Gîrbu Marcela, eleva gr.

E-031
Filozofia
Evaluare la modulul: Antropologia și axiologia

I. Cunoaștere
1. Explică semnificația filosofică a îndemnului lui Socrate: „Cunoaște-te
pe tine însuți.”
Socrate, este cel care a “coborât filosofia din cer pe pământ şi a adus-o în căminele
noastre”, a centrat întreaga viziune filosofică pe îndemnul “Cunoaşte-te pe tine
însuţi”, dovedind astfel convingerea că, aşa cum omul se defineşte prin suflet, tot
astfel şi esenţa întregii lumi costă într-un suflet cosmic, universal.
Sa te cunosti pe tine insuti, sa-ti descoperi personalitatea, sa teintelegi, poate
chiar sa fi capabil sa te incadrezi intr-o anumita categorie.Primul si poate cel mai
important pas spre cunoasterea de sine este safim impacati cu ideea ca rasa umana,
ca orice alta rasa este imperfecta. Suntemin posesia ratiunii si a unui suflet, ceea ce
ne face mai speciali, dar la bazasuntem lasi, interesati si tinuti ostatici in temnita
propriilor instincte. Daca nesunt clare aceste aspecte fundamentale ale vietii, ale
existentei noastre pe pamant, reusim sa ne cunoastem mai usor.
2. Identifică principalele categorii de concepții filosofice asupra omului.
„Omu ca fiinta umana”
Fără îndoială, problema fundamentală a filozofiei o reprezintă omul. Natura şi locul său
în Universs, acţiunile sale, fiinţa şi cunoaşterea, justiţia, libertatea, adevărul, frumosul etc., sunt
teme care nu pot fi tratate decât în orizontul problematizării despre om.

Marele Aristotel susţinea: „Omul este un animal civic, un animal politic”. După Aristotel,
omul este un animal raţional, care gândeşte, are suflet, fabrică unelte, trăieşte în societate etc.”.
Filosoful grec defineşte omul ca fiind Zoon politicon, animalul politic, animalul care trăieşte în
cetate (polis). Aristotel voia să spună că omul este singurul animal capabil să se revolte.

Deseori, omul şi omenirea se întreabă dacă e posibilă existenţa unei societăţi arhaice,
adică fără politică. Anarhiştii susţin că o societate fără politică ar fi o societate fără conflicte. Dar
poate omul, societatea să existe într-o armonie absolută? Fiecare fiinţă umană conştientă are
interesele sale personale, viziunea sa, poziţia sa, de aceea şi conflictele sunt inseparabile în
relaţiile dintre oameni. Deci interesul este ceea ce stă între două sau mai multe persoane. In
societate, au loc conflicte, pentru că în ea trăiesc oameni reali, diferiţi, cu iniţiative proprii şi
pasiuni proprii.

Omul trebuie studiat ca parte componentă a sistemelor „Omul – mediu social”, „Omul –
mediu natural”. Viaţa omului depinde atât de relaţiile social-economice, politice, spirituale din
societate, cât şi de fenomenele naturale. Natura este ca o „casă mare” pentru om şi societate.
 II. Aplicare
1. Analizează concepțiile sociologiste și cele contractualiste privind omul
și societatea.
Gândirea filozofică despre om nu poate ignora raporturile dintre oameni,dintre
individ și societate sensul în care omul este ființă socială.Filosofii au înțeles că o teorie
satisfăcătoare despre om presupune nu doar cunoașterea Socratică de sine ci și experiența
socială a omului.În această privință unele concepții (sociologiste)susțin că omul se
definește prin atributul sociabilității,prin care el este din natură,ființă socială iar altele
(contractualiste) au relevat că originar omul a trăit în stare de natură dobândind
sociabilitatea la un moment dat al existenței sale istorice ca urmare a încheierii cnștiente a
unui pact social cu semenii săi.
Aristotel identifică trei niveluri ale existenței:spațiul natural,spațiu social și cel
supranatural.Omul prin natura sa este ființă socială fiind dotat cu grai articulat și stări
morale. Situat în afara spațiului său existențial (comunitatea cu ceilalți) omul ar decădea
în lumea fiarelor sau s-ar însingura pe sine asemeni zeului sacrificând socialitatea în
favoarea asociatului,însă omul care nu-și este suficient sieși are nevoie de tovărășia
semenilor,totodată el se naște ca ființă socială într-o comunitate familie,stat.Prin urmare
statul este anterior individului care își manifestă adevărata natură sociabilitatea Învățând
sa practice virtuțile individuale și sociale.
Spre deosebire de Aristotel J.Rousseau (contractualist)subscrie la teza omului
natural.Acesta este anterior celui social dar din punct de vedere logic și nu
cronologic.Identificarea omul natural îi servește filosofului pentru a denunța starea
actuală a omului-cea specială ale cărei caracteristici rezidă în contrastul dintre pasiunea
care se crede raționale și înțelegere umană are de la natură anumite drepturi și libertăți.

2. Compară viziunea creștină și cea stoică privind destinul și libertatea. –

Viziunea creştină
Filozofia creștină vede divinitatea ca forță creatoare a lumii și a omului. Omul, ca ființă
creată, nu are posibilitatea de a-și modifica intenționat și rapid persoana, ea se schimbă lent în
mii de ani de evoluție istorică. . Însă astfel se ajunge la concluzia că Dumnezeu este responsabil și
pentru producerea răului. Pentru a nu renunța la ideea de perfecțiune a creativității divine,
gânditorii creștini Vasile cel Mare și Fericitul Augustin recunosc existența liberului arbitru,
adică libertatea omului de a alege între posibilitățile de acțiune-schimbare care i se oferă. Răul și
eroarea devin astfel rezultatele alegerilor conștiente dar greșite ale omului, incapabil să le
predetermine consecințele.
Liberul arbitru al acțiunii implică în esență existența libertății alegerii acțiunii, ca stare de
fapt, nu doar ca o stare mentală, simulată de o posibilă acțiune, căreia nu îi corespunde ceva
efectiv.
Libertatea are mai multe planuri de exprimare și manifestare, anume:
1-Libertatea numai mentală-conceptuală, libertatea de a gândi ce vrei.-Poți gândi ce vrei, dar
niciodată nu poți gândi tot ce poate fi gândit.
2-Libertatea de a spune ce vrei, libertatea cuvântului.- Este condiția democrației, a acelei
societăți în care oamenii au dreptul să își spună părerea în legătură cu toate deciziile militare,
politice, economice, culturale sau de alt tip, care le pot modifica în bine sau în rău existența. Și
această libertate de exprimare impune restricții, etice sau din rațiuni politice, celui care încearcă
s-o exercite.
3-Libertatea de a face ce vrei. Probabil este cea mai dorită și, în același timp, cea mai puțin
accesibilă libertate și asta din motive temeinice. Toți oamenii doresc satisfacții cât mai diverse și
intense, de cât mai lungă durată, mai ușor de dobândit.
Viziunea stoică
Stoicii au fost interesaţi cu precădere de libertatea omului, de măsura în care formarea
personală poartă amprenta mediului, de redobândirea liniştii şi netulburării. E o filosofie care
priveşte strict omul în spectrul întreg al fiinţei: de la ordinea socială la ordinea cosmică. Destinul
este imposibil de evitat.

III. Integrare
1. Elaborează o scriere reflexivă cu tema :
a. Raportarea la necesitate (constrângere) face posibilă înțelegerea
libertății- Libertatea si constrangerile interioare
b. Dreptatea ca valoare umană –

„Raportarea la necesitate (constrângere) face posibilă

înțelegerea libertății- Libertatea si constrangerile interioare”
Tema filosofică a libertății, cu adânci implicații etice, vizează posibilitatea
manifestăriivoinței omului în acte de acțiune individuale ținând seama de premisele valorii și ale
deciziei.Întrebările ce se pun în acest sens au fost și vor fi: „Ce vrem?” și „Putem face ceea ce
vrem?”.De acestea se leagă altele: Ce este libertatea? Cât de liberă este voința? Ce alternative
deacțiune avem și cum trebuie să le evaluăm? Este permis să facem tot ceea ce vrem? Care
suntcriteriile care stau la bază deciziilor?  La ce norme ne putem raporta?Care sunt principiile
care
 justifică aceste norme? De ce trebuie să fim, în fond, morali? Ne este îngăduit să-i obligăm pealții
să fie morali?
În societăţile moderne democratice, libertatea este acceptată în mod obişnuit, la
modulabstract, ca o valoare fundamentală, alături de alte valori de bază, ca egalitatea, drepturile
umane sau dreptatea. Nu putem să ne gândim la o societate democratică în care
libertatea persoanelor ar fi drastic ameninţată.

Libertatea umană se caracterizează prin gândire, acțiune și imaginație. Libertatea

presupune a acționa în conformitate cu propriile dorințe , în absența coerciției sau a restricțiilor
de orice fel .Odată cu venirea sa pe lume, omul își câștigă dreptul la viață ; viața cu tot ce
cuprinde ea. Ceea ce urmeaza este tot ce are mai de preț și se trezește într-o lume în care trăiește
pentru el, după cum își alege calea.Totuși, omul este pretutindeni înlănțuit întrucât el se supune
constrângerilor și suportă , conștient sau nu , influența factorilor externi. Intreaga existență
umană este doar o confruntare cu diverse tipuri de constrângeri între care primează
constrângerile fiziologice impuse de buna funcționare a organismului. Conștientizând acest tip de
constrângere , gânditorii au asemuit trupul unui cerc in care stă sufletul. Această metaforă
exprimă lipsa fatală de libertate a sufletului uman obligat să suporte constrângerile impuse de
trup.

Mai târziu acestor constrângeri li s-au adăugat constrângerile sociale, impuse de bogat
săracului si cele impuse de învingător învinsului, dar și constrângerile politice (impuse de
conducător supusului) , în special cele impuse de regimurile totalitare ( nazismul , comunismul,
fascismul ) , care ajungeau practic să suprime libertățile cetățenești : libertatea de exprimare,
libertatea de conștiință , libertatea întrunirilor și a mitingurilor etc.
Dacă vorbim despre omul modern, libertatea lui este de la conștiință, educație, religie,
opinie, până la dreptul la asociere, la proprietate. Dar el este în strânsă legătură cu lumea în care
traiește. Inevitabil, în toate aceste domenii el are constrângeri și limite.Omul nu poate trăi singur,
izolat , fiind o ființă socială . El își clădește viața, drumul, nevoile, în colectivități, în societate. El
știe să se adapteze, dar în singurătate, nu se va dezvolta normal, nu va mai fi ceea ce-l definește
pe om. Din această cauză , libertatea proprie se intersectează , la un moment dat , cu libertatea
celuilalt , pentru că planeta este ca un furnicar în care nu putem face o mișcare fără să nu ne
ciocnim de altă ființă.
Respectând teoriile evoluționiste, putem spune că libertatea este invers proporțională cu
evoluția, căci pe masură ce un sistem, aici incluzând și omul, devine mai organizat, deci mai
evoluat, nivelul constrângerilor devine mai ridicat.Orice încercare de a defini libertatea sau
constrângerea în mod separat este sortită eșecului, acestea fiind noțiuni pereche, care se
determină reciproc însă fără a se anula. La limită, libertatea poate trece în noncreere, iar
constrângerea in moarte, acestea putând fi limitele conceptuale ale celor doi termeni, cel puțin
dintr-o perspectivă filozofică.
Ca ființă socială, prin definiție, omul s-a organizat încă din cele mai vechi timpuri în
comunități structurate pe ierarhii, de regulă, bazate pe forța fizică. În aceste situații, atât
libertatea, cât și constrângerea erau discreționare, ele având un substrat subiectiv.
Părăsim această perioadă, nu numai cețoasă din punctul de vedere al surselor
documentare, ci și caracterizată de un primitivism aproape animalic și ne localizăm interesul
direct în Antichitate, unde, prin intermediul unor renumiți filozofi, facem cunoștință cu cele mai
pertinente tentative de definire a sensurilor libertății si a constrângerii, definiții care au marcat
întrega umanitate.