Relieful glaciar în România

Acum circa 1.200.000 de ani, suprafaţa terestră era afectată de prima fază a glaciaţiunii cuaternare, dintre
cele patru determinate (Gunz, Mindel, Riss, Wurm). Aceste patru faze au fost întrerupte de perioade interglaciare
relativ scurte, cu încălziri uşoare. Oamenii de ştiinţă au pus această răcire pe seama devierii Pământului de la
orbita normală, dar şi pe alte fenomene meteorologice insuficient explicate. Se consideră că ultima fază, Wurm, a
luat sfârşit acum 15.000 de ani. În toată această perioadă, gheţarii şi-au „făcut de cap” pe suprafaţa terestră, lăsând
urme adânci în formele deja existente de relief. Pe teritoriul României, gheţarii s-au dezvoltat numai în munţi, la
altitudini de peste 1800 de metri, suprafeţele de câmpie fiind supuse unui mediu de tundră. Totuşi, vom vedea că
formele de relief glaciar coboară şi sub 1800 de metri.

Relieful glaciar din Carpaţii româneşti este rezultatul unor procese care au durat peste un milion de ani, timp
în care gheţarii au erodat, transportat şi acumulat materialul format din roci metamorfice.

Foto 255: Căldarea Roşiile, Masivul Parâng

193
 După geograful Grigore Posea, cea mai importantă dezvoltare a gheţarilor montani a avut loc în timpul
fazelor Riss şi Wurm; concluzia a fost trasă ca urmare a studierii atât a reliefului glaciar din zona înaltă, cât şi a
reliefului periglaciar din împrejurimi. Este sigur că modelarea a avut loc sub două forme, corespunzătoare celor
două tipuri de gheţar: gheţarul de circ şi gheţarul de vale. Primii dintre aceştia, restrânsi ca suprafaţă şi izolati
undeva pe versanţii nordici ai Făgăraşului, Parângului şi Retezatului, au „umplut” o serie de microdepresiuni
preexistente în relieful montan, urmând sa le erodeze în fazele interglaciare prin îngheţ-dezgheţ. În schimb,
gheţarii de vale erau mult mai dezvoltaţi, erau compuşi din mai multe circuri (alăturate sau dispuse în trepte) şi se
continuau spre baza muntelui cu limbi de gheaţă asemănătoare cu cele actuale din Munţii Alpi. Aceste limbi, prin
eroziune, aveau să definitiveze văile glaciare de astăzi. De altfel, la nivel european, gheţarii noştri, dispăruţi acum
15.000 de ani, se încadrau la tipul montan-alpin. Au rămas în urma lor văile glaciare, cele mai dezvoltate
întâlnindu-se pe versanţii masivelor Făgăraş, Parâng, Retezat şi Rodnei. Pe lângă gheţarii de circ şi de vale, se
presupune că au existat şi gheţari de platou, pe suprafeţe mici din Bucegi, Făgăraş şi Rodnei.

Dacă relieful glaciar s-a format prin eroziune, transport şi acumulare, este normal să avem şi forme de relief
corespunzătoare: forme de eroziune şi forme de acumulare.

Formele de eroziune sunt cel mai uşor de recunoscut pe traseele montane: circul glaciar, custura şi valea
glaciară.

Circul glaciar este microdepresiunea care era ocupată de gheţar. Formarea circurilor glaciare este
disputată între două teorii, prima dintre ele punând în seama gheţarului întreaga erodare a reliefului, iar cea de-a
doua care spune că microdepresiunile ar fi existat înainte de formarea gheţarilor. Cele mai elocvente circuri
glaciare se întâlnesc în Carpaţii Meridionali, dar şi în Munţii Rodnei. Majoritatea circurilor (căldărilor) glaciare
adăpostesc lacurile glaciare – ce se alimentează din izvoare naturale, apa acumulându-se în forma negativă de
relief formată de gheţarul dispărut.

Custura reprezintă contactul dintre două circuri glaciare alăturate. Aceasta are forma unei creste ascuţite şi
zimţate, întreruptă de „strungi”, „portiţe” sau „ferestre”, microforme prin care masele de gheaţă comunicau dintr-un
circ în altul. Custurile cele mai ascuţite şi mai greu de parcurs se întâlnesc în Munţii Făgăraş, dar nici Masivul
Retezat nu se lasă mai prejos.

194
 Foto 256: Custură în Munţii Retezat

Valea glaciară este forma de relief în care a evoluat limba gheţarului – prelungirea liniară a acestuia către
baza muntelui, până la etajul inferior în care zăpada nu mai era permanentă. Teoriile asupra genezei văilor glaciare
sunt similare cu cele de la circuri, existând teorii atât pentru, cât şi împotriva eroziunii exclusive a gheţarilor. Profilul
transfersal al văilor glaciare poate avea forma literei „U” sau forma literei „V”. Văile glaciare pot avea unul sau mai
multe circuri, dispuse în praguri (de exemplu, circurile Văii Gaura din Munţii Bucegi sau cele de la obârşia Jieţului,
din Munţii Parâng).

Ca forme de acumulare, cele mai cunoscute sunt morenele – formaţiunile compuse din materialul dizlocat
şi transportat de gheţar prin topire şi scurgere. Morenele se identifică prin depozitele stâncoase (acoperite sau nu
cu sedimente ulterioare) situate, după Grigore Posea, la altitudini de la 800 până la: 1300 de metri în Munţii Rodnei,
1400 de metri în Făgăraş, 1400-1700 de metri în Bucegi, 1650 de metri în Iezer.

195
 Relieful glaciar din Munţii Bucegi este concentrat pe văile din jurul Vârfului Omu şi se constituie din văi
glaciare şi circuri (fără lacuri). În abruptul estic, cel dinspre Valea Prahovei, se remarcă circurile glaciare din Valea
Cerbului şi Valea Morarului. Dintre acestea, doar prin Valea Cerbului trece o potecă turistică marcată, cea mai
scurtă dintre Buşteni şi Vârful Omu, a cărei porţiune finală reprezintă chiar ascensiunea peretelui unui circ glaciar,
pe o potecă în serpentine care ia sfârşit chiar la Cabana Vârful Omu. Mult mai spectaculoase sunt văile glaciare de
pe partea nordică – Mălaieşti şi Ţigăneşti, ultima adăpostind şi un lac de dimensiuni mai mici, de provenienţă
pluvio-nivală (accesibil de la Cabana Mălăieşti). Valea Mălăieşti este parcursă de o serie de trasee turistice
marcate care fac legătura cu Vârful Omu, dintre care numai unul este accesibil iarna, dar numai cu echipament
adecvat anotimpului şi în afara perioadelor cu avalanşă. Pe partea vestică a Bucegilor, spre Bran şi Moieciu, putem
parcurge pe o potecă turistică monumentalele circuri ale Văii Gaura, cu o limbă de gheţar care se întindea până
aproape de limita actuală a pădurii. Văile glaciare orientate spre sudul masivului, din bazinul Ialomiţei, sunt chiar
Obârşia Ialomiţei şi Sugările, ambele cu câte un circ, precum şi valea Doamnele.

Foto 257: Depozit de tip morenă pe versantul unei căldări glaciare din Retezat

196
Foto 258 – 259: Valea Cerbului

197
Foto 260: Văile Ţigăneşti şi Mălăieşti

Foto 261: Valea Gaura

198
 În aceeaşi grupă a Bucegilor, dar în masivul vecin Leaota, mai puţin erodat de gheţarii montani (2133 de
metri altitudine maximă), întâlnim un circ glaciar suspendat pe versantul nord-estic al celui mai înalt vârf.

În Masivul Făgăraş avem la dispoziţie un relief glaciar bine dezvoltat, cu peste 70 de lacuri glaciare şi peste
170 de circuri. Făgăraşul prezintă complexe glaciare orientate nord-sud, de o parte şi de alta a crestei principale, o
adevărată înlănţuire de custuri şi circuri, pe aproape toată întinderea de 70 de kilometri. Accesul se face numai cu
antrenament fizic temeinic şi echipament corespunzător de munte. Pe versantul sudic, mai puţin abrupt decât cel
nordic, întâlnim cele mai lungi văi glaciare din România, de până la 7 kilometri. Totuşi, cele mai dezvoltate circuri
glaciare se află pe versantul nordic, mai adăpostit faţă de razele solare decât cel sudic şi unde gheţarii s-au topit
mai greu. Dintre văile glaciare, cele marcate turistic sunt Avrig, Şerbota, Bâlea, Arpaş, Viştea Mare, Viştişoara,
Sâmbăta, Dejani (din versantul nordic) şi Valea Rea, Vâlsan, Mircea, Capra şi Izvorul Scării din versantul sudic.
Totusi, pe versantul sudic (ceva mai putin abrupt) se pot parcurge si alte văi, unele străbătute chiar de drumuri
forestiere, fără marcaj turistic. Pe Valea Rea (izvorul oficial al Râului Doamnei) se poate ajunge cu maşina la numai
3 kilometri de Vârful Moldoveanu, fiind cea mai apropiată şosea forestieră faţă de cel mai înalt vârf al României.
Drumul Naţional 7C „Transfăgărăşan” străbate văile glaciare Capra (sud) şi Bâlea (nord). Văile nordice ale
Făgăraşului sunt accesibile de pe traseul feroviar-rutier dintre Braşov şi Sibiu, care traversează depresiunea
submontană a Făgăraşului. Iarna, văile nordice sunt deosebit de expuse avalanşelor, astfel că este recomandată
consultarea Salvamont înainte de traseu.

Foto 262: Custuri Făgărăşene Foto 263: Căldarea glaciară Capra

199
 Foto 264: Căldarea glaciară Bâlea

Foto 265: Fereastra Mare a Sâmbetei

200
 Masivul Iezer-Păpuşa, „fratele” mai mic de la est al Făgăraşului, prezintă pe ambii versanţi o înlănţuire de
circuri glaciare. Dintre cele de pe versantul sud-estic, unul singur păstrează un lac glaciar, numit chiar Lacul Iezer,
pe malul căruia se află şi refugiul turistic omonim, accesibil pe trasee marcate dinspre Cabana Voina. Pe versantul
nord-vestic întâlnim Lacurile Boarcăşului, cuibărite în căldările glaciare din bazinul Văii Dâmboviţei.

Masivul Parâng prezintă în zona înaltă peste 30 de lacuri glaciare şi mai multe circuri, marea majoritate
fiind concentrate pe versantul nordic, intens afectat de eroziunea glaciară datorită expunerii. Complexul glaciar al
Jieţului, aflat chiar sub vârful Parângu Mare (2518), cu căldările Mândra, Roşiile şi Zănoaga Stânei, este cel mai
dezvoltat şi se poate parcurge vara pe traseul turistic dintre Refugiul Agăţat şi creasta principală. Un traseu turistic
şi mai cunoscut este cel dintre Obârşia Lotrului şi Lacul Câlcescu, care constituie chiar izvorul oficial al Lotrului
(fiind şi rezervatie naturală). Căldările de pe versantul nordic mai pot fi vizitate şi pe poteci nemarcate, sub
îndrumarea localnicilor. Traseul crestei Parângului (accesibil numai vara), care urcă la peste 2500 de metri, începe
de la Petroşani (pe la Hotelul Rusu şi Staţiunea Parâng-ANEFS) şi ajunge până la Şoseaua Transalpină (DN 67C),
apoi continuă spre Munţii Căpăţânii.

Foto 266: Complexul glaciar al izvoarelor Jieţului (Lacurile Roşiile, Mândra, Zănoaga

201
Foto 267 – 268: Complexul glaciar al izvoarelor Jieţului (Lacurile Roşiile,

202
 Relieful glaciar din Masivul Cindrel este restrâns, dar bine conturat, concentrat în partea centrală a
masivului, ca de obicei pe versantul nordic. Aici avem cele două mari circuri glaciare ale Iezerului Mare şi Iezerului
Mic, care adăpostesc lacuri şi care sunt protejate într-o rezervaţie. Deasemenea, s-au mai dezvoltat circuri fără
lacuri glaciare (Gropata, Iujbea Răşinarului). Rezervaţia Iezerele Cindrelului este accesibilă de la Păltiniş, pe un
traseu turistic de aproximativ 5 ore, accesibil cu piciorul tot timpul anului (vara şi cu bicicleta), dar şi de la
Mănăstirea Oaşa, pe un traseu mai lung.

Masivul Şureanu prezintă relief glaciar în partea de sud-est, pe acelaşi versant nordic, fiind constituit din
câteva circuri situate în apropierea vârfului Şureanu, dintre care cel mai bine conturat adăposteste şi un lac glaciar,
sau un iezer (în limbajul popular): Iezerul Şureanu. Aici se poate ajunge uşor atât dinspre Mănăstirea Oaşa (drum
de maşină pe la complexul turistic Luncile Prigoanei), cât şi dinspre Petroşani şi Petrila, pe la cantonul silvic Auşel,
traseul fiind marcat şi accesibil tot anul. Lângă Iezerul Şureanu a luat naştere de curând o ministaţiune turistică
pentru sporturi de iarnă.

În subunităţile Căpăţânii şi Lotrului întâlnim un relief glaciar mai slab conturat, cu circuri suspendate sub
vârfurile Ursu, respectiv Puru şi Fratoşteanu Mare, care depăşesc usor 2000 de metri altitudine. Crestele se pot
parcurge atat cu piciorul, cât şi cu o bicicletă bine echipată de munte. Accesul se face din Valea Lotrului (Voineasa-
Vidra) sau de pe Şoseaua Transalpină.

Masivul Retezat – protejat împreună cu vecinul Godeanu în cadrul Parcului Naţional Retezat – prezintă
cele mai intense urme ale activităţii glaciare cuaternare din Carpaţi. Aceasta nu trebuie să ne surprindă, având în
vedere altitudinile ce ajung până la 2507 de metri (Vârful Peleaga) şi poziţia masivului în raport cu celelalte blocuri
montane din împrejurimi, care a favorizat staţionarea maselor de aer umede dinspre nord-vest. Zona centrală a
Retezatului a fost modelată pe ambii versanţi, nordic şi sudic, aici fiind prezente şi câteva dintre „superlativele”
glaciare din Carpaţii româneşti: cel mai lung şi mai dezvoltat gheţar (18 kilometri lungime), care a modelat Valea
Lăpuşnicul Mare; cel mai întins lac glaciar – Lacul Bucura – care este parte din imensul complex de modelare
glaciară din Valea Lăpuşnicul Mare; cel mai adânc lac glaciar – Lacul Zănoaga, de 29 de metri. În Retezat există nu
mai putin de 80 de lacuri naturale. O parte dintre custuri sunt accesibile pe trasee turistice marcate, favorizând
accesul în cele mai cuprinzătoare puncte de panoramă asupra lacurilor şi văilor. În parcul naţional se poate intra pe
la cabanele Cârnic şi Pietrele, de unde pleacă trasee marcate spre Lacul Bucura (8-10 ore, principalul loc de
campare din masiv) şi spre vârfurile cele mai înalte din masiv (Peleaga, Judele, Bucura, Retezat). Deasemenea, se
mai poate ajunge şi dinspre Valea Jiului (Petroşani – Uricani), pe la Cabana Buta. Traseele sunt accesibile şi iarna,
dar numai pe zăpadă bine stabilizată şi cunoscând pericolele aferente (cornişe, avalanşe).

203
 Foto 269: Complexul glaciar Bucura

Foto 270: Peisaj de modelare glaciară din Retezat în care

predomină acumulările de tip morenă

204
 Foto 271: Custuri în jurul Vârfului Retezat

Munţii Godeanu, cei mai izolaţi din România, prezintă un relief glaciar care se deosebeşte de cel din
vecinul Retezat în special prin lipsa custurilor. Circurile s-au dezvoltat pe ambele părţi ale culmii principale, unele
adăpostind şi lacuri precum Scărişoara, Moraru, Scurtele, Godeanu. Văile glaciare (Lăpuşnicul Mic, Branul) sunt
mai scurte decat în Retezat, dar prezintă morene mai bine definite.

205
 Masivul Ţarcu, legat de Godeanu printr-o culme înaltă de 1600-2000 de metri, prezintă un relief glaciar
spectaculos, format uniform de-a lungul crestei principale. Fiind accesibil atât dinspre oraşul Caransebes (la sud),
cât şi dinspre Oţelu Roşu şi Sarmizegetusa (nord), masivul este alcătuit din trei sectoare principale: Ţarcu, Baicu şi
Bloju (de la sud la nord). În sectorul Ţarcu, unde întâlnim şi o staţie meteorologică modernă, de vârf de munte,
putem admira valea glaciară Olteana, cu două circuri glaciare şi lacuri. Tot aici, spre contactul cu sectorul Baicu, pe
partea nord-vestică, Valea Şuculeţu este cea mai bine conturată din masiv, deasemenea cu circ şi lac. În Muntele
Baicu (sectorul central), pe lângă circurile de pe partea nordică, avem un lac glaciar pe versantul sudic – lacul
Pietrele Albe. Totuşi, cel mai „arătos” circ glaciar din Ţarcu se poate admira în sectorul Muntelui Bloju. Valea
glaciară Netiş se află pe versantul estic şi adăposteşte lacul glaciar omonim. Pe versantul nordic al Blojului s-a
dezvoltat Valea Bistra, cu circul şi lacul omonim. Pe timp de vară, traseul de creastă al Masivului Ţarcu este
accesibil, dar vântul este extrem de puternic în toate sezoanele. De la telescaunul Borlova până la Staţia
Meteorologică Ţarcu există un drum auto de serviciu, care iarna se acoperă şi nu mai poate fi urmărit. Pe timp de
iarnă este recomandat numai accesul dinspre Borlova (pe la staţia meteo Cuntu), cu consultarea în prealabil
asupra condiţiilor meteorologice.

Foto 272: Staţia Meteorologică Ţarcu, la marginea unei căldări glaciare

206
 Foto 273: Lacul şi Căldarea Netiş

Foto 274: Căldare glaciară în Ţarcu

207
 Munţii Rodnei, protejaţi prin înfiintarea Parcului Naţional omonim, sunt cei mai înalţi din Carpaţii Orientali
(peste 2300 de metri), iar altitudinea lor a permis dezvoltarea reliefului glaciar, cu văi, circuri, lacuri şi custuri,
dispuse în general pe versantul nordic. Creasta principală are aproximativ 60 de kilometri, dar traseul cel mai
frecventat parcurge numai o parte din aceasta (în 2-3 zile), deoarece vârful cel mai înalt, Pietrosul Rodnei (2303
metri), este situat pe o ramificaţie secundară înspre nord. Trasee turistice au dificultate medie, dar nu sunt
recomandate iarna. Acestea pleacă atât dinspre localităţile din Bazinul Someşului (Sângeorz Băi, Maieru, Rodna,
Şanţ), dinspre cele din Valea Sălăuţei (Romuli, Dealu Ştefăniţei, Săcel), cât şi dinspre Valea Vişeului (Borşa,
Moisei). Complexele glaciare cele mai dezvoltate sunt Lala Mare, Ineu (la est), Buhăescu şi Iezer (în partea central-
nordică), toate cu lacuri glaciare. Lacul Iezer, situat pe traseul turistic cel mai circulat, dintre Borşa şi Vârful
Pietrosul, este recunoscut prin forma care reproduce fidel conturul României.

Foto 275: Custură în zona Vârfului Roşu

208
Foto 276: Complex glaciar specific Munţilor Rodnei (o modelare mai
slab pronunţată în comparaţie cu masivele din Carpaţii Meridionali)

Foto 277: Lacul şi Căldarea Iezer

209
 Masivul Farcău (1957 metri) face parte din Munţii Maramureşului şi implicit din Parcul Natural cu acelaşi
nume. Este pozitionat la sud de creasta principală care defineşte graniţa cu Ucraina, prin urmare este 100%
românesc. Prezintă relief glaciar în zona înaltă definită de vârfurile Farcău şi Mihailecu. Singurul lac glaciar din
masiv, Lacul Vinderel, este situat la înşeuarea dintre cele două vârfuri, iar formarea lui este pusă pe seama
eroziunii unui fost gheţar de platou (nefiind format într-un circ). Se poate ajunge aici pe trasee marcate dinspre
satele Repedea şi Poienile de sub Munte (4-5 ore), în orice anotimp. Pe teritoriul Munţilor Maramureşului mai
întâlnim circuri glaciare în masivul Pietrosu Bardăului (1800 de metri), dar şi în masivul Pop Ivan, pe versantul
nordic ucrainean.

Foto 278: Lacul Vinderel, Munţii Maramureşului

210
 Foto 279: Lacul Vinderel, Munţii Maramureşului

În grupa centrală a Carpatilor Orientali, singurele forme demonstrate de relief glaciar (circuri suspendate)
se pot admira în Munţii Căliman, atât pe versantul nord-estic al masivului Pietrosul, de 2100 de metri altitudine, cât
şi în zona înaltă Reţiţiş – Călimanu Cerbului (de peste 2000 de metri). Ambele sectoare sunt accesibile cu destulă
uşurinţă atât dinspre satul Gura Haitii, cât şi dinspre Topliţa (numai vara), pe şoseaua alpină care leagă Staţia
Meteorologică Reţiţiş de aceste două localităţi.

În zona înaltă a Munţilor Bihorului (subunitate a Munţilor Apuseni), între Pasul Vârtop şi Vârful Curcubăta
Mare, au fost identificate urmele a doi gheţari suspendaţi de circ, sub vârfurile Curcubăta Mare şi Piatra Grăitoare.
Formarea acestora la altitudini atât de mici (sub 1800 de metri) se explică prin poziţionarea culmii Curcubăta ca
avanpost în calea maselor oceanice, aduc umezeală şi zăpezi care şi în zilele noastre se topesc tocmai în luna mai.

211