Teoria birocraţiei între viziunea

weberiană şi cea marxistă

De-a lungul timpului studiul ştiinţei administrative a parcurs un drum evolutiv complex ce
a adus la schimbări de viziuni, abordări şi interpretări specifice fiecărei epoci şi societăţi în parte.
Pentru societatea contemporană, însă, specialişti în domeniu au convenit în acceptarea modelului
birocratic ca bază de la care este necesar să se pornească în analizarea şi înţelegerea organizării
sistemelor administrative.
În elaborarea acestui punct comun, un rol deosebit de important l-a avut atenţia pe care
cercetătorii în domeniu au acordat-o studierii teoriilor referitoare la puterea birocratică,
aparţinând celor două mari şcoli de sociologie istorică – cea weberiană şi cea marxistă.
Prezentată prin prisma liberalului Max Weber, birocraţia apare ca un fenomen sufocant,
îngrăditor a libertăţii de acţiune economico – sociale a individului dar necesar bunei funcţionări a
statului, văzută însă din perspectiva lui Karl Marx birocraţia este aparatul de stat al elitei
conducătoare a societăţii folosit cu scopul condamnabil al organizării administrative în vederea
controlării şi exploatării clasei muncitoare.
Cele două teorii vin automat în contradictoriu din moment ce ele au fost gândite şi
elaborate pentru două tipuri de societăţi total diferite, cu mari discrepanţe între viziunile sociale
şi politice şi pornind de la analize sociologice şi istorice deloc asemănătoare. Ambele sunt însă
critice la adresa birocraţiei, pornind însă în interpretare în mod diferit, una de la punctul de
vedere liberal elitist iar cealaltă de la ideologia socialismului proletar.
În mod evident ambii sociologi au realizat importanţa pe care o are birocraţia în cadrul
administrării societăţii, importanţă dată de puterea eficienţei pe care a dovedit-o prin capacitatea
de control, continuitatea funcţionării, monopolul expertizei, controlul informaţional şi coeziunea
internă. Puterea birocraţiei exercitându-se astfel şi asupra acelora din clasa conducătoare cărora
aparent le este subordonată dar şi asupra celorlalţi membrii ai societăţii, cărora le apare ca o
unealtă puternică a autorităţii folosită atât pentru control cât şi pentru manipulare.
Weber a perceput puterea crescând a birocraţiei ca pe o ameninţare la adresa valorilor
liberale, părându-i extrem de dificilă păstrarea independenţei de acţiune a individului în cadrul
unei societăţi puternic birocratizate şi exprimându-şi această temere printr-o întrebare retorică:

1
„Cum este oare posibil să păstrăm orice rămăşiţă a libertăţii individuale de mişcare, în orice
sens al acesteia, în faţa copleşitoarei tendinţe către birocratizare?” 1
Soluţia pe care Weber o propune pentru ca cel puţin o parte a oamenilor să rămână
independenţi de maşinăria birocratică este crearea unei contraponderi care să ajute la limitarea
puterii acesteia prin echilibrarea forţelor sociale. Idee ce a stat probabil la baza pluralismului
instituţiilor birocratice contemporane, pluralism care nu permite apariţia monopolului şi nici
concentrarea puterii social-administrative. Se pare aşadar că Max Weber a reuşit să perceapă,
într-o epocă în care erau foarte puţin vizibile, implicaţiile expansiunii administraţiei birocratice,
care odată cu trecerea timpului istoric s-au dovedit a fi din ce în ce mai pregnante, atât în cadrul
societăţilor socialiste cât mai ales în cadrul celor capitaliste.
În contextul apariţiei şi teoretizării ideilor socialist-comuniste conform cărora pentru
satisfacerea nevoilor sociale se impunea crearea unui sistem planificat al producţiei, Weber
sesiza posibilitatea ca sistemul socialist să se transforme într-un sistem al dictaturii birocratice,
pentru că dacă în capitalism birocraţiile guvernamentale şi cele industriale se controlau şi se
echilibrau reciproc, în socialism totul va fi cuprins într-o vastă ierarhie în care funcţionarii vor
avea un rol mai mult decât determinant în cadrul societăţii, ceea ce-l determină pe Weber să
afirme că: „Dictatura funcţionarului, şi nu cea a muncitorului, este cea care, cel puţin în
prezent, se face tot mai simţită.” 2
Marxismul, în schimb nu-şi îndreaptă în mod special atenţia asupra definirii cu exactitate a
rolului jucat de birocraţie şi a importanţei acesteia pentru societate, în cadrul socialismului
primând preocuparea obsesivă pentru relaţiile dintre clasele sociale. În mare parte această
aparentă lipsă de interes faţă de puterea birocraţiei se datorează şi perioadei în care a fost
elaborată teoria marxistă (perioadă premergătoare „exploziei birocratice” a secolului XX) în care
Marx asocia, ca şi majoritatea contemporanilor săi, ideea de birocraţie cu cea a unui alt tip de
organizare statală diferit de cel democratic parlamentar.
Cu timpul, adepţii lui Marx s-au folosit de conceptul de birocraţie pentru a defini forma
generală de administraţie a societăţii capitaliste, folosindu-se de această accepţiune în
discursurilor propagandistice îndreptate împotriva imperialismului. Fapt ce i-a pus însă în
imposibilitatea de a oferi o explicaţie viabilă în momentul în care birocraţia şi-a făcut simţită
prezenţa în cadrul Uniunii Sovietice, societate necapitalistă şi antiimperialistă. Astfel treptat
marxiştii au fost nevoiţi să accepte birocraţia cel puţin ca pe un fenomen ce se manifestă în
diferite sfere ale societăţii, chiar dacă pentru ei birocraţia administrativă se rezuma la acea parte

1
Max Weber, citat în David Beetham, Birocraţia, p.87
2
Max Weber, citat în David Beetham, Birocraţia, p.89

2
din sistemul de administraţie folosită în scopul declarat al controlării conflictului dintre clasele
sociale.
Indiferent de perspectiva prin care am încerca să definim şi să teoretizăm aspectele puterii
birocratice – fie ea marxistă sau weberiană - conform lui David Beetham, autorul lucrării
Birocraţia, trebuie să ţinem cont de două dimensiuni diferite ale acesteia. Va trebui mai întâi să
ne oprim la explicarea apariţiei acestui tip de putere prin prisma modului de organizare şi
funcţionare în cadrul societăţii şi apoi să ne referim la forţa socială ce trebuie constituită ca o
contrapondere a puterii birocratice în vederea limitării acesteia, forţă identificată în accepţiune
weberiană cu puterea democratică a liderului individual, iar în accepţiune marxistă cu puterea
democraţiei proletare.
Poate greşit înţeleasă de majoritatea membrilor societăţilor contemporane, poate insuficient
clarificată ca şi concept în sine de către teoreticieni şi poate chiar utilizată în mod eronat de către
autorităţi birocraţia în administraţie rămâne totuşi punctul forte, ce a constituit o bază de lansare
a statelor moderne, actualmente state care deţin, am putea spune, monopolul politico-economic şi
cultural la nivel mondial. Putere conferită de o organizare administrativă iniţială bine pusă la
punct care prin rigurozitate şi control eficient al resurselor financiare a dus la prosperitate şi bună
stare şi, după unele opinii, la apariţia aşa numitei faze post-birocratice.
Demonstrată de stabilitatea economică a statelor capitaliste care au adoptat-o şi au adaptat-
o propriilor necesităţi, viziunea liberală asupra birocraţiei s-a dovedit a fi mult mai uşor de pus în
aplicaţie decât cea pur socialistă, care poate fi şi ea în prezent regăsită în cadrul programelor de
guvernare ale partidelor social-democrate. Se pare aşadar că până şi în acest caz soluţia optimă a
constat tot in alegerea unei căi de mijloc privind teoretizarea şi punerea in practică a tuturor
conceptelor ce ţin de puterea birocratică, cale de mijloc ce s-a dovedit a fi un produs hibrid al
ideilor elaborate de reprezentanţii, adepţii şi de toţi aceia care prin concepţiile lor s-au aliniat
celor mai importante scoli de sociologie istorică – cea marxistă şi cea weberiană.

U.B.B. – ŞTIINŢE POLITICE

Bibliografie: Beetham, David Birocraţia