Istoria lumii reprezintă memoria experienței din trecut a lui Homo sapiens, până în

zilele noastre, de pe întreaga planetă, păstrată în vestigii arheologice, documente

scrise sau în memoria individuală/colectivă.
Istoria lumii
Acest infocasetă: vizualizare • discuție • modificare

↑ înainte Homo (Pliocen)

Omenire

 Evoluția omului

>> Ipoteza originii unice • Ipoteza multiregională

 Homo sapiens arhaic

Sistemul celor trei epoci

 Epoca pietrei

>> Paleolitic • Mezolitic • Neolitic

 Epoca bronzului

>> Orientul Apropiat | India în epoca bronzului • Europa

în epoca bronzului • China în epoca bronzului • Coreea

 Epoca fierului

>> Declinul epocii bronzului • Orientul Apropiat • India

• Europa • China • Japonia • Coreea • Nigeria
Istorie

 Preistorie

 Antichitate
 Epoca clasicǎ

 Evul mediu

 Renașterea

 Epoca Industrială

 Epoca modernă

vezi și: Futurologie

↓Viitor

Originea omului rămâne încă necunoscută, fiind subiect a numeroase controverse

istorice,filozofice sau religioase.[1][2][3] Încă din zorii apariției Omului, istoria omului
primitiv este marcată de o lungă perioadă de invenții (care se continuă de fapt și în
zilele noastre chiar la o scară mai amplă). Una dintre cele mai vechi invenții o
constitutie scrisul, care a creat infrastructura menținerii și transmiterii informațiilor, a
cunoștințelor umane și comunicarea acestora la mari distanțe. Societatea complexă la
care s-a ajuns astăzi nu ar fi fost posibilă fără artă scrisului. [4]

Istoria lumii este marcată de o serie de descoperiri și invenții, de mișcări sociale și

revoluții, reprezentând salturi calitative ce deschid noi ere și epoci. Un astfel de salt îl
constituie Revoluția Agrară.[5][6] Între anii 8.500 și 7.000 î.Hr., în acel Corn al
Abundenței din zona Mesopotamiei, Feniciei și Egiptului Antic, oamenii au început o
sistematică îmblânzire a animalelor și cultivare a plantelor: agricultura.[7] Aceasta s-a
răspândit și în regiunile învecinate și, în mod independent, și în alte zone îndepărtate,
acolo unde Homo sapiens va locui sedentar în mijlocul unor culturi permanente ca
agricultor. Nu toate societățile umane au abandonat stilul de viață nomad, mai ales în
regiunile izolate sărace în plante care puteau fi cultivate.[8] Acele societăți care au
devenit sedentare constau în locuințe răzlețe, situate, în special, lângă ape (râuri sau
lacuri), dar care, cu timpul, încep să se grupeze în formațiuni (așezări) tot mai extinse
o dată cu evoluția mijloacelor de transport. Viața tot mai sigură, datorată unei
agriculturi tot mai productive conduce la creșterea populației. Surplusul de hrană
implică apariția schimbului de mărfuri, diviziunea muncii, apariția și dezvoltarea
primelor orașe și astfel a civilizației. Complexitatea crescândă a relațiilor sociale
implică necesitatea calculelor și a contabilizării și astfel, începând cu epoca bronzului,
apare scrierea.[9] Istoria universală, din perspectiva ei globală, privește inventarea
scrisului ca un factor-cheie ce a dus la formarea civilizațiilor. Această invenție a creat
bazele păstrării și transmiterii informațiilor, la răspândirea și dezvoltarea
cunoștințelor.[10]
Toate sistemele de scriere nu au apărut dintr-o dată, s-au bazat pe anumite
simboluri. Scrisul a apărut independent în mai multe regiuni ale planetei, care, astfel,
pot fi numite leagăne ale culturii și civilizației (Mesopotamia, Levant, Egiptul de Jos,
Anatolia, Platoul Persan, regiunea fluviului Indus sau a Fluviului Galben ș.a.). Civilizațiile
s-au dezvoltat mai ales pe malurile râurilor. Una dintre primele care au apărut a fost
cea sumeriană (între anii 4.000 și 3.000 î.Hr.), în ținutul dintre cele două râuri
Mesopotamia din Orientul Mijlociu.[11] Alte civilizații au evoluat pe malurile Nilului, în
Egiptul Antic,[12][13][14] pe valea Indusului[15][16][17] sau de-a lungul marilor fluvii ale Chinei.
Istoria Lumii Vechi[18] se împarte în Antichitate, având ca zone principale: Orientul
Mijlociu,[19][20][21] bazinul mediteranean, China antică[22] și India antică, ajungând până în
secolul al VI-lea; Evul Mediu,[23][24] între secolele al VI-lea și al XVI-lea; Epoca modernă
timpurie sau Renașterea,[25] și Epoca modernă, de la Epoca Luminilor și Revoluția
Industrială, ce începe din 1750 și până în prezent.În Europa, căderea Imperiului Roman
de Apus (476 d.Hr.) este, în general, considerată ca marcând sfârșitul antichității și
începutul Evului Mediu.O mie de ani mai târziu, în mijlocul secolului al XV-lea, tiparul
cu caractere mobile, invenția lui Johannes Gutenberg,[26] a revoluționat comunicarea,
anunțând sfârșitul Evului Mediu și începutul Renașterii[27][28] și al Revoluției științifice[29]
Prin secolul al XVIII-lea, dezvoltarea științei și a tehnologiei au condus la un salt
calitativ numit Revoluția industrială.[30] De atunci și până astăzi, timp de un sfert de
mileniu, știinta, tehnologia, comerțul și, o dată cu acestea, și potențialul distructiv al
războaielor și al altor pericole cu care se confruntă locuitorii planetei au crescut într-
un ritm accelerat.[31][32]