VT - Curs Profetii Mari Pr. C. Pogor PDF

Varianta de lucru pentru uzul cursantilor Centrului D.
Staniloae © Constantin Pogor – revazut in iunie 2015
Centrul ortodox de studii si cercetare « Dumitru Staniloae »

Pr. dr. Constantin Pogor
parohia.gentaalst@yahoo.com
STUDIUL VECHIULUI TESTAMENT1
Luni, 27 aprilie 2015
Prolog la urmatoarele trei cursuri
Multi crestini, chiar si dupa ce asculta in mod repetat Sfintele slujbe, nu sunt capabili
sa redea numele cartilor sfinte si nici nu se rusineaza si nici nu tremura ca intra cu o asemenea
neatentie in casa Domnului. Insa, daca o vedeta sau un dansator sau un actor ar chema lumea
la ei, intreaga suflare s-ar grabi sa alerge si sa petreaca o jumatate de zi numai pentru o
persoana. Insa cand vine vorba sa asculte Profetii si Apostolii cascam, ne scarpinam si ne
apuca somnul. Vara, caldura ne sufoca si preferam sa ne racorim la piscina si la spa iar iarna,
frigul ne tine in casa, la televizor in fata serialului preferat sau a unui reality-show. Totodata,
un meci de fotbal sau un concert nu numai ca ne poate tine departe de casa, si acest lucru
indiferent de anotimp, dar si rabdam momentul inceperii evenimentului, costurile ridicate
pentru transport, masa si bilet, frigul sau caldura, conditiile dificile (zgomot, risc de violenta,
furturi, injurii, oboseala, pierderea demnitatii umane in caz de betie, desfranare sub forma
privirilor nesatioase si pacatoase, flirte asa-zis inocente, etc.). Insa, la Biserica unde au
acoperis deasupra capului, caldura umana este admirabila, nu se plateste bilet de intrare iar
uneori se mananca gratuit, crestinul evita sa lucreze la mantuirea sufletului sau.
citat liber si adaptat din Sf. Ioan Gura de Aur

1
Aceasta schita de manual, in trei parti, ramane inca un text in lucru. Prin urmare, rugam pe cititor sa fie
ingaduitor fata de orice uitare, neatentie ori greseala ce cu siguranta s-au strecurat in aceasta lucrare.
1
Varianta de lucru pentru uzul cursantilor Centrului D. Staniloae © Constantin Pogor – revazut in iunie 2015
SFANTA SCRIPTURA A VECHIULUI TESTAMENT

- elemente introductive -
In Biblia ebraica, cartile Nebi’îm (Profetii) constituie partea centrala, dupa Tora
(Legea lui Moise) si inainte de Ketoubîm (Scrierile). Ele sunt dispuse in doua parti : « profetii
anteriori sau primii profeti », ce corespund primelor carti istorice ale LXX2 (Iosua, Judecatorii
si Regii) si « profetii posteriori sau ultimii profeti » (numiti si scriitori), ce sunt de fapt
colectii de profetii.
Impartirea ebraica care lasa sa se intalneasca istoriografia si profetia sugereaza o
legatura speciala intre profetie si istorie. Astfel, in inima acesteia intervin profetii. Daca
intalnim profeti in povestirile istoriografice (Debora, Samuel, Natan, Gad, Ilie, Elisei, etc.),
colectiile de profetii ale proorocilor contin parti narative ce situeaza profetul in inima istoriei
poporului sau. Astfel, putem afirma ca in Israel, istoriografia este profetica pentru ca ea este
in principal o relectura a evenimentelor ce permit sesizarea prezentei lui YHWH.
In Biblia greaca (LXX), Profetii formeaza a patra si cea din urma parte din Vechiul
Testament, dupa Pentateuh, Istoria si Intelepciunea. Acesta parte nu reia decat profetii
posteriori ai Bibliei ebraice, la care se adauga cartea lui Daniel (asezata in TM3 la Ketoubîm).
Totodata, mai sunt incluse la Cartea lui Ieremia si Plangerile lui Ieremia (si ele din Ketoubîm)
si Cartea lui Baruh, precum si altele.
Aceasta aranjare subliniaza caracterul specific al fiecarei carti care se disting prin
colectiile de profetii redactate in poezie. Prin aceasta, ele se deosebesc de celelalte scrieri ale
Vechiului Testament. Totodata, prezenta unor elemente apocaliptice la unii profeti (Isaia,
Daniel, Zaharia) da sens situarii finale a acestui grup de carti. De aceea, in Biblia crestina, ele
preced Noul Testament, ceea ce dovedeste ca intre Iisus Hristos si Noul Sau Legamant este o
legatura stransa. Dintre evanghelisti, Matei este cel mai atent la aceasta conexiune (cf. Mt
1,18–2,23)4.
SCURTA SCHITA ISTORICA A APARITIEI LXX
Pentateuhul a fost tradus in timpul regelui Ptolemeu Filadelful in Alexandria din Egipt
de catre un numar important de persoane (traditia lui Pseudo-Aristea propune 705, de unde si

2
LXX adica Septuaginta. Este vorba de textul grec al Vechiului Testament.
3
TM, adica Textul Masoretic. Acest text contine textul in ebraica vocalizat al Vechiului Testament.
4
Sfantul si evanghelistul Matei face aceasta legatura imediat dupa ce il situeaza pe Iisus in istoria poporului lui
Israel prin genealogia pe care o propune.
5
Iosif Flavius propune intr-un loc 70 de traducatori Antichitati iudaice XII, 57 iar in alta lucrare cifra 72 (XII,
56) (a se vedea M. HARL – G. DORIVAL – O. MUNNICH, La Bible grecque des Septante. Du judaïsme
2
numele de Septuaginta). Astfel, regele cere marelui Preot din Ierusalim sa trimita persoane
competente in acest sens6. Deci, traducatorii sunt iudei veniti din Ierusalim, ce stapaneau
foarte bine limba greaca.
Aristobul, filosof peripatician, spune Eusebiu de Cezarea in Pregatirea evanghelica
XIII 12,1-2 sustine ca traducerea completa a Legii s-a facut din initiativa lui Dimitrie din
Phaler sub regele Ptolemeu Filadelful. Acesta afirma ca insasi Platon si Pitagora s-au inspirat
din Tora pentru ca unele povestiri sau chiar carti ar fi fost traduse deja. Aristobul lasa
impresia ca fragmente din Iosua sau alte carti ale Vechiului Testament ar fi facut obiectul
unor traduceri (deci inainte de sec. 5-4 i.Hr.). Probabil, aceasta parere este subiectiva, dat
fiind ca intentia lui era de a apara comunitatea si invatatura iudaica din diaspora7.
In afara acestei pareri subiective, exista patru marturii vechi ce permit sa presupunem
existenta unor traduceri in greaca anterioare LXX8.
A. Hecateu din Abdera (finele sec. 4), intr-un citat aflat in Diodor de Sicilia (Biblioteca
istorica 40 = codex 244 al lui Fotie). Probabil, este vorba aici de un informator evreu care
face ca citatul lui Hecateu sa fie un citat liber ce rezuma evenimente din Iesire, Levitic si
Numeri.
B. Scrisoarea lui Aristea § 312-316, raporteaza ca Dimitrie din Phaler informeaza pe
Ptolemeu Filadelful ca deja Theopomp, ucenicul lui Isocrate (aprox. 378-300), a incercat sa
citeze Tora insa Dumnezeu i-a interzis. Theodoct, retor si poet tragic (374-334), rivalul lui
Theopomp a dorit si el sa citeze din Tora insa a fost lovit de boala. Dupa rugaciunea catre
Dumnezeu, acesta s-a vindecat. Aceste doua anecdote lasa sa se inteleaga ca la acea epoca
existau traduceri in greaca, cunoscute si de scriitori greci.
C. Istoricul evreu Aristobul sustinea existenta a mai multor traduceri partiale ale Legii. Ba
mai mult, Pitagora si Platon si-ar fi gasit in acele traduceri esenta invataturii lor.
D. In poemul gnomic Sentintele lui Pocilide putem identifica cateva aluzii la anumite pasaje
din Tora. Probabil datand din sec. 6 i.Hr., majoritatea cercetatorilor moderni sunt de parare ca

hellénistique au christianisme ancien [Initiations au christianisme ancien], Paris, Cerf – C.N.R.S., 1994, p. 39).
O traditie rabinica propune doar 5 traducatori (Abot de rabbi Natan, recenzia B cap. 37 si Massekhet Soferim
I,7). Traditia de 72 se regaseste la Aristea, Tertulian, Sf. Epifanie, Fer. Augustin, Synopsa lui Pseudo-Atanasie,
Niceta din Heraclea, TB Megilla 9a si Soferim I,8. Pe de alta parte, Sf. Irineu, Clement al Alexandriei, Anatolie
al Alexandriei, Sf. Ioan Gura de Aur, Zaharia din Mitilene, Gheorghe Kedrinos, Bar Hebraeos si Sefer Torah I,8
propun 70 de traducatori. Filon din Alexandria si Sf. Iustin Martirul si Filozoful nu avanseaza nicio cifra (HARL
– DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 58-59).
6
HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 46-47.
7
HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 45.
8
Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 51.
3
de fapt este vorba de o lucrare pseudoepigrafa, redactata de un evreu din diaspora in sec. 1
d.Hr.9.
Cel mai vechi manuscris al Pentateuhului LXX dateaza din sec. 2 i.Hr. si este numit P.
Rylands 458 (contine Dt 23–28)10.
Cartile profetice au fost si ele traduse in greaca inainte de 130, ne spune Siracide.
ISTORIA FORMARII CANONULUI BIBLIC
Cuvantul « canon » vine din cuvantul grec kanon si este la randul sau un imprumut
semitic, ce inseamna « trestie ». Acesta era utilizat pentru masurare11.
Sf. Apostol Pavel (2 Co 10,13-16) foloseste acest cuvant cand se refera la teritoriul
care ii este « masurat » pentru ca el sa predice Evanghelia si cand stabileste regula de
comportament pentru crestini (Ga 6,16) 12 . Si astazi, la Sfanta Spovedanie, in Biserica
Ortodoxa din Romania se propune fiului duhovnicesc un « canon ». Acesta il respecta din
libera alegere si din proprie vointa. Prin astfel de « canoane » sau « medicamente », se
incearca oranduirea sau indrumarea vietii duhovnicesti.
In Prologul cartii Intelepciunea lui Isus Sirah, scris in greaca catre 130 i.Hr. in Egipt,
se spune ca in acea perioada canonul biblic era tripartit : Tora, Profetii si celelalte scrieri (vv.
1-2.8-10.24-25). Cea de a treia parte este cea mai greu de identificat si aici se afla cele mai
mari diferente intre canonul iudaic si cel crestin. Se spune ca la Iamnia canonul iudaic a fost
fixat intre 90-110. Cu toate acestea, discutii legate de autoritatea unei carti au existat si dupa
aceasta probabila intalnire. De exemplu, Cartea Intelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah, nu a fost
acceptata atunci insa uneori este citata ca Scriptura in traditia rabinica13.
Sf. Atanasie cel Mare, in Scrisoarea festiva 39 utilizeaza pentru prima data termenul
de « canon » in sensul unei liste de carti biblice. Tot acesta utilizeaza termenul de « carti
apocrife » pentru scrierile inventante de eretici (cartile lui Enoh, Inaltarea lui Isaia, Ridicarea
lui Moise, etc.)14.
TM VS LXX ?

9
Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 51-52.
10
Indirect, posedam variante si mai vechi precum cea a lui Dimitrie Cronograful (sec. 3 i.Hr.), un istoric din anii
220-210, care citeaza din LXX in lucrarea sa Despre regii din Iuda. De exemplu, acesta citeaza Fac 35,16 la fel
ca LXX iar acest verset este foarte diferit de TM. Lucrarea sa este cunoscuta doar din fragmentele citate de
Eusebiu de Cezarea si Sf. Clement din Alexandria (a se vedea C.R. HOLLADAY, Fragments, p. 51-91 ; HARL –
DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 57).
11
TOB, 2014, p. 1251.
12
TOB, 2014, p. 1251.
13
14
TOB, 2014, p. 1251.
4
Inca de la inceputurile ei, Biserica a fost mai favorabila utilizarii in cult si in

activitatea sa apologetica a LXX. Motivele sunt multiple si voi mentiona doar conflictele
existente intre Biserica primara si iudaismul ce se concretiza din ce in ce mai mult, precum si
deschiderea crestinismului spre neamuri intr-un cadru politic, social, economic si cultural care
folosea cu precadere limba greaca (aceasta era lingua franca in Imperiul roman). Prin urmare,
faptul ca evangheliile si epistolele pauline au fost redactate in limba greaca nu confera acestei
limbi sau poporului care inca o mai are in uz (si aici inca este vorba de limba neo-greaca)
vreun statut special sau vreo intaietate oarecare. Pur si simplu, inca de la formare Biserica a
dat dovada de o vitalitate iesita din comun si de o deschidere spre om nemaintalnita, ceea ce i-
a permis o dezvoltare neintrerupta.
De aceea, este bine sa avem in vedere faptul ca LXX nu este un text compact,
« cazut » sau trimis din cer, si care este indispensabil Bisericii pentru ca aceasta sa poata
exista si functiona.
Spre deosebire de TM, canonul textului grecesc al Vechiului Testament, cunoaste un
numar de carti suplimentare. Totodata, insasi dispozitia cartilor este diferita. In acest sens,
mentionez ca LXX are in plus Cartea Esterei cu o serie de adaosuri (dupa un original
aramaic : 1,1a-s ; 4,17a-z ; 5,1a-f ; 5,2a-b ; 10,3a-l ; dupa un original grec : 3,13a-g ; 8,12a-x),
Cartea Psalmilor cu un Psalm suplimentar (151) si Rugaciunea lui Manase (Cantarea 12)
(dupa un original ebraic) si cu trei Cantari (9, 13 si 14) dupa un original grec, adaosuri la
Ieremia (dupa un original ebraic : Baruh 1,1–3.8 ; dupa un original grec : Baruh 3,9–sfarsit ;
Scrisoarea lui Ieremia15) si la Daniel (dupa un original in ebraica : rugaciunea lui Azaria = Dn
3,26-45 si Cantarea 7 ; Istoria celor trei tineri = Dn 3,24-25 si 46–51 ; Cantarea celor trei
tineri = Dn 3,52-90 si Cantarea 8 ; dupa un original aramaic : Suzana si Dragonul Bel).
Aceste carti sunt numite « deuterocanonice » de catre romano-catolici (la conciliul de
la Trent), « apocrife » de catre protestanti, care au preluat pur si simplu canonul biblic stabilit
de farisei la Iamnia, sau sunt considerate « bune de citit » ori anagignoskomena in Biserica
ortodoxa. Aceasta mai cunoaste si alte carti ce nu sunt incluse in grupa deuterocanonicelor.
Chiar in cadrul Ortodoxiei exista diferente minore in ceea ce priveste numarul cartilor,
precum si locul pe care acestea il ocupa in liste. Citez aici Intelepciunea lui Isus Sirah, 2
Macabei 2,9–sfarsit ; 3–4 Macabei (acestea exista doar in limba greaca) sau 1 Ezdra, 1
Macabei, 2 Macabei 1,1–2,18, Siracide, Iudit, Tobit, Psalmii lui Solomon (acestea sunt

15
Aceasta lucrare dateaza cu siguranta din sec. 1 i.Hr. pentru ca vv. 43-44 au fost gasite intr-un rulou de la
Qumran (Ierusalim 7Q2) (cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 85).
5
traducerile grecesti ale unor carti in ebraica sau in aramaica, dar care nu au fost retinute in
canonul iudaic)16.
Conflictul dintre LXX si TM este foarte vechi si cel mai bun ecou al acestuia este Sf.
Iustin Martirul si Filosoful care in polemica sa cu iudeul Trifon (Dialog cu iudeul Trofin, 124
si 137), precizeaza ca exista doua texte in greaca ale Vechiului Testament. Cel al iudeilor este
diferit de LXX utilizata de crestini. Iustin citeaza mai multe exemple care astazi pot fi citite in
textul celor XII gasit in 1952 in apropiere de Marea Moarta. Acum stim ca este vorba de o
varianta kaige17 a unei traditii palestiniene. Deci, putem vorbi de o traditie crestina-antiohiana
si de una iudeo-palestiniana. Chiar daca ambele provin din vechiul text grec18, al doilea a
primit o serie de revizii ebraizante. Prin urmare, prima pastreaza oarecum textul primitiv.
Textul antiohian19 a fost pus sub patronajul marelui martir Lucian din Antiohia, de
aceea textul este numit « recenzia lucianica » sau textul lucianic. Acest lucru a fost intreprins
probabil de episcopii din Asia Mica si Siria care doreau sa scape oarecum de complexul de
inferioritate dat de prestigiul recenziei lui Origen in Palestina. In sec. 4, textul lucianic este
supus mai multor modificari, ce fac ca astazi nu dispunem de « recenzia lucianica » ci mai
degraba de « textul antiohian ». Daca excludem corecturile stilistice realizate in acest secol 4
si adaosurile din Hexapla, acest text prezinta cele mai importante elemente ale celei mai vechi
LXX20.
In zilele noastre, concurenta dintre cele doua texte a primit o noua evaluare in urma
descoperirilor de la Qumran. Mai intai de toate, se stie cu siguranta ca textul proto-masoretic
(sec. 1 d.Hr.) nu este unicul text ebraic. S-au identificat la Qumran mai multe variante ebraice
foarte diferite de textul proto-masoretic. De asemenea, unele variante confirma LXX. De
exemplu, 4QIerb atesta forma scurta a Ier LXX, ceea ce ne permite sa respingem teza conform
careia LXX este doar o traducere liberala de tip targumic. Totodata, s-au gasit variante ebraice
sau aramaice din cartile asa-zise « deutero-canonice »21. Prin urmare, aceste adaosuri deutero-

16
17
Adica este traducerea lui « de asemenea » din ebraica Mg(w) prin kaige si nu prin kai. De fapt, textul LXX a fost
supus unei revizuiri sau unei noi traduceri. Cel mai vechi manuscris de acest fel este ruloul Celor doisprezece
profeti descoperit la Nahal Hever si care dateaza din sec. 1 i.Hr.
18
Si aici trebuie vazut daca vorbim de cel mai vechi text grec disponibil sau de un text standard, un asa fel de
vechiul text grecesc al Vechiului Testament (cf. D. BARTHÉLEMY, Prise de position, in D. BARTHÉLEMY, Etudes,
d’histoire du texte de l’Ancien Testament [OBO, 21], Fribourg – Göttingen, 1987, p. 273. A se vedea si HARL –
19
Aceasta revizie a LXX este cunoscuta incepand cu sfarsitul sec. 3 si sub numele de Lucianic (de la Lucian de
Antiohia). Cu siguranta textul este mai vechi. Astazi, se vorbeste ca ar fi mai indicat sa fie numita doar
Antiohiana.
20
Cf. D. BARTHÉLEMY, Les Devanciers d’Aquila (VTS, 10), Leyde, 1963, p. 170-171. A se vedea si HARL –
DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 100 si 178.
21
6
canonice sau « apocrife » nu sunt sub nicio forma apocrife, ci canonul biblic stabilit de iudei
la Iamnia a respins aceste carti in original ebraic sau aramaic, din diferite motive, printre care
apartia crestinismului. In acelasi timp, si dezastrul din 70 d.Hr. si-a pus amprenta pe viitoarea
uniformizare a TM. De exemplu, 1QIsa a fost ales ca text normativ pentru iudei. Socul
distrugerii si impactul dispersarii si chiar riscul disparitiei ca popor, a facut ca unele texte
precum Daniel sa sufere o serie de reviziuri in TM.
Atunci cand revizuieste LXX, Teodotion nu suprima adaosurile la Daniel, cu toate ca
nu dispunea de original.
Qumran confirma aceasta suplete literara prin Samuel si Ieremia. Oarecum si cele
patru evanghelii fac parte din aceasta mentalitate literara22.
De aceea, astazi suntem in masura sa nu ne raportam la LXX ca la un text de sine
statator si sa nu mai vorbim de un text auxiliar TM, text care pana nu demult era catalogat
drept veritas hebraica. Aceasta pentru ca s-a dovedit ca TM are o serie de inaintasi ce fac ca
cele doua texte importante ale TM (Alep, Leningradensis) sa fie intelese de acum inainte doar
ca versiuni23. Totusi, nu trebuie scazuta importanta TM si nici inteles ca la Qumran se aflau
cele mai importante si singurele variante textuale din lumea iudaica.
Cel putin, stim cu siguranta ca atunci cand LXX se indeparteaza de TM, aceasta nici
nu inventeaza si nici nu denatureaza. Totodata, astazi nu mai dispunem de originalul ebraic
care a stat la baza LXX, iar in acest sens Qumran aduce raze de lumina in multe zone de
umbra care inca mai persista24.
Atunci cand vorbim, la nivel literar, de conflict intre TM si LXX, trebuie precizat ca
nu se cunoaste exact nici textul ebraic tradus initial de LXX si nici textul grec tradus initial.
De aceea, nu putem vorbi de greseli ale LXX fata de un model care ar fi identic cu LXX, ci
mai degraba de divergente intre doua traditii. In plus, aceste divergente difera de la o carte la
alta. Cele mai mari diferente se intalnesc la Isaia si Ieremia iar cele mai putine sunt la nivel de
Pentateuh25. Nu trebuie uitat nici faptul ca LXX a fost redactata intr-o epoca in care insusi
textul ebraic era supus modificarilor.
Totodata, o serie de diferente textuale intre TM si LXX se datoreaza si unor erori de
26
citire . Astfel, Am 4,13 LXX are « cel care descopera oamenilor care este Unsul (Mesia)

22
Vezi si D. BARTHÉLEMY, Etudes, p. 348 ; HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 190.
23
Cf. BARTHÉLEMY, Prise de position, p. 273. A se vedea si HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p.
189).
24
25
26
Pentru o lista exhaustiva a schimbarilor involuntare (homeoteleute, haplografii, ditografii, diviziuni diferite ale
cuvintelor, traspuneri de litere) a se vedea R.W. KLEIN, Textual Criticism of the Old Testament. From the
7
Sau » pe cand TM are « care este planul Sau ». Cele doua cuvinte sunt apropiate mah-seho
(din TM) a dat mashiho (LXX). Este greu de conluzionat daca este vorba de o eroare scribala
sau de o decizie exegetica.
In cazul cartii lui Isaia, cuvintele si notiunile de « mantuire », « regat » si « credinta »
sunt specifice LXX (ex. Is 19,16-25 ; 29,22 ; 33,20 ; 58,14)27.
Iov 42,8.10, versiunea LXX, adauga ca Domnul « va ierta greseala (prietenilor lui Iov)
datorita lui Iov » ceea ce pregateste tema servitorului ce sufera ca si mijlocitor. Si Tg
palestinian la Iov are acest plus28.
Av 3,5 TM anunta venirea « ciuma » (dèbèr) care va fi urmata de febra. Insa LXX
citeste « cuvant » (logos – dabar) ceea ce schimba esential intelesul frazei. Varianta LXX va
fi utilizata de Sf. Irineu si Eusebiu de Cezarea pentru a sustine in ce fel cuvantul evangheliei
s-a raspandit in tot pamantul. Daca Aquila29, Simah30 si Quinta au « ciuma », Ieronim spune
ca si Teodotion are logos, ceea ce confirma faptul ca textul ebraic era sau putea fi inteles in
acest sens31.
Luata si analizata carte dupa carte, LXX poate fi inteleasa ca fiind expresia unui
iudaism atat elenizat cat si autentic iudaic, ce pune bazele pregatirii primirii evangheliei. De
aceea, cunoasterea ideilor LXX este necesara pentru intelegerea Noului Testament32. Cu toate
acestea, paradoxal, parerile mesianice ale lecturilor palestiniene, deci care au stat la baza
viitorului TM, sunt cele mai adecvate si pertinente in a indica pe Mesia33.

Septuagint to Qumran, Philadelphie, 1974, p. 76-80 (cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p.
207).
27
28
29
Acesta va realiza la sfarsitul sec. 2 o noua traducere a Bibliei ebraice in limba greaca. Ea se distinge prin
dorinta de a garanta cat mai mult posibil textul ebraic, prin pastrarea sintaxei si ordinii cuvintelor ebraice.
30
Acest revizor al LXX a trait in sec. 2 si a realizat o traducere eleganta, uneori cu nuante intepretative.
31
In 2 Ezd 21–22, ceea ce in TM corespunde cu Neemia 11–12, lista printilor si a Levitilor este mai scurta in
LXX. Textul Esterei LXX este mai lung si in traducerile moderne este notat de la A la F. Totodata, exista doua
variante in greaca, una a LXX si cealalta din recenzia lucianica (sec. 3). Chiar daca toate aceste plusuri se
regasesc la Iosif Flavius (Antichitatile iudaice XII), cu exceptia visului lui Mardoheu, nu este inca demonstrat
daca este vorba de un substrat ebraic anterior TM sau daca este vorba de un orginal aramaic sau pur si simplu
este vorba de o receznie a TM (cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 178). In cazul lui Tobit
exista trei forme textuale numerotate GI (adica majoritatea manuscriselor grecesti), GII (codex S, Vetus Latina
(Este vorba de cea mai veche traducere in latina a LXX [sec. 2 d.Hr.]. Antedateaza Vg Fer. Ieronim si contine
totodata o serie de traduceri in latina din vechiul text grecesc al LXX [OG]) si partial un manuscris uncial (Este
vorba de o grafie speciala aplicata latinei si limbii grecesti in manuscrise intre sec. 3 si 8. Folosita prin excelenta
la codex-uri, aceasta scriere pleaca de la vechea scriere cursiva romana si de la majuscule) si GIII (prea putin
raspandita). De fapt, GII este o revizie (spre deosebire de o recenzie, o revizie se refera la o traducere deja
existenta) a lui GI dar care prin faptul ca are o calitate literara superioara s-a impus cu timpul (cf. HARL –
32
33
8
De fapt, se poate afirma astazi ca in diaspora elenista mesianismul cunoaste o oarecare

contractie (exemplu fiind schimbarile survenite in LXX si Filon de Alexandria care ramane
foarte discret cand vine vorba de mesianismul din Pentateuh), pe cand in spatiul palestinian
(Tg si Qumran) acesta este foarte dezvoltat.
Prin urmare, suntem oare in masura sa judecam asupra calitatii sau intaietatii TM fata
de LXX si vice-versa ? Cel mai intelept este sa respectam individualitatea fiecarei forme
textuale si sa le citim si sa le intelegem urmarind si cunoscand indeaproape evolutia lor
proprie34.
LXX SI CRESTINISMUL
Biserica si mai ales Biserica ortodoxa a inteles sa utilizeze o paleta larga de texte
iudaice ce vizau legatura dintre Israel si Dumnezeu si venirea lui Mesia. Astfel, nu doar LXX
a fost utilizata de autorii Noului Testament pentru dovedirea mesianitatii lui Hristos35. De
altminteri, LXX va deveni Vechiul Testament al crestinilor doar dupa ce Noul Testament va
folosi si cita din LXX, iar aceste citate vor fi citite si reinterpretate ca fiind texte mesianice.
Altfel spus, LXX devine normativa si este normativa in Biserica doar prin intelegerea ei din
prisma Noului Testament care citeaza din ea. Concomitent cu acest proces, in spatiul iudaic
au loc schimbari paralele si oarecum concurente prin aparitia asa-zisei literaturi inter-
testamentare (de limba greaca) si a Targumelor (de limba aramaica). Aceasta masa de
documente interpreteaza scripturile ebraice si uneori, o parte dintre crestini si chiar Biserica le
vor cunoaste macar daca nu le vor cita36. De exemplu, tema lui Noe, care predica pocainta
inaintea potopului, sau Avraam salvat din cuptor sau reabilitatea femeilor stramoase ale lui
Hristos vor fi folosite in cantarile liturgice crestine. Dintre lucrari citez Cartea Jubileelor,
Testamentele celor Doisprezece Patriarhi sau Cartea lui Enoh.
In intelegerea procesului adoptarii LXX de catre crestini nu trebuie lasat deoparte
Filon de Alexandria, acest filozof iudeu elenofon, care a influentat enorm pe viitorii scriitori
si ganditori crestini prin metoda alegorica37. Deja inaintea lui, comunitatea Terapeutilor din
Egipt utiliza aceasta metoda afirmand ca « Sensul literal este simbolul unei realitati ascunse,
indicate prin cuvinte acoperite » (De vita contemplativa 28). Chiar daca a comentat in limba

34
35
A se vedea C. POGOR, Deux expressions portant sur la résurrection des morts dans un texte de Qumrân et
dans le Nouveau Testament. Quels rapports ? Étude de cas sur 4Q521 2 ii 5-8; 12-13 et Mt 11,5 par. Lc 7,22, in
G. VAN OYEN si T. SHEPHERD (ed.), Resurrection of the Dead. Biblical Traditions in Dialogue (BETL, 249),
Leuven, Peeters, 2012, p. 341-355.
36
37
Inceputurile acestei metode sunt clar alexandrine si Scrisoarea lui Aristea (§ 128-171) ii arata si vechimea
venerabila (cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 272.
9
greaca, Filon ramane un credincios iudeu, fapt ce a facilitat adoptarea metodei sale de catre
Sfintii Parinti. Filon comenteaza doar Pentateuhul, afara de unele exceptii, folosind LXX.
Totusi, ramane discret in ceea ce priveste mesianismul si razboiul eshatologic38, doua teme
larg dezvoltate de exemplu la Qumran. Intre iudaism si crestinism, cel putin la nivel de texte
si teologie, diferenta cea mai mare sta in timpul folosit. Pentru crestini, Mesia a venit, pe cand
pentru iudei acesta ramane inca o asteptare39.
Cand Mantuitorul Iisus Hristos (In 5,46), Sfantul apostol Natanael (In 1,45) si Sfantul
apostol Pavel (1 Co 15,3) fac referire la « Scriptura », despre ce text este vorba ?
Cand vine vorba de citate din Vechiul Testament mai intai se citeaza abundent din
Psalmi si Isaia, dupa care vine Pentateuhul. In Fap 13,33 este precizat numarul psalmului citat
(al doilea)40.
Diferentierea intre Noul Testament si Vechiul Testament nu este la fel de clara in Noul
Testament, precum la Sfintii Parinti. Am putea mentiona 2 Co 3,14 unde he palaia diatheke
« vechiul testament », « vechea alianta » este de inteles ca desemnand prin excelenta noua
alianta cu Iisus Hristos, ceea ce face ca cea precedenta sa devina caduca.
Inca din Ier 38,31 LXX (31,31 TM) se vorbeste de o « noua alianta » « inscrisa in
inimi ». Evr 8,13 reia aceasta tema si o actualizeaza41.
Cu toate acestea, opozitia clara intre doua corpusuri literare apare in sec. 2, mai ales in
contextul controversei crestinilor cu gnosticul Marcion, ce respingea Vechiul Testament.
In ceea ce priveste citatele din LXX in Noul Testament acestea sunt in majoritate
conforme cu textul LXX, bineinteles uneori existand diferente. Astfel, Am 9,11-12 (citat in
Fap 14,17) are Domnul va reveni « pentru ca restul oamenilor sa caute pe Domnul », pe cand
TM « pentru ca ei (israelitii) sa mosteneasca ramasitele lui Edom (oare Edom a fost citit ca
adam « om » ?). Varianta LXX are elemente comune cu Qumran42.
Evr 10,37-38 citeaza din Av 2,3-4 LXX ce are titlul mesianic erkhomenos si adauga ho
erkomenos.
In LXX intalnim verbul khriein « a unge » si adjectivul khristos « unsul » (Jud 9,8 –
pentru rege ; Lev 4,5 – aplicat preotului ; Ps 44,7 ; Dn 9,24 – pentru viitorul rege eshatologic).
Prin urmare, limbile moderne folosesc transliterarea din greaca a acestui termen CHRISTOS.
In In 1,41 si 4,25 intalnim transliterarea sub forma greaca declinabila a cuvantului ebraic-

38
39
40
Unele manuscrise afirma ca este vorba de primul psalm, dupa obiceiul rabinic de a uni primii doi psalmi (cf.
Harl – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 275).
41
42
10
aramaic Massiah sau Meshiha (in Messian), adica Hristos. Nu este intamplator ca Aquila43 a
eliminat acest termen jenant din traducerea sa in greceste a Vechiului Testament (el alege
verbul aleiphein si participiul eleimmenos). De exemplu, la Is 61,1 si Ps 44,8, Origen (Contra
lui Cels I,51) semnaleaza ca iudeii ar fi cenzurat interpretarea mesianica data inca dinaintea
aparitiei crestinismului, confirmata de Tg Ion la Mi 5,244.
In Ps 4,7b verbul ebraic (« sa se ridice [nasa] peste noi lumina fetei Tale Doamne ») a
fost citit in LXX de la nes adica « semnul », « stindardul », prin semeion si zice « Lumina
fetei tale, Doamne, a fost insemnata ca un semn peste noi ». Sfintii Parinti vor folosi acest
verset pentru a vorbi despre iluminarea spirituala a crestinului ca si semn al botezului (Origen,
Contra Cels VI,5 sau in Despre rugaciune 9,2). La Parintii latini va deveni lumen signatum45.
Titlul de « soarele rasarind » vine de la 3 versete (Zah 3,8 ; 6,12 ; Ier 23,5 si Lc 1,78)
unde cuvantul ebraic cemah « cel care ridica » a fost tradus prin anatole (de obicei acest
termen traduce qedem « orient »)46.
In Mt 1,23 este folosit termenul parthenos din Is 7,14 LXX.
LXX prezinta uneori un text cu singularitati ce pot fi dificile pentru cititor. Unii
scriitori sau parinti bisericesti vor semnala dificultatile si vor incerca sa le explice ori prin
tipologie ori semantic ori teologic. Amintim pe Sf. Chiril al Alexandriei, Eusebiu de Emesa,
Teodor de Mopsuestia, preotul Adrian (sec. 5 ; PG 98, 1273-1312)47. Dupa sec. 7 apar
lexicoane bizantine ce propun explicatii (toutesti « adica ») la cuvintele considerate greu de
inteles. Acest lucru nu dovedeste sau nu cere sa fie reconsiderata valoarea LXX ci este o
simpla marturie a trecerii timpului si a schimbarilor lexicale si semantice survenite in cadrul
limbii grecesti, ce facea dificila traducerea unui numar din ce in ce mai mare de cuvinte. Chiar
Noul Testament devenea dificil de inteles. Importanta acestor lexicoane este foarte mare,
pentru ca explicatiile oferite cuvintelor grecesti LXX sunt date de o generatie de oameni
cultivati ce intelegeau si inca aveau o anumita intelegere a limbii grecesti, intelegere pierduta
astazi48. De asemenea, in afara Comentariilor patristice, trebuiesc mentionate si « Inlantuirile
exegetice » de extrase din cele mai importante comentarii patristice, practica aparuta in

43
Unul din cei trei revizori evrei ai LXX. Acesta va revizui LXX la finele sec . 2 si se va remarca prin literalism
si grija exagerata pentru respectarea sintaxtei si specificitatii textului ebraic.
44
45
46
47
48
11
Palestina (Procopie de Gaza). Versetele biblice citate in aceste Inlantuiri au o mare valoare,
fiind vazute ca un fel de Vg a LXX49.
Cu toate ca LXX este mai saraca in « mesianizari », redactorii scrierilor
neotestamentare si ulterior autorii crestini au utilizat formularile in greaca ale LXX pentru a
gasi argumente valabile pentru a identifica pe Mesia in persoana lui Iisus. Aceasta
« necesitate » a dat nastere la asa-numitele Testimonia, ce nu sunt altceva decat liste ce
regrupeaza tocmai profetii mesianice. Aparitia lor trebuie corelata si cu discutiile cu iudeii din
sec. 250.
Se pare ca practica Testimonia sau in greaca marturia prophetike sau marturion este
anterioara chiar crestinismului, astfel de colectii circuland la iudei. Astfel, s-a gasit printre
manuscrisele de la Qumran in grota 4 un text ce este considerat a fi un testimonium. Dupa Dt
5,28-29 citeaza Dt 18,18-19 (ce identifica pe Mesia cu un profet) ; Num 24,15-17 (« o stea
iese din Iacov ») si Dt 33,8-11 (Mesia preotul)51.
In Noul Testament gasim o scurta Testimonia se intalneste in Rm 15,9-12. Altele apar
in Epistola catre Corinteni a Sfantului Clement al Romei (SC 167, p. 43-44) si mai ales in
Epistola lui Barnaba. Mentionate de Meliton de Sardica, acestea vor fi utilizate de Sf. Iustin
Martirul si Filozoful, Sf. Irineu de Lyon, Clement al Alexandriei, Origen, Eusebiu de Cezarea,
Sf. Atanasie al Alexandriei si Sf. Grigorie de Nisa52.
In partea occidentala a Imperiului roman, daca pana la Fer. Augustin si Ieronim,
vechea traducere in latina realizata pe baza LXX era utilizata, prin aparitia Vg (o traducere in
latina a textului ebraic lui Ieronim) Occidentul crestin s-a indepartat de LXX. Scoala
alexandrina vedea in acest text, textul prin excelenta ce nu trimite la alt text ci este textul de
referinta. Unii Parinti din Siria (antiohienii), dupa sec. 4, vor cauta sa aduca in discutie si
valoarea textului ebraic.
Cunoscand acum istoria complexa si bogata a textelor biblice, o problema spinoasa isi
face aparitia : inspiratia divina. Pana unde si cum putem vorbi de inspiratie ? Putem considera
inspirat un text in masura in care istoria textuala ne dovedeste ca nu mai detinem textul
autograf si ca insasi copiile pe care le avem sunt facute pe baza altor copii ? De asemenea, si
copiile realizate dau de inteles ca exista diferente textuale sau de continut intre LXX si TM si
chiar in sanul LXX. O explicatie a inspiratiei ar fi faptul ca Domnul s-a ingrijit, in pofida
timpului si a erorilor umane, sa fie pastrat cat mai bine textul (ex. Qumran si textele biblice

49
50
51
52
12
descoperite). Totodata, o garantie a inspiratiei unui text o constituie si comunitatea

marturisitoare care ii da legitimitatea (aceasta este parerea Sf. Parinti). Bineinteles, exista si
unele inconsistente in textul biblic, insa acestea nu privesc Taina iconomiei divine de trimitere
a Fiului Sau ci doar anumite elemente ce tin de intelegerea proprie a fiecarui autor biblic sau
un numar de diferente culturale transpuse si transmise prin procesul traducerii.
Pentru crestini, intreaga Scriptura vorbeste de Hristos si Taina intruparii.
Intreaga Scriptura este un tot organic, al caror detalii pot fi analizate cu mare
rigurozitate (ex. Origen, Comentariu la Ioan XXXII, 233 ; Omilii la Iezechiel 1,9)53. In
acelasi timp, Sfintii Parinti inteleg Scriptura ca fiind un text profetic ce nu face altceva decat
sa lumineze si sa indice persoana lui Mesia, adica Iisus. De aceea, interpretarea Bibliei
Vechiul Testament este prin excelenta mesianica. Pentru acest lucru, Sfintii Parinti utilizeaza
ca metoda tipologia, adica in Vechiul Testament exista o serie de imagini, de « modele »
(typos) care prefigureaza viata, moartea si Invierea lui Hristos54. Astfel, Noe este precum Iisus
Hristos si salveaza omenirea in « arca » sa, care de fapt in greaca LXX este « Chivot » (epitet
aplicat de melozii crestini si Maicii Domnului) ; Iosua, cel care introduce cu adevarat poporul
in tara promisa ; trecerea prin Marea Rosie simbolizeaza botezul ; orice obiect din lemn
prefigureaza lemnul Sfintei Cruci ; etc.55.
Vechiul Testament, varianta LXX, a devenit cu timpul cartea de capatai a crestinilor.
Atat de mare a fost aceasta fuziune dintre LXX si crestinism ca s-a crezut un timp ca unele
versete din LXX sunt de fapt interpolari crestine ulterioare (ex. Dt 32,43 LXX are sase
stichuri suplimentare care recent au fost confirmate de Qumran)56. Insa cea mai interesanta
modificare adusa de crestini Vechiului Testament s-a realizat prin intermediul liturgicii in
cartea Psalmilor. Astfel, dupa sec. 5, unele manuscrise comporta Odele, cantari preluate din
alte carti veterotestamentare sau compozitii crestine (psalmul suplimentar « in afara
numerotarii »57 ; 14 Ode sau Cantari58).

53
54
55
Mai multe exemple pot fi gasite la J. DANIÉLOU, Sacramentum Futuri. Etudes sur les origines de la typologie
biblique, Paris, 1960 ; ID., Bible et liturgie, Paris, 2e éd., 1958 ; ID., Les symboles chrétiens primitifs, Paris,
1961 ; ID., Etudes d’exégèse judéo-chrétienne, Paris, 1966 ; HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p.
298. Cat despre metoda de analiza biblica a tipologiei a se vedea J. BRECK, La puissance de la parole. Une
introduction à l’herméneutique orthodoxe, Paris, Cerf, 1996.
56
HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 174 si 301.
57
Sf. Atanasie cel Mare este primul care il mentioneaza in Scrisoare catre Marcelinus 14 si 25 (HARL –
58
Acestea se impart in doua categorii : Cantarile lui Moise din Ies 15,1-9 si Dt 32,1-43 si cinci Cantari, absente
din Vechiul Testament si a caror origine este diversa. Rugaciunea lui Manase, a carui original este fara indoiala
ebraic, este o reconstructie a rugaciunii din 2 Par 33,18 ; Cantarea Maicii Domnului cu ocazia Bunei-Vestiri (Lc
13
In Psaltirea LXX unele titluri la anumiti psalmi difera de cei din TM. De exemplu, Ps
65 este intitulat uneori « psalmul invierii »59. Totusi, aceste titluri nu au fost date de crestini in
ideea unei orientari spre mesianismul crestin, ci chiar de iudei in practica lor liturgica.
Psaltirea LXX va deveni cartea de rugaciune de capatai a crestinilor, insa nu dupa cum lasa sa
se inteleaga Marguerite Harl doar pentru ca trebuia sa fie un text necesar unei lecturi necesar
centrate pe mesianism60. Psaltirea era deja cartea de capatai a iudeilor in ceea ce priveste
rugaciunea comunitara sau individuala, dovada stand faptul ca la Qumran, impreuna cu cartea
profetului Isaia, cele mai multe exemplare descoperite sunt din Psalmi.
CANONUL CRESTIN
Fixarea canonului biblic este un proces lung si complex. Complexitatea acestui proces
poate fi indentificata chiar din Biblie. Trebuie inteles faptul ca atunci cand vorbim de canon
biblic al Vechiului Testament ne referim la concretizarea traditiei ca Legea Domnului trebuie
sa fie pastrata pentru generatiile urmatoare (Ies 24,4; Dt 31,9-13). Treptat, colectii de scrieri
au fost revalorizate si redactate dupa cum o demonstreaza descoperirea cartii Legii in Templul
din Ierusalim in urma initiativei regelui Iosias de a-l repara (2 R 22,8). Neemia (hy"m.x,n>
« YHWH mangaie ») va intocmi o biblioteca formata din carti cu privire « la regi, la scrierile
profetilor si ale lui David, si la scrisorile regilor cu privire la ofrande » (2 Mac 2,13). Mai
tarziu, in fata poporului revenit din robia babilonica, scribul Ezdra citeste in jurul anilor 400
« cartea Legii lui Moise pe care YHWH o pregatise pentru Israel » (Ne 8,1).
Isus, fiul lui Sirah, precizeaza in cartea sa pe profetii Isaia (Sir 48,22), Ieremia (Sir
49,7), Iezechiel (Sir 49,8) si pe cei « doisprezece profeti » (Sir 49,10). Nu este greu si nici
imposibil sa fie facuta conexiunea cu cei 4 (3) mari profeti si cei doisprezece si cartile care le
poarta numele.
In aceasi logica, in prologul cartii Siracide 8–10, redactat de nepotul lui Isus, fiul lui
Sirah, catre 13261, este prezentata o tripla impartire a Bibliei : « Legea, Profetii si celelalte
carti ale stramosilor ». Dificultatea rezida in intelegerea celei de-a treia categorii. Autorul
iudeu Iosif Flavius (sec. 1 d.Hr.) vorbeste si el in Impotriva lui Apion 1, 38-40 de existanta a

1,46-55) ; Acum slobozeste (Lc 2,29-32) si Cantarea lui Zaharia (Lc 1,68-79). Mai trebuie mentionat si Imnul
sau Cantarea diminetii, ce este o compunere crestina (HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 325).
59
60
61
Alti cercetatori propun anul 116 (P. KAHLE, The Cairo Genizah, Oxford, 1959, p. 216) sau 110 (E.
BICKERMAN, The Colophon of the Greek Book of Esther, in JBL 63 [1944], p. 344) (cf. J.A. SANDERS, canon, in
D.N. FREEDMAN, G.A. HERION e.a. [ed.], The Anchor Bible Dictionary, vol. 1, New York, Doubleday, 1992, p.
839).
14
22 de carti, dintre care 5 ale Legii, 13 carti ale Profetilor si alte patru care contin cantari
adresate lui Dumnezeu si sfaturi cu privire la comportamentul oamenilor.
In acest prim secol al erei crestine, comunitatea care a produs enorma masa de
manuscrise descoperite in 1945 la Qumran avea un canon destul de « flexibil » sau chiar
« bogat » pentru ca acesta utiliza masiv anumite lucrari necunoscute pana in vremurile noastre
(Regula Comunitatii – 1QS, Sulul razboiului – 1QM, Imnele – 1QH) sau cunoscute, insa de al
caror text nu dispuneam (Revelatia lui Moise, Testamentul lui Moise).
Iisus Hristos isi va invata apostolii despre misiunea sa si despre sensul mortii si
invierii Lui utilizand Legea, Profetii si Psalmii (Lc 24,44)62. Luca precizeaza ca in vremea sa,
in sinagogi, Legea si Profetii erau citite in mod public (Fap 13,15). Noul Testament citeaza si
din 4 Ezdra, 4 Macabei, Psalmii lui Solomon, Ridicarea lui Isaia, Ridicarea lui Moise la cer
si Enoh (citat in Epistola lui Iuda)63.
Atunci cand vorbim de Biblie, trebuie avut in vedere faptul ca nu este vorba de o
singura carte, ci de o colectie de carti, un ansamblu ce poarta numele generic de « Biblie » (de
la cuvantul grec ta biblia « cartile »). In acelasi sens, atunci cand ne referim la cartile
biblice, trebuie avut in vedere faptul ca nu vorbim de un singur stil literar. Astfel, exista carti
istorice sau carti profetice sau carti poetice. Totusi, nimic nu ne impiedica de asemenea sa
intalnim toate cele trei stiluri intr-o singura carte biblica (de exemplu in cartea Facerea64).
Inca de la inceputurile ei, Biserica nu s-a preocupat sa fixeze lista oficiala a cartilor
canonice65. Astfel, canonicitatea unei carti era stabilita in comunitatea ce marturisea aceasi
credinta.
Disputele cu iudeii, cu gnosticii si cu ereticii vor provoca aparitia unor liste, cu titlu
personal sau local.
Daca la Iamnia, rabinii au decis sa transeze si sa defineasca clar numarul cartilor
canonice (de exemplu Intelepciunea lui Solomon a fost exclusa), crestinii nu au resimtit aceasi
necesitate, fapt ce dovedeste ca acele carti iudaice excluse sau neacceptate in canonul iudaic
erau deja folosite de crestini66. Lista propusa de acestia numara 24 de carti (daca sunt grupate

62
O dubla impartire este propusa in Mt 5,17; 7,12; 22,40; Lc 16,16.29.31; In 13,15; 24,14; Rm 3,21.
63
64
Unul din fragmentele poetice se gaseste in Fac 9,25-27 pe cand fragmente profetice se afla in Fac 49,10. In cea
mai mare parte, aceasta carte este redactata ca o naratiune.
65
Aceasta stare de lucruri se intelege prin faptul ca primii crestini fiind evrei, si Biserica primara a preluat multe
din traditiile si modurile de raportare ale evreilor fata de Sfintele Scripturi. Dat fiind ca nici la acestia nu existau
liste « oficiale » (in 4QMMT se vorbeste doar de « cartile lui Moise si cartile Profetilor si a lui David » (vezi si
Lc 24) ; iar la Iamnia, nu se poate vorbi totusi de o lista « oficiala » in sensul unei decizii sinodale valabile
pentru intreaga suflare iudaica, ci de un moment de cotitura in formarea viitoarei identitati evreiesti in urma
aparitiei crestinismului, nici crestinii nu s-au grabit sa elaboreze liste oficiale.
66
15
1–2 Regi)67. Ea poate cuprinde si 22 (daca sunt grupate Jud–Rut si Ier–PlangIer) sau 39 de
carti, in functie de cum sunt grupate anumite carti68.
Prima este cea a lui Meliton de Sardica (de la finele sec. 2). Mai cunoastem si lista lui
Origen (primul sfert al sec. 3), o lista ebraico-aramaica (aflata intr-un manuscris apartinand
Patriarhiei grecesti din Ierusalim – probabil anterioara sec. 4).
Sf. Clement al Romei citeaza si el mai multe carti pseudo-epigrafice69.
Clement Alexandrinul face referire la 4 Ezdra, Ridicarea lui Moise la cer, Apocalipsa
lui Sofonie, Oracolele Sibiline, Apocalipsa lui Ilie, Apocalipsa lui Iezechiel si Enoh. Enoh este
citat si in Epistola lui Barnaba (16,5), Atenagora Atenianul (Supliciul 24), Clement
Alexandrinul (Eclogé 2)70.
Mai exista inca noua liste, toate din sec. 4. Sapte sunt de la Amfilohie de Iconium, Sf.
Atanasie cel Mare, Sf. Chiril al Ierusalimului, Sf. Epifanie al Salaminei (acesta propune trei
liste), Sf. Grigorie de Nazianz, iar celelalte doua sunt liste oficiale : Canonul 59 de la sin. din
Laodicea (intre 341-381) si Canonul 85 din lucrarea Canoanele apostolice71.
Origen, in 234, considera in Comentariu la Ioan, ca Enoh este o carte scripturistica,
insa in Contra Cels V,54 recunoaste ca cel mai adesea Bisericile nu o socotesc scripturistica.
Origen vorbeste de carti « testamentare » (endiathekoi), « apocrife » si de carti care nu fac
parte din niciuna din aceste categorii. Doar prima categorie era folosita in cult si omelii, cele
apocrife cereau o atentie sporita in ceea ce priveste utilizarea lor iar celelalte (Estera, Iudit,
Tobit, Intelepciunea lui Solomon) erau prevazute pentru debutanti, pentru ca ele contin o
invatatura morala, simpla, fara un sens ascuns, si deci imediat accesibil cititorului72.
In cea de-a 39 scrisoare festala din 367, Sf. Atanasie cel Mare distinge trei categorii de
carti : canonice (22 – adica cartile canonului ebraic), apocrifele (adica cele care poarta numele
lui Enoh, Moise, Isaia – sunt considerate ca fiind mincinoase ; actualmente acestea sunt
numite in literatura stiintifica « pseudoepigrafice ») si celelalte (Intelepciunea lui Solomon,
Siracide, Estera, Iudit si Tobit – sunt recomandate catehumenilor). Cartea lui Daniel este
inteleasa ca una impreuna cu Suzana, Bel si Dragonul, iar Cartea lui Ieremia si Baruh,
Plangerile si Scrisoarea73.

67
Cf. Dictionnaire encyclopédique de la Bible, Turnhout, Brepols, 2002, p. 235 ; SANDERS, canon, p. 840.
68
Cf. VOGELS, canon, p. 234. Contractia canonului in 22 de carti poate avea ca si cauza existenta in acea
perioada a unei traditii ce dorea sa adapteze canonul la cele 22 de litere ale alfabetlui ebraic.
69
70
71
72
73
Sf. Irineu de Lyon atribuie in Impotriva ereziilor V,35,1 un pasaj din Baruh lui Ieremia. Deci, pentru el aceste
doua carti erau una (cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 325).
16
Sf. Irineu de Lyon atribuie in Impotriva ereziilor V,35,1 un pasaj din Baruh lui
Ieremia. Deci, pentru el aceste doua carti erau una74.
Cartea Esterei, chiar daca a fost recunoscuta de rabini la Iamnia, nu a fost inclusa in
Listele lui Meliton, Sf. Atanasie, Sf. Grigorie de Nazianz si Amfilohie. Ea se regaseste in
listele lui Origen, in manuscrisul Hierosolymitanus 54 si la Sf. Epifanie (pe ultimul loc).
Amfilohie adauga ca unii considera ca trebuie adaugata si Estera in lista cartilor canonice75.
Dimpotriva, pentru Sf. Chiril al Ierusalimului, ea trebuie sa faca parte din cartile
istorice. Se regaseste si in canonul 59 a sinodului din Laodicea si in canonul 85 din
Constitutiile apostolice76.
Aceste ezitari trebuiesc intelese in cadrul discutiilor ce aveau loc in cadrul
iudaismului. Pana acum niciun fragment din Cartea Esterei nu a fost identificat la Qumran. In
254, Rabbi Samuel spunea ca aceasta carte « nu murdareste mainile », adica ca nu este
canonica77. In Talmud, unii rabini considera ca Estera a fost scrisa « in duh sfant » (TB
Megilla 7a) sau ca a fost redactata de barbatii Marii Adunari (TB Baba Batra 14b-15a).
Probabil cel mai pertinent motiv al pastrarii acestei carti in iudaism a fost legatura ei cu
sarbatoarea Pourim, cand este citita in 14 si 15 adar78.
1 Macabei a fost scrisa in ebraica si tradusa ulterior in greaca. 2–4 Macabei au fost
scrise in greaca, exceptie facand 2 Mac 1,1-2–2,18 ce initial a fost scris in aramaica79.1–3
Macabei sunt mentionate in Canonul 84 din Canoanele apostolice, iar 1–4 in LXXS si
LXXA80. Clement al Alexandriei (Stromate V,14) cunoaste 2 Macabei iar Origen subliniaza ca
in afara de cele 22 de carti ale evreilor se afla si cele ale Macabeilor, pe care le intituleaza
Sarbeth sabaniel. Astfel, in Biserica Alexandriei, in jurul anilor 200, cel putin 1 Macabei
facea parte din canonul scripturistic81.
Aceasta diversitate existenta in Palestina si in diaspora iudaica in vremea
Mantuitorului arata ca nu se poate vorbi de un canon fix. Acest lucru va avea loc, probabil, la
Iamnia catre 90-100 cu ocazia a ceea ce se crede a fi fost o intalnire intre rabini.
Singurul punct commun clar si de necontestat intre TM si LXX este Tora. La Qumran
s-au descoperit si Revelatia lui Moise si Testamentul lui Moise. De asemenea, Psaltirea
crestina este similara celei ebraice, chiar daca putem vorbi de diferente intre cele doua. Insa

74
75
76
77
78
79
80
Acestea sunt absente din Codex Vaticanus (cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 326).
81
17
Psaltirile de la Qumran sunt de departe doarte diferite. Vechiul Testament crestin prezinta ca
si TM o singura apocalipsa, cea a lui Daniel. Din nou, Qumran se detaseaza net82.
Daca TM contine doua pseudo-epigrafe atribuite lui Solomon (Ecleziast si Cantarea
Cantarilor), LXX mai are doua : Intelepciunea lui Solomon si Psalmii lui Solomon83.
Daca in TM exista un adaos la cartea lui Ieremia (Plangerile lui Ieremia), in LXX mai
exista inca doua : Baruh si Scrisoarea lui Ieremia84.
Ezdra si Neemia din TM sunt 2 Ezdra in LXX.
Daca in TM exista trei povestiri romantate (Rut, Iona si Estera), LXX cunoaste inca
doua : Iudit si Tobit85.
Intelepciunea lui Solomon nu a fost acceptata in TM, iar in LXX ea a ramas prin faptul
ca nu a fost eliminata si nu pentru ca nu a fost neaparat admisa86.
Numarul total al cartilor canonului ebraic este de 24 de carti, insa pentru crestini este
vorba fie de 22 fie de 27 de carti (adica ori vorbim de cartea Regilor sau de 1–4 Regi ;
Paralipomena sau 1–2 Paralipomena si Ezdra sau 1–2 Ezdra). Sf. Epifanie (Panarion 8,6, 1-4)
spune ca sunt 22 de litere in alfabetul ebraic, si cinci litere sunt dedublate, deci in total 27.
Harl atrage atentia ca si Noul Testament cunoaste 27 de carti87.
Clasificarea cartilor Vechiului Testament crestin s-a facut dintotdeauna cu diferente
intre Sfintii Parinti.
a. 12 carti istorice (Pentateuhul, Iosua, Judecatorii, Rut, 1–4 Regi, 1–2 Paralipomena,
1–2 Ezdra si Estera) + 5 poetice (Iov, Psalmii, Proverbe, Eclezisatul si Cantarea
Cantarilor) + 5 profetice (XII Profeti mici, Isaia, Ieremia si Baruh, Plangerile lui
Ieremia si Scrisoarea lui Ieremia, Iezechiel, Daniel)88 ;
b. 4 Pentateuhe (Tora, Pentateuhul scrierilor : Iosua, Judecatorii si Rut, 1–2
Paralipomena, 1–2 Regi, 3–4 Regi ; Pentateuhul cartilor poetice si Pentateuhul
cartilor profetice) si 2 carti izolate (1–2 Ezdra si Estera)89 ;
c. cartile istorice (Octateuhul90, Regii si Ezdra), cartile simbolice (Proverbe, Siracide,
Ecleziastul, Cantarea Cantarilor) si cartile profetice (cei 16 profeti, Rut, Psalmii)91.

82
83
84
85
86
87
88
Apare la Sf. Chiril al Ierusalimului (Cateheze IV,35), Sf. Grigorie de Nazianz, Leontiu de Bizant si Amfilohie
de Iconium (Estera este totusi absenta) (cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 329).
89
Propusa de Sf. Epifanie al Salaminei (Tratatul despre greutati si masuri 4), aceasta impartire este preluata si
de Sf. Ioan Damaschinul (Despre credinta IV,17) (cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 329).
18
Din sec. 5, in multe manuscrise gasim Octateuhul, adica Pentateuhul, Iosua,

Judecatorii si Rut92.
Actualmente in Biserica ortodoxa, exista o serie de carti ce fac parte din asa numitul
canon extins al Vechiului Testament :
Intelepciunea lui Solomon
Intelepciunea lui Isus Sirah (Ecleziasticul)
Tobit
Iudita
1–2 Macabei (in canonul slavon intalnim si 3 Macabei)
Odele lui Solomon
Bel si dragonul
Suzana
Cantarea celor trei tineri
Baruh
In « canonul » ortodox, in afara acestor carti mai sunt adaugate alte carti prezente in
anumite manuscrise ale LXX : 3 Ezdra, 3–4 Macabei, Rugaciunea lui Manase si Psalmul 151,
la care editiile slavone adauga 4 Ezdra, tradus dupa Vg. Aceste carti sunt numite
anagignoskomena, adica « autorizate spre citire »93.
Sinodul local din Laodicea din 360 ofera doar cartile canonului iudaic pentru Vechiul
Testament94. Sinodul local din Roma din 382 propune pentru Vechiul Testament 44 de carti95.
Sinodul ecumenic de la Constantinopol din 692 (II in Trullo) confirma listele sinoadelor din
Laodicea si Cartagina (397 si 418), cea din Constitutiile Apostolice (finele sec. 4) si cele ale
Sfintilor Parinti (Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Grigorie de Nazianz, etc.)96.
Daca pana la Luther problema canonului intrase de la invingerea gnosticismului si a
ereziilor hristologice in hibernare, odata cu problematica protestanta, s-a luat in discutie din
nou canonicitatea cartilor deuterocanonice. Cu timpul, aceste carti numite apocrife si asezate
intre cele doua testamente, au fost eliminate din Bibliile protestante97.

90
Din sec. 5, in multe manuscrise gasim Octateuhul, adica Pentateuhul, Iosua, Judecatorii si Rut (cf. HARL –
91
Aceasta clasificare apartine lui Pseudo-Hrisostom (PG 56, 513) (cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible
grecque, p. 329).
92
93
TOB, 2014, p. 1251.
94
TOB, 2014, p. 1255.
95
TOB, 2014, p. 1255.
96
TOB, 2014, p. 1255.
97
TOB, 2014, p. 1255.
19
Din disputa cu protestantismul, catolicismul a trebuit sa ofere si sa insite pe

canonicitatea cartilor folosite in mod traditional in Biserica Romano-Catolica. Astfel, la
Conciliul de la Trente (1545-1563) in 8 aprilie 1546 s-a declarat in Decretum de Canonicis
Scripturis ca toate cartile aflate in Vg (46) sunt canonice (aici intrand Tobit, Iudita,
Intelepciunea lui Solomon, Siracide, Baruh (cu Scrisoarea lui Ieremia), 1–2 Macabei si
adaosurile grecesti Estera (numerotate cu primele sase litere din alfabetul grec) si Daniel
(Rugaciunea lui Azaria si Cantarea celor trei tineri – Dn grec 3,24-90 ; Istoria Suzanei ; Bel si
dragonul – Dn grec 14)98. Dominicanul Sixte din Sienne a propus ca toate cartile care nu au
pus niciodata probleme de canonicitate sa fie numite protocanonice iar celelalte
deuterocanonice99. In 1592 va fi tiparita o Biblie catolica, numita Clementina (dupa numele
papei Clement VIII), dupa editia Vg. Dupa Noul Testament erau adaugate si Rugaciunea lui
Manase, 3–4 Ezdra. Aceste carti vor dispare din Bibliile catolice in 1979 cand va fi publicata
NeoVulgata de papa Ioan Paul II100.
Primele controverse « moderne » in Ortodoxie legate de canon au aparut din
confruntarea cu protestantismul. Astfel, Patriarhul ecumenic Chiril Lucaris va publica in 1633
la Geneva o Marturisire de credinta ortodoxa de influenta calvinista, unde intre altele va
propune un canon biblic al cartilor iudaice, cele anagignoskomena fiind catalogate drept
apocrife101.
Doua sinoade in 1642, unul la Constantinopol si altul la Iasi, in Voievodatul Moldovei,
vor condamna aceasta propunere. Sinodul de la Iasi va aproba Marturisirea de credinta a Sf.
Petru Movila, mitropolitul Kievului. In 1672, un Sinod din Ierusalim aproba Marturisirea de
credinta a lui Dositei, Patriarhul Ierusalimului, ce declara drept autentice si canonice cartile
Intelepciunea lui Solomon, Iudita, Tobit, Bel si dragonul, Istoria Suzanei, 1–4 Macabei si
Siracide. Marturisirile de credinta ale lui Petru Movila si Dositei au fost autoritatea in
domeniul biblic, si nu numai, timp de aproximativ trei secole102.
Odata cu aparitia Patriarhiilor moderne, sinoadele Bisericilor autocefale sunt
autoritatea care stabileste ce carti fac parte din canon. In zilele noastre, pe langa cele 39 carti
din canonul ebraic, cele anagignoskomena sunt ori amestecate cu cele canonice (Bibliile
grecesti si slavone) ori asezate la finele Vechiului Testament (Bibliile romanesti). Chiar daca
ordinea lor difera, aceste carti prezente in Bibliile ortodoxe sunt : 3 Ezdra, Iudit, Tobit, 1–3

98
TOB, 2014, p. 1251 si 1256.
99
TOB, 2014, p. 1256.
100
TOB, 2014, p. 1256.
101
TOB, 2014, p. 1256.
102
TOB, 2014, p. 1257.
20
Macabei, Psalmul 151, Rugaciunea lui Manase, Estera cu adaosurile grecesti, Intelepciunea
lui Solomon, Siracide, Baruh, Scrisoarea lui Ieremia, Daniel cu adaosurile grecesti,
Rugaciunea lui Azaria si Cantarea celor trei prieteni ai lui Daniel, Istoria Suzanei, Bel si
dragonul, 4 Macabei si 4 Ezdra103.
Actualmente, in cadrul canonului biblic al Bisericilor slave si cea romana, cartile
anagignoskomena au un statut incert. Doar in Biserica greaca, acestea sunt vazute ca si
canonice. De aceea, unul din punctele de pe agenda Sinodului pan-ortodox din 2016 va fi si
clarificarea statutului acestor carti104. Trebuie avut in vedere ca atunci cand vorbim de text si
canon, intotdeauna se face o confuzie. Astfel, una este canonul bimilenar al LXX si altceva
este textul grec al LXX pe care il folosesc Bisericile ortodoxe (aproximativ 49 si ceva de
carti)105. De aceea, Biserica ortodoxa nu a canonizat niciodata textele biblice ale Vechiului
Testament. De altminteri, daca s-ar incerca in cadrul unui Sinod pan-ortodox stabilirea
vreunei liste oficiale in ceea ce priveste canonul Vechiului Testament atunci am asista la o
latinizare « pseudomorfica » a teologiei ortodoxe post-bizantine106. Aceasta retinere inteleapta
a Bisericii face ca o carte biblica sa fie utilizata in cadrul cultului divin. Utilizarea unui astfel
de text in slujbele bisericesti ii confera statutul de text « normativ » insa nu si canonic, in sens
restrictiv. Nu intamplator cartile exterioare canonului ebraic sunt numite anagninoskomena,
deci tocmai pentru faptul ca sunt citite in cadrul serviciu lui divin107.
In fine, Bisericile ne-calcedoniene, nestoriene si cea armeana au un canon mult mai
extins ce cuprinde in afara celor sase carti suplimentare din « canonul » ortodox si alte lucrari
specifice fiecarei Biserici108.
CANONUL Iudaic Ortodox Romano-catolic Siriac Copt Etiopian Armean
Pentateuhul + + + + + + +
Iosua + + + + + + +
Judecatorii + + + + + + +
Rut + + + + + + +
Samuel + + + + + + +
Regi + + + + + + +
1-2 Cronici / 1-2 + + + + + + +

103
TOB, 2014, p. 1257.
104
TOB, 2014, p. 1257.
105
A se vedea E. PENTIUC, The Old Testament in Eastern Orthodox Tradition, New York, Oxford University
Press, 2014, p. 133.
106
PENTIUC, The Old Testament, p. 134 care citeaza din G. FLOROVSKY, Bible, Church, Tradition : An Eastern
Orthodox View. Volume one in the Collected Works of Georges Florovsky, Belmont (MA), Nordland, 1972.
107
PENTIUC, The Old Testament, p. 135.
108
TOB, 2014, p. 1257.
21
Paralipomena
Ezdra + 1 Ezdra 1 Ezdra + + + +
la
romani si
la rusi)
Neemia + doar la 2 Ezdra + + + +
rusi este
Neemia
pentru ca
la greci
este
numita 2
Ezdra si
cuprinde
Ezdra si
Neemia
iar la
romani 2
Ezdra
Tobit – + D + + + +
Iudita – + D + + + +
Estera + + + + + + +
Adaosuri la + D + + + +
Estera
Iov + + + + + + +
Psalmii + + + + + + +
Proverbe + + + + + + +
Qohelet + + + + + + +
Cantarea + + + + + + +
Cantarilor
Intelepciunea lui – + D + + + +
Solomon
Isus, fiul lui – + D + + + +
Sirah
Isaia + + + + + + +
Ieremia + + + + + + +
Plangerile + + + + + + +
Baruh – + D + + + +
Scrisoarea lui – + D + + + +
22
Ieremia
Iezechiel + + + + + + +
Daniel + + + + + + +
Adaosuri la + D + + + +
Daniel La
romani
formeaza
trei carti
separate
XII Profeti + + + + + + +
1 Macabei – + D + + alta +
carte
insa cu
acelasi
nume
2 Macabei – + D + + alta +
carte
insa cu
acelasi
nume
3 Macabei – + – + + + +
4 Macabei – doar in – – – – –
editiile in
greaca (in
anexa) si
in Biblia
sarba
Rugaciunea lui – + apendice + – + –
Manase La rusi
este
plasata
dupa 2
Paralipo
mena iar
la romani
este carte
separata,
ultima
din VT
23
3 Ezdra – + apendice – – + extra-

1 Ezdra canonic
la greci
sau 2
Ezdra la
rusi
4 Ezdra – doar la apendice – + + extra-
rusi sub canonic
numele
de 3
Ezdra
Psalm 151 – + apendice + + + –
Cartea Jubileelor – – – – – + –
Enoh – – – – – + –
4 Baruh – – – – – + –
Scrisoarea lui – – – + – – –
Baruh
(2 Baruh 78.1-
86.1)
[doar in siriaca
estica]
Testalmentul – – – – – – +
celor doisprezece
patriarhi
« Dar Mangaietorul, Duhul Sfant, pe care-l va trimite Tatal, in numele Meu, Acela va
va invata toate si va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu » si « va va calauzi la
tot adevarul ... » (In 14,26 si 16,13)109.
Ermeneutica ortodoxa are ca punct de plecare principiul enuntat in 2 Tim 3,16 :
« Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu ». Insa aceasta insuflare este un proces
complementar, sinergic, prin care autorul pe de o parte primeste revelatia divina si pe de alta o
traduce sau o transpune in limbajul specific al epocii sale110.
Cartile Noului Testament au fost redactate de si in Biserica. Ele interpreteaza si inteleg
Vechiul Testament ca fiind locul de origine al invataturii despre Mesia. Tora si Profetii si
Psalmii nu au in Noul Testament alt sens decat sa indice pe Hristos Iisus si opera sa

109
BRECK, Sfanta Scriptura, p. 23.
110
24
mantuitoare. In drum spre Emaus (Lc 24,13-35), Iisus le dezvaluie care este adevaratul sens al
Scripturilor ebraice. Sa arate ca Fiul lui Dumnezeu, Mesia lui Israel, trebuia sa sufere, sa
moara si sa invieze pentru mantuirea poporului lui Dumnezeu. Cu toate acestea, « strainul » le
ramane necunoscut, chiar daca inima ucenicilor « ardea » in ei111.
Biserica primara nu se intereseaza si nici nu traieste sub complexul superioritatii
scripturilor ebraice (veritas hebraica) asupra Noului Testament. De aceea, Biserica nu este o
institutie creata precum un Asbl (SRL) sau o societate comerciala sau altceva, ci este de fapt
continuarea unei comunitati iudaice ce astepta pe Mesia si care a aderat la ideea ca Iisus, fiul
Mariei, este Fiul lui Dumnezeu, Fiul omului. De aceea, Biserica este o ruptura in sanul
iudaismului, o despartire intre iudeii credinciosi lui Mesia si fariseii si scribii si alti iudei
indecisi care mai tarziu se vor grupa in jurul proto-rabinismului112.
Traditia (paradosis) ofera continutul original al Scripturii. Paradosis se refera atat la
scris cat si la oral113.
Scriptura ca text scris ia nastere din Traditie114.
In Ortodoxie nu vorbim de intaietatea Traditiei (in Biserica romano-catolica pana la
Reforma a fost Magisteriul) si nici de sola Scriptura (incepand cu Reforma), ci gandim
raporturile dintre cele doua astfel : Sfanta Scriptura in Traditia Bisericii115. Relatia dintre cele
doua Testamente este de la fagaduinta la implinire116. Aceasta relatie se transpune partial in
slujbele Bisericii.
Anamneza liturgica inseamna reactualizare si retrairea evenimentului117.
Doar la masa, cand Iisus binecuvanteaza, frange si imparte painea, acestia vad si il
recunosc pe Iisus Inviat. Deci, cuvantul trebuie celebrat (slujit) pentru a fi auzit cu adevarat :
sarbatorit si vestit. Prin sarbatorile bisericesti cuvantul este « reactualizat, interiorizat si
asimilat »118.
O gluma tendentioasa spune ca noi ortodocsii sarutam Biblia, n-o citim119.
Pentru noi ortodocsii, relatia dintre cele doua testamente este una de ordin
« tipologic » : adica promisiunile de mantuire ale lui Dumnezeu, manifestate prin intamplari
din istoria lui Israel precum si profetiile proorocilor sunt desavarsite in persoana lui Iisus

111
112
113
114
115
116
117
118
119
25
Hristos si in viata Bisericii. Prin urmare Vechiul si Noul Testament pot fi interpetate doar prin
recipricitate. Parintii Bisericii au propus ca metoda de interpretare tipologia, adica prefigurari
din Vechiul Testament se implineasca in Noul120. Sf. Ap. Pavel vorbeste despre prezenta lui
Iisus Hristos in Vechiul Testament (1 Co 10,4 : sta ca din care au baut apa israelitii in pustie
este tocmai Hristos)121. In Evr 3,4 autorul se inspira din Ps 94,7-11 ce interpreteaza istoria
iesirii din Egipt pentru a infatisa mai apoi pe Iisus Hristos ca ante-tip al lui Moise122.

120
121
122
26
PROFETII MARI SAU PROFETII POSTERIORI123
« Mai intai de toate, sa stiti ca nicio profetie din Scriptura

nu poate face obiectul unei interpretari personale,
pentru ca nu prin vointa proprie a unui om a fost data vreodata vreo profetie,
ci impinsi de Duhul Sfant oameni au vorbit din partea lui Dumnezeu.
Au existat printre popor profeti mincionsi si vor fi la fel printre voi falsi invatatori, care vor introduce … ».
2 Petru 1,21–2,1
Introducere
Atunci cand vorbim de profeti ai Vechiului Testament ne referim la persoane umane

care au existat in istorie si care se prezentau pe ei insisi ca fiind mesagerii lui Dumnezeu,
purtatorii sai de cuvant in fata lui Israel si a conducatorilor sai. Acestia au trait si activat cel
mai adesea in perioade dificile din istoria lui Israel (aprox. intre 1000 si 538 i.Hr.).
CANONUL BIBLIC EBRAIC AL VECHIULUI TESTAMENT
In canonul biblic iudaic, ansamblul « cartilor profetice » incepe si se incheie cu o

referire explicita la Legea lui Moise (Ios 1,1-9 si Ml 3,22-24). Mesajul general al acestor carti
este o invitatie in vederea pastrarii credinciosiei fata de Legea lui Moise.
Prin faptul ca Ml 3 se incheie prin exhortarea cititorilor de a-si aminti de Legea lui
Moise si prin anuntarea revenirii lui Ilie, cartile profetice sunt un corpus deschis. Nu este
intamplator faptul ca Noul Testament face referire la profetul Ilie.
In Biblia ebraica, cartile Nebi’îm se situeaza la mijlocul canonului ebraic, intre Tora
(Pentateuhul) si Ketoubîm (Scrierile). Ele sunt structurate in doua parti : Profetii anteriori
(Iosua, Judecatori, Samuel si Regi) si Profetii posteriori sau ultimii sau scriitori.
Profetii anteriori (Debora, Samuel, Nathan, Gad, Ilie, Elisei, etc.) sunt prezenti in carti
istorice (istoriografice) pe cand ceilalte carti profetice contin parti narative, ce situeaza pe
profet in mijlocul istoriei lui Israel. Prin urmare, profetia este un element esential din istoria
poporului lui Israel.
Canonul biblic al LXX
Profetii formeaza a patra si ultima parte din canonul grec al Vechiului Testament, dupa
Pentateuh, Istoria si Intelepciunea. Aceasta parte contine doar profetii posteriori din canonul

123
In redactarea acestei parti a cursului despre Profetii Mari am utilizat in mod abundent structura si notele
cursului Prof. André WÉNIN, Louvain-la-Neuve, 2012, precum si Introducerile din TOB, 2014.
27
ebraic, la care se adauga Daniel (inclus in Ketoubîm), Plangerile lui Ieremia (atasat la cartea
lui Ieremia, si care face parte de asemenea din Ketoubîm) si Baruh (inclusa in canonul
romano-catolic la cartile deuterocanonice).
Aceasta impartire pune in lumina in mod special caracterul poetic al acestor carti.
Teologic vorbind, identificarea partiala sau totala a genului literar apocaliptic explica asezarea
la finele corpusului Vechiului Testament a acestor carti (ex. Isaia, Daniel, Zaharia, etc.).
Asezarea lor la finele canonului permite intelegerea si acceptarea mai rapida a Noului
Legamant. Dintre evanghelisti, Matei este cel mai sensibil la aceasta legatura. El explica pe
Iisus Hristos prin intermediul a cinci citate profetice (Mt 1,18-2,23), imediat dupa ce il
incadreaza pe Iisus in cadrul istoriei poporului lui Israel printr-o genealogie.
Etimologia termenului de « profet »
Termenul de « profet » vine de la cuvantul grec profhti adica « interpret al unui

dumnezeu », sens mai rar « cel care anunta viitorul », ce coresponde cu mantis « vazator al
viitorului »). Profiti vine de la phémi si prefixul pro adica « inainte, in fata » dar si « in locul,
pentru ». Etimologic inseamna « cel care vorbeste in fata » (poporului) sau « cel care vorbeste
in locul lui » (Dumnezeu).
In ebraica, nabî124, vine de la radacina nb´, ce se intalneste si in akadiana cu sensul de
« a chema ». Vocalizarea indica un adjectif la forma pasiva « chemat, care face obiectul unei
chemari ».
Verbul nb´ la Nifal sau Hitpael inseamna ori « a anunta un cuvant » (1 R 22,12 ; Ier
11,21 ; 19,4 ; Am 3,8) ori « a fi in delir, in extaz » (1 S 10,11 ; 1 R 18,29 ; Ier 29,26).
Termenul sau verbul nabî´ este atribuit lui Avraam (Fac 20,7), Moise (Dt 18,15),
Samuel (1 S 3,20), Elisei (2 R 6,12), Ieremia (Ier 20,2), etc.
Pentru a vorbi de profeti, textul ebraic mai foloseste si alti termeni precum rao adica
« vazatorul » (1 S 9,8-19 ; 1 Cr 9,22 ; 2 Cr 16,7.10), care are darul de a vedea ceea ce este
ascuns (Samuel, Hanani) ; « cel care are viziuni » (hozeh) (Am 7,12 : Amos refuza acest titlu ;
2 S 24,11 : aplicat lui Gad ; Mi 3,7 il aplica la profetii falsi ; uneori este sinonim cu nabî´ (Is
29,10 ; 30,10 ; 2 R 17,13) ; sau « omul lui Dumnezeu » (´îsh-ha ´ elohîm) : aceasta este o
expresie des intalnita la Samuel (1 S 9,6-10), Ilie (1 R 17,18.24) si Elisei (2 R 4,7 ; 5,8 ; etc.) ;
Shemaya (1 R 12,22) si alti profeti anonimi (1 R 13,1-29). Probabil aceasta titulatura generica
este foarte veche.
Elemente introductive legate de Profetii anteriori

124
In textele de la Mari a fost identificat termenul de nabum cu sensul de profet.
28
Profetii vor fi atribuite Evei, lui Noe, lui Avraam, lui Iacov, lui Moise. Acesta din
urma este numit « profetul prin excelenta ».
Dintre toti profetii, Moise este oarecum cel mai mare si mai important (Dt 34,10-12).
O serie de elemente converg in acest sens : vocatia sa (Ies 3,1-4,17 ; 3,10.15-16), cererile
facute catre Faraon (7,17 ; 8,16) si statutul sau de mijlocitor intre YHWH si popor prin cuvant
(Ies 20,19 ; Dt 5,27 ; Ies 32,30-32 ; Num 21,7). Moise are in el Duhul (Num 11,24-30) si el
este tipul de profet care va veni (Dt 18,18 ; cf. Num 12,6-8). Totodata, Moise este si tipul
profetul care sufera (Num 11,11-17 ; Dt 1,37 ; 4,21-22 ; 3,23-27 ; 9,18-20.25 ; 34,4-5). Prin
aceasta, profetii mari sunt de fapt continuatorii actiunii lui Moise in cadrul poporului lui
Israel.
O serie de profeti circulau in grupuri si cadeau in transa : Ier 29,26 critica aceasta
forma de transmitere a cuvantului divin pe cand Num 11,25-30 pare sa o legitimizeze. La
curtea regala din Israel existau uneori grupuri de profeti (1 R 22) cu un purtator de cuvant (v.
11.24). Regele consulta pe Dumnezeu prin intermediul lor (vv. 6.10.22). In 1 R 18,19 se
vorbeste de profetii lui Baal, ce erau atasati la regina Izabela, sotia lui Ahab.
In timpul lui Ilie existau « fii profetilor » (2 R 2–13) ce erau un fel de comunitati,
oarecum marginale (6,1-2) in legatura cu unele sanctuare (2,3-4 ; 4,38) ce aveau in fruntea lor
un « tata » (6,21 ; 13,14). Acestia apar ca fiind foarte atasati de yahvism.
Alti profeti individuali sunt Natan si Gad, atasati la curtea regelui David (1 R 1,11-40),
insa sunt oarecum independenti, pentru acestia asculta in primul rand de YHWH (2 S 7 ; 12 ;
24,12-14).
In regatul de nord intalnim profeti politici precum Ahiyya din Silo (1 R 11,29 ;
14,2.18) ; Jehu, fiul lui Hanani (16,1-4) ; Ilie (1 R 17-19 ; 21 ; 2 R 1) ; Mihea fiul lui Yimla (1
R 22) ; Elisei (2 R 2-13), Iona (2 R 14,25) si o serie de figure anonime (1 R 13 ;
20,13.22.28.35 ; 2 R 9,4). Cel mai adesea, acestia sunt mari aparatori ai yahvismului
impotriva reformelor regale sincretiste.
STATUTUL PROFETISMULUI IN SANUL LUI ISRAEL
Conform Dt 17,14-20 regele este un chef constitutional, adica supus Legii. Totodata,
pentru ca este supus Legii si astfel are o legatura cu sacrul, puterea sa in cadrul poporului era
destul de intinsa.
In Vechiul Testament, regele lui Israel nu este altceva decat un locum-tenens al lui
YHWH. Sub aceasta titulatura, el se supune legii divine (Dt 17,18-19 ; 1 S 12,12-15). Pe
aceasta baza vor interveni profetii in monarhia israelita. De aceea, in general profetii se vor
29
impotrivi regilor din Israel si Iuda. Prima opozitie a fost structurala (intre Samuel si Saul – 1 S
8,7 ; 13,8-15 ; 15,1-31) pentru ca mai apoi sa fie morala (Natan – 2 S 12,1-15 si Gad 2 S
24,10-15). Aceasta opozitie a profetilor nu este una de principiu, ci ea se bazeaza pe Lege,
mai exact pe respectarea Torei. Oarecum, profetul reaminteste constant si fara jumatati de
masura obligatiile regelui (1 R 21 ; 2 R ; Is 7,10-13 ; Ier 13,18-19 ; 21,11-14 ; 22,10-30 ; 36 ;
Os 13,9,11 ; Am 7,10-11 ; Mi 3,1-4.9-12). Uneori, profetii ajuta regele inca ezitant sau slabit
pentru a-l intari in credinciosia sa fata de YHWH (Is 37 = 2 R 19 ; Is 38,1-8 = 2 R 20,1-8 ; 2 S
7 ; 2 R 22,11 ; 9,1-10). Interventia profetilor se va concretiza si in domeniul politicii externe a
lui Israel si Iuda prin refuzarea oricarei aliante cu puternicii vecini (Is 22,8b-14 ; 30,1-7 ;
31,1-3 ; Os 7,8-12 ; 8,8-10).
Preotii (Dt 18,1-8) se ocupau de sfera religioasa si cultuala. Activitatea lor este adesea
in legatura stransa cu monarhia. Se poate observa o oarecare retinere a profetilor fata de
activitatea sacerdotiului randuit in Israel (Am 5,4-6.21-24 ; Is 1,10-16 ; 29,13-14 ; 58,1-8 ; Os
4,4-10 ; 6,6 ; Ier 6,20 ; Il 2,13 ; Za 7,4-6 dar si la profetii zisi « anteriori » 1 S 15,22 ; Ps 40,7-
9 ; 50,5-15 ; 51,18-19). Retinerea profetilor nu este indreptata spre cultul propriu-zis ci spre
incompatibilitatea preotilor, pentru ca acestia predica in sanctuare (Am 7,13 ; Iez 11,1 ; Ier
7,2 ; 36,6). Pe de alta parte, profetii Ieremia si Iezechiel faceau parte din familii preotesti.
Niciun profet nu a avut o activitate cultuala, chiar daca Zaharia si Maleahi (profeti dupa
Exilul babilonic) vor fi destul de apropiati de cultul ce avea loc la Noul Templu.
Profetismul nu este o institutie in sensul clasic al cuvantului. Acesta nu are un spatiu
propriu sau un sector bine delimitat. Nu dispune de o forta fizica si nici de o sfintenie dinainte
recunoscuta. Nu exista pe baza unei dinastii (precum regele) sau a unei caste (precum preotii)
sau a unei scoli. Paradoxal puterea profetismului sta in nevazut care se concretizeaza tocmai
activitatii profetilor. Doar Dumnezeu poate acredita un profet.
Insa cine poate fi numit profet (Dt 18,21) ?
Nu exista o instanta superioara care sa catalogheze un profet sau sa confirme
veridicitatea vreunui oracol. Problema se complica mai ales ca profetii Vechiului Testament
aveau si concurenti, contemporani. LXX alege sa ii numeasca pe acestia « pseudoprofeti »,
ceea ce permite cititorului, inca de la inceput, sa fie circumspect fata de mesajul acestora.
Acesti mesageri falsi pot fi identificati dupa :
aparentele personale :
- anunta vise, viziuni, fac voturi false (Ier 5,31 ; 14,14 ; 20,6 ; 23,25-26.32 ; 27,10.14-16 ;
29,9.21 ; Iez 13,21 ; 22,28 ; Za 13,3) ;
- Domnul nu le-a vorbit si nici nu i-a trimis (Ier 14,14 ; 23,21.32 ; 27,15 ; 29,9 ; Iez 22,28) ;
30
- sursa inspiratiei lor este propria lor inima (Ier 23,16.26 ; Iez 13,3 ; Za 13,4) ;
- fura cuvintele altor profeti (Ier 23,30).
mesajul lor fals :
- linistesc poporul prin solutii false (Ier 6,4 ; 28,15 ; 29,31 ; Mi 2,7 ; 3,11) ;
- aproba pe popor in pacatul savarsit (Ier 8,11 ; 23, 17) ;
- fac sa fie uitat numele Domnului (Ier 23,27) ;
- predica revolta impotriva Domnului (Ier 26,16 ; 29,32) ;
- impiedica pe popor sa se pocaiasca (Ier 23,22 ; Iez 13,22) ;
- conduc poporul la pieire (Is 3,12 ; 9,15 ; Ier 23,13.16.32 ; PlangIer 2,14 ; Mi 3,5) ;
- anunta doar ceea ce le convine (Mi 3,5).
purtarea lor imorala :
- cauta sa placa oamenilor (1 R 22,6 ; Ier 27,9 ; Mi 3,5) ;
- profetizeaza pentru castig (Iez 13,19 ; Mi 3,11) ;
- exploateaza poporul (Iez 13,21) ;
- iubesc vinul, imoralitatea, violenta (Is 28,7 ; Ier 6,13 ; 23,14 ; 29 ,23 ; Mi 2,8-10).
criterii pozitive :
- au revelatii prin intermediul viziunilor, vis si duh(uri) (1 R 22 ; Ier 23,16-25 ; Iez 13,3.6.9 ;
22,28 ; Za 13,4 ; Am 7–8 ; Mi 3,8) ;
- anunta pacea (1 R 22 ; Ier 6,14 ; 14,15 ; 25,8-9 ; PlangIer 2,14 ; Iez 13,10 ; Mi 3,5-11 ; Os
11,7-9 ; Is 40–55).
criterii negative :
- nu au fost trimisi (Ier 14,14 ; 23,21-22.32 ; Iez 13,6) ;
- nu intervin in favoarea poporului (Ier 14,11 ; 15,11 ; 18,20 ; 27,18 ; Iez 13,5 ; 22,28-31 ; Am
7,2-5) si nu fac minuni (Dt 13,1-3 ; 1 S 12,16-18 ; 1 R 13,1-6 ; 2 R 1-6 ; 13, 20-21 (cu toate
cu acest lucru se intampla si cu profetii clasici) ;
- anunturile lor nu se implinesc (Dt 18,19.22 ; 1 S 2,34 ; 3,19-20 ; 9,6 ; 10,2.7-9 ; 1 R 13,3-
10 ; 20,36 ; 22,25.28 ; 2 R 19,29 ; Is 44,7 ; 45,21 ; 46,10 ; Ier 20,4-6 ; 28,15-17 ; 44,29 ; Iez
12,25-28 ; 33,33 ; Am 7,17 ; 9,10) insa acest lucru se intampla si la ceilalti profeti. In plus
acest criteriu este a posteriori ;
- invita la apostazie, la uitarea Domnului (Dt 13,1-3 ; 18,20 ; Ier 2,8.26-27 ; 23,13.27 ; 32,32-
35) insa a se vedea texte precum Is 7,10-12 ;
- au o conduita incorecta (Is 28,7 ; Ier 6,13 ; 23,11.14-15 ; Iez 13,22 ; Mi 2,11 ; 3.5.11), insa
marii profeti au avut comportamente reprobabile (1 R 22,16 ; Ier 17,18 ; 18,21 ; 38,14-28 ; Os
1,3 ; 4,5 ; Is 20,2 sau 1 R 13,11-32 ; 20,35-37 ; 2 R 2,23-24).
31
Chiar daca exista toate aceste posibile criterii de departajare a profetilor falsi, nu
putem affirma cu certitudine care profet este fals. Cel mai probabil, auditoriul, sau este cel
care stabileste acest lucru.
Activitatea profetica afecteaza si se interfereaza chiar cu viata privata a profetului.
Astfel, Amos are o misiune precisa si limitata in timp (Am 7,15) ; casatoria lui Osea, de o
durata necunoscuta, face parte din misiunea sa ; Isaia are o misiune in mai multe etape, in
functie de viata politica din regatul lui Iuda (conform traditie isi va pierde si viata) ; existenta
lui Ieremia si lui Iezechiel vor fi busculate pentru totdeauna de misiunea profetica.
STRUCTURA LITERARA A CARTILOR PROFETICE
Profetii au folosit limbajul timpului in care au activat si mai ales in functie de persoana
pe care o aveau in fata atunci cand transmiteau cuvantul Domnului. Totodata, trebuie avut in
vedere si faptul ca in jurul anumitor profeti au existat ucenici sau chiar o grupare specifica
care a asigurat conservarea si transmiterea orala a mesajului profetului inspirator.
Primele colectii au fost probabil adunate, recopiate, glosate, completate, etc. Forma
definitiva a acestor carti dateaza probabil din perioada post-exilica. Trebuie spus si faptul ca
aceasta situatie nu se aplica automat la toate cartile profetice. De exemplu, Cartea lui Ieremia
face parte din acest proces, insa nu stim cu precizie etapele intermediare care au stat la baza
aparitie unei carti profetice. Ce putem afirma cu certitudine este faptul ca situatia istorica a
Exilului babilonic a confirmat oracolele profetilor si a validat astfel veridicitatea lor in ochii
poporului.
Povestirile (in mod special in proza)

Exista doua tipuri de povestiri : in « eu » si in « el », adica naratiuni biografice si auto
biografice. Naratiunea biografica se intalneste cu precadere la Profetii anteriori (Ilie, Elisei),
insa destul de rar (Am 7,10-17 ; Os 1 ; Is vezi 2 R ; Ier 26–29 ; 32 ; 34–45). Cele
autobiografice raporteaza anumite momente cheie din viata profetului, precum vocatia sau
marturisirile (adica texte ce prezinta suferintele si luptele interioare ale profetului – Ier 11,18-
23 ; 15,10-21 ; 17,12-18 ; 18,18-23 ; 20,7-18).
Oracolele sau profetiile

Prin oracol sau profetie se intelege o scurta poezie, ce se identifica imediat prin faptul
ca se foloseste o formula specifica :
A) « astfel vorbeste YHWH » (Fac 32,5 ; 45,9 ; 1 R 20,3 ; 22,27 ; 2 R 19,29 ; Ezd 1,2 ; 2 Par
36,23)
32
B) « iata ca (eu) » (introduce anuntul unei vestiri divine de izbavire sau de nenorocire [cel mai
adesea in viitorul imediat])
C) « oracol al lui YHWH »
D) « de aceea » (la ken), uneori « da » (ki) : aceste formule introduc trairea intima a pedepsei
decretate de YHWH dupa anuntarea suferintelor.
Oracolele sunt cele mai des folosite forme de transmitere a mesajului divin. Acestea
pot fi impartite si in functie de continut si de destinatari. Astfel, avem oracole (sau anunturi)
de judecata, de izbavire, catre un individ sau catre un grup (printre care si Israel sau popoarele
idolatre).
Profetiile de judecata
• Adresate unei singure persoane (Am 7,16-17)
• Invitatia de a asculta profetia
• Acuzatia
• Formula tranzitorie
• Sentinta (si pedeapsa)
Judecata colectiva (Ier 2,1-9 ; Am 2,9-11 ; 4,1-3) : urmeaza adeseori aceasi structura,
bineinteles adeseori cu variatii. Acuzatia este de cele mai multe ori amplificata prin
prezentarea circumstantelor atenuante si dezvolta greseala (uneori si prin reluarea
binefacerilor lui Dumnezeu, ceea ce agraveaza si mai mult).
Profetii de izbavire : au o structura mai putin precisa. Necesitatea acestui tip de anunt
profetic apare in situatii de nenorocire, mizerie, necesitate (ex. Is 41,14-16 ; 43,1-4.5-7 ; 44,1-
5 ; 54,4-6). Din aceasta categorie fac parte profetiile mesianice (Is 7,13-17).
Rechizitoriul profetic (proces) : in aceste cazuri, YHWH este mai degraba cel care
acuza si mai putin judecatorul (judecatorii martori sunt cerul si pamantul). Procesul are loc pe
baza necredinciosiei poporului lui Israel fata de Legamant (Is 1,2-20 ; Ier 2,3-37 ; Dt 32,1-25 ;
Ps 50 si Mi 6,1-8).
• Introducerea solemna : sunt chemati judecatorii-martori (Is 1,1-2)
• Interogatoriul (v. 3)
• Rechizitoriul, adeseori istoric, face referire la binefacerile celui care acuza si la
ingratitudinea paratului (vv. 4-5)
• Declaratia de vina si avertismentul in vederea provocarii schimbarii conduitei (v. 8) ;
uneori urmeaza si o condamnare fara apel (Ier 2,31-37)
Alte forme de enuntare a mesajului profetic
33
Educatia (Tora) este specifica preotilor (Ies 12,46-48 ; Lev 11,4 .8.11), insa o intalnim
si in cartile profetice (Os 4,6 ; Mi 3,11 ; Ier 2,8 ; So 3,4 ; Iez 22,26 ; Am 5,21-24 ; Is 8,11-15 ;
Ier 7,21 ; Iez 20,1-4 : vorbeste cel mai clar despre educatie).
Invatarea prin parabole (mashal) se regaseste la Am 3,3-8 ; Iez 12,22 ; 18,2. In alte
locuri avem si parabole complexe (Is 5,1-5 ; 2 S 12,1-4), ori sub forma de viziune (Iez 15) ori
sub forma de vis (Is 11,5-9) ori sub forma de enigma (doar un singur caz in Is 28,23-29) ori ca
si sfat intelept (Ier 17,5-11).
Cantari (Is 14,4-21 ; Iez 28,11-19), psalmi (Os 6,1-3 ; Am 4,13 ; 5,8-9 ; 9,5-6 ; si mai
ales « plangerile » lui Ieremia ce seamana cu plangeri individuale precum cele din Ps 22 si 74,
ajuta la educarea poporului.
34
CARTEA PROFETULUI ISAIA
In zilele noastre, cercetatorii occidentali se acorda in a afirma ca de fapt Cartea

profetului Isaia este compusa din trei carti distincte (asa-numitii Trei Isaia). Pe scurt, Is 1-39
ar fi predica profetului Isaia din sec. 8. Celelalte capitole ar fi opera altor profeti care si-au
revendicat numele lui Isaia, din opera caruia s-au si inspirat. Astfel, Is 40-55 este opera unui
profet anonim de la finele robiei babilonice (586-539). Aceasta parte este numita « deutero-
Isaia ». Capitolele 56-66 ar fi opera unui profet anonim din perioada post-exilica, numite
« trito-Isaia » (aprox. 520 i.Hr.). Aceasta impartire se bazeaza pe trei motive : literar (stil,
prezentarea profetiilor, vocabular tipic), istoric (diverse aluzii la perioade diferite din istoria
lui Iuda sau situatii specifice perioadei post-exilice) si teologic (accentele sunt puse ori pe
tema creatiei ori pe cea a mangaierii si a servitorului lui YHWH, teme specifice lui deutero-
Isaia, pe cand tema sfinteniei este specifica lui trito-Isaia)125.
Elemente biografice
Avand in vedere complexitatea acestei carti si in general a cartilor profetilor posteriori,

voi enumera o serie de informatii biografice despre profetul Isaia. Singura sursa despre Isaia
este insasi cartea lui Isaia.
Isaia (« YHWH salveaza, este mantuire ») s-ar fi nascut in jurul anilor 760. El era
originar din Iudeea, locuitor al Ierusalimului, un om cu o educatie aleasa. Isi incepe probabil
activitatea profetica in 740 in chiar anul mortii regelui Ozias. Era casatorit si avea cel putin
doi copii (8,18 a se vedea 7,3 – Shear-Yashuv « o ramasita va reveni » ; 8,1-3 – Masher-
Shalal-Hash-Baz « castig facil » ; « jefuire viitoare »). Se pare ca Isaia avea si un cerc de
ucenici (8,16). Misiunea sa are loc in mai multe faze si se incheie probabil dupa 701.
Chiar daca facea parte din aristocratia din Ierusalim, era apropiat regilor (7,3.10-12 ;
36), preotilor (8,2) si nobililor (22,15-18), Isaia nu va ezita sa critice pe stapanitori (1,21-23 ;
3,1-4.16-24 ; 5,8-10 ; 28,14-15 ; 32,9-14 ; etc.).
Avem de a face probabil cel mai mare poet din Vechiul Testament. De aceea, este
foarte greu sa fie sesizate toate nuantele textului cartii lui Isaia in cazul unei traduceri. Stilul
literar releva un om de o mare finete, cu un vocabular apropiat de cercurile ce tratau tema
intelepciunii, insa care nu isi exteriorizeaza propriile sentimente.
Activitatea lui Isaia se petrece in patru perioade. Acestea sunt marcate de cresterea
puterii asiriene, ce se apropia din ce in ce mai mult de regatele lui Israel si lui Iuda.

125
Vezi si PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 89.
35
A) in timpul regelui Iotam (aprox. 740-736)

- perioada politica marcata de stabilitate si chiar independenta in Iuda ; perioada de
prosperitate economica
- Isaia critica situatia sociala, nedreptatile bogatilor (10,1-4 ; 5,8-12 ; 3,14-15 ; 4,2), ipocrizia
si practicile cultice deviate (1,10-20) sau prostitutia (1,21-26 ; 5,1-7).
- apropierea asirienilor este explicata de profet ca fiind instrumentul pedepsei divine si modul
prin care se cauta intoarcerea poporului la YHWH (1,16-17 ; 9,12 ; 5,26-30).
B) inceputul domniei lui Ahaz (735-734) : razboiul siro-efraimit

- datorita faptului ca tanarul rege Ahaz refuza sa participe la coalitia regilor Raçon din
Damasc (Siria) si Peqah din Samaria (Efraim – Israel), ce se aliasera cu Faraonul Egiptului
pentru a face fata pericolului asirian, reprezentat de Tigleat-Phalasar III, Ierusalimul si regatul
lui Iuda sunt atacate. In fata pericolului, este adus in ajutor Tigleat care impune un tribut
destul de dificil, de unde necesitatea ridicarii taxelor (2 R 16,5-9).
- Isaia predica credinta (7,1-9 ; 8,12-13) si o serie de amenintari (7,17-25 ; 8,5-8) insotesc
anunturi de mantuire (7,7.16 ; 8,4.9-10).
C) Inceputul domniei lui Ezechia (aprox. 724)

- noul rege asirian, Salmanasar V accepta vasalitatea foarte tanarului rege Ezechia, ceea ce
asigura o pace relativa (chiar daca mijlocita de plata unui tribut) in contextul in care regatul de
Nord (Israel) este distrus in 722 de catre Sargon II.
- o profetie care incita pe Iuda la revolta impotriva Philistiei (14,28-32)
- in cap. 14-16 intalnim o serie de profetii impotriva popoarelor (Babilon, Moab)
C) A doua parte a domniei lui Iezechia (716-700)

- in cadrul unei ridicari nationale impotriva asirienilor, Iezechia promoveaza o reforma
religioasa (2 R 18,1-6) si va cauta sa se elibereze de sub tutela lui Sargon II (politica apreciata
mai ales de babilonieni, cf. cap. 39 cat si de Egipt, cf. cap. 18,1-6). Asirienii ataca Iuda si
asediaza Ierusalimul pana in 701 cand il parasesc.
- Isaia va condamna proiectul de independenta al lui Iezechia, motivand ca doar YHWH este
cel care salveaza si nu aliantele intre oameni, ce sunt de fapt o forma de idolatrie (28,14-29 ;
29,15-16 ; 30,1-5 ; 31,1-3). Isaia anunta pedeapsa (30,8-17) care se va concretiza cu ocazia
invaziei lui Sennacherib (cap. 36). Totusi, probabil datorita blasfemurilor ambasadorului
asirian (36,4-20) Isaia condamna Asiria (10,5-19 ; 14,24-27 ; 30,27-33 ; 37,21-29) si anunta
izbavirea Ierusalimului (31,5-9 ; 37,33-35).
Elemente teologice
36
YHWH este sfantul lui Israel (6,3) adica atat faptul ca El transcende pamantul cat si
faptul ca El este legat de un popor special. Sfintenia lui YHWH este geloasa si nu suporta sa fie
parasita (5,24). Chiar daca YHWH pedepseste, El este pregatit sa ierte cat mai repede (27,8 ;
33,24). YHWH este prezentat ca « Domnul armatelor », insa aceasta expresie nu se refera
neaparat la un Dumnezeu razboinic ci mai degraba la un Dumnezeu creator care conduce
astrii, armata cerurilor. YHWH se prezinta ca Stapanul istoriei poporului sau si al lumii
(5,12.19 ; 10,5-15 ; 14,24-27 ; 28,21 ; 29,22-23 ; 37,26-29).
Isaia dezvolta tematica Sionului. Acesta a fost fondat de YHWH (14,32), care locuieste
in el (8,17-18 ; 33,5) si care nu il abandoneaza in fata invadatorilor (10,24-27 ; 17,12-14 ;
31,4-9 ; 37,33-35). Prin aceasta tema, Isaia cere fidelitate in YHWH pentru ca daca Sionul este
casa lui YHWH atunci acesta este protejat de Dumnezeu. Prin urmare, orice alianta militara cu
strainii dispretuieste chiar pe YHWH (7,4-5 ; 30,15 ; 7,9 ; 28,16). Totusi, pacatele locuitorilor,
in mod special lipsa de credinta (5,12 ; 22,9-11 ; 30,15-17), atrag pedeapsa (5,13-15).
Izbavirea va fi oferita doar unei ramasite, pentru ca doar un rest va supravietui (10,20-23 ;
6,13).
Credinta si speranta
« A crede » in YHWH (aman = « ceva de care ne putem baza » - nu are consistenta
dogmatica si este o optica existentiala ; sau batah = « a avea incredere in ») inseamna a
astepta interventia Sa, chiar daca lasa impresia ca este absent, indiferent fata de soarta
poporului sau (8,17). Insa chiar daca intunericul a acoperit pamantul, YHWH va fi lumina
poporului sau (30,26).
Profetii mesianice
Mesia prezis de Vechiul Testament nu este un personaj istoric ce are menirea de a

ridica armate in vederea conservarii poporului lui Israel. Sensul acestui termen si titlu biblic
veterotestamentar este revelat in Noul Testament. Mesia sau Unsul este « ultimul Adam » (1
Co 15,45) si mai ales este identificat cu Iisus Hristos. Chiar El afirma « Eu exist dinaintea lui
Avraam » (In 8,58). Ultima carte a canonul biblic crestin afirma ca « Eu sunt Alfa si Omega,
spune Domnul, cel care este, cel care a fost si cel care va veni, Atotputernicul126 » (Ap 1,8).

126
Cuvantul grec pantokra¿twr este echivalentul expresiei ebraice (twøaDbVx hÎwh◊y) « Domnul Savaot ».
37
Multe din textele ebraice ce in Targume127 primesc o interpretare mesianica sunt

traduse literal de LXX. In plus, in alte texte exegeza mesianica propusa este slabita sau
primeste nuante diferite128.
O prima categorie : o interpretare colectivizanta129
-‐ Is 42,1 : in TM , Mesia este individual pe cand in LXX este introdus Israel
-‐ Is 4,2 : in TM avem semah « ramura » ; « creanga » iar in LXX se subliniaza
importanta « restului » lui Israel.
-‐ 49,1-6 : in TM exista o diferentiere intre Mesia si Israel, ce este estompata in LXX.
-‐ Mi 5,2 : « the rest of his brethren » este tradus in LXX « restul of their brethren ».
-‐ Is 41,25 : acolo unde TM vede pe Cirus, LXX intelege Israel130
-‐ Ps 89,4.
A doua serie :
-‐ acolo unde TM subliniaza rolul regal al salvatorului, LXX atrage atentia ca Dumnezeu
este cel care trimite pe Izbavitor (Is 9,5-6)
-‐ aceasta schimbare de accent se intalneste si in Mi 5,3 ; LXX are « si Domnul va sta si
va privi si isi va hrani turma cu putere »131, insa TM vorbeste de « si el [viitorul
conducator] va sta si isi va hrani turma in puterea Domnului »132.
A treia serie :
-‐ in unele pasaje din LXX, perspectiva eshatologica este inlocuita cu tendinte
actualizatoare. De exemplu, in Dn 9,25-26 LXX lasa impresia ca cel Uns este Marele
Preot contemporan Onias III, asasinat in 171 i.Hr133.
In PlangIer 4,20 TM vorbeste de “Unsul Domnului” si se refera la regele Ierusalimului
ce a fost capturat. Insa LXX are christos kurios “Unul Domn” sau “Hristos Domn”. Ar parea
ca aceasta varianta a LXX nu este iudaica caci este dificil de presupus ca un traducator iudeu
ar identifica pe Mesia cu Domnul. In plus, in vechile recenzii din manuscrise iudaice
tretragrama este redata sau transliterata. Probabil aici este opera unui crestin. Cu toate acestea,
aceasta opinie trebuie nuantata, pentru ca este posibil ca o forma diferita de mesianism sa fi

127
Listele acestor texte au fost de mult timp realizate de E. LEVITA, Lexicon Chaldaicum, Isnae, 1541 si J.
BUXTORF, Lexicon Chaldaicum, Talmudicum et Rabbinicum, retipartit Leipzig, 1865. A se vedea S.H. LEVEY,
The Messiah : An Aramaic Interpretation (Monographs of the Hebrew Union College, 2), Cincinnati (OH),
1974, p. XVII-XX si LUST, Mesianism, p. 10-11, n. 8.
128
LUST, Mesianism, p. 10.
129
130
SEELIGMANN, The Septuagint version of Isaiah, p. 117 ; J.C.M. DAS NEVES, A Teologia de Tradução dos
Setena no Livro de Isaías (Cap. 24 de Isaías), Lisboa, 1973, p. 70-71.
131
Doar W si unele manuscrise Lucianice urmeaza textul ebraic (a se vedea LUST, Mesianism, p. 13, n. 12).
132
133
38
existat in sec. 2 i.Hr., Filon din Alexandria fiind un astfel de exemplu. La Qumran exista un
curent mesianic, precum si in literatura intertestamentara. Zah 6,13 TM este mult mai apropiat
de Qumran in abordarea mesianica decat varianta in greaca. La fel, Ier 31,17s TM, chiar daca
este apropiat de Qumran, lispeste din LXX134.
TM nu este atat de mesianic precum LXX care anunta sosirea unui nou Mare Preot,
vrednic sa poarte turbanul preotesc. Am putea vorbi aici de un Mesia preotesc, spre
desosebire de cel davidic, regal135.
Cuvantul « Mesia » inseamna « Unsul » si este legat de titlul de rege ce domneste
efectiv. Se pare ca nu desemneaza niciodata regele izbavitor din timpurile eshatologice.
Mesianismul136, Lust il imparte in patru categorii: a) asteptarea unui rege-salvator atat om cat
si transcendent; b) acesta va veni intr-un timp eshatologic; c) el va inaugura regatul lui
Dumnezeu pe pamant si d) el va rascumpara sau va mantui pe oameni137.
Is 2,22
LXX nu cunoaste acest verset care in TM este « caci in ce este numarat acest om? (in
sensul de ce valoare are el) ». Fer. Ieronim propune o alta varianta a acestui verset pe care in
plus in foloseste in sens mesianic. El spune quia excelsus reputatus est ipse. Cuvantul
excelsus este vazut ca o aplicare la Iisus Hristos, insa TM nu il are. De unde provine atunci ?
Insusi Ieronim propune ca probabil este vorba de o confuzie intre bammeh (= in quo, « in
ce ») si bamah (= excelsus, « ridicat »). Totusi, el nu intelege de ce LXX nu reda acest verset
si denunta efortul iudeilor ce ruineaza mesianitatea acestui verset printr-o gresita
interpetare138.
Is 3,10
TM are « spuneti ca dreptul este fericit pentru ca se bucura de rodul faptelor sale »,
insa LXX propune « sa legam pe cel drept pentru ca ne incomodeaza ». Un verset asemanator
se gaseste si in Intelep Sol 2,12 (« sa urmarim pe cel drept .... »). Acest verset va fi folosit de

134
135
136
Pentru detalii legate de mesianismul in LXX a se consulta H.B. SWETE, An Introduction to the Old Testament
in Greek, Cambridge, University Press, 1914 ; S.P. BROCK e.a., A Classified Bibliography of the Septuagint,
Leiden, Brill, 1973 ; E. TOV – R. KRAFT, Septuagint, in IDBS (1976), p. 807-815 ; N. FERNANDEZ MARCOS,
Introduccion a las versiones griegas de la Bibla (Textos y estudios « Cardenal Cisneros », 23), Madrid, CSIC,
1979 ; E. TOV, The Text-Critical Use of the Septuagint on Biblical Research (Jerusalem Biblical Studies, 3),
Jérusalem, Seimour, 1981 ; P.-M. BOGAERT, Les études sur la Septante, in RTL 16 (1985), p. 174-200 ; G.
DORIVAL – M. HARL – O. MUNNICH, La Bible grecque des Septante. Du judaïsme au christianisme ancien
(Initiations au christianisme ancien), Paris, Cerf, 1988.
137
138
Comentariu la Isaia, 55 AB (cf. Harl – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 221).
39
crestini ca profetie in ceea ce priveste Patimile Domnului (Epistola lui Barnaba 6,7, in SC
172 si Clement Alexandrinul, Stromate V,108, 2-3, SC 279)139.
Is 6,1-3
« In anul mortii regelui Uziah, am vazut pe Domnul meu sezand pe un tron, inalt si inaltat ; si
bucati din haina Sa umpleau Templul. Serafimi stateau deasupra lui. Fiecare avea sase aripi cu
doua isi acopereau fata, cu doua isi acopereau picioarele si cu doua zburau deasupra. Si isi
ziceau unii altora ‘Sfant, Sfant, Sfant ! YHWH Savaot ! Tot pamantul este plin de slava Lui’ ».
Scrisa de Isaia, aceasta profetie a fost vazuta de interpretii crestini ca fiind imaginea
Treimii. In 12,41 explica « Isaia a spus aceasta deoarece L-a vazut in slava Sa si a vorbit cu El
(Iisus Hristos) »140.
Is 6,9-10
Citat in Mt 13,14-15 si Fap 28,26-27, acest verset este la imperatif in TM (profetul
primeste porunca sa impietreasca poporul), pe cand LXX foloseste verbul la aorist ceea ce
schimba sensul frazei (« poporul a vazut, inima lui s-a impietrit »). Aceasta schimbare a
permis autorilor Noului Testament sa indice aici o profetie cu privire la iudeii care nu au
primit pe Iisus ca Salvator (ex. Eusebiu de Cezarea, Comentariu la Isaia)141.
Is 7,10-17
« Prin urmare insusi Domnul meu iti va da un semn. Iata, fecioara va lua in pantece si va naste
un fiu si va nu numit Immanuel ».
Profetia lui Emanuel a fost prezisa intr-un context de razboi, cel siro-efraimit. Aceasta
faimoasa profetie mesianica face parte din asa numita Carte a lui Immanuel (Is 6,1-12,6) ce
contine Marile profetii ale lui Isaia in contextul razboiului siro-efraimit.
La cererea lui YHWH, regele refuza sa ceara un semn de la Dumnezeu, ceea ce va fi
vazut negativ de acesta. Isaia pronunta la v. 14 o sentinta de nenorocire, care este de fapt un
oracol mesianic (utilizarea laken « de aceea » este folosita mai ales in cazul unor sentinta
negative).
Oracolul in sine este un anunt. Termenul ebraic ha álma (Fac 24,43 ; Ies 2,8 ; Ct 1,3 ;
etc.) desemneaza o femeie tanara, casatorita sau nu, insa la varsta maritisului. Fecioria este
exprimata literar in ebraica prin betulah (cf. Fac 24,16). Utilizarea articolului ah trimite cu

139
140
PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 75-76.
141
40
gandul ca este vorba de o persoana concreta, poate regina, sau sotia profetului sau intregul
popor. « Si ea / tu il va (vei) numi numele sau Immanu El ».
Pentiuc propune ca ha-alma (tanara casatoribila, tanara care este pregatita pentru
casatorie) are mai degraba sensul de « ascunsa, protejata, tinuta departe de ochii cuiva ».
Legata de ha-issa din Fac 3,15 (alt text mesianic ce implica credinta in femeia care va veni sa
calce capul sarpelui – noua Eva), acest termen trimite la un personaj feminin special ales de
Dumnezeu inca de la inceput pentru a deveni Mama lui Mesia142.
Mt 1,18.22-23 schimba citatul biblic al LXX si afirma ca atat Iosif cat si Maria vor
numi pe copil Immanuel. Totusi, acelasi Mt in 2,15 foloseste Os 11,1 TM. Este posibil ca
« fecioara » de la Mt sa fie o interpolare tarzie sau o traducere in greaca a unui ucenic ce a
avut in fata textul aramaic sau ebraic al lui Mt143.
Lc 1,26-27.30-31 spune ca Maria va pune numele lui Iisus (dupa TM). Se pare ca Lc
citeaza liber din LXX si da echivalentul din timpul sau al numelui Immanuel, Iisus144.
Dat fiind ca termenul de álmah trimite la ideea de femeie pregatita de casatorie (ne
gandim aici ca indeplineste conditiile fizice nasterii de copii si psihice de crestere si de
educatie), este posibil sa il intelegem ca « logodita ». Dupa standardele morale ale epocii este
clar ca aceasta era si fecioara inainte de a deveni sotia cuiva. Totusi, TM nu insista pe acest
aspect, el deducandu-se. LXX va traduce si oarecum adapta acest cuvant, dat fiind faptul ca
statul moral al femeii ne maritate inca in momentul realizarii traducerii suferise probabil
anumite modificari locale, eventual faptul ca femeia nu era obligatoriu fecioara sau ca in
unele cercuri de gandire se punea aceasta intrebare, de unde dorinta traducatorului de a
sublinia acest aspect.
Pentiuc sustine ca potrivit LXX mama lui Mesia va fi o fecioara (he parthenos) si ca
potrivit TM nasterea lui Mesia va avea loc in timpul logodnei mamei sale cand aceasta va
purta un voal (álma) sau va fi cea « ascunsa, nedescoperita » fata de sotul ei145.
Is 8,23–9,1
« Cu toate acestea nu va mai fi intuneric pentru aceia care erau in intristare. Mai intai a adus
linistire in pamantul lui Zabulon si in pamantul lui Neftali si mai tarziu a slavit drumul care
duce spre mare, pamantul dincolo de Iordan, Galilea neamurilor. Poporul ce mergea prin

142
143
144
PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 98.
145
41
intuneric a vazut o lumina mare ; peste cei care locuiau in pamantul umbrei mortii lumina a
stralucit ».
Acest text mesianic a fost redactat in acelasi context istoric ca si Is 7, mai exact
razboiul Siro-efraimit din 733-732 i.Hr.
Tg Is 9,1 traduce « Si un rege puternic va exila ceea ce va mai ramane deoarece acestia
nu si-au adus aminte de minunile de pe mare, minunile Iordanului, razboiul fortaretelor
Neamurilor ». Aici este vorba de un rege strain care va pedepsi pe Israel.
In Noul Testament, Mt 4,13-16 intelege aceasta profetie ca fiind aplicabila la Mesia
Iisus care proclama Vestea cea Buna la popoarele din Galilea. Lumina este Iisus ce se aduce
la aceste neamuri ignorate in cadrul Tarii Promise.
Interpretarea iudaica veche intelege aceasta pericopa veterotestamentara ca o profetie
eshatologica, in care Dumnezeu va actionna intr-un viitor neprecizat (Sanhedrin 104b)146.
Is 9,5
« Caci un copil ne-a fost nascut noua, un fiu ne-a fost dat ; stapanire (putere) a fost peste
umerii lui ; si a fost numit ´Sfetnic-Minunat, Puternic-Dumnezeu, Vesnic-Tata, Print al
Pacii »
Mesianicitatea acestui text a fost inteleasa de timpuriu. Tg Ps-Ion147 reda expresia
« Print al Pacii » prin « Mesia a carui pace va creste peste noi in zilele Lui » (msyh dslm ysgy
ln bywmwhy)148.
LXX are varianta « Inger de Mare Sfat » (aceasta expresie lasa sa se inteleaga ca este
vorba de un inger special ce se afla in proximitatea cea mai mare cu Dumnezeu ) iar TM
« Mare Sfetnic » (aceasta varianta lasa sa se inteleaga a relatie intre Rege si Sfetnicul Sau).
Interpretarea Tg este cea mai mesianica, pe cand cea a LXX este cea mai indepartata prin
comparatia cu inger. Mesianicitatea expresiei in greaca este data de intertextualitatea biblica
cu o alta expresie, la fel mesianica, cea a Ingerului lui YHWH. Probabil expresia LXX se face
ecoul unor discutii cristologice. In Facerea Rabba 8,3-4 se spune ca atunci cand Dumnezeu a
creat primul om s-a consultat cu ingerii slujitori149.
Chiar daca cele 4 titluri mesianice din TM nu se regasesc in LXX, Sfintii Parinti greci
le cunosc prin intermediul lui Simac si a unor manuscrise revizate pe baza textului ebraic. Si

146
147
Cu toate ca unele fragmente pot fi datate i.Hr., aceasta lucrare a fost compilata si realizata in forma sa actuala
in jurul secolelor IV-IV in Babilon d.Hr. (a se vedea si PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 86).
148
Alte accente si interpretari mesianice se regasesc si in Midrahim, Deuteronom Rabba 1 si Numeri Rabba 1 (a
se vedea si PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 49).
149
42
Fer. Ieronim remarca aceasta disparitie din LXX (chiar si de la Qumran). Sub forma latina,
acestea vor intra in liturghia latina de Craciun ca Admirabilis Consiliarius, Deus Fortis, Pater
futuri saeculi si Princeps pacis150.
Is 9,5-6 LXX nu contine o lectura mesianizanta, ci mai degraba o interpretare
teologizanta, prin care sunt atribuite lui Dumnezeu nume care in TM sunt acordate
copilului151.
Is 11,1
« Insa un vlastar va veni in fata din coapsa lui Iesei, o mladita va incolti din radacinile lui ».
Faptul ca profetul vorbeste de Iesei si nu de David se poate explica prin faptul ca la
momentul acela, dinastia davidica era in declin moral.
Tg Ion zice « un rege va iesi din fiul lui Iesei si Mesia va creste din nepotul (sau) ».
Talmudul intelege si el Is 11,1-2 ca fiind o profetie mesianica (Sanhedrin 93b ; cf. Midrashim
Numerii Rabbah 13,11 ; Rut Rabbah 7,2).
Mesia cel respins este si subiectul Sanhedrin 43a ce vorbeste de nezer ca fiind cel care
trebuie scos afara si executat. Nezer este in acest text neser « mladita ».
Is 40,3
« Un glas striga ‘In pustie pregatiti calea pentru YHWH ! Ridicati (realizati) in desert un drum
pentru Dumnezeul nostru’ ».
In textele babiloniene se vorbeste despre o astfel de pregatire procesionala in vederea
primirii unui dumnezeu sau a unui rege victorios.
LXX affirma ca « glasul » striga in pustie152, ceea ce lasa sa se inteleaga ca pentru TM
locul de intalnire dintre Dumnezeu si poporul Sau este in pustie, in timp ce pentru LXX
desertul este locul unde se afla « vocea » care striga.
Mt 3,3 si In 1,23 citeaza Is 40,3 urmand LXX si aplica acest text la activitatea lui Ioan
Botezatorul. In Deutero-Isaia, tema « caii » in sensul de mod de viata dupa preceptele lui
Dumnezeu sau ale lui Israel (Fac 6,12 si Is 55,7) este bine exprimata. Ioan Botezatorul anunta
« calea Domnului » (Mc 1,3) iar Iisus Hristos se declara a fi « calea » (In 14,6 ; Evr 10,20).
Mai tarziu, insusi crestinismul este inteles ca fiind « calea » (Fap 9,2 ; 19,9.23)153.

150
Cf. Harl – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 220.
151
152
Vg reda vox clamantis in deserto.
153
43
Is 42,1
Daca TM are « Iata servitorul meu pe care il sustin, alesul Meu pe care il prefera
sufletul Meu » (probabil este vorba de Cirus, insa crestinii au vazut pe Iisus Hristos), LXX
propune « Iacov, servitorul meu, il voi sustine ; Israel, alesul meu, sufletul meu l’a primit ».
Totusi, Mt 12,18 citeaza din Isaia fara Iacov si Israel. Si Qumran cunoaste forma TM154.
Is 49,1.5
« Ascultati-ma, o tarmuri, si fiti atente voi popoarelor de departe ! YHWH m-a chemat din
pantece ; din maruntaiele mamei mele a mentionat numele meu ... Si acum spune YHWH, cel
care m-a modelat155 in pantece pentru a-i fi servitor ».
Aceste versete fac parte din Cartea Mangaierii lui Israel, redactata spre finele robiei
babilonice (587-539 i.Hr.), de catre profetul Deutero-Isaia156. O tema draga acestui profet este
cea a « servitorului suferind » sau « servitorul lui YHWH » (ebed YHWH). In interpretarea
crestina (Mc 10,45 ; Lc 22,19-20 ; Mt 12,17-21) aceasta expresie se refera la misiunea lui
Iisus Hristos de a aduce mantuirea prin intermediul suferintei sale si prin moartea sa.
Is 49,14
« Sionul a zis : ‘YHWH m-a uitat, Domnul Meu m-a uitat. Poate o femeie sa-si uite sugarul sau
sa nu aiba mila de pantecele ei ? Cu toate acestea, chiar si daca acestea pot uita, Eu niciodata
nu te voi uita ».
Is 50,6a
« Spatele mi l-am dat celor care lovesc si obrajii mei la cei care ranesc ».
Traducerile moderne propun « cei care smulg parul » de la termenul ebraic moretim
« a smulge parul ». Totusi 1QIsa citeste mtlym (vocalizat matlîm) « cei care ranesc » (cf.
echivalentul arab talla). Varianta de la Qumran este sustinuta de LXX rapismata « palme
(loviri) in fata cuiva ». Si Noul Testament are rapisma in In 18,22 (cf. In 19,3)157.
Is 50,6b
« Nu mi-am ascuns fata de la insulte si scuipari ».
LXX traduce kelimmot wa-roq prin aischynes emptysmaton « rusinea scuiparii ».
Mt 26,67 « Atunci l-au scuipat in fata ... ».
Mt 27,30 « Si ei l-au scuipat ... »158.

154
Cf. Harl – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 220-221.
155
Este vorba de verbul yasar, acelasi verb fiind folosit in arhicunoscutul Fac 2,7.
156
157
158
44
Is 52,14
« Infatisarea Lui era inumana, desfigurata, forma Lui departe de aparenta omeneasca ».
Is 53,2-3
« Fara frumusete, fara slava (l-am vazut), nimic care sa atraga ochii nostri, dispretuit si
abandonat de oameni ».
Expresia yaptîrû besapâ « ei deschid larg gurile (lor) » este redata de LXX prin
elalesan en cheilesin « ei vorbesc cu buzele lor ». TM subliniaza batjocora si deriziunea
vorbelor impotriva lui Mesia. Tg propune « ma atacau fara incetare cu buzele lor ».
In Mt 27,39 « cei care treceau pe langa il luau in ras, clatinandu-si capetele lor ». In Lc
23,35 ce se refera si la Ps 22, este scris « si poporul statea langa, privind ; insa capeteniile il
batjocorerau zicand : – I-a salvat pe altii ; lasa-l sa se salveze singur daca El este Mesia lui
Dumnezeu, Alesul Lui »159.
Is 53,5
« Insa a fost pironit (strapuns) pentru pacatele noastre. A fost zdrobit pentru nedreptatile
noastre. Pedeapsa pentru pacea noastra era peste El si prin ranile Lui am fost vindecati ».
A se vedea 1 P 2,24.
Is 53,7
« El a fost oprimat, insa cu toate acestea El era ascultator si nu si-a deschis gura Sa. Ca o oaie
a fost dus spre junghiere, precum o oaie (miel – TM) fara cuvant in fata ascultatorilor (celui
care tunde – varianta clasica de traducere), nu si-a deschis gura Sa ».
In fata acuzatorilor, Mesia este ca un balbait, nu vorbeste si nu reactioneaza in niciun
fel. 1 P 2,23 spune « Atunci cand a fost maltratat, nu a raspuns cu rau ; cand a suferit, nu a
amenintat, ci s-a incredintat Celui care judeca impartial »160.
Is 53,9
« Si si-a asezat mormantul cu cel rau si cu bogatul moartea sa (motayw – TM), cu toate ca nu
savarsise nicio violenta ... »
Termenul asîr « bogat » trimite la Iosif din Arimatea care aseaza trupul lui Iisus
Hristos in noul sau mormant din Ierusalim (Mt 27,57-61). La 1QIsa avem bwmwtw ceea ce ar
putea da vocalizarea bomotô adica « mormantul lui » in loc de be-motaywm « in moartea
lui »161.

159
160
161
45
Is 53,9.12
« Si si-a facut mormantul cu cel rau si cu bogatul moartea Sa, cu toate ca nu savarsise nicio
violenta si inselaciune nu se afla in gura Lui ... Cu siguranta, ii voi acorda o parte cu cei multi.
Va imparti prada cu cel puternic pentru ca si-a dat sufletul sau mortii si a fost numarat cu cel
razvratit ... ».
Faptul ca Mesia va avea mormantul cu cel rau este reluat de evanghelisti in Mc 15,27
si Lc 23,39.
Termenul pose’îm « razvratit » este redat in LXX prin anomois « transgresor » si in
acest sens este citat in Lc 22,37. Oricum, Iisus Hristos va fi considerat transgresor inainte de
procesul Sau, chiar in ziua botezului Sau (Mc 3,13-17)162.
Is 53,11
A se vedea 1 Co 15,3 ; Evr 1,3 ; 1 P 2,24 si mai ales Ap 1,5163.
Is 53,12
« Insa El, insusi, a purtat vina pacatului multora si a mijlocit pentru razvratit ».
LXX are un alt text : « si a fost gandit din cauza greselilor lor ».
TM gaseste mai degraba o aplicare in evanghelii la Lc 23,34 sau in discursul proto-
martirului Stefan in Fap 7,59-60164.
Is 54,7-8
« Pentru un moment, te-am uitat, insa cu mari mile te voi aduna. Intr-un potop de manie,
pentru un moment, Mi-am ascuns fata de la tine. Insa cu iubire vesnica voi avea mila de tine,
spune YHWH, rascumparatorul tau ».
Is 63,3
« Am zdrobit teascul singur. Din toate popoarele niciun om cu mine ».
A se vedea Lc 23,49 « Toti cunoscutii lui (gnostoi), inclusiv femeile care il insotisera
din Galilea, au stat departe, vazand acestea »165.

162
163
164
165
46
CARTEA PROFETULUI IEREMIA
Elemente introductive
Ieremia era de loc din Anatoth, o mica localitate din vecinatatea Ierusalimului (1,1),
unde familia sa detinea mai multe loturi de pamant (32 ; 37,12). In plus, familia sa era de
origine preoteasca. Activitatea de profet incepe in 626 pe cand inca era tanar (1,6).
Despre el, profetul spune ca « eu raman deoparte », la marginea societatii israelite
(15,17). Acest profet a fost printre cei mai neintelesi prooroci ; a fost persectutat si chiar
respins si abuzat de membrii propriei familii (12,6 ; 20,10). Necasatorit si fara copii, Ieremia
va fi aruncat in inchisoare, va fi supus la chinuri si va fi luat in exil in Egipt fara voia sa. Isi va
sfarsi viata in pamant strain si nimeni nu isi va mai aminti de locul unde a fost
inmormantat166.
Trairile si interogarile lui Ieremia sunt numite in literartura moderna « confesiunile lui
Ieremia » (11,18-23 ; 12,1-6 ; 15,10.15-21 ; 17,14-18 ; 18,18-23 ; 20,7-13.14-18).
Singuratatea pe care o resimte acest profet se datoreaza enuntului divin pe care il transmite
oamenilor. Misiunea sa speciala este oarecum motivul acestei instrainari in chiar sanul
poporului si familiei din care face parte. In dialogurile sale cu Dumnezeu, Ieremia contesta
hotararile divine, cu toate ca intelege ca finalmente ele fac parte din misiunea sa (1,4-10.11-
14 ; 5,1-6 ; 14,1–15,6).
Activitatea profetica a lui Ieremia pare sa fie secundata de alti profeti contemporani :
Uriahu, fiul lui Shemaiahu (26,20-24), Anania, fiul lui Azor (28), Ahab, fiul lui Qolaia,
Sedechia, fiul lui Maseia (29,11), si profeti anonimi (2,8.26.30 ; 4,9 ; 5,13.31 ; 6,13-14 ; 26,7-
16 ; 27,16-18 ; 29,1 – deportati in Babilon). De aceea, in aceasta multitudine de prooroci,
Ieremia se intreaba daca mesajul sau este unul adevarat ; iar daca este adevarat si vine
realmente de la Dumnezeu, atunci de ce este persecutat ?
Pot fi identificate trei perioade din timpul slujirii acestui profet :
De la momentul chemarii sale (data necunoscuta cu exactitate) pana in jurul anilor
605, anul luptei de la Karkemish. In poeme de o forta lirica si teologica extraordinara, Ieremia
vorbeste despre o armata care va distruge regatul lui Iuda si Ierusalimul (4–6). Pentru a evita
aceasta catastrofa, inca nu este prea tarziu sa fie ceruta iertarea. Regele Ioachim nu numai ca
nu ia aminte la aceste profetii dar si distruge bucatica cu bucatica ruloul lui Ieremia167.

166
TOB, 2014, p. 563.
167
TOB, 2014, p. 564.
47
A doua perioada, intre 605-587, este sub semnul lui Nabucodonosor, cel care va
distruge Ierusalimul. In ajunul caderii capitalei regatului lui Iuda, doua tabere politice se vor
cristaliza : o majoritate ce va opta pentru o politica de independenta, prin proiectarea unei
aliante cu Egipt, si o minoritate, sub conducerea lui Baruh, fiul lui Neria, omul din spatele
editiei profetiilor lui Ieremia (cap. 36), cel care era sofer (adica secretar de stat, un fel de
cancelar) in monarhia iudeana. Profetul Ieremia propune fara niciun echivoc supunerea in fata
babilonienilor, argumentand ca Dumnezeu nu doreste un stat iudean independent liber si
puternic, ci un popor care sa ii fie credincios (deja din 3,22–4,4) si care sa apere dreptatea si
care sa traiasca in pace (22,13-17 ; 23,5-6)168.
Cea de a treia perioada incepe dupa 587, anul deportarii iudeilor in Babilonia,
eveniment cunoscut sub numele de « robia babilonica ». Multimea diforma care va ramane
inca in Iudeea se va imparti in trei grupari politice : prima dorea reconstruirea tarii sub egida
babilonica (Ieremia era de aceasta parere) ; o a doua intelegea sa continue lupta prin actiuni de
slabire a puterii locale favorabile si instalate de babilonieni (41,1-10) ; cea de a treia se va
auto-expatria in Egipt. Chiar daca se va opune acestui lucru, Ieremia va fi dus cu forta in
Daphné, Egipt169.
Structura cartii170 :
1,1–25,14 : profetii despre Iuda
26,1–45,5 : profetii de mantuire pentru Israel si Iuda
46,1–51,64 : profetii impotriva popoarelor straine
52,1-34 : annexa istorica ce reda caderea Ierusalimului (esentialul preia 2 R 24,18–

25,30)
Existenta unei versiuni mai lungi in TM fata de LXX este explicata de critica textuala
moderna ca fiind semnul unei interventii redactionale ce a avut loc in sec. 3-2 i.Hr. Varianta
LXX este mai scurta si urmeaza unui plan general ce pare similar cu cel al altor carti
profetice : Isaia (1–39), Iezechiel, Avacum si Sofonie171.
Este cartea veterotestamentara cea mai diferita in privinta lungimii textului dintre LXX
si TM. Mai exact, este vorba de 2700 de cuvinte ce lipsesc din LXX. 4QIerb a permis
dovedirea teoriei ca LXX a folosit un text ebraic mai scurt. In plus, dispozitia profetiilor

168
TOB, 2014, p. 565.
169
TOB, 2014, p. 565.
170
TOB, 2014, p. 565.
171
TOB, 2014, p. 566.
48
impotriva popoarelor este diferita. Astfel, cap. 46–51 din TM se afla in LXX dupa cap. 25,13.
Totodata, cap. 10 si 23 cunosc o alta structura, care au o oarecare influenta. In TM rolul lui
Baruh este diminuat in fata lui Ieremia172.
Baruh, fostul secretar de stat, a redactat episoadele ce povestesc din slujirea profetica a
lui Ieremia (43,6). Pentru ca l-a urmat in Egipt este mai mult ca sigur ca tot el a redactat si
capitolele 43–44 ce prezinta slujirea profetica a lui Ieremia in aceasta tara de exil fortat.
Profetii mesianice
Ier 31,22
« Pana cand vei mai sovai, o fiica necredincioasa ? Pentru ca YHWH a creat ceva nou pe
pamant : o femeie va avea in ea (cuprinde) un barbat »
Aceasta profetie face parte din asa-numita Carte a Mangaierii (Ier 30,1–31,22).
« Cuprinzand » vine de la radacina sbb, Polel, si inseamna la baza « a merge in cerc »
sau « a se invarti de o maniera protectoare » (Dt 32,10) : LXX foloseste perieleusontai « ei
vor merge cu privire la », referindu-se la israeliti, iar Vg « ea va cuprinde » (circumdabit). Tg
Ion intelege ca este vorba de revenirea poporului din robia babilonica ca fiind cea mai indicata
metoda de instruire.
Acest text din Ieremia poate fi o varianta profetica a afirmatiei din Fac 2,24 despre
plecarea barbatului de la casa parintilor pentru a trai cu sotia lui.
Ieronim, in Comentariu la Ieremia, a vazut acest verset ca o profetie despre
conceperea feciorelnica a lui Hristos din Maria173 ; astfel, tabernacolul va fi o femeie sau
adapostul sau partenerul lui Dumnezeu (cf. Zah 13,7), Logosul intrupat.
Zamislirea lui Mesia este inteleasa ca o noua creatie, ca ceva absolut nou (« hadasa » ;
totodata in acest verset este utilizat si termenul bara « a crea ». Pentiuc spune ca « ceva nou »
poate sa se refere si la unitatea celor doua naturi ale lui Hristos174.
LXX propune « … pentru ca Domnul a salvat (soteria) creatia pentru o noua sadire ….
(katathyteusin kaine) ».

172
Cf. P.-M. BOGAERT, De Baruch à Jérémie. Les deux rédactions conservées du livre de Jérémie, in P.-M.,
BOGAERT (ed.), Le livre de Jérémie, Louvain, 1981, p. 168-173. A se vedea si HARL – DORIVAL – MUNNICH, La
Bible grecque, p. 180.
173
PL 24,880 D ; PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 103.
174
49
CARTEA PROFETULUI IEZECHIEL
Aceasta carte profetica este complexa, la fel cum este si omul Iezechiel. Dupa
chemarea profetului (1,1–3,21), o serie de profetii anunta judecata Ierusalimului (3,22–24,27),
pedepsirea popoarelor (25–32) si restaurarea poporului adus in pragul disparitiei (33–37),
inainte ca acest profet sa vorbeasca despre batalia finala a poporului lui Dumnezeu (38–30).
Ca si gaj de speranta si nadejde in Dumnezeu, devine din ce in ce mai vizibila imaginea
muntelui pe care se afla capitala poporului lui Israel innoit (40–48)175.
Acest profet este contemporan cu Ieremia si cu tragedia distrugerii Ierusalimului in
587. Spre deosebire de Ieremia, el isi va incepe activitatea profetica in Ierusalim, pentru ca sa
o continue si sa o incheie in Babilon, printre cei deportati. El va fi dus in robie in 588 inaintea
distrugerii efective a orasului si a Templului din Ierusalim176.
Iezechiel, de neam preotesc, isi va exercita aceasta dubla functiune de preot si profet in
cea mai mare parte a timpului in Babilon. Chemarea la proorocie are loc de o maniera
extraordinara, repetata si in care slava lui Dumnezeu i se arata (1,28 ; 3,23 ; 8,4 ; 10,1 ; 43,1).
In mijlocul unui nor, un foc se roteste si patru fiinte vii zboara si sustin un suport pe care se
afla un tron. Pe acesta, cu aspect uman, este Dumnezeu in slava Lui (1,26-28). Iezechiel reia
oarecum pe Isaia si continua experientele sale (Is 6,3). Totusi, aceasta slava se indeparteaza de
Ierusalim (11,22-23). Din ce motiv ?
Raspunsul este si mai dificil de suportat de profetul care este si preot. Pacatul lui Israel
este pacatul idolatriei ce este facut pe dealuri si sub copaci (6,3.6.13 ; 16,15 ; 20,28-29) si
chiar in Templu (cap. 18). In afara acestui pacat, Israel se face vinovat si de imoralitatea
zilnica, pentru care Iezechiel cere iertare. Aceasta stare de ruptura fata de Dumnezeu este
comparata cu adulterul, cu un act de prostitutie. Aceasta imagine simbolica este dezvoltata in
alegoria copilului gasit, adoptat si apoi luat de sotie si care se transforma ulterior in
« prostituata tiranica » (16,30). Aceasta alegorie este reluata in povestirea celor doua surori,
Ohola (Samaria) si Oholiba (Ierusalim), sotii necredincioase care se prostitueaza (cap. 23)177.
In mijlocul acestui popor pacatos, de fiecare data cand Iezechiel, fiul lui Bouzi, va
anunta cuvantul Domnului va avea de-a face doar cu spini si cu maracini (3,11). Totusi, cu
toate aceste rezistente si revolte, important este ca Israel sa stie ca exista in mijlocul lui un

175
TOB, 2014, p. 647.
176
TOB, 2014, p. 647.
177
TOB, 2014, p. 648.
50
profet (2,5)178. Insa Iezechiel nu va fi singurul profet, ci si alti prooroci care nu au beneficiat
de viziuni, anunta un mesaj de pace fara sa aiba in vedere si sa vindece pacatul (cap. 13).179
Pentru acest popor pacatos, Iezechiel anunta ca vina pacatului este doar pentru
pacatos. De aceea, dreptul nu va purta pacatului tatalui sau, precum nici tatal vina fiului sau
(18,4-20)180.
In vremea sa va avea loc caderea Ierusalimului, si suferinta ce a urmat va fi exprimata
in 24,15-27. Suferinta si urmarile teribile ale robiei sunt exprimate in 33,10 (« Revoltele si
pacatele noastre sunt asupra noastra ; putrezim din cauza lor ; cum am putea sa traim ? ») si
37,11 (« Oasele noastre sunt uscate ; nadejdea noastra este distrusa, din vina noastra »)181.
Nadejdea va fi una din temele majore ale acestei carti, prin aparitia ideii de « rest »
(cap. 9 ; dar si 6,8-10 ; 12,16 ; 14,22-23)182. In acest context de suferinta dar si de indepartata
revigorare a poporului prin intermediul acestui rest, Iezechiel propune ideea ca « mortii vor
reveni la viata » prin tabloul osemintelor uscate ce sunt revigorate (37,1-14). Suflul Domnului
va readuce la viata. Supravietuitorii si exilatii vor fi readusi in Tara promisa si fostul regat al
lui Israel va fi reunificat (37,15-28). De acum inainte, va exista un singur pastor : Domnul
(34,11-16). Urmasul lui David va fi un « print » in mijlocul acestui popor (34,24). Totodata,
poporul lui Israel se va unifica si va functiona in cadrul cultului ca o comunitate a lui
Dumnezeu183.
La sfarsitul « anilor » (38,8) va avea loc o confruntare imensa, in care dusmanii lui
Israel din toate timpurile se vor regasi coalizati de campionul lor, Gog, din tara Magog, mare
print de Meshek si de Tubal. Victoria lui Israel este totala, dovada stand numarul foarte mare
de morti ce ocupa pe gropari timp de sapte luni (38–39). Astfel, Israel reinnoit va avea in
mijlocul lui Templul din Ierusalim din care va izvori o apa minunata (47) si unde se va
desfasura cultul divin ce va sarbatori slava Domnului, revenita in sanctuar (43,1-12)184.
De acum inainte, acest Templu sau aceasta maniera cultica de slavire a lui Dumnezeu
va fi elementul central din viata poporului pentru ca « Domnul este acolo » (48,35).
Diferentele dintre LXX si TM sunt importante. Multumita cunoasterii Papyrusului
Chester Beatty (= R 967) putem afirma ca, in cap. 7, TM este mult mai lung, datorita unei re-

178
TOB, 2014, p. 648-649.
179
TOB, 2014, p. 649.
180
TOB, 2014, p. 649.
181
TOB, 2014, p. 649.
182
TOB, 2014, p. 649.
183
TOB, 2014, p. 650.
184
TOB, 2014, p. 650.
51
citiri cicumstantiale a versiunii scurte care a stat la baza LXX185. De asemenea, ordinea cap.
36 (1-23a), 38 si 39, 37, 40-48 este confirmata de P. 967, care la randu-i este confirmat de un
codex al Vetus Latina din sec. 6 (Codex-ul din Wurzbourg)186.
Cea mai mare diferenta este profetia « inimii curate » (36,23b-38). Absenta acesteia
din P. 967 si codex-ul latin din Wurzbourg confirma LXX si demonstreaza ca este un adaos al
TM.
Profetii mesianice
Iez 17,22-23
« Astfel vorbeste Domnul : eu insumi voi preleva varful unui mare cedru ; voi smulge din
varfurile crengilor lui o ramurica si o voi rasadi pe un munte inalt si maret.
O voi rasadi pe un munte inalt din Israel si ea va produce crengi si va da rod. Ea va ajunge un
cedru minunat. Pasarile de toate tipurile se vor odihni sub el, tot ce are aripi se va odihni sub
umra ramurilor sale ».
LXX, afara de Papyrus 967, da o lectura mesianizanta: « Eu insumi voi lua alesi din
cedru, din zeciuiala voi taia inimile lor. (Le) voi planta eu insumi pe un munte inalt ; (il) voi
suspenda pe muntele inaltat, (al lui) Israel, (ii) voi planta si el va creste o samanta si va da rod
si va deveni un cedru inalt » (acest text se gaseste la toate manuscrisele mari ale LXX,
incepand cu LXXB)187.
Lust considera ca suspendarea (spanzurarea) pe munte se refera la moarte si Invierea
lui Hristos. De asemenea, el considera ca este o aluzie crestina, tarzie. In sprijinul acestei
pareri el aduce si informatia ca doar Teodoret al Cyrului va propune o interpretare mesianica
acestui verset in comentariul sau la Iezechiel. Cunoscut ca un adept al interpretarii literale a
textului biblic, el interpreteaza « muntele inalt » ca referindu-se la dealul Golgotei pe care se
afla crucea188.
Iez 21,30-32
« Si tu profanule, raule, print al lui Israel, al carui sfarsit al nedreptatii se apropie!
Astfel vorbeste Domnul Dumnezeu : Coroana va fi indepartata, diadema va fi luata. Lucrurile
se vor schimba. Ce este coborat (smerit) va fi ridicat si ceea ce este ridicat (mandru) va fi
coborat.

185
Cf. P.-M. BOGAERT, Les études sur la Septante. Bilan et perspectives, in Revue théologique de Louvain 16
(1985), p. 174-200. A se vedea si HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 178.
186
187
188
Theodoreti Cyrensis Episcopi Opera Omnia (ed. J.L. SCHULZE), II (PG, 81), Paris, Ex typis J.-P. MIGNE,
1864, p. 969-970 (cf. LUST, Messianism, p. 40).
52
Voi face o ruina, o ruina, o ruina. Insa acest lucru nu se va intampla pana la venirea celui
caruia ii apartine judecata si caruia o voi da.
Iez 44,1-3 (46,1-2)

« Atunci el m-a dus inapoi la poarta spre iesire a Templului din partea estica, insa era inchisa.
Si YHWH mi-a spus : ‘Aceasta poarta va fi inchisa ; nu va fi deschisa ! Nimeni nu va intra prin
ea pentru ca YHWH, Dumnezeul lui Israel, a intrat prin ea si va fi inchisa. Cat despre print,
acesta va putea sa stea in ea ca sa manance paine inaintea lui YHWH, deoarece el este un
print ; el va intra pe usa dinspre vestibul si va iesi pe acelasi drum’ ».
Aceste versete trimit la pururea fecioria mamei lui Mesia.
Aceasta poarta este identificata in Mishna Middot 1,3 cu poarta estica a Templului
care spre Muntele Maslinilor.
53
CARTEA PROFETULUI DANIEL
Aceasta carte face parte din grupul profetilor mari in LXX, urmand imediat dupa
Iezechiel. In TM ea este plasata in grupul « scrierilor », dupa cele « cinci rulouri » si inainte
de Ezdra189. Optiunea TM se bazeaza mai ales pe faptul ca aceasta a fost redactata tarziu.
Situarea in LXX dupa Iezechiel este mai degraba o alegere constienta si voita, bazata pe
considerente teologice. Iezechiel are viziuni, dupa cum si Daniel este un profet al viziunilor,
poate cel mai important in acest sens.
Varianta TM este scrisa in ebraica de la 1,1 la 2,4a apoi in aramaica de la 2,4b pana la
7,28 si in fine din nou in ebraica de la 8,1 la 12,13. Dat fiind faptul ca unele informatii istorice
nu sunt confirmate de istoriografia moderna190, se intelege ca aceasta carte nu este una
istorica. LXX191 mai are 67 de versete la cap. 3 (Rugaciunea lui Azaria si Cantarea celor trei
prieteni ai lui Daniel), un cap. 13 (Istoria Suzanei) si un alt capitol 14 (Daniel si preotii lui
Bel si Daniel si Dragonul). Diferentele dintre LXX si TM nu sunt doar textuale (mai ales la
cap. 3–7192) ci mai ales teologice.
Codex Vaticanus este o revizie a recenziei 193 lui Teodotion 194 . Acesta ar fi mai
degraba o recenzie a LXX si se indeparteaza sensibil de TM. De exemplu, Dn 4 LXX are cu
20 % mai mult text, in detrimentul naratiunii mult mai dezvoltate in TM. Inca se ezita in ceea
ce priveste limba textului sursa : ebraica sau aramaica195.
Manuscrisul R VII 45 (= R 88) atesta mai degraba LXX. Impreuna cu P. 967 si Siro-
Hexapla196, sunt singurii martori ai LXX. P. 967, ce prezinta un text aproape integral, are
urmatoarea ordine : 1–4, 7, 8, 5, 6, 9–12, Bel si apoi Suzana. Probabil, aceasta este ordinea

189
TOB, 2014, p. 1125.
190
Belshatar nu este fiul lui Nabucodonosor ci al lui Nabonide. Exista si alte nelamuriri de ordin istoric ce impart
cumva parerile cercetatorilor.
191
Exista doua traduceri in greaca a cartii lui Daniel. Prima este cea a LXX din sec. 2 i.Hr. iar cea de a doua a lui
Teodotion, primul secol crestin. Noul Testament utilizeaza ambele traduceri, cu precadere cea a lui Teodotian
(TOB, 2014, p. 1497).
192
Dat fiind aceste diferente, nu este exclus ca viitorul TM sa fi fost supus unei refaceri sub fondul revoltei si a
renasterii nationale din 164 i.Hr.
193
Recenzia este o noua traducere.
194
Acest text a fost redactat probabil de Ionatan ben Uzziel, ucenic al lui Hilel, in prima parte a primului secol
d.Hr. Unii cercetatori afirma ca anumite citate din Noul Testament ar folosi aceasta traducere a lui Teodotion. A
se vedea HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 152-154.
195
196
Este opera monumentala a lui Origen. Scrisa in sec. 3, aceasta prevedea sase coloane, in acestea aflandu-se
textul ebraic, textul ebraic transliterat in caractere grecesti, traducerea textului ebraic in greaca a lui Aquila,
Simach, LXX si versiunea lui Teodotion.
54
originala a LXX. Inversarea capitolelor 4–5 si 7–8 ar fi opera unui traducator cu intentie
istoricizanta197.
Rugaciunea lui Azaria si Cantarea celor trei prieteni ai lui Daniel sunt adaosuri
liturgice si modul in care sunt atasate la cartea lui Daniel in LXX si versiunea lui Teodotian
difera foarte putin. Probabil, acestea au fost redactate initial in ebraica198. Daniel si preotii lui
Bel si Daniel si Dragonul sunt doua satire iudaice directionate impotriva idolatriei. Si acestea
au fost probabil compuse in ebraica199.
Cu toate ca aceasta carte este atribuita lui Daniel, o serie de elemente interne si externe
lasa sa se inteleaga ca aceasta carte a fost redactata in sec. 2 i.Hr. Astfel, cartea Intelepciunea
lui Isus Sirah (ce a fost compusa intre 190-180) nu mentioneaza in 48,22 si 49,7-8.10 pe acest
profet. In schimb, 1 Mac 1,54 (carte scrisa intre 134 si 104) cunoaste aceasta carte. Dn 11,31-
34 face aluzie la profanarea Templului, la uciderea iudeilor credinciosi, la revolta Macabeilor
si la primele succese ale lui Iuda Macabeul din 166.
La Qumran au fost descoperite texte aramaice ce demonstreaza existenta unui ciclu al
lui Daniel. Unul din aceste texte este o povestire paralela a Dn 4 (ce pune in scena pe regele
Nabunai). Si Herodot cunoaste tema festinului dat de regele Belshatar sau Nabonide pentru
(in greaca Labynetos = Cercetare 1,191).
Cu toate ca se refera la conflictele armate din timpul sau, autorul nu face apologia
luptei de rezistenta ci anunta ca Dumnezeu este cel care intervine si restabileste regatul sau.
Aceasta atitudine a fost observata de Asideeni din vremea Macabeilor (1 M 2,28-38.42-43)200.
Istoria tanarului Daniel ajuns la curtea regelui Nabucodonosor in urma caderii Ierusalimului
este scrisa prin utilizarea mai multor mijloace literare : viziunea, istoria, poemul liturgic,
satira.
Distingem in aceasta carte doua genuri literare. Primul este cel didactic, prin care se
transmit invataturi morale, de intelepciune, teologice, etc201. Ce importa aici este rolul lui
Dumnezeu in istoria umana si mai putin istoria exacta a popoarelor descrise. O serie de
incercari demonstreaza taria lui Daniel, iar comportamentul acestuia au ca scop sa intareasca,
sa edifice si sa clarifice credinta cititorului. Intre altele, Daniel lupta, si aici este vorba de
lupta contemporanilor sau/si a urmasilor sai, cu pierderea identitatii religioase si nationale

197
198
TOB, 2014, p. 1497.
199
TOB, 2014, p. 1497.
200
TOB, 2014, p. 1126.
201
TOB, 2014, p. 1126.
55
intr-o tara straina. Poate sa fie vorba aici si de problema elenizarii fortate duse de regii
seleucizi.
Cel de al doilea este genul apocaliptic sau de revelatie. Astfel, cartea este oarecum
continuatoarea traditiei profetice. Atentia este orientata spre judecata si spre mantuirea lui
Dumnezeu, ce vor veni peste toti oamenii si mai ales ce sunt asteptate de catre cei drepti.
Lucrurile ascunse pe care le reveleaza Daniel prin vise explicate si viziuni reprezinta varful
intelepciunii. Deja inaintea lui, Iezechiel si Zaharia au profetit astfel (Iez 40,3.5 ; etc. si Za
1,9.14 ; etc.). Criza finala a istoriei a fost deja anuntata de Is 24–27 si Za 13–14202.
Scripturile sunt prezentate de Daniel ca avand o latura criptata, ce necesita revelatie.
Astfel in cap. 9 proorocia lui Ieremia despre cei 70 ani de robie sunt interpretati de profet ca
fiind 70 de saptamani de ani insa doar dupa ce ingerul ofera de cheia de intelegere203.
De asemenea, idolatria inconjuratoare poate aduce si moartea sau martirul (3–5).
O alta idee ce va fi reluata de Biserica este aceea ca Dumnezeu singur este stapanul
timpului si al istoriei si ca doar El poate explica tainele (2,20-23)204.
In Dn 9,14-19 se schiteaza forma veche a rugaciunii iudaice, rugaciune ce va fi reluata
de Biserica sub toate formele ei lirice (2,20 ; 3,33 ; 4,34b ; 6,27s ; 7,27b). Nu numai ca
iudaismul din aceasta carte propune o religiozitate originala dar si are in vedere convertirea
paganilor la monoteismul iudaic (2,46-47 ; 3,31-32 ; 4,34 ; 6,27-28)205.
Istoria omenirii nu este vazuta de jos, adica urmarind si inregistrand derularea
evenimentelor pur omenesti ci este mai degraba teatrul unei lupte colossale intre fortele
Binelui (Dumnezeu si ingerii Sai) si puterile Raului (vazute oarecum sub forma imperiilor
pagane – 10,13 ; 10,20–11,1). Raul nu poate insa rezista si va cadea : distrugerea Statuii din
2,44 ; moartea lui Belsatar din 5,24-30 ; moartea Fiarei din 7,11.24-26 ; distrugerea Tapului
din 8,23-25 si sfarsitul Regelui distrugator din 9,27 si 11,40-45206.
Cartea detine un mesaj de nadejde prin ideea ca toti cei drepti, care si-au dat viata
pentru credinta in Domnul vor fi inviati (Dn 12,2). Astfel, tema invierii individuale este
inclusa in invatatura iudaica. Si iadurile sau locurile de pedeapsa vor fi desemnate ca Iad,
locul unde Dumnezeu este absent si exista suferinta. Aceasta carte profetica pune astfel bazele
asteptarii si intelegerii invierii lui Hristos.

202
TOB, 2014, p. 1127.
203
TOB, 2014, p. 1127.
204
TOB, 2014, p. 1128.
205
TOB, 2014, p. 1128.
206
TOB, 2014, p. 1128.
56
Profetii mesianice
Dn 2,22
Acolo unde TM are « lumina » (ceea ce in traditia iudaica reprezinta un titlu
mesianic), LXX propune « odihna »207.
Dn 7,13-14 (In 3,13 ; 5,27 ; 6,27.53.62 ; Mt 24,30 ; 25,32 ; 26,64 ; Fap 7,56 ; Ap 1,13 ; 14,14)
« Pe cand priveam in viziunea din timpul noptii, cineva precum un Fiu al Omului venea cu
norii cerului ; El a ajuns la Cel vesnic (cel vechi de zile) si i-a fost prezentat. Stapanire, slava
si regalitate i-au fost date Lui. Toate popoarele si natiunile de toate limbile trebuie sa ii
slujeasca. Stapanirea Lui este o stapanire vesnica ce nu va trece si regatul Lui nimeni nu il va
distruge ».
Cartea 1 Enoh ofera cea mai veche interpretare a acestui verset, punct de vedere care
este si mesianic. Mai mult decat Dn 7, 1 Enoh ridica pe Fiul Omului la nivel de Dumnezeu,
facandu-l co-etern « Cand ei vad ca Fiul Omului stand pe tronul slavei Sale ... Pentru ca dintru
inceput Fiul Omului a fost ascuns si Cel Prea Inalt l-a pastrat (tinut) in prezenta puterii Sale si
l-a descoperit celui ales » (1 Enoh 62,5-7).
Zohar 1,145b intelege pe Fiul Omului ca fiind Mesia.
Expresia aramaica bar enos pare sa fie o reiterare a expresiei ebraice Ben adam.
Aceasta din urma se intalneste de 14 ori in Iezechiel208.
Mt 24,30 « Atunci semnul Fiului Omului va aparea pe cer, moment in care toate
triburile pamantului vor jeli si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere si
multa slava ». Aceasta expresie este atribuita adeseori in Noul Testament lui Iisus Hristos (Mt
24,30 ; 25,31 ; 26,24 ; In 5,27 ; Fap 7,56 ; Apoc 14,14). In 3,13 trimite la pre-existenta in
slava a Fiului Omului (vezi si 6,27.62).
Expresia « Cel vesnic » sau « cel vechi de zile », chiar daca foarte populara, nu reda
exact sensul attiq 209 yomayya. De aceea, YHWH este reprezentat cu barba alba si ca o
divinitate la o varsta inaintata. Aceasta idee este sustinuta de 1 Enoh 46,1 care vorbeste de
« barba Lui era alba ca lana »210.

207
208
209
Acest cuvant apare doar de trei ori in Vechiul Testament (Dn 7,9.13.22) si deriva de la radacina semitica ´tq
ce inseamna in Ugaritica « a trece pe langa (timpul), a imbatrani » (PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 87).
210
57
In Papyrus 967 este singurul martor (sec. 2) al unui text ebraic diferit de TM si care
identifica pe « Fiul Omului » cu « cel vechi de zile ». Acest lucru confirma LXX care nu mai
trebuie vazuta ca o eroare scribala.
In LXX « cel vechi de zile » si « Fiul Omului » sunt acelasi simbol si se refera la
Dumnezeu si la regatul sau divin. In TM cele doua figuri sunt Dumnezeu si Mesia Lui.
Aceasta situatie se intalneste si in Targume, si mai ales in pasajele mesianice (Is 10,27 ; 16,1 ;
28,5 ; 50,4)211. In Dn 7,13 Fiul omului vine « cu » si nu « pe » nori ca in LXX, ceea ce este un
privilegiu dumnezeiesc si al lui Mesia212.
Teologia LXX din acest verset nu este gresita, ea fiind mai degraba singurul martor al
unei alte traditii ebraice. Dn 7,13 are ca sursa de inspiratie Iez 10,2.36 in care profetul vede pe
Dumnezeu ca unul « asemanator cu un om » ce sta pe un « fel de tron »213.
Dan 9,24-27
« Saptezeci de saptamani au fost prevazute pentru poporul tau si pentru sfantul tau oras pana
cand masura debordarii este intrecuta si cea a pacatului implinita, pana cand ne dreptatea este
stearsa si dreptatea vesnica este pusa inainte ; si viziunea profetica a pecetluit si Sfantul
Sfintilor uns. Trebuie sa stii si sa intelegi : de la emiterea cuvantului pentru refacerea si
reconstruirea Ierusalimului pana cand Mesia Printul mai sunt sapte saptamani ; si timp de
saizeci si doua saptamani a fost reconstruit, patrat si cu sant, insa intr-o perioada de
amaraciune. Dupa acele saizeci si doua de saptamani, Mesia va fi indepartat, insa el nu a ...
Poporul unui conducator care va veni va distruge orasul si sanctuarul si sfarsitul sau va fi prin
intermediul unui potop. Dezolare este decretata pana cela finele razboiului. Timp de o
saptamana el va realiza un Legamant tare cu multi. Timp de o jumatate de saptamana, El va
opri sacrificiul si ofranda de mancare. Pe aripa sanctuarului va fi o abominare pana cand
distrugerea decretata va fi varsata peste devastator ».
In aceasta interventi verbala, ingerul Gabriel intervine in favoarea Ierusalimului. De
fapt, aici este vorba de o descoperire ce priveste sfarsitul violent al Ierusalimului.
Si Ieremia vorbeste de saptezeci ani decretati de YHWH ca fiind timpul robiei
babilonice « Doar dupa ce cei saptezeci de ani ai Babilonului sunt impliniti va voi vizita si voi
implini catre voi promisiunea Mea si va voi intoarce in acest loc » (Ier 29,10 ; cf. 25,11-12).
Calculul facut de Ieremia incepe cu anul 605 si se incheie cu edictul lui Cirus (538) cand

211
LUST, Mesianism, p. 7, n. 33.
212
213
58
regele persan permite evreilor intoarcerea in tara lor si reconstruirea Ierusalimului (2 Cr

36,22-23 ; Ezr 1,1-2)214.
Daniel vorbeste de saptezeci de saptamani, mai exact de saptezeci de saptamani de ani,
adica de 490 de ani. In plus, Daniel divide cele saptezeci de saptamani sau cei 490 de ani in
trei subdiviziuni : sapte saptamani (49 ani), saizeci si doua saptamani (434 ani) si o saptamana
(7 ani). De la edictul lui Cirus din 538 pana la momentul veniti lui Mesia Printul sunt saizeci
si noua de saptamani sau 483 de ani (Dn 9,25-26). Dupa 483 de ani Mesia Printul va fi ucis
fara sa aiba nicio vina de catre un print care inca nu a sosit. Acesta va distruge atat Ierusalimul
cat si Templul (Dn 9,26). In ultima saptamana de ani, Mesia Printul va realiza un Legamant
cu multi. La mijlocul acestei saptamani de ani, Mesia Printul va opri sacrificiul si ofranda (Dn
9,27). In general, cercetatorii moderni identifica pe Antioh IV Epifanes, mai exact persecutia
initiata de acesta intre 167-164 i.Hr. Dat fiind si faptul ca aceasta carte profetica a fost
redactata in timpul celui de al doilea secol i.Hr., Mesia este de fapt Marele Preot Onias III (2
Mac 4,30-38), inlaturat din functie si ucis in 175 de catre soldatii lui Epifanes.
Talmudul identifica cei 490 ani cu perioada dintre prima distrugere a Templului (586 i.
Hr.) si distrugerea celui de al doilea Templu din 70 d.Hr.215.
Interpretarea clasica crestina stabileste inceputul numaratorii lui Daniel in cel de al 20-
lea an al domniei lui Artaxerxe, cand acesta permite paharnicului sau Neemia, sa revina in
Palestina. Mai exact este vorba de anul 455 i.Hr. ce corespunde cu 299 de la fondarea Romei.
Acest an plus cei 483 prezisi de Daniel dau 782, care daca sunt convertiti dau 27/28 d.Hr.
Aceasta ar coincide cu momentul istoric al inceperii activitatii publice lui Iisus Hristos (Lc
3,1). Iar cei trei ani si jumatate, ce semnifica jumatatea de saptamana de care vorbeste Daniel,
sunt incheiati prin moartea violenta a lui Mesia216.
Din aceasta profetie aflam ca Mesia va veni inaintea distrugerii celui de al doilea
Templu, deci inainte de 70 d.Hr.

214
215
Nazir 32b (a se vedea si PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 113).
216
59
BIBLIOGRAFIE
Instrumente de lucru
BOGAERT, P.-M., DELCOR, M. e.a. (ed.), Dictionnaire encyclopédique de la Bible, Turnhout,
Brepols, 2002, 3e éd.
FREEDMAN, David N., HERION, Gary A. e.a. (ed.), The Anchor Bible Dictionary, vol. 1, New
York, Doubleday, 1992.
FREEDMAN, David N., HERION, Gary A. e.a. (ed.), The Anchor Bible Dictionary, vol. 5, New
York, Doubleday, 1992.
Dictionnaire de la Bible. Supplément, vol. 9, Paris, Letouzey & Ané Editeurs, 1979.
La Bible (Traduction œcuménique de la Bible), Paris, Bibli’0 – Société biblique française –

Cerf, 2010.
La Bible grecque d’Alexandrie, trad. si note M. HARL, G. DORIVAL si O. MUNNICH, Paris,

Cerf, 1986-.
Septuaginta. Vetus Testamentum Graecum Auctoritate Academiae Scientiarum Gottingensis

editum, 24 vol., Göttingen, Vandenhoeck & Ruprecht, 1931-2006.
Comentarii patristice
EUSEBIU, de Cezarea, Questions évangéliques (SC, 523), intr., trad. si note de C. Zamagni,
Paris, Cerf, 2008.
HILL, Robert Ch., St John Chrysostom’s Teaching on Inspiration in ´Six Homelies on Isaiah
6´, in SVTQ 47 (2003), p. 307-322.
PS CALINIC, BOTOSANEANUL, Biblia in Filocalie. Anthologie de texte biblice talcuite in

Filocalia romaneasca, vol. 1, Iasi, Trinitas. Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, 1995.
60
TOV, E., Theodoret’s Commentary on Isaiah : A Synthesis of Exegetical Traditions, in B.

NASSIF (ed.), New Perspectives on Historical Theology : Essays in Memory of John
Meyendorff, Grand Rapids (MI), Eerdmans, 1996, p. 133-142.
Comentarii moderne
ABREGO DE LACY, J.M., I libri profetici (Introduzione allo studio della Biblia, 6), Brescia,
1996.
AITKEN, James K. (ed.), T & T Clark Companion to the Septuagint (Bloomsbury Companion),
London, T & T Clark, 2015.
ALONSO-SCHÖKEL, L. si SICRE DIAZ, J.-L., Profetas. Commentario (I si II), Madrid, 1980.
AMSLER, S., ASURMENDI, J., AUNEAU, J. si MARTIN-ACHARD, R., Les prophètes et les livres
prophétiques (Petite Bibliothèque des Sciences Bibliques, A.T. 4), Paris, 1985.
BLENKINSOPP, J., A History of Prophecy in Israel, Philadelphia, 1983.
BALTZER, K., Deutero-Isaiah: A Commentary on Isaiah 40-55, Hermeneia (MI), Fortress

Press, 2001.
BLENKINSOPP, J., Isaiah 1-39: A New Translation with Introduction and Commentary (The
Anchor Yale Bible), New Haven, Yale University Press, 2000.
BOGAERT, P.-M., La vetus latina de Jérémie : texte court, témoin de la plus ancienne Septante
et d’une forme plus ancienne de l’hébreu (Jr 39 et 52), in A. SCHENKER (ed.), The Earliest
Text of the Hebrew Bible: The Relationship Between the Masoretic Text and the Hebrew Base
of the Septuagint Reconsidered (Society of Biblical Literature Septuagint and Cognate
Studies, 52), Atlanta (GE), Scholars Press, 2003, p. 51-82.
BRECK, J., Sfanta Scriptura in traditia Bisericii, trad. I. Tamaian, Cluj-Napoca, Patmos, 2008,
a 2-a editie.
61
CHILDS, Brevard S., Retrospective Reading of the Old Testament Prophets, in ZAW 108
(1996), p. 362-377.
COLLINS, John J., Daniel : A Commentary on the Book of Daniel, Hermeneia (MIN), Fortress,
1993.
HARL, M., DORIVAL, G. si MUNNICH, O., La Bible grecque des Septante. Du judaïsme
hellénistique au christianisme ancien (Initiations au christianisme ancien), Paris, Cerf –
C.N.R.S., 1994.
LUST, J., Messianism and the Septuagint (BETL, 178), Leuven, Leuven University Press –
Peeters, 2004.
MCKAY, Gretchen K., The Eastern Christian Exegetical Tradition of Daniel’s Vision of the
Ancient of Days, in Journal of Early Christian Studies 7 (1999), p. 139-161.
MILLER, J.W., Meet the Prophets. A Beginner’s Guide to the Books of the Biblical Prophets,
New York – Mahwah (NJ), Paulist Press, 1987.
NERSESSIAN, V., The Bible in the Armenian Tradition, Getty Publications, 2001.
PENTIUC, Eugen J., The Old Testament in Eastern Orthodox Tradition, New York, Oxford
University Press, 2014.
ID., The Word álmah in Isaiah 7 :14 :A New Etymology, in José E. AGUILAR e.a., Bible et
Terre Sainte. Mélanges Marcel Beaudry, New York, Peter Lang Press, 2008, p. 129-136.
ID., Jesus the Messiah in the Hebrew Bible, New York / Mahwah (NJ), Paulist Press, 2006.
PFANDL, G., Interpretations of the Kingdom of God in Daniel 2:44, in Andrews University
Seminary Studies 34 (1996), p. 249-268.
SWAYZE, J.F.A., The Fifth Gospel : Isaiah in the History of Christianity, Cambridge,
Cambridge University Press, 1996.
62
SIEGMAN, Edward F., The Stone Hewn from the Mountain (Daniel 2), in CBQ 18 (1956), p.
364-379.
RÖMER, Th., MACCHI, J.-D. si NIHAN, C. (ed.), Introduction à l’Ancien Testament (Le monde
de la Bible, 49), Gèneve, Labort et Fides, 2009.
WATTS, J.D.W., Isaiah 1-33 (WBC, 24), Nashville (TN), Thomas Nelson, 1985.
ZIMMERLI, W., Ezechiel : A Commentary on the Book of the Prophet Ezechiel, vol. 2, trad.
J.D. Martin, Hermeneia (PH), Fortress, 1983.
63

VT - Curs Profetii Mari Pr. C. Pogor PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

VT - Curs Profetii Mari Pr. C. Pogor PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Varianta de lucru pentru uzul cursantilor Centrului D.

Staniloae © Constantin Pogor – revazut in iunie 2015

Centrul ortodox de studii si cercetare « Dumitru Staniloae »

STUDIUL VECHIULUI TESTAMENT1

Luni, 27 aprilie 2015

Prolog la urmatoarele trei cursuri

SFANTA SCRIPTURA A VECHIULUI TESTAMENT

SCURTA SCHITA ISTORICA A APARITIEI LXX

ISTORIA FORMARII CANONULUI BIBLIC

Inca de la inceputurile ei, Biserica a fost mai favorabila utilizarii in cult si in

De fapt, se poate afirma astazi ca in diaspora elenista mesianismul cunoaste o oarecare

descoperite). Totodata, o garantie a inspiratiei unui text o constituie si comunitatea

Din sec. 5, in multe manuscrise gasim Octateuhul, adica Pentateuhul, Iosua,

Din disputa cu protestantismul, catolicismul a trebuit sa ofere si sa insite pe

3 Ezdra – + apendice – – + extra-

PROFETII MARI SAU PROFETII POSTERIORI123

« Mai intai de toate, sa stiti ca nicio profetie din Scriptura

Atunci cand vorbim de profeti ai Vechiului Testament ne referim la persoane umane

CANONUL BIBLIC EBRAIC AL VECHIULUI TESTAMENT

In canonul biblic iudaic, ansamblul « cartilor profetice » incepe si se incheie cu o

Canonul biblic al LXX

Etimologia termenului de « profet »

Termenul de « profet » vine de la cuvantul grec profhti adica « interpret al unui

Elemente introductive legate de Profetii anteriori

STATUTUL PROFETISMULUI IN SANUL LUI ISRAEL

STRUCTURA LITERARA A CARTILOR PROFETICE

Povestirile (in mod special in proza)

Oracolele sau profetiile

Alte forme de enuntare a mesajului profetic

CARTEA PROFETULUI ISAIA

In zilele noastre, cercetatorii occidentali se acorda in a afirma ca de fapt Cartea

Avand in vedere complexitatea acestei carti si in general a cartilor profetilor posteriori,

A) in timpul regelui Iotam (aprox. 740-736)

B) inceputul domniei lui Ahaz (735-734) : razboiul siro-efraimit

C) Inceputul domniei lui Ezechia (aprox. 724)

C) A doua parte a domniei lui Iezechia (716-700)

Mesia prezis de Vechiul Testament nu este un personaj istoric ce are menirea de a

Multe din textele ebraice ce in Targume127 primesc o interpretare mesianica sunt

CARTEA PROFETULUI IEREMIA

1,1–25,14 : profetii despre Iuda

26,1–45,5 : profetii de mantuire pentru Israel si Iuda

46,1–51,64 : profetii impotriva popoarelor straine

52,1-34 : annexa istorica ce reda caderea Ierusalimului (esentialul preia 2 R 24,18–

CARTEA PROFETULUI IEZECHIEL

Iez 44,1-3 (46,1-2)

CARTEA PROFETULUI DANIEL

regele persan permite evreilor intoarcerea in tara lor si reconstruirea Ierusalimului (2 Cr

La Bible (Traduction œcuménique de la Bible), Paris, Bibli’0 – Société biblique française –

La Bible grecque d’Alexandrie, trad. si note M. HARL, G. DORIVAL si O. MUNNICH, Paris,

Septuaginta. Vetus Testamentum Graecum Auctoritate Academiae Scientiarum Gottingensis

PS CALINIC, BOTOSANEANUL, Biblia in Filocalie. Anthologie de texte biblice talcuite in

TOV, E., Theodoret’s Commentary on Isaiah : A Synthesis of Exegetical Traditions, in B.

ALONSO-SCHÖKEL, L. si SICRE DIAZ, J.-L., Profetas. Commentario (I si II), Madrid, 1980.

BLENKINSOPP, J., A History of Prophecy in Israel, Philadelphia, 1983.

BALTZER, K., Deutero-Isaiah: A Commentary on Isaiah 40-55, Hermeneia (MI), Fortress

S-ar putea să vă placă și