Sunteți pe pagina 1din 8

Moara cu noroc

Ioan Slavici
1.Date despre opera

1.1. Informatii generale(anul, locul aparitiei operei)


,,Moara cu noroc”, capodopera a literaturii noastre nuvelistice, a fost publicata in
volumul de debut ,,Novele din popor”, aparut la Bucuresti, in 1881, volum apreciat de Mihai
Eminescu pentru adancimea sufleteasca a lumii evocate de autor si de catre Titu Maiorescu ca
un moment de referinta al vietii literare romanesti:”parasind oarba imitare a conceptiilor
straine, s-au inspirat din viata proprie a poporului si ne-au infatisat ceea ce este, cea ce
gandeste si cea ce simte romanul in partea cea mai aleasa a firii lui etnice”.

1.2. Explicatia titlului


Titlul operei este ales sugestiv, el fiind chiar locul unde, in mare parte, se va desfasura
actiunea nuvelei, „moara cu noroc” fiind carciuma lui Ghita, personaj ce va incerca sa-si
depaseasca conditia umila pe parcursul operei. Sensul conotativ al titlului ne duce cu gândul
la un topos malefic, tanatic (uciderea semintelor – Ivan Evserv ), un topos creat de diavol, iar
determinantul atibutiv „cu noroc” induce lectorului sugestia bunastarii si a castigului, a
fericirii (aparent).
Moara cu noroc porneste de la o semnificatie initiala, la inceput ea este o fost moara
transformata intr-un han. Ea este un spatiu al salvarii oamenilor, fiind cu noroc pentru calatori
si pentru hangiu. Moara cu noroc e situata la intretaierea unor drumuri umblate de hoti, rau
famate, de acea la carciuma lui Ghita se adunau multi negustori: „... drumetii se bucura cand o
zaresc din culmea dealului plesuv, caci venind despre locurile rele, ea il vesteste ca a scapat
norocos, iara mergand spre ele, la moara sa poata sa gaseasca ori sa astepte alti drumeti ca sa
nu plece singur mai departe”.
O data cu venirea lui Lica, moara se incarca de o legenda a imoralitatii, devenind un
spatiu al raului. In final, mopara arde si macina cu ea tot raul. Din final, moara poate deveni,
prin refacere, cu noroc pentru ca acolo s-au macinat toate sursele raului, deci hanul devine cu
noroc pentru oameni.

1.3. Tipul operei


Cele mai valoroase roade pe care le-a dat talentul de prozator al lui Slavici sunt cele din
domeniul nuvelisticii. Nuvelele, apãrute în sase volume, au contribuit la progresul literaturii
române în directia oglindirii realiste a vietii sociale, prin evocarea procesului de formare a
micii burghezii rurale si de pauperizare a populatiei sãtesti, prin crearea de personaje
reprezentative, care întruchipeazã conflictele si trãsãturile esentiale ale acestei lumi.
Aflat sub semnul clasicismului juminist influentei eminesciene, Ion Slavici a impus
nuvela de exceptie, prin „Moara cu noroc” si „Comoara”, „Padureanca” si „Popa Tanda”.
Opera epica de mare intindere, "o nuvela solida cu subiect de roman" cum o aprecia George
Calinescu, "Moara cu noroc" este o capodopera a nuvelisticii romanesti, un moment de
referinta in evolutia nuvelei romanesti. Prin ea, Slavici, asemenea lui I.L. Caragiale, este
considerat creatorul nuvelei realist-psihologice.

2
1.4. Aprecieri critice
Titu Maioresscu comenta: “Ceea ce a trebuit sa placa strainilor in poeziile lui
Alecsandri, Bolintineanu, Eminescu si Serbanescu si novelele lui Slavici, Negruzzi si Gane
este, pe langa masura lor estetica, originalitatea lor nationala. Toti autorii acestia, parasind
oarba imitare a conceptiunilor straine, s-au inspirat din viata proprie a poporului lor si ne-au
infatisat ceea ce este, ceea ce gandeste si ceea ce simte romanul in partea cea mai aleasa a firei
lui etnice. Aceste element original al materiei, imbracat in forma estetica a artei universale,
pastrand si in aceasta forma ca o ramasita din pamantul sau primitiv, a trebuit sa incante pe tot
omul luminat si sa atraga simpatia lui luare-aminte asupra poporului nostru. Caci orice
individualitate de popor isi are valoare ei absoluta, si indata ce este exprimata in puternica
forma a frumosului, intampina un rasunet de iubire in restul omenirii ca o parte integranta a
ei.”
La acesta cauza generala se mai adaoga, indeosebi pentru novelele lui Slavici, Gane si
Negruzzi, intamplarea favorabila, ca ele se gasesc in armonie in privinta obiectelor ce ni le
infatiseaza si care sunt mai ales figuri tipice din popor, cu un intreg curent al gustului estetic
in Europe, curent pe care noi il credeam foarte sanatos si in urma caruia romanurilr taranesti si
descrierile tipice au ajuns sa fie cele mai pretuite produceri ale literaturei de novelisti.”
,,Taranii lui Slavicii, adevarati si energici, au intrat biruitori in literatura romaneasca.
Vorba lor putina si apasata,exprimand sentimente,cand darze,cand duioase, dar
totdeauna de o mare demnitate umana, chiar si cand erau adusi pe cararile pacatului, dadea
nuvelei romanesti o infatisare de realitate dramatica necunoscuta pana atunci.Se vedea intaia
oara ca nu e nevoie sa creezi un taran neexistent pentru a te mandri cu dansul, ca se poate trezi
interesul si produce consideratia fara a trece cu un pas dincolo de marginile realitatii.”
(Nicolae Iorga)
,,In cele mai importante nuvele, ca si mai tarziu in romanul ,,Mara”, Slavici se dovedeste
fidel metodei sale de creatie realista, oglindind viata societatii transilvanene pe care o
cunoaste indeaproape, transmitand nealterata nota specifica vietii satului de peste munti intr-
un anumit moment istoric. De aici izvoraste spiritul popular care pulseaza puternic in opera
sa; respectand realitatile si pastrand culoarea locala a mediului social descris in aceeasi
maniera artistica pe care o vor dovedi marii scriitori ardeleni: George Cosbuc, Octavian Goga,
Liviu Rebreanu; Ioan Slavici se dovedeste si in acest sens un deschizator de drum.” (Domnica
Filimon-Stoicescu)
George Toparceanu afirma in 1925 ca: „Genul in care a excelat talentul lui Slavici, este,
fara indoiala, nuvela tragica <<Moara cu noroc>>... <<Moara cu noroc>> nu-i numai o
nuvela bogata, e in acelasi timp un mic roman de moravuri, tot atat de interesant-prin fondul
de viata locala pe care e proiectata actiunea principala, prin pitorescul lui special-ca si
Bordeenii d-lui Sadoveanu.”
„...dar Slavici devine maret acolo unde sfarsitul povestirii este numai un inceput al
colocviului pe care cititorul il va purta cu sine insusi... In acest sens, <<Moara cu noroc>>
este sublima. Numai nuvela aceasta s-o fi scris si socot ca Slavici ramanea la fel denemuritor.
In ea s-au scristalizat toate marile daruri ale scriitorului.

1.5 Volumul din care face parte

3
Slavici, Ioan- “Budulea taichii”, prefata si note de Domnica Stoicescu,Editura Tineretului,
[1965], p.39-161

2.1. Rezumat
Actiunea nuvelei “Moara cu noroc” este structurata in saptesprezece capitole, ea fiind
prezentata in ordine cronologica si constand in redarea destinului lui Ghita, un om ce
descopera puterea banilor.
Initial, drama acestuia nu e anuntata, el arendand hanul de la Moara cu Noroc doar
spre a-si depasi conditia umila, adica pentru a strange bani sa-si cumpere un atelier cu zece
calfe, pentru a deveni cineva, pentru a fi respectat intr-o lume in care deja omul nu mai este
apeciat si cinstit pentru calitatile sale, ci dupa avere. Insa, descoperind placerea banilor o data
cu intalnirea lui Lica Samadaul, seful porcarilor si stapanul absolut al campiilor si renumit
pentru siretenia cu ajutorul careia manuieste banii, stapan temut al acelor locuri, el incepe sa-
si uite valorile morale.
Desi prevenit de Ana, sotia lui Ghita, ca Lica este un om rau, cizmarul intra in ciclul
infinit al afacerilor ilegale ale Samadaului, fiind „complice” cu acesta.
Incet Ghita se instraineaza de Ana,ajungand chiar sa nu-si mai vorbeasca, iar ea,
realizand ca soarta lui Ghita e legata de Lica,incepe sa-l priveasca pe Lica cu alti ochi. Avand
loc in padure un jaf si un omor, Ghita este chemat la judecatorie, depunand marturie falsa spre
a-l acoperi pe Lica, insa ajutoarele Samadaului, Sil Boarul si Buz-Rupt sunt condamnati la
inchisoare pe viata. Ghita observa ca Ana este atrasa de „prietenul” lui si devine nervos,
simitindu-se tradat, se hotaraste sa se razbune, adica sa-l dea prins lui Pintea, jandarmul ce-i
devenise un prieten de suflet.
Durerea sufleteasca devine insuportabila si o omoara pe Ana. Rut, urmand porunca lui
Lica, da foc morii si-l ucide pe Ghita, in timp ce Lica, manat de teama de a nu fi prins de
jandarmul Pintea, incearca sa se salveze, si in goana sa prin furtuna se sinucide, sfaramandu-si
capul intr-un stejar.
Nuvela se incheie cu imaginea crunta a batranii ce pleaca de pe ruinele morii impreuna
cu copiii.

2.2. Personaje
Personajele nuvelei „Moara cu noroc” intruchipeaza idei morale.
Slavici isi analizeaza psihologic personajele prin: acumularea lentă a faptelor,
descrierea celor mai fine mutaţii sufleteşti, notarea reacţiilor fiziologice, monologul interior,
dialogul conflictual, legătura dintre criza sufletească şi cadrul natural, deplina motivare
socială şi psihologică a dramelor. Slavici este creatorul nuvelei realiste-psihologice româneşti.
Nuvela sa devine o adevarata scena de confruntare a doua caractere puternice: Ghita si
Lica Samadaul, iar celelalte personaje au rolul de a contura trasaturile celor doi.
In „Moara cu noroc”, cizmarul de maxim bun-simt, Ghita, protagonistul nuvelei,
apare initial dornic sa-si depaseasca o conditie umila (pentru familia sa), dar hanul Moara cu
noroc ii va fi fatal din dubla perspectiva: incepe sa fie manipulat de puterea banilor si il aduce
in „mrejele” lui Lica Samadaul.
Ghita este puternic individualizat prin calitati si defecte, prin vointa si slabiciune.
Initial el este un om cinstit, modest chiar si in ambitii, iubindu-si nevasta si copiii, dorind doar
putere sa le asigure o viata mai buna si, mai ales, demna si respectata, Ghita apare ca un om
decis sa lupte pentru schimbarea conditiei sale sociale, dar fara a face compromisuri.

4
Ghita este personajul principal al carui destin arata consecinte grave ale dorintei de
inavutire. La inceput, el pare un om curajos si hotarat, renuntand la conditia sa umila pentru a-
si incerca norocul spre binele familiei. Fericirea din primele saptamani ale noii situatii de
carciumar demonstreaza bucuria de a fi om cinstit („să cârpesc şi mai departe cizmele
oamenilor, care umblă toată săptămâna în opinci ori desculţi, iară dacă dumineca e noroi îşi
duc cizmele până la biserică, şi să ne punem pe prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la
mine, amândoi la copilaş, iară d-ta la tustrei. Iacă liniştea colibei.”).
Evolutia personajului se schimba sub influenta nefasta a lui Lica. La prima vedere,
Ghita se dovedeste egalul lui Lica prin calmul, cumpatatea, linistea omului cinstit si
incoruptibil. El incepe sa se schimbe in momentul in care Lica il santajeaza prin banii luati.
Seria de compromisuri pe care le face il determina pe Ghita sa-si piarda demnitatea si
respectul de sine. In sufletul sau se declanseaza puternice framantari pe care le ascunde
familiei.
Degradarea lui Ghita evolueaza rapid pana la dezumanizarea totatla cand isi arunca
sotia ca „momeala” pentru prinderea lui Lica. Sfarsitul tragic al personajului arata ca
pierderea valorilor morale inseamna pierderea dreptului de a trai.
Celalalt personaj principal este Lica Samadaul, intruchiparea demonul, capabil sa
domine campia si lumea, subordonand energii si patim, simbol al tentatiei si al influentei
negative. Pactul lui Ghita cu Lica inseamna pentru Ghita pieirea. Numele personajului,
Samadaul, reda cateva din trasaturile sale, el insemnand om care tine socotelile,
supravegheaza, garanteaza si da seama de ceva, cuiva.
In conceptia autorului viata fiecarui personaj este vazuta ca un destin propriu, care
oricum se va implini. De aceea el nu se simte in nici un fel obligat sa explice nimic, ci numai
sa descrie cat mai fidel intamplarile ce il imping pe fiecare personaj pe drumul destinului
(“simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data”).
Lica are un caracter puternic. Scriitorul il prezinta printr-un portret general in care
functia samadaului in Ardeal este prezentata cu amanunte sociale si economice. Portretul fizic
este facut tot cu tehnica amanuntului asupra vestimentatiei, gesturilor si privirilor.
Lica este personajul ce produce decaderea morala a lui Ghita. Prin trufie si violenta el
se impune tuturor. Prima caracterizare o face Ana ca un avertisment pentru Ghita: ”om rau si
primejdios; asta se vede în ochii lui, din rânjetul lui şi mai ales din căutătura ce are, când îşi
roade mustaţa cu dinţii. E om pătimaş, Ghiţă, şi nu e bine să te dai prea aproape de el ˝, deci
putem spune chiar ca personajul exercită permanent o fascinaţie diavolică asupra celor din
jurul său.
Efectul dominator asupra lui Ghita se realizeaza prin santaj. Lica, desi o pare ca are o
inteligenta primitiva, a intuit puterea banului asupra lui Ghita si reactia Anei fata de
comportarea lasata sotului ei, dand dovada in toate actiunile sale de sange rece.
Portretul lui Lica este realizat in paralel cu cel al lui Ghita tocmai pentru ca autorul
intentioneaza sa puna in cumpana doua ipostaze de comportament: tentatia si nevoia de a
rezista tentatiei ca singurul mod de a ramane demn.
Definitorie pentru arta realizarii personajelor la Slavici este o mare putere de
interiorizare. Aceasta a facut ca eroii sai sa fie infatisati in zbuciumul lor launtric, nu numai in
manifestarile lor exterioare.
Scriitor obiectiv, Slavici da o mare atentie felului in care se exprima personajele.
Dialogurile, fiind reflectari ale intimitatii omului, au o mare putere de caracterizare psihica.
Remarcabile sunt insa si expresiile, zicatorile si proverbele.
Lică este un om crud pentru care a ucide un om este o faptă obişnuită: Acum sângele
cald e un fel de boală, care mă apucă din când în când pentru că tu nu ştii încă… ce grozavă e
plăcerea de a lovi pe omul care te supără…

5
Ana este un personaj feminin complex conturat cu delicatete ca o imagine a
devotamentului fata de sot si de familie. Pentru ea linistea caminului, castigul cinstit si
dragostea pentru sotul ei erau sursele fericirii. Ea isi pierde linistea cand incepe sa-l banuiasca
pe Ghita de complicitate la faptele lui Lica. Insa face şi ea parte din planul de supunere totală
a bărbatului prin femeie.
Ea îşi iubeşte familia (soţul şi copii) şi suferă atunci când Ghiţă nu ii împărtăşeşte
gândurile lui. Neglijată, ea iese treptat de sub influenţa soţului pentru a intra sub fascinaţia lui
Lică, ajungand chiar sa-si dispretuiasca sotul. Deşi la început îl evită pe Lică, intuind fondul
rău al acestuia, traptat este impresionată de caracterul puternic şi bărbăţia lui. Ea este o
victimă înstrăinată de soţ, abandonată de Lică Sămădăul.
Uciderea Anei este pe fond o expresie a iubirii profunde pentru că viaţa lor din acest
moment ar fi fost imposibilă.
Pe urmele mentinerii traditiilor stravechi, in nuvelele lui Slavici actioneaza o autentica
opinie publica (Gura satului), batranii pastori ai intelepciunii populare si chiar cavaleri
legendari in haine de politisti (Soacra si Pintea).
Pintea „capraru, om scurt si indesat, cu ochii mari, cu umerii obrajilor iesiti si cu
falcile late, cu mustata tunsa si cu o taietura in frunte, dar mai presus de toate om asezat si
tacut din fire” este un oersonaj secundar al operei, ce „cu care Ghita se facuse prieten bun”.
Autorul mentioneaza, de asemenea, ca atunci „cand venea la Moara cu noroc se vedea ca se
simte bine la carciuma si pleca tot cam enevoie; apoi el tinea la Ana, la copii, neteza canii lui
Ghita si-ar fi fost orisicand gata sa deie cu ciomagul daca cineva, chiar la drept vorbind, ar fi
indraznit sa-l graiasca de rau pe Ghita”, dovada a faptului ca era om bun si ca tinea, la randul
sau, la prietenul sau.
Singurul personaj nepedepsit de autor prin scoaterea din existenta este batrana, soacra
a lui Ghita. Desi este un spirit practic si are pasiunea banului, batrana se salveaza prin
calitatea morala a bunei masuri. Aceasta calitate este proprie si scriitorului care a iubit
cumpatarea si echilibrul, lucru vizibil prin lecturarea operelor sale. Ea deschide opera printr-
un monolog din care reiese inteligenta acesteia populare („Omul sa fie multumit cu saracia sa,
caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit. Dar voi sa faceti dupa cum
va trage inima, si Dumnezeu sa va ajute si sa va acopara cu aripa bunatatilor sale. Eu sunt
acum batrana, si ma tem ca nu cumva, cautand acum la batranete un noroc nou, sa pierd pe
acela de care am avut parte pana in ziua de astazi si sa dau la sfarsitul vietii mele de
amaraciunea pe care nu o cunosc decat din frica”). Spre deosebire de celelalte personaje, ea
ramane „imuna” la toate intamplarile de la han, iar in final, ea paraseste Moara cu noroc
impreuna cu copiii, incheind firul epic cu o fraza ce este o alta dovada a inteligentei ei
(„Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data”).
Scriitor realist si obiectiv, Slavici isi lasa personajele sa evolueze potrivit firii lor,
destinului lor. Firea caracteriologica rezulta din faptele si intamplarile ce reies in nuvela si la
care personajele participa, precum si din modul cum este el oglindit in constiinta altor
personaje. Chipul eroului se intregeste si capata complexitate si prin investigatiile psihologice
(monolog si sondajul autorului).

2.3. Valoare artistica


Scriitor obiectiv, realist, Slavici dã o mare atentie felului în care se exprimã
personajele. Si cum contributia directã a eroilor la desfãsurarea actiunii este masivã,
valoarea limbajului ca document al vietii sufletesti creste. Dialogurile au o mare putere
de caracterizare psihicã. Atunci când Ana îi spune lui Ghitã: “ – Esti un om netrebnic
si grozav trebiue sã te fi ticãlosit tu în tine, pentru ca sã-mi spui ceea ce nu crezi nici tu

6
însuti”, avem nu numai o informatie despre transformarea caracterului acestuia, ci si
un reflex al amãrãciunii pe care constatarea o produce în sufletul ei.
Remarcabile sunt, în stilul lui Slavici, expresiile, zicãtorile si proverbele.
Anumite capitole ale nuvelei par a ilustra chiar adevãrul invariabil al unor proverbe
(de exemplu:”omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia, ci
linistea colibei tale te face fericit”, „sa nu pierdem vremea degeaba”, „in ceas bun sa
fie zis (...) si gand bun sa ne deie Dumnezeu in tot ceasul”, „oamenii sunt multi si de
multe feluri”, „Ana ramase o clipa tulburata”,”noroc bun sa deie Dumnezeu”).
Tonul sfatos si stilul concis, bolovanos al scriitorului ardelean pare potrivit
anume ca sa contribuie la impresia aceea de tragic, de trecut, de viata adevarata si
intensa. Termenul de realism provine din fr. realisme, desemnand o metoda de creatie
ce reflecta, ca o reactie la romantism, lumea in varianta sa obiectiva, neidealizata, cu
preocuparea de a respecta veridicitatea, cauzalitatea, tipicitatea si caracterul concret al
mediului, al fizionomiilor , al reactiilor psihice si al detaliilor.
Nimeni, pana la acest scriitor, n-a cercetat cu atata patrundere si perspectiva
aspectul social, condiitiile vietii materiale ale lumii satesti, nimeni n-a infatisat in
aceeasi masura stransa corelatie intre fenomenologia vietii sufletesti si modul de trai,
pozitia economic, existenta sociala, intr-un cuvant.
Originalitatea artei portretistice consta in faptul ca personajele au insusiri
numeroase, pozitive si negative, cu vointa si slabicini, se comporta asemeni unor fiinte
reale. Desi portretul fizic este concis, redus la esential, accentul cade pe adjectivele cu
rol de epitet caracterizator (“Ana era inteleapta si asezata… Ana era tanara si
frumoasa, Ana era frageda si subtire, Ana era sprintena si mladioasa”).
Ioan Slavici apeleaza la figurile de stil pentru a reda elemente ale naturii
inconjuratoare sau spre a realiza succinte portrete ale personajelor, atat direct cat si in
mod indirect. Astfel, intalnim epite („om rau si primejdios”, „iubeste patimas”,
„locurile rele”, „barbatia infatisarii”), metafore („moara cu noroc”), comparatii
(„privea la el ca un copil”, „ramase privind ca un copil uimit”).

4. Parerea personala
Din punctul meu de vedere, nuvela “Moara cu noroc” este o opera interesanta din
punct de vedere cultural, ce reuseste sa ne deschida noi orizonturi in “domeniul” framantarilor
interioare, aparand -in urma lecturarii acesteia- la un sir nesfarsit de “De ce?”-uri.
Stilul lui Slavici mi se pare unul simplu, destul de inteles pentru orice varsta insa, in
cazul lui, simplitatea poate crea adevarate “probleme” cititorului. Subiectul este unul clasic,
inspirat din simpla si complicata viata a omului de la sat.
M-a intrigat comportamentul Anei, in special ca nu a fost “in stare” sa-si salveze sotul
de Lica, sa se impuna in a-I deschide ochii si mai ales pentru ca a cedat si ea in fata lui Lica.
Faptul ca I s-a daruit mi se pare cel mai josnic lucru pe care l-ar fi putut face, demonstrand
astfel ca si ea are o fire tot atat de slaba ca a sotului ei.
Este foarta interesant modul in care autorul urmareste evolutia personajelor, in special
modul in care Ghita si Lica se infrunta. De asemenea, mi s-a parut remarcabil faptul ca Slavici
isi pedepseste personajele: mai intai moare Ana, sibolul puritatii anulate de patima straina ei,
apoi Ghita, ucis din propria-I patima si apoi Lica, sub semnul dorintei raului de a nu fi
demistificat. Singurul personaj ce nu-si schimba atitudinea sau comportamentul pe parcursul

7
avansarii firului epic este batrana, ce, in sfarsitul operei, paraseste impreuna cu copiii Moara
cu noroc.
Ideea ca spre a reusi in viata trebuie sa faci compromisuri probabil a fost ideea de baza
ce a folosit-o Slavici, insa mi s-a parut ca a exagerat, probabil pentru a crea acel dramatism ce
o detaseaza fata de celelalte opere, de “banalitatea” unei opere, demonstrand astfel puterea lui
de a scrie.