolventului posibilitatea opţiunii pentru cercetarea
acelui segment de activitate în care are profunde cunoştinţe generale şi
de specialitate dar şi un interes deosebit;
d) să existe posibilităţi de informare suficiente.

2. Criterii de evaluare a conţinutului lucrării de diplomă/disertaţie

Evaluarea conţinutului lucrării de diplomă/disertaţie se realizează
folosindu-se următoarele criterii:
a. Actualitatea temei şi relevanţa acesteia pentru domeniul în care se
susţine tema;
b. Fundamentarea teoretică a temei propuse de lucrare (relevanţa
reperelor teoretice alese; utilizare riguroasă a conceptelor; ideilor
teoriilor; calitatea surselor bibliografice- titluri noi, reviste de
specialitate ; realizarea citărilor; calitate sintezei; concluzii
relevante)

2
 c. Autonomie faţă de sursele bibliografice ( prelucrare critică,
formularea ideilor personale şi focalizarea pe temă; idei sau
deschideri teoretice originale)
d. Calitatea proiectului de cercetare/proiectului aplicativ – partea
experimentală (claritatea obiectivelor; definirea ipotezelor,
operaţionalizarea corectă a conceptelor şi a variabilelor;
structurarea etapelor de lucru)
e. Rigoarea metodologiei de cercetare (selecţia optimă a metodelor
de investigare şi de prelucrare a datelor; alegerea şi descrierea
subiecţilor- lot, eşantion, cazuri )
f. Interpretarea rezultatelor (concordanţa cu natura datelor)
g. Pertinenţa deschiderilor pentru cercetare sau valorificare
educaţională a concluziilor lucrării
h. Stil şi originalitate în abordarea problematicii vizate

Ţinându-se cont de natura pregătirii academice oferite absolvenţilor

în sistem Bologna, partea de cercetare/aplicativă a lucrării de
diplomă/disertaţie poate viza unul dintre următoarele demersuri:
• Cercetare empirică cantitativă, cu utilizarea cadrului metodologic
(exemple: anchete pe bază de chestionar sau instrumente
standardizate, cercetare experimentală)
• Cercetare empirică calitativă, cu utilizarea cadrului metodologic
specific (exemple: anchete pe bază de interviu, observaţie
sistematică a unor aspecte de interes din mediul educaţional, studii
de caz, cercetare istorică a unui fenomen, curent pedagogic)
• Un proiect aplicativ, care să demonstreze abilitatea absolventului
de a utiliza datele teoretice în proiectarea unor secvenţe
educaţionale sau a unor programe de intervenţie cu caracter
educaţional.
Indiferent de natura cercetării pentru care se optează, absolventul trebuie
să demonstreze că stăpâneşte suficient cadrul metodologic adecvat.

3. Criterii privind forma de redactare

Pe lângă standardele minimale privind calitatea demersului teoretic
şi de cercetare şi /sau aplicativ, lucrarea de diplomă/disertaţie trebuie să
respecte şi o serie de standarde privind forma de prezentare şi redactare
Sub aspectul cantitativ, lucrarea de diplomă/disertaţie trebuie să
includă 40-50 de pagini tehnoredactate, în format A4, la un rând distanţă,
în Times New Roman, mărimea literelor fiind de 14 puncte, marginea
din stânga va fi de 2,5 cm, restul marginilor de 2 cm. Lucrarea trebuie să
fie scrisă cu diacritice.

3
Paginile vor fi numerotate cu litere arabe, în partea de jos şi centrală a
fiecărei pagini. Fiecare capitol va fi început pe o nouă pagină, dar nu şi
subcapitolele şi subpunctele. Capitolele vor fi numerotate cu numere
arabe (1,2,3 etc.), la fel şi subcapitolele (1.1, 1.2,1.3,etc) şi subpunctele
(1.1.1, 1.1.2, 1.1.3,etc). Titlul capitolelor, subcapitolelor şi subpunctelor
vor fi scrise în bold.
Lucrarea de diplomă/disertaţie se redactează într-un limbaj
academic impersonal, caracteristic lucrărilor de cercetare şi nu sunt
admise greşelile gramaticale de redactare. Ideile prezentate trebuie să
decurgă logic şi coerent din cele anterioare, iar lucrarea trebuie să fie
coerentă.

Numerotarea tabelelor, graficelor sau figurilor.

Tabelele, graficele, figurile se dispun în cadrul proiectului acolo
unde sunt amintite, şi se numerotează astfel: prima cifră va reprezenta
numărul capitolului iar a doua cifră numărul de ordine al tabelului ,
graficului , figurii în capitolul respectiv. Exemplu: fig.3.2 Funcţiile
managementului Pentru orice tabel, grafic sau figură preluată din
literatura de specialitate se va indica în mod obligatoriu sursa
bibliografică.

4. Structura lucrării de licenţă/disertaţie

În concordanţă cu standardele academice, lucrarea de diplomă sau
disertaţie trebuie structurată după următoarele repere:
a) Prima pagină: va conţine următoarele informaţii: universitatea;
facultatea; specializarea; nivelul de susţinere al lucrării (lucrarea de
diplomă pentru nivelul de licenţă şi lucrare de disertaţie pentru
nivelul master), numele şi gradul didactic al coordonatorului
ştiinţific, numele absolventului şi anul realizării (Anexa 1).
b) Pagina de titlu este pagina care va conţine următoarele informaţii:
numele universităţii; facultatea; specializarea; titlul lucrării de
diplomă/disertaţie numele şi gradul didactic al coordonatorului
ştiinţific, numele absolventului şi anul realizării (Anexa 2).
c) Cuprinsul va conţine numerele capitolelor, subcapitolelor şi
subpunctelor, bibliografia şi anexele cu menţionarea paginaţiei
corespunzătoare din text.
d) Conţinutul lucrării: lucrarea de diplomă/disertaţie trebuie să aibă
o organizare logică în capitole a căror succesiune este următoarea:
Introducerea- va fi redactată în 3-4 pagini, ea constituind
argumentul opţiunii pentru tema lucrării şi a cercetării realizate. În
această parte a lucrării se va prezenta succint importanţa şi actualitatea
temei abordate, motivându-se alegerea ei şi pot fi de asemenea prezentate
punctele de vedere existente în literatura de specialitate în ceea ce

4
priveşte tema abordată. Obligatoriu în această parte a lucrării se va
prezenta pe scurt structura lucrării (numărul de capitole şi titlul fiecărui
capitol) rezumând conţinutul capitolelor ( se va prezenta foarte pe scurt
ce tratează fiecare capitol în parte).
Cadrul teoretic al problemei studiate va fi dezvoltate în 1-2
capitole astfel încât să nu depăşască 50% din numărul de pagini al
lucrării. În această parte a lucrării se realizează o evaluare critică a
literaturii de specialitate , relevantă pentru tema abordată. În prezentarea
elementelor fundamentale din literatura de specialitate absolventul va
adopta un criteriu clar menţionat: fie cronologic, fie tematic sau de altă
natură.
Este foarte important ca prin conţinutul său această parte teoretică
a lucrării să se axeze pe fundamentarea ipotezelor avansate şi să
evidenţieze capacitatea absolventului de a selecta cele mai relevante
repere bibliografice, de a le analiza critic şi de a exprima propriul punct
de vedere în ceea ce priveşte problema abordată.
Obiectivele şi metodologia cercetării- vor fi dezvoltate într-un
capitol. În această parte a lucrării se vor oferi informaţii cu privire la
natura demersului investigat pentru care s-a optat, punctându-se
următoarele aspecte:
• formularea coerentă a obiectivelor sau întrebărilor cercetării;
• formularea explicită a ipotezelor cercetării (dacă se impune);
• descrierea designului cercetării (prezentarea variabilelor, descrierea
eşantionului/subiecţilor investigaţi, descrierea procedurilor de
investigare, menţionarea metodelor de analiză a datelor).
Rezultatul cercetării- vor fi dezvoltate într-un capitol această parte a
lucrării va include obligatoriu prezentarea şi analiza datelor, interpretarea
rezultatelor.
Concluziile şi contribuţiile personale- trebuie prezentate în
concordanţă logică cu obiectivele cercetării şi trebuie să se constituie în
răspunsuri sau soluţii la ipotezele avansate. Sunt menţionate într-o formă
concisă ultimele precizări în legătură cu tema supusă cercetării subliniind
aportul ştiinţific al întregii lucrări precum şi capacitatea creativă a
autorului, creativitate care, de altfel trebuie să se manifeste pe parcursul
întregii lucrări.
Insistăm asupra evidenţierii, în această parte finală a lucrării de
diplomă/disertaţie, a elementelor de contribuţie personală pe care
autorul le-a adus pe parcursul lucrării. În cazul în care propunerile
sale au fost experimentate în organizaţia care a constituit obiectul
investigaţiei, se vor prezenta rezultatele, insistându-se asupra acelor
practici care şi-au dovedit eficacitatea şi care merită, în opinia autorului,
să fie generalizate la nivelul altor unităţi economice. Este de dorit ca în
acest cadru, autorul să facă demonstraţia capacităţilor sale de sinteză, să

5
sublinieze laturile cercetate, să expună particularităţile modului personal
de abordare ce face obiectul lucrării de licenţă. Prin formulări cât mai
reprezentative se va încerca sublinierea şi valorificarea judicioasă a
rezultatelor cercetării ştiinţifice proprii.
În economia lucrări, introducerea şi concluziile ocupă un loc
deosebit : introducerea va crea o primă impresie cititorului, iar
concluziile vor putea decide evaluarea.
Mărimea lor se stabileşte în funcţia de ansamblul lucrării:
introducerea trebuie să reprezinte aproximativ 10% din volumul total al
lucrării.
Introducerea trebuie:
-să atragă atenţia cititorului;
-să explice sensul, importanţa şi delimitarea chestiunii ca va fi
cercetată/abordată;
-să justifice alegerea subiectului;
- să anunţe obiectivele şi planul de ansamblu al lucrării (descrierea
schematică a conţinutului lucrării, pe capitole);
-să precizeze dificultăţile cu care s-a confruntat cercetătorul;
-să precizeze metodologie de cercetare abordată/folosită (referinţe
bibliografice, eventuale deficienţe ale literaturii de specialitate, alte surse
abordate, modul în care au fost folosite- interviuri, sondaje, observaţie
personală);
-să avanseze punctul de vedere critic al autorului (ce aduce nou
cercetarea ), în raport cu celelalte puncte de vedere enunţate de
predecesorii săi.
Concluzia este şi ea la fel de importantă ca şi introducerea, fiind
într-o relaţie de complementaritate cu aceasta.
Dacă introducerea a plecat de la un aspect general- definirea domeniului
de studiu- şi a ajuns la particular-teza de faţă- concluzia parcurge drumul
invers, de la particular la general.
Concluzia :
-rezumă rezultatele cercetări;
-importanţa lor în raport cu stadiul actual al temei cercetate;
-evită intrarea în detalii (se găsesc în cuprinsul lucrării);
-evidenţiază complexitatea cercetări, fără să ignore dificultăţile
care fac cercetarea imperfectă;
-indică posibile cercetări viitoare, plecând chiar de la neîmplinirile
lucrări actuale;
-oferă un comentariu personal despre rezultatul cercetării, în raport
cu obiectivele propuse, care au fost enunţate in introducere.

6
 Reguli privind citarea bibliografiei
Autorul lucrării de diplomă/disertaţie trebuie să citeze în mod
corect toate sursele incluse, inclusiv pentru figuri, tabele, ilustraţii,
diagrame, etc. preluate din alte publicaţii. Într-o asemenea lucrare se
citează nu doar preluare unor fraze de la alţi autori, dar şi parafrazarea şi
rezumarea ideilor exprimate de aceştia.
Toate sursele bibliografice incluse în lucrare trebuie să se
regăsească în lista bibliografică finală şi toţi autori incluşi în lista
bibliografică trebuie să fie inseraţi în textul lucrări. Preluarea identică a
unei fraze sau paragraf va fi citată prin indicarea inclusiv a pagini din
sursa utilizată, dar şi prin ghilimelele şi forma italică a literelor.
Pe parcursul lucrării se va utiliza un singur stil de citare
bibliografică, menţionându-se în text, între paranteze numele autorului şi
anul apariţiei lucrări citate. În cazul în care lucrarea este semnată de mai
mult de 3 autori, în text se va scrie numele primilor 3, iar ceilalţi autori se
vor insera sub eticheta et al. În lista bibliografică se vor menţiona toţi
autorii sursei citate. Atunci când sursa citată este indirectă (preluată de la
alt autor) se va scrie numele autorului şi anul publicaţiei, cu adăugirea cit
în, după care se precizează sursa indirectă.
În lista bibliografică finală, numele revistei sau a cărţii din care a
preluată o idee se va scrie cu litere italice. Pentru sursele preluate de pe
Internet, se va menţiona numele autorilor (dacă este cazul), adresele de
paginii web şi data la care sursa a fost consultată. În bibliografia finală
aceste referinţe trebuie să se regăsească în finalul liste bibliografice.

Notele bibliografice au menirea de a fluidiza textul facilitând

lectura şi simplificând argumentaţia. Notele sunt reunite la sfârşitul
fiecărui capitol sau al sfârşitul lucrări.
U. Eco consideră că notele folosesc pentru:
a) A indica sursele citatelor;
b) A adăuga alte indicaţii bibliografice de întărire despre un subiect
discutat în text;
c) A face trimiteri interne şi externe;
d) A introduce un citat de întărire a unui punct de vedere exprimat în
text;
e) A da amploare afirmaţiilor din text;
f) A corecta unele informaţii din text;
g) A reda traducerea unui citat din text;
Eco precizează că o citare corectă în notele bibliografice trebuie:
-să asigure distincţia dintre cărţi şi capitole, între capitolele aceleiaşi
cărţi;
-să identice fără echivoc numele autorului şi titlul;
-să identifice locul de publicare, editorul, ediţia;

7
 Eco recomandă respectarea următoarelor reguli pentru trimiterile
bibliografice:
CĂRŢI
1. Numele şi prenumele autorului (autorilor sau îngrijitorului, cu
indicaţii eventuale asupra pseudonimelor).
2. Titlul şi subtitlul operei.
3. „Colecţia” (se va pune in ghilimele sau cursive).
4. Numărul ediţiei (dacă nu există multe).
5. Locul ediţiei: dacă nu există, se scrie: f.l. (fără lor).
6. Editorul: dacă în carte nu există, se omite.
7. Data editării: dacă nu există, se scrie: f.a. (fără an).
8. Date eventuale despre ediţia cea mai recentă al care se face
trimiterea.
9. Numărul de pagini şi, eventual, numărul volumelor din care se
compune opera.
10. Traducere: dacă titlul era într-o limbă străină şi există o traducere
în română se specifică numele traducătorului, titlul în română,
locul editării, editorul, data ediţiei, eventual numărul de pagini.

ARTICOLE DE REVISTE / ZIAR

1. Numele şi prenumele autorului.
2. „Titlul articolului sau capitolului” (cursive sau ghilimelele).
3. Titlul revistei/ziarului.
4. Volumul sau numărul de fascicol (eventual indicaţii de Serie
Nouă).
5. Luna şi anul.
6. Pagini în care apare articolul.

• Dacă în nota imediat următoare se citează acelaşi autor şi

acelaşi lucrare citată anterior dar altă pagină, se va nota:
ibidem, p. 30.
• Dacă doar autorul este acelaşi ca în nota precedentă se va
preciza „idem” şi numele lucrări nou citate: idem, .......
• Dacă se citează din nou un autor şi o lucrare deja
menţionată, dar nu în nota imediat următoare se va nota:
Searle, John, l., op. cit., p.180.
• În cazul citări unui autor citat de un altul (sursa de mâna a
doua), se va folosi formularea apud: Eco, Umberto, cum se
face o teză de licenţă, trad. rom.
Anexele au rolul de a aduce o informaţie originală şi pertinentă. Se
pot constitui, de exemplu, din texte care nu au fost niciodată publicate,

8
din chestionarul folosit pentru intervievarea persoanelor ce deţin
informaţii legate de temă, interviul cu personalităţi competente ăn
domeniul de cercetare ales, teste legislative sau documente de altă natură.
Anexele urmează bibliografiei şi pot fi reprezentate de: un proces
verbal, un chestionar de anchetă, piese contabile, etc. Anexele permit o
mai bună înţelegere a textului. În general, nu se pun în text pentru a nu
perturba fluenţa citirii. Oportunitatea anexelor constă în:
indispensabilitatea pentru înţelegerea lucrării, originalitatea documentului
(nu un text de lege care va fi menţionat în bibliografie), imposibilitatea
inserări în text.

ABREVIERI UZUALE PENTRU REDACTAREA LUCRĂRI

o art. – articol
o cap. – capitol
o ed. – ediţie sau (în funcţie de context) editura
o f.a. – fără an
o f.l. – fără loc
o ibid. – ibidem. Se foloseşte în notele cu indicaţi
bibliografice pentru a nu mai repeta numele
autorului şi lucrarea citată anterior.
o id. – idem. Se foloseşte în notele cu bibliografice
pentru a nu mai repeta numele autorului menţionat
mai sus.
o op. cit. – opus citatum (lucrarea citată). Se foloseşte
pentru a trimite la o lucrare menţionată integral
anterior.
o p. – pagină
o pp. – pentru trimiterea la mai multe pagini: pp. 16 ,
18, 21 sau pp. 6-23 pentru pagini consecutive.
Absolventul trebuie să dovedească înţelepciune şi echilibru în
stabilirea conţinutului lucrării de licenţă, alunecarea la extreme în ceea ce
priveşte dimensiunea şi numărul părţilor componente fiind periculoasă.
Un număr prea mare de subdiviziuni în cadrul lucrării face dificilă
sesizarea aspectelor importante şi încarcă lucrarea cu elemente
descriptive nesemnificative.
În acelaşi timp structurarea unei lucrări în subdiviziuni reduse ca
număr şi dimensiune, lasă imaginea unei tratări superficiale.
Titlurile capitolelor, subcapitolelor, paragrafelor şi celorlalte
diviziuni ale lucrării trebuie să fie scurte şi concise, exprimând clar
conţinutul acestora.

9
 Model

Anexa 1.

10
Anexa 2.

11
 II. Susţinerea lucrării de diplomă / disertaţie
Prezentarea lucrării de diplomă / disertaţie
Prezentarea lucrării de diplomă / disertaţie în faţa comisiei de
examinare constituie un aspect la fel de important ca elaborarea lucrări în
sine.
Calitatea prezentării lucrării de diplomă / disertaţie nu se substituie,
desigur, valori intrinseci a lucrării: o lucrarea slabă sau mediocră nu poate
fi salvată de o prezentare strălucitoare, deoarece argumentele prezentării
se situează întotdeauna cel mult la nivelul valorii lucrării. De altfel, în
momentul prezentării lucrării, comisia de examinare, este edificată asupra
valorii lucrării de diplomă / disertaţie, deoarece aceasta este studiată cu
mult timp înainte, iar în referatul întocmit de către coordonatorul ştiinţific
al lucrări către membrii comisiei de examinare este deja propusă o notă.
Ceea ce urmăreşte comisia de examinare cu prilejul susţineri publice a
lucrării poate fi sintetizată în următoarele:
a. candidatul stăpâneşte conţinutul lucrării de
diplomă/disertaţie în amănunt;
b. candidatul este capabil de o prezentare sintetică şi coerentă a
unui conţinut mult mai vast;
c. candidatul este capabil de o desfăşurare inteligentă a unor
argumente care să justifice: tema aleasă, modalităţile de
cercetare, concluziile desprinse, propunerile făcute;
d. candidatul este capabil să suporte o discuţie, pe bază de
întrebări sub contra argumente, prin care să susţină propriul
punct de vedere;
e. candidatul are putere de convingere şi forţă de persuasiune în
urmărirea obiectivului propus;
f. candidatul este permeabil la observaţii critice şi
recomandări, pe care le integrează în viziune personală
asupra subiectului în discuţie.

Speech-ul
Speech-ul reprezintă lista ideilor de bază ordonate cronologic şi
logic, care urmează a fi prezentate în faţa comisiei de examinare. Speech-
ul reprezintă o sinteză care este pregătită de candidat în scopul ordonării
ideilor, a accentuării aspectelor mai importante (sau mai interesante), a
relevării contribuţiilor personale, a scoaterii în evidenţă a concluziilor şi
propunerilor aferente analizei efectuate.
Speech-ul nu se constituie într-un rezumat al lucrării(respectăm
faptul că lucrarea este cunoscută de către comisie) ci este un material de
sine stătător care extrage din lucrare aspectele şi ideile cele mai
importante, pe care le prezintă într-o logică diferită de cea existentă în

12
lucrare. Aşa cum lucrarea de diplomă/disertaţie nu este o însuşire a
documentării efectuate pe tot parcursul elaborării ei, ci prezintă într-o
logică proprie rezultatele acestei documentări şi cercetări, la fel speech-ul
nu reia lucrarea de diplomă/disertaţie ci prezintă esenţa acesteia într-o
modalitate de sine stătătoare.
Speech-ul trebuie pregătit, de aceea cu multă grijă (în strânsă
colaborare cu coordonatorul ştiinţific al lucrării de licenţă) deoarece el
reprezintă ingredientul cel mai important al întregii prezentări şi susţineri
a lucrării de licenţă.

Conţinutul şi structura speech-ului

În conţinutul speech-ului se regăsesc câteva elemente comune, de
natură generică, elemente care trebuie neapărat să fie prezentate şi anume
în ordinea pe care o prezentăm mai jos:
a) titlul lucrării de diplomă/disertaţie: candidatul va enunţa titlul
lucrării de diplomă/disertaţie, deşi membrii comisiei sunt , desigur,
la curent cu acest lucru;
b) obiectivul lucrării: candidatul va prezenta obiectivul(scopul) pe
care şi l-a propus la elaborarea lucrării de diplomă/disertaţie.
Această prezentare trebuie să fie cât mai concisă şi mai clar
exprimată, dacă se poate într-o singură frază;
c) modalitatea în care a fost realizat obiectivul lucrării: se va prezenta
maniera de analiză, cercetarea sau documentare în care candidatul
a realizat obiectivul lucrării (prin studii de caz, prin analize
empirice, prin analize comparative, prin modelare matematică,
etc.);
d) structura lucrării de diplomă/disertaţie: deşi este un punct cumva
redundant în economia prezentării lucrării el poate fi util deoarece
arată faptul că absolventul are clar în minte conţinutul lucrării
precum şi ordonarea logică a întregului demers de cercetare. Dacă,
însă, comisia nu solicită renunţarea la acest punct, el trebuie readus
la esenţă: se vor enumera practic obiectivele specifice (sub
obiectivele) pe capitole, fiecare cu câte un scurt comentariu privind
modalitatea de realizare;
e) principalele probleme (obstacole) de natură metodologică,
ştiinţifică, organizatorică, etc. care au trebuit învinse pentru a
realiza obiectivul lucrării(dacă este cazul): candidatul va prezenta
pe scurt cele mai importante probleme care au trebuit învinse, cum
ar fi: asigurarea comparabilităţii preţurilor, asigurarea unor
transformări metodologice, lipsa unor serii statice suficient de
lungi, absenţa sau incompletitudinea unor date ş.a.m.d.;

13
 f) principalele concluzii desprinse din realizarea cercetării:
candidatul va enumera (fără a intra în amănunte) cele mai
importante rezultate (concluzii) desprinse din analiza efectuată.
Este bine ca aceste concluzii să fie prezentate în mod sistematic şi
anume:
1. concluzii de natură teoretică şi metodologică;
2. concluzii de natură empirică;
3. concluzii de natura propunerilor de perfecţionare/schimbare;
4. concluzii de natura continuării cercetării întreprinse.

Speech-ul reprezintă nu numai o listă logică şi cronologică a

prezentării ci, în acelaşi timp, constituie şi un „program” dinamic de
prezentare. Din acest motiv , este bine ca speech-ul să fie întocmit sub
forma unui grafic dinamic de prezentare .

Materiale vizuale de prezentare

Având în vedere cele două restricţii care funcţionează cu prilejul
prezentării lucrării de diplomă/disertaţie (timpul limitat al prezentării- în
jur de 10minute- şi necesitatea realizării unui maximum de impact sub
aspectul efectului de convingere asupra comisiei de examinare) nu este
lipsit de interes şi importanţă să se recurgă la unele mijloace auxiliare
vizuale(sau chiar audio-vizuale, de exemplu, prin utilizarea prezentării de
diplomă/disertaţie pe monitorul unui computer sau proiectarea pe un
ecran cu ajutorul computerului) mijloace care să aibă un dublu rol:
a. să însoţească, într-o manieră sugestivă şi sinoptică, explicaţiile
verbale ale candidatului;
b. să întărească sau să susţină, prin reprezentări grafice, cifre,
demonstraţii matematice, etc. aserţiunile făcute de candidat cu
prilejul prezentării lucrării.
Folosirea materialelor vizuale de prezentare trebuie făcute în aşa fel
încât materialele folosite să fie integrate activ în prezentare. Folosirea
materialelor grafice în prezentare are două efecte concomitente:
a. reduc timpul de prezentare a faptelor, mărind corespunzător timpul
ce poate fi alocat analizelor, interpretărilor, concluziilor şi
propunerilor;
b. contribuie la mai buna înţelegere, de către membrii comisiei de
examinare, a mesajului ştiinţific pe care candidatul încearcă să-l
transmită.
Materialele vizuale este bine să fie realizate în culori, pentru a spori
sugestivitatea reprezentării (fără a exagera, desigur, până la marginea
kitsch-ului), să cuprindă titluri care să exprime cât mai exact rolul şi
mesajul acelui material, legendele necesare înţelegerii reprezentărilor

14
grafice precum şi alte informaţii care pot contribui la sprijinul
explicaţiilor verbale.
Selectarea reprezentărilor grafice din conţinutul lucrării care pot
face obiectul materialelor vizuale trebuie făcută cu multă grijă, la sugestia
coordonatorului ştiinţific al lucrării, aşa încât să facă obiectul acestor
materiale cele mai interesante, importante şi sugestive expresii grafice.
Se recomandă reprezentarea în PowerPoint (cu text, scheme, figuri,
capturi de ecran din aplicaţie care să fie comentate prin susţinere) pe
video proiector, minim 10 pagini.
Recomandarea procedeului de prezentare a lucrării pentru
încadrarea în cele 10 minute
Probabil că aceasta este problema cea mai dificilă pentru mulţi
dintre candidaţii la diplomă/disertaţie.
Principalele metode pe care le puteţi utiliza pentru a vă putea
încadra în această normă de timp sunt următoarele:
1. nu „povestiţi” lucrarea de diplomă/disertaţie. Nu trebuie să
descrieţi tot ce aţi făcut în lucrare, acest lucru este cunoscut de
către membrii comisiei. Prezentarea conţinutului lucrării se rezumă
la prezentarea obiectivelor urmărite în fiecare capitol, fără nici o
detaliere analitică;
2. nu descrieţi demonstraţii matematice. Dacă există asemenea
demonstraţii în lucrare, de bună seamă că sunt preluate din
literatura de specialitate şi nu prezintă nici un dubiu (doar dacă nu
cumva obiectivul lucrări îl constituie analiza critică a acestor
demonstraţii), deci nu este necesar să le mai reluaţii. Chiar când
realizaţii o demonstraţie inedită, este bine să prezentaţi doar
rezultatul obţinut (dacă este nevoie, comisia de examinare vă va
indica să prezentaţii amănunte);
3. nu spuneţi tot ce ştiţi despre un subiect pe care-l abordaţi. Ceea ce
aveţi de spus trebuie spus concis şi în datele sale esenţiale (nu uitaţi
să discutaţii cu specialişti în domeniul abordat), în cazul în care
membrii comisiei doresc să se convingă de profunzimea
cunoştinţelor dumneavoastră în domeniul, vă vor pune, cu
siguranţă, întrebări suplimentare şi atunci veţi avea prilejul să vă
desfăşuraţi.
4. nu descrieţi conţinutul planşelor sau al altor materiale de prezentare
vizuală. Materialele respective se prezintă prin ele însele şi, în
orice caz, nu ele sunt subiectul discuţiei. Referiţi-vă doar la
conţinutul lor, în măsura în care acesta sprijină cele spuse verbal;
5. nu detaliaţi concluziile şi propunerile. Aceasta nu înseamnă, în nici
un caz, trunchierea sau renunţarea la unele concluzii sau propuneri,
şi doar exprimarea cu maximum de concizie şi claritate.
Concluziile şi propunerile desprinse din analiza întreprinsă trebuie

15
 prezentate în esenţa lor şi nu în detaliile lor.
Pentru a atinge asemenea „performanţe”, este necesară exersarea
prezentării lucrării sub forma simulării acesteia atât pentru a reuşi
încadrarea în timp cât şi pentru a obţine o exprimare concisă şi clară, o
argumentare logică şi coerentă, o forţă de convingere care să realizeze un
impact maxim asupra comisiei de examinare.

Răspunsurile la întrebări
Dacă întrebările vizează, în general, problematica abordată, este
posibil ca întrebările să se refere şi la alte chestiuni care sunt atinse sau
pot fi atinse prin dezvoltare unor analize sau consecinţe ale celor
prezentate în lucrare.
Întrebările au rolul de a convinge comisia de capacitatea
dumneavoastră de a purta un dialog critic de natură ştiinţifică pe
marginea problematici abordate sau pe marginea altor probleme de
specialitate. Din acest motiv, ele trebuie tratate cu maximum de interes şi
atenţie, deoarece contribuţie lor la nota finală poate fi extrem de
importantă.
Comportamentul faţă de întrebările comisiei de examinare trebuie
să se caracterizeze prin următoarele:
a) fiecare întrebare va fi notată cu grijă şi solicitudine. Pentru aceasta,
veţi fi pregătit, cu hârtie şi stilou, în momentul în care începeţi
prezentarea lucrării;
b) dacă nu înţelegeţi întrebarea, veţi adresa rugămintea de a fi
repetată. Nu este bine ca, din dorinţe de a nu deranja, să nu
solicitaţi repetarea întrebării neînţelese, deoarece veţi răspunde la
altceva sau, în orice caz, nu veţi satisface exigenţele celui care a
pus întrebarea, cu consecinţe negative în ceea ce priveşte notarea
dumneavoastră finală;
c) răspunsul la întrebare va fi scurt, punctual. Veţi răspunde exact la
ideea sau nuanţa solicitată prin întrebare, nu veţi face nici un fel de
introduceri sau corelaţii, deoarece ele ar putea fi interpretate ca
încercare de a eluda o întrebare la care nu cunoaşteţi răspunsul pe
de o parte, iar, pe de altă parte, va consuma din timpul la dispoziţie,
în plus, este posibil să plictisiţi, dând mai multe amănunte decât
sunt necesare pentru problema respectivă;
d) chiar dacă răspunsul la o întrebare este dat deja în lucrare, nu faceţi
o simplă trimitere seacă la aceasta. Prezentaţi foarte pe scurt
răspunsul corect, apelând la o introducere elegantă de forma: „aşa
cum am arătat şi în lucrare ..., etc.”;
e) luaţi-vă măsuri de siguranţă (obligatorii, de altfel în domeniul
ştiinţific) în ceea ce priveşte forma în care răspundeţi la întrebări.
Răspunsul trebuie să fie dat cu siguranţă, dar nu cu ostentaţie.

16
 Chiar dacă întrebarea este relativ simplă, ea nu se va expedia cu un
răspuns sec, ci se va răspunde complet la ea, cu toată solicitudinea
de care sunteţi în stare.

Nota finală depinde de 3 elemente complementare:

1. conţinutul lucrării, exprimat în nota acordată în referat de către
coordonatorul ştiinţific;
2. calitatea prezentării lucrării;
3. calitatea răspunsurilor la întrebările comisiei de examinare. De
aceea partea de răspunsuri la întrebări trebuie administrată cu
cea mai mare atenţie.

Dialogul cu comisia de examinare

În faţa comisiei de examinare trebuie adoptată o atitudine care să se
caracterizeze prin următoarele:
1. siguranţă de sine, fără a depăşi pragul suficienţei de sine;
2. fermitate în exprimarea punctelor de vedere, fără a trece în
inflexibilitate;
3. solicitudine şi disponibilitate pentru dialog şi schimb de opinii;
4. claritate şi concizie în aserţiunile făcute;
5. coerenţă a discursului demonstrativ;
6. atitudine ştiinţifică faţă de materialul prezentat ( adică prudentă şi
circumspectă faţă de aserţiuni prea tranşante, chiar dacă ele sunt
fundamentate pe analize empirice riguroase).
Pe baza „regulilor” de mai sus vor fi tratate şi întrebările sau
comentariile care vor fi făcute de către membrii comisiei pe marginea
materialului prezentat. Înaintea de a face investigaţiile cerute de întrebări
sau de comentarii, se recomandă folosirea unor sintagme de introducere
de tipul:
• în opinia mea, această problemă trebuie abordată...
• din câte îmi dau seama, aici este vorba despre...
• literatura de specialitate menţionează în acest sens faptul că, de
multe ori, se întâmplă că...
• mi se pare că în această chestiune apare o contradicţie între...şi ...
• dacă îmi permiteţi, aş dori să spun că, de fapt, ceea ce eu am
intenţionat a fost să ...
• cred că, totuşi, o anumită legătură se poate face între...şi ...
• după părerea mea, adevărata problemă care se ridică aici nu este
...ci...
Aceste sintagme pun în evidenţă, pe de o parte, respectul şi

17
consideraţia cu care este tratat partenerul de discuţie iar, pe de altă parte,
conferă intervenţiilor dumneavoastră acea notă de relativitate ştiinţifică
necesară oricărei dezbateri profesionale.
Alte sugestii referitoare la modul în care răspundeţi la alte întrebări
sunt următoarele:
• nu ocoliţi răspunsul la întrebări. Chiar dacă o anumită întrebare vă
surprinde prin conţinutul ei, folosiţi una din formulele de
relativizare de mai sus şi prezentaţi-vă punctul de vedere. Faceţi
dacă este nevoie o anumită „învăluire” până când sesizaţi
substractul întrebării(fără să exageraţi această etapă de „căutări”,
deoarece poate fi interpretată ca o tragere de timp), dar, imediat ce
v-aţi revenit, punctaţi direct, precis şi concis răspunsul;
• nu refuzaţi să răspundeţi la nici o întrebare, chiar dacă răspunsul
dumneavoastră nu poate fi perfect;
• dacă nu înţelegeţi o anumită întrebare, nu ezitaţi să solicitaţi fie
repetarea întrebării, fie precizări suplimentare. Aceasta nu poate să
deranjeze, dacă este făcută cu toată consideraţia, şi folosind o
formulă elegantă. „Costul” solicitării repetării întrebării este
întotdeauna mai mic decât cel al răspunsului eronat datorită
neînţelegerii întrebării.
Nu se recomandă interpretarea comentariilor membrilor comisiei de
examinare decât în cazul în care autorul comentariului vă cere în mod
expres să vă expuneţi punctul de vedere în acea chestiune.

Cum se procedează dacă membrii comisiei „dau peste cap”

planul de prezentare a lucrării
Acest lucru se datorează următoarelor cauze:
Ø timpul limitat avut de comisie la dispoziţie;
Ø faptul că partea pe care comisia propune să o abordaţi (de obicei,
partea aplicativă) este aşa de ... interesantă, încât comisia preferă să
renunţe la partea teoretico- metodologică şi doreşte să vă
concentraţi pe contribuţia dumneavoastră personală;
Ø comisia cunoaşte în amănunt lucrarea dumneavoastră şi doreşte să
puncteze împreună cu dumneavoastră unele aspecte fie mai
controversate fie mai importante;
Ø comisia doreşte să verifice gradul şi calitate cunoaşterii de către
autorul lucrării a conţinutului acestuia.
Dacă, după epuizarea problemei pe care a pus-o comisia, aceasta nu se
grăbeşte să formuleze, în aceeaşi modalitate, alte chestiuni la care să vă
referiţi, nu trebuie, desigur, să aşteptaţi până când comisia va face acest
lucru (poate nici nu doreşte s-o facă).După o pauză care nu trebuie să se
prelungească prea mult (pentru a nu deveni penibilă pentru toată lumea)

18
încercaţi să dezvoltaţi cea mai importantă chestiune pe care aţi pregătit-o
de acasă.
Pe parcursul prezentării veţi afişa o ţinută respectuoasă dar lipsită
de umilinţă, deoarece dumneavoastră nu veniţi să solicitaţi ceva nemeritat
ci, dimpotrivă, veniţi să demonstraţi faptul că meritaţi ceva. Atitudinea
dumneavoastră va fi, deci, plină de siguranţă dar lipsită de infatuare,
sugerând deplinul control asupra problematicii supusă discuţiei dar
evitând să păreţi „atotştiutor”.

Bibliografie
Chelcea, Cum să redactăm o lucrare de diplomă, o teză de doctorat,
un articol ştiinţific în domeniul ştiinţific socio-uman. Editura comunicare,
Bucureşti 2003

19