Grupa: OSHT 192, TUR -194, TAP- 191, TUR-191

Data 08.04.20
Lecție on-line (prin e-mail)
Modul – VOLEI.
Tema lecției: Beneficiile practicării jocului de volei. Reguli de joc.

Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare:

- cunoaşterea tehnicii procedeelor tehnice din jocului de volei; - cunoaşterea mecanismului de bază
al preluării din serviciu;
- cunoaşterea mecanismului de bază al preluării din atac;
- cunoaşterea mecanismului de bază al blocajului individual;
- cunoaşterea aspectului dominant al fiecărui procedeu tehnic învăţat.

Competenţele unităţii de învăţare:

- asimilarea cunoştinţelor, pentru atingerea obiectivelor de instruire;
- dezvoltarea unor abilităţi practice, care să-i confere calitatea de bun demonstrant în execuţia
loviturii de atac în faţa elevilor;
- dezvoltarea unor abilităţi de comunicare, conducere, planificare, control şi evaluare.
Plan lectiei:
1.Beneficiile practicării si scurt istoric al jocului de volei
2. Reguli de joc si actiuni tehnico-tactice elementare

SUPORT DIDACTIC
1. Beneficiile practicării si istoricul voleiului.
Voleiul este una dintre cele mai apreciate activități estivale. Pe lângă faptul că nu necesită un
echipament foarte costisitor, spre deosebire de alte sporturi, este și foarte ușor de practicat.
Voleiul este una dintre cele mai apreciate activități estivale. Pe lângă faptul că nu necesită un
echipament foarte costisitor, spre deosebire de alte sporturi, este și foarte ușor de practicat.
Acest sport este îndrăgit în lume și se practică atât la nivel profesionist de către unii jucători,
dar și pentru relaxare sau divertisment. Câteva dintre cele mai importante beneficii ale
practicării acestei activități fizice includ dezvoltarea armonioasă a fizicului, menținerea unei
sănătăți mintale foarte bune și antrenarea mai multor grupe de mușchi. În plus, este de la sine
înțeles faptul că orice sport eliberează endorfine, substanțe chimice care au capacitatea de a
reduce stresul și de declanșa o senzație de euforie. Cu alte cuvinte, sportul ne ajută să fim
sănătoși în mod natural.
Cu toate acestea, nu multă lume cunoaște felul în care acest joc a apărut și cum s-a dezvoltat
pe parcurs. Un lucru interesant este că istoria acestui joc popular este strâns legată de cea a
baschetului. Mai bine zis, între cele două sporturi există doar o diferență de patru ani în ceea
ce privește dezvoltarea istorică. Cât despre reguli, până și acestea au suferit mici modificări
de-a lungul timpului, lucru consemnat în mai multe surse.
Deși poate părea greu de crezut, acest joc își are originile în Evul Mediu. La acea vreme,
William G. Morgan, care a rămas în istorie pentru implicarea sa în apariția acestui sport, a pus
bazele voleiului.
Odată cu trecerea timpului s-au făcut mai multe modificări jocului de volei inventat de
Morgan. Una dintre acestea era legată de numele sportului. Deși a fost numit inițial
„mintonette”, deoarece era strâns legat de jocul de badminton, Alfred Halstead a redenumit
acest sport de echipă, numindu-l „volei”. O altă curiozitate este că în momentul inventării
sportului nu exista un număr limitat de jucători, echipa având dreptul să cheme în teren cam
cât de mulți jucători s-ar fi putut încadra pe o jumătate de teren, lucru care s-a schimbat pe
parcurs. La început, fiecare echipă avea dreptul să concureze cu 9 jucători, numărul fiind
redus ulterior la 6. Rotația acestora fiind parte din joc pe atunci.
 Primul joc oficial de volei a avut loc în anul 1896. Mai târziu, prin anii 1900,
forma și mărimea mingii au devenit aproape identice cu mingea cunoscută în prezent. Tot
atunci a început răspândirea acestui fenomen în mai toate colțurile lumii.
Mingea pentru volei: mingea era acoperită cu piele, cu o cameră din cauciuc în interior;
circumferinţa sa era între 63,5 şi 68,6 cm şi greutatea sa era între 252 şi 336 grame.
Fileul. Înălţimea fileului este de 2,43 m pentru bărbaţi şi 2,24 m pentru femei (înălţimea
fileului diferă pentru veterani şi pentru juniori), iar mingiile au circumferinţa de 65 – 67 cm şi
greutatea de 260 – 280 g.
2. Reguli de joc si actiuni tehnico-tactice elementare
Voleiul este un sport în care două echipe, separate de un fileu înalt, trebuie să treacă
o minge pe deasupra acestuia, folosind doar mâinile, cu scopul de a face ca mingea să atingă
terenul advers. Fiecărei echipe îi sunt permise doar trei loviri pentru a trimite mingea către
terenul celeilalte echipe. Un punct se câștigă dacă mingea atinge terenul advers sau dacă nu se
respectă regula celor trei atingeri.
O echipa de volei este alcătuită din 6 jucători. Se joacă 3 seturi câștigătoare din 5, fiecare
set a câte 25 de puncte; în caz de egalitate la scorul 24 - 24 se continuă setul până în
momentul în care una din cele două echipe obține o diferență de 2 puncte (29 - 27, 31 - 29
etc). În cazul în care este nevoie de jucarea ultimului set pentru desemnarea câștigătorului,
acesta se joacă până la 15 (sau până la o diferență de două puncte).[1]
Echipament
Echipamentul jucătorului se compune dintr-un tricou, un șort, șosete și pantofi de sport.
Culoarea și designul tricourilor, șorturilor și șosetelor întregii echipe trebuie să fie uniforme
Pantofii trebuie să fie fără tocuri, ușori și flexibili, cu tălpi din cauciuc sau din piele.
Tricourile jucătorilor trebuie să fie numerotate de la 1 până la 18.
Numerele trebuie plasate pe tricou în centrul pieptului și al spatelui. Culoarea și strălucirea
numerelor trebuie să fie în contrast net cu cele ale tricourilor .
Punctarea
O echipa câștigă un punct:
 dacă reușește să facă mingea să cadă în terenul advers, pe tușă sau înăutrul terenului
 dacă echipa adversă comite o greșeală;
 dacă echipa adversă este sancționată cu penalizare.
Un set (cu excepția celui decisiv - al 5-lea) este câștigat de echipa care obține prima 25 puncte
cu un avans minim de două puncte față de cealaltă echipă. În caz de egalitate la scorul de 24 -
24, jocul continuă până când este realizată o diferență de două puncte (26 - 24, 37-35, …)
Meciul este câștigat de echipa care obține trei seturi
În cazul unei egalități la seturi de 2 - 2, setul decisiv (al 5 - lea) este jucat până la punctul 15,
cu o diferență minimă de două puncte între cele două echipe.

Tehnici de joc
Preluarea
Preluarea este o acţiune individuală de apărare prin care un jucător încearcă să respingă mingea,
trimisă de adversar cu scopul de a face punct, astfel încât să se realizeze construcţia atacului propriu,
iar finalizarea să fie punctul. Această acţiune se realizează cu dificultate, datorită faptului că ea
depinde de acţiunile premergătoare ale adversarului, serviciul, lovitura de atac, blocajul, care
urmăresc punerea în dificultate a apărării proprii.
Preluarea din serviciu.
Preluarea din serviciu este o acţiune individuală, prin care un jucător intră în contact cu mingea
venită din serviciul adversarului, printr-o lovire de jos cu antebraţele, cu scopul de a o transmite către
ridicătorul propriu.
Greşeli de execuţie:
- plasament greşit;
- aprecierea inexactă a traiectoriei mingii;
- oprirea într-o poziţie dezechilibrată;
- neîmpreunarea palmelor în momentul lovirii; - îndoirea coatelor în momentul şi în timpul lovirii;
- lovirea cu o mână;
- lipsa acţiunii picioarelor;
- balans prea mare al braţelor în timpul lovirii;
- bazinul se retrage în timpul lovirii.
Preluarea din atac
Este o acţiune importantă prin care jucătorul nu lasă mingea să cadă în terenul propriu. Preluarea
din atac este o acţiune individuală, prin care un jucător intră în contact cu mingea venită din atacul
adversarului, printr-o lovire de jos cu antebraţele, cu scopul de a o transmite către ridicătorul
propriu. La preluarea din atac jucătorul trebuie să posede capacitatea de anticipare, reacţie la minge,
poziţie joasă specifică, deplasare rapidă la minge. Mecanismul de bază are aceleaşi componente ca la
preluarea din serviciu. Poziţia iniţială este identică cu cea de la preluarea din serviciu, cu singura
diferenţă este că baza de susţinere este mai mare, prin depărtarea picioarelor mai mult deci centrul
de greutate este mai aproape de sol. Contactul se face la fel la nivelul antebraţelor deasupra
articulaţiei pumnului. Nu există momentul de conducere a mingii. Poziţia finală se urmăreşte
traiectoria mingii respinse şi intrarea într-o noua fază a jocului.
Blocajul
Blocajul este acţiunea de interceptare a mingii care vine de la adversar, efectuată de jucătorii aflaţi
aproape de fileu, depăşind marginea superioară a fileului. (Reg. FIVB) este o acţiune prin care un
jucător sau mai mulţi din linia I ai echipei din apărare, încearcă prin interpunerea palmelor peste
nivelul superior al fileului, între minge şi terenul propriu, să respingă mingea înapoi venită dintr-o
lovitură de atac sau să o reţină în terenul propriu. După numărul jucătorilor care participă la blocaj,
avem blocaj individual sau în grup (de 2 sau 3 jucători), după traiectoria mingii transmise de adversar
avem, blocaj la minge sau la zonă şi după plasarea palmelor faţă de planul vertical al fileului avem,
blocaj ofensiv şi defensiv. Mecanismul de bază al blocajului individual are următoarele componente:
poziţia iniţială, elanul, bătaia, desprinderea şi acţiunea palmelor, aterizarea. Poziţia iniţială este o
poziţie înaltă, picioarele depărtate la lăţimea umerilor, greutatea egal repartizată pe ambele picioare,
genunchii uşor flexaţi, trunchiul drept, braţele îndoite din cot cu palmele la nivelul umerilor şi
orientate spre fileu, iar privirea este spre terenul advers. Elanul În funcţie de traiectoria mingii
imprimate de ridicătorul advers, jucătorul de la blocaj se poate deplasa cu pas adăugat lateral,
încrucişat, oblic lateral, pe distanţe scurte, iar pentru cele lungi, cu alergare paralelă cu fileul sau
combinată. Ultimul pas este mai mare pentru a opri viteza de deplasare. Pe toată durata elanului
braţele se ţin îndoite din cot, cu palmele orientate spre înainte cu degetele răsfirate. Bătaia se
execută pe ambele picioare, primul se aşează piciorul din exteriorul deplasării, perpendicular pe fileu,
pentru a bloca deplasarea şi apoi se aşează celălalt picior lângă el. Membrele inferioare sunt îndoite
de la nivelul genunchilor, braţele îndoite din cot cu palmele orientate spre fileu, degetele răsfirate.
Desprinderea şi acţiunea palmelor Se realizează o flexie accentuată a membrelor inferioare, după
care se realizează o extensie energică a lor şi a braţelor. Braţele urcă pe lângă planul vertical al
fileului cu plasarea palmelor cu degetele, răsfirate, încordate, într-o flexie uşoară, deasupra fileului, şi
pe direcţia 292 mingii. Proiecţia palmelor să cadă în terenul advers. Contactul cu mingea se face în
terenul advers, cu ambele palme, dar după ce atacantul a lovit mingea. Aterizarea după blocare,
braţele se retrag, iar aterizare se face echilibrată, pe ambele picioare, cu faţa spre direcţia mingii,
pentru a-i permite participarea la următoarele acţiuni.
Plonjonul
Plonjonul este o acţiune de joc specifică fazelor de apărare şi are ca scop menţinerea mingii în joc,
fiind tot timpul premergătoare acţiunilor de preluare din servici, din atac, din plasă, din blocaj.
Plonjonul are o poziţie specifică de stare de dezechilibrare, indiferent de forma de execuţie, cu două
mâini de sus sau de jos. Din aceasta poziţie se acţionează la minge, printr-o cădere pe spate, laterală
sau înainte. Toate aceste acţiuni, dacă sunt executate corect şi eficient, reduc timpul în care jucătorul
poate fi scos din joc. Pot fi înlocuite acestea printr-o anticipare a direcţiei mingii, urmată de o
deplasare rapidă sau de o fandare.
Plonjonul pe spate de regulă se utilizează la preluarea din servici sau din atac, cu două mâini de jos
sau sau de sus, dar putându-se interveni la minge si cu o mână, însă poate fi folosită şi la ridicarea
mingii pentru lovitură de atac. Poziţia iniţială. Poziţia finală după revenirea din ghemuit, jucătorul va
face deplasări specifice pentru adoptarea următoarelor sarcini ale echipei.
Greşeli de execuţie:
- lipsa de anticipare a acţiunilor atacantului advers;
- lipsa de anticipare a traiectoriei mingii venită de la adversar;
- adoptarea poziţiei înalte pentru aşteptarea mingii;
- poziţie înaltă în care se ia contact cu mingea; - extensia capului şi a coloanei vertebrale în rulare;
- luarea contactului cu solul prin punerea mâinilor înainte de rulare.
Concluzii: Ca urmare a studiului efectuat am ajuns la câteva concluzii, menite să aducă o contribuție
modestă la generalizarea și aprofundarea studiului efectuat pentru însușirea unitara și eficientă a
tehnicii de joc.

1) Importanța obiectivizării, raționalizării și standardizării mijloacelor de antrenament în sensul

perfecționării practice a acestui proces în toate ciclurile, etapele și perioadele de pregătire.

2) Orientarea metodică a întregii pregătiri, importanța dezvoltării calităților motrice, prin jocurile de
mișcare constituie factori determinanți ai realizării performantelor jucătorilor de volei începători.

Referințe bibliografice:

1. TEHNICA JOCULUI DE VOLEI ÎN APĂRARE Roman BUTNARU, lector universitar Universitatea de Stat
„Alecu Russo” din Bălți, Moldova
2. Bâc O. Volleyball Universitatea din Oradea, 1999.
3. Cojocaru A., Ioniţă M. Volei, caiet de lucrări practice. Bucureşti: Fundaţia România de Mâine, 2005.
4. Cojocaru A., Cojocaru M. Volei, teorie şi practică. Bucureşti: Bren, 2009.
5. Drăgan A. Volei, noţiuni de bază. Bucureşti: Fundaţia România de Mâine, 2000.
6. Mureşan A. Volei. Bucureşti: Fundaţia România de Mâine, 2008. 159 p.

Sarcini de realizat
1. Consultati bibliografia propusa si:
- indicati parametrii terenului de joc la volei;
- indicati locul jucătorilor și rotatia acestora in teren.

Sarcinile realizate le stocati în Portofoliul digital. La solicitarea

profesorului veti expedia portofolilu pentru evaluare!!!!

Răspunsuri
1)Terenul de joc reprezinta un dreptunghi, masurand 18 m x 9 m,
impartit in doua patrate egale, separate de o linie de mijloc, si
inconjurat de o zona libera de minim 3 m latime, pe toate laturile.
Pentru desfasurarea jocului in conditii optime, este necesar ca spatiul
de joc liber sa aiba o inaltime de minim 7 m de la suprafata de joc.
Liniile de marcare ale terenului sunt de 5 cm latime si fac parte din
terenul de joc. Acestea trebuie sa fie de culoare deschisa si diferita de
culoarea solului.
Voleiul se poate juca pe pamint, pe iarba, pe bitum, zgura sau in sali
de sport.
In ceea ce priveste fileul, aceasta trebuie masurat de la centrul
terenului de joc si trebuie pozitionat deasupra liniei de centru, si sa
atinga 2,43 m in inaltime pentru barbati si 2,24 m pentru femei.
Stalpii de sustinere ai fileului, vor fi plasatiu la o distanta de 0.5 m,
maxim 1 m, de fiecare linie laterala, iar inaltimea acestora trebuie sa
fie de 2.55 m.

2) Poziții
În momentul când mingea este lovită de jucătorul la serviciu, fiecare
echipă așezată conform cu ordinea la rotație trebuie să fie plasată în
interiorul propriului său teren de joc (cu excepția jucătorului la
serviciu).
Pozițiile jucătorilor sunt numerotate după cum urmează :
cei trei jucători plasați de-a lungul fileului sunt jucătorii din linia întâi
și ocupă pozițiile 4 (în față - stânga), 3 (în față - centru) și 2 (în față -
dreapta). ceilalți trei sunt jucători din linia a doua și ocupă pozițiile 5
(în spate - stânga), 6 (în spate - centru) și 1 (în spate - dreapta).
Poziții relative între jucători: fiecare jucător din linia a doua trebuie să
fie plasat mai departe de fileu decât corespondentul său din linia
întâi; jucătorii din linia întâi și, respectiv, jucătorii din linia a doua
trebuie să fie poziționați lateral în ordinea indicată de Regula 7.4.1;
Pozițiile jucătorilor sunt determinate și controlate prin pozițiile
picioarelor lor în contact cu solul, după cum urmează: fiecare jucător
din linia întâi trebuie să aibă cel puțin o parte a piciorului mai
aproape de linia de centru decât picioarele jucătorului din linia a
doua corespondent; fiecare jucător din partea dreaptă (stângă)
trebuie să aibă cel puțin o parte a piciorului mai aproape de linia
laterală din dreapta (stânga) decât picioarele jucătorului din centrul
liniei sale; după ce mingea a fost servită, jucătorii pot să se deplaseze
și să ocupe orice poziție în propriul lor teren de joc și în zona liberă;

Rotație
Ordinea la rotație este determinată prin formația de start a echipei;
ea este controlată prin intermediul ordinii la serviciu și a pozițiilor
jucătorilor pe toată durata setului.
Când echipa la primire câștigă dreptul la serviciu, jucătorii săi
efectuează o rotație, deplasându-se cu o poziție în sensul acelor de
ceasornic: jucătorul din poziția 2 trece în poziția 1 pentru a servi,
jucătorul din poziția 1 trece în poziția 6 etc.