PARTICULARITĂȚILE ÎNSUȘIRII NORMELOR DE ORTOGRAFIE

SCRIEREA CU CRATIMĂ

Prof. înv. primar Ciupăgeanu Anișoara

Școala Gimnazială ˶ Marin Preda ˝ Siliștea-Gumești, Teleorman

Însușirea corectă a limbii române presupune și cunoașterea codului exprimării în scris,

adică a otografiei și punctuației. De aceea, învățarea normelor de ortografie și punctuație
reprezintă o importantă sarcină a școlii.
În studiul ortografiei, învățarea normelor, a regulilor și a principiilor ortografice nu
reprezintă un scop în sine, ci trebuie să aibă un caracter funcțional, instrumental. Normele
respective constituie instrumentele de prevenire a scrierii greșite, ceea ce se realizează în
procesul aplicării lor în practica exprimării în scris și a cititului.
Procesul de familiarizare a elevilor cu normele de ortografie este un proces complex,
de lungă durată. Particularitatea învățării ortografiei în cursul primar este determinată de
faptul că acest proces are loc în condițiile în care nu se poate apela, decât parțial, la teoria
lingvistică, la gramatică. În această etapă, interesul elevilor pentru cunoașterea ortografiei este
scăzut, iar capacitatea lor de gândire nu permite fundamentarea regulilor de scriere pe baze
lingvistice.
Cu toate acestea, nu se poate amâna pentru clasele următoare comunicarea unor
cunoștințe elementare de ortografie. Acest lucru este ușurat, pe de o parte de faptul că unele
reguli nu au neapărat nevoie de suport lingvistic, iar pe de altă parte, trebuie ținut cont de
ideea că, în această etapă, normele de ortografie se învăță nu numai rațional, dar și intuitiv.
Astfel, elevii află despre corespondența generală dintre litere și sunete, despre corespondența
dintre pronunție și scriere, cu excepțiile cunoscute care, pe cale intuitivă, prin repetare și
exersare, intră în practica obișnuită a copiilor.
Punctul de plecare în formarea înțelegerii intuitive este comunicarea simplă, directă a
regulii în care indicația se referă numai în cazul întâlnit. Astfel regula devine o simplă
obligație de comportament pentru cazul dat: de exemplu, se scrie ceară cu ce nu cu ci; se scrie
ușă cu ă și nu cu e; se scrie Făt-Frumos, în două cuvinte legate cu o liniuță, amândouă cu
literă mare etc. Toate acestea obligații se stabilesc fără argumentări, fără comentarii. Alteori,
regula descrie empiritic fenomenul de limbă, cum se petrec lucrurile în cazul folosirii
cratimei.
În cele ce urmează ne vom opri asupra însușirii regulilor de folosire a cratimei.
Cratima este semnul ortografic cu cele mai multe funcții în limba română. Scrierea cu cratimă
reprezintă o capcană chiar și pentru elevii din gimnaziu sau chiar din liceu. Ortogramele
(conform dexonline, ortograma este un model de scriere corectă, conformă cu regulile
gramaticale, destinat unor exerciţii de fixare şi consolidare a ortografiei în rândurile elevilor)
se studiază din clasele primare tocmai pentru a deveni ulterior deprinderi de scriere.
Explicația primară este empirică: se pune cratimă între ”cuvintele rostite împreună”. Se poate
porni de la prezentarea unui model în care unitățile respective de limbă și înțelesul lor
sintactic sunt mai ușor de sesizat de către școlari. Iată un exemplu pentru ortograma l-a:
 Marcel îl vede pe Nelu.
 Marcel a văzut pe Nelu (pe el).
 Marcel l-a vazut (pe el, pe Nelu).
l-a sunt două cuvinte care se rostesc împreună[(pe el + a (văzut)]
 la este un singur cuvânt
 Se duce la școală.
 Merge la cumpărături.
Pentru consolidare , se lucrează exerciții cum ar fi următoarele:
1. Completați cu unul din cuvintele l-a sau la:
la cumpărături l-a dus
la joacă l-a vizitat
la....... l-a........
2. Transformați după model:
Îl duce l-a dus
Îl cheamă ......
Îl caută .....
3. Completați textul cu forma potrivită, l-a sau la:
....lecția de citire, ....ascultat pe Ciprian. Mai întâi ....pus să citească și apoi
să răspundă ....întrebări. .... povestire s-a încurcat. Doamna învățătoare ....ajutat
și ....sfătuit să fie mai atent.
Alte câteva exemple de activități:
 Cuvântul mă se desparte cu liniuță de unire de cuvântul împreună cu care
se rostește, indiferent de poziția în care se află: înaintea cuvântului (mă-
nhață, m-am pregătit, mă-ncurcă etc.), între două cuvinte (lasă-mă-n
pace), după cuvânt (condu-mă, iartă-mă etc.)
1.Completați după model:
mă joc...m-am jucat
mă prinzi...m-ai prins
mă conduce...m-a condus
mă felicită...m-au felicitat
2. Transformați după model:
mă primești...primește-mă
mă privești...privește-mă
mă ajuți...m-ai ajuta
mă cauți...m-ai căuta
 Cuvântul vă se desparte cu liniuță de unire de cuvântul împreună cu care
se rostește indiferent de poziția în care se află: înaintea cuvântului(v-așez,
v-am mulțumit, v-ar zice etc.), între două cuvinte (duce-v-ați, întrebatu-v-
au etc.), după cuvânt (hrăniți-vă, așezați-vă etc.). Dacă nu se rostesc
împreună cu alte cuvinte, nu se desparte cu liniuță de unire( vă spun, vă
chem etc.). Elidarea vocalei/literei (ă, în cazul de față) este un alt aspect
care trebuie lămurit cu elevii pentru fiecare caz în parte, atunci când se
impune.
1.Transformați după model:
vă aduc...v-aduc
vă ajut...v-ajut
vă găsiți...găsiți-vă
vă ascundeți...ascundeți-vă
 2. Construiți enunțuri folosind cuvintele de la exercițiul anterior.
După cum se observă, explicațiile sunt empirice, însă cadrul didactic trebuie să
creeze contexte de învățare pentru fiecare situație în parte. De exemplu, pentru legarea
negației nu de formele verbului a avea (n-am, n-ai, n-are, n-avem, n-aveți, n-au/ n-aș, n-
ai,n-ar, n-am, n-ați, n-au) atât la prezent, perfect compus, cât și la condițional-optativ se pot
aplica jocuri didactice. Omofonele precum n-or/nor, n-oi/noi, m-oi/moi, m-ai/mai, ne-
am/neam etc. sunt mai ușor de înțeles în enunțuri analizate în contexte adecvate.
Tipurilor de exerciții de mai sus li se adaugă și altele, oarecum specifice formării
deprinderilor de ortografie. Acestea sunt copierile, transcrierile și dictările care pot lua forme
diferite.
Deși copierile și transcrierile sunt aparent exerciții simple, pentru școlarii mici care
nu au formată deprinderea scrisului, ele solicită un evident efort intelectual. Transcrierile
trebuie să ofere situații de ortografie pe care elevii să le identifice, să le înțeleagă pe baza
intuirii lor, pentru ca apoi, prin copiere, să le aplice în practica scrisului. Copierile
”mecanice”, în sensul că redau exact textul pot alterna cu copieri creatoare, care sunt fie de
reconstiuire a unor propoziții din cuvinte date în ordine stabilită, fie de completare a
cuvintelor sau silabelor omise.
Dictarea ca exercițiu ortografic solicită în mai mare măsură efortul de gândire al
elevilor. Autodictarea constă în scrierea unui fragment, a unei strofe dintr-o poezie învățate
pe de rost. Elevii realizează scrisul pe baza pronunției cuvintelor, a articulării acestora, ceea
ce constituie în sine un factor de autocontrol.
Însă, ortografia se învață nu doar în ore special consacrate acestui scop, ci în toate
împrejurările în care elevii sunt puși în situația de a se exprima în scris, în activități extra și
transcurriculare, în proiecte educaționale și concursuri tematice.

Bibliografie:
1. Ibric Elena, Drăgușinoiu Marcela, Trașcă Iuliana, Cratima în ciclul primar,
Ed. Erc Press, București, 2004;
2. Șerdean Ioan, Didactica limbii române în școala primară, Ed. Teora,
București, 1998;
3. Dexonline.ro