CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………......................

1.ASPECTE TEORETICE A MOBBINGULUI ÎN ȘCOALĂ ÎN CAZUL

ELEVILOR CICLULUI GIMNAZIAL

1.1. Definirea termenului de agresivitate și mobbing în literatura de

specialitate……………………………………………………………………

1.2. Teoriile agresivității și a mobbingului și caracteristiciile lor

specifice.............................................................................................................

1.3. Tipuri, forme și funcții ale agresivității.......................................................

1.4. Modele de cercetare, combatere și prevenire a agresivității...…………..

1.5. Aspecte psihologice ale mobbingului în școală în general....................

1.6. Concluzii la capitolul 1...............................................................

2. DESCRIEREA DESFĂȘURĂRII EXPERIMENTULUI PSIHOPEDAGOGIC

DE CONSTATARE ȘI INTERPRETAREA DATELOR

2.1. Metodologia cercetări................…………………………….

2.2. Analiza și interpretarea rezultatelor cercetării…………........

2.3. Concluzii la capitolul 2 ...........................................................

CONCLUZII GENERALE .......................................…………….

BIBLIOGRAFIE……………………………………....………….

ANEXE……………………………………………………………
 INTRODUCERE

Actualitatea și importanța problemei abordate

Actualitatea și importanța este determinată de faptul că recent au început să vorbească despre

mobbing ca despre un fenomen socio-psihologic negativ. Între timp, numărul persoanelor care
fac obiectul mobilizării crește în fiecare zi. Vorbim atât despre copiii care se ocupă de intimidare
în grădinițe, școli, cât și de mobbing în colective de muncă.

Problema mobbing-ului este o problemă a normelor etice și psihologice ale comportamentului

uman. Dacă etica și psihologia unei persoane este în unitate, atunci standardele morale se
manifestă în trăsăturile de personalitate.

Mobbingul este un fenomen interdisciplinar. Studiul său este realizat de sociologie,

psihologie, studii de conflict, jurisprudență. Potrivit majorității cercetătorilor, cauza creșterii
violenței (mobbing) în școli din ultimii ani este o serie de factori sociali:

1. Caracteristici ale societății în care se manifestă violența: natura structurii socio-

economice a țării, rata șomajului, sărăcia, prezența războaielor civile și a ostilităților
locale, rata criminalității, slăbiciunea legilor, lipsa unui sistem holistic și eficient pentru
protejarea copiilor.

2. Particularitatea atitudinii poporului nostru față de violență și abuz este mai tolerantă decât
cea a altor popoare. Mobbing-ul este o întâmplare destul de frecventă într-o școală
modernă. Și oricât de trist ar fi să realizezi acest lucru, copiii sunt expuși la mobbing deja
în grădiniță.

Mobbing-ul la școală se caracterizează prin acțiuni negative fizice sau sociale, care sunt
efectuate sistematic timp îndelungat de unul sau mai mulți elevi și direcționate împotriva cuiva
care nu este în măsură să se apere în situația actuală.

Copiii sunt cei mai vulnerabili la manifestările de orice fel de violență. Deosebit de critice
sunt perioadele preșcolare și adolescentă, care sunt considerate „vârsta riscului” în raport cu
violența.
 Unii copii au fost supuși terorii psihologice (mobbing) de câțiva ani și de multe ori rămân
singuri cu nenorocirea lor. Pentru a nu fi un furiș și a nu le agrava situația, ei nu vorbesc despre a
fi un izgonit în mijlocul lor adulților (profesori, părinți).

În școală, mobbing-ul înflorește adesea în clasele junioare și mijlocii. La această vârstă, de

multe ori în echipă este o persoană care nu se poate ridica pentru sine sau este slabă în orice
situație. Un grup de colegi de clasă (mafioți) încep să batjocorească victima mobbing-ului:
ridiculizarea constantă, amenințările, vătămările materiale, „glumele planificate ale întregii
clase” nu permit victimei să trăiască în pace.

Copilăria este o parte importantă din viața unei persoane care determină viitorul. Unii copii
care au cunoscut efectele bullying-ului la școală învață modelul de comportament al victimei sau
celui care îl urmărește și îl poartă în viața conștientă.

Astfel, se dovedește că crearea unui spațiu sigur pentru elev la școală înseamnă îmbunătățirea
calității vieții sale în viitor.

În baza premiselor şi contradicţiilor menţionate, am formulat problema cercetării: rizidă în

necesitatea reducerii mobbingului în rândul elevilor ciclului gimnazial.

Scopul cercetării constă în conceptualizarea teoretică și metodologică a conceptului de

„mobbing” ca fenomen socio-psihologic negativ într-o instituție de învățământ

Ipoteza cercetării: mobbingul va înceta să ia amploare în școli dacă:

- poporului nostru va avea o atitudine mai puțin tolerantă față de violență și abuz;
- sistematric elevii vor fi implicați în discuții și activității pe acest subiect.

Obiectivele cercetări:

1. Definirea termenului de agresivitate în literatura de specialitate;

2. Indentificarea teoriilor agresivității și a mobbingului și caracteristiciile lor specific;

3. Determinarea tipurilor, formelor și funcțiilor ale agresivității;

4. Determinarea modelelor de cercetare, combatere și prevenire a agresivității;

5. Deducerea aspectelor psihologice ale mobbingului în școală în general;

 6. Analiza, interpretarea și comentarea datelor experimentuluide constatare;

7. Formularea concluziilor generale și a recomandărilor practice.

Epistemologia cercetării: a inclus conceptele esențiale oferite de pedagogie și psihologie,

pedagogie socială, dar și de noile paradigme educaționale. Suportul teoretico - științific și
metodologic al cercetării l-au constituit conceptele elaborate de: M. Zlate, Dumitru Vrabie, P.
Golu, S. Cristea, I. Neacșu, Ursula Șchiopu, E. Verza, Tinca Crețu, Lidia Trofaila, J. Piaget.

Metodologia cercetării: Aceasta include următoarele metode:

o Metode teoretice: documentarea științifică, extrapolarea, argumentarea;

o Metode practice: ancheta pe bază de chestionar ;

o Metode statistice: prezentarea datelor în tabele, figuri, diagrame.

Eșantionul cercetării: Experimentul pedagogic, etapa de constatare, a inclus un eșantion

aleatoriu de

Valoarea teoretică a cercetării: este determinată de: stabilirea fundamentelor teoretice și

metodologice cu privire la particularitățile mobbingului în școală în cazul elevilor ciclului
gimnazial.

Etapele cercetării:

1. Definirea conceptului de mobbing;

2. Selectarea și studierea literaturii de specialitate cu privire la particularitățile mobbingului

în școală în cazul elevilor ciclului gimnazial;

3. Cercetarea aspectelor teoretice și practice;

4. Structurarea și elaborarea fundamentelor științifice în raport cu actualitatea mobbingului

la etapa gimnazială.

5. Proiectarea acțiunilor experimentale prin elaborarea chestionarului, pentru realizarea

experimentului;

6. Realizarea experimentului de constatare;

 7. Sintetizarea și interpretarea rezultatelor;

8. Elaborarea și redactarea textului tezei ( etapa finală de investigație).

Sumarul compartimentelor tezei: Lucrarea este structurată în 2 capitole, concluzii generale

și recomandări, figuri, bibliografie, anexe. În Introducere este argumentată actualitatea temei de
cercetare, este formulată problema cercetării, scopul, ipoteza și obiectivele, sunt relevate reperele
epistemologice ale cercetării, se descrie valoarea teoretică a studiului.
Capitolul 1. Aspecte teoretice a mobbingului în școală în cazul elevilor ciclului gimnazial pune
in valoare un șir de concepte cu privire la geneza noțiunii de mobbing. Capitolul 2. Descrierea
desfășurării experimentului de constatare și interpretarea datelor descrie metodologia cercetării,
eșantionul implicat în experimentul pedagogic de cercetare, etapa de constatare. Este realizată
analiza cantitativă și calitativă a datelor obținute în cercetare.
În concluzii generale și recomandări sunt redate, în formă sintetică, principalele idei și acțiuni
realizate care reflecta rezultatele științifice ale cercetării.
1.ASPECTE TEORETICE A MOBBINGULUI ÎN ȘCOALĂ ÎN CAZUL ELEVILOR
CICLULUI GIMNAZIAL

1.1. Definirea termenului de agresivitate și mobbing în literatura de specialitate

Termenul „mobbing” a ajuns în știință din limba engleză, cuvântul „mob” este tradus ca
mulțime. Inițial, biologii au fost folosiți activ în descrierea activității de grup a animalelor care
atacă un prădător agresor singur sau un reprezentant al propriei sale specii, diferit de restul.
Mobbingul la oameni este persecuția psihologică și fizică a unei persoane care vine dintr-un
grup. Se găsește în rândul copiilor, adulților, în orice grupuri cu structură clasică, unde există un
lider, activiști, interpreți.[1]
Mobbing-ul (eng. Mob - mulțime) este o formă de violență psihologică sub forma
persecuției în masă a unei persoane dintr-o echipă.
Mobbingul școlar - este o presiunea psihologică a unui grup de studenți ai unui copil sau
profesor.[2]
Clasa școlară este văzută ca un grup organizat cu o structură stabilă, în care există un lider,
performeri și membri care ocupă o poziție neutră. Hărțuirea este inițiată de lider, pe baza
caracteristicilor sale personale - nesiguranța, sentimentul de inferioritate, nevoia de putere,
recunoașterea ca „subordonați”. Principalele acțiuni în relație cu victima sunt puse în aplicare de
executanți, care sunt influențați de starea emoțională, ideologia conducătorului, acționează după
ideile sale despre bine și rău, prietenie și ostilitate. Acei studenți care nu fac parte din ierarhie
rămân neutri sau se angajează situațional în mobbing. Acești copii pot fi implicați în protecția
copilului de către profesori și părinți. Un lider adesea acționează în mod sigur, dirijează
interpreții, dar nu se arată în acte de agresiune față de victimă. Mobbing-ul între elevi poate fi
orizontal atunci când un coleg de clasă devine victimă și vertical atunci când un copil mic este
atacat. Acest tip de comportament se numește bossing. Prin natura manifestării, opresiunea este
deschisă (tremurări, ridicol, apelare la nume) și latentă (bârfe, izolare emoțională).[3]
Mobbing-ul este o problemă a lipsei culturii morale și psihologice a unei societăți. Și în
ultimii ani, a crescut semnificativ. Cel mai mare pericol de mobbing este că orice copil poate
deveni victima sa. El nu trebuie să fie diferit de restul, deși mai des, pe baza „nu ca toți ceilalți”,
victimele sunt selectate. Ei devin copii dureroși, copii cu orice dizabilități fizice, vulnerabili și
ușori, cu retard în dezvoltare sau, dimpotrivă, mai de succes în studiile lor decât alții, activiști și
lideri. Dar mai des, identitatea potențialei victime este doar o scuză pentru un copil agresiv
pentru a frustra pe cineva. De aceea, oricine poate deveni victimă.
Fenomenul agresivității nu este unul nou.El a existat dintotdeauna și continuă să se
manifeste în cele mai diverse spații geografice ,tradiții culturale,regnuri. Profilul agresivității
poartă marca speciei,a epocii, a mediului istoric social și cultural în care se manifestă ,modulat
fiind de amprenta puternică a individului, cu particularitățile personalității sale și a și a
coordonatelor funcționale ale psihicului său.
Ultimul secol ,și mai mult ultimul deceniu ,înregistrează o creștere a interesului pentru
agresivitatea manifestată la nivel uman.Această aatitudine este generată de o aparentă exacerbare
a fenomenului ,de schimbare radicală a profilului său sub influența imenselor progrese din
domeniul tehnic,de nevoile pragmatice legate de calitatea vieții , de necesitatea utilizării forței
sale în scopuri pozitive.Studiul agresivității umane nu e lipsit de dificultăți ,încă de la început ,de
la definirea conceptului și delimitarea ariei sale semantice .Termeni precum agresivitatea ,
agresiunea, violență, ostilitate ,furie ,abuz ,prejudiciu ,rănire ,impulsivitate ,vandalism etc sunt
folosite deseori cu conotație interjanșabilă , fără a se preciza semnificația clară a fiecărei
nuanțe,ce aparțin ,în fapt ,toate fenomenului agresiv.
Dintre suprapunerile terminologice care se operează ,frecvent întilnită e cea în care
agresiunea se confundă cu violența.Raportul dintre ele este ca și cel dintre agresiune și și actele
antisociale-uneori ,dar nu întotdeauna ,ele sunt concomitente.În general se vorbește despre
agresiune când se are în vedere actul în sine ,(agresivitatea fiind doar dispoziția internă a
persoanei de a trece de la acțiune ,la agresiune) iar violența e aplicată unui act de agresiune
extrema ,potențială cauzatoare de răniri sau moarte ,accentul punîndu-se în cazul ei pe consecințe
nu pe act ca și la agresiune.Floro nuanțează diferențele dintre cele două concepte.În viziunea
sa ,distincțiile sunt determinate de criteriul topologic (agresivitatea e o tendință internă care se va
materializa într-un comportament violent extrem) ,criteriul funcțional (agresivitatea ține de
pregătirea cognitivă a acțiunii,iar violența e acțiunea care asigură adaptarea la mediu) și criteriul
etic (agresivitatea ca o potențialitate poate fi acceptată atunci cînd servește scopurilor adaptative
ale individului , în timp ce violența, cu potențialul său distructiv ,e considerată indizerabilă)[4].
Un act agresiv implică întreaga personalitate ,cu nivelele sale de organizare-pulsionale
,afective,cognitive,comportamentale ,și desigur biologivul ,suportul tuturor acestora-și ,prin
finalitățile sale ,nu e privit doar ca un fenomen negativ.
 Cu o definiție amplă a agresivității vine Gorgos care spune că ,, agresivitatea presupune un
ansamblu de coduite ,inconștient fantasmagoric,în scopul distrugerii ,degradării ,constrîngerii
,negării sau umilirii unui obiect investit cu semnificație ,conduite resimțite ca atare și
neprovocate de acesta.Agresivitatea este caracteristică relațiilor interumane ,registrul ei de
manifestare întinzîndu-se de la atitudinea pasivă de indiferență ,refuz de ajutor,ironie,tachinare
pînă atitudinea de amenințare și de acte de violență propriu-zise”[5].
Relativ recent a fost introdus în literatura de specialitate conceptul bullying-fiind definit ca o
formă de violență ,în care unul sau mai mulți elevi hărțuiesc sau agresează fizic sau psihic ,îm
mod repetat într-o anumită perioadă de timp ,un coleg perceput ca fiind mai slab.Majoritatea
celor care provoacă intenționat suferință celor mai slabi, fie provin din medii în care au obținut
avantaje personale folosind această formă de agresivitate ,fie și-au câștigat o „reputație„ prin
intimidarea celorlalți ,fie încearcă să evadeze dintr-o stare tensionată ,sitație neplăcută,căreia nu-i
pot face față altfel.
Psihologul norvegian recunsocut pentru studierea fenomenului bullying,a observat că cei care
se înscriu în această categorie sunt impulsivi ,au nevoie acută de a-i domia pe ceilalți și un nivel
foarte scăzut de empatie.Ei percep acțiunile lor ca fiind justificate –pretinzînd că cei considerați
victime i-au provocat sau că aceștia sunt pur și simplu niște persoane antipatice.Elevii vor
percepe școala ca pe un spațiu în care este dificil să se simtă în siguranță,datorită anumitor colegi
care simt nevoia să îi domine pe ceilalți agresîndu-i[6].
Dacă în mod obișnuit experiențele de bullying erau văzute inițial ca fiind forme disfuncționale
de joc între copii,astăzi bullying-ul se identifică cu precizie prin următoarele aspecte:
 Este un comportament abuziv care de regulă conduce lacomportamente violente
pronunţate şi persistente, care se menţin pe termen lung;
 Experimentarea victimizării pe termen lung cauzează elevului agresatdisconfort, frică, şi
suferinţă;
 Exist față un dezechilibru în raportul de forţă dintre agresor -victimă.
Bullying-ul se centrează mai mult spre indivizi ,care pot fi băieți sau fete,spre cei care au
mare nevoie de putere,de control.Victimile sunt cei care nu știu să facă agresiuni,sufeind adesea
de depresie și stimă de sine scăzută.Fenomenul bullying are nevoie de strategii de inetervenție
specifice,de politică de tip ”Toleranță zero”

1.2. Teoriile agresivității și a mobbingului și caracteristiciile lor specifice

Complexitatea fenomenului agresiv, multitudinea de forme de manifestare face dificilă
abordarea sa exhaustică.Teoriile care se aventurează în acest demers sunt numeroase ,parțiale
,reflectă în mare scopurile și domeniile de apartenență a autorilor lor,evoluția istorică a
disciplinelor științifice din care fac parte.Rolul teoriilor, în general ,dar și a teoriilor
agresivității ,sunt de a descrie fenomenul,de a-l explica și de a face predicții pe marginea lui.
De o mare importanță pentru cele trei mari exigențe ale teoriilor agresivității este stabilirea
originii sale prime.Părerile sunt împărțite și polarizate-unii autori consideră că germenii ei sunt
prezenți încă de la naștere,țesuți în structura intimă a ființei noastre ,agresivitatea e deci
înnăscută ,pr cînd alții o consideră o achiziție ulterioară ,rodul unor mecanise diferite de
asimilare.
1.Agresivitatea înnăscută-Premisele biologice ale agresiunii
Cel care a vorbit pentru prima dată de agresivitate ca reacție a frustrării a fost însuși
Freud.Din teoria perspectivei sale ,agresivitatea reprezintă un instinct ,un impuls ,care apare
atunci când motivele sunt frustrate. Freud este așadar susținătorul teoriei agresivității înnăscute
,el consideră că oamenii se nasc cu un instinct de a agresa ,de a-și manifesta violența.
Există însă și alți autori care au abordat problema frustrării drept cauză a agresivității.Aceștia
sunt de părere ,spre deosebire de Freud ,că agresivitatea este determinată de condițiile
exterioare.Concepția autorilor Bercowitz, Fesbach se încadrează ăn teoriile stimulării sau
provocării agresivității.Conform acestor teoriii persoana răspunde în mod agresiv la o provocare
externă ,de exemplu ea poate răspunde agresiv în fața unui refuz din partea cuiva.În cadrul
teoriilor provocării agresiunii ,cea mai cunoscută este teoria frustrare-agresivitate,care îi aparține
lui John Dollard .Acesta afirmă că de cîte ori efortul unei persoane de a atinge un scop este
blocat,se activează un impuls agresiv care motivează comportamentul de înlăturare a
obstacolului ,fie el o persoană sau un obiect ,care a determinat frustrarea.Dollard, susține că
”agresivitatea este întotdeauna o consecință a frustrării” iar ”frustrarea conduce întotdeauna către
o anumită agresivitate”[7].L.Bercowetz ,revizuind teoria lui Dollard ,consideră că se exagera
legătura dintre frustrare și agresivitate și că defapt frustrarea produce supărare și o anumită
predispoziție emoțională pentru atac. Daca agresivitatea este strîns legată de frustrare, așa cum
susțineau Freud și Dollard ,totuși ,după cum am văzut și în clasificarea lui Micle, nu toate
persoanele reacționează la situațiile frustrante cu agresivitate.Sunt mai predispuse la a avea un
răspuns agresiv persoanele care [8];
- Au personalitate de tip A: sunt extrem de competitive,mereu grăbite,iritabile și
conflicuale;
- Au tendințe atribuționale ostile: tendința de angajare în relații puternic conflictuale ca
răspuns la o provocare chiar și minoră;
- Sunt de sex masculin: autorii Eagly și Steffen au concluzionat că este mult mai probabil
ca barbații să fie mai angajați în agresivitatea deschisă decît femeile[9].
2.Agresivitatea dobândită
 Actul agresiv ,agresivitatea ,ca și orice altă conduită ,dincolo de premisele sale înnăscute
,poate fi dobîndită ulterior prin intermediul exercițiului,al repetiției. Bandura elaborează teoria sa
social cognitivă .Derivată din experiențele lui Skinner ,Bandura consideră că în cazul omului
frecvența apariției unui comportament agresiv este influențată de consecințele pe care subiectul
anticipează că le va avea comportamentul respectiv sau cele pe care experiența i-a demonstrat-o
că le va avut deja.
Bandura susține că manipularea contingențelor semnificative pentru individ poate diminua
incidența conduitei combative sau submisive.Prin repetarea acestor situații,răspunsurile obținute
se pot generaliza ,transformîndu-se în trăsaturi de personalitate stabile.
Disputată este problema pedepsei în dinamica agresiunii..Prin definiție ,pedeapsa e o
consecință a unui comportament indizerabil ,prin a carei gestionare se scontează scăderea
predispozițiilor pentru repetarea comportamentului , e o stimulare adversivă ,o frustrare
potențială contraponderea recompensei.În mod normal pedepsele corect aplicate ,ca și orice alt
întăritor negativ ,își ating scopurile .O atenție deosebită revine însă pedepsirii comportamentului
prin agresiune.Pedepsirea agresiunii prin agresiune dobîndește ,prin soecificul său frustrant ,un
caracter de mesaj ambiguu și cotradictoriu ,pentru că ea este percepută adeseori de către cel
pedepsit ca fiind o reacție de agresivitate ostilă.
Posibilitatea ca agresiunea să fie învățată prin intermediul pedepselor solicită precauții
educative-pedepsele aplicate trebuie să țină cont de rigorile acestui comportament și în egală
măsură pedeapsa să fie însoțită de manipularea celorlalte pârghii inhibatoare de agresivitate:
creșterea controlului cognitiv,diminuarea sentimentelor ostile,modele sociale adecvate.
3.Înnăscut și dobîndit în agresivitate
Abordarea agresivității ca și trăsătură înnăscută sau dobîndită ridică întrebarea originii ei
reale.Mulți autori vorbesc chear de existența a două tipuri de agresivitate:una ce ține de structura
noastră nativă ,alta pe care o învățăm ulterior.E.Fromm ,reprezentant al psihanalizei culturale
,punînd accent pe rolul factorilor sociali în asimilarea structurilor personalității ,inclusiv a
trăsăturilor indizerabile ,face distincția între agresivitatea benignă și cea malignă.
Agresivitatea benignă este defensivă, prezentă deopotrivă în structura creierului omului și
animalului ,programată filogenetic ,îi permite acestuia să lupte împotriva amenințărilor
intereselor vitale și pare a confirma teoriile naviste.Agresiunea malignă sau distructivitatea,din
pespectiva autorului nu poate fi explicaă pornindu-se de la bază ereditară sau un instinct
înnăscut,e specifică doar omului,dobîndită prin experiența sa individuală și are efecte
dezadaptative.
Intervențiile formative în domeniul agresivvității presupun ,în concluzie ,evaluarea intuitivă a
dozajului bening al agresiunii pentru fiecare subiect în parte ,înțelegerea formelor sale de
manifestare și a semnificațiilor lor dar mai ales ,cunoașterea modului de articulare nuanțată a
înnăscutului cu dobândul astfel încît funcționarea să fie maximală.
S-au propus, astfel, mai multe ipoteze privind etiologia comportamentelor agresive, fiecare
încercând să ofere cea mai bună explicaţie şi să reliefeze factorii responsabili implicaţi. Numărul
acestor teorii explicative elaborate de-a lungul timpului este extrem de mare. După G.
Moser[11], există patru concepţii majore în ceea ce priveşte comportamentul agresiv:
Tabel 1. Concepții ale comportamentului agresiv
teoriile instinctuale  consideră ca agresiunea este o manifestare a unei pulsiuni sau instinct
înnăscut
teoriile reactieve  consideră comportamentul agresiv ca o reacţie la situaţiile frustrante,
dezagreabile
teorii ale învăţării   potrivit cărora comportamentul agresiv este un comportament
achiziţionat prin intermediul unor diferite mecanisme cum este, de
pildă, învăţarea prin imitaţie şi/sau observaţie
abordarea cognitivă  care pune accentul pe procesele cognitive centrale interne inserate între
stimuli şi răspunsul comportamental al individului. În varianta mai
specifică a costurilor şi beneficiilor, perspectiva  cognitivă  sugerează 
că  şi comportamentele  agresive sunt rezultanta unui proces
decizional: decizia de a acţiona agresiv este funcţie de raportul dintre
costurile şi beneficiile prezumate

1.3. Tipuri, forme și funcții ale agresivității

Afirmația conform căreia ,agresivitatea și violența școlară din ultimele decenii a atins cote
impresionante devine un loc comun în discursul public.Percepția subiectivă pe care fiecsre dintre
noi o avem asupra agresivității este faptul că modernitatea aduce extindererea repertoriului de
expresie agresivă și ne confruntă cu noi forme față de care nu avem mecanisme de apărare
mentală construite.Cu toate acestea ,ținînd cont mai ales de rolul pe care subiectivitatea umană îl
joacă în accentuarea agresivității, discursul științific trebuie să opereze o clasificare
conceptuală ,un demers cazual,și o repunere în limite a ceea ce e real în agresivitatea școlară și să
înlăture spectaculosul și falsele impresii.Pornind de la o mai mare obiectivitate ,se pot alcătui
programe preventive bazate pe probleme adevărate, urmărind finalități realiste.Un prim palier e
acela nespecific,general valabil pentru toate formelre de agresivitate întîlnite în universul
uman.Cel de-al doilea,valorificînd tipologiie generale, ține strict de particularitățile de
manifestare a agresivității în mediul școlar , de actorii implicați în agresivitatea ,de
particularitățile lor de vîrstă ,de cauzalitatea ei, de factorii stimulativi sau blocanți etc.
Cu privire la comportamentul agresiv în societate, acesta poate fi de mai multe tipuri [15]:
 agresivitate ocazională, nediferențiată, fără un răsunet antisocial
obligatoriu;

comportamentul agresiv propriu-zis,polimorf și cronic, în care

se include și comportamentul criminal;

comportamentul agresiv ca expresie integrată, nemijlocită a unei

stării patalogice.

Fig. 1 Tipurile comportamentului agresiv.

Buss determină trei dimensiuni caracteristice agresiunii [16]: 1) fizică – verbală; 2) activă –
pasivă; 3) directă – indirectă.

Tot mai des și mai des se manifestă în societate comportamentul agresiv. Această tendință are
câteva motive. Ar putea să fie în educație, comunicare cu alte persoane și în cereri tot mai mari.

Câțiva oameni de știință indică patru cauze ale agresiunii [10]:

Tabelul 2. Cauze ale agresiunii

Agresivitatea ca Agresivitatea ca Agresivitatea ca un Agresivitatea ca

instinct reacție la frustrare obicei ce se naște atracție dobândite
din tulburări
intense
care a apărut în adică o stare care se deseori repetate, se manifestă în
procesul evoluției și caracterizează prin sentimente, frustrări, reacția emoțională a
 servește unei anxietate, depresie și care sunt însoțite de o furiei. Gradele de
persoane pentru a este rezultatul creștere a emoțiilor manifestare a furiei
păstra specia. Este o incapacității de a negative. În același sunt foarte diverse:
agresiune naturală îndeplini obiectivul timp, influența de la indignare și
necesară în lupta stabilit anterior sau reciprocă a nemulțumire la furie
pentru supraviețuire. de a realiza o nevoie membrilor grupurilor
Această părere a fost importantă. Uneori informale,
împărtășită de această afecțiune temperamentul
Sigmund Freud și poate duce la persoanei și lipsa de
Konrad Lorenz; tulburări nevrotice. toleranță în ea,
servesc în mare
măsură la
înregistrarea
agresiunii;

1.4. Modele de cercetare, combatere și prevenire a agresivității

Pentru a reduce sau a preveni fenomenul de bullying în școli ,cercetătorii de la Universitatea

Harvard au creat un program Schooolyard Bully Practicum. Principalele aspecte ale acestui
program se concentrează asupra următoarelor elemente [12]:
1. Promovarea unor informații clare și nu a miturilor referitoare la fenomenul bullying-care
a devenit o adevărată problemă în școli .
2. Evaluarea fenomenului bullying în școli –cît de mare este amploarea acestuia ,care sunt
atitudinile agresorilor și victimelor ,care sunt părerile elevilor în legătură cu ceea ce face
școala pentru a preveni astfel de situații și ce cred ei că ar trebui să facă școala în acest
sens.
3. Eliminarea prejudecăților referitoare la comportamentul agresiv,cum ar fi de exemplu
ideea că diferite forme de manifestări agresive sunt normale în anumite perioade de
dezvoltare.
4. Crearea unui cod de conduită –fiecare școală are un regulament de ordine interioară ,însă
ar fi de dorit ca elevii înșiși să fie implicați în elaborarea acestuia.
5. Existența unor servicii psihologice de consiliere pentru agresori și victime .
6. Implicarea părinților în grupul de intervenție – de cele mai multe ori părinții au aceleași
probleme acasă cu copiii, de aceea este foarte bine ca ei să fie parteneri în programul de
intervenție.
 7. Aplicarea programului de intervenție trebuie să se facă într-o maniera consistentă și să se
realizeze în grup pentru a stimula comportamentul prosocial,conștientizînd dezavantajele
celui antisocial.
8. Modificarea percepțiilor nefavorabile și atitudinilor de respingere din partea colegilor ,în
cazul în care elevii cu problemele de comportament reușesc să se controleze .
9. Motivarea profesorilor și elevilor de a continua aplicarea programului de intervenție ,prin
informarea periodică în legătură cu progresele obținute .

DEZVOLTAREA
ABILITĂȚILOR
SOCIALE

STIMULAREA
AUTOCONTROL CONDUITEI
ASERTIVE

PREVENIREA
FENOMENULUI
BULLYING

PERCEPȚIA
PROBLEM-
SOCILĂ
SOLVING SOCIAL
ADECVATĂ

STIMULAREA
EMPATIEI

Fig. 2 Prevenirea fenomenului bullying

Încercarea de sistematizare a tipurilor concrete de intervenție și prevenție în agresivitatea școlară

distinge între tehnici de intervenție la nivelul elevilor ,al profesorilor și personalului școlar și al
părinților.Se încearcă în acest fel implicarea formativă și informativă a fiecărui acto al
posibilului act agresiv ăn demersu incidenței conduitelor indizerabile.
Intervenția asupra elevilor- În termeni concreți se urmărește:
- dezvoltarea capacității de negociere ,a exercițiului gîndirii critice,a luării deciziilor;
-identificarea gestionarea și mecanismele coping a sentimentelor ,inclusiv a furiei;
- anticiparea consecințelor nefavorabile ale agresivității verbale și a comportamentului nonverbal
-găsirea unor alternative nonviolente conflictului
-dezvoltarea unei judecăți morale autonome
-dezvoltarea abilităților comunicaționale
 Intervențiii asupra profesorilor – O familiarizare prealabilă a profesorilor cu particularitățile de
vîrstă ale elevilor ,cu modurile lor de manifestare ,se presupune că e asigurată de formarea
inițială prin intermediul cursurilor de psihologie,pedagogie,medodică și practică pedagogică pe
care le urmează în paralel cu formarea în domeniul specialității lor.Soluționarea problemelor
agresive într-o școală poate solicita și un alt nivel de abordare –acela al dialogului între egali-
comunicarea între adulți ,fie în relațiile dintre cadrele didactice fie în munca cu părinții.De mare
eficiență se dovedesc în aceste situații focus grupurile,discuțiile Balint sau tehnicile
psihodramatice Balint ce urmăresc discutarea sistematică după proceduri bine structurate a
cazurilor concrete de agresivitate și de reacție la această ,cu care profesorii s-au confruntat în
experiența cotidiană.
Intervenții asupra părinților- Intervențiile la nivel familial își propun ca scop îmbunătățirea
relațiilor de familie .Pentru familiile cu risc crescut e recomandabil ca intervenția să înceapă
înainte sau imediat după nașterea copilului, înainte ca tiparele de atașamenr șă se fi
structurat.Intervențiile asupra părinților combină tehnici de dobîndire a unor abilități
parentale,informașii legate de dinamica ,particularitățile și nevoile fiecărei etape de vîrstă a
copiilor lor,sensibilizări asupra fenomenului agresiv ,a factorilor care predispun copiii la
agresivitate ,tehnici de dezvoltare a abilităților comunicaționale cu copiii lor modalități de
rezolvare nonviolentă a conflictelor.
Principiul general al acestor cazuri e articularea unui program de intervenție care să mărească
proporția factorilor securizanți și să o diminueze pe cea a factorilor negativi.
1.5. Aspecte psihologice ale mobbingului în școală în general
Formele funcțiile ,mijloacele utilizate pentru agresare în contextul social larg ,sunt răspîndite
în mediul școlar, cu particularitățile adecvate vîrstei ,preocupărilor ,motivațiilor ,frustrărilor care
apar aici.Într-o clasificare globală , Hăvîrneanu și Amorariței pornind de la criteriul originii
conduitelor agresive,fac distincția dintre agresivitatea importată și cea intragenerată.Autorii
desemnează prin agresivitate importată ,în fapt acele potențialități cu care actorii sociali vin
încărcați și care vor constitui premisele activării sub impactul acelor factori frustranți inerenți
actului de învățare și contextului său de desfășurare[13].Agresivitatea intragenerată ,pe acest
fond de vulnerabilitate ,e determinată de frustrările pe care fiecare dintre cele două părți le are:
unele țin de actul învățării în sine, altele de conjucturile învățării.

Cauzele manifestării comportamentelor agresive în mediul școlar pot fi legate de :

a) climatul familial tensionat, metodele educative neadecvate:rigiditate, inconsecvență,

comunicare insuficientă;
b) nivel economic scăzut :frecvența mărită a actelor de delicvență juvenilă în medii
defavorizate economic;
c) influențe sociale :slabiciunea mecanismelor de control social,inegalitățile sociale,
modelele de violență prezente în mass-media ,respingerea de către colegi ,integrarea în
grupuri deviante;
d) factorii individuali: instabilitatea emoțională ,incapacitatea asumării de responsabilității
și respectării interdicțiilor ,insecuritate afectivă;

Profesorii trebuie să observe frecvența acestor manifestări ,să comunice cu familia

,pentru a-și da seama care sunt cauzele.este de dorit să le dea acestor elevi anumite
responsabilități și să-i recompenseze atunci cînd le îndeplinesc.De asemenea ,profesorii
trebuie să încurajeze activitățile extracurriculare ,menite să stimuleze modelarea
comportamentului ,dezvoltarea competenței sociale,precum și a capacității de a
reacționa altfel decît sub imperiul propriilor impulsuri

Agresivitatea profesorului față de elevi- stilu educațional utilizat de acesta e

incriminat în majoritatea cazurilor de generare a unei atmosfere agresive.Consecințele
care decurg de aici –duritate, lipsă de flexibilitate,favoritism,nedreptatea de care aceasta
dă dovadă mai ales în sistemul de apreciere și de notare,deficitul de comunicare ,sau
imprimare unui ritm și a unor standarte foarte ridicate de performanță .Consecințele
psihologice ale acestor manifestări pot să aibă un impact imediat sau vizibil în timp și
afectează ăn general nivelul performanței școlare obținute ,echilibrul emoțional al
elevilor ,stima de sine ,inserția socială ,etc.

Agresivitatea elevilor față de profesori-proveniți din medii foarte diferite , cu

potențialități agresogene și intelectuale variabile ,frustrările resimțite la nivel școlar sunt
în măsură să precipite dezvoltarea unor conduite agresive în rîndul elevilor.Dacă
nemulțumirile elevilor sunt legate de stilul educațional al profesorului ,motivațiile ,
formele, mijloacele alese sunt foarte diverse-de la perturbarea orelor ,la reacții verbale
,reproșuri,proactive,reactive,ostile sau intrumentale ,elevii dovedindu-se foarte creativi
în găsirea medodelor de a-și manifesta frustrarea .Reacția pe care profesorul o are ca
rezultat al agresiunii resimțite poate să amplifice sau să dezamorseze reacțiile viitoare
ale elevilor și să întrețină sau să stopeze cercul vicios al agresiunii.
Agresiunea dintre elevi-este legată de tipul dispreșului , umilirii jignirii impoliteții –fără efecte
vizibile dar cu impact asupra climatului școlar și a dinamicii atitudinale a grupului.Termenul cel
mai cunoscut sub care sunt concentrate în literatura de specialitate toate aceste manifestări
agresive minore e BULLYNG. Olweus este cel care a investigat pentru prima dată fenomenul în
mediul școlar ,trecînd prin mai multe variante alege să considere drept definitorii hărțuirii
următoarelor caracterisitici:bullyngul este un subtip al comportamentului agresiv ,care
intenșionează să creeze un prejudiciu ,este repetitiv și presupune un dezechilibru de forțe între
cel care atacă și cel care suportă atacul.Cel care hărțuie poate fi un individ izolat sau grupuri de
indivizi[14] .În categoria bullying fiind subsumată și cea de MOBBING-atacuri de grup produse
de copii asupra unui alt copil.Hărțuirea este un fenomen social care are loc într-un grup relativ
permanent-cum este clasa școlară – în care victima are destul de puține șanse să evite
relaționarea cu hărțuitorul ,iar acesta poate primi susținerea grupului.Operaționalizînd ,hărțuirea
se realizează prin porecle ,tachinări ameninșări răspîndiri de zvonuri ,calomnii ,excludere din
grup ,izolare socială ,îmbrînceli ,loviri ,distrugeri de bunuri ,injurii ,refuz de a îndeplini o
rugăminte etc.

1.6 Concluzii la capitolul 1

Mobbingul împiedică copiii și adolescenții să formeze abilități sociale normale. Copiii pot
avea probleme cu comunicarea socială toată viața. Mobbing-ul agravează bolile psihice. În formă
extremă, victima poate aranja represalii împotriva torționarilor.

Profesorii clasei și profesorii de materie trebuie să-și amintească că atmosfera din clasă
afectează atât dezvoltarea curriculumului unui elev, cât și performanța generală, motivația
educațională etc. Satisfacția elevilor în relațiile din echipa de clasă, precum și lipsa de „izolați”,
„izbăviți” în clasă, reprezintă un indicator direct al succesului eforturilor educaționale ale
profesorului, care va fi o autoritate în rândul elevilor.

Ajutarea adulților în caz de mobbing este pur și simplu necesară pentru un copil care a primit
traume psihologice. Pentru a oferi copilului posibilitatea de a arăta independența. Acest lucru
poate duce la consecințe adverse. Totuși, acest lucru nu înseamnă că trebuie să vă uitați la
cazurile de mobbing la școală. Este necesar să puneți întrebări, cu toate acestea, pentru a face
acest lucru nu este intruziv, atent. Desigur, o relație de încredere cu un copil este posibilă numai
dacă este obișnuit cu acesta încă din copilărie.

Mobilitatea la școală trebuie să i se acorde o atenție deosebită pentru a preveni apariția sa în

colective de muncă. La urma urmei, poate fi un mobil (agresor) sau această persoană din cauza
soluțiilor sale neclare
 Experții consideră că, cu intervenție în timp util, puteți preveni sau opri. Dacă nu ar fi ca toți
ceilalți, ar deveni o „oaie neagră”. Este necesar să găsim un aliat al unui adult, puternic, înțelept.
Cineva poate ataca, poate există interese comune sau simpatie ascunsă. Împreună, rezistența la
rău este mai ușoară. Înțelegeți de ce ați devenit o victimă a mobilizării, nu vă aplecați în fața
infractorului, nu vă lăudați. Găsiți instigatorul persecuției, discutați cu el, încercați să faceți pace
și să contactați.

Mulți consideră că mobilitatea școlară este un fenomen inofensiv, dar nu este așa. Copilăria
este o parte importantă a vieții care determină viitorul. Unii copii care au fost influențați de
publicarea în școală adoptă un model de comportament sau hărțuire a victimei. Copiii și rănile nu
se vindecă complet. Crearea unui spațiu sigur la școală înseamnă îmbunătățirea calității vieții.
Psihologul modern american Barbara de Angelis scrie: „Copiii sunt puieți puternici care cresc în
grădini. Că avem de-a face cu mii de oameni. Copiii sunt șansa noastră de a ieși din cercul
vicios, de a rupe lanțurile trecutului și de a îmbunătăți viitorul. ”

.
Bibliografie

1. Алтухова Г.А. Моббинг как этическая проблема // Библиотековедение. 1998. № 2. С. 63–70.

2. Моббинг, или психологическое насилие в школьном коллективе;: Методический материал/
Ларченко Н.А. – 2015.
3. Моббинг в образовательной среде/ Щипанова Д.Е.// Сборник научных трудов SWORLD. –
2013. – Т.23, №4.
4. Dorian Sălăvăstru, Psihologia Educației, Editura POLIROM, 2004.
5. Constantin Gorgos, DICTIONAR ENCICLOPEDIC DE PSIHIATRIE, VOL. I – IV, 1987.
6. Olweus, D. Bullying at school: What we know and what we can do. Malden, MA: Blackwell
Publishing,1993, 140 pp..
7. John Dollard, Neal E. Miller, Leonard W. Doob, O. H. Mowrer Hardcover, Frustration
and Aggression , UNSPECIFIED VENDOR; 3rd Edition, 1939.
8. Adrian Neculau, Manual de psihologie social, Editura Polirom, 2004.
9. Eagly, A. H., & Steffen, V. J. Gender and aggressive behavior: A meta-analytic review of the social
psychological literature. Psychological Bulletin, 1986.
10. V. Preda, Delincvenţa juvenilă, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1998.
11. G. Moser,  L’agression, P.U.F., Paris, 1987.
12. Batsche, G. Bullying. In G. Bdear, K. Minke și A. Thomas, (Eds.). Children’s Needs II. Development, Problems
and Alternatives. Bethseda, MD: The National Association of School Psychologists, 2000,
13. Hăvârneanu, C., & Amorăriţei, C. Agresivitatea în relaţia profesor-elev. In L. Şoitu, C.
Hăvârneanu (coord.), Agresivitatea în şcoală. Ia_i: Institutul European, 2001.
14. Espelage, D. L., & Swearer, S. M. (2003). Research on School Bullying and Victimization:
What Have We Learned and Where Do We Go From Here? School Psychology
Review,2003.
15. T. V. Dragomirescu, Determinism şi reactivitate umană, Bucureşti, Edit. Ştiinţifică, 1990.
16. G. Moser, L`aggression, Paris, P.U.F., 1987.