Munţii Trascăului, relief de poveste

Apusenii sunt munţii care ne pun cel mai serios la încercare răbdarea şi capacitatea de orientare în teren.
Drumurile sunt lungi, obiectivele turistice sunt bine ascunse, iar prezenţa lor este de cele mai multe ori nebănuită în
marea de coline monotone. Numai turistul pasionat, bine echipat şi obişnuit cu rigorile muntelui poate cuceri
multitudinea de frumuseţi apusene. La extremitatea estică a acestei grupări de munţi din Carpaţii Occidentali se
individualizează Munţii Trascăului, alcătuiţi dintr-o pătură sedimentară calcaroasă din Cretacic şi Jurasic
(Mezozoic), cu intruziuni de bazalte din timpul activităţii vulcanice alpine. Calcarele apar la suprafaţă fie sub forma
zecilor de sectoare de chei tăiate de apele din bazinul Mureşului, fie sub forma faimoaselor klippe calcaroase
(denumite şi olistolite), cele mai plăcute surprize ale Apusenilor. Trascăul este încadrat la est de Culoarul Alba Iulia-
Turda (al Mureşului), la nord de masivul cristalin Muntele Mare (1826 de metri) şi Valea Arieşului, iar la vest şi la sud
de Munţii Metaliferi. Dacă limita geografică sudică este mai uşor de identificat (Valea Ampoiului), cea vestică este
mai greu de definit, fiind reprezentată de aliniamentul localităţilor Zlatna – Întregalde – Sălciua. Altitudinile sunt
modeste (sub 1400 de metri), însă înălţimile nu sunt cele mai căutate obiective din Trascău.

Oraşul Cluj Napoca este punctul

principal de plecare în majoritatea excursiilor
prin Apuseni, indiferent de direcţie. „Capitala”
Transilvaniei, cel mai important oraş din
această regiune istorică se mândreşte cu
Biserica Sfântul Mihail (romano-catolică,
monument de arhitectură gotică), dar şi cu
mai recenta Catedrală Ortodoxă a Vadului,
Feleacului şi Clujului. Din vârful Dealului
Cetăţuii, o colină din prelungirea Munţilor
Gilăului aflată chiar în centrul Clujului, se
deschide un peisaj spectaculos asupra
oraşului şi a împrejurimilor.

Foto 187: Clujul la ceas de seară, aşa cum poate fi admirat

numai de pe Dealul Cetăţuia

145
 Dincolo de Dealul Feleacului, care
mărgineşte Clujul la sud, Drumul Naţional 1
coboară la Turda, nu înainte de a traversa
comuna Tureni, cunoscută pentru Cheile
Turenilor, un sector aflat la extremitatea
nordică a Munţilor Trascăului, tăiat în
calcarele jurasice de Pârâul Racilor. Oraşul
Turda, al doilea ca mărime (demografică) din
judeţul Cluj, este o nouă poartă de acces în
spaţiul Trascăului. Cel mai cunoscut obiectiv
turistic din interiorul oraşului este Salina
Turda, monument istoric industrial-extractiv,
exploatarea de sare datând încă din vremea
Imperiului Roman. Depresiunea Colinară a
Transilvaniei este recunoscută pentru
zăcămintele minerale de sare din zonele
Foto 188: Centrul oraşului Turda
Turda, Praid, Ocna Sibiului, Ocna Dejului,
Cojocna şi Ocna Mureş, formate în urmă cu
peste 13 milioane de ani pe fundul unei mări
cu adâncime redusă.

Însă un obiectiv turistic şi mai

cunoscut, care a împrumutat toponimul
oraşului Turda, se află la numai 15 kilometri
vest faţă de centrul istoric. La marginea
satului Cheia, denumit aşa deloc întâmplător,
apele Pârâului Hăşdate au dăltuit, tot în
calcarul jurasic, un monument al naturii
emblematic pentru grupa Munţilor Apuseni.

Foto 189 : Cheile Turzii

146
Foto 190 – 191: Cheile Turzii

147
 Cheile Turzii reprezintă de fapt străpungerea Dealului Sandului (759 m) de catre pârâul Hăşdate, care
izvorăşte din Munţii Gilăului. Acesta este poziţionat în extremitatea nordică a Trascăului, foarte aproape de limita cu
Gilăul şi Muntele Mare, motiv pentru care unii geografi tind să includă monumentul natural în Munţii Gilăului.
Parcurgerea Cheilor Turzii se face de obicei pe lângă firul apei, traseul turistic de promenadă amenajat cu podeţe,
lanţuri, precum şi marcaje turistice. Totuşi, cheile se pot parcurge şi pe traseul de circuit al versanţilor, marcat cu
punct roşu, care oferă perspective total diferite. Vechea cabană Cheile Turzii, situată la intrarea din aval în chei,
oferă 40 de locuri de cazare, iar în vecinătate s-a deschis şi un restaurant de vară. Dincolo de chei, în amonte, se
urcă spre satul Petreştii de Jos, iar spre nord se desprinde şi traseul marcat spre Cheile Turenilor sau Cheile
Turului, menţionate anterior. Şoseaua judeţeană de acces la Cheile Turzii, dinspre comuna Mihai Viteazu (DJ
103G), dispune de o parcare situată pe un promontoriu de unde se poate observa în ansamblu „taietura”
spectaculoasă din Dealul Sandului, în forma literei V. Dincolo de acest punct se coboară pe picioare până la chei,
cale de un kilometru, autovehiculele având teoretic restricţie în spaţiul de tampon al rezervaţiei naturale.

Printre oraşele care s-au „cuibărit” în jurul arterei comerciale din Culoarul Mureşului (Alba Iulia – Turda) se
numără şi Municipiul Aiud, cel mai dezvoltat dintre acestea, un alt punct important de acces în Munţii Trascăului.
Cetatea Aiudului (secolele XIII-XVI) a fost ridicată peste o aşezare daco-romană din secolul III. Principalele atracţii
ale fortificaţiei sunt Muzeul de Istorie şi
Biserica Reformată, construită în stilul celor
pe care le tot întâlnim în majoritatea
localităţilor săseşti din Transilvania. Oraşul
este străbătut de râul omonim, care îşi
adună izvoarele din inima Trascăului
(masivul Bedeleu, 1285 de metri), apoi
străbate satele Vălişoara, Poiana Aiudului,
Livezile, Măgina şi Aiudul de Sus, pentru a
se vărsa în Mureş chiar la marginea
municipiului. La întâlnirea cu dealurile
calcaroase Bogza şi Pleşu, între satele
Vălişoara şi Poiana Aiudului, râul Aiud
(cunoscut şi ca Vălişoara sau Aiudu de Sus)
traversează Cheile Aiudului (Vălişoarei).

Foto 192: Cetatea Aiudului

148
 Foto 193: Cheile Aiudului (Vălişoarei)

Colţii spectaculoşi ai Cheilor Vălişoarei sunt relativ accesibili numai pe pantele împădurite, dar cu multă
atenţie, pentru că în zonă poate apărea vipera cu corn. Dincolo de chei, şoseaua judeţeană 107M traversează satul
Vălişoara, pentru a ieşi în Depresiunea Trascăului, care concentrează o multitudine de obiective turistice.

Cele două sate din depresiune – pe numele lor actuale Colţeşti şi Rîmetea – constituie vatra Scaunului
Secuiesc al Arieşului, o enclavă a Ţinutului Secuiesc, insulă de civilizaţie maghiară izolată faţă de judeţele din estul
Transilvaniei. Numele maghiar al satului Rîmetea este Torockó (pronunţat “Toroţco”), iar cel al Colţeştilor este
Torockószentgyörgy (Sângeorgiu de Trascău). De altfel, toponimele întregului scaun provin de la viceregele
Thoroczkay, care făcea parte dintre nobilii de Trascău. Pe fondul invaziei tătare în Transilvania din anul 1241,
acesta a dispus ridicarea, începând cu 1291, a unei cetăţi cu rol de refugiu şi locuire, pe vârful unei klippe
calcaroase aflată pe interfluviul dintre Pârâul Muntelui (bazinul Arieş) şi Pârâul Silaş (bazinul Aiud). Cetatea a
păstrat până astăzi numele românizat al celui care a făurit-o: Cetatea Trascăului.

149
Foto 194 – 196: Cetatea Trascăului şi vedere spre Piatra Secuiului

150
 Cetatea a fost distrusă şi abandonată în anul 1703 de către trupele imperiale austriece, ca răspuns la
opoziţia familiei nobililor de Trascău la anexarea Transilvaniei de către Casa de Habsburg. Până atunci, mai fusese
devastată o dată, în anul 1514, de către ţăranii răsculaţi ai lui Gheorghe Doja.

„Cireaşa de pe tort” a Depresiunii Trascăului este un bloc masiv de calcare jurasice, apărut în urma
scufundării tectonice a depresiunii. Piatra Secuiului, cu toponim sugestiv pentru spaţiul etno-cultural din care face
parte, impresionează prin versantul abrupt, calcaros, care domină satele de la poale prin diferenţa de nivel de
aproximativ 600 de metri.

Foto 197 – 200: Traseul Pietrei Secuiului în imagini

151
 Cel mai solicitat traseu montan este cel
care debutează direct în centrul satului
Rîmetea (25 de kilometri distanţă de la Aiud), pe
valea abruptă care desparte vârfurile Piatra
Secuiului (1129 metri) şi Colţul Trascăului (1113
metri). Este marcat cu cruce albastră, iar pe
vreme umedă parcurgerea lui devine dificilă din
cauza pământului destul de instabil din zona
înaltă. Traseul se parcurge în aproximativ două
ore, dar turiştii mai antrenaţi pot face o
economie considerabilă de timp. Ajunşi în
înşeuarea dintre vârfurile Colţul Trascăului şi
Piatra Secuiului, putem efectua câte o
ascensiune pe fiecare dintre cele două,
perspectivele fiind destul de diferite. Vizavi, de
Foto 201: Traseul Pietrei Secuiului în imagini cealaltă parte a depresiunii, se înalţă triumfător
Muntele Bedeleu, cu vârfurile Ugerului,
Cireşului, Cornului, Ardaşcheia şi Bedeleu. Tot în această înşeuare ajunge şi un traseu marcat cu bandă roşie, din
direcţia opusă, care urcă de la intrarea nordică în satul Rîmetea, pe valea care înconjoară versantul nordic al
Colţului Trascăului. Este o variantă relativ bine marcată şi mai ferită de zonele expuse de pe celălalt versant abrupt.

De pe Piatra Secuiului putem coborî pe latura sudică, în celălalt sat al Depresiunii Trascăului, Colţeşti,
incluzând astfel şi cetatea mai sus amintită într-un circuit. Pentru asta, va trebui să urmăm matematic marginea
platoului înspre sud, până când se va desprinde la dreapta poteca relativ abruptă, marcată cu aceeaşi cruce
albastră care urcă din Rîmetea. O dată ajunşi la baza muntelui dinspre Colţeşti, o ramificaţie spre dreapta, pe
marcaj triunghi roşu, ne poate conduce la „Peştera” Studenţilor, un ansamblu de arcade aflat la baza pereţilor.

Oraşul Teiuş, un nod feroviar important în reţeaua CFR şi cu una dintre cele mai arătoase gări din România,
este situat la numai 14 kilometri sud de Aiud, în acelaşi Culoar Alba Iulia – Turda. Aici se întâlnesc drumurile de fier
dinspre Bucureşti şi Cluj Napoca cu cel dinspre Alba Iulia şi Deva. Totodată, de la Teiuş pornesc curse auto de
călători care ajung în diverse puncte ale Munţilor Trascăului: Valea Mănăstirii, Întregalde, Craiva sau Ighiu.

152
 Centrul Teiuşului este şi punctul
din care se ramifică spre vest drumul
judeţean 750C, în lungime de 20 de
kilometri, care ne va conduce prin satele
Stremţ, Geoagiu de Sus (toponim fără
legătură cu localitatea omonimă din
judeţul Hunedoara), Dobrogostov, Biceşti
şi Valea Mănăstirii. Satul Valea Mănăstirii
(comuna Râmeţ) constituie un alt pol
turistic al Munţilor Apuseni, alcătuit din cel
puţin două obiective principale, unul
antropic şi unul natural: Mănăstirea
Râmeţ si Cheile Râmeţului.

Foto 202: Gara Teiuş

Foto 203: Biserica Mănăstirii Râmeţ

153
Foto 204 – 205: Cheile Râmeţ (traseul de jos)

154
 Mănăstirea Râmeţ, ctitorie ortodoxă care datează încă din secolul XIV, este mărturie a prezenţei româneşti
timpurii în munţii transilvăneni. Este poziţionată la intrarea din aval în Cheile Mănăstirii, un sector relativ scurt, dar
cu pereţi ce domină valea cu peste 300 de metri. Cheile Mănăstirii reprezintă o „spintecătură” pe linia crestei
principale a Munţilor Apuseni, marcată cu bandă roşie, din care mai fac parte Piatra Secuiului, Piatra Cetii, Piatra
Craivii – alte surprize ale Munţilor Trascăului.

Foto 206:
Cheile Râmeţ, traseul
Brâna Caprelor

Cheile Râmeţului s-au format, ca multe altele din România, prin prăbuşirea tavanului unei peşteri cu formă
de tunel rotunjit – dovezile cele mai elocvente fiind atât marmitele de la bază, cât şi profilul transversal în forma
literei V. Procesul de eroziune continuă şi astăzi la firul apei Geoagiului. Cheile se află la 4 kilometri în amonte faţă
de Mănăstirea Râmeţ, iar în drum ne putem opri şi pe la cabana omonimă, care oferă cazare decentă în condiţii de
tineret. Cheile Râmeţului se pot parcurge pe două trasee principale, ambele destul de aventuroase: cel de pe firul
văii şi cel de pe Brâna Caprelor (versantul stâng). Traseul de pe firul văii poate fi la rându-i efectuat în două moduri –
pe pereţii de stâncă, ajutaţi de cablurile şi scoabele montate, sau chiar prin apă, atunci când ne permit nivelul şi
temperatura apei şi nu suntem încărcaţi cu bagaje. Cheile au o lungime aproximativă de 2 kilometri, iar parcurgerea
pe firul văii poate dura chiar mai mult de 2 ore! Vom recunoaşte o nouă serie de marmite, asa cum poate am mai
văzut la Cheile Băniţei de lângă Petroşani sau Cheile Corcoaia din Valea Cernei. În celălalt capăt al cheilor, din
amonte, ne aşteaptă primitoare casele răzleţe din cătunul părăsit Cheia, care pot avea şi rol de adăpost în caz de
vreme rea. Cătunul a fost cel mai probabil părăsit din cauza lipsei unui drum de acces auto, foştii locuitori fiind total
izolaţi mai ales pe timp de iarnă.

155
 Celălalt traseu de acces prin Cheile Râmeţului, marcat cu triunghi albastru, are punctele de intrare tot pe
firul văii, dar străbate partea superioară a versantului stâng al cheilor (Brâna Caprelor), aflată la câteva sute de
metri deasupra apei. Accesul dinspre Cabana Râmeţ se face pe un perete vertical, asigurat printr-o serie de cabluri
fixe care uşurează ascensiunea. Urmează o potecuţă cu pământ uscat şi alunecos, care pune probleme inclusiv pe
timp uscat, pe unde se recomandă maximum de atenţie. În timpul iernii, ambele trasee sunt impracticabile din
cauza gheţii şi a temperaturii foarte scăzute a apei.

În bazinul Văii Geoagiului, amonte de Cheile Râmeţului, putem vizita alte trei mici sectoare de chei, săpate
de afluenţii râului: Cheia Pravului, Cheia Piatra Bălţii si Cheile Geogelului, declarate rezervaţii naturale, amplasate
de o parte şi de alta a cătunului Cheia.

Zona centrală a Munţilor Trascăului se constituie din două bare calcaroase din Jurasic, paralele, orientate
aproximativ nord-sud, între care apar intruziunile de roci vulcanice (ofiolite alpine – bazalt). În bara dinspre vest, la
contactul cu apele curgătoare, s-au format Cheile Râmeţului şi Cheile Întregalde, iar o formă pozitivă de relief din
cuprinsul acesteia este masivul Bedeleu, cu vârfuri ascuţite şi o serie de peşteri pe versantul dinspre Valea
Arieşului. Cea de-a doua bară calcaroasă, cea dinspre est, este străpunsă de Cheile Mănăstirii, Cheile Tecşeştilor,
iar înălţimea cea mai spectaculoasă se află la numai câteva ore de traseu montan de la Mănăstirea Râmeţ.

Foto 207: Piatra Cetii, văzută din cătunul Răicani

156
 Calcarele de vârstă jurasică ce formează Piatra Cetii domină cătunul apusean Răicani (comuna Galda de
Jos) cu aproape 400 de metri. O potecuţă marcată discret cu triunghi roşu porneşte de la cea mai avansată
gospodărie dinspre munte şi se pierde în abrupturi, marcajul conducându-ne direct pe vârful Piatra Cetii, la 1233 de
metri, de unde putem admira întregul lanţ al Munţilor Trascăului. Toponimul vine de la satul Cetea, aflat pe valea
omonimă, în aval de Răicani. Piatra Cetii este vizibilă cu uşurinţă de la mari depărtări dinspre Culoarul Alba Iulia –
Turda, mai ales din dreptul Teiuşului.

La Răicani, oamenii sunt primitori şi putem înnopta sau doar poposi la oricare dintre gospodării, pentru
refacerea forţelor de drum. O cale principală de acces la Răicani şi Piatra Cetii, alta decât traseul montan dinspre
Cheile Râmeţului, este drumul nemodernizat (cu aspect de potecă) de 10 kilometri care vine dinspre satul Cetea
(capăt al unei curse auto de la Teiuş). Dacă alegem să urmăm această variantă la coborâre, pentru a încheia un
circuit reuşit de la Teiuş, continuăm pe uliţa principală a Răicanilor, în coborâre continuă spre Valea Cetii - pe care
de altfel am lăsat-o în urmă ceva mai devreme. Marcajul care ne însoţeşte sporadic este tot triunghi roşu. Ajungem
la intersecţia cu drumul comunal ce leagă satele Poiana Galdei şi Tecşesti. Poteca marcată ne apropie din ce în ce
mai mult de firul Văii Cetii, care a dat naştere unei minuni naturale.

Foto 208: : ţancurile Cheilor Cetii

157
Foto 209: Cascada din Cheile Cetii (Băile Romane)

158
 Cheile Cetii, denumite popular Băile Romane, reprezintă contactul pârâului Cetea cu una dintre klippele
calcaroase atât de frecvent întâlnite în Apuseni, pe care a erodat-o până când s-a ajuns la rezultatul spectaculos
din prezent, cu marmite imense şi „colţi” impunători. Klippele calcaroase sunt blocuri desprinse dintr-o faleză de
vârstă mezozoică, transportate gravitaţional pe taluzul continental şi prinse între alte sedimente. Pe lângă lanţul de
cascade la bază, ne putem învârti (dar cu atenţie şi pe timp uscat) şi prin partea superioară a stâncillor ascuţite,
denumite local atât de „jucăuş”: Măriuţa, Chicuiaia, Şinghiţaua şi Chiatra Şasă. La numai un kilometru în aval faţă
de Băile Romane, întâlnim şi primele case din satul Cetea.

Zona de contact dintre Culoarul Alba Iulia – Turda şi sudul extrem al Munţilor Trascăului este cunoscută
pentru tradiţiile îndelungate în viticultură (încă din vremea dacilor). Astăzi, via este cultivată în podgorii răspîndite
pe dealurile din jurul a douăsprezece localităţi, dintre care amintim Şard, Ţelna, Ighiu, Bucerdea Vinoasă, Benic.
Punctul de acces către următorul obiectiv al Trascăului sudic este chiar localitatea cu cel mai sugestiv toponim
pentru activitatea agricolă predominantă.

Pentru a ajunge la Piatra Craivii, urmăm în amonte drumul principal din Bucerdea Vinoasă, până la ultimele
case aflate lângă firul văii. După ieşirea din sat, porneşte la dreapta, pe marcaj (rar) triunghi roşu, un drum de tractor
care ne conduce în urcus susţinut pe culmea dintre văile Bucerdea şi Craiva. De aici, muntele Piatra Craivii se
observă perfect înspre nord-vest, iar orientarea în teren devine o simplă formalitate. De la biserica din Bucerdea
Vinoasă până la poalele Pietrei Craivii nu se fac mai mult de două ore şi jumătate.

Foto 210: Foto 211:

Piatra Craivii, vedere dinspre Bucerdea Vinoasă Piatra Craivii, vedere spre Bucerdea Vinoasă

159
 „La cetate”, aşa cum îi spun localnicii, vom urca pe un marcaj punct roşu, care ne ghidează într-un circuit de
cel puţin două ore pe brânele relativ dificil de parcurs care încing Piatra Craivii. La baza traseului există un panou
informativ al rezervaţiei. Diferenţa de nivel este de aproximativ 200 de metri, iar urcarea pe timp umed sau fără
bocanci este extrem de periculoasă. Circuitul atinge şi vârful, pe „platoul” căruia se observă urmele unei cetăţi
dacice (incintă de piatră şi sanctuare). Priveliştea de pe vârf include atât Piatra Cetii, precum şi un alt „gigant” al
Trascăului sudic – Piatra Bulzului.

Sectorul sudic al Trascăului abundă în obiective naturale de tipul klippelor calcaroase, modeste ca înălţimi,
dar extrem de pitoreşti în peisaj, concentrate în special în jurul Văii Ampoiului. Înaintând de la Alba Iulia către oraşul
Zlatna, una dintre localităţile pe care le întâlnim este Ampoiţa. Deloc întâmplător, aici se află şi confluenţa cursurilor
de apă Ampoi şi Ampoiţa, punct din care începem o nouă incursiune printre pietrele albe.

Foto 212 : Pietrele Ampoiţei

160
Foto 213 – 214: Pietrele Ampoiţei

161

Foto 215: Piatra Boului, vedere spre Pietrele Ampoiţei
Foto 216: Piatra Corbului
162
După numai 500 de metri de la
drumul naţional, pe partea dreaptă, vom
zări impunătoarele olistolite numite
Pietrele Ampoiţei sau Calcarele de la
Ampoiţa, protejate într-o rezervaţie
naturală. Trei giganţi calcaroşi ne invită la
fotografiere, răsăriţi parcă de nicăieri, din
relieful care pare anost. La 8 kilometri în
amonte putem admira şi Cheile Ampoiţei,
cu pereţi înalţi, care merită vizitate.
Din centrul localităţii Ampoiţa (un
kilometru amonte de la Pietrele Ampoiţei)
porneşte traseul pedestru către o altă
klippă calcaroasă, poziţionată pe
interfluviul dintre văile Ampoiţa şi Ampoi.
Piatra Boului este vizibilă şi de la
Ampoiţa, asa cum Pietrele Ampoiţei se
observă cu uşurinţă de pe vârful Pietrei
Boului (aproximativ 500 de metri în
altitudine). De aici, ne putem întoarce la
Ampoiţa sau, dacă dispunem de mai mult
timp, putem urma traseul nemarcat prin
pădure (însoţiţi de o hartă montană bună),
peste culme, pe potecile ce coboară spre
sud până la drumul naţional pe care l-am
părăsit mai devreme, în dreptul satului
Tăuţi. Coborârea nu durează mai mult de o
oră, iar la Tăuţi, imediat lângă şosea, pe
versantul stâng al Ampoiului, găsim o
klippă de dimensiuni mai mici – Piatra
Corbului.
 Rezervaţia care o protejează poartă denumirea de „Calcarele cu orbitoline de la Piatra Corbului”, datorită
fosilelor încastrate de organisme marine unicelulare. Imediat „vizavi” de Piatra Corbului, în spaţiul geografic al
Munţilor Metaliferi, se înalţă Piatra Varului, bloc calcaros de vreo 50 de metri înălţime relativă, deasemenea arie
protejată. De la Tăuţi, continuăm incursiunea pe Valea Ampoiului, pe DN 74, cale de încă 15 kilometri, prin satele
Meteş, Poiana Ampoiului şi Prisaca Ampoiului, până în primul
„cartier” dinspre aval al oraşului Zlatna – localitatea Feneş. De la
intrarea în Feneş, putem urca în 30 de minute la Piatra Bulbuci din
vecinătate sau ne putem înscrie pe drumul comunal (DC 173) care
străbate Valea Feneşului şi satul omonim. Acesta ne va conduce
după alţi 8 kilometri la cea mai spectaculoasă rezervaţie naturală
din vecinatătea Zlatnei, Cheile Feneşului (Cheile Caprei), care se
remarcă prin Piatra Caprei, un adevărat obelisc înalt de 75 de metri
care se impune fără drept de apel între ceilalţi pereţi ai cheilor. De
aici, de la Piatra Caprei, pleacă trasee montane lungi şi dificile ca
orientare spre satele Necrileşti, Întregalde sau Ighiu, pasionaţii de
carst putând studia cu atenţie Platoul Carstic Ciumerna, dar şi
Lacul de dolină Ighiel, format în mod similar cu cel din Podişul
Mehedinţi, Zăton. Din cauza zecilor de kilometri care se parcurg
până la astfel de obiective, de multe ori vizitatorii Apusenilor
apelează la biciclete de munte bine echipate. Nu e deloc o idee rea!

Foto 217: Piatra Caprei

Oraşul Zlatna (cartierul central) se află la

numai 8 kilometri amonte faţă de satul component
Feneş. Poziţionarea la limita dintre Munţii
Trascăului şi Munţii Metaliferi propulsează Zlatna
într-o continuă dezvoltare turistică, fiind apropiat şi
de Municipiul Alba Iulia, destinaţie obligatorie
pentru orice turist care ajunge în bazinul Ampoiului
sau în împrejurimi.

Foto 218: Oraşul Zlatna

163