Sunteți pe pagina 1din 8

PSIHANALIZA

Disciplinele psihanalitice – psihoterapia, psihopatologia, psihologia, metapshihologia si paihologia


aplicata – se afla in interrelatii cronologice si logice. Din punct de vedere cronologic, prima a fost
psihoterapia psihanalitica. Teoretizarea experientei psihoterapeutice a condus la constituirea
psihopatologia psihanalitice. Pe temeiul acesteia s-a cladit metapshilologia si psihanaliza aplicata.

PSIHOTERAPIA

Psihanaliza este prima forma de psihoterapie din cultura europeana. Initial, s-a observat ca actionand
asupra simptomelor prin mijloace strict psihice se poate actiona asupra acestora in sensul vindecarii. Ca
metoda, psihanaliza isi propune utilizand hipnoza si apoi asociatia libera, sa dezgroape evenimentul
traumatic si sa elibereze afectul blocat impreuna cu acest, conducand la disparitia simptomelor. Treptat,
psihanaliza se desprinde de aceasta optica, bazata pe simptom si se transforma in o hermeneutica a
fundamentelor personalitatii (profilaxie, preventie nu terapie). Nu mai este importanta doar disparitia
unui simptom ci analiza conflictelor psihice sturcturale generatoare de diverse simptome punctuale.

 Psihanaliza este o terapie cauzala fie ca abordeaza simptomul, ca in faza inceputurilor, fie ca
abordeaza fundamentele personalitatii ca in faza matura.
 Psihanaliza este o terapie nondirectiva. Psihanalistul nu urmareste sa modifice compoortamentul
analizandului sau orientandu-l intr-o directie sau alta prin recomandari sau sugestie, o astfel de
modificare ar fi una temporara. Din punct de vedere psihanalitic, un comportament poate fi
modificat durabil doar prin accesul la motivatia profunda (inconstienta), prin constientizarea sa,
motivatie care se dovedeste a fi de cele mai multe ori anacronica (neadaptata) personalitalii adulte.
 Transferul, fenomenul psihic pe care se bazeaza psihanaliza este de natura preponderent afectiva.
Analizandul proiecteaza asupra analistului atitudini, moduri de relationare si mai ales sentimente si
dorinte pe care, in prima sa copilarie, le-a dezvoltat fata de figurile paternale si alte figuri familiale
apropiate. Transferul este in mod esential o repetitie, o retraire a trecutului in legatura cu persona
analistului. De aceea, putem spune ca phihanaliza este o retraire prescurtata a vietii. Interventia
psihanalistului in raport cu transferul consta in esenta in a pune in evidenta caracterul inadecvat al
atitudinilor si sentimentelor transferentiale, inadecvare care se manifesta sub trei aspecte:
temporal, al persoanei vizate si al Eului analizandului. Modificare schemelor de gandire, afective si
de comportament, ester rezultatul inregistrarii inconfundabile si repetate pe parcursul analizei, a
caracterului inadaptat al acestora, ceea ce deschide posibilitatea depasirii blocajelor, de dezvoltare
si adoptarii de modalitati noi, mature (adaptate) de relationare. Particularitatile cadrului psihanalitic
menite a stimula transferul sun : constanta si neutralitatea ambientei.
 Cadrul psihanalitic nu creeaza, ci doar stimuleaza transferul.
 Psihanalistul dezvolta reactii afective inconstiente fata de analizand – transfer si contratransfer. Spre
deosebire de transferul analistului, care este reactia spontana la analizand, contratransferul este
reactia inconstienta a psihanalistului la transferul analizandului. Relatia dintre psihanalist si
analizand nu este doar una fantasmatica, de la inconstient la inconstient, ci si una de la Eu la Eu, de
la constient la constient, numita in teoria tehnicii psihanalitice alianta terapeutica. In sens larg,
alianta terapeutica desemneaza toatalitatea factorilor care mentin pacientul in tratament si il fac
capabil sa depaseasca fazele de rezistenta si transfer ostil. In sens restrans, singurul adecvat pentru
a distinge alianta terapeutica de transfer, termenul se refera la o serie de caracteristici ale Eului
analizandului:
 capacitatea de a fi constient de disfunctia sa psihica.
 aspectul constient al dorintei de vindecare, care motiveaza, impreuna cu aspectul inconstient,
solicitarea ajutorului competent al unui terapeut.
 capacitatea de a accepta in mod constient scopurile si mijloacele terapiei psihanalitice.
 capacitatea de autoobservare.
 capacitatea de a accepta efortul, durerea si conflictul intern.
 Intre psihanalist si analizand exista si o relatie de colaborare constienta, care presupune anumite
calitati ale Eului analizandului.

PSIHOPATOLOGIA PSIHANALITICA

Psihopatologia este in esenta o teorie a conflictului inconstient.

 La baza psihopatologiei psihanalitice a stat la inceput etiologia sexuala a nevrozelor; (Freud) – in


exclusivitate un conflict intre dimensiunea sexuala instinctuala si normele culturale.
 (Adler) – primul care sustine despre conflictul nevrotic ca se poate desfasura si intre continuturi
psihice noninstinctuale (nonsexuale), conflicte patogene intre continuturi care tin de
dimensiunea sociala a omului, intre dorinta de autoafirmare si simtul social (norme culturale).
 (Jung) – defineste nevroza ca o dezvoltare unilaterala, dezechilibrata, ca pe o dificultate a Eului
in relatia cu unul sau mai multe complexe.
 (Heinz Hartmann) - subliniaza importanta majora a agresivitatii ca factor instinctual nonsexual
pentru aparitia nevrozelor.
 (Kohut) – psihologia sinelui a adus in teoria conflictului factorul narcisic, nevoile narcisice pot
intra in conflict cu nevoile care tin de dependenta, pe de o parte, cat si cu nevoile de
independenta, pe de alta parte.

Prelucrarea psihica a conflictelor ireconciliabile se realizeaza prin producerea de formatiuni de


compromis, cum sunt simptomele nevrotice si trasaturile de caracter nevrotic. Caracteristica
formatiunilor de compromis consta in faptul ca partea de satisfacere a comportamentelor instinctuale,
ca si a dorintelor inconstiente de relationare este mult prea mica, din cauza unor reglementari extrem
de restrictive, pentru ca inlaturarea sentimentelor de neplacere insuportabile sa reuseasca. Rezultatul
este aparitia unor fenomene de dezechilibru, de autodistrugere, precum si perturbarea anumitor functii
ale Eului.

Simptomul nevrotic este o formatiune de compromis rezultata din prelucrarea psihica a unui conflict
inconstient.

PSIHANALIZA CA PSIHOLOGIE A INCONSTIENTULUI

Psihologia inconstientului studiaza acele fenomene care nu sunt accesibile in mod direct constiintei, ci
doar datorita interventiei interpretarii de tip psihanalitic; ea nu anuleaza psihologia constiintei ci o
completeaza.

Dezvoltarea psihanalizei ca psihologie a inconstientului s-a realizat in mai multe directii (Freud) –
inconstientul este preistoria dezvoltarii libidoului; (Adler) – pune in atentie continuturile sociale ale
inconstientului; (Jung) – inconstientul colectiv, -arhetipurile- care ar proveni din experiente
fundamentale ale omului ca specie; (Freud dupa 1920) – un inconstient alcatuit din norme culturale,
interiorizate afectiv in prima copilarie -Supraeu-; (Melanie Klein) – continua procesul de desexualizare,
teoria relatiei cu obiectele; (Fairbairn) – refulare, un proces de aparare important, dar nu mai vizeaza
continuturi instinctuale, ci structuri ale Eului si obiecte interne.

Indiferent de scoala psihanalitica, inconstientul este un factor dinamic. Caracteristica dinamismului se


referea la tendinta acestei zone obscure ale psihicului de a se manifesta la nivelul inconstientului,
manifestare rareori nemijlocita cand e vorba de continutur refulate, manifestare in planul constiintei va
fi deformata, incifrata, mascata pentru a oface de nerecunoscut pentru instantele socializate; chiar
atunci cand nu sunt continuturi refulate, manifestarea este una simbolica, deci tot indirecta.

METAPSIHOLOGIA

Principiile, conceptele, fundamentele modelele teoretice precum si perspectiva dinamica, topica si


economica dau continut metapsihologiei. Sensul propriu al termenului de metapsihologie este acela de
filosofie prima, de ontologie psihanalitica.

(Freud) Modele conceptuale – aparat psihic divizat in instante – Se, Eu, Supraeu -; instincte
fundamentale lupta dintre Eros si Thanatos, instinctul vietii si instinctul mortii.

PSIHANALIZA APLICATA

Consta in aplicarea cunostiintelor obtinute in terapia psihanalitica la intelegerea produselor culturii. Mai
concret, dezvaluirea filonului inconstient din marile opere culturale si a modului in care inconstientul
este incifrat, deghizat, la nivelul textului literar, filosofic, religios, etc.

ex. Tendintele oedipiene refulate produc la nevrtotic simptome, la omul sanatos psihic discomfort, la
creatorul de geniu, opere literare de mare valoare.

Cele mai frecventate dimensiuni ale psihanalizei aplicate sunt psihanaliza literaturii si psihanaliza artei.

INCONSTIENTUL SI STRUCTURA PSIHICULUI


CEA DE A DOUA TEORIE DESPRE PSIHIC

Se-ul – instanta pulsionala a psihicului

In calitate de instanta a psihicului, SE-ul constituie dimensiunea sa instinctuala(pulsionala). Continuturile


sale sunt reprezentantii psihici ai instinctelor, in cea mai mare parte inconstiente; caracterul inconstient
provine din faptul ca anumite pulsiuni(ex. de moarte) nu au acces la constiinta precum si datorita
refularii. O parte din tendintele pulsionale pot deveni motive constiente comportamentului(ex.
sexualitatea legata de reproducere.

D.p.d.v :

- economic(aspectul cantitativ al energiei psihice), Se-ul este rezervorul de energie al psihicului.


- dinamic(aspectul raportului dintre fortele psihice), Se-ul intra in conflict cu Eul si Supraeul.
- genetic, Se-ul e materialul din care se formeaza Eul si Supraeul.

Comparand Se-ul din a doua teorie despre psihic cu inconstientul din prima teorie, constatam ca primul
preia continuturile celui de-al doilea, dar nu mai epuizeaza sfera de cuprindere a inconstientului, pentru
ca inconstientul nu se mai suprapune acum cu refulatul. Spre deosebire de prima teorie care pune
accentul pe discontinuitatea dintre instantele psihice, pe de o parte, si pe cea dintre psihic si biologic, pe
de alta parte, a doua teorie privilegiaza continuitateea dintre biologic si psihic precum si pe cea dintre
instantele psihice: Eul se dezvolta din Se. In ceea ce priveste functionarea, Se-ul preia integral
caracteristicile functionatii inconstientului: predominarea proceselor primare, organizarea complexuala,
dualismul fortelor pulsionale si al principiilor care le corespund.

Eul - instanta de comanda si control a psihicului

Centrat in jurul contiintei, ingloband preconstientul si avand o dimensiune inconstienta, Eul organizeaza
intreaga activitate psihica. Scopul sau este de a armoniza cerintele realitatii externe cu cerintele SE-ului
si Supraeului.

Functii

- autoconservarea organismului - pentru a o indeplini este indispensabila cunoasterea realitatii


externe si acumularea in memorie a experientelor realizate.
- testare realitatii - pentru adaptare e necesara distingerea realitatii psihice de realitatea externe.
- modificarea realitatii in functie de scopurile sale - Eul isi utilizeaza cunostiintele despre realitate
si actioneaza prin intermediul aparatului muscular, al carui control il detine.
- intern, control al Se-ului, al vietii instinctuale - Eul permite doar acea cantitate de satisfactie
pulsionala care nu pericliteaza conservarea organismului. Pentru a realiza functia de control, Eul
dispune de un set de mijloace de aparare.

Din punct de vedere genetic, Eul se formeaza din Se si parcurge o succesiune de etape pana la atingerea
maturitatii. La inceput, Eul in formare coincide cu Se-ul (numit Eul Ideal) si se supune total in slujba
realizarii cerintelor acestuia. Dupa primele luni de viata, pe masura ce realitatea (familia) se opune tot
mai mult satisfacerii complete a cerintelui copilului, si faza de deplina coincidenta intre Eu si Se incepe sa
dispara. Maturitatea psihica e atinsa in momentul in care Eul dobandeste autonomie in raport cu
celelalte istante psihice, deci cand Eul nu mai este comandat de Se si tutelat de Supraeu, reusind sa
indeplineasca functia de comanda si control al vietii psihice.

Supraeul sau “inconstientul de sus”

Considerat de Freud ca instanta cenzor in raport cu Eul, Supraeul in cea mai mare parte in inconstient,
are functii spirtuale: de constiinta morala, de autoobservare, de formare a idealurilor.

(Freud) formarea Supraeului este legata de de declinul complexului Oedip(statistic 5-6 ani). La nucleul
Supraeului format din interzicerea dorintelor incestuoase si agresive(distructive), plus un proces de
identificare, se adauga in perioada de latenta elemente adiacente de ordin etic si estetic.

(Post Freud) (Melanie Klein) existenta unui Supraeu precoce, pornind de la constatare unei suparatoare
angoase si culpabilitati la copilul foarte mic(sfarsitul primului an de viata), ce ar rezulta din interiorizarea
obiectului primar care asigura instantaneu funciile Supraeului. (contemporani) spre deosebire de Freud
care considera functia idealului ca una dintre functiile Supraeului si Supraeul egal cu Idealul Eului,
acestia vad in Idealul Eului o functie aparte si nu doar o functie a Supraeului.

Morala inconstienta si morala constienta


Ca tip de moralitate, morala inconstienta face parte dintre moralele eteronome (conditionat de alti
factori), comandamentele morale sunt interiorizate fara asimilare in Eu (vin din afara). Natura
interiorizarii este exclusiv afectiva, fara participarea reflexiei, a alegerii constiente.

Natura elementelor constitutive ale Supraeului determina caracterul permanent sau tranzitoriu al
functiilor sale:

a. datorita nucleului (interdictia tendintelor sexuale incestuoase si agresive manifestate in special


in perioada oedipiana), Supraeul exercita functia permanenta a asigurarii integrarii individului in
cultura.
b. datorita elementelor adiacente (totalitatea normelor si valorilor preluate tot afectiv ulterior
cristalizarii Supraeului), morala inconstienta joaca temporar rolul de instanta morala suprema.

Mod de functionare evidentiat de compararea cu functionarea moralrei constiente (datoria,


culpabilitatea si mijloace de actiune.

- datorie – imperativele care emana de la Supraeu sunt categorice, fiind resimtite de subiect ca o
constrangere interioara imediata. Morala inconstienta este o morala a datoriei neconditionate.
In planul moralei constiente datoria este conditionata de alegerea intre fortele conflictului care
se desfasoara constient (frecvent conflicte intre placere si datorie, iubire si ura, interes personal
si interes suprapersonal). Judecata de valoare constienta intemeiaza sentimentul de obligatie.
- culpabilitate – asigura eficienta oricarei morale. Ca instanta inconstienta, Supraeul produce un
sentiment de culpabilitate inconstient, independent de realizarea sau nu a raului. Dorintele sau
tendintele refulate trezesc, inainte de orice actiune, reactia culpabilizanta a Supraeului. In planul
moralei constiente, culpabilitatea este produsa in urma realizarii raului.
- mijloace de actiune – pentru Supraeu este caracteristic apelul la refulare, ce nu permite
patrunderea in constient a tendintelor interzise cultural, iar acest caracter automat al refularii
are ca efect absenta simtului responsabilitatii. Pentru morala constienta caracteristic este apelul
la reprimare, mijloc de aparare al Eului care permite patrunderea in constiinta a tendintei
interzise, rezultand un conflict constient urmat de o decizie asumata in mod reflectat.

Maturitatea moralei ca aspect al maturitatii psihice presupune prevalenta moralei constiente in raport
cu morala inconstienta, a Eului fata de Supraeu, depasirea sistemului inchis bazat pe refulare si
inlocuirea acestuia cu sistemul deschis in cadrul caruia conflictul si deliberarea constienta preceda actul.
Atingerea maturitatii este o garantie a prezervarii sanatatii psihice.

MIJLOACE DE APARARE ALE EULUI

Apararea se refera la un proces prin intermediul caruia constiinta este ferita de excitantii interni
periculosi, conflictuali (pulsiuni, dorinte, sentimente), precum si de excitantii externi foarte puternici,
posibile surse de traumatisme. Astfel, influentele interne sau externe care ameninta integritatea si
stabilitatea echilibrului bio-psiho-social al individului sunt supuse unui proces intern de modificare,
ingradire sau reprimare.

Evolutie. In perioada clasica Anna Freud, o prima incercare de sinteza, idei principale:
a. Sublinierea faptului ca mijloacele de aparare nu sunt in sine patologice, chiar daca disfunctiile de
tip nevrotic sau psihotic sunt caracterizate de actiunea anumitor mijloace de aparare.
b. Stabilirea unei liste de 13 mijloace de aparare insotite de definitii precise (refularea, regresia,
formatiunea reactionala, izolarea, anularea, proiectia, introiectia, intoarcerea impotriva propriei
persoane, transformarea in contrariu, sublimarea, identificarea cu agresorul, participarea
altruista, intelectualizarea).
c. Introducerea printre obiectivele apararii a prelucrarii stimulilor care vin din realitatea externa.
Astfel, identificarea cu agresorul neutralizeaza frica provocata subiectului de obiecte din lumea
exterioara.
d. Asocierea predominantei actiunii anumitor mijloace de aparare cu anumite etape ale dezvoltarii.
Astfel, proiectia si intoiectia presupun distinctia intre sine si obiece. Regresia, transformarea in
contrariu si intoarcerea impotriva propriei persoane presupun perceperea conflictului intre
tendintele pulsionale si necesitatea inhibarii lor. Sublimarea presupune recunoasterea de catre
Eu a importantei valorilor sociale superioare.

Dezvoltarea ulterioara, o noua extindere a continuturilor care fac obiectul mijloacelor de aparare.
Reprezentantele sinelui si reprezentantele obiectului intra si ele in sfera de actiune a mijloacelor de
aparare. Nu numai conflictul (ca la Freud), ci si deficitul are propriile mijloace de aparare. Contemporan,
doi noua mijloace identificarea proiectiva (plasarea de parti ale sinelui in obiect si controlul acestuia,
scopul fiind dominarea impulsurilor agresiv-distructive) si forcluderea (eliminarea din psihic nu numai a
afectelor sau reprezentarilor ci si a unor structuri fundamentale ale ordinii simbolice cum ar fi “numele
tatalui”).

Utilizarea mijloacelor de aparare impotriva pulsiunilor

D.p.d.v cronologic, primul motiv de aparare este exterior nu numai Eului ci si persoanei. Eul copilului se
teme de parinti care formuleaza anumite interdictii pulsionale (ex. frica de castrare). Al doilea motiv, tot
exterior Eului, il constituie teama pe care o inspira Supraeul (foarte bine cunoscut pe baza studierii
nevrozei la adult).

Motive ce apartin Eului – frica de intensitatea pulsiunilor care devin extrem de puternice in anumite
perioade ale vietii (adolescenta si climacterium-menopauza si andropauza). – nevoia de coerenta, Eul
matur are nevoie de echilibru intre tendintele contradictorii (masculin-feminin, activitate-pasivitate,
heterosexualitate-homosexualitate). Rezultatul prelucrarii depinde de gradul de investire a fiecaruia.

Cateva mijloace de aparare

 Rationalizarea

Prodeceu prin care subiectul incearca sa dea o explicatie coerenta din punct de vedere logic sau
acceptabila din punct de vedere moral unor atitudini, idei, sentimente, ale caror adevarate motive nu
sunt percepute. Se vorbeste in special de rationalizarea unui simptom, a unei compulsii defensive, a unei
formatiuni reactionale. In delir, intervine pentru a-l sistematiza. In acest caz actiunea sa este
asemanatoare cu a elaborarii secundare.

Anumite lucrari de psihanaliza nu includ rationalizarea printre mijloacele de aparare ale Eului, deoarece
nu este indreptata direct impotriva tendintelor pulsionale, ci camufleaza in mod secundar diferite
aspecte ale conflictului.
 Refularea

(Freud) mijloc de aparare indreptat impotriva reprezentatiilor pulsiunii (ganduri, imagini, amintiri);
(ulterior) proces ce vizeaza mentinerea in inconstient a tuturor ideilor si reprezentarilor legate de
pulsiuni si a caror realizare, producatoare de placere ar afecta echilibrul functionarii psihice a individului,
devenind sursa de neplacere.

Freud descrie 3 timpi ai refularii. 1 “refularea originara” este un moment ipotetic, postulat pornindu-se
de la efectele sale (ce intervin foarte devreme ca reactie la intensitatea extrema a stimulilor care
strapung filtrul de excitatii, deci neformata prin angajarea altor formatiuni inconstiente). 2 refularea
secundara sau propriu-zisa indreptata importriva reprezentantilor pulsiunii este cel mai bine studiata. 3
intoarcerea refulatului, descrie revenirea in constient ca simptom, vis, act ratat, opera de arta a
continuturilor refulate.

 Regresia

Proces psihic prin care un subiect individual sau colectiv se intoarce la un nivel anterior al dezvolatarii
psihice fie ca este vorba de gandire, sentiment, comportament.

Regresia poate fi globala – intreaga personalitate sau partiala – vizeaza doar un aspect al Eului sau
dezvoltarii libidinale.

Regresia topica – atunci cand parcurge in sens invers sistemele psihice orientate intr-o directie
determinata.

Regresia temporala – subiectul revine la etape depasite ale dezvoltarii (libidinale sau ale Eului). Regresia
formala – subiectul se intoarce la niveluri inferioare d.p.d.v al complexitatii, structurii si diferentierii.

 Formatiune reactionala

Atitudine sau comportament opus ca sens unei dorinte pulsionale refulate si constituit ca reactie la
acesta. In viata cotidiana sunt usor de constatat datorita caracterului exagerat care defineste calitatea
morala respectiva, iar in functie de caracterul acestei calitati se poate deduce natura pulsiunii
combatute. (persoana foarte politicoasa si prevenitoare – combate agresivitate, ostilitate).

 Identificarea cu agresorul

Proces inconstient trait de Eu in momentul in care urmarind un scop defensiv se transforma intr-un
aspect al obiectului.

Tipuri

temporal:

a. primara – caracteristica inceputului vietii si de aceea ipotetica, subiectul care percepe obiectul
prin intermediul simturilor (gura, ochi, urechi, piele) devine una cu acesta atunci cand acesta
dispare din campul perceptiei.
b. secundara – asociate etapelor in care e nevoie de diferentierea interior-exterior, subiect-obiect
si are ca scop a face suportabila o pierdere sau o tendinta agresiva orientata asupra obiectului.

amploarea subiectului:
a. totala sau narcisica – iubirea de obiect este inlocuita prin preluarea integrala a obiectului in sine.
b. partiala – preluarea vizeaza doar un aspect al obiectului; poate avea ca obiect nu numai un
aspect al personalitatii ci si o emotie presupusa a-i apartine celuilalt.

Datorita naturii sale, identificarea cu agresorul joaca un rol important in situatia oedipiana ca mijloc de
aparare impotriva fricii de castrare, contributia sa la cristalizarea Supraeului este importanta.

 Proiectia

Proces psihic prin are subiectul expulzeaza din sine si localizeaza in afara sa, in persoane sau lucruri,
calitati, dorinte, sentimente care ii apartin, dar pe care nu le cunoaste sau refuza sa le accepte.

In ceea ce priveste rolul defensiv – asemanari cu refularea – ambele isi limiteaza actiunea la a impiedica
perceperea tendintei pulsionale generatoare de neplacere, spre deosebire de transformarea in contrariu
de exemplu care intervine in procesul pulsional si il modifica. – deosebiri refulare – in cazul careia
pulsiunea este transmisa inapoi in Se, in proiectie ea e transmisa in lumea externa.

Dupa anumiti psihanalisti proiectia ar precede in dezvoltarea ontogenetica, refularii in legatura cu


impulsurile agresive.

S-ar putea să vă placă și