Sunteți pe pagina 1din 2

Stare de urgență pentru educația incluzivă!

Consiliul Județean al Elevilor Galați, unica structură de reprezentare a elevilor la nivel


județean, susține orice modalitate de interacțiune online între cadrele didactice și principalii
beneficiari ai educației - elevii. Având în vedere situația la nivel național, desfășurarea
acestor întâlniri în spațiul virtual este necesară, însă ele trebuie să aibă drept scop atât
aprofundarea cunoștințelor deja însușite în timpul orelor realizate în formă fizică, cât și
aplicarea unor metode interactive de dobândire a unor noi informații și menținerea unei
legături cu mediul școlar.

În cadrul Adunării generale ce s-a desfășurat cu ajutorul platformelor online de


comunicare, s-a realizat o consultare directă privind modalitatea prin care cursurile online ar
putea fi mai eficiente, diseminându-se astfel și formularul inițiat de Consiliul Național al
Elevilor cu privire la metodele de predare și evaluare în spațiul virtual. În acest sens,
consiliile școlare ale elevilor vor sprijini activitatea didactică în mediul online prin
mobilizarea colectivului de elevi. Cu toate acestea, folosirea absențelor ca mijloc de mustrare
pentru neparticiparea la sesiunile de predare din spațiul virtual nu reprezintă un aspect valid,
deoarece o parte dintre beneficiarii sistemului de învățământ nu dispun de resursele necesare
în acest sens.

În urma centralizării răspunsurilor din cadrul formularului inițiat de Consiliul


Național al Elevilor privind sistemul educațional virtual, se remarcă un procent de 21% de
elevi din județul Galați pentru care nu se desfășoară niciun fel de interacțiune cu cadrele
didactice în mediul online. Pentru aceștia, procesul educațional a fost întrerupt brusc, iar
menținerea unei legături cu mediul școlar nu s-a putut efectua. Iar pentru cei 79% care au
completat formularul și participă la cursuri online, acestea se desfășoară într-un număr foarte
mic, materiile care primează fiind matematica și informatica, iar rata de înțelegere a acestora
nu mai este aceeași. De asemenea, dintr-o clasă de elevi, în medie participă mai puțin de 10
elevi la orele din spațiul virtual, tocmai pentru că acestea nu se desfășoară după un anumit
program stabilit concret de dinainte de cadrul didactic, iar orele și zilele în care sunt realizate
variază în funcție de context.

Incluziunea educațională trebuie concepută ca o acţiune socială complexă, a cărei


esenţă o constituie crearea condiţiilor optime, obiective pentru toți beneficiarii primari ai
educației.   ​Aproximativ 20% dintre elevii gălățeni nu dispun de resursele necesare pentru a
putea lua parte la acest tip de cursuri, conform statisticilor realizate de Consiliul Județean al
Elevilor Galați. Acest fapt contravine prevederilor Art. 7 lit. (a) din Statutul Elevului: „Elevii
au dreptul garantat la un învățământ echitabil (...)​”.
„Nu susținem desfășurarea cursurilor online în același mod precum orele desfășurate în
formă fizică, neexistând în momentul actual o reglementare legislativă privind activitatea
didactică în mediul online. Totodată, conținutul temelor, oferite într-o cantitate moderată,
trebuie să fie pliat pe cunoștințele dobândite și aprofundate de către elevi. ” a declarat Eduard
Munteanu, președinte al Consiliului Județean al Elevilor Galați.

Consiliul Județean al Elevilor Galați își asumă în continuare activitatea de


reprezentare a elevilor gălățeni și în perioada suspendării cursurilor, iar demersurile noastre
se vor orienta spre informarea constantă în spațiul online cu privire la responsabilitățile
acestora în calitate de beneficiari primari ai actului educațional. De asemenea, încurajăm
elevii să profite de mecanismele disponibile în mediul virtual pentru a-și contura noi
perspective educaționale.

S-ar putea să vă placă și