MICROBIOLOGIE GENERALĂ

A. OBIECTUL DE STUDIU

DEFINIŢIE.
Microbiologia =ştiinţa care se ocupă cu studiul microorganismelor, organisme de dimensiuni
foarte mici, vizibile numai cu aparate optice - Microorganismele au, de regulă, organizare
unicelulară sau subcelulară şi o structură relativ simplă.
Denumirea pe care o poartă se datorează tocmai dimensiunilor lor foarte mici: micro = mic;
bios = viaţă; deci, vieţuitoare mici. Pentru vizualizarea majorităţii acestor vieţuitoare se
folosesc aparate optice speciale: lupa, microscopul optic, ultramicroscopul (microscopul
electronic).

Microorganismele sunt reprezentate de alge, fungi, bacterii, virusuri, viroizi şi prioni.

- microorganismele sunt cele mai vechi, forme de viaţă de pe pământ. - studiile au
demonstrat existenţa unor bacterii metanogene sau a unor clostridii în lava vulcanică
pietrificată de cel puţin 2 miliarde de ani.
Progresele obţinute în tehnologia ADN-ului în ultimii 30 de ani, bazată pe cunoştinţele de
genetică moleculară microbiană, fac astăzi posibilă inserarea de material genetic în bacterii
selecţionate pentru a realiza efecte sau produse normale la celula donatoare, ca de exemplu,
posibilitatea unor tulpini de Escherichia coli modificate genetic de a sintetiza compuşi de
tipul anticorpilor.

B. BACTERII
Generalităţi.
Lumea vie a fost împărţită de Linne (1707 - 1778) în cele două regnuri: vegetal şi animal.
Unitatea structurală a lumii vii s-a considerat a fi celula (Teoria celulară a lui Schwan 1839).
- în cadrul microorganismelor există deosebiri de structură şi fiziologie, = mai multe
diviziuni;
- protozoare, microorganisme din regnul animal, unicelulare cu organizare eucariotă,
- fungi sau miceţi, microorganisme din regnul vegetal, unicelulare cu organizare eucariotă,
- bacterii, mai mici şi mai rudimentare ca organizare cu nucleu procariot. Ele au un perete
celular şi o structură chimică specială a peretelui celular, diferită de aceea a peretelui vegetal
al miceţilor.

Reproducerea bacteriilor se face, în general, prin diviziune simplă şi mai rar prin înmugurire
sau pe cale sexuată.
În natură pot exista sub două forme biologice: ca celulă vegetativă, identică cu celula
bacteriană completă, dotată cu toate caracteristicile speciei şi ca spor, care este o formă de
rezistenţă faţă de unii factori de mediu, dar care nu se multiplică.

-virusuri, microorganisme subcelulare, = a 4-a categorie de microorganisme sunt

corpusculi submicroscopici cu o structură şi mai rudimentară, lipsită de perete şi alte
componente citoplasmatice caracteristice bacteriilor, formate dintr-un element genetic, ARN
sau ADN, cu o fiziologie total diferită, lipsite de sisteme enzimatice, parazite obligatorii pe
alte celule vegetale, animale sau pe bacterii .
1. MORFOLOGIA ŞI BIOLOGIA CELULEI BACTERIENE VEGETATIVE
Bacteriile sunt organisme unicelulare, procariote (cu nucleu fără membrană alcătuit dintr-un
singur cromozom), haploide (cu un singur set de gene), cu diviziune directă.
La o celulă bacteriană se disting:
- structuri esenţiale fiecărei celule: nucleu, citoplasmă, membrană citoplasmatică, ceea ce
formează protoplastul şi reprezintă cea mai rudimentară formă de existenţă a bacteriilor,
perete bacterian rigid întâlnit la toate bacteriile tipice şi care protejează protoplastul;
- structuri neesenţiale pentru existenţa bacteriilor şi prezente numai la unele specii: capsula
sau cel de-al 3-lea înveliş, cilii sau flagelii şi fimbriile sau pilii.

CONSTANTELE MORFOLOGICE ŞI FIZICE ALE CELULEI

BACTERIENE
Forma
Bacteriile pot avea următoarele forme:
- principale: coc – sferic sau oval; bacil – bastonaş drept; vibion – baston încurbat şi cu
capetele ascuţite; spirochet – un fir spiralat;
- forme intermediare: cocoidă – coc uşor alungit; cocobacil – bacil scurt cu capetele
rotunjite;
- forme asimetrice: forma bombată la una sau la ambele extremităţi, cu aspect de măciucă
respectiv de haltere; forma lanceolată, forma reniformă.

Dimensiunile
Bacteriile tipice au o lungime de 1-8 micrometri (μm) sau microni (μ) şi o grosime de 0,1-0,2
micrometri, dar pot avea lungimi de până la 15 μm. Cele mai mici bacterii =micoplasmele şi
rickettsiile.

Modurile de grupare
- unele specii au un anumit mod de grupare care, uneori, reprezintă un criteriu foarte util
pentru identificarea lor. Modul de grupare este determinat, de regulă, de nedeslipirea
(nesepararea) celulelor după multiplicarea lor prin diviziune directă

Moduri de grupare :
-gruparea diplo, în care celulele sunt aşezate cîte două: diplococ (2 coci), diplobacil (2
bacili). Diplobacilii pot fi aşezaţi unul în prelungirea celuilalt în linie dreaptă sau la unele
specii sunt aşezaţi în unghi, cu aspect de litera V (bacilul rujetului);
-gruparea strepto – celulele bacteriene sunt aşezate în lanţ: streptococ (lanţ format din coci),
streptobacil (lanţ format din bacili);
-tetrada: 4 coci aşezaţi sub forma a doi diplococi alăturaţi
-sarcina: 8 coci aşezaţi ca două tetrade suprapuse;
-stafilococ: grămezi de coci aşezaţi ca boabele unui ciorchine de struguri;
-gruparea în palisadă ca un grilaj: mai mulţi bacili aşezaţi paralel ca dinţii unui pieptene;
-gruparea în litere chinezeşti: grup de câţiva bacili aşezaţi neregulat, alăturat sau suprapuşi,
unii încrucişându-se;

STRUCTURA CELULEI BACTERIENE

Deşi bacteriile sunt organisme foarte mici, au o structură complexă evidenţiata prin
mijloacele moderne de investigaţie. Celula bacteriană este constituită, în mare, dintr-un
înveliş şi un conţinut, iar la unele specii, pot exista şi organite.

1. Învelişul
Învelişul este format din următoarele componente:
- membrana citoplasmatică,
- peretele celular,
- capsula, prezentă numai la unele specii.

Membrana citoplasmatică
= fină, groasă de 7,5 – 10 nanometrii, elastică, de structură lipoproteică (40% lipide, 60%
proteine), cu cantităţi foarte mici de hidraţi de carbon. Are o structură trilamelară. Scheletul
ei biochimic este format dintr-un strat dublu de fosfolipide.
- Acest strat fosfolipidic bimolecular conferă membranei rolul de barieră osmotică şi
reprezintă, în acelaşi timp, sediu pentru proteinele enzimatice care se pot deplasa către
interiorul şi exteriorul celulei.

Membrana citoplasmatică a bacteriilor, cu excepţia acelei a micoplasmelor, nu conţine

steroli, iar glucidele sunt prezente în cantităţi foarte mici.
-îndeplineşte următoarele roluri şi funcţii:
- separă conţinutul celulei de mediul în care se găseşte,
- este sediul majorităţii sistemelor enzimatice selective prin care se realizează
respiraţia şi unele procese de sinteză celulară,
- are rol de filtru selectiv permiţând accesul în celulă a unor substanţe nutritive
şi eliminarea metaboliţilor, procese reglate enzimatic prin permeaze şi sisteme de transport.

Peretele celular
-este o a doua componentă a învelişului celular şi aderă de membrana citoplasmatică prin
stratul său bazal.
- El este situat la exteriorul membranei citoplasmatice, este mai gros decât aceasta (15 – 35 şi
chiar 80 nanometri). Spre deosebire de peretele celulelor vegetale, peretele celulei bacteriene
nu conţine celuloză, având însă unii compuşi chimici specifici, absenţi la peretele celulelor
altor vieţuitoare.
Structura sa morfochimică îi determină grosimea, rigiditatea şi afinitatea tinctorială. Peretele
bacteriilor Gram pozitive este mai gros şi mai rigid decât cel al bacteriilor Gram negative,
care este mai subţire şi mai elastic.

Capsula
Capsula este o componentă a învelişului bacterian prezentă numai în anumite condiţii şi
numai la unele specii. Astfel speciile patogene capsulează numai în organism sau în cazul
cultivării lor pe medii de cultură care conţin anumite substanţe organice ca serul, lichidul
ascitic sau plasma. Ea se formează în jurul celulelor bacteriene sub forma unor matrice
fibroase, numite glicocalix.

Rolurile principale ale capsulei :

- reprezintă factor de virulenţă, împiedicând fagocitarea bacteriilor şi favorizând, astfel,
invazivitatea. Este deci şi un factor de agresivitate,
- rol de adezină, permiţând aderarea unor bacterii de celulele indivizilor infectaţi,
- barieră faţă de bacteriofagi şi protozoare,
- este sediul unor substanţe cu specificitate antigenică. Exemple: B. anthracis, S. pneumoniae.

Conţinutul
Conţinutul celulei bacteriene este constituit din citoplasmă, în care, pe lângă alte structuri,
este inclus şi materialul genetic sau materialul nuclear.
Materialul genetic
Materialul genetic este format din genom sau material genetic nuclear, situat în centrul
citoplasmei şi din plasmide.

Citoplasma
- este un sistem coloidal complex, amorf, fin granular, de consistenţa unui gel, format din
proteine, glucide, lipide, apă şi substanţe minerale;
Ea nu are o organizare bine definită, ca aceea a celulelor eucariote, şi în interiorul lor se
găsesc materialul genetic şi mai multe structuri cu formă de granule, incluzii şi vacuole.

Nu conţine mitocondrii şi nici reticul citoplasmatic propriu-zis. La celulele îmbătrânite,

citoplasma se retractă, cantitatea de ADN se reduce şi îşi pierde treptat afinităţile tinctoriale,
transformându-se în structuri granulare cu vacuole.

Organitele celulei bacteriene

Unele specii bacteriene au la suprafaţa lor nişte formaţiuni numite numite organite celulare:
cili şi pili.
Cilii sau flagelii sunt nişte filamente cilindrice, de câteva ori mai lungi decât celula bacteriană
pe care se află, foarte subţiri (0,01 – 0,02 micrometri), ondulate regulat şi flexibile. Toate
bacteriile ciliate sunt mobile. - nu se văd decât la microscopul electronic. Se colorează numai
prin metode speciale.
Pilii sau fimbriile
Pilii sunt organite prezente numai la unele specii bacteriene şi reprezintă nişte apendici
filamentoşi, foarte subţiri, diferiţi de cili, fiind mult mai scurţi, de origine intracelulară
(membrana citoplasmatică), aşezaţi foarte des pe suprafaţa celulei bacteriene. - chimic sunt de
natură proteică, dar diferită antigenic de cea a cililor. Se întâlnesc mai des la bacteriile Gram
negative, dar şi la unele specii Gram pozitive (Streptococcus, Corynebacterium).