Terapia prin artă la copiii cu CES

Profesor Orban Iuliu, Liceul Teoretic ,,Nicolae Jiga” Tinca

Activitatea de art-terapie cultivă sensibilitatea copiilor, le formează şi le consolidează

deprinderile de coordonare psihomotrice, le armonizează mişcările, îi ajută să îşi exprime
sentimentele, le dezvoltă personalitatea, îi face mai deschişi spre lume, mai fericiţi.
Cuvinte cheie: art-terapie, educație, deprinderi

Definiţia lui Platon, dată educaţiei acum mai bine de 2000 de ani, indică magistral asupra
menirii şi angajamentului educatorului în raport cu un ideal (CREŢU, V., 2006, p. 109). Platon
spunea că educaţia este calea regală menită să dea trupului şi sufletului fiecăruia întreaga
perfecţiune de care sunt capabile.
Descoperirea întregii perfecţiuni a individualităţii umane trebuie să fie un ideal şi o aspiraţie
pentru toţi factorii implicaţi în educaţia copilului; un reper important în concentrarea eforturilor
cadrelor didactice în găsirea celor mai potrivite metode şi mijloace de facilitare şi realizare a unor
progrese spre perfecţiunea de care este capabil un copil, într-un anumit domeniu (CREŢU, V.,
2006, p. 109).
În virtutea acestui ideal, propun Art-terapia, ca activitate, ca terapie, ca modalitate de
educaţie, care urmăreşte să-i cultive copilului interesul pentru artă, pentru culoare, pentru procesul
de creaţie, asigurând o stare de bine, de relaxare, de satisfacţie, sondând potenţialităţile lui
nebănuite. Prin art-terapie se realizează o intervenţie colectivă terapeutică şi compensatorie, care
vizează dezvoltarea capacităţilor cognitive, afective şi volitive.
Activitatea de art-terapie cultivă sensibilitatea copiilor, le formează şi le consolidează
deprinderile de coordonare psihomotrice, le armonizează mişcările, îi ajută să îşi exprime
sentimentele, le dezvoltă personalitatea, îi face mai deschişi spre lume, mai fericiţi.
În timp ce educaţia plastică urmăreşte formarea unei culturi şi a unor sentimente estetice şi
valorizează în special produsul estetic, art-terapia pune accent pe procesul de creaţie propriu-zis, pe
funcţia cathartică a artei, pe exprimarea sentimentelor şi a pulsiunilor prin procesul de creaţie, pe
sublimare şi transformarea fră-mântărilor sufleteşti în acţiuni care produc obiecte estetice
(EFTIMIE C., 2014).
Având la baza înţelegerii psihologiei copilului, teoria lui Freud, E. Kramer fundamentează
ideea de artă ca scop. Art-terapia are forţa de a sprijini Egoul, de a amplifica dezvoltarea sensului,
de a înlesni maturizarea în general. Principala funcţie a artei, în acest context, este de a contribui la
dezvoltarea organizării psihice a individului, astfel ca acesta să fie capabil să funcţioneze în condiţii
de stres fără a se deteriora. În acest sens, art-terapia devine atât o componentă a unui mediu
terapeutic, cât şi o formă de terapie complementară. Terapia prin artă este legată de conceptul de
sublimare, de plăcerea pe care o obţine subiectul prin activităţi cu caracter artistic. Sublimarea, în
viziunea lui Freud, este cel mai dezirabil mecanism de apărare al Ego-ului. Celelalte mecanisme de
apărare, regresia, reprimarea, proiecţia, formaţiunea reacţională, raţionalizarea se concretizează într-
o cenzurare a energiei libidinale (TOMŞA I.,R., 2012, p. 116).
Art-terapia propune un proces global, integrator, în care se încadrează diferite tipuri de
activităţi care solicită copilul la nivel psihomotric, cognitiv, afectiv şi social. Se reuşeşte o
transpunere transdisciplinară a tot ceea ce se urmăreşte la activităţile de predare şi la terapiile spe-
cifice, într-un cadru nou, prietenos, sensibil, mai puţin convenţional.
Această carte are scopul de a sublinia importanţa elementelor artistice în educarea şi formarea
noilor generaţii. Educaţia artistică are un rol important în celelalte ţări din Uniunea Europeană dar
în România importanţa educaţiei estetice s-a diminuat considerabil. Pentru că am observat această
lacună a învăţământului românesc, am conceput o programă pentru Art-terapie ca disciplină
opţională. Am observat efectele pozitive pe care le are asupra comportamentului, personalităţii,
activismului şi psihomotricităţii copiilor tipici şi a celor cu deficienţe mintale. Am utilizat art-
terapia ca şi terapie adresată copiilor tipici dar şi celor cu dizabilităţi. Am organizat un experiment
care a constat în realizarea unui program saturat de elemente artistice, care a fost aplicat copiilor cu
deficienţe mintale, timp de zece luni şi am măsurat evoluţia acestora. Am constatat progrese
importante în domeniul psihomotricităţii, al comportamentului, al activismului, al participării în
activitate şi o armonizare a personalităţii.
În ţara noastră terapia prin artă este la început de drum, nu a reuşit să se facă remarcată decât
sporadic, în fundaţii, ateliere, cabinete private, aşă că este nevoie de o demonstrare a valenţelor ei în
domeniul educaţiei.

Notele bibliografice: