1. Etimologia si semnificațiile conceptului de management corporativ.

Apariţia primelor concepte corporative în antichitate

DEX-ul, Dicţionarul explicativ al limbii române ne dă următoare explicaţie a corporaţiei:

1. în evul mediu - breasla, uniunile de meseriaşi;
2. la etapa actuală - întreprinderile mari şi/sau societate pe acţiuni.
Corporaţia este un derivat al cuvântului corpus, corp.
Corporatism – doctrina contemporană, care are la bază ideea că lumea poate fi condusă de
organele de conducerea a unor mari corporaţii.
Privitor la apariţia organizaţiilor corporative sunt mai multe păreri. Unii savanţi
consideră că corporaţiile au apărut în secolul XIV-XII, iar la baza apariţiei acestora stau
reformele şi dezvoltarea economică: dezvoltarea producţiei, comerţului, mai ales a comerţului
şi afacerilor maritime.
Suntem de părerea că totuşi rădăcinile uniunilor corporative trebuie de căutat cu mulţi
ani înainte erei noastre.
În Grecia antică era dezvoltat comerţul maritim astfel apar primele asociaţii, cu contractele,
înţelegerile care reieşeau din acestea: de transportare în comun, de participare la profit, de
unire a puterilor financiare etc.
Roma antică a lăsat omenirii o mulţime de tipuri de uniuni corporative:
În Dreptul Roman întâlnim aşa noţiuni cum sunt: uniuni de tovărăşie (societas); organizaţii
corporative, cu elemente de persoană juridică - universitas (corpus); de asemenea şi
tovărășia publicanilor (sau tovărăşia stringătorilor de impozite) (societas vectigalium
publicanorium), ce avea trăsături comune atât cu societas cât şi cu universitas, ce sunt
considerate drept o primă formă ce a influenţat apariţia societăţilor pe acţiuni.
Societas se formau în baza unui contract neformal a părţilor participative. Contractele
de obicei erau încheiate pe termen scurt, iar fiecare membru putea oricând să iasă din
Societas. Caracteristic era şi faptul că membrii nu puteau acţiona din numele societăţii ci
numai din numele propriu. Societas, de obicei, ca uniune era cunoscută doar membrilor săi.
Contractul verbal-neformal nu permitea efectuarea unor activităţii din numele altor membri.
Modul de rupere a acestor uniuni făceau posibilă activitatea acestora doar bazată pe
încrederea personală între membrii înţelegerilor. Cu toate ca avea multe trăsături negative
(răspunderea personală, încrederea personala, imposibilitatea de prezentare a uniunii,
neîncrederea clienţilor, etc.), Societas erau foarte răspândite, mai ales când era necesară
uniunea de capitaluri.

1
 Dacă un membru a Societas – un Soci deceda, aceasta din urmă se destrămă, sau se
lichida, dacă Societas continua afacerile se considera că ei nu prelungesc contractul,
înţelegerea veche, dar încheie una nouă. Dreptul roman de asemenea prevedea participarea la
afaceri prin contract, astfel un Soci putea să participe la profituri iar la pierderi – nu. Deci, din
cele de mai sus reiese că societas este forma iniţială a tovărăşiilor, uniunilor actuale.
În Republica Moldova nu avem o aşa formă de activitate stipulată de legislaţia în
vigoare, cu toate că „tovărăşiile” menţionate au existat, există şi vor exista şi în viitorul
îndepărtat.
Universitas era considerat un subiect de sinestătător al dreptului roman, care exista şi
activa independent de persoanele fizice, care era parte componente a acesteia.
Persoanele fizice influenţau asupra deciziilor „companiei” – universitas doar prin
participare directă în organul de conducere (este comparabil cu societăţile pe acţiuni actuale).
Din punct de vedere a dreptului roman, este destul de interesant faptul că: Universitas era
considerată şi ca persoană unică, adică entitate şi ca mulţime, adică ca entitate legată de
membrii săi. Cu toate că universitas era considerată ca persoană, totodată persoană (persona)
era considerat doar omul. Gai menţiona: „civitates enim privatorum loco habentur”, adică
uniunile sunt analizate ca persoane private.
Însă, chiar cu toate cele expuse mai sus, proprietatea universitas aparţinea doar ei şi
nu membrilor acesteia.1 Universitas nu îşi încetinea activitatea dacă unul sau unii membri
părăseau compania.
Societas vectigalium publicanorium. În Roma Antică în perioada Ciceronilor
transmiterea dreptului de acumularea a taxelor în concesiune a dus la formarea clasei
publicanilor. Uniunea publicanilor – concesionarilor a apărut în domeniul financiar, deoarece
anume în acea perioadă exista problema colectării impozitelor şi a concesiunilor, era
imposibil de a efectua activitatea corespunzătoare utilizând capitalul unei singure persoane.
Sistema de concesiuni împreună cu impozitele statale în strânsă legătură cu lipsa unei sisteme
şi posibilităţi statale au impus formarea clasei publicanilor.
Istoricul de drept Goldşmidt considera Societas vectigalium publicanorium ca prima
formă a societăţii pe acţiuni actuale.
La baza acestui institut de drept stătea uniunea persoanelor care se obligau de a activa
în comun pentru colectarea impozitelor – concesiunilor sau a altor plăţi /venituri ale statului
şi în comun să achite o anumită cotă de participare. Tovărăşia era formată din persoanele ce
1
Si guid universitati debetur, singulis non debetur, nec guod debet universitas singuli debent – dacă
suntem datori corporaţiei, noi nu suntem datori membrilor acesteia, ceea ce este datoare corporaţia, nu sunt
datori membrii ei. (Dreptul Roman)

2
au încheiat un acord cu statul în privinţa colectării unor anumite taxe în schimbul unor prime
stabilite şi din persoane care încheiau un acord cu primele persoane, prin plata unor
contribuţii-cote părţi, interesate de primirea unor profituri după colectarea taxelor.
Cota de participare în tovărăşia publicanilor (partes) putea fi vândută, schimbată,
dăruită, moştenită, etc., astfel fiind subiect aparte a dreptului şi se cota pe piaţă. În Roma
Antică se înfăptuiau deja operaţii asemănătoare cu actualele operaţii bursiere şi în locurile
indicate se comercializau cotele tovărăşiilor publicanilor.
Una din principalele caracteristici a legăturii uniunii publicanilor cu corporaţiile
actuale era posibilitatea /dreptul membrilor de aşi înstrăina cotele părţi fără permisiunea altor
membri-participanţi.
O altă trăsătură specifică a tovărăşiei publicanilor era proprietatea acesteia:
construcţiile, robii, utilajul etc. nu era proprietatea unui membru ci proprietatea întregii
entităţi – tovărăşii. Personalul era angajat nu de către o persoană aparte – publican, ci de
tovărăşie.
Interesant este şi faptul că cu toate că iniţial bazele formării societăţilor pe acţiuni au
fost puse în domeniul financiar, după cum o să aflăm pe parcurs, totuşi primele corporaţii
(structura organizatorică, votarea, participarea la adunări, etc.) au apărut în domeniul
comerţului.